Decizia civilă nr. 9040/2013. Opozitie la executare silită
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 9040/2013
Ședința publică de la 26 Septembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE L. U.
Judecător M. D. Judecător M. B. Grefier M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de C. B., P. O., împotriva deciziei civile nr. 34/A/2013, pronunțată de T. ul Specializat C., în dosarul nr._, în contradiuctoriu cu C. B. SA, având ca obiect opoziție la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pernmtru recurenți, avocat Sălăjan I. G., cu delegație la dosar, în substituirea avocatului titular
O. P. .
Având în vedere că la data prezentului termen d-nul judecător R. -R. D. lipsește din instanță, pentru soluționarea cauzelor repartizate completului de judecată 4R, din a cărui compunere face parte, la acest termen de judecată, conform dispozițiilor art. 98, alin. 6 din ROIIJ, întregirea completului s-a făcut prin participarea d-nei judecător M. B., conform procesului-verbal din data de_, colaționat la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul este timbrat, iar la dosar s-a depus întâmpinare, un exemplar comunicându-se reprezentantei recurenților.
Aceasta arată că are cunoștință de conținutul întâmpinării și nu solicită termen pentru studiu.
Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta recurenților solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin decizia civilă nr. 34/A din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ului Specializat C.
, a fost admisă excepția tardivității formulării apelului și, în consecință, s-a respins ca fiind tardiv formulat apelul declarat de apelanții P. (căs. Cioara) O. și C. B. în contradictoriu cu intimata SC C. B. SA B. ești împotriva sentinței civile nr. 25230 din 17 decembrie 2012 pronunțate în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., care a fost menținută în întregime.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul analizând cu prioritate excepția tardivității apelului invocată din oficiu, prin raportare la dispozițiile art. 137 c.pr.civ., a reținut următoarele:
Obiectul cererii de chemare în judecată îl formează opoziția la executare formulată de petenții C. B. și P. O. în contradictoriu cu intimata C. B. SA.
M. ivele de fapt și de drept ale cererii vizează valabilitatea titlului, aceste aspecte putând fi verificate numai în cadrul unei opoziții la executare. Cererea având ca obiect anularea actelor de executare silită are un caracter accesoriu opoziției la executare, nelegalitatea formelor de executare fiind invocate din perspectiva nevalabilității titlului executoriu reprezentat de biletul la ordin. Nu au fost invocate vicii ale formelor de executare silită prin raportare la dispozițiile art. 399 c.pr.civ., toate motivele invocate în cuprinsul opoziției la executare vizând valabilitatea biletului la ordin care formează obiectul executării silite.
Conform disp. art.284 alin.1 C.pr.civ., termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii dacă legea nu dispune altfel.
Întrucât litigiul în cauză are ca obiect opoziție la executare, tribunalul consideră că în ceea ce privește termenul de apel se impune a se face aplicarea disp. art.62 din Legea nr.58/1934, dispoziții speciale care se aplică în cauza de față și pe care legiuitorul le-a prevăzut în cuprinsul art.284 alin.1 C.pr.civ.
Astfel, hotărârea pronunțată asupra opoziției va putea fi atacată cu apel în termen de 15 zile de la pronunțare.
C. de atac împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță, precum și termenul în cadrul căruia partea nemulțumită de hotărârea pronunțată se poate adresa instanței ierarhic superioare, sunt expres prevăzute de lege, de la aceste norme neexistând posibilitatea de a se deroga.
Soluționând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 62 alin. 3 din Legea nr. 58/1934, Curtea Constituțională a reținut în cuprinsul Deciziei nr. 759/_ că prin alin. 3 al art. 62 se instituie o normă specială, ce derogă de la prevederile referitoare la executarea silită cuprinse în Codul de procedură civilă. Instituirea unei norme speciale cu privire la momentul de la care începe să curgă termenul privind declararea căii de atac, prin care se derogă de la norma generală cuprinsă în art. 284 alin. 1 din Codul de procedură civilă, nu are semnificația unei atingeri aduse dreptului la apărare al părții sau dreptului părții de a avea un acces liber la justiție.
Drept urmare, împotriva hotărârii pronunțate de judecătorie la data de 17 decembrie 2012, apelanții erau îndreptățiți să uzeze de calea de atac a apelului pe care trebuia să o declare în termen de 15 zile de la pronunțare.
