Încheierea civilă nr. 5542/2013. Sechestru asigurator
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A Cod operator 4204
TRIBUNALUL MARAMUREȘ SECȚIA a II-a CIVILĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
ÎNCHEIERE NR. 5542
Ședința publică din_ Completul constituit din :
PREȘEDINTE: M. H. - Judecător
GREFIER: D. H.
S-a luat spre examinare cererea formulată de către creditoarea SC D. SA, cu sediul în B. M., str. Unirii nr. 16/4 și cu sediul procesual ales la Societatea civilă de avocați Bejenaru & Partners, în C. N., str. Moților, nr. 28, județul C., în contradictoriu cu debitoarea C. Z., domiciliată în B.
M., str. O. nr. 4/33 și cu domiciliul procesual ales în B. M., B-dul Traian nr. 11/24, la Cabinetul de avocat Duma M. N., având ca obiect sechestru asigurator.
Soluționarea cererii s-a făcut în camera de consiliu, fără citarea părților. La apel se constată lipsa părților.
T., procedând la verificarea competenței potrivit art. 131 alin. 1 din Noul cod procedură civilă, constată că întemeiat pe dispozițiile art. 953 din Noul cod procedură civilă, este competent general, material și teritorial în a soluționa prezenta cauză și față de probatoriul administrat în fața judecătoriei, apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închise faza probatorie și dezbaterile, stabilește în continuare termen pentru dezbaterea pe fond a cauzei și o reține în pronunțare.
T.
Deliberând asupra cererii de sechestru asigurător reține următoarele :
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. M. la data de_ sub dosar nr._ creditoarea SC D. SA a solicitat în contradictoriu cu debitoarea C. Z. instituirea sechestrului asigurător pentru suma de 53.272 lei debit principal și 4.948,74 lei dobânda legală aferentă debitului principal, calculată de la data de 28 iunie 2011 până la data redactării cererii principale, precum și suma de 3.792,96 lei, reprezentând actualizarea debitului principal cu rata inflației de la data de 27 iunie 2011 și până la redactarea cererii principale, prin indisponibilizarea bunurilor mobile reprezentate de acțiunile deținute de către pârâtă în societatea SC D. SA, în număr de 2.232 acțiuni, în procent de 7,30462% din totalul de 100% ,cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii se susține că debitoarea are calitatea de acționar în cadrul creditoarei din anul 1995 iar începând cu anul 2008 a deținut funcția de director economic al SC D. SA în baza unui contract de mandat conform Legii societăților comerciale (LSC), până la data de_ . Prevalându-se de această calitate debitoarea achiziționat în cursul anului 2010 bunuri și servicii de la SC Rogeco Trans SRL pentru creditoare, deși era concomitent și asociat al SC Rogeco Trans SRL cu o participație de 50% deși începând cu_ această societate s-a declarat inactivă cu consecința suspendării activității și imposibilității de a emite facturi.
Urmare controlului efectuat de către DGFP M. s-a încheiat raportul de inspecție fiscală nr. 3708/_ în care se menționează că persoana care răspunde de conducerea contabilității atât la data întocmirii raportului, cât și pe perioada supusă verificării este directorul economic, d-na C. Z. . Dincolo de aceste obligații ce îi incumbau în calitate de director economic, creditoarea susține că debitoarea a abuzat de funcția de conducere pe care o deținea pentru a efectua operațiuni financiar-contabile ilicite în mod deliberat, știind că societatea Rogeco Trans SRL era inactivă, având aceste informații chiar de la soțul acesteia, ce are calitatea de administrator la această societate.
În urma controlului fiscal efectuat s-a constatat că reglementările contabile și fiscale au fost aplicate necorespunzător în ceea ce privește operațiunile dintre societatea reclamantă și societatea debitoarei C.
Creditoarea mai arată că pentru aceste operațiuni nelegale, organele de inspecție fiscală au statuat că SC D. SA a încălcat prevederile art. 21, alin. 4, lit. f și r din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, fiind stabilite obligații fiscale suplimentare în sarcină, astfel: 256 lei penalități de întârziere, 1.046 lei majorări de întârziere, 500 lei amendă contravențională aplicată, 6.978 lei majorări întârziere TVA, 36.790 lei TVSA, suma totală fiind de 53.272 lei. Având în vedere că persoana care răspundea de conducerea contabilității la momentul încălcării prevederilor legale era debitoarea, răspunderea pentru săvârșirea acestora nu poate fi pusă decât în sarcina acesteia.
