Decizia civilă nr. 9393/2013. Acțiune în pretenții comerciale

Decizii comerciale (litigii cu profesioniști) - CA Cluj (2013)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 9393/2013

Ședința publică din data de 07 Octombrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE M. H. JUDECĂTOR D. M. JUDECĂTOR F. T.

G. M. N.

Pe rol soluționarea recursurilor declarate de reclamanta SC E. R. S. și pârâtul O. U. PRIN P. împotriva sentinței civile nr. 5124 din data de_ și a încheierii din data de_, pronunțate de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-chemați în garanție M.

D. R. ȘI T. și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect - pretenții.

Prin Serviciul Registratură, la data de_ recurentul-pârât a depus la dosarul cauzei originalul dovezii care atestă plata taxei judiciare de timbru, iar la aceeași dată recurenta-reclamantă a depus concluzii scrise.

Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de_, încheiere ce face parte integrantă din

prezenta hotărâre.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 5.124 din_, pronunțată in dosarul nr._ al

T. ui Maramureș

s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta-pârâtă SC E. R. S. O., în contradictoriu cu pârâtul-reclamant O. U., iar acesta din urmă a fost obligat să plătească reclamantei suma de 337.955,23 lei cu titlu de daune materiale.

S-a respinse cererea reconvențională formulată de pârâtul - reclamant în contradictoriu cu reclamanta - pârâtă, iar pârâtul - reclamant O. U. a fost obligat să plătească reclamantei - pârâte cheltuieli de judecată în cuantum de 2.703 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că între reclamanta-pârâtă SC E. R. S. și pârâtul-reclamant O. U., reprezentat de Consiliul local s-a încheiat contractul de furnizare nr.799/_ având ca obiect vânzarea către autoritatea contractantă a unor containere de plastic și containere metalice zincate la prețul menționat la art.5 din contract, respectiv de 1.165.363,02 lei plus 221.418,98 lei TVA conform facturii emise la data de_, preț care a fost achitat integral de către autoritatea contractantă, ca urmare a plăților succesive efectuate în conformitate cu sursele de finanțare existente la dispoziția autorității publice contractante: la data de_ s-a efectuat o plată de 1.048.826,57 lei, la data de_ s-au efectuat două plăți de 196.7012,94 lei respectiv de 116.536,29 lei iar la data de_ s-a efectuat o plată de 24.717 lei.

Contractul încheiat este unul de achiziții publice a cărui reglementare specifică se regăsește în OUG nr.34/2006.

Reclamanta-pârâtă a fost declarată câștigătoare în cadrul procedurii de achiziție publică derulată în baza OUG nr.34/2006, în urma evaluării ofertelor

tehnice și financiare depuse pentru atribuirea contractului de achiziție publică denumit "achiziționare pubele și containere pentru colectarea deșeurilor în cadrul proiectului ECO-S. U. "; și stabilirii ofertei câștigătoare de 1.165.363,02 lei plus TVA, preț care reprezenta echivalentul în euro al sumei de 318.440 euro.

Comparând exemplarul original al contractului depus de reclamanta-pârâtă la filele 66-71 din dosar cu originalul rămas în posesia pârâtului-reclamant, instanța de fond a constatat identitatea de conținut între cele două exemplare, inclusiv cu privire la clauza în litigiu stipulată în art.11.1 și art.11 pct.2.

Instanța de fond a mai constatat că nu subzistă cauza de nevalabilitate a clauzei înserate în art.11 pct.2, întemeiată pe lipsa consimțământului, pe care pârâtul-reclamant a invocat-o, prevalându-se de convingerea sa în sensul că și-a exprimat acordul pentru stabilirea penalităților în procentul de 0,01%, inserat și în alte contracte de achiziție publică pe care le-a încheiat. Chiar dacă această ultimă apărare este confirmată prin clauzele inserate în contractul de furnizare nr.8/_ (fila 104) instanța constatând că nulitatea nu operează.

În ceea ce privește conduita părților anterioară încheierii contractului cu data de_, dată confirmată de ambele părți și care le este opozabilă prin primirea caracterului cert odată cu înregistrarea în registrele Primăriei U. sub nr.799 la data de_ conform art.1177 și 1182 cod civil 1865, instanța de fond a constatat că prin declarațiile ambilor martori se confirmă că încheierea contractului nu s-a făcut în modalitatea tipică prin semnarea de către ambele părți prezente.

