Încheierea civilă nr. 443/2013. Conflict de competență
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR. _
ÎNCHEIERE CIVILĂ NR. 443/2013
Ședința camerei de consiliu din data de_ Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. M. C. GREFIER: V. D.
S-a luat în examinare conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul Cluj și Tribunalul Specializat Cluj, în soluționarea cererii de emitere a unei ordonanțe de plată formulată de reclamanta S. DE T. P. SA, în contradictoriu cu pârâtul M. T. R. PRIN P. .
Examinarea cauzei s-a făcut în camera de consiliu, fără citarea părților.
C U R T E A
Prin încheierea civilă nr.122/CC din 28 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, a fost admisă excepția necompetenței materiale invocată de M. T. .
A fost declinată în favoarea Tribunalului Specializat Cluj competența soluționării cauzei formulate de S. DE T. P. SA, în contradictoriu cu
M. T., având ca obiect ordonanță de plată.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că între părți s-a încheiat un contract de concesiune, înregistrat sub nr. 4771/2010, obiectul contractului fiind efectuarea transportului public de persoane în Mun. T. .
La data încheierii convenției, această activitate era calificată, potrivit legislației, ca fiind una comercială decurgând atât din calitatea de comerciant a uneia dintre părți, cât și a dispozițiilor prevăzute de art. 3 din fostul Cod Comercial.
În baza aceluiași contract, au mai fost formulate pretenții de aceeași natură și care au fost înregistrate pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, instanță care, raportat la normele legale incidente, a stabilit că este competent material a soluționa cauza.
În atare situație, tribunalul în baza art. 228 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Noului Cod civil, a apreciat că prezenta cauză este de competența Tribunalului Specializat Cluj, vizând o obligație contractuală asumată de o societate comercială, cauzele de o asemenea natură căzând în competența acestei instanțe.
Față de cele ce preced, tribunalul a admis excepția necompetenței materiale, potrivit art.159 pct.2 Cod procedură civilă și a declinat competența soluționării cauzei formulate de S. DE T. P. SA în contradictoriu cu
M. T. .
Prin sentința civilă nr.1878 din 26 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr._, a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Specializat Cluj și, în consecință s-a declinat competența de soluționare a prezentei cauze, privind pe creditoarea S. DE T. P. SA A. I., și pe debitorul M. T., ca obiect emiterea unei ordonanțe de
plată reglementate de dispozițiile art. 1013 și urm. NCPC, în favoarea TRIBUNALULUI CLUJ.
A fost suspendată judecata prezentei cauze și dispune trimiterea prezentului dosar Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul Cluj și Tribunalul Specializat Cluj.
Pentru a pronunța această soluție la termenul din 26 iunie 2013, tribunalul specializat, având în vedere prevederile art. 131 și respectiv art. 130, alin. 2, ale art. 129, alin. 2 pct. 2 și ale art. 136 din noul Cod de procedură civilă, toate raportate la prevederile art. 286 din OUG nr. 34/2006 privind achizițiile publice, a ridicat din oficiu excepția propriei necompetențe materiale, părțile exprimându-și pozițiile procesuale asupra acestei excepții în respectiva ședință publică.
Analizând incidența acestei excepții în prezenta speță, tribunalul specializat a reținut cu prioritate faptul că prezentul litigiu are ca obiect cererea creditoarei
S. DE T. P. SA A. -I. de emitere a unei ordonanțe de plată, cerere care, potrivit art. 1015 NCPC, este de competența instanței competente să soluționeze fondul cauzei în primă instanță.
Astfel cum s-a arătat mai sus, pretențiile creditoarei se întemeiază pe obligația de plată asumată de debitoare prin contractul de concesiune nr. 4771/2 aprilie 2010.
În conformitate cu dispozițiile art. 1 din OUG nr. 34/2006 (în forma în vigoare la data încheierii contractului, 2 aprilie 2010), acest act normativ reglementează procedurile de atribuire a … contractului de concesiune de servicii, precum și modalitățile de soluționare a contestațiilor formulate împotriva actelor emise în legătura cu aceste proceduri. Potrivit art. 3 lit. h raportat la art. 6 din OUG nr. 34/2006, contractul de concesiune de servicii este contractul care are aceleași caracteristici ca și contractul de servicii (acel contract de achiziție publică, altul decât contractul de lucrări sau de furnizare, care are ca obiect prestarea unuia sau mai multor servicii, astfel cum acestea sunt prevăzute în anexele nr. 2A si 2), cu deosebirea că în contrapartida serviciilor prestate, contractantul, în calitate de concesionar, primește din partea autorității contractante, în calitate de concedent, dreptul de a exploata serviciile pe o perioada determinată sau acest drept însoțit de plata unei sume de bani prestabilite.
