Sentința civilă nr. 1013/2013. Ordonanță președințială
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ nr. 1013/2013
Ședința publică din data de 4 aprilie 2013 Instanța este constituită din: PREȘEDINTE: F. -IANCU M.
GREFIER: F. B.
Pe rol fiind pronunțarea asupra excepției necompetenței materiale a Tribunalului Specializat C. de a soluționa cauza privind pe reclamanta L. O. I. și pe pârâta C. DE I. T. S., având ca obiect suspendarea executării hotărârii din 11 martie 2013, adoptată de Adunarea Generală a Asociaților societății pârâte, prin care s-a aprobat excluderea sa din structura de asociere a societății pârâte, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare ce face obiectul dosarului nr._, pe calea ordonanței președințiale.
La ambele apeluri nominale efectuate în ședință publică părțile au lipsit. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra fondului cererii au avut loc în ședința publică din data 3 aprilie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință respectivă, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, pentru a da posibilitatea reprezentantului reclamantei să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru termenul din data de azi, 4 aprilie 2013, când a hotărât următoarele :
T R I B U N A L U L :
Deliberând asupra excepției propriei necompetențe materiale:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat C. la 1 aprilie 2013 sub nr._, reclamanta L. O. I., practician în insolvență, asociat al pârâtei societate profesională cu răspundere limitată C. DE I. T., cu o cotă de 15% beneficii și pierderi, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. DE I. T. S., pe calea ordonanței președințiale, suspendarea executării hotărârii din 11 martie 2013, adoptată de Adunarea Generală a Asociaților societății profesionale cu răspundere limitată C. DE I. T. prin care s-a aprobat excluderea sa din structura de asociere a societății profesionale cu răspundere limitată pârâte, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare ce face obiectul dosarului nr._ .
În motivarea cererii sale, cu privire la competența instanței sesizate, a invocat invoc art. 997, art. 119, art. 95 pct. 1 din noul Cod de procedură civilă, cu precizarea ca art. 19 alin. 3 din OUG nr. 86/2006 privind organizarea activității practicienilor în insolvență se referă numai la neînțelegerile patrimoniale în caz de retragere. A mai arătat că Statutul din 29 septembrie 2007 privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență se referă în art. 31 - 33 la posibilitatea soluționării diferendelor dintre practicieni prin conciliere și arbitraj dar nu instituie (și nici nu ar putea să o facă) o obligație întrucât - este de principiu - arbitrajul se bazează pe acordul părților, iar reclamanta nu și-a dat niciodată un asemenea acord. A mai arătat că actul constitutiv nu conține clauza compromisorie. În plus, a învederat că art. 216 din noul cod civil - dispoziție nouă de procedură, deci, de imediată aplicare - stipulează că hotărârile organelor de conducere pot fi atacate în justiție. A
apreciat că, de altfel, și prevederea de drept substanțial - aplicabilă conform principiului tempus regit actum contractului de societate materializat în actul constitutiv - se referă la "prudența judecătorului";. A arătat că a detaliat în cuprinsul cererii de anulare incidența acestei prevederi. A apreciat că sunt incidente, de asemenea, în materie de competență materială specială și prevederile art. 226, alin. 1. lit. b și art. 228 din Legea nr. 71/2011, precum și HC. 654/31 august 2011. Cu titlu de jurisprudență relevantă a invocat sentința nr. 15/F/2012 a Curții de Apel C., Secția I civilă.
A solicitat, în temeiul art. 998 alin. 2 NCPC, judecarea cauzei fără citarea părților și să se dispună ca hotărârea ce se va pronunța să se execute fără somație și fără trecerea vreunui termen.
A menționat că a formulat acțiune în anularea hotărârii din 11 martie 2013, înregistrată sub nr._ .
Pe fond, a descris contextul adoptării hotărârii AGA de excludere și a expus motivele de fapt și de drept referitoare la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii, atât în ceea ce privește aparența de drept, cât și în ceea ce privește urgența situației, vremelnicia suspendării hotărârii și neprejudecarea fondului.
În drept, a invocat prevederile OUG nr. 86/2006, art. 1021, art. 1529 din Codul civil din 1864, art. 217 din noul Cod civil, art. 194, art. 996 și urm. NCPC.