Părțile nu au contestat valoarea de atribuire a contractului stipulată în art.

5 din contract de 1.165.363,02 lei fără TVA, adică 318.440 euro, la care s-a adăugat TVA de 60.503,6 euro la cursul BNR din_ .

După declararea ca fiind câștigătoare în luna decembrie 2008 a ofertei SC

E. R. S., încheierea contractului s-a finalizat în luna februarie 2009. În acest interval de timp părțile au purtat negocieri asupra modalității de evaluare a prețului, respectiv în lei la cursul euro de la data atribuirii contractului, opțiune care îi aparținea O. ui U. sau la cursul euro de la data plății efective, varaiantă pentru care reclamanta-pârâtă a inițiat demersuri în cuprinsul adresei înregistrate la U. nr.684/_ (fila 62) în cuprinsul căreia se menționează că datorită fluctuațiilor majore ale cursului leu-euro nu poate semna contractul decât dacă se acceptă plata în lei la cursul de referință valabil la data facturării.

Pârâtul-reclamant a respins această propunere, invocând reglementarea restrictivă a contractului de achiziție publică, motivat în principal pe aceea că nu poate fi majorată valoarea de atribuire a contractului.

Toate aceste împrejurări sunt confirmate și de martorul Crețu C. s Mircea.

În acest context, pârâul-reclamant invocă inserarea deliberată a clauzei privind procentul de 1% al penalităților de întârziere, deși în formularul de contract pe care l-a expediat reclamantei anterior datei de_ (fila 51 din dosar în numerotarea inițială, ulterior 139) s-a prevăzut un procent de 0,01%.

Ulterior, contractul s-a semnat la valoarea inițială de atribuire de 1.165.363,02 lei plus TVA.

Instanța de fond a apreciat că față de împrejurările de fapt stabilite pe baza probatoriului analizat mai sus, sunt infirmate apărările pârâtului-reclamant în sensul că voința reală a părților a fost aceea de a stabili un procent de penalitate de 0,1%. Întrucât s-a făcut dovada că părțile au purtat negocieri în prealabil semnării contractului cu privire la stipularea prețului în euro, la cursul de la data facturării și nu la cursul inferior de la data demarării procedurii de achiziție publică (_ ), fiind o chestiune de notorietate că diferența de curs valutar va avea consecințe negative în patrimoniul reclamantei care suportă diferența de

curs de la data contractării europubelelor până la plata efectivă a prețului de către autoritatea contractantă, instanța constată că nu s-a făcut dovada voinței interne a părților contrară procentului de 1% prevăzut în art.11 din contract.

În consecință, instanța de fond a constatat valabilitatea acestei clauze în forma redată în originalul contractului.

S-au analizat în continuare probele administrate cu privire la modalitatea de executare a contractului pe care se fundamentează pretențiile ambelor părți.

Reclamanta-pârâtă a invocat nerespectarea termenului de plată stabilit în art.102 din contract ca fiind de "10 zile de la emiterea facturii";.

Pârâtul-reclamant a recunoscut atât la interogatoriu cât și în întâmpinare că nu a respectat acest termen, însă a acceptat plata penalităților numai într-un procent de 0.01%.

Penalitățile de întârziere din cererea principală au fost solicitate numai pentru sumele de 313.238,23 lei, respectiv 24.717 lei.

Conform fișei de calcul anexată cererii (fila 4) rezultă că reclamanta a calculat penalități de 1% la suma de 313.238,23 lei care a fost achitată cu O.P. nr.1085/_ deși scadența obligației de plată a prețului era de_, dată indicată de către aceeași reclamantă. La această sumă s-au stabilit 239 de zile de întârziere.

În ceea ce privește suma de 24.717 lei care s-a achitat la data de_ reclamanta a pretins penalități de întârziere pentru 346 de zile (_ -_ ) în valoare de 85.520,82 lei.

Valoarea totală a penalităților solicitate este de 834.159,64 lei.

Pârâtul-reclamant nu a contestat sumele restante, data și nici scadența plății indicată ca fiind_, dată care este favorabilă în raport cu clauzele contractului care determină scadența plății.

Cu toate acestea, având în vedere clauza inserată în originalul facturii nr. 921/_ prin care s-au stipulat penalitățile de întârziere de 0,15%, reclamanta-pârâtă a solicitat penalități în procentul de 1% stipulat în contract.