Astfel cum rezultă din clauzele contractului de concesiune nr. 4771/2 aprilie 2010 cuprinse în art. 1.1 și 4.1, obiectul acestui contract este efectuarea transportului public local de persoane în municipiul T., prin curse regulate cu mijloace de transport specifice prevăzute de lege, respectiv autobuze, conform prevederilor stipulate în caietul de sarcini, pe o durată de 6 ani, contra unei redevențe anuale de 200.000 lei/an. Prin raportarea acestor clauze la dispozițiile legal mai sus citate, tribunalul reține că contractul de concesiune nr. 4771/2 aprilie 2010 reprezintă un contract de concesiune de servicii în sensul OUG nr. 34/2006 (în forma în vigoare la data încheierii contractului, 2 aprilie 2010).
În conformitate cu art. 286 alin. 1 teza I din OUG nr. 34/2006, în forma în vigoare la data de 9 mai 2013 (data sesizării Tribunalului Cluj, secția civilă), procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor de achiziție publică se soluționează în primă instanță de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante.
Tribunalul specializat nu poate primi susținerile părților în sensul că natura comercială a activității de transport (în sensul art. 3 pct. 13 din vechiul Cod comercial din 1887) ar atrage competența sa materială, OUG nr. 34/2006 nefăcând vreo distincție între natura comercială sau necomercială a activității concesionate.
Până la intrarea în vigoare a Legii nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, competența materială a celor trei tribunale comerciale era reglementată de dispozițiile art. 2, pct. 1, lit. a și art. 1 și, respectiv, art. 2 pct. 3 C.proc.civ., care diferențiau între procese și cereri în materie civilă și procese și cereri în materie comercială, toate coroborate cu dispozițiile art. 37 alin. 3 din Legea nr. 304/2004, care prevedeau că tribunalele specializate preiau cauzele de competența tribunalului în domeniile în care se înființează, dispozițiile art. 36 alin. 3 din Legea nr. 304/2004 prevăzând expres faptul că se pot înființa secții sau complete specializate pentru cauze comerciale.
Desigur, din punctul de vedere al dreptului material, criteriile de delimitare între cauzele civile și comerciale se regăseau în dispozițiile art. 3 C.com., care se refereau la actele de comerț obiective, art. 4 C.com., care se refereau la actele de comerț subiective și art. 7, art. 9 și art. 56 C.com., care defineau comercianții și condițiile de incidență a jurisdicției comerciale.
Codicele de comerț din 1887, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 10 mai 1887 a fost abrogat, cu excepția unor articole care nu prezintă relevanță în prezenta speță, prin dispozițiile art. 230 lit. c din Legea nr. 71/2011.
Același act normativ, Legea nr. 71/2011, prin art. 223 prevede expres faptul că doar procesele și cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluționare la data intrării în vigoare a Codului civil se soluționează de către
instanțele legal învestite, în conformitate cu dispozițiile legale, materiale și procedurale în vigoare la data când acestea au fost pornite.
Potrivit dispozițiilor art. 227 din Legea nr. 71/2011, dacă legea specială prevede că anumite cauze sunt de competența tribunalelor comerciale ori, după caz, de competența secțiilor comerciale ale tribunalelor sau curților de apel, după intrarea în vigoare a Codului civil, competența de judecată revine tribunalelor specializate sau, după caz, secțiilor civile ale tribunalelor, reorganizate potrivit art. 228, respectiv secțiilor civile reorganizate conform art. 225.
În acest context se impune analiza noțiunii de "lege specială"; la care se referă art. 227 din Legea nr. 71/2011, precum și stabilirea modului de aplicare în timp a dispozițiilor acestei norme.
Dat fiind faptul că Legea nr. 71/2011 a fost adoptată pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, singura interpretare posibilă a noțiunii de "lege specială"; trimite la toate celelalte acte normative care se găsesc, față de Noul Cod Civil, în relația normă specială - normă generală. Aplicarea în timp a acestor dispoziții are, desigur, în vedere momentul intrării în vigoare a noului Cod civil, legile speciale fiind actele normative rămase neabrogate în urma intrării în vigoare a Legii nr. 71/2011.
În condițiile în care art. 3, art. 4, art. 7, art. 9 și art. 56 din Codicele de comerț din 1887, precum și art. 2, pct. 1 lit. a din codul de procedură civilă din 1865 au fost abrogate expres de către Legea nr. 71/2011 și nicio lege specială rămasă în vigoare la momentul intrării în vigoare a noului cod civil nu mai distingea în funcție de natura (fostă) comercială și, respectiv, civilă a litigiului, o interpretare posibilă era aceea potrivit căreia toate litigiile civile (inclusiv cele denumite anterior "comerciale";) reveneau în competența tribunalelor de drept comun.
