Decizia civilă nr. 7/2013. Rezoluțiune contract

Dosar nr. _

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 7/HI/2013

Ședința publică de la 04 Octombrie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE M. B.

Judecător M. -I. I. Judecător S. Al H. Grefier A. B.

S-a luat în examinare recursul declarat de recurent O. V. DE S. - PRIN

C. LOCAL, PRIN P. împotriva sentinței civile nr. 355/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -Năsăud, privind și pe intimat SC P.

F. C. S., intimat SC P. F. C. S. PRIN LICHIDATOR J. L.

E. S., având ca obiect rezoluțiune contract.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că la data de 2 octombrie 2013 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare, prin care se solicită respingerea recursului.

Se constată precum că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2 C.pr.civ.

Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ.

După deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare în baza înscrisurilor existente la dosar.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 355 din 26 februarie 2013, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -Năsăud, s-a respins ca nefondată excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile.

S-a admis, în parte, acțiunea introductivă formulată de reclamantul O.

V. DE S. - PRIN C. LOCAL - PRIN P. , împotriva pârâtei SC P. F. C.

S. B. și, în consecință, s-a dispus rezoluțiunea contractului nr. 154/_, s-a anulat factura fiscală nr. 352/_ emisă de pârât reclamantei și s-au repus părțile în situația anterioară și s-a respins capătul de cerere privind constatarea nulității, respectiv rezoluțiunea contractului nr. 2641/_ ca neîntemeiat.

Prin aceeași sentință s-a admis în parte acțiunea reconvențională formulată de pârâta SC P. F. C. S. și, în consecință, a fost obligat reclamantul pârât reconvențional O. V. l de S. să plătească pârâtei reclamant reconvențional suma de 68.056,10 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate conform contractului nr. 2641/_ și s-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea reclamantului la plata sumei de 24.888,85 lei

reprezentând contravaloarea serviciilor prestate conform contractului nr. 154/2009;

S-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere din acțiunea principală privind acordarea de daune interese reclamantului.

A fost obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 5197,12 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.

Instanța de fond, în baza prev. art. 137 Vechiul Cod procedură civilă, s-a pronunțat în prealabil asupra excepțiilor de fond și de procedură care fac inutilă cercetarea în fond a pricinii.

Astfel, examinând excepția lipsei procedurii prealabile a concilierii invocată de pârâtă s-a constatat că excepția este nefondată.

Asa cum rezultă din copiile actelor depuse la dosar reclamanta a convocat-o pe pârâtă la conciliere directă în data de 4 februarie 2011 pentru 2 martie 2011 și ulterior în data de 2 martie 2011 pentru 18 martie 2011 dar fără nici un rezultat motive pentru care a introdus prezenta acțiune (f. 13-23 dosar nr._ al Judecătoriei B. ).

Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut următoarele:

Între reclamant în calitate de beneficiar și pârâtă în calitate de prestator de servicii s-a încheiat un contract de consultanță nr. 154/_ având ca obiect furnizarea de servicii de consultanță de afaceri de către consultant, în vederea elaborării studiului de prefezabilitate pentru proiectul de investiții cu tema "Valorificarea potențialului turistic al localității V. de S. județul Maramureș, în cadrul unui Program Operațional destinat investiției respective";.

Prețul serviciilor prestate de consultant prin prezentul contract este de 5000 de euro preț fără TVA (f. 7-8 dosar_ ).

De asemenea în urma licitației publice care a avut loc la data de_ la sediul Primăriei orașului V. de S. în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect "întocmire studiu de fezabilitate supraveghere video"; pârâta a fost declarată câștigătoare a licitației având prețul cel mai scăzut potrivit criteriului de atribuire (f.17).

În consecință între reclamant în calitate de beneficiar și pârâtă în calitate de prestator s-a încheiat contractul de servicii nr. 2641/_ având ca obiect întocmirea studiului de fezabilitate pentru supraveghere video pentru prețul de 81589,80 lei la care se adaugă TVA 15502,06 lei (f. 9-17 dos._ ).

