Decizia civilă nr. 9754/2013. Opozitie la executare silită

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIE CIVILĂ Nr. 9754/2013

Ședința publică de la 15 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. -I. A.

Judecător DP

Judecător C. I. Grefier M. N. Țâr

Pe rol, judecarea recursului declarat de apelantul B. D. împotriva deciziei civile nr.25 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ului Specializat C. în contradictoriu cu intimații T. D., C. E. B. B.

, S. O., având ca obiect opoziție la executare bilete la ordin.

La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă recurentul personal asistat de av. Babiciu D. cu împuternicire avocațială aflată la fila 14 din dosar și intimatul T. D. .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este timbrat cu suma de 90 de lei reprezentând taxă judiciară de timbru și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.

S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită.

La data de_ se înregistrează din partea intimatei, B. SA - întâmpinare prin care se solicită respingerea recursului.

Curtea, din oficiu, în temeiul art.3 pct.3 alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.10 din Legea nr.554/2004 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea recursului.

Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului, desființarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare T. ului Specializat.În susținere se arată că instanța de apel a admis excepția tardivității, fără a analiza răspunsul la întâmpinare depus și notele de ședință, neavând în vedere aspectele învederate. Instanța de fond avea obligația de a menționa în sistemul Ecris întregul dispozitiv, s-a rezumat însă la a evidenția "respinge cererea";. Apelul declarat a fost formulat în termen, raportat la dispozițiile art.102 din C.pr. civilă care reprezintă regula generală. Solicită acordarea de cheltuieli de judecată.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Prin decizia civilă nr.25 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ului Specializat C. s-a admis excepția tardivității apelului formulat de apelantul

B. D. .

S-a admis excepția tardivității cererii de repunere în termen formulată de apelantul T. D. și, în consecință s-a respins ca tardivă cererea de repunere în termenul de exercitare a apelului de către acest apelant.

S-a admis excepția tardivității apelului formulat de apelantul T. D. .

S-au respins ca tardiv formulate apelurile declarate de apelantul B. D. și

T. D. în contradictoriu cu intimații S. O. și B. SA, C. E. B.

împotriva sentinței civile nr.21273/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, pe care o păstrează în întregime.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin cererea înregistrată la data de 12 ianuarie 2012 sub nr._ pe rolul Judecătoriei C. -N. oponenții

B. D. și T. D. au solicitat pe calea opoziției la executare în contradictoriu cu intimata B. SA anularea formelor de executare întocmite în dosarul execuțional nr. 506E/_ privind pe B. D., T. D. și S. O., executare silită începută în temeiul biletelor la ordin emise de SC MECDRU SA în favoarea B. cPost SA la data de_, respectiv la data de_ .

Cererea debitorilor a fost soluționată potrivit procedurii speciale a opoziției la executare, prin sentința civilă nr. 21273/01 noiembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca.

Potrivit art. 106 raportat la art. 62 alin. 3 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin, hotărârea pronunțată asupra opoziției la executare se poate ataca cu apel în termen de 15 zile de la pronunțare.

Astfel, ultima zi pentru declararea apelului este 17 noiembrie 2013.

Or, apelantul B. D. a formulat calea de atac în data de 11 decembrie 2012, deci cu încălcarea termenului legal imperativ mai sus amintit, ipoteză care atrage sancțiunea decăderii apelantului B. D. din dreptul de a declara apel. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 106 raportat la art. 62 alin. 3 din Legea nr. 58/1934, T. ul va admite excepția tardivității apelului formulat de apelantul B. D. și, în consecință, va respinge ca tardiv formulat apelul astfel formulat.

Analizând, totodată, cu prioritate excepția tardivității cererii de repunere în termen formulată de apelantul T. D., T. ul a reținut că potrivit art. 103

C.p.c. neexercitarea căii de atac în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei. În acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării; în același termen vor fi arătate și motivele împiedicării.

Apelantul T. D. a declarat apelul la data de 19 februarie 2013, iar motivele de apel și formularea cererii de repunere în termenul pentru declararea acestei căi de atac au fost înregistrate la data de 14 martie 2013 pe rolul T. ului Specializat C. .

În justificarea cererii de repunere în termen, debitorul apelant a arătat că abia la data de 27 noiembrie 2012 a aflat, cu ocazia primirii sentinței civile atacate, faptul că opoziția la executare este atacabilă cu apel în 15 zile de la pronunțare.

Dar, cererea de repunere în termen a fost formulată cu depășirea termenului legal de 15 zile de la încetarea împiedicării, respectiv de la aflarea căii de atac prevăzute de lege, întrucât deși termenul legal pentru formularea cererii de repunere în termenul pentru declararea căii de atac a apelului se împlinea în data de 13 decembrie 2013, totuși cererea de repunere în termen a fost formulată de apelantul T. D. în data de 14 martie 2013.

În consecință, instanța de apel, în temeiul art. 103 alin. 2 C.p.c. a admis excepția tardivității cererii de repunere în termen formulată de apelantul T. D. și, în consecință, a respins ca tardiv formulată cererea de repunere în termenul de exercitare a apelului.

Ca urmare, T. ul în baza art. 106 raportat la art. 62 alin. 3 din Legea 58/1934, constatând că apelul declarat de apelantul T. D. la data de 19 februarie 2013 a depășit termenul legal, a respins ca tardiv formulat apelul declarat de apelantul T. D. în contradictoriu cu intimații S. O. și B. SA, C. E. B. împotriva sentinței civile nr.21273/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, pe care a menținut-o în întregime.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs B. D. solicitând admiterea recursului, desființarea deciziei atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare T. ului Specializat C., cu cheltuieli de judecata

.

În motivele de recurs se arată că în motivarea deciziei atacate, instanța de apel a retinut ca potrivit art 106 raportat la art.62 alin. 3 din Legea nr. 58/1934, hotărârea pronunțata asupra opoziției la executare poate fi atacata cu apel in termen de 15 zile de la pronunțare, ori recurentul B. D. a formulat cererea de apel la data de 11 decembrie 2012, in termen de 15 zile de la comunicarea sentinței atacate si prin urmare, apelul este tardiv formulat.

In motivarea apelului său ca si prin răspunsul la întâmpinarea formulata de intimata B. SA, a arătat ca neintroducerea apelului in termen de 15 zile de la pronunțare se datorează faptului ca recurentul nu a fost prezent la pronunțare, neexistand nici o norma obligatorie in acest sens, nici măcar in penal, unde insa, prevederile art.363 Cod pr.penala, fac diferențiere intre momentul declarării apelului, raportat la prezenta sau lipsa acestuia de la pronunțare. Recurentul a aflat soluția de pe portalul instanțelor de judecata, unde, instanța de fond s-a rezumat la a menționa doar "respinge cererea", fara a se reda intreg dispozitivul hotărârii. Ori, cu atat mai mult cu cat opoziția la executare este o procedura derogatorie de la regulile dreptului comun, instanța avea obligația sa menționeze tot dispozitivul, inclusiv calea de atac si termenul.

Consideră că instanța de apel a admis excepția tardivității apelului fara a analiza aspectele invocate de recurentul B. D. prin răspunsul la întâmpinare.

Regula de drept procesual este ca momentul de pornire pentru calculul termenului de procedura este cel al comunicării actului de procedura, conform art.102 Cod pr.civila.

Arată că sentința atacata a fost comunicata lui B. D. la data de_, iar apelul a fost înregistrat la data de_, in termenul de apel prev.de art.282 alin.l Cod pr.civila, respectiv 15 zile de la comunicarea sentinței, acesta nefiind întrerupt. De altfel, aceasta este si opinia Curții de Apel C. - Decizia nr. 33/2008, Decizia nr. 1142/2008, s.a.) ca si a Curții de Apel Suceava (Decizia nr. 1585/2010).

Toate aceste aspecte, ca si deciziile mai sus-mentionate, au fost menționate de către B. D. prin răspunsul la intampinare, dar instanța de apel, nu numai ca nu le-a analizat, dar nici măcar nu sunt menționate in cuprinsul deciziei atacate, fiind ignorate total.

