Decizia civilă nr. 955/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
Dosar nr. _
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 955/R
Ședința publică din 11 Octombrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. P.
J. ecător M. H.
J. ecător C. G.
G. ier A. H.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta S. R. DE RADIODIFUZIUNE B., cu sediul în B., sector 1, str. G. Berthelot, nr. 60-64, împotriva sentinței civile nr. 5997 din_, pronunțată de Judecătoria Baia Mare, jud. M., în contradictoriu cu intimata SC K. S., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța având în vedere actele și lucrările dosarului, precum și faptul că se solicită judecarea cauzei în lipsă, consideră cauza lămurită și o reține în pronunțare.
T.
Prin sentința civilă nr. 5997/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosar nr._ s-a respins acțiunea formulată de reclamanta S.
R. DE RADIODIFUZIUNE în contradictoriu cu pârâta S.C. K. S.R.L..
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin acțiunea civilă înregistrată sub dosar nr._ pe rolul Judecătoriei B. M. reclamanta S. R. DE RADIODIFUZIUNE a solicitat instanței obligarea pârâtei S.C. K. S.R.L. la plata sumei de 545,72 lei, reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune în cuantum de 471,58 lei aferentă perioadei mai 2010 - august 2011 și penalități de întârziere în cuantum de 74,14 lei, stabilite la data de_ .
În motivarea cererii, a arătat că, potrivit art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994, privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, republicată, cu modificările ulterioare, persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă
pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii.
În aplicarea art. 40 alin. 4 din Legea 41/1994 a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, hotărâre aplicabilă la momentul formulării prezentei cereri de chemare în judecată și care stabilește, printre altele, cuantumurile lunare ale taxei pentru serviciul public de radiodifuziune, pe categorii de plătitori, precum și modalitatea de încasare și scutire de la plata acestora, statuând și modalitatea de calcul pentru penalitățile de întârziere.
În conformitate cu prevederile H.G. nr. 977/2003, art. 5 alin. 1 "Taxa lunară pentru serviciul de radiodifuziune se va încasa de la plătitorii acesteia, prevăzuți la art. 1 și 3, de către S. Comercială de Distribuție și Furnizare a
rgiei Electrice "Electrica"; S.A. prin filialele sale, în baza unui contract de mandat, o dată cu plata energiei consumate";.
Potrivit art. 6 alin. 1 și 2 din H.G. nr. 977/2003, "pentru neplata la termen a taxei lunare pentru serviciul public de radiodifuziune plătitorii plătesc penalități pentru fiecare zi de întârziere";, iar cuantumul acestora "se determină în conformitate cu metodologia de calcul a societății Comerciale de Distribuție și Furnizare a E. rgiei Electrice "Electrica"; S.A. pentru întârzierea la plată a facturii de energie electrică";, instituindu-se o derogare de la prevederile art. 1087 cod civil conform principiului specialia generalibus derogant.
Formulând întâmpinare, pârâta S.C. K. S.R.L. a solicitat, pe cale de excepție, anularea cererii ca netimbrată, în temeiul art. 20 alin. (3) din Lg. nr. 146/1997.
Pe fondul, arată că prevederile art. 40 alin. (3) prevede că "Persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii";.
Prevederile art. 5 alin. (1) din H.G. nr. 977/2003 stabilesc că "Taxa lunară pentru serviciul public de radiodifuziune se va încasa de la plătitorii acesteia, prevăzuți la art. 1 și 3, de către S. Comercială de Distribuție și Furnizare a E. rgiei Electrice "Electrica" - S.A. prin filialele sale, în baza unui contract de mandat, o dată cu plata energiei electrice consumate";
Prevederile art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 977/2003 stabilesc că "Pentru neplata la termen a taxei lunare pentru serviciul public de radiodifuziune plătitorii plătesc penalități pentru fiecare zi de întârziere";, iar prevederile art. 6 alin. (2) din același act normativ stabilesc că "Penalitățile se determină în conformitate cu metodologia de calcul a Societății Comerciale de Distribuție și Furnizare a E. rgiei Electrice "Electrica" - S.A. pentru întârzierea la plată a facturii de energie electrică.";.
Cu privire la forța dispozițiilor art. 5 alin.(1) din H.G. nr. 977/2003 în raport de anularea dispozițiilor art. 3 alin. (1) din aceeași hotărâre, arată că dispozițiile legale din urmă menționate prevăd că "Persoanele juridice cu sediul în România, care se încadrează în categoria întreprinderilor, potrivit
prevederilor art. 10+3 din Lg. nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, au obligația să plătească pentru sediul social o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune, cu excepția celor care și-au suspendat activitatea, potrivit prevederilor legale";.
Prevederile art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 977/2003 și art. 3 alin. (1) din
H.G. nr. 978/2003 au fost anulate prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2102 din 9 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 691 din 14 octombrie 2009.
Potrivit art. 23 din Legea nr. 554/2004, "Hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Acestea se publică obligatoriu după motivare, la solicitarea instanțelor, în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau, după caz, în monitoarele oficiale ale județelor ori al municipiului B., fiind scutite de plata taxelor de publicare";.