Întrucât conform art.101 C.pr.civ. termenele se calculează pe zile libere, ultima zi în care apelanții puteau să formuleze apel era data de 3 ianuarie 2013.
Apelul a fost înregistrat la Judecătoria Cluj-Napoca la data de 9 aprilie 2013, cu nerespectarea termenului de 15 zile de la pronunțate și, implicit, cu nerespectarea disp. art.284 C.pr.civ. coroborate cu prev. art.62 alin.1 din Legea nr.58/1934.
Luând în considerare aceste texte de lege, tribunalul a admis excepția tardivității introducerii apelului, cu consecința respingerii ca tardiv a apelului declarat și, în consecință, a respins ca fiind tardiv formulat de apelanții P. (căs. Cioara) O. și C. B. în contradictoriu cu intimata SC C. B. SA împotriva sentinței civile nr. 25230 din 17 decembrie 2012 pronunțate în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care a menținut-o în întregime.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanții P. (căs. Cioara) O. și
C. B.
, solicitând admiterea recursului așa cum acesta a fost formulat, prin urmare să se caseze hotărârea atacată și să se dispună trimiterea spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului reclamanții susțin că datorită inițierii procedurii de executare silită în dosarul de executare nr. 1/2011 al C. B. SA, au formulat opoziție la executare la Judecătoria Cluj-Napoca. Prima instanță a respins opoziția la executare ce formează obiectul prezentului dosar, rezumându-se la analiza viciilor de nelegalitate a biletelor la ordin atacate, respectiv la problema cuantumului sumei supuse executării ignorând problema cauzei biletelor la ordin
invocată de către subsemnații atât oral cât și în scris.
Împotriva sentinței pronunțate de prima instanță recurenții au declarat apel, reiterând toate aspectele de nelegalitate care afectează titlurile executorii. în fața instanței nu a existat o reanalizare a fondului cauzei întrucât apelul formulat a fost respins pe motiv de tardivitate, prin urmare menținându-se sentința primei instanțe.
Prin recursul formulat urmează să învederăm instanței motivele pentru care această soluție a instanței ne încalcă dreptul la un proces echitabil, implicit și dreptul la nediscriminare astfel cum acestea au fost conturate în lumina jurisprudenței CEDO.
Raportat la aceste aspecte analizează nelegalitatea deciziei instanței de apel și admisibilitatea recursului.
Datorită caracterului extraordinar al recursului pentru admisibilitatea să trebuie să fie îndeplinite unele condiții restrictive impuse delege. Condițiile amintite se limitează la hotărârea atacată și la motivele de recurs. Astfel pentru admisibilitatea recursului hotărârea atacată trebuie să facă parte din acea categorie care poate fi atacată cu recurs. în cazul nostru fiind vorba despre o decizie dată în apel, aceasta poate fi atacată cu recurs potrivit art. 299 al. (1) din Vechiul Cod de Procedură Civilă.
O altă condiție impusă de cerințele legale ține de motivele de recurs prevăzute expres și limitativ de art. 304. Prin urmare înțelegem să ne întemeiem susținerile pe prevederile art. 304 pct. 9 din Vechiul Cod de Procedură Civilă, care prevede ca temei ipoteza în care: "hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii". Raportat la această dispoziție legală doctrina a conturat diverse ipoteze în care se poate prevala de ea ca și motiv de recurs.
Astfel înțeleg să susțină în cele ce urmează faptul că hotărârea atacată prin prezentul recurs este dată cu aplicarea greșită a legii. Aplicarea greșită a legii se referă de regulă la nesocotirea unei norme de drept substanțial. Felul în care instanța a procedat, prin respingerea apelului subsemnaților, încalcă în mod vădit dreptul nostru la apărare și în sens larg dreptul la un proces echitabil. Negarea unei analize în fond a cauzei deduse judecății, ne privează de dreptul de a avea acces la un control judiciar ulterior.
Astfel greșita aplicare a legii se poate datora și nerespectării unor drepturi
fundamentale ale căror protecție este oferită la nivel european, cum este și Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În cele ce urmează vor puncta încălcările aduse drepturilor acestora.
Cu privire la dreptul la un proces echitabil.
Dreptul la un proces echitabil este prevăzut în art. 6 din CEDO și are o sferă de cuprindere extrem de largă, care s-a dezvoltat datorită unei interpretări flexibile și dinamice a dispozițiilor europene. Astfel în cuprinsul dreptului la un proces echitabil regăsim și accesul Ia justiție respectiv condiția efectivității accesului la justiție.