Cererea a fost legal timbrată, cu suma de 10 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar.
Dând curs cererii reclamantei de soluționare a cauzei fără citarea părților, instanța nu a parcurs procedura prealabilă reglementată de art. 201 NCPC și a stabilit termenul de soluționare a cererii pentru data de 3 aprilie 2013.
La termenul din 3 aprilie 2013, instanța, din oficiu, având în vedere prevederile art. 129 alin. 2, pct. 2 și art. 136 din noul Cod de procedură civilă, care extind aplicarea excepției necompetenței materiale și în ceea ce privește competența funcțională a secțiilor unei instanțe, precum și dispozițiile art. 1 și 8 din OUG nr. 86/2006 referitoare la activitățile desfășurate de practicienii în insolvență și unicitatea obiectului unei societăți profesionale cu răspundere limitată, a ridicat din oficiu excepția propriei necompetențe materiale.
Prin concluziile scrise depuse la data de 3 aprilie 2013, reclamanta a arătat că în conformitate cu art. 126 alin. 2 din Constituție competența instanțelor se reglementează exclusiv prin lege organică, impunându-se, așadar, ignorarea oricărei alte norme care nu este conținută de o lege organică. A mai arătat că în conformitate cu art. 228 din Legea nr. 71/2011, Tribunalul Comercial Cluj s-a reorganizat ca tribunal specializat în condițiile art. 226 din același act normativ, iar art. 226 din Legea nr. 71/2011 enumeră exemplificativ categoriile de litigii care ar fi competența completelor specializate (în cazul înființării unor complete specializate în cadrul secțiilor civile, în considerarea obiectului sau naturii litigiilor), respectiv art. 226 alin. 1, lit. b prevede că aceste complete specializate ar fi competente să soluționeze (între altele) cereri în materia societăților comerciale și a altor societăți, cu sau fără personalitate juridică. A învederat că societatea pârâtă CITR are personalitate juridică conform art. 11 din OUG nr. 86/2006.
A mai arătat că art. 228 din Legea nr. 71/2011 trebuie interpretat prin raportare la art. 226 din Legea nr. 71/2011, intenția legiuitorului fiind aceea de a enumera litigiile care rămân în competența Tribunalului Specializat C., iar art.
227 din Legea nr. 71/2011 trebuie interpretat în sensul că, pe lângă litigiile enumerate la art. 226 din Legea nr. 71/2011, tribunalul specializat este competent să soluționeze și cauzele întemeiate pe legi speciale care reglementează competența de soluționare a tribunalelor specializate. Aplicând interpretarea topografică a textelor legale, potrivit cărora textul ulterior dintr-o lege are caracter
special față de textul anterior, a concluzionat că dispozițiile art. 228 au natura unei norme speciale față de dispozițiile art. 227, astfel cum rezultă și din sentința civilă nr. 15/F/2012 pronunțată de C. ea de Apel C. în soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul Specializat C. și Tribunalul Cluj, unde a statuat că art. 228 din Legea nr. 71/2011 este "normă specială față de art. 227 din același act normativ";. A apreciat că aceste prevederi trebuie interpretate în sensul că tribunalele specializate sunt competente să judece litigiile enumerate enunțiativ de art. 226, iar, în plus față de acestea, cauzele în care o lege specială reglementează competența tribunalelor specializate.
A arătat că o interpretare contrară ar conduce la regula potrivit căreia tribunalele specializate ar fi competente să judece doar acele dosare având ca obiect acțiuni întemeiate pe legi speciale, care atribuie competența tribunalelor specializate, ceea ce ar însemna că prevederile art. 226 și 228 sunt lipsite de aplicabilitate, ceea ce nu este admisibil.
A mai învederat că, potrivit jurisprudenței, este acceptat că acțiunile în anularea unor hotărâri adoptate de adunările generale ale societăților comerciale
- deci întemeiate pe prevederile Legii 31/1990 - sunt de competența tribunalului specializat. Totuși, art. 63 (rămas aplicabil după modificarea în 2006 a art.132 alin. 7) din aceeași Lege nr. 31/1990 prevede că "cererile și căile de atac prevăzute de prezenta lege, _, se soluționează de tribunalul în a cărui circumscripție își are societatea sediul principal";. A arătat că acest articol nu reglementează competența tribunalului comercial / specializat și totuși această instanță soluționează litigiile prevăzute de Legea nr. 31/1990; practic numai în baza art. 226 și art. 228 din Legea 71/2011, în sensul propus mai sus, se poate justifica în prezent competența tribunalelor specializate când rețin spre soluționare cererile prevăzute de Legea nr. 31/1990.