Conform art.2 lit.c din Legea nr.554/2004 cu care se completează OUG 34/2006 contractele încheiate în temeiul OUG 34/2006 sunt contracte administrative și acte administrative asimilate, fiind supuse regulilor speciale din materia contenciosului administrativ, iar nu celor de drept comun de natură pur civilă. Această calificare exclude incidența Legii nr.469/2000 care reglementează numai raporturile dintre comercianți.

O primă regulă cu caracter special, derogatorie de la principiul echilibrului contractual din dreptul civil este aceea a aplicării principiului preeminenței interesului public, principiu expres prevăzut în art.8 alin.3 din Legea 554/2004. În temeiul acestui principiu, instanța de fond a constatat că a operat o modificare a contractului cu privire la clauza inserată în art.11.2 din contract din inițiativa reclamantei, acceptată de către O. U., care a acceptat integral factura în condițiile în care a făcut plata și nu a contestat-o.

În consecință, în temeiul art.287 indice 18 din OUG 34/2006 coroborat cu art.969 Cod civil, art.286 din OUG 34/2006 și art.18 alin.4 lit.e din Legea nr.554/2004, instanța a admis în parte cererea și a obligat pe pârâtul-reclamant la plata penalităților de întârziere în procent de 0,15%, calculate la sumele de 313.238,23 lei pentru 239 de zile de întârziere, respectiv de 24.717 lei pentru 346 de zile de întârziere. Valoarea totală a despăgubirilor este de 125.124 lei.

În ceea ce privește cererea reconvențională prin care pârâtul-reclamant a solicitat plata penalităților în temeiul clauzei penale inserate în art.11.1 din contract instanța a constatat că este nefondată. Probele administrate în cauză au confirmat executarea obligațiilor de către SC E. R. S. în condițiile stipulate în contract.

Pârâtul-reclamant a invocat nerespectarea termenului de livrare a europubelelor. Această susținere este combătută de ordinul de începere a livrărilor nr.1232/_ prin care O. U. a dispus predarea bunurilor în termen de azi conform art.7.1 din contract adică până în_, de procesul verbal de predare-primire și recepție nr. 1255/_ și recomandarea nr.1857/_ (filele 83-86) prin care pârâtul-reclamant confirmă că toate bunurile au fost predate în data de_, deci cu respectarea contractului și în condiții calitative corespunzătoare.

În consecință, instanța de fond a respins ca nefondată cererea reconvențională.

Prin încheierea civilă din data de_ pronunțată în același dosar al T. ui Maramureș

s-a dispus îndreaptă din oficiu a erorilor materiale din minuta sentinței civile nr. 5124/_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._ precum și din dispozitivul aceleiași hotărâri, după cum urmează:

Cuantumul daunelor materiale acordate este de 125.124 lei în loc de 337.955,23 lei cum din eroare s-a trecut.

Calea de atac cu care s-a pronunțat hotărârea este apel în loc de recurs, cum din eroare s-a trecut.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că în cauză dintr-o eroare de calcul, cuantumul daunelor materiale acordate a fost de 337.955,23 lei în loc de

125.124 lei, precum și calea de atac este apelul și nu cum din eroare s-a trecut recurs, motiv pentru care s-a dat eficiența dispozițiilor art. 281 Cod procedură civilă și s-a dispus îndreptarea erorii materiale conform dispozitivului.

Împotriva sentinței civile și a încheierii din_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._ a declarat recurs reclamanta S.C. E. R.

S.R.L. O.,

solicitând admiterea acestuia și modificarea hotărârilor atacate, în sensul admiterii acțiunii în pretenții contractuale și obligarea pârâtului la plata sumei de 834.159,64 lei reprezentând penalități de întârziere conform contractului de furnizare nr. 799/2009, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 si 9 rap. la art. 304¹C.pr.civ., reclamanta arată că între părți s-a încheiat contractul de furnizare nr.799/2009, în baza căruia a furnizat pârâtului containere de plastic pentru deșeuri, în valoare totală de 1.386.782 lei inclusiv TVA, suma care trebuia să fie achitată până cel târziu la data de_, conform pct.10.2, respectiv 11.2 din contractul de furnizare. Conform acelorași dispoziții contractuale, întârzierea plății din partea achizitorului atrage în sarcina acestuia penalități de întârziere în cuantum de 1% pe zi.

A arătat reclamanta că valoarea bunurilor livrate a fost achitată cu mare întârziere de către pârât, prima plată înregistrându-se abia la data de_ 9

după opt luni de la scadență, iar a doua plată și mai târziu, respectiv la data de_ .