Creditoarea susține că sunt îndeplinite condițiile prevăzute cumulativ de art. 952, alin. 2 Cod procedură civilă pentru înființarea sechestrului asigurător. Cuantumul prejudiciului cauzat societății a fost constatat de către organele fiscale competente prin Raportul de inspecție fiscală nr. 3708/_ ,
achitat de către reclamantă este de 53.772 lei.
Creanța ce este constatată astfel prin chiar Raportul de I. Fiscală nr. 3708/_, act administrativ, ce se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate. Toate elementele probatorii fac dovada faptului că prejudiciul cauzat societății reclamante, în cuantum de 53.772 lei este real, cert și actual. Cu privire la exigibilitatea creanței deținute, creditoarea susține că ne aflăm pe tărâmul răspunderii civile contractuale, conform art. 1516, alin. 2, pct. 1 Cod civil.
De asemenea, se arată că debitoarea C. Z. se află de drept în întârziere fiind aplicabile dispozițiile art. 1523, alin. 2, lit. a, Cod civil.
În perioada exercitării funcției de director economic, pârâta a avut ca obligații principale determinate de funcția de director economic:organizarea și controlul activității departamentului financiar contabil;gestionarea actelor contabile și supervizarea activității persoanelor din cadrul departamentului financiar contabil.
Debitoarea nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul de mandat încheiat cu D. SA, obligații supuse unor termene stabilite de către normele fiscale în domeniu, astfel că odată cu neîndeplinirea/îndeplinirea defectuoasă a obligațiilor sale, s-a născut în patrimoniul societății reclamante dreptul de creanță împotriva acesteia, în cuantumul stabilit de organele fiscale, respectiv 53772 lei.
În data de_, reclamanta a înregistrat pe rolul T. ui M., sub dosar nr._, o cerere de chemare în judecată a d-nei C. Z., având ca obiect atragerea răspunderii civile contractuale a acesteia, dovada fiind cererea anexată prezentei acțiuni.
În drept se invocă art. 991 și urm. Cod procedură civilă și art. 1381 Cod civil.
În probațiune s-au depus înscrisurile invocate în cuprinsul cererii.
Debitoarea a formulat întâmpinare
, înregistrată la data de_ (f. 75
- 78, dosarul nr._ ) prin care a invocat cu precădere excepția necompetenței materiale, solicitând declinarea competenței în favoarea T. ui M. iar pe fond a solicitat respingerea cererii.
În motivarea excepției invocate debitoarea susține că potrivit art. 953 Cod procedură civilă, cererea de sechestru asigurător se adresează instanței competente să judece procesul în primă instanță, această instanță fiind Tribunalul Maramureș pe rolul căruia s-a înregistrat acțiune de drept comun sub nr._ .
Pe fond debitoarea se apără în sensul că nu s-a dovedit în vreun fel de către reclamantă, necesitatea înființării măsurii sechestrului asigurător. Simpla existență pe rolul T. ui M. a dosarului nr._ având ca obiect repararea prejudiciului cauzat pentru săvârșirea unor fapte ilicite ce atrag răspunderea patrimonială a pârâtei față de SC D. SA nu este suficientă și nu impune luarea măsurii asigurătorii solicitate de reclamantă.
Se mai invocă expres că nu este îndeplinită condiția referitoare la constatarea în scris a creanței și la exigibilitatea sumelor de bani pe care reclamanta le pretinde de la pârâtă în acțiunea principală. Este adevărat că pârâta a formulat întâmpinare în dosarul T. ui M. prin care nu s-a opus admiterii acelei acțiuni dar cu condiția dovedirii efectuării plății sumelor pretinse prin acțiune către DGFP ori încă nu s-a dovedit acest lucru.
Creanța pe care o pretinde reclamanta nu îndeplinește cerințele pentru a fi instituit sechestrul asigurător asupra acțiunilor deținute de aceasta la SC D. SA, respectiv constatarea în scris și condiția exigibilității creanței.