A apreciat că, mutatis mutandis servatis servantis, aceeași ar trebui să fie și situația acțiunilor în anulare a hotărârilor adoptate de o societate organizată sub incidența OUG nr. 86/2006. În plus, a arătat că art. 8 din Legea nr. 71/2011 și art. 3 din noul Cod civil includ în categoria de profesionist o persoană care este autorizată să desfășoare activități profesionale, astfel cum aceste noțiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării in vigoare a noului Cod Civil. A învederat că obiectului litigiului de fond (în raport de care se stabilește și competenta acestui dosar) are natura unui litigiu între profesioniști, atât reclamanta, în calitate de asociat și practician în insolvență, cât și societatea profesională pârâtă CITR având calitatea de profesioniști.
A mai arătat că unicitatea obiectului de activitate al unei societăți civile de practicieni în insolvență (art. 8 din OUG nr. 86/2006) nu schimbă natura profesionistă a activității societății și a fiecăruia dintre practicieni.
Verificând incidența excepției propriei necompetențe materiale de soluționare a prezentului litigiu, tribunalul specializat reține următoarele:
În conformitate cu prevederile art. 997 NCPC, cererea de ordonanță președințială se va introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului.
Fondul dreptului va fi tranșat în dosarul nr._, unde reclamanta a solicitat anularea hotărârii din 11 martie 2013, adoptată de Adunarea Generală a Asociaților societății profesionale cu răspundere limitată C. DE I. T., prin care s-a aprobat excluderea sa din structura de asociere a societății profesionale cu răspundere limitată pârâte.
În consecință, instanța competentă să soluționeze prezenta cerere de pronunțare a unei ordonanțe președințiale este instanța competentă să se pronunțe asupra cererii de anulare a hotărârii adunării generale a asociaților
societății profesionale cu răspundere limitată C. DE I. T., societate profesională constituită de practicieni în insolvență.
Cu titlu preliminar, tribunalul specializat are în vedere faptul că, în conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. 2 NCPC, necompetența materială este de ordine publică doar în situația în care competența revine unei instanțe de alt grad, însă reține că dispozițiile art. 136 NCPC permit ridicarea din oficiu a acestei excepții în condițiile în care prevederile art. 129 alin. 2 se aplică prin asemănare și în cazul secțiilor specializate ale aceleiași instanțe judecătorești. A fortiori, atunci când specializarea depășește granițele aceleiași instanțe și vizează instanțele înseși, necompetența materială este de ordine publică și poate fi ridicată din oficiu.
Cât privește instanța competentă să soluționeze cererile vizând actele unei societăți profesionale cu răspundere limitată constituită de practicieni în insolvență, tribunalul specializat reține următoarele:
Până la intrarea în vigoare a Legii nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, competența materială a celor trei tribunale comerciale era reglementată de dispozițiile art. 2, pct. 1, lit. a și art. 1 și, respectiv, art. 2 pct. 3 C.proc.civ., care diferențiau între procese și cereri în materie civilă și procese și cereri în materie comercială, toate coroborate cu dispozițiile art. 37 alin. 3 din Legea nr. 304/2004, care prevedeau că tribunalele specializate preiau cauzele de competența tribunalului în domeniile în care se înființează, dispozițiile art. 36 alin. 3 din Legea nr. 304/2004 prevăzând expres faptul că se pot înființa secții sau complete specializate pentru cauze comerciale.
Desigur, din punctul de vedere al dreptului material, criteriile de delimitare între cauzele civile și comerciale se regăseau în dispozițiile art. 3 C.com., care se refereau la actele de comerț obiective, art. 4 C.com., care se refereau la actele de comerț subiective și art. 7, art. 9 și art. 56 C.com., care defineau comercianții și condițiile de incidență a jurisdicției comerciale.
