Încheierea civilă nr. 3421/2013. Acțiune în pretenții comerciale
Comentarii |
|
DOSAR NR._ /a1
ROMÂNIA TRIBUNALUL SPECIALIZAT C.
Cod operator date cu caracter personal 11553
ÎNCHEIEREA CIVILĂ nr. 3421/2013
Ședința Camerei de Consiliu din data de 09 decembrie 2013 Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: D. H. GREFIER: N. N.
Pe rol fiind soluționarea cererii de reexaminare împotriva încheierii civile nr. 1427/_, formulate de către petenta S.C. C. C. S.R.L., prin lichidator judiciar PHOENIX O. IPURL, în conformitate cu prevederile art. 200 alin. 4 C.pro.civ.
La ambele apeluri nominale, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit art. 200 alin. 6 C.proc.civ.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că nu a fost declarat apel de către S.C. LUCA PREST S.R.L. împotriva încheierii de ședință din data de 25 noiembrie 2013 prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenție formulată de aceasta.
Tribunalul, în baza înscrisurilor existente la dosar, reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Deliberând, reține că prin cererea de reexaminare formulată la data de 16 iulie 2013 debitoarea C. C. S.R.L. prin lichidator judiciar PHOENIX O. IPURL a solicitat instanței revenirea asupra măsurii anulării cererii de chemare în judecată.
În motivare, debitoarea a arătat că a înregistrat la data de 12 aprilie 2013 pe rolul Tribunalului Specializat C. o acțiune în pretenții prin care a solicitat obligarea pârâtei S.C. LUCA PREST S.R.L. la plata sumei de 5.916.532,11 lei.
La data de_, Tribunalul Specializat C. i-a comunicat o adresă prin care a învederat faptul că în termen de 10 zile de la primirea adresei, sub sancțiunea anulării cererii, are de îndeplinit următoarele obligații: obligația de a indica următoarele: codul numeric personal sau, după caz, codul unic de înregistrare ori codul de înregistrare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerțului sau de înscriere în registrul comerțului în registrul persoanelor juridice, contul bancar, valoarea obiectului cererii și modul de calcul al penalităților prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare.
Debitoarea arată faptul că instanța de judecată prin adresa comunicată nu a solicitat ca înscrisurile depuse în probațiune să fie certificate cu originalul, nici măcar din practicaua hotărârii 1427/2013, nu reiese faptul că ar fi fost obligată să depună la dosarul cauzei copii certificate după înscrisurile depuse în probațiune, menționându-se doar că s-a făcut referatul cauzei constatându-se că prin rezoluția premergătoare (f.44) s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de a indica codul numeric personal sau, după caz codul unic de înregistrare ori codul de înregistrare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerțului sau de înscriere în registrul comerțului în registrul persoanelor juridice, contul bancar, valoarea obiectului cererii și modul de calcul al penalităților prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare.
Doar în considerentele hotărârii instanța menționează, în mod eronat, faptul că s-a solicitat ca înscrisurile depus în probațiune să îndeplinească cerințele prevăzute de ari. 150 NCPC respectiv să fie certificate de parte pentru conformitate cu originalul. Totodată, instanța face vorbire în considerentele hotărârii de înscrisurile anexate cererii de deschidere a procedurii insolvenței, iar prezenta cauză are ca obiect acțiune în pretenții.
Totodată, debitoarea arată faptul că și-a îndeplinit cu celeritate toate obligațiile stabilite prin adresa comunicată la data de_, depunând informațiile și documentele solicitate la data de_ .
Sancțiunea anulării cererii pentru necomplinirea dispozițiilor instanței, este o măsură care are ca scop sancționarea părții care cu intenție nu înțelege să își îndeplinească obligațiile urmărind astfel demararea unui proces cu intenția de a tergiversa acest proces și urmărind un scop legat de abuzul de drept.
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 177 Cod procedură civilă ori de câte ori este posibilă înlăturarea vătămării fără anularea actului, judecătorul va dispune îndreptarea actului de procedură. Așadar, chiar dacă ar considera că prin adresa comunicată la data de 16 aprilie 2013, instanța de judecată a stipulat și faptul că are obligația de a certifica în conformitate cu originalul documentele depuse în probațiune, consideră că se impunea îndreptarea actului și nu anularea acestuia.
Așadar, instanța în mod eronat a reținut faptul că după verificarea îndeplinirii obligațiilor de către debitoare a constatat că nu a respectat solicitările comunicate prin adresa emisă la data de_, așa cum a arătat anterior, acestea fiind îndeplinite cu celeritate.