Raportat la acest aspect trebuie spus că în ciuda demersului instanței, nici textele legale în materie nu au aptitudinea de a garanta accesul impus de jurisprudența CEDO. Astfel deși în cazul de față subsemnații teoretic am avut posibilitatea să ne adresăm instanței ierarhic superioare în vederea rejudecării
fondului, practic aceasta s-a mărginit la respingerea apelului nostru ca tardiv fără a ajunge să reanalizeze cauza. Practic la efectivitatea accesului la justiție în lumina jurisprudenței CEDO se poate ajunge doar în măsura în care această posibilitate de a ne adresa unui judecător nu este una iluzorie. Astfel raportat la starea de fapt subsemnații ne-am aflat în imposibilitate de a ne vedea cauza sub un control juridic posterior. în acest sens doctrina a arătat faptul că: "[...] statul nu numai că trebuie să asigure existența unei instanțe, beneficiind de plină jurisdicție și a unei proceduri prin care aceasta să poată fi sesizată, ci are obligația ca, prin mijloacele legislative ori administrative, să permită, în mod real, accesul oricărei persoane la serviciile instanțelor"; .
Cu privire la acest aspect trebuie menționat că prin instituirea unui termen special în materia opoziției la executare în art. 62 din Legea nr. 58/1934 este adoptată o tehnică legislativă care face aproape imposibilă accesul la o instanță de control jurisdicțional. Acest "mister legislativ" care există doar în materia opoziției la executare a fost semnalat și de către doctrina de specialitate: "art. 62 și următoarele din Legea nr. 58/1934 instituie o procedură "misterioasă", opoziția la executare, fără a o defini în vreun fel și precizându-i doar câteva caracteristici specifice, care par a contura o procedură specială atipică dreptului procesual civil contemporan". Astfel este inexplicabil aplicarea acestui text legal, care este imposibil de conciliat cu realitățile juridice actuale în materia procedurii civile.
Așadar în același timp recurenților li se refuză posibilitatea supunerii cauzei controlului judiciar, respectiv cerința existenței unor termene rezonabile impuse de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Cu privire la această cerință, nu credem că aceasta este respectată. Prin urmare deși legea specială derogă de la dreptul comun, ea trebuie să ofere aceleași garanții procesuale ca și dreptul comun. Astfel conform dreptului comun, termenul de apel curge de la comunicare, persoana interesată având la dispoziție o anumită siguranță în această materie. Prin urmare consideră că instanța ar fi trebuit să verifice rezonabilitatea termenului care curgea împotriva acestora, raportat la prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului. Așadar consideră lipsită de temei aplicarea unui text de lege care are o vechime de aproape un secol, și care nu este corelat cu contextul juridic actual. Context în care impunerea unor asemenea termene trebuie să fie corelată cu cerințele unui proces echitabil.
Interzicerea discriminării
Acest drept este prevăzut în art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și impune ca orice persoană să beneficieze de egalitate de tratament în situații de același fel. în acest sens se impun câteva precizări. Doar diferențele de tratament care nu sunt fondate pe o justificare obiectivă și rezonabilă intră sub incidența acestui articol.
Consideră că existența unei diferențe de tratament în materia căilor de atac care reglementează domenii similare (civil și comercial) nu poate fi justificată, din mai multe puncte de vedere.
În primul rând trebuie avut în vedere vechimea textului legal la care facem referire (art. 62 din Legea 58/1934), care datează dintr-un context juridic îndepărtat și cu mult depășit de către realitatea actuală. Nici domeniul său de aplicare nu justifică această diferență de tratament întrucât odată cu intrarea în vigoare a Noului cod civil s-a urmărit în primul și în primul rând unificarea dreptului privat, fapt care poate fi demonstrat cel mai ușor prin abrogarea Codului Comercial. în acest sens s-a dorit într-o mare măsură o egalitate de tratament, iar menținerea unor termene procedurale substanțial diferite față de dreptul comun contravin acestei dorințe a legiuitorului contemporan. Astfel recurenții mai consideră că au dispărut motivele obiective care existau la momentul adoptării legii
speciale, care ar fi putut justifica instituirea unui termen substanțial mai scurt raportat la dreptul comun.