Codicele de comerț din 1887, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 10 mai 1887 a fost abrogat, cu excepția unor articole care nu prezintă relevanță în prezenta speță, prin dispozițiile art. 230 lit. c din Legea nr. 71/2011.
Același act normativ, Legea nr. 71/2011, prin art. 223 prevede expres faptul că doar procesele și cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluționare la data intrării în vigoare a Codului civil se soluționează de către instanțele legal învestite, în conformitate cu dispozițiile legale, materiale și procedurale în vigoare la data când acestea au fost pornite.
Potrivit dispozițiilor art. 227 din Legea nr. 71/2011, dacă legea specială prevede că anumite cauze sunt de competența tribunalelor comerciale ori, după caz, de competența secțiilor comerciale ale tribunalelor sau curților de apel, după intrarea în vigoare a Codului civil, competența de judecată revine tribunalelor specializate sau, după caz, secțiilor civile ale tribunalelor, reorganizate potrivit art. 228, respectiv secțiilor civile reorganizate conform art. 225.
În acest context se impune analiza noțiunii de "lege specială"; la care se referă art. 227 din Legea nr. 71/2011, precum și stabilirea modului de aplicare în timp a dispozițiilor acestei norme.
Dat fiind faptul că Legea nr. 71/2011 a fost adoptată pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, singura interpretare posibilă a noțiunii de "lege specială"; trimite la toate celelalte acte normative care se găsesc, față de noul Cod civil, în relația normă specială - normă generală. Aplicarea în timp a acestor dispoziții are, desigur, în vedere momentul intrării în vigoare a noului Cod civil, legile speciale fiind actele normative rămase neabrogate în urma intrării în vigoare a Legii nr. 71/2011.
În condițiile în care art. 3, art. 4, art. 7, art. 9 și art. 56 din Codicele de comerț din 1887, precum și art. 2, pct. 1 lit. a din codul de procedură civilă din 1865 au fost abrogate expres de către Legea nr. 71/2011 și nicio lege specială rămasă în vigoare la momentul intrării în vigoare a noului Cod civil nu mai distingea în funcție de natura (fostă) comercială și, respectiv, civilă a litigiului, o interpretare posibilă era aceea potrivit căreia toate litigiile civile (inclusiv cele denumite anterior "comerciale";) reveneau în competența tribunalelor de drept comun.
Noul Cod de procedură civilă a consacrat o soluție diferită în ceea ce privește competența materială a tribunalelor, instituind plenitudinea de competență a acestor instanțe, fără a diferenția tribunalele de tribunalele specializate, deși aceste instanțe au fost menținute. Ca atare, normele noului Cod de procedură civilă nu pot fi invocate pentru a diferenția competența materială a tribunalelor de cea a tribunalelor specializate.
Cu toate acestea, soluția care se desprinde din interpretarea art. 228 din Legea nr. 71/2011 (normă specială față de art. 227 din același act normativ, conform topografiei textului) este contrară celei arătate mai sus..
Astfel, art. 228 din Legea nr. 71/2011 prevede că până la data intrării în vigoare a Codului civil, tribunalele comerciale Argeș, C. și Mureș se reorganizează ca tribunale specializate sau, după caz, ca secții civile în cadrul tribunalelor Argeș, C. și Mureș, în condițiile art. 226. La stabilirea cauzelor de competența tribunalelor specializate sau, după caz, a secțiilor civile reorganizate se va ține seama de numărul și natura cauzelor, de specializarea judecătorilor, de necesitatea valorificării experienței profesionale a acestora, precum și de volumul de activitate al instanței. În consecință, competența materială a tribunalelor specializate urma a fi stabilită de către Consiliul Superior al Magistraturii, dispozițiile art. 227 din Legea nr. 71/2011 vizând doar o parte dintre cauzele de competența tribunalelor specializate, respectiv cauzele pentru care legile speciale prin raportare la noul Cod civil prevăd expres că anumite cauze sunt de competența tribunalelor comerciale ori, după caz, de competența secțiilor comerciale ale tribunalelor sau curților de apel. Desigur, stabilirea întregii sfere de competență a tribunalelor specializate revine, conform art. 228 alin. 1 din Legea nr. 71/2011, Consiliului Superior al Magistraturii.
