Încheierea civilă nr. 5770/2013. Excludere asociat
Comentarii |
|
ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR.5770
Ședința publică din 16 octombrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. G. -judecător
GREFIER V. G. S.
Pe rol fiind soluționarea cauzei, având ca obiect excludere asociat, privind pe reclamanții - pârâți SC A. B. C. S. , cu sediul în localitatea F.
M., nr.59/A, județul M. prin lichidator judiciar C. I. DE I.
A. L.
cu sediul în Baia M., B-dul.Republicii, nr.1/28, județul M. și B.
A. D.
cu domiciliul în L., str.22 D., nr.12, județul M. în contradictoriu cu pârâții - reclamanți OLUNDEN J.
- în nume personal și în calitate de asociat și administrator al SC A. B. C. S. .
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, lipsesc părțile. Instanța lasă cauza la a doua strigare.
La al doilea apel nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se constată că nu s-au comunicat de către părți răspunsurile solicitate la termenul anterior de judecată.
Instanța față de cererile de renunțare la judecată formulate de reclamanții SC A. B. C. S., B. A. D. și Olunden J., reține cauza în pronunțare.
T.
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de_, sub nr. de dosar_, reclamanții SC A. B. C. S., B. A. D. în contradictoriu cu pârâtul Olunden J. au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună :
excluderea pârâtului Olunden J. din calitatea de asociat al SC
B. C. S., cu consecința revocării din funcția de administrator și continuarea societății cu asociat unic;
asupra structurii participării la capitalul social a reclamantului
A. D., persoană rămasă ca asociat
efectuarea mențiunilor corespunzătoare la ORC
constatarea nulității absolute a convențiilor de vânzare cumpărare având ca obiect bunurile societății, acte dispuse nelegal de pârâtul Olunden J. și restabilirea situației anterioare.
Prin cererea înregistrată la data de_, sub nr. de dosar_, reclamanții SC A. B. C. S., Olunden J. în contradictoriu cu pârâtul B.
D. au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța:
să constate existența înțelegerii intervenită între părți în vara anului 2007;
a se lua act de partajul voluntar intervenit între aceleași părți cu privire la activele societății
să partajeze mijloacele fixe
să dispună excluderea pârâtului B. A. D. din calitatea de asociat al SC A. B. C. S.
să modifice structura participării la capitalul social
să dispună efectuarea mențiunilor corespunzătoare la ORC
prin încheierea de ședință nr. 5067 din data de_, în baza art.164 cod pr.civ., s-a dispus conexarea dosarului nr._ la dosar nr._ .
La data de_, reclamantul Olunden J. și-a precizat acțiunea formulată, arătând că renunță la judecarea cererilor referitoare la constatarea existența înțelegerii intervenită între părți în vara anului 2007; a se lua act de partajul voluntar intervenit între aceleași părți cu privire la activele societății; și la partajarea mijloacele fixe, arătând că își menține cererea privind excluderea pârâtului B. A. D. din calitatea de asociat al SC A. B.
C. S. cu consecința modificării structura participării la capitalul social. Totodată reclamantul Olunden J., în calitatea de administrator al SC A. B.
C. S., a arătat că renunță la judecată, iar în același timp, reclamantul Olunden J., ca și asociat, a arătat că își extinde cadrul procesual fixat inițial și împotriva SC A. B. C. S. .
Reclamantul Olunden J., prin cererea depusă la dosar la data de _
, în temeiul art.246 Cod procedură civilă, solicită a se lua act de renunțarea la judecată.
Reclamantul B. D. în calitate de administrator al SC A. B. C.
S. a depus la dosar, la data de_, cerere de renunțare la judecată.
Astfel, în temeiul art.246 Cod procedură civilă se va lua act de renunțarea la judecată, potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE:
Ia act de renunțarea reclamanților SC A. B. C. S., cu sediul în F.
M. nr.59/A, jud.M. și B. A., în calitate de asociat și administrator al SC A. B. C. S. și cu domiciliul în L., str.22 D. nr.12, jud.M., la judecata cererilor formulate în contradictoriu cu pârâtul Olunden J. cu domiciliul în F. M., nr.59/A, jud.M. .
Ia act de renunțarea reclamanților SC A. B. C. S., cu sediul în F.
M. nr.59/A, jud.M. și Olunden J., în calitate de asociat și administrator al SC A. B. C. S. și cu domiciliul în F. M., nr.59/A, jud. M. la judecata cererilor formulate în contradictoriu cu pârâtul B. A. D. cu domiciliul în L., str.22 D. nr.12, jud. M. .
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică, azi,_ .
PREȘEDINTE, | GREFIER, | ||
C. G. | V. | G. | -S. |
Red.C.G./_
T-red.V.G-S/_
6 ex.
← Sentința civilă nr. 512/2013. Excludere asociat | Sentința civilă nr. 1999/2013. Exequator, recunoașterea... → |
---|