Existența unei asemenea diferențe de tratament raportat la termenele de procedură, (art. 62 din Legea nr. 58/1934 instituie termenul doar de la pronunțare, pe când art. 284 al. (1) din Vechiul Cod de Procedură Civilă de la comunicare) poate conduce la finalități îngrijorătoare, cum ar fi o instabilitate generală a securității raporturilor juridice.
Pentru aceste motive solicită instanței să constate nelegalitatea hotărârii date în apel, să admită recursul așa cum acesta a fost formulat, casarea deciziei pronunțată și să o trimită spre rejudecare cu toate consecințele ce decurg din acest fapt.
În drept invocă prevederile art. 6 și art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului respectiv de dispozițiile art. 304 pct. 9 din Vechiul Cod de Procedură Civilă.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 12 septembrie 2013 pârâta C. B.
S.A. B. ești, a solicitat respingerea acțiunii - recurs - opoziție la executare - promovata de C. B. și P. O., ca netemeinica și nelegala.
În motivare pârâta susține că P. O. și C. B. au formulat Recurs împotriva Deciziei civile nr. 34/A/2013 a T. ului Specializat C., pronunțata în soluționarea dosarului nr._ și dosar conexat nr._, având ca obiect Apel - opoziție la executare, apreciind hotărârea atacata drept netemeinica și nelegala, solicita casarea hotărârii atacate și trimiterea spre rejudecare.
Critica adusa hotărârii judecătorești este nefondata, fără temei legal și reia aceleași critici din opoziția la executare supusa judecații primei instanțe și a instanței de apel.
La termenul de judecata din data de_, instanța de apel a ridicat din oficiu excepția tardivității apelului, arătând ca în ceea ce privește termenul de apel, se impune a se face aplicarea disp. Art. 62 din Legea nr. 58/1934, dispoziții speciale care se aplica în cauza de fata și pe care legiuitorul le-a prevăzut în cuprinsul art. 284 alin. 1 C.pr.civ. Drept urmare, împotriva hotărârii pronunțate de judecătorie la data de 17 decembrie 2012, apelanții erau îndreptățiți sa uzeze de calea de atac a apelului pe care trebuia sa o declare în termen de 15 zile de la pronunțare, ultima zi în care apelanții puteau sa formuleze apel era data de 3 ianuarie 2013, ori apelul a fost înregistrat la data de 9 aprilie 2013.
Fata de nerespectarea termenului de 15 zile de la pronunțare si, implicit cu nerespectarea disp. art. 284 alin. 1 C.pr.civ. coroborate cu prevederile art. 62 alin.
1 din Legea nr. 58/1934, tribunalul a admis excepția tardivității introducerii apelului, cu consecința respingerii ca tardiv a apelului împotriva sentinței civile nr. 25230 din 17 decembrie 2012, pronunțate în dosarul nr._ al Judecătoriei
-N., pe care o menține în întregime.
Împotriva acestei decizii, P. O. și C. B. au formulat Recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C.pr.civ., care prevede ca temei ipoteza în care :
»hotărârea pronunțata este lipsita de temei legal ori a fost data cu încălcarea sau aplicarea greșita a legii».
După cum se poate observa, susținerile pe care recurenții își întemeiază prezenta cerere sunt netemeinice și nelegale, urmând a detalia în cele ce urmează :
Referitor la susținerea ca hotărârea atacata ar fi data cu aplicarea greșita a legii, rugam onorata instanța sa constate ca prin Decizia civila nr. 34/A/2013, T. ul Specializat C. si-a motivat hotărârea și a arătat temeiul de drept pe care se întemeiază, așa cum rezulta din simpla lecturare a acesteia, prin urmare este întemeiata și legala. De altfel, recurenții-opozanți nu precizează care lege a fost greșit aplicata. Argumente de felul celor invocate, de genul « incalcarea unor
drepturi fundamentale - cu privire la accesul la justiție sau interzicerea discriminării», sunt fără legătura cu prezenta cauza.
Deși se recunoaște ca au avut posibilitatea sa se adreseze instanței ierarhic superioare în vederea rejudecării fondului (fără a se arata motivul pentru care nu au făcut-o în termenul legal), pe calea recursului se susține ca « prin instituirea unui termen special în materia opoziției la executare - art. 62 din Legea nr. 58/1934 - se face aproape imposibil accesul la o instanța de control jurisdicțional». Făcând teoria unei «diferențe de tratament raportat la termenele de procedura (art. 62 din Legea nr. 58/1934 care instituie termenul doar de la pronunțare, pe când art. 284 al. 1 din C.pr.civ. de la comunicare) poate duce la finalități îngrijorătoare, cum ar fi o instabilitate generala a securității raportului juridic », recurenții (prin av. O. P. ) uita sa arate motivul de fapt pentru care nu s-au adresat tribunalului în termenul legal pentru apel. Apelanții puteau sa formuleze apel pana la data de 3 ianuarie 2013. ori apelul a fost înregistrat la data
de 9 aprilie 2013. depășind cu mult termenul de 15 zile.