Tribunalele comerciale Argeș, C. și Mureș au fost reorganizate ca tribunale specializate, începând cu data de 1 octombrie 2011, prin Hotărârea C. nr. 654/31 august 2011. Pentru a pronunța această hotărâre, Consiliul Superior al Magistraturii a avut în vedere volumul de activitate înregistrat la nivelul celor trei tribunale comerciale prin comparație cu volumul de activitate în materie comercială de la alte tribunale situate în localități în care își au sedii curți de apel, similar cu situația în care se află cele trei tribunale specializate și care au o schemă relativ apropiată cu cea rezultată din comasarea schemei tribunalului specializat cu cea a tribunalului de drept comun.
Deși Consiliul Superior al Magistraturii nu s-a pronunțat expres asupra competenței materiale a tribunalelor specializate, a avut în vedere, în mod neechivoc, volumul de activitate al acestor instanțe, volum care include toate cauzele a căror natură "comercială"; era determinată prin aplicarea dispozițiilor art. 3, art. 4, art. 7, art. 9 și art. 56 din Codicele de comerț din 1887. În consecință, nu se poate reține intenția legiuitorului de a transfera competența de soluționare a acestor cauze în favoarea secțiilor civile ale tribunalelor de drept comun, reorganizarea păstrând în favoarea tribunalelor specializate competența materială în limitele competenței fostelor tribunale comerciale.
Această concluzie rezultă cu o claritate sporită din analiza actelor preparatorii ale Hotărârii C. nr. 654/31 august 2011, nota Direcției Resurse
Umane și Organizare a C. nr. 65/17937/1154/26 august 2011, notă însușită de Consiliul Superior al Magistraturii, prin în cuprinsul căreia s-a arătat expres că "din interpretarea sistematică a acestor dispoziții [art. 227, art. 228 alin. 1 și 2 din Legea nr. 71/2011], rezultă că, în măsura în care actualele tribunale comerciale specializate se reorganizează ca tribunale specializate, iar nu ca secții civile în cadrul tribunalelor de drept comun, intenția legiuitorului a fost să păstreze actuala competență de soluționare a cauzelor în materie comercială, pentru aceste tribunale operând doar o reorganizare a acestora, sub aspectul denumirii, ca tribunale specializate civile … În ceea ce privește aplicarea celor două texte de lege care reglementează competența tribunalelor specializate, art.
37 alin. 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, este normă generală în această materie, iar art. 228 alin. 2 din Legea nr. 71/2011 este normă specială pentru cazul tribunalelor specializate rezultate din reorganizare. Prin urmare, norma generală rămâne aplicabilă numai în cazul singurului tribunal specializat pentru care nu există normă specială, respectiv în cazul Tribunalului pentru minori și familie Brașov. Competența celorlalte tribunale specializate urmează a fi menținută, conform reglementărilor anterioare, având în vedere norma specială enunțată, care face referire la specializarea judecătorilor din cadrul tribunalului specializat și la necesitatea valorificării experienței profesionale a acestora.";
Practic, legiuitorul a optat pentru o definire a competenței tribunalelor specializate prin norme de organizare judiciară și nu prin raportare la norme de drept material, tribunalele specializate având astfel competența definită diferit de cele de drept comun. La această soluție trimit și dispozițiile art. 225 alin. 3 din Legea nr. 71/2011, în caz de rejudecare. Potrivit acestei norme, cauzele civile și comerciale aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului civil vor continua să fie soluționate de aceleași complete de judecată, cu respectarea principiului continuității. În caz de trimitere spre rejudecare, cauza va fi repartizată conform normelor de organizare judiciară în vigoare la data înregistrării cauzei la instanța de trimitere.