În conformitate cu documentația de atribuire publicată de SEAP la data de_ referitor la acest contract, printre criteriile de calificare și selecție se enumără și dovada referitoare la îndeplinirea obligațiilor fiscale față de bugetul de stat.

În urma controlului Curții de Conturi Maramureș desfășurate la Primăria orașului V. de S. în perioada_ -_ s-a constatat că la dosarul licitației publice pârâta a depus doar o declarație pe proprie răspundere că nu are datorii la bugetul de stat la data licitației și nu un certificat emis de DGFP B. - Năsăud.

În consecință s-a solicitat AFP B. să transmită cazierul fiscal și fișa sintetică a pârâtei.

DGFP B. -Năsăud a transmis în original fișa sintetică a pârâtei evaluată până la data de_ când a avut loc licitația publică, fișă din care reiese că societatea avea datorii la impozitul pe veniturile din salarii în cuantum de 497 lei (f. 18-20).

În această situație reclamanta a considerat că pârâta a dat o declarație pe proprie răspundere falsă, care l-a indus în eroare pe reclamant, declarație care a fost determinantă pentru încheierea contractului și fără de care pârâta nu ar fi câștigat licitația ci ofertantul imediat următor.

Drept urmare reclamantului i-a adus la cunoștință pârâtei că a încălcat condițiile de eligibilitate și în consecință a declarat contractul nul de drept (f.21).

Referitor la primul contract și anume la contractul nr. 154/_, instanța a constatat că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract iar reclamantul nu i-a achitat prețul cuvenit.

În consecință, instanța de fond a constatat că primul capăt de cerere din acțiunea introductivă referitor la rezoluțiunea contractului nr. 154/_ este întemeiat, iar petitul din cererea reconvențională referitor la plata sumei de 24.888,85 lei reprezentând c/valoarea serviciilor prestate în baza acestui contract este nefondat.

Referitor la al doilea contract cel cu nr. 2641/_, afirmațiile reclamantului cu privire la pretinsa nulitate a acestuia pentru suma modică în cuantum de 497 lei datorată bugetului de stat, aceasta nu a putut fi reținută de instanță deoarece existența unei creanțe fiscale neachitate la termen constituie un motiv pentru a nu mai primi la licitație publică oferta de a contracta și nu un motiv de nulitate a contractului după ce acesta a fost deja executate de pârât.

Culpa pentru neîndeplinirea acestui criteriu de calificare pentru participarea la licitație publică îi aparține în egală măsură și organizatorului licitației care nu trebuia să se mulțumească cu o declarație pe proprie răspundere ci trebuia să solicite depunerea cazierului fiscal sau fișa sintetică totală.

În această ipoteză, ofertantul avea eventual posibilitatea de a achita creanța fiscală înainte de a expira termenul pentru depunerea ofertelor, asanându-se, astfel această neregularitate înainte de desfășurarea licitației și înainte de a se trece la executarea contractului.

De asemenea având în vedere faptul că pârâta și-a îndeplinit obligația asumată prin acest contract, instanța de fond nu a dat curs nici petitului subsidiar de a dispune rezoluțiunea contractului. În consecință, s-a respins capătul de cerere din acțiunea introductivă și s-a admis petitul formulat în cererea reconvențională referitoare la contractul nr. 2641/_ .

Pe cale de consecință, instanța de fond a respins și petitul referitor la daunele interese solicitate de reclamant în legătură cu acest al doilea contract, daune interese pe care reclamantul nu numai că nu le dovedește, dar nici măcar nu le indică cuantumul, lăsând în sarcina instanței precizarea acestui capăt de cerere (f. 5 dosar_ ).

Pentru considerentele menționate, instanța de fond, în baza prev. art. 969-970 Vechiul Cod civil, a admis în parte acțiunea principală și acțiunea reconvențională potrivit dispozitivului prezentei sentințe.