Aprecieri de genul «art. 62 din Legea nr. 58/1934 instituie o procedura misterioasa, procedura atipica dreptului procesual civil contemporan, cu o vechime de aproape un secol și care nu este corelat cu contextul juridic actual», apreciem ca sunt simple speculații personale, de natura a masca lipsa de argumente serioase și temeinice.
Pe fondul cauzei, analizând actele din dosarul de executare silita, titlurile executorii și celelalte înscrisuri depuse la dosar, instanța a reținut ca titlurile executorii în baza cărora s-a inceput executarea silita împotriva oponenților îndeplinesc toate condițiile prevăzute de lege pentru valabilitatea acestora, inclusiv condiția cu privire la forma și cu privire la validitatea și valabilitatea acestora, astfel, instanța înlăturând toate susținerile oponenților ca neîntemeiate, respinge pe buna dreptate opoziția la executare, soluție pe care o menține în întregime și instanța de apel.
Pentru motivele invocate, solicită respingerea Recursului - opoziție la executare ca netemeinic și nelegal, cu menținerea Deciziei civile nr. 34/A/2013 a
ului Specializat C. .
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Principala problemă de drept evidențiată în memoriul de recurs se referă la a ști dacă dispoziția legală consacrată de art. 62 alin. 3 din Legea nr. 58/1934 are caracter previzibil și accesibil pentru persoanele față de care urmează să producă efecte juridice.
Conform dispoziției legale mai sus evidențiate, hotărârea pronunțată asupra opoziției va putea fi atacata cu apel in termen de 15 zile de la pronunțare.
Așa cum a reținut și instanța de apel, dispozițiile art. 284 alin. 1 din codul de procedură civilă de la 1865 aplicabil în cauză prin prisma efectului art. 3 alin. 1 din legea nr. 76/2012, instituie regula conform căreia termenul de apel general de 15 zile curge de la comunicarea hotărârii, legea admițând însă că poate fi stabilită pe cale de excepție o altă modalitate de calcul a termenului de apel.
Or, dispozițiile art. 62 alin. 3 din Legea nr. 58/1934 consacră o atare excepție.
Potrivit principiului legalității căii de atac, calea de atac și termenul de exercitare sunt date de lege și nu de judecător, acesta având potrivit dispozițiilor art. 261alin. 1 pct. 7 C.pr.civ. să indice în dispozitiv calea de atac și termenul de exercitare a acesteia.
Menționarea greșită a căii de atac sau alte mențiunii eronate în dispozitivul hotărârii nu sunt opozabile instanței de apel și prin urmare nici instanței de recurs, aceeași calificare putând fi făcută și față de părțile litigante.
Prin urmare menționarea în dispozitivul sentinței apelate că hotărârea este supusă apelului în termen de 15 zile de la comunicare în loc să fie menționat corect de la pronunțare nu produce nici un efect pe teren legal, comportamentul procesual al părților trebuie să fie ghidat de lege și nu de deciziile eronate ale judecătorilor.
2. Sub aspectul soluției legislative și dacă aceasta întrunește toate exigențele în materie Curtea notează că dispozițiile art. 62 alin. 3 din Legea nr. 58/1934 au fost supuse în dreptul intern mai multor examinări de neconstituționalitate.
Astfel, cu titlu de exemplu, prin decizia nr. 792 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 5 ianuarie 2007 și prin decizia nr. 759 din 1 iunie 2010 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 21 iulie 2010 Curtea Constituțională a reținut că "… potrivit textelor de lege criticate, debitorul poate face opoziție la executare în termen de 5 zile de la primirea somației și judecătoria va judeca opoziția potrivit Codului de procedură civilă, de urgență și cu precădere, înaintea oricărei alte pricini.