S.C. LUCA PREST S.R.L. a formulat o cerere de intervenție în interes propriu prin care a solicitat respingerea cererii de reexaminare formulată de către petent împotriva Hotărârii civile nr. 1427/2013 pronunțată la data de 16 mai 2013 de Tribunalul Specializat C. în dos. nr._ .
În motivare petenta a arătat că prezenta cerere are, pe de o parte, în principal caracterul unei cereri de intervenție în interes propriu, într-adevăr atipice, având interesul să pretindă rămânerea ca anulată a cererii de chemare în judecată care face obiectul dos. nr._ al Tribunalului Specializat C. .
Astfel, dreptul său ca cererea de chemare în judecată să rămână anulată este fără îndoială strâns legat de dreptul dedus judecății, respectiv dreptul petentului ca cererea de chemare în judecată să nu fie anulată.
Pe de altă parte, având calitatea de pârâtă în cererea de chemare în judecată introductivă, având astfel un interes născut, actual, legitim și personal cu privire la toate aspectele vizând dos. nr._ al Tribunalului Specializat C., deci inclusiv în ceea ce privește cererea de reexaminare, a considerat ca necesar formularea prezentei cererii și indicarea unor elemente cu relevanță deosebită în ceea ce privește tocmai cererea de reexaminare, elemente care cu intenție sau din neștiință nu au fost relevate instanței de judecată.
Așadar, aceste elemente cu impact asupra cererii de reexaminare, având în vedere că anularea cererii de chemare în judecată s-a dispus ca urmare a necertificării conform cu originalul a înscrisurilor anexate cererii.
Astfel, o primă chestiune care se ridică sub aspect formal vizează reprezentantul legal al lichidatorului judiciar Phoenix O. I.P.U.R.L. Conform cererii de chemare în judecată (filele 2 - 5 din dos. nr._ ) și conform adresei prin care reclamanta se conformează parțial solicitării instanței privind regularizarea cererii (filele 47 - 48 din dos. nr._ ), lichidatorul judiciar ar fi reprezentat legal prin domnul Păcurariu D. Octavian.
Este de notorietate însă și confirmat totodată de site-ul Inspectoratului Teritorial de Muncă C., precum și de portalul instanțelor de judecată și portalul I.C.C.J. că în urma Deciziei nr. 93/_, domnul Păcurariu D. Octavian a fost repus în funcția deținută anterior, de inspector șef al acestei instituții.
Pe de altă parte este real că în conformitate cu Tabelul U.N.P.I.R., domnul Păcurariu D. Octavian a fost până la data de_, practicianul în insolvență care a reprezentat legal lichidatorul judiciar Phoenix O. I.P.U.R.L, iar începând din data de_, reprezentantul legal al lichidatorului judiciar Phoenix O. I.P.U.R.L. este doamna Mălăescu M. .
Având însă în vedere decizia I.C.C.J., se apreciază că domnul Păcurariu D. Octavian redobândind funcția publică deținută anterior, a devenit incompatibil cu deținerea calității de practician în insolvență, conform art. 26 alin. 1 din O.U.G. nr. 86
/2006, la data de_ .
Așadar, pe lângă semnul de întrebare cu privire la cine a semnat cererea de chemare în judecată, în condițiile în care domnul Păcurariu D. Octavian era incompatibil la data înregistrării acesteia -_ - se naște o întrebare legitimă,
respectiv cine semnează cererea de reexaminare care face obiectul dos. cu nr. de mai sus. Întrebarea este legitimă, având în vedere că în conținutul cererii de reexaminare nu se mai face precizarea cine este persoana care reprezintă lichidatorul judiciar Phoenix
O. I.P.U.R.L., iar semnătura care apare pe cererea de reexaminare este indubitabil diferită față de semnătura care apare pe cererea de chemare în judecată (filele 2 - 5 din dos. nr._ ), cât și pe adresa prin care reclamanta se conformează parțial solicitării instanței privind regularizarea cererii (filele 47 - 48 din dos. nr._ ).
Nu în ultimul rând, se arată că semnătura de pe cererea de reexaminare este precedată de un apostrof, care uzual semnifică faptul că persoana care semnează, semnează "pentru" sau "în locul" persoanei cu drept de semnătură.
Pe fondul cererii de reexaminare, se arată că, contrar afirmațiilor petentului, instanța de judecată a solicitat prin adresa comunicată certificarea înscrisurilor depuse la dosar. Acest aspect rezultă indubitabil din documentul "Comunicarea Adresă" - fila 45 din dos. nr._ - în care se precizează expres prin "Nota" instanței că: "pentru înscrisurile ce se depun în probațiune se vor respecta dispozițiile art. 150 NCPC." Ori, art. 150 NCPC prevede la alin. 2, redăm: "Copiile vor fi certificate de parte pentru conformitate cu originalul."