În aceste condiții, fiind evidentă culpa pârâtului, reclamanta apreciază că este îndreptățită să calculeze și să pretindă plata penalităților de întârziere în cuantumul solicitat, fiind întrunite condițiile răspunderii contractuale a pârâtei: existența unui contract valabil încheiat, executarea cu mare întârziere a obligațiilor contractuale din partea pârâtei, existența unui prejudiciu în dauna societății reclamante, cuantificat prin clauza penală prevăzută la art.11.2 din contract corob. cu art. 969 Cod civil, potrivit cărora convențiile legal încheiate au putere de lege între părțile contractante.

Referitor la cuantumul penalităților de întârziere, reclamanta apreciază că instanța de fond a analizat greșit raportul juridic dintre cele doua părti, atunci când a considerat ca trebuie a se da eficiență mențiunilor cuprinse în factura

fiscala nr. 921/_, prin care s-a stabilit un alt cuantum al penalităților de întârziere, de 0,15%/zi.

În opinia reclamantei, aprecierea instanței de fond că în speță a operat o modificare a contractului de furnizare încheiat de părți, în sensul diminuării procentului de penalitate de la 15/zi la 0,15%/zi, factura fiscala având în acest sens forța juridica a unui act modificator al acestui contract, este eronată.

În sprijinul susținerilor sale, reclamanta arată că mențiunea din cuprinsul facturii cu privire la cuantumul de penalitate de 0,15% a fost inserată din eroare, deoarece programul informatic utilizat pentru redactarea acestor facturi era setat în sensul acestei mențiuni. Apoi, factura fiscala nr. 921/_ nu a fost semnată de către administratorul legal al societății sau de altă persoană împuternicita expres, ci de numita Mot V. a, o angajata al serviciului contabilitate, persoana fără atribuție de decizie si reprezentare în cadrul societății.

In aceste condiții, reclamanta apreciază că nu se poate vorbi de exprimarea voinței sale, prin reprezentanții săi legali, concretizată prin factura fiscala sus- menționată care sa modifice clauzele unui contract legal încheiat de părți.

Împotriva sentinței civile nr. 5.124/_ a formulat recurs și pârâtul O.

U. prin P.

, solicitând admiterea acestuia și modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii în parte a acțiunii pentru penalități contractuale în cuantum de 8.341,59 lei calculate la cota de 0,01 //zi de întârziere în sensul admiterii în totalitate a cererii reconvenționale, cu cheltuieli de judecată.

Analizând recursurile formulate din perspectiva motivelor invocate, Curtea reține următoarele

Referitor la recursul declarat de reclamanta S.C. E. R. S.R.L. O.

împotriva sentinței civile nr. 5.124/_, pronunțată în dosarul nr._ al

T. ui Maramureș, Curtea a apreciat ca aceste este nefondat din următoarele considerente:

Între părți a avut loc o modificare consimțită a dispozițiilor contractuale stabilite inițial.

Instanța nu poate reține apărările formulate de către reclamantă referitoare la lipsa intenției acesteia de a-i propune pârâtului o modificare a dispozițiilor contractuale referitoare la procentul de penalitate de întârziere.

Rezultă cu certitudine, din faptul plății debitului principal că pârâta, în calitate de debitor, a achiesat la modificarea contractuală propusă de către reclamantă.

Aceleași dispozițiile legale, respectiv art. 969 Cod civil, invocate de către reclamantă, sunt reținute de către instanță și în ceea ce privește netemeincia pretențiilor reclamantei de obligare a pârâtului la plata unor penalități de întârziere într-un cuantum mult mai mare decât cel consemant pe facturi.

Consensualismul este cel care determină încheierea contractelor într-o anumită formă, astfel încât în mod firesc, constatând existența acordului de voință a părților contractuale cu privire la procentul penalităților de întârziere solicitate, se poate reține faptul că a avut loc o modificare consensuală a acordului juridic inițial.

Cu privire la eronata întocmire a înscrisului, realizată de către o persoană ce nu are calitatea de reprezentant legal al reclmantei Curtea reține că se impune analiza situației de fapt din perspectiva mandatului aparent.

Potrivit art.72 din Legea nr. 31/1990 obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat și de cele special prevăzute în această lege.