În această situație, în conformitate cu prevederile art. 952, alin. 3 NCPC, instanța poate încuviința sechestrul asigurător în cazurile în care este pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori să își risipească
averea. În aceste cazuri, reclamanta trebuie să depună o cauțiune, al cărei cuantum va fi fixat de către instanță. Se mai precizează în cuprinsul întâmpinării că în situația în care creanța nu este exigibilă, ca în cazul de față, este necesară o anumită conduită a debitorului pe care creditoarea trebuie să o dovedească sau să o justifice într-un mod temeinic și anume: aceasta a micșorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise ori atunci când este în pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori să își risipească averea.";.
În situația în care creanța nu este constatată în scris, creditoarea trebuie să depună o cauțiune de jumătate din valoarea reclamată în conformitate cu prevederile art. 952, alin. 2 NCPC.
Având în vedere faptul că reclamanta nu a dovedit în nici un fel că pârâta se sustrage de la urmărire sau că își ascunde sau își risipește averea, cererea reclamantei de instituire a sechestrului asigurător este neîntemeiată.
Creditoarea a răspuns la întâmpinare prin notele de ședință înregistrate la data de_
prin care a invocat decăderea debitoarei din dreptul de a depune întâmpinare și încălcarea normelor procedurale prevăzute de art. 394 Cod procedură civilă și art. 951 și urm. Cod procedură civilă în conformitate cu care înființarea sechestrului asigurător este o procedură urgentă care se soluționează în camera de consiliu și fără citarea părților, fără a fi justificată repunerea pe rol a cauzei în baza unei cereri de amânare depusă de către reprezentanta debitoarei după închiderea dezbaterilor.
Cu privire la competența materială de soluționare a cauzei creditoarea invocă art. 94, pct. 1, lit. j, în conformitate cu care instanța competentă să judece procesul în primă instanță este Judecătoria Baia Mare iar nu Tribunalul Maramureș.
Sub aspectul fondului cererii, creditoarea susține că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege pentru înființarea sechestrului asigurător iar raportul de inspecție fiscală reprezintă înscrisul care conferă creanței cele trei atribute de a fi certă, lichidă și exigibilă.
Deși debitoarea invocă buna-credință omite să se precizeze că la dosarul aferent acțiunii principale s-a depus și s-a comunicat Răspunsul la întâmpinare, alăturat căruia este anexată dovada achitării sumelor pretinse prin acțiune.
Având în vedere îndeplinirea tuturor celor trei condiții, nu este necesar a se face dovada conduitei debitorului în măsura de a-și micșora patrimoniul.
În privința cauțiunii, creditoarea invocă alin. 1 al art.952 și consideră că nu se impune depunerea unei cauțiuni, deoarece dreptul reclamantei de creanță nu are doar aparența necesară, ci chiar certitudinea prin actul de recunoaștere al pârâtei, recunoaștere menționată în întâmpinarea depusă la data de_ .
Cu privire la acțiunea în pretenții formulată de către C. Z. în contradictoriu cu SC D. SA, subliniază că acest aspect este irelevant speței de față, deoarece înființarea sechestrului asigurător privește creanța pe care o deține împotriva pârâtei C. Z., iar în temeiul principiului disponibilității, cadrul procesual a fost definit de către reclamantă în această cauză, iar
celelalte litigii dintre părți nu afectează și nu pot afecta soluția prezentului dosar.
Prin sentința civilă nr. 8810/_ Judecătoria Baia Mare a declinat în favoarea T. ui M. competența de soluționare a cauzei
, reținând în considerente că";în conformitate cu art. 953 Noul Cod de procedură civilă
"cererea de sechestru asigurător se adresează instanței care este competentă să judece procesul în prima instanță";.
Prin urmare, cererea de instituire a sechestrului asigurător este de competența instanței sesizate să judece acțiunea principală care constituie temei al instituirii sechestrului asigurător.
Cum acțiunea principală este de competența T. ui M. și a fost înregistrată la această instanță sub dosar nr._, Tribunalul Maramureș este competent să judece această cerere";.
Pe rolul T. ui M. cauza a fost înregistrată sub dosar nr. _
, fără a se administra probe noi.
Conform art. 953 alin. 2 Cod procedură civilă instanța a soluționat cauza de urgență, în camera de consiliu și fără citarea părților. Întrucât textul de lege impune soluționarea cererii de urgență și fără citarea părților instanța apreciază că nu este obligatorie depunerea întâmpinării, dat fiind și caracterul vremelnic al măsurii și totodată surprinzător pentru debitor. Cum în fața judecătoriei s-a depus întâmpinare iar creditoarea a răspuns prin notele de ședință garanțiile procesuale din perspectiva dreptului la apărare au fost respectate pentru ambele părți.