Prin încheierea din ședința publică din data de 25 noiembrie 2013 a fost respinsă că inadmisibilă în principiu cererea de intervenție în interes propriu formulată de intimata SC LUCA PREST S., nefiind formulat apel în termenul legal, motiv pentru care instanța nu va analiza argumentele de fapt și de drept invocate în cuprinsul cererii de intervenție astfel formulate.
Analizând cererea de reexaminare formulată de petenta C. C. S., Tribunalul urmează a o admite pentru următoarele argumente:
În drept, potrivit art. 200 alin. 2-7 C.p.c. când cererea de chemare în judecată nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 194-198 C.p.c., reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu mențiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să se facă completările sau modificările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii. Dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. 2, prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii.
Împotriva încheierii de anulare, reclamantul va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând motivat să se revină asupra măsurii anulării. Cererea de reexaminare se va face în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii. Cererea se soluționează prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului, de către un alt complet al instanței respective, desemnat prin repartizare aleatorie, care va putea reveni asupra măsurii anulării dacă aceasta a fost dispusă eronat sau dacă neregularitățile au fost înlăturate în termenul acordat potrivit alin.2.
Prin rezoluția din_, completul de judecată învestit cu soluționarea acțiunii pe fond a solicitat reclamantei să indice codul unic de înregistrare, numărul de înregistrare în registrul comerțului, contul bancar; valoarea obiectului cererii și modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare, făcându-se notă că pentru înscrisurile depuse în probațiune se vor respecta dispozițiile art. 150 N.C.p.c.
Prin răspunsul depus la data de 22 aprilie 2013, reclamanta a indicat codul unic de înregistrare, numărul de înregistrare în registrul comerțului și contul bancar al debitoarei, de asemenea, a indicat valoarea obiectului cererii de chemare în judecată.
Prin încheierea civilă nr. 1427/16 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Specializat
C. în dosarul nr._ s-a dispus anularea cererii formulate de reclamanta SC C.
C. S., reprezentată prin lichidator judiciar PHOENIX O. IPURL. În considerente, s-a reținut faptul că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de a proceda la efectuarea în termen a modificărilor și completărilor dispuse prin rezoluția premergătoare ce i-a fost comunicată în sensul depunerii la dosar a înscrisurilor în probațiune anexate cererii de chemare în judecată certificate pentru conformitate cu originalul.
Raportat la indicațiile lacunare din cuprinsul citației, respectiv ˝înscrisurile depuse în probațiune vor respecta dispozițiile art. 150 N.C.p.c.˝ se apreciază că, pe de o parte, certificarea pentru conformitate cu originalul a înscrisurilor depuse în probațiune ar fi
trebuit solicitată expressis verbis, pentru că numai astfel se realizează o reală comunicare a lipsurilor constatate, iar, pe de altă parte, reclamantul nu este prezumat a avea cunoștințe juridice de procedură civilă, art. 150 C.p.c. impunând mai multe condiții care trebuie respectate de către partea care depune înscrisuri în probațiune. Pe de altă parte, sancțiunea necertificării înscrisurilor depuse în probațiune pentru conformitate cu originalul este înlăturarea din ansamblul materialului probator a acelor înscrisuri, neavând nici o legătură cu structura cererii de chemare în judecată sub aspectul completării sau modificării acesteia, potrivit art. 200 alin. 2 C.p.c.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 200 alin. 6-7 N.C.p.c. urmează a dispune admiterea cererii de reexaminare formulată de petenta SC C. C. S. împotriva încheierii civile nr. 1427/_ pronunțată de Tribunalul Specializat C. în dosarul nr. 449/12855/2013 și, în consecință, va dispune revenirea asupra măsurii anulării dispuse prin încheierea civilă nr. 1427/2013 a Tribunalului Specializat C. și trimiterea cauzei completului inițial învestit.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de reexaminare formulată de petenta SC C. C. S. împotriva încheierii civile nr. 1427/_ pronunțată de Tribunalul Specializat C. în dosarul nr. 449/12855/2013 și, în consecință:
Revine asupra măsurii anulării dispuse prin încheierea civilă nr. 1427/2013 a Tribunalului Specializat C. .
Dispune trimiterea cauzei completului inițial învestit. Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09 decembrie 2013.
PREȘEDINTE, | GREFIER, | |
D. H. | N. | N. |
Red. DH/tehnored. LU 3 ex/_
← Sentința civilă nr. 507/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 75/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
---|