Un ultim argument în sprijinul acestei opinii poate fi dedus din caracterul enunțiativ și nu limitativ al dispozițiilor art. 36 alin. 3 din Legea nr. 304/2004, în forma în vigoare la momentul actual, și al dispozițiilor art. 226 alin. 1 din Legea nr. 71/2011. Astfel, prima normă menționată prevede posibilitatea înființării de secții sau, după caz, de complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze cu minori și de familie, cauze de contencios administrativ și fiscal, cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, societăți comerciale, registrul comerțului, insolvență, concurență neloială sau pentru alte materii, precum și, în raport cu natura și numărul cauzelor, secții maritime și fluviale, iar cea de a doua normă prevede posibilitatea înființării în cadrul secțiilor civile, a unor complete specializate pentru soluționarea anumitor categorii de litigii, în considerarea obiectului sau naturii acestora, precum: cereri în materie de insolvență, concordat preventiv și mandat ad hoc; cereri în materia societăților comerciale și a altor societăți, cu sau fără personalitate juridică, precum și în materia registrului comerțului; cereri care privesc restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenței; cererile privind titlurile de valoare și alte instrumente financiare.
Desigur, niciuna dintre aceste norme nu mai folosește termenul "comercial"; în asociere cu vreun tip de cauze, deoarece acest criteriu de delimitare a cauzelor prin raportare la dreptul material și-a pierdut funcționalitatea. În egală măsură, însă, niciuna dintre aceste norme nu interzice separarea litigiilor în care cel puțin una dintre părți are calitatea de profesionist în materia "activităților de producție, comerț sau prestări de servicii"; (expresie care, conform art. 8 din Legea nr.
71/2011, înlocuiește expresiile "acte de comerț";, respectiv "fapte de comerț";) de celelalte litigii care implică profesioniști în alte materii și conferirea competenței de soluționare a primei categorii tribunalelor specializate, astfel cum a procedat, e drept, implicit, Consiliul Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 654/31 august 2011.
De altfel, la aceeași concluzie a ajuns și Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr._, statuând prin decizia nr. 4485/13 noiembrie 2012 că
"Stabilirea întregii sfere de competență a tribunalelor specializate revine, conform art. 228 alin. 1 din Legea nr. 71/2011, Consiliului Superior al Magistraturii, dispozițiile art. 227 din Legea nr. 71/2011 vizând doar o parte dintre cauzele de competența tribunalelor specializate, respectiv cele pentru care legile speciale prin raportare la noul Cod civil prevăd expres că anumite cauze sunt de competența tribunalelor comerciale ori, după caz, de competența secțiilor comerciale ale tribunalelor sau curților de apel.
În acest context, din dispozițiile legale mai sus-evocate rezultă intenția legiuitorului, exprimată în mod expres și neîndoielnic prin Legea nr. 71/2011, potrivit căreia, tribunalele specializate - cum este și Tribunalul Specializat C. - să-și mențină aceeași arie de competență materială ca și fostul Tribunal Comercial C., practic, Tribunalul Specializat C. păstrând aceeași competență materială pe care a avut-o și fostul Tribunal Comercial C., pentru acest tribunal operând doar o reorganizare a acestuia, sub aspectul denumirii, ca tribunale specializate.";
Contrar susținerilor reclamantei, reorganizarea tribunalelor comerciale în tribunale specializate nu a lărgit sfera de competență a acestor instanțe prin
instituirea unei competențe a tribunalelor specializate de a soluționa litigii între toate categoriile de profesioniști. Într-adevăr, prevederile art. 226 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 permit crearea de complete specializate pentru soluționarea anumitor categorii de litigii, în considerarea obiectului sau naturii acestora, precum: ... b) cererile în materia societăților comerciale și a altor societăți, cu sau fără personalitate juridică, precum și în materia registrului comerțului, însă reorganizarea tribunalelor comerciale ca tribunale specializate nu a operat și o extindere a sferei competenței lor materiale și față de profesioniștii în alte materii decât comerțul. Eventualele complete specializate în soluționarea litigiilor între profesioniști în alte materii decât comerțul (cum ar fi, spre exemplu, profesioniștii în materia proprietății intelectuale) pot fi înființate doar de către tribunalele de drept comun, deoarece competența materială în aceste domenii le revine în mod exclusiv.
În mod similar, tribunalul specializat nu poate primi nici pretenția reclamantei de a aplica, mutatis mutandis, dispozițiile referitoare la competența materială de soluționare a litigiilor vizând actele societăților comerciale în alte materii, cum ar fi titularii profesiilor liberale, deoarece competența materială de soluționare a litigiilor dintre aceștia din urmă a aparținut dintotdeauna tribunalelor de drept comun și a rămas în continuare în sfera acestor instanțe.
