Încheierea civilă nr. 2107/2013. Rezoluțiune contract
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
ÎNCHEIEREA C I V I L Ă Nr. 2107/2013
Ședința publică din 20 noiembrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: P. | I. | |
GREFIER: G. | A. | G. |
Pe rol fiind judecarea cauzei litigii cu profesioniștii privind pe reclamanții S. E. și SC G. T. S. , împotriva pârâților N. F. V. și SC G. T. DS , având ca obiect rezoluțiune contract .
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă av. Olguța L. pentru pârâtul N. F.
V., lipsă fiind celelalte părți. Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se constată că la data de_ s-a depus la dosarul cauzei, prin serviciul de registratură al instanței, cerere de renunțare la judecată în temeiul art. 246 Cod procedură civilă formulată de reclamanții S. E. și SC G. T. S. legal reprezentantă prin S.
E. -fila 16.
Reprezentanta pârâtului N. F. V. solicită a se lua act de cererea de renunțare la judecată formulată de reclamați; fără cheltuieli de judecată.
T R I B U N A L U L
Prin cererea înregistrată sub numărul_ la Judecătoria Cluj-Napoca, reclamanții S. E. și SC G. T. S. , în contradictoriu cu pârâții N. F. V. și SC G. T. DS au solicitat a se dispune rezoluțiunea contractului de cesiune de părți sociale ale SC G. T. DS, încheiat între reclamanți și pârâtul de rândul 1 la data de_ și repunerea părților în situația anterioară, cu obligarea pârâtului de rândul 1 la plata cheltuielilor de judecată.
Au fost anexate cererii înscrisuri.
La data de_ s-a depus la dosarul cauzei, prin serviciul de registratură al instanței, cerere de renunțare la judecată în temeiul art. 246 Cod procedură civilă formulată de reclamanții S. E. și SC G. T. S. legal reprezentantă prin S. E. -fila 16. La termenul de judecată din_ reprezentanta pârâtului N. F. V., prezentă fiind în instanță, a solicitat a se lua act de renunțarea la judecată, fără cheltuieli de
judecată.
Potrivit disp.art.406 noul cod de procedură civilă, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă, renunțare ce se constată printr-o hotărâre supusă recursului.
In temeiul dispozițiilor mai sus arătate, văzând cererea formulată de către reclamanți, precum și poziția procesuală a reprezentantei pârâtului, instanța va lua act de renunțarea la judecată a acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D I S P U N E
În baza art.246 Cod procedură civilă;
Ia act de renunțare la judecata cererii formulată de reclamanții S. E., cu domiciliul în B., str. O. G., nr. 5, ap.8, jud. B. Năsăud și SC G. T. S. , cu sediul în C., nr.1B, județul B. -Năsăud în contradictoriu cu pârâții N. F. V., cu domiciliul în A., str. D., nr. 38, jud. A. și SC G. T. DS , cu sediul în Șieu Măgheruș, sat C., nr. 1B, jud. B. Năsăud, având ca obiect rezoluțiune contract.
Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 20 noiembrie 2013.
PRESEDINTE, | GREFIER, | ||
P. I. | G. | A. | G. |
← Decizia civilă nr. 116/2013. Rezoluțiune contract | Sentința civilă nr. 665/2013. Rezoluțiune contract → |
---|