În baza prev. art. 274 Cod procedură civilă s-au acordat pârâtei cheltuieli de judecată numai parțial constând din taxa judiciară de timbru și timbru judiciar aferente sumei de 68.056,10 lei rezultată din contractul nr. 2641/_ și din onorariul de avocat.

Reclamantul nu a solicitat și nu a indicat cuantumul cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul O. V. DE S. - prin C. LOCAL, prin P. a formulat recurs

, solicitând instanței admiterea acestuia și, pe cale de consecință, în principal, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii tuturor petitelor acțiunii, iar în secundar, trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 și art. 3041C.pr.civ., reclamantul a arătat că soluția instanței de fond este nefondată și dată fără a lua în considerare prevederile OUG nr. 34/2006, ale codului de procedură civilă, precum și ale celorlalte acte pe care le-a depus la dosar.

Astfel, față de respingerea petitului privind anularea, respectiv, rezoluțiunea contractului nr. 2641/2009, reclamantul solicită admiterea acestui petit, având în vedere că instanța de fond în mod neîntemeiat a considerat faptul că era de datoria autorității contractante să excludă de la participarea la licitație publică a SC P. financial C. S. motivat de faptul că aceasta avea datorii la bugetul de stat și nu doar să se mulțumească cu declarația pe propria răspundere, soluție dată cu încălcarea prevederilor OUG nr. 34/2006 cu modificările și completările ulterioare. Având în vedere dispozițiile O.U.G. nr. 34/2006, reclamantul susține că pentru eligibilitatea participantului la licitația publică, este îndreptățit să primească o declarație pe propria răspundere prin care participantul declară că nu are datorii la bugetul de stat, declarație care este dată în faza premergătoare încheierii unui contract, urmând ca dacă participantul care a câștigat licitația publică să depună, în mod obligatoriu, un certificat fiscal prin care se arată că nu are datorii la bugetul de stat, certificat necesar încheierii contractului de achiziție publică. Or, SC P. F. C. S.

, în faza deschiderii licitației publice, pentru eligibilitatea acestuia, adică, pentru permiterea participării la licitație publică, putea depune o simplă declarație pe propria răspundere că nu are obligații restante la bugetul de stat, urmând ca după încheierea licitației și în faza încheierii contractului de achiziție, aceasta societate să-i comunice, în mod obligatoriu, un certificat fiscal că nu are datorii la bugetul de stat, fapt care nu s-a realizat, așa cum impun prev. art. 181 din OUG nr. 34/2006. HGR nr. 925/2006. art. 11 alin. 4. alin.5 din același articol.

În aceste condiții, reclamantul apreciază că nu este culpa sa pentru faptul că SC P. F. C. S. a dat declarații în fals ce au fost descoperite ulterior, în urma unui control al Curții de Conturi Maramureș. Astfel, în conformitate cu prevederile legale în vigoare s-a solicitat A.F.P. B. să transmită cazierul fiscal și fișa sintetică până la data de_ a SC P. F.

C. S. . La data de_ D.G.F.P. B. -Năsăud a transmis, în original, fișa sintetică a pârâtei evaluată până la data de_ când a avut loc licitația publică. Din această fișă reiese în mod evident faptul că societatea, la data licitației avea datorii la impozitul pe veniturile din salarii în cuantum de 497 lei. Așadar, la data licitației, ofertantul avea datorii la bugetul de stat, încălcând prevederile art. 181 din OUG nr. 34/2006. dând o declarație falsă pe propria răspundere.

În acest context, reclamantul a menționat că în situația în care ar fi știut că la data licitației publice SC P. F. C. S. are datorii la bugetul de stat, ar fi fost exclus-o de la licitația publică, în conformitate cu prevederile OUG nr. 34/2006, cu modificările și completările ulterioare.

Față de aspectele, recurentul apreciază fapta pârâtei SC P. F. C.

S. ca fiind un dol, deoarece știa că la data licitației,_, aveau datorii la bugetul de stat și totuși a dat o declarație pe propria răspundere că nu au asemenea datorii, determinând reclamantul la încheierea contractului de achiziție publică ne. 2641/2009, motiv pentru care a și solicitat anularea acestuia.

Pentru aceste considerente, reclamantul solicită modificarea sentinței recurate în sensul admiterii petitului privind anularea contractului nr. 2641/2009, dovadă fiind toate actele depuse la dosarul cauzei și OUG nr. 34/2006, respectiv, HGR nr. 925/2006, în temeiul cărora a fost încheiat acest contract.

Totodată, în situația în care instanța de recurs consideră că acest contract nr. 2641/2009 este valabil încheiat, nefiind vorba despre nulitatea acestuia pe motivul vicierii consimțământului prin dol, reclamantul solicită admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul rezoluțiunii contractului nr. 2641/2009 și constatarea faptului că nu au fost respectate

obligațiile contractuale ale prestatorului, respectiv, ale pârâtului, situația în care solicită rezoluțiunea contractului în temeiul art. 1021 cod civil, considerând că acesta deși și-a îndeplinit obligațiile contractuale, le-a realizat în mod defectuos, echivalând cu neexecutarea obligațiilor. Pentru susținerea acestui petit, reclamantul a invocat pct. 9 din contractul nr. 2641/2009 referitoare la obligațiile principale ale prestatorului, cu referire la Secțiunea III din Documentația de atribuire, la Caietul de sarcini unde se specifică în mod expres faptul că Studiul va trebui să respecte prevederile HGR nr. 28/2008, finalizarea Sf-ului și a cererii de finanțare să fi maxim_ și să cuprindă minim 16 camere de supraveghere. De asemenea, în conformitate cu pct. 11 din contract, reclamantul susține că în cazul în care din vina sa exclusivă, prestatorul nu reușește să-și execute obligațiile asumate prin contract, achizitorul are dreptul de a deduce din prețul contractului, ca penalități, o sumă echivalentă cu o cotă procentuală de 100% din valoarea contractului. In plus, nerespectarea obligațiilor asumate în mod culpabil și repetat dă dreptul părții lezate de a considera contractul de drept reziliat și de a pretinde plata de daune-interese. În acest sens, reclamantul arată faptul că SF-ul a fost predat la data de_ . Așadar, după termenul maxim de depunere, în plus, documentația predată nu a fost conformă cu cerințele prevăzute pentru PIDU — Axa 1.1 POR. Astfel, pârâta nu a respectat condițiile caietului de sarcini și nici ale clarificărilor solicitate de ADR - NV, așadar, neîndeplinindu-și obligațiile contractuale.

A mai menționat reclamantul că prin adresa nr. 7271/_ a solicitat pârâtei predarea proiectului în conformitate cu Ordinul MDLAP nr. 863/2008 și a Ghidului de finanțare axal.l., fapt ce nu l-a realizat, iar ulterior, prin adresa nr. 6631/_ reclamantul a arătat pârâtei că nu a realizat proiectul tehnic cu respectarea caietului de sarcini și nici a reglementărilor legale în vigoare.

Față de admiterea în parte a cererii reconvenționale a pârâtei SC P. F.

C. S., reclamantul consideră că această soluție este una nefondată, solicitând respingerea acesteia, întrucât nu i-a fost comunicată această cerere reconvențională pentru a putea să-și pregătească apărarea, în sprijinul respectării principiului la contradictorialitate și a dreptului la apărare, deși a depus nenumărate amânări prin care a solicitat comunicarea acestei cereri reconvenționale, așa cum impun prev. C.pr.civ. nesocotite de instanța de fond care a discutat pe fond această cerere, deși nu i-a fost adusă la cunoștință. De asemenea, dacă instanța de fond ar fi respectat prevederile C.pr.civ. și ar fi comunicat reclamantului cererea reconvențională, acesta putea să dovedească că pârâta cea care nu a respectat prevederile contractuale și tocmai în considerarea acestei nerespectări venite din culpa exclusivă a pârâtei s-a solicitat rezoluțiunea contractului nr. 2641/2009.

Față de cele arătate, reclamantul consideră că instanța de fond a încălcat prevederile OUG nr. 34/2006, ale HGR nr. 295/2006 și ale C.pr.civ. și în mod nelegal nu a luat în considerare înscrisurile pe care le-a depus la prin care a făcut dovada că pârâta SC P. F. C. S. a indus în eroare, viciindu-i consimțământul și nerespectând prevederile contractului nr. 2641/2009, motiv pentru care se impune admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Intimații SC P. F. C. S. SC P. F. C. S. prin lichidator judiciar L. E. S., deși legal citați, nu și-au delegat reprezentat în instanță și nu au depus întâmpinări prin care să-și exprime poziția procesuală.

Analizând recursul formulat din perspectiva motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind fondat din următoarele considerente

:

Raporturile litigioase deduse judecății în fața instanței de fond derivă din perfectarea contractelor nr. 154/_ și nr. 2641/_, perfectate între recurentul O. V. de S. și intimata SC P. F. C. S. .

Criticile expuse de recurentul O. V. de S., prin calea de atac promovată, se referă exclusiv la modul în care instanța de fond a înțeles să soluționeze capătul de cerere referitor la constatarea nulității și rezoluțiunii contractului nr. 2641/_ și cererea reconvențională privitoare la plata serviciilor prestate în baza acestui contract. Se poate conchide că partea din considerentele și din dispozitivul sentinței civile nr. 355/_ pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud prin care s-a dispus rezoluțiunea contractului nr. 154/_, s-a anulat factura fiscală nr. 352/_ emisă de pârâta-intimată, s-au repus părțile în situația anterioară, s-a respins cererea reconvențională privind obligarea reclamantului la plata sumei de 24.888,lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate conform acestui contract și s-a respins cererea de acordare de daune interese reclamantului au intrat în puterea lucrului judecat.

Prin urmare, legalitatea sentinței civile nr. 355 din 26 februarie 2013, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -Năsăud va fi verificată doar în limitele stabilite de reclamantul-recurent prin cererea de exercitare a căii de atac a recursului.

Pornind de la aceste precizări preliminare, Curtea constată că reclamantul

O. V. de S. a investit instanța de fond cu o cerere principală de constatarea a nulității contractului nr. 2641/_ perfectat între părți și de repunere a părților în situația anterioară și cu o cerere subsidiară de rezoluțiune a aceluiași contract. De asemenea, pârâta-intimată a formulat o cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantului la plata sumei de 68.056,10 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate potrivit acestui contract.

În motivarea cererii principale de constatare a nulității absolute s-a invocat vicierea consimțământului reclamantului prin dol derivând din împrejurarea că la momentul ținerii licitației organizate pentru atribuirea contractului având ca obiect întocmirea studiului de fezabilitate pentru supraveghere video pârâta a declarat că la data licitației nu avea datorii la bugetul de stat, afirmație ce s-a dovedit ulterior a fi incorectă.

În subsidiar, reclamantul a solicitat rezoluțiunea contractului de prestări servicii în considerarea executării defectuoase a obligațiilor asumate de către pârâtă. Sub acest aspect, s-a susținut că studiul de fezabilitate a fost predat reclamantei la_, ulterior datei de_, convenite de părți, și că documentația predată nu a fost conformă cu cerințele caietului de sarcini și cu prevederile HG nr. 28/2008, cu OMDLAP nr. 863/2008 și Ghidul de finanțare pentru PIDU- Axa 1.1 POR. De asemenea s-a arătat că pârâta nu a răspuns nici clarificărilor solicitate de Agenția de Dezvoltare Regională de Nord Vest, astfel că pentru a evita respingerea cererii de finanțare pentru Proiectul de Supraveghere Video Urban în V. de S. reclamantul a optat pentru încheierea unui contract cu același obiect cu o altă societate care a elaborat documentația atribuită prin licitație pârâtei din prezenta cauză.

Curtea constată că probele administrate în cauză în fața instanței de fond nu lămuresc aspecte esențiale pentru a putea analiza pretinsa executare defectuoasă a obligațiilor contractuale asumate de pârâta SC P. F. C.

S. prin contractul nr. 2641/_, împrejurare cu o relevanță deosebită în soluționarea cererii de rezoluțiune a contractului de prestări servicii și a cererii reconvenționale privind plata serviciilor prestate.

În primul rând judecătorul fondului nu s-a preocupat să verifice dacă studiul de fezabilitate întocmit de pârâtă și depus la dosarul cauzei respectă cerințele caietului de sarcini, parte componentă a documentației pe baza căreia s- a organizat licitația publică ce a condus la atribuirea contractului în favoarea pârâtei. În cuprinsul caietului de sarcini ( f. 40, verso ) se precizează că obiectul

procedurii de achiziție publică constă în contractarea unui consultant pentru întocmirea studiului de fezabilitate pentru supraveghere video, analiză cost- beneficiu ( conform POR) precum și a cererii de finanțare pentru Axa 1.1- Centre Urbane, cu mențiunea că studiul de fezabilitate va respecta cerințele HG nr. 28/2008, iar termenul limită de finalizare a studiului de fezabilitate și a cererii de

finanțare a fost fixat la_ . Proiectul trebuia să cuprindă minim 16 camere de supraveghere ( fără detecția vitezei ) server video.

Mai mult, se poate observa că nu există nici o probă la dosar care să clarifice dacă incumba pârâtei obligația de a răspunde la clarificările solicitate în mod repetat de Agenția de Dezvoltare Regională de Nord Vest în legătură cu proiectul de finanțare depus pe baza studiului de fezabilitate întocmit de pârâtă

În lipsa unor probe pertinente, o astfel de analiză este imposibil de realizat direct de către instanța de recurs. Tranșarea acestui aspect litigios necesită cunoștințe de specialitate, însă ascultarea unui expert sau specialist nu este permisă în această etapă procesuală, singurea probă admisă fiind cea cu înscrisuri.

Se poate conchide, așadar că instanța de fond a pronunțat o soluție nelegală întrucât a soluționat procesul fără a analiza o apărare relevantă motiv pentru care, Curtea constatând incidența dispozițiilor art. 20 alin. 3 din Legea nr. 55/2004 va admite recursul declarat de reclamant și va casa în parte hotărârea recurată, cu reținerea cauzei în vederea rejudecării în fond a capătului de cerere referitor la constatarea nulității și rezoluțiunii contractului nr. 2641/_ și a cererii reconvenționale privitoare la plata serviciilor prestate în baza acestui contract, în vederea administrării de probe noi.

Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței recurate.

Se va stabili termen pentru rejudecarea cauzei în fond, pentru data de _

.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite recursul declarat de reclamantul O. V. DE S. - prin C. LOCAL, prin P. împotriva sentinței civile nr. 355 din 26 februarie 2013, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -Năsăud, pe care o casează în parte și reține cauza în vederea rejudecării în fond a capătului de cerere referitor la constatarea nulității și rezoluțiunii contractului nr. 2641/_ și a cererii reconvenționale privitoare la plata serviciilor prestate în baza acestui contract.

Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.

Stabilește termen pentru rejudecarea cauzei în fond, pentru data de_ . Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 04 octombrie 2013.

PREȘEDINTE,

M. B.

JUDECĂTOR,

M. -I. I.

JUDECĂTOR,

S. AL H.

GREFIER,

A. B.

CM

Semnează prim grefier

M. LENA T.

Red.M.I.I./_ .

Dact.H.C./3 ex. Jud.fond: C. V. .

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 7/2013. Rezoluțiune contract