Situația societăților profesionale cu răspundere limitată constituite de practicienii în insolvență nu poate fi asimilată situației societăților comerciale cu răspundere limitată, deoarece scopurile celor două societăți sunt esențialmente diferite.
În conformitate cu art. 1 din Legea nr. 31/1990, persoanele fizice și persoanele juridice se pot asocia și pot constitui societăți comerciale, cu respectarea dispozițiilor acestei legi, în vederea desfășurării de activități cu scop lucrativ, respectiv în vederea realizării de profit.
Dimpotrivă, în conformitate cu prevederile art. 1 și art. 8 din OUG nr. 86/2006, practicienii în insolvență compatibili conduc procedurile de insolvență,
procedurile de lichidare voluntară, precum și procedurile de prevenire a insolvenței prevăzute de lege, inclusiv măsurile de supraveghere financiară ori de administrare specială
, iar societatea profesională cu răspundere limitată are ca obiect unic de activitate exercitarea profesiei de practician în insolvență
.
Trecând peste rolul de auxiliar al justiției pe care îl îndeplinește practicianul în insolvență, incompatibil cu comerțul, scopul asocierii practicienilor în insolvență în cadrul unei societăți profesionale cu răspundere limitată nu este acela de a realiza o activitate lucrativă (de a realiza profit), ci acela de a exercita o profesie liberală, de a pune cunoștințele și abilitățile lor profesionale la dispoziția persoanelor implicate în procedurile mai sus arătate, contra unor onorarii, venituri distincte de profitul comercial, bazat pe speculație. În măsura în care analogia este permisă în drept, societățile profesionale cu răspundere limitată reglementate de OUG nr. 86/2006 prezintă afinități mult mai pronunțate cu societățile profesionale cu răspundere limitată constituite de avocați și cu structurile de organizare ale notarilor publici și ale executorilor judecătorești, toate profesii liberale, decât cu societățile comerciale
În consecință, natura societății profesionale cu răspundere limitată constituite de practicieni în insolvență este diferită de natura societății comerciale, iar actele emise de societatea profesională cu răspundere limitată constituită de practicieni în insolvență referitoare la organizarea și funcționarea sa sunt acte esențialmente civile, fiind exclusă calificarea lor prin asimilare cu actele profesioniștilor comerțului. Subsecvent, controlul acestor acte revine tribunalelor civile, de drept comun, ele situându-se în afara sferei de competență materială a tribunalului specializat.
Aceeași concluzie se desprinde și din practica judiciară citată de reclamantă în cuprinsul cererii sale (sentința civilă nr. 15/F/2 aprilie 2013, pronunțată de C. ea de Apel C., secția I civilă, în dosarul nr._ ), în care instanța superioară celor aflate în conflict negativ de competență a statuat că
"intenția legiuitorului nu a fost aceea de a transfera competența de soluționare a acestor cauze [fostele cauze "comerciale";] în favoarea secțiilor civile ale tribunalelor de drept comun, reorganizarea păstrând în favoarea tribunalelor specializate competența materială în limitele competenței fostelor tribunale comerciale";. Desigur, concluzia reclamantei este diferită, deoarece reclamanta pornește de la premisa potrivit căreia tribunalele specializate ar soluționa, în prezent, toate litigiile între profesioniști, și nu doar cele care privesc raporturile dintre profesioniștii în materia comerțului. Această premisă nu reflectă, însă, împărțirea reală a competenței funcționale între cele două tribunale, astfel cum aceasta a rezultat din reorganizarea lor prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 654/31 august 2011, astfel încât concluzia reclamantei nu poate fi primită.
În același sens, tribunalul specializat are în vedere practica judiciară a aceleiași instanțe, C. ea de Apel C., exprimată în sentința civilă nr. 314/24 aprilie 2012, pronunțată de C. ea de Apel C., secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, în considerentele căreia instanța a reținut neechivoc că "nu pot fi reținute considerentele conform cărora natura comercială ar rezulta din împrejurarea că recurenta este o societate comercială. Și este așa, deoarece cabinetul avocațial nu face parte din categoria comercianților, cum era ea reglementată potrivit art.7 C.com., iar prin activitatea prestată în temeiul contractului de asistență juridică, avