Încheierea civilă nr. 1427/2013. Acțiune în pretenții comerciale

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _

Cod operator date cu caracter personal 11553

ÎNCHEIEREA CIVILĂ nr. 1427/2013

Ședința Camerei de Consiliu din data de_ Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE: C. C. GREFIER: T. B.

Pe rol fiind verificarea și regularizarea cererii de chemare în judecată formulate de către reclamanta SC C. C. S. prin lichidator judiciar PHOENIX O. IPURL în contradictoriu cu pârâta L. P. S., în conformitate cu prevederile art. 200 N.C.p.c.

La ambele apeluri nominale, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită, procedura de verificare și regularizare se efectuează în Camera de Consiliu, fără citarea părților, conform dispozițiilor art. 200 alin. 3

N.C.p.c. raportat la art. 532 alin. 1 C.p.c.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că prin rezoluția premergătoare (f. 44) s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de a indica codul numeric personal sau, după caz, codul unic de înregistrare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerțului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice și contul bancar; valoarea obiectului cererii și modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare.

De asemenea, se constată că reclamanta a primit înștiințarea, în data de_, semnând de primire (f. 46).

Instanța, în baza înscrisurilor de la dosar, reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL,

Cu ocazia verificării cererii formulate de reclamanta SC C. C. S. prin lichidator judiciar PHOENIX O. IPURL, în temeiul art. 200 Noul Cod de procedură civilă, instanța i-a solicitat reclamantei să precizeze cererea de chemare în judecată cu privire la codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare la oficiul registrului comerțului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice și contul bancar al reclamantei și al pârâtei, în măsura în care este cunoscut reclamantei, solicitându-se totodată să precizeze valoarea obiectului cererii, precum și modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare.

Totodată, s-a solicitat ca înscrisurile depuse în probațiune să îndeplinească cerințele prevăzute de art.150 N.C.pr.civ., respectiv să fie certificate de parte pentru conformitate cu originalul.

Termenul fixat pentru îndeplinirea obligațiilor stabilite în sarcina creditoarei a fost de 10 zile de la comunicare, solicitarea fiind comunicată creditoarei la data de 18 aprilie 2013, potrivit dovezii de înmânare depuse la dosar la fila 46, dată de la care începe să curgă termenul de 10 zile prevăzut de art. 200 alin. 2 Cod procedură civilă, termen care s-a împlinit la data de 29 aprilie 2013.

Potrivit art. 200 alin. 1 - 3 Cod procedură civilă, dacă cererea de chemare în judecată nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 194-197 cod procedură civilă, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile cu mențiunea de a face modificările sau completările dispuse în termenul fixat, neîndeplinirea acestor obligații ducând la anularea cererii.

Potrivit art. 194 Cod procedură civilă, cererea de chemare în judecată va cuprinde: a)

… codul numeric personal sau, după caz, codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerțului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice și contul bancar ale reclamantului, precum și ale pârâtului, dacă părțile posedă ori li s-au atribuit aceste elemente de identificare potrivit legii, în măsura în care acestea sunt cunoscute de reclamant. … b) numele, prenumele și calitatea celui care reprezintă partea în proces, iar în cazul reprezentării prin avocat, numele, prenumele acestuia și sediul profesional. … Dovada calității de reprezentant, în forma prevăzută la art. 151, se va alătura cererii; ... c) obiectul cererii și valoarea lui … precum și modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare; …e) arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere. Când dovada se face prin înscrisuri, se vor aplica, în mod corespunzător, dispozițiile art. 150. "; Potrivit art. 150 alin. 2 Cod procedură civilă "Copiile vor fi certificate de parte pentru conformitate cu originalul";, iar potrivit art. 151

1

alin. 3 același act normativ "Reprezentantul legal va alătura o copie legalizată de pe înscrisul doveditor al calității sale.";

Reclamanta a depus la dosar, în urma solicitării adresate de instanță, o adresă înregistrată la data de 22 aprilie 2013, în cuprinsul căreia a indicat contul bancar al pârâtei SC L. P. S. și a arătat că valoarea totală a obiectului cererii de chemare în judecată este de 5.916.532,11 lei din care 97.754,80 lei contravaloarea facturii nr. 0000165/_, 849.891,17 lei contravaloarea facturii nr. 0000201/_, 523.961,44 lei penalități de întârziere aferente facturii nr. 0000165 calculate de la data scadenței_ și până la data introducerii acțiunii, calculate conform art. 5 din contractul de închiriere nr. 11/_ încheiat cu pârâta și 4.444.924,70 lei penalități de întârziere aferente facturii nr. 0000201 calculate de la data scadenței_ și până la data introducerii acțiunii, conform art. 6 lit. a din contractul de închiriere nr. 14/_ încheiat cu pârâta. Anexat acestei adrese a fost depusă modalitatea de calcul a penalităților de întârziere.

Instanța, verificând îndeplinirea de către reclamantă a obligațiilor stabilite în sarcina acesteia, a constatat că aceasta nu și-a îndeplinit obligația de a depune la dosar înscrisurile în probațiune cu respectarea art.150 NCPC, acestea aceasta nu și-a îndeplinit obligația de a depune la dosar înscrisurile anexate cererii de deschidere a procedurii insolvenței debitoarei în conformitate cu cerințele prev. de art.150 NCPC, înscrisurile fiind depuse în copie xerox, fără să existe certitudinea că aceste înscrisuri sunt conforme cu originalul.

Raportat la aceste considerente, ținând cont de faptul că reclamanta SC C. C. S. nu și-a îndeplinit obligația de a proceda la efectuarea în termen a modificărilor și completărilor dispuse prin rezoluția premergătoare ce i-a fost comunicată, instanța va anula cererea formulată de aceasta prin raportare la disp. art.200 NCPC.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE:

Anulează cererea formulată de reclamanta SC C. C. S., cu sediul în C. -N., str. Tulcea nr. 7, jud. C., J_, CUI 7799353, reprezentată prin lichidator judiciar PHOENIX

O. IPURL, cu sediul procesual ales în C. -N., str. E. R. nr. 38, ap. 1, jud. C., CUI 26619141, nr. matricol 2A0444, cont bancar_ S13007083750RON01, reprezentată prin Păcurariu D. Octavian, cerere având ca obiect pretenții.

Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare, cerere care se va depune la Tribunalul Specializat C. .

Pronunțată în ședința publică din 16 mai 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. C. T. B.

Red.CC/MM 3 ex./_

2

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 1427/2013. Acțiune în pretenții comerciale