Curtea a stabilit că prin alin. 3 al art. 62 se instituie o normă specială, ce derogă de la prevederile referitoare la executarea silită cuprinse în Codul de procedură civilă. Instituirea unei norme speciale cu privire la momentul de la care începe să curgă termenul privind declararea căii de atac, prin care se derogă de la norma generală cuprinsă în art. 284 alin. 1 din Codul de procedură civilă, nu are semnificația unei atingeri aduse dreptului la apărare aparținând autorului excepției. Aceasta, deoarece prevederile art. 62 alin. 3 din Legea nr. 58/1934 trebuie interpretate în coroborare cu prevederile art. 287 alin. 2 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul, precum și dovezile invocate în susținerea acestuia pot fi depuse inclusiv la prima zi de înfățișare.
Totodată, Curtea a mai reținut că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prevăzut de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, între care și stabilirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă.
Pe de altă parte, Curtea constată că specificul domeniului supus reglementării a impus adoptarea unor soluții diferite față de cele din dreptul comun, una dintre acestea constituind-o consacrarea opoziției la executare, care reprezintă o cale de atac împotriva somațiunii de executare adresate debitorului. Împrejurarea că legiuitorul a instituit o cale de atac cu o fizionomie juridică diferită de aceea a căilor de atac de drept comun nu relevă niciun aspect de neconstituționalitate, fiind în deplină concordanță cu prevederile art. 129 din Constituție. Într-adevăr, în măsura în care textul constituțional de referință folosește termenul generic de "căi de atac", fără a le identifica și caracteriza, respectiv fără a se referi in terminis la apel și recurs, ipoteză în care respectarea acestor date de identificare ar fi fost convertită într-un criteriu de constituționalitate, legiuitorul ordinar este deplin îndreptățit ca în considerarea anumitor particularități să opteze pentru o cale de atac cu o identitate proprie, alta decât a celei de drept comun.
O asemenea concluzie rezultă, de altfel, din chiar formula redacțională adoptată de legiuitorul constituțional, potrivit căreia stabilirea regimului juridic al căilor de atac este de competența exclusivă a legiuitorului ordinar, care, potrivit atribuțiilor prevăzute de art. 126 alin. (2) din Constituție, stabilește competența și procedura de judecată, evident cu condiția ca nicio normă de procedură să nu contravină vreunei dispoziții constituționale
.";
O abordare identică este redată și în cuprinsul deciziei nr. 837/2012 a aceleiași jurisdicții.
În planul drepturilor omului, problema s-ar putea angaja sub aspectul accesului la justiție și pe pe palierul calității legii.
Dreptul de acces la justiție este recunoscut începând cu jurisprudența din cauza Goder împotriva Regatului Unit care de altfel este identică cu dispoziția constituțională consacrată de art. 21 din Legea fundamentală română.
În acest context, legea națională poate prevedea anumite consiționări și proceduri de urmat pentru exercițiul acestui drept fără însă ca acesta să fie diluat în substanța sa. Din această perspectivă, Curtea de apel reține că recurentții au avut acces la prima jurisidicție și dacă ar fi declarat apelul în termenul legal așa cum este prevăzut de legea internă ar afi avut acces și la jurisidicția de apel pentru ca aceasta să staueze pe fondul criticilor formulate în memoriul de apel.
Sub aspectul calitățății legii în interpretarea noțiunii de lege folosită de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că legea trebuie să fie:
- accesibilă
(cazul Gillow contra Regatului Unit, Hot. Din 24 nov. 1986, cazul Silver și alții contra Regatului Unit, Hot. din 25 martie 1983, cazul Kruslin contra Franței și cazul Huvig contra Franței, hotărârile din 24 aprilie 1990, cazul Barthold contra germaniei, Hot. din 25 martie 1985, cazul Groppera Radio AG și alții contra Elveției, Hot. din 28 martie 1980, cazul Autronic AG contra Elveției, Hot. din 22 mai 1990);
- previzibilă
(cazul C.R. contra Regatului Unit, Hot. din 22 noiembrie 1995, cazul ‚Cantoni contra Franței, Hot. din 15 nov. 1996, cazul Leander contra Suediei, Hort. Din 26 martie 1987, cazul Silver și alții contra regatului Unit, Hot. din 25 martie 1983, cazul Kruslin contra Franței,și cazul Huvig contra contra Franței, hotărârile din 24 aprilie 1990, cazul Mitropolia Basarabiei și alții contra Moldovei, Hot. din 13 decembrie 2001, cazul Sundaz Times contra Regatului Unit, Hot. din 26 aprilie 1979, cazul Barthold contra Germaniei, Hot. din 25 martie 1985, cazul Lingens contra Austriei, Hot. din 8 iulie 1986, cazul Grande oriente Da Italia di Palazzo Giustiniani contra Italiei, Hot. din 2 august 2001, cazul Hentrich contra Franței, Hot. din 3 iulie 1995).