Articolul 1546 alin. 2 C. civ. 1865, aplicabil speței în considerarea dispozițiilor art. 30din Legea nr. 71/2011 consacră regula că mandantul nu este îndatorat pentru ceea ce mandatarul a făcut în afara limitelor puterilor sale.

Actele juridice încheiate de mandatar, în ipoteza arătată mai sus, sunt res inter alios acta pentru mandant.

În speță recurenta-reclamantă invocă o lipsa oricărei împuterniciri dată de persoana juridică angajatei serviciului de contabilitate, de întocmire a facturii cu acel cuantum al penalităților.

Situația descrisă pune în discuție necesitatea verificării existenței unui mandat aparent. Mandatul aparent există atunci când împrejurările de fapt determină o terță persoană să creadă în mod legitim, fără a se reține vreo culpă în sarcina ei, că cel cu care tratează a fost împuternicit de prezumatul mandante să încheie acte juridice, deși nu există nici un contract de mandat sau actul

juridic este încheiat cu depășirea puterilor atribuite de mandant.

Ultima ipoteză este cea invocată și de către reclamanta-recurentă, respectiv că acea persoană nu a avut un mandat din partea persoanei juridice de a întocmi factura într-o anumită formă, care a însemnat practic o modificare a contractului inițial.

Întrucât mandatul aparent presupune, în toate cazurile, existența unei aparențe de reprezentare, care este un fapt juridic dar nu un act juridic, pentru validitatea operațiunii juridice se impune a se analiza dacă terțul, în speță pârâta a fost de bună credință sau nu.

Terțul de bună credință este persoana care a crezut în mod onest că cel cu care tratează are împuternicire din partea prezumatului mandante să acționeze în numele și pe seama acestuia din urmă.

Buna credință a terțului contractant este prezumată până la dovada contrară. În acest context este deci de analizat dacă pârâta a acționat cu diligența necesară pentru a cunoaște puterile reale ale mandatarului, respectiv dacă factura în cauză reprezintă voința persoanei juridice.

Pentru determinarea gradului de diligență ce ar trebui manifestat de către pârâtă se va face apel la dispozițiile art. 1080 alin. 1 C. civ. 1865: "Diligența ce trebuie să se pună în îndeplinirea unei obligații este totdeauna aceea a unui bun proprietar".

Din această perspectivă Curtea reține că actul în discuție, factura respectă condițiile de formă necesare pentru încheierea sa valabilă. În mod cert nu se impune o analiză a modului de îndeplinire a condițiilor de formă a acelui act întrucât acest aspect nu a fost contestat.

Ceea ce se impune a fi reținut este faptul că factura în cauză este un act normal, obișnuit în relația contractuală dintre cele două părți, iar actul nu a fost în neconcordanță cu modul de desfășurare a relației contractuale de până la acel moment între părți.

Față de această constatare nu se poate reține că acel act ar fi trebuit să atragă atenția pârâtului pentru a se aprecia că el nu reprezintă voința persoanei juridice și deci că pârâtul nu ar fi de bună credință.

De asemenea, în acest context nu se poate imputa pârâtei că nu a verificat dacă persoana ce apare pe factură, având numele în clar, alături de indicarea datelor sale de identificare ale cărții de identitate, peste care s-a aplicat ștampila persoanei juridice, nu ar avea un mandat din partea persoanei juridice de a întocmi factura într-o anumită formă.

Înscrisurile depuse de către reclamanta-recurentă (f.15-17), ce atestă conținutul raportului de muncă a persoanei ce a întocmit factura în discuție nu prezintă relevanță în raportul juridic reclamant-pârât, analizat în prezenta cauză.

Este cert, din perspectiva celor menționate anterior, că terțului, considerat de bună credință, nu i se poate opune o lipsă de mandat din partea persoanei juridice față de persoana ce a întocmit factura, fiind expuse anterior argumentele pentru care se poate considera că ne aflăm în prezența unui mandat aparent, dar

pe deplin valabil (producător de efecte juridice) față de partenerul contractual al reclamantei.

Mai mult, din fișa postului rezultă că acea persoană este împuternicită să întocmească facturile persoanei juridice, deci, din perspectiva terțului, aparența era dovedită. Desigur, conținutul facturilor trebuie să fie în acord cu voința persoanei juridice, al cărui reprezentant legal este o altă persoană. (f.15)

Au fost explicate anterior motivele pentru care, față de terț, nu se poate opune această lipsă de reprezentare, existând certitudini de bună credință a acestuia, disfuncționalitatea ce a generat emiterea facturii într-o anumită formă fiind o chestiune strict internă a reclamantei

Față de aceste considerente recursul se vădește a fi nefondat și urmează a fi respins.