Astfel, începând cu data de 14 octombrie 2009, data publicării Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2.102/_, reclamanta nu mai poate solicita cu temei plata taxei pentru serviciul public de radiodifuziune și penalitățile de întârziere.
Pârâta, persoană juridică, nu este beneficiar al serviciului public de radio difuziune, iar reclamanta nu a făcut această dovadă.
Trecând la soluționarea cererii, instanța reține următoarele:
În ceea ce privește excepția anulării cererii ca netimbrată, invocată de către pârâtă prin întâmpinare, aceasta se va respinge.
Veniturile solicitate de reclamantă se fac venit public, fiind percepute pentru un serviciu public, situație în care, conform art. 17 din Lg. 146/1997, modificată, reclamanta este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
Pe fond, reclamanta pretinde contravaloarea taxei radio de la pârâtă în temeiul art. 40 alin. 3 din Legea 41/1994 și art. 5 din H.G. 977/2003.
Este de menționat că prevederile art. 3 alin. 2 din H.G. 977/2003 au fost anulate prin sentințele Curții de Apel C. nr. 185/2010 și nr. 471/2010.
Art. 3 alin. 2 din H.G. 977/2003 instituie obligația pentru persoanele juridice cu sediul în România de a achita lunar o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune.
Potrivit art. 23 din Legea 554/2004, "hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a anulat, în tot sau în parte, un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor";.
Așadar, întrucât s-au anulat, prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, prevederile cu caracter normativ care instituiau obligația în sarcina persoanelor juridice de a plăti taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, prima instanță a respins cererea reclamantei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, recurenta S. R. de Radiodifuziune prin care a solicitat în temeiul art. 304 ind.1 și 312 cod pr.civ., modificarea sentinței și admiterea în tot a cererii.
În motivarea recursului se arată că anularea prevederilor art. 3 alin. 2 din H.G. 977/2003 prin sentința Curții de Apel C. nr. 185/2010 produce efecte pentru viitor de la data publicării hotărârii judecătorești în Monitorul Oficial al României, respectiv de la data de_, astfel că pentru intervalul mai 2010, august 2010-_, pârâta datorează taxa pentru serviciul public de radiodifuziune.
Pe de altă parte, se arată că prima instanță a respins în mod eronat cererea fără să țină seama de prevederile art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994 din care decurge în mod cert obligația pârâtei de plată a sumei reprezentând taxa pentru serviciu public de radiodifuziune, și nici de Decizia nr.297/2004 pronunțată de Curtea Constituțională. Recurenta mai invocă și jurisprudența stabilită în această materie de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 1930/_ .
În motivarea căii de atac recurenta susține că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea pârâtei să plătească taxa pentru serviciul public de radiodifuziune potrivit art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994 în conformitate cu care toate persoanele juridice au prezumată calitatea de beneficiar în accepțiunea Legii nr. 41/1994 (art. 40 alin.3), iar în cazul de față nu se poate da o altă interpretare termenului de beneficiar, față de cea pe care a avut-o în vedere legiuitorul la momentul adoptării legii, precum și Curtea Constituțională la momentul când a stabilit prin Decizia nr. 297/2004 că textul de lege este constituțional.
Recurenta mai face trimitere la jurisprudența stabilită în această materie de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 1930/_ și pe care prima instanță de fond nu a avut-o în vedere la adoptarea sentinței. Se susține că prin această decizie Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat pe noțiunea de beneficiar de servicii radio a persoanelor juridice, având în vedere totodată Decizia Curții Constituționale nr. 297/2004 și a statuat următoarele:" În cazul persoanelor juridice, în mod evident, legiuitorul nu a înțeles să facă deosebire între cele care dețin și cele care nu dețin receptoare radio sau TV, instituindu-se așa cum rezultă în mod clar….obligativitatea plății acestor două taxe.
De altfel, dacă în intenția legiuitorului ar fi fost să se facă o asemenea distincție, acest lucru s-ar fi făcut în mod expres așa cum s-a procedat în cazul persoanelor fizice .
Sintagma - beneficiari ai acestor servicii - nu poate fi altfel interpretată decât în modul în care Curtea Constituțională și Curtea de Apel C. au abordat- o.";
Așadar obligația de plată a taxei este o obligație legală, emiterea H.G. nr.997/2003 fiind justificată de punerea în aplicare a art. 40 din Legea nr. 41/1994.
Intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare în recurs.
Analizând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs și sub toate aspectele, în condițiile art. 304 ind.1 Cod Procedură Civilă, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale în materie, tribunalul
constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele care urmează a fi expuse mai jos.
Obiectul recursului îl constituie în principal aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material pe care recurenta-reclamantă le-a invocat ca și temei legal al cererii de obligare a intimatei-pârâte la plata taxei pentru serviciul public de radiodifuziune.