Apreciază ca nu este posibil ca unui justitiabil sa-i fie ingradit un drept al sau doar pentru ca nu cunoaște o lege speciala in profunzime, iar o eroare a instanței care a condus tocmai la îngrădirea acelui drept, sa fie ignorata.

Intimata SC B. SA prin întâmpinarea depusă la dosar solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și având în vedere prev.art.304, 3041din vechiul C.pr.civ., Curtea reține următoarele:

Prin decizia atacată, instanța de apel admițând excepția tardivității formulării apelului a respins apelurile formulate de oponenții avaliști, ca fiind tardive. Totodată, prin aceeași hotărâre s-a admis și excepția tardivității cererii de repunere în termenul de apel.

Soluția instanței este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a

legii.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată recurentul oponent B. D. a

investit Judecătoria Cluj-Napoca cu o cerere de opoziție la executare întemeiată exclusiv pe dispozițiile art.62 din Legea nr.58/1934.

Prin sentința civilă nr.21273 din_ pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca a fost respinsă opoziția la executare.

Potrivit dispozițiilor speciale, respectiv art.106 raportat la art.62 alin.3 din Legea nr.58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin, hotărârea pronunțată asupra opoziției la executare se poate ataca cu apel în termen de 15 zile de la pronunțare.

În raport de norma legală, și având în vedere data pronunțării hotărârii, respectiv 1 noiembrie 2012, ultima zi pentru declararea apelului este 17 noiembrie 2012 în timp ce recurentul B. D. a formulat calea de atac a apelului la data de 11 decembrie 2012 cu încălcarea termenului legal imperativ, ipoteză care atrage sancțiunea decăderii acestuia din dreptul de a declara apel.

Prin urmare, în mod întemeiat instanța de apel, cu aplicarea corectă a dispozițiilor art.106 raportat la art.62 alin.3 din Legea nr.58/1934 a admis excepția tardivității și a respins ca tardiv apelul formulat.

Cât privește cererea de repunere în termen, aceasta a fost formulată decătre un alt apelant T. D., însă recurentul din prezenta cauză nu a avut formulată o cerere de repunere în termen, prin urmare, aspectele legate de modul de soluționare a acestei cereri nu vor fi analizate de către instanța de recurs.

Considerentele potrivit cărora culpa în neexercitarea în termen a căii de atac îi revine în exclusivitate instanței, care a înserat în cuprinsul hotărârii faptul că termenul de apel curge de la pronunțare, nu pot fi reținute în cauză câtă vreme calea de atac este cea prevăzută de lege, iar neexercitarea acesteia în termenul legal urmează a fi sancționată cu decăderea.

În concluzie, susținerile apelanților că nu au cunoscut că termenul de apel curge de la pronunțare și nu de la comunicare, nu au temei legal câtă vreme potrivit principiului nemo censetur ignorare legem, aceștia nu-și pot invoca propria culpă, iar pe de altă parte chiar apelantul-recurent a menționat în cererea sa introductivă că aceasta se întemeiază pe dispozițiile art.62 din Legea nr.58/1934 neputând astfel invoca că le sunt necunoscute aceste dispoziții legale. În cazul opoziției la executare, termenul de apel este reglementat de legea specială (Legea nr.58/1934- care derogă de la legea generală - codul de procedură civilă și se aplică cu prioritate. Aceasta este o excepție reglementată de dispozițiile

art.284 din vechiul C.pr.civ.

Susținerea recurentului că nu a fost prezent la termenul la care termenul la care instanța a pronunțat hotărârea de fond și, ca atare, nu a avut cunoștință de momentul de la care curge termenul pentru formularea căii de atac, urmează a fi înlăturată câtă vreme nimeni nu poate invoca necunoașterea legii.

Pentru toate considerentele mai sus expuse, în temeiul dispoz.art.312 alin.1 C.pr.civ., recursul formulat este neîntemeiat urmând a fi respins.

PENTRU ACESTE M. IVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B. D. împotriva deciziei civile nr.25 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ului Specializat C., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 15 octombrie 2013.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

GREFIER

A.

-I. A. DP

C.

I.

M. N.

ȚÂR

red.C.I./A.C.

2 ex. - _

jud.fond.Hamciuc D.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 9754/2013. Opozitie la executare silită