În ceea ce privește accesibilitatea și previzibilitatea, Curtea a arătat în cauza Sunday Times vs. Regatul Unit, cererea nr. 6538/74, hotărârea din 26 aprilie 1979 că, în primul rând "trebuie ca legea să fie suficient de accesibilă, adică cetățeanul trebuie să poată dispune de informații suficiente, ținând seama de circumstanțele cauzei, în legătură cu normele juridice aplicabile într-un caz dat. În al doilea rând nu poate fi considerată drept lege decât o normă enunțată cu suficientă precizie, pentru a-i permite cetățeanului să-și adapteze conduita cerințelor legale, folosindu-se dacă este nevoie de sfaturi competente, el trebuie să fie capabil să prevadă, cu un grad de exactitate rezonabil, ținând seama de circumstanțele cauzei, consecințele ce pot decurge dintr-un act determinat comis de el. Aceste consecințe nu trebuie să fie previzibile cu certitudine absolută. De altfel, deși certitudinea este de dorit, ea determină uneori o rigiditate excesivă; or legea trebuie să se poată adapta schimbărilor de situație";.
În ceea ce privește determinarea previzibilității normei juridice așa cum s-a arătat în precedent, Curtea folosește un criteriu practic, respectiv posibilitatea de a se recurge la sfaturi calificate, arătând că și în aceste circumstanțe, neclaritatea unei legi poate fi compensată de existența în dreptul intern al statului în cauză a unei practici judiciare constante (cauza Markt Intern Verlag Cmbh și Klaus Beerman vs. Germania, 10572/83, 20 noiembrie 1989).
Rezumând, pentru aceasta este esențial ca legea să fie, cum s-a arătat mai sus, clară și precisă. Fără îndoială, această claritate trebuie apreciată în lumina "experienței juridice normale";, iar instanța europeană admite o anumită suplețe
în sensul în care o dispoziție legală puțin neclară poate fi considerată ca fiind "clară"; în cazul în care confruntarea cu alte dispoziții ale legii sau diferite interpretări jurisprudențiale permit previzibilitatea și accesibilitatea normei în cauză.
Din această perspectivă este de notat că în materia titlurilor de valoare în perioada imediat după decembrie 1989 s-a reactivat Legea nr. 58/1934 și aceasta s-a aplicat în forma existentă, dispozițiile art. 62 alin. 3 nesuferind nicio modificare până la data intrării în vigoare a Legii nr. 76/2012 care nu este aplicabilă în prezenta cauză. Însă chiar și după aceste modificări legiuitorul a păstrat soluția adoptată anterior respectiv aceea că apelul curge de la pronunțare.
Prin urmare, în sistemul legislativ intern dispoziția legală procedurală analizată a avut aceeași formulare o lungă perioadă de timp și deci aceasta a dobândit inclusiv caracter previzibil și predictibil.
Din această perspectivă, nu se poate reține că prin maniera de soluționare a excepției de tardivitate a depunerii apelului s-ar fi încălcat dreptul la un proces echitabil așa cum este configurat atât de art. 21 din Constituție cât și de art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Nici sub aspectul dispozițiilor art. 14 din Convenție nu se poate reține vreo
încălcare de vreme ce diferența de tratament procesual specifică materiei opoziției la executare a fost justificată inclusiv prin analiza de constituționalitate a textului art. 62 alin. 3 din Legea nr. 58/1958.
Față de cele ce precedă, Curtea reține că motivele de recurs invocate nu sunt fondate sens în care în temeiul art. 312 C.pr.civ. se va respinge recursul ca atare cu consecința menținerii deciziei atacate.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de reclamanții apelanți P. (căsătorită Cioara) O. și C. B. împotriva deciziei civile nr. 34/A din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ului Specializat C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | |||
L. U. | M. | D. | M. | B. |
GREFIER,
M. T.
Red.L.U./Dact.S.M 2 ex./_
Jud.fond. S.Ivănescu/N.Koșa
| ← Decizia civilă nr. 10467/2013. Opozitie la executare silită | Decizia civilă nr. 1059/2013. Opozitie la executare silită → |
|---|