S-a invocat în mod expres prin cererea de chemare în judecată reglementarea legală cuprinsă în art. 40 alin.3 din Legea nr. 41/1994 și HG 977/2003.
Potrivit art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, republicată, "persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii".
Nicăieri în cuprinsul Legii nr. 41/1994, republicată, nu se regăsește o definiție a noțiunii de "beneficiar", astfel încât sensul acestei noțiuni nu poate fi decât cel comun, respectiv "cel care beneficiază de ceva".
Astfel cum arată și prima instanță, prin Sentința civilă nr. 185/2010 a Curții de Apel C. - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal s-a dispus anularea prevederilor cuprinse în art. 3 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 977/2003, potrivit cărora "Persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele acestora, precum și sucursalele și celelalte subunități ale lor fără personalitate juridică și sucursalele sau reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune.";, reținându-se că prevederile cuprinse în art. 3 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 977/2003, instituie derogări de la dispozițiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, negând dreptul persoanelor juridice de a beneficia de scutiri independent de condiția deținerii de receptoare radio .
Mai mult, prin considerentele deciziei nr. 2102/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal, publicată în M.Of. nr. 691 din 14 octombrie 2009, prin care s-a anulat art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 977/2003, în vigoare la acel moment, se reține faptul că: "prevederile art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 977/2003…, prin impunerea obligativității persoanelor juridice de a plăti o taxă lunară pentru aceste servicii, indiferent dacă sunt sau nu beneficiare ale acestora, instituie derogări de la dispozițiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fapt care nu este posibil întrucât aceste derogări se pot face numai printr-un act normativ de nivel cel puțin egal cu cel al reglementării de bază, această interdicție fiind instituită de art. 4 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care stabilește ierarhia actelor normative, statuând că actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă…. În concluzie, având în vedere …și faptul
că, potrivit art. 108 alin. (2) din Constituție, hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor, rezultă faptul că cele două hotărâri ale Guvernului, nr. 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune și, respectiv, nr. 978/2003 privind taxa pentru serviciul public de televiziune, nu au aplicat în mod corect în art. 3 alin. (1) dispozițiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care, așa cum s-a menționat, face distincție în ceea ce privește plata taxelor pentru serviciul public de radiodifuziune și televiziune între persoanele juridice beneficiare și cele care nu au calitatea de beneficiar al acestor servicii.";
Legislația comunitară și recomandările europene cu privire la taxa radio permit statelor să stabilească plata unor taxe radio-TV, indiferent de existența calității de beneficiar.
Aceasta reprezintă însă numai o opțiune a statului membru, și nu o obligație.
Prin Constituția României nu s-a impus plata taxei radio indiferent de existența calității de beneficiar, iar componentele dreptului la informare prevăzut de art. 31 alin. (15) trebuie interpretate în favoarea cetățeanului.
Prin Decizia nr. 297/2004 a Curții Constituționale, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 a fost respinsă cu motivarea că "obligația prevăzută de text este doar în sarcina persoanelor juridice care beneficiază, în diferite modalități, de serviciile publice respective".
Soluția pronunțată de instanța de fond, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, are în final la bază interpretarea corecta a dispozițiilor art.40 din Legea nr.41/1994 de organizare si funcționare a SRR si a SRT.
Astfel, dispozițiile art.40 alin.3 din acest act normativ condiționează obligația de plată a unei taxe pentru serviciul public de radiodifuziune de calitatea de beneficiar al acestor servicii. Se face astfel distincție în ceea ce privește plata taxelor pentru serviciul public de radiodifuziune între persoanele juridice care au calitatea de beneficiari ai acestor servicii si cele care nu au aceasta calitate.
Prin urmare, nu poate fi primită interpretarea recurentei în sensul existentei unei prezumții legale conform căreia toate persoanele fizice și juridice au calitatea de beneficiari ai serviciilor publice de radio si televiziune.
În aceste condiții, revine reclamantei obligația de a dovedi ca pârâta a beneficiat de serviciile publice de radiodifuziune în perioada mai 2010, august 2010-decembrie 2011, pentru a pretinde instituirea în sarcina acesteia a obligației de plată a taxei pentru acest serviciu și a penalităților de întârziere aferente. Cum aceasta dovada nu a fost efectuată, în mod corect instanța de fond a dispus respingerea acțiunii ca neîntemeiata.
În concluzie, pentru considerentele evidențiate, T. constată că sunt neîntemeiate criticile formulate de recurentă și urmează să dispună, în temeiul art.312 alin.(1) Cod Procedura Civilă, respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S. R. DE RADIODIFUZIUNE B., cu sediul în B., sector 1, str. G. Berthelot, nr. 60-64, împotriva sentinței civile nr. 5997 din_, pronunțată de Judecătoria Baia Mare, jud. M. .
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi,_ .
Președinte,
J. ecător,
J. ecător,
M.
P.
M.
H.
C.
G.
G. ier,
H.
Red. C.G. / Tred. C.G.
_ / ex. 2
J. ECĂTOR LA FOND D. D. R.
| ← Decizia civilă nr. 9564/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 106/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