Verificându-și competența, T. a constatat în temeiul art. 131 Cod procedură că este competent material și teritorial să soluționeze cauza.
Art. 953 alin. 1 Cod procedură civilă stabilește că este competentă să soluționeze cererea de sechestru asigurător aceeași instanță care este competentă să judece în primă instanță procesul pe fond demarat pentru obținerea titlului executoriu în considerarea căruia se solicită indisponibilizarea bunurilor urmăribile ale debitorului prin măsura sechestrului asigurător .
Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul T. ui M. sub nr._ (f. 10-22, dosarul Judecătoriei B. M. ).
Această cerere are ca obiect obligarea debitoarei C. Z., la plata următoarelor sume: suma de 53.272 lei debit principal și 4.948,74 lei dobânda legală aferentă debitului principal, calculată de la data de 28 iunie 2011 până la data redactării cererii principale, precum și suma de 3.792,96 lei, reprezentând actualizarea debitului principal cu rata inflației de la data de 27 iunie 2011.
Din cuprinsul cererii reiese că este întemeiată în fapt și în drept îndeplinirea condițiilor pentru angajarea răspunderii patrimoniale a debitoarei față de societatea creditoare pentru repararea prejudiciului cauzat prin nerespectarea obligațiilor impuse de lege în calitate de director economic ,
invocându-se dispozițiile Legii nr. 31/1991, ale Legii nr.82/1991, Codului fiscal și Codului de procedură fiscală.
Cauza cererii de drept comun, stabilită de către creditoare, o constituie așadar răspunderea patrimonială a debitoarei, în calitate de director economic al creditoarei, constituită în forma unei societăți pe acțiuni, cum rezultă din însăși denumirea sa.
Sub aspectul obiectului cererea de drept comun este evaluabilă în bani,cerință subînțeleasă în condițiile în care prin formularea ei se urmărește obținerea unui titlu executoriu pentru dreptul de creanță de care creditorul titular al acțiunii se prevalează.
Conform art.95 din Noul Cod de procedură civilă tribunalul este instanța de drept comun în ceea ce privește judecata în primă instanță.
Din perspectiva Noului Cod de procedură civilă calitatea de profesionist a părților sau a uneia dintre acestea nu mai constituie un criteriu pentru determinarea competenței materiale între judecătorie și tribunal.
Criteriul legal de partajare a competenței materiale, indiferent de calitatea părților, este cel valoric de până la 200.000 lei inclusiv, prevăzut de art.94 alin.1 lit.j) din Noul Cod de procedură civilă, cu condiția ca legea să nu stabilească în anumite materii, necondiționat de valoarea obiectului cererii, competența exclusivă în favoarea tribunalului sau a judecătoriei.
S-a invocat ca și cauză a cererii în litigiul de fond răspunderea patrimonială a debitoarei conform Legii nr. 31/1991, în calitate de director economic al creditoarei, constituită în forma unei societăți pe acțiuni .
În conformitate cu art.63 din Legea nr. 31/1991";cererile și căile de atac prevăzute de prezenta lege, de competența instanțelor judecătorești, se soluționează de tribunalul în a cărui circumscripție își are societatea sediul principal.";
Cererea de drept comun pe care creditoarea a formulat-o se întemeiază pe angajarea răspunderii patrimoniale a debitoarei pentru nerespectarea obligațiilor impuse de Legea nr.31/1990, în calitate de director economic,față de o societate de acțiuni, încadrându-se în categoria cererilor prevăzute de art.63 din Legea nr. 31/1991 care stabilește competența exclusivă a tribunalului necondiționat de o
În conformitate cu art.63 din Legea nr. 31/1991";cererile și căile de atac prevăzute de prezenta lege, de competența instanțelor judecătorești, se soluționează de tribunalul în a cărui circumscripție își are societatea sediul principal.";
Cererea de drept comun pe care creditoarea a formulat-o se întemeiază pe angajarea răspunderii patrimoniale a debitoarei pentru nerespectarea obligațiilor impuse de Legea nr.31/1990, în calitate de director economic,față de o societate de acțiuni, încadrându-se în categoria cererilor prevăzute de art.63 din Legea nr. 31/1991 care stabilește necondiționat de alte criterii competența exclusivă a tribunalului pentru judecarea acestor cereri în primă instanță.
Instanța mai reține că limitele învestirii sale prin sentința de declinare a competenței nu pot fi extinse la verificarea legalității invocării și admiterii excepției de necompetență materială de către instanța de trimitere, acesta fiind atributul exclusiv al instanței ierarhic superioare în calea de atac .
Art. 131 Cod procedură civilă obligă instanța să își verifice strict propria competență și nu permite exercitarea unui control judiciar de către instanța în favoarea căreia i s-a declinat cauza, nici cu privire la respectarea regulilor procedurale privind judecata.
Verificând cererea prin prisma condițiilor prevăzute de art. 951-952 Cod procedură civilă, T. constată că se impune a fi respinsă
.
Condițiile de înființare a măsurii sechestrului asigurător sunt stabilite de lege în mod distinct pentru trei categorii de situații însă prin art. 951 Cod procedură civilă se stabilește ca și condiție comună pentru toate acestea formularea unei cereri de chemare în judecată asupra fondului, cerință îndeplinită în cauză, așa cum instanța a reținut anterior și dovedită prin cererea înregistrată pe rolul T. ui M. sub nr._ .
Creditoarea a invocat cazul reglementat în art. 952 alin.1 Cod procedură civilă, al creditorului care invocă o creanță certă, lichidă și exigibilă, constatată în scris. În acest caz fixarea cauțiunii reprezintă o condiție pentru aplicarea măsurii și a cărei impunere rămâne la aprecierea instanței.
Titlul constatator al creanței, invocat de către creditoare, îl reprezintă Raportul de inspecție fiscală nr. 3708/_ încheiat de către fosta DGFP M. (filele 45-56, dosarul nr._ ) care constată un control fiscal efectuat la creditoare și prin care la cap.III se rețin împrejurările invocate de către creditoare în motivarea cererii de sechestru.
Astfel, organele fiscale constată că s-au achiziționat de către creditoare în cursul anului 2010 bunuri și servicii de la SC Rogeco Trans SRL pentru creditoare, deși era concomitent și asociat al SC Rogeco Trans SRL cu o participație de 50% deși începând cu_ această societate s-a declarat inactivă cu consecința suspendării activității și imposibilității de a emite facturi.
Inspectorii fiscali au stabilit în legătură cu aceste operațiuni un prejudiciu total de 53.772 lei, reprezentând impozit pe profit suplimentar, TVA și accesorii.
În cuprinsul raportului de inspecție fiscală nr. 3708/_ se mai menționează că persoana care răspunde de conducerea contabilității este debitoarea d-na C. Z. .
În primul rând se impune a se reține că raportul de inspecție fiscală este un act specific dreptului fiscal, definit în art.109 al Codului de procedură fiscală în conformitate cu care rezultatul inspecției fiscale se consemnează, în scris, într-un raport de inspecție fiscală, în care se prezintă constatările inspecției fiscale din punct de vedere faptic și legal. Același text de lege mai prevede că raportul de inspecție fiscală stă la baza emiterii deciziei de impunere.
Doctrina de specialitate și practica judiciară în materie sunt unanime în a stabili că raportul de inspecție fiscală are natura juridică a unei operațiuni administrative prealabile, fără a constitui act administrativ tipic sau asimilat în condițiile art.88 din Codul de procedură fiscală, chiar dacă fundamentează emiterea deciziei de impunere.
Prin urmare, legea nu recunoaște raportului de inspecție fiscală nr. 3708/_ invocat de către creditoare natura juridică a unui act juridic care stabilește drepturi de creanță și nu poate constitui un înscris constatator al creanței întrucât nicio dispoziție legală nu îi recunoaște această forță probantă.
Pe de altă parte, raportul de inspecție fiscală nu poate fi analizat ca un se regăsește în Codul de procedură fiscală. Concluzia care se impune este aceea că eventualul drept de creanță pe care l-a genera este unul de natură fiscală conform art.21 și art. 23 din Codul de procedură fiscală, al cărui creditor nu poate fi conform art.17, art.21 și art.25 din Codul de procedură fiscală decât statul sau altă persoană juridică de drept public, fiind exclusă de către lege calitatea de creditor original al creanței fiscale a unui persoane juridice de drept privat, statut legal pe care îl are și creditoarea SC D. SA.
În concluzie, instanța constată că raportul de inspecție fiscală nu poate constitui un înscris constatator al creanței în sensul art. 952 alin.1 Cod procedură civilă.
Acesta nu reprezintă unicul înscris constatator al creanței de care creditoarea s-a prevalat, aceasta invocând prin asimilare că are această valoare și actul de recunoaștere a creanței declarată de către debitoare în întâmpinarea depusă la data de_ în cadrul cererii de fond înregistrată pe rolul T. ui M. sub nr._ .
Instanța apreciază că mențiunea pe care debitoarea, prin avocat, o face în cuprinsul întâmpinării în sensul că "în principiu nu se opune admiterii acțiunii dacă se depun înscrisuri în probațiune care să dovedească efectuarea plății sumelor pretinse";(f.28 dosarul nr._ ).
Sub aspect procedural, fiind formulată în cadrul unui litigiu pornit după data de_ când au intrat în vigoare dispozițiile Noului Cod de procedură civilă,întâmpinarea are regimul juridic al unui act de procedură conform art.205 Cod procedură civilă .
Acesta nu constituie nici un înscris sub semnătură privată în sensul art.272 Cod procedură civilă întrucât nu este semnat personal de către debitoare, ci de către avocatul său al cărui mandat de reprezentare se restrânge potrivit art.81 Cod procedură civilă la orice alte acte procedurale decât cele dispoziție pe care avocatul nu le poate face, așa cum se prevede în mod expres în textul de lege, decât în baza unei procuri speciale inserate în contractul de asistență juridică, procură a cărei existență nu s-a probat în prezenta cauză.
Pe de altă parte, prin poziția exprimată de către debitoare în fața Judecătoriei B. M. s-a contestat existența înscrisului constatator al creanței.
Instanța mai reține că pretinsul act de recunoaștere al debitoarei nu îi poate fi opus, cu valoarea juridică a unui înscris constatator al creanței, în
acest cadru procesual în care creditoarea a solicitat luarea măsurii sechestrului asigurător pe cale principală, printr-o cerere formulată separat de litigiul de fond. Fiind declarată într-un alt proces, constituie o mărturisire extrajudiciară conform art.348-350 Cod procedură civilă, căreia legea nu îi conferă forța probantă a mărturisirii judiciare, făcută în cadrul aceluiași proces, ci îi lasă puterea doveditoare la aprecierea judecătorului, pe baza interpretării de ansamblu a întregii probațiuni, ceea ce exclude asimilarea cu forța probantă a unui înscris .
În concluzie, contrar susținerilor creditoarei, instanța constată că aceasta nu deține un înscris constatator al creanței în absența căruia art. 952 alin.2 Cod procedură civilă prevede că este obligatorie depunerea cauțiunii în cuantum de jumătate din valoarea declarată,odată cu înregistrarea cererii, cerință de admisibilitate care nu este îndeplinită în cauză.
Instanța mai constată că nu este întrunită în cauză nici cerința caracterului cert și exigibil al creanței în sensul definit de art.662 Cod procedură civilă prevede întrucât atât existența obligației de plată a daunelor- interese solicitate debitoarei pentru repararea prejudiciului cauzat prin modul de îndeplinire a obligațiilor față de societatea pe acțiuni, cât și scadența acestei obligații vor fi stabilite numai prin hotărârea care urmează a se pronunța în litigiul de fond.
Pentru toate aceste considerente instanța va respinge cererea.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE :
Respinge cererea de sechestru asigurător formulată de către creditoarea SC D. SA, cu sediul procesual ales la Societatea civilă de avocați Bejenaru & Partners, în C. N., str. Moților, nr. 28, județul C., în contradictoriu cu debitoarea C. Z., cu domiciliul procesual ales în B. M., B-dul Traian nr. 11/24, la Cabinetul de avocat Duma M. N. .
Cu apel în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Maramureș. Pronunțată în ședință publică, azi,_ .
Președinte G. ier
M. H. H. D.
Red. M.H /Tehnored.. D.H./_ /4 ex.
| ← Decizia civilă nr. 246/2013. Sechestru asigurator | Decizia civilă nr. 229/2013. Sechestru asigurator → |
|---|