În privința recursului formulat de reclamantă împotriva încheierii din data de_

, Curtea constată că acesta a fost depus la poștă la data 25 iulie 2013 (f.4, verso).

La termenul de judecată din data de 02 octombrie 2013, Curtea, în temeiul art. 137 și art. 28716al. 1 din OUG nr. 34/2006, în forma în vigoare înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 76/2012, a invocat excepția tardivității recursului promovat de reclamantă, raportat la data introducerii acestuia, întrucât termenul de recurs era de 10 zile de la comunicare, dispoziția legală aferentă fondului urmând a se aplica și hotărârilor prin care se soluționează cereri incidentale

formulate în aceiași cauză.

Determinarea căii de atac și implicit ridicarea excepției de tardivitate a fost generată de următoarele aspecte:

După cum rezultă din dovada de la fila 166 (dosar fond), motivarea încheierii i-a fost comunicată reclamantei la data _ , iar termenul de recurs prevăzut de art. 28716al. 1 din OUG nr. 34/2006 și calculat potrivit art. 3 lit.z) din același act normativ, a expirat la data de 16 iunie 2013, zi nelucrătoare, prelungindu-se până luni_ .

Potrivit art. 103 alin. 1 C.pr.civ., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

Cum niciuna din aceste situații nu este incidentă în speță, în baza considerentelor mai sus reținute și a textelor legale invocate, recursul declarat de reclamanta S.C. E. R. S.R.L. O. împotriva încheierii din_ pronunțată de Tribunalul Maramureș va fi respins ca tardiv, păstrându-se în întregime încheierea atacată.

Recursul fiind soluționat în temeiul unei excepții, se apreciază de către instanță că este de prisos a mai fi analizate motivele de recurs privind fondul încheierii.

Referitor la recursul declarat de pârâtul O. U. prin P.

împotriva sentinței civile nr. 5.124 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Maramureș, Curtea apreciază că și acesta este tardiv pentru următoarele considerente:

Recursul pârâtului a fost înregistrat la data de_ (f.5-7).

La termenul de judecată din data de 02 octombrie 2012, Curtea, în temeiul art. 137 și art. . 28716al. 1 din OUG nr. 34/2006, a invocat excepția tardivității recursului promovat de pârât, raportat la data introducerii acestuia, întrucât termenul de recurs era de 10 zile de la comunicare.

Determinarea căii de atac și implicit ridicarea excepției de tardivitate a fost generată de următoarele aspecte:

După cum rezultă din dovada de la fila 168 (dosar fond), motivarea sentinței i-a fost comunicată pârâtului la data_, iar termenul de recurs prev. de art. 301 C.pr.civ. raportat la art. 20 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 și calculat potrivit art. 101 C. pr. civ., a expirat la data de_ .

Cum niciuna din aceste situații nu este incidentă în speță, în baza considerentelor mai sus reținute și a textelor legale invocate, în temeiul textelor legale menționate anterior, recursul declarat de pârâtul O. U. prin P. va fi respins ca tardiv, păstrându-se în întregime sentința atacată.

Recursul fiind soluționat în temeiul unei excepții, se apreciază de către instanță că este de prisos a mai fi analizate motivele de recurs privind fondul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. E. R. S.R.L. O. împotriva sentinței civile nr. 5.124 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Maramureș pe care o menține în întregime.

Respinge ca tardiv recursul declarat de reclamanta S.C. E. R. S.R.L.

O. împotriva încheierii din_ pronunțată în același dosar.

Respinge ca tardiv recursul declarat de pârâtul O. U. prin P. împotriva sentinței civile nr. 5.124 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Maramureș.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 7 octombrie 2013.

PREȘEDINTE,

M. H.

JUDECĂTOR,

D. M.

JUDECĂTOR,

F. T.

G. ,

M. N.

Red.M.D./_ .Dact.H.C./2 ex.Jud.fond:M.H. .

← Încheierea civilă nr. 1979/2013. Acțiune în pretenții comerciale		Decizia civilă nr. 951/2013. Acțiune în pretenții comerciale →

Decizia civilă nr. 9393/2013. Acțiune în pretenții comerciale

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 9393/2013. Acțiune în pretenții comerciale