Noul Cod de procedură civilă a consacrat o soluție diferită în ceea ce privește competența materială a tribunalelor, instituind plenitudinea de competență a acestor instanțe, fără a diferenția tribunalele de tribunalele specializate, deși aceste instanțe au fost menținute. Ca atare, normele noului Cod de procedură civilă nu pot fi invocate pentru a diferenția competența materială a tribunalelor de cea a tribunalelor specializate.
Cu toate acestea, soluția care se desprinde din interpretarea art. 228 din Legea nr. 71/2011 (normă specială față de art. 227 din același act normativ, conform topografiei textului) este contrară celei arătate mai sus.
Astfel, art. 228 din Legea nr. 71/2011 prevede că până la data intrării în vigoare a Codului civil, tribunalele comerciale Argeș, Cluj și Mureș se reorganizează ca tribunale specializate sau, după caz, ca secții civile în cadrul tribunalelor Argeș, Cluj și Mureș, în condițiile art. 226. La stabilirea cauzelor de competența tribunalelor specializate sau, după caz, a secțiilor civile reorganizate se va ține seama de numărul și natura cauzelor, de specializarea judecătorilor, de necesitatea valorificării experienței profesionale a acestora, precum și de volumul de activitate al instanței. În consecință, competența materială a tribunalelor specializate urma a fi stabilită de către Consiliul Superior al Magistraturii, dispozițiile art. 227 din Legea nr. 71/2011 vizând doar o parte dintre cauzele de competența tribunalelor specializate, respectiv cauzele pentru care legile speciale prin raportare la noul Cod civil prevăd expres că anumite cauze sunt de competența tribunalelor comerciale ori, după caz, de competența secțiilor comerciale ale tribunalelor sau curților de apel. Desigur, stabilirea întregii sfere de competență a tribunalelor specializate revine, conform art. 228 alin. 1 din Legea nr. 71/2011, Consiliului Superior al Magistraturii.
Tribunalele comerciale Argeș, Cluj și Mureș au fost reorganizate ca tribunale specializate, începând cu data de 1 octombrie 2011, prin Hotărârea CSM nr. 654/31 august 2011. Pentru a pronunța această hotărâre, Consiliul Superior al Magistraturii a avut în vedere volumul de activitate înregistrat la nivelul celor trei tribunale comerciale prin comparație cu volumul de activitate în materie comercială de la alte tribunale situate în localități în care își au sedii curți de apel, similar cu situația în care se află cele trei tribunale specializate și care au o schemă relativ apropiată cu cea rezultată din comasarea schemei tribunalului specializat cu cea a tribunalului de drept comun.
Deși Consiliul Superior al Magistraturii nu s-a pronunțat expres asupra competenței materiale a tribunalelor specializate, a avut în vedere, în mod neechivoc, volumul de activitate al acestor instanțe, volum care include toate cauzele a căror natură "comercială"; era determinată prin aplicarea dispozițiilor art. 3, art. 4, art. 7, art. 9 și art. 56 din Codicele de comerț din 1887. În consecință, nu se poate reține intenția legiuitorului de a transfera competența de soluționare a acestor cauze în favoarea secțiilor civile ale tribunalelor de drept comun, reorganizarea păstrând în favoarea tribunalelor specializate competența materială în limitele competenței fostelor tribunale comerciale.
Această concluzie rezultă cu o claritate sporită din analiza actelor preparatorii ale Hotărârii CSM nr. 654/31 august 2011, nota Direcției Resurse Umane și Organizare a CSM nr. 65/17937/1154/26 august 2011, notă însușită de Consiliul Superior al Magistraturii, prin în cuprinsul căreia s-a arătat expres că "din interpretarea sistematică a acestor dispoziții [art. 227, art. 228 alin. 1 și 2 din Legea nr. 71/2011], rezultă că, în măsura în care actualele tribunale comerciale specializate se reorganizează ca tribunale specializate, iar nu ca secții civile în cadrul tribunalelor de drept comun, intenția legiuitorului a fost să păstreze actuala competență de soluționare a cauzelor în materie comercială, pentru aceste tribunale operând doar o reorganizare a acestora, sub aspectul
denumirii, ca tribunale specializate civile … În ceea ce privește aplicarea celor două texte de lege care reglementează competența tribunalelor specializate, art.
37 alin. 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, este normă generală în această materie, iar art. 228 alin. 2 din Legea nr. 71/2011 este normă specială pentru cazul tribunalelor specializate rezultate din reorganizare. Prin urmare, norma generală rămâne aplicabilă numai în cazul singurului tribunal specializat pentru care nu există normă specială, respectiv în cazul Tribunalului pentru minori și familie Brașov. Competența celorlalte tribunale specializate urmează a fi menținută, conform reglementărilor anterioare, având în vedere norma specială enunțată, care face referire la specializarea judecătorilor din cadrul tribunalului specializat și la necesitatea valorificării experienței profesionale a acestora.";
Practic, legiuitorul a optat pentru o definire a competenței tribunalelor specializate prin norme de organizare judiciară și nu prin raportare la norme de drept material, tribunalele specializate având astfel competența definită diferit de cele de drept comun. La această soluție trimit și dispozițiile art. 225 alin. 3 din Legea nr. 71/2011, în caz de rejudecare. Potrivit acestei norme, cauzele civile și comerciale aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului civil vor continua să fie soluționate de aceleași complete de judecată, cu respectarea principiului continuității. În caz de trimitere spre rejudecare, cauza va fi repartizată conform normelor de organizare judiciară în vigoare la data înregistrării cauzei la instanța de trimitere.
Un alt argument în sprijinul acestei opinii poate fi dedus din caracterul enunțiativ și nu limitativ al dispozițiilor art. 36 alin. 3 din Legea nr. 304/2004, în forma în vigoare la momentul actual, și al dispozițiilor art. 226 alin. 1 din Legea nr. 71/2011. Astfel, prima normă menționată prevede posibilitatea înființării de secții sau, după caz, de complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze cu minori și de familie, cauze de contencios administrativ și fiscal, cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, societăți comerciale, registrul comerțului, insolvență, concurență neloială sau pentru alte materii, precum și, în raport cu natura și numărul cauzelor, secții maritime și fluviale, iar cea de a doua normă prevede posibilitatea înființării în cadrul secțiilor civile, a unor complete specializate pentru soluționarea anumitor categorii de litigii, în considerarea obiectului sau naturii acestora, precum: cereri în materie de insolvență, concordat preventiv și mandat ad hoc; cereri în materia societăților comerciale și a altor societăți, cu sau fără personalitate juridică, precum și în materia registrului comerțului; cereri care privesc restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenței; cererile privind titlurile de valoare și alte instrumente financiare.
Desigur, niciuna dintre aceste norme nu mai folosește termenul "comercial"; în asociere cu vreun tip de cauze, deoarece acest criteriu de delimitare a cauzelor prin raportare la dreptul material și-a pierdut funcționalitatea. În egală măsură, însă, niciuna dintre aceste norme nu interzice separarea litigiilor în care cel puțin una dintre părți are calitatea de profesionist în materia "activităților de producție, comerț sau prestări de servicii"; (expresie care, conform art. 8 din Legea nr. 71/2011, înlocuiește expresiile "acte de comerț";, respectiv "fapte de comerț";) de celelalte litigii care implică profesioniști în alte materii și conferirea competenței de soluționare a primei categorii tribunalelor specializate, astfel cum a procedat, e drept, implicit, Consiliul Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 654/31 august 2011.
De altfel, la aceeași concluzie a ajuns și Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr._, statuând prin decizia nr. 4485/13 noiembrie 2012 că
"Stabilirea întregii sfere de competență a tribunalelor specializate revine, conform
art. 228 alin. 1 din Legea nr. 71/2011, Consiliului Superior al Magistraturii, dispozițiile art. 227 din Legea nr. 71/2011 vizând doar o parte dintre cauzele de competența tribunalelor specializate, respectiv cele pentru care legile speciale prin raportare la noul Cod civil prevăd expres că anumite cauze sunt de competența tribunalelor comerciale ori, după caz, de competența secțiilor comerciale ale tribunalelor sau curților de apel.
În acest context, din dispozițiile legale mai sus-evocate rezultă intenția legiuitorului, exprimată în mod expres și neîndoielnic prin Legea nr. 71/2011, potrivit căreia, tribunalele specializate - cum este și Tribunalul Specializat Cluj - să-și mențină aceeași arie de competență materială ca și fostul Tribunal Comercial Cluj, practic, Tribunalul Specializat Cluj păstrând aceeași competență materială pe care a avut-o și fostul Tribunal Comercial Cluj, pentru acest tribunal operând doar o reorganizare a acestuia, sub aspectul denumirii, ca tribunale specializate.";
Din perspectivă procedurală, tribunalul specializat reține că, aplicând mutatis mutandis dispozițiile art. 136 NCPC, în condițiile în care regulile conflictului negativ de competență se aplică prin asemănare și în cazul secțiilor specializate ale aceleiași instanțe judecătorești, ele sunt aplicabile, a fortiori, și conflictului negativ de competență între un tribunal și un tribunal specializat, necompetența fiind una de ordine publică.
Având în vedere toate considerentele mai sus expuse, tribunalul specializat a reținut, în condițiile art. 131 și, respectiv, art. 130 alin. 2, art. 129 alin. 2 pct. 2 și art. 136 din noul Cod de procedură civilă, că prezentul litigiu este de competența Tribunalului Cluj - secția mixtă de litigii de muncă, de contencios administrativ și fiscal, motiv pentru care a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Specializat Cluj și, în consecință, a declinat competența de soluționare a prezentei cauze, privind pe creditoarea S. DE T. P. SA A. I. și pe debitorul M. T., având ca obiect emiterea unei ordonanțe de plată reglementate de dispozițiile art. 1013 și urm. NCPC, în favoarea TRIBUNALULUI CLUJ.
Subsecvent, în temeiul art. 134 și art. 135 alin. 1 NCPC, tribunalul specializat a suspendat judecata prezentei cauze și a dispus trimiterea prezentului dosar Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul Cluj și Tribunalul Specializat Cluj.
Examinând conflictul potrivit prevederilor art 135 C pr civ, Curtea reține următoarele
:
Litigiul are ca obiect cererea creditoarei S. DE T. P. SA A. -I. de emitere a unei ordonanțe de plată, întemeiată pe dispozițiile art. 1015 NCPC, care statuează în sensul în care litigiul este de competența instanței competente să soluționeze fondul cauzei în primă instanță.
Pretențiile creditoarei se întemeiază pe obligația de plată asumată de debitoare prin contractul de concesiune nr. 4771/2 aprilie 2010.
Raportat la obiectul litigiului devin incidente dispozițiile art. 1 din OUG nr.
34/2006 și ale art. 3 lit. h raportat la art. 6 din OUG nr. 34/2006.
Tribunalul specializat a reținut în mod corect că în baza textelor legale determinate ca incidente, contractul de concesiune de servicii este contractul care are aceleași caracteristici ca și contractul de servicii (acel contract de achiziție publică, altul decât contractul de lucrări sau de furnizare, care are ca obiect prestarea unuia sau mai multor servicii, astfel cum acestea sunt prevăzute în anexele nr. 2A si 2), cu deosebirea că în contrapartida serviciilor prestate, contractantul, în calitate de concesionar, primește din partea autorității contractante, în calitate de concedent, dreptul de a exploata serviciile pe o
perioada determinată sau acest drept însoțit de plata unei sume de bani prestabilite.
Interpretarea clauzelor contractului de concesiune nr. 4771/2 aprilie 2010 relevă că obiectul acestui contract este efectuarea transportului public local de persoane în municipiul T., prin curse regulate cu mijloace de transport specifice prevăzute de lege, respectiv autobuze, conform prevederilor stipulate în caietul de sarcini, pe o durată de 6 ani, contra unei redevențe anuale de 200.000 lei/an.
Tribunalul specializat a reținut în mod judicios că prin raportarea acestor clauze la dispozițiile legal mai sus citate, se confirmă că contractul de concesiune nr. 4771/2 aprilie 2010 reprezintă un contract de concesiune de servicii în sensul OUG nr. 34/2006 (în forma în vigoare la data încheierii contractului, 2 aprilie 2010).
Întrucât în conformitate cu art. 286 alin. 1 teza I din OUG nr. 34/2006, în forma în vigoare la data de 9 mai 2013 (data sesizării Tribunalului Cluj, secția civilă), procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor de achiziție publică se soluționează în primă instanță de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante, Curtea va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței astfel determinate ca incidente .
Aserțiunile vizând împrejurarea că natura comercială a activității de transport ar atrage competența materială a instanței specializate nu pot fi primite în raport de norma specială determinată ca fiind incidentă, OUG nr. 34/2006.
Curtea în raport de prevederile art 135 C pr civ în aplicarea prevederilor art 1015 NCPC și a art . 286 alin. 1 teza I din OUG nr. 34/2006, va stabili competența de soluționare în primă instanță în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante , respectiv în favoarea Tribunalului Cluj - Secția Mixtă, de Contencios Administrativ și Fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj
- Secția Mixtă, de Contencios Administrativ și Fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE GREFIER
A. M. C. V. D.
Red.A.M.C./S.M.D.
2 ex./_
| ← Sentința civilă nr. 289/2013. Conflict de competență | Sentința civilă nr. 1222/2013. Conflict de competență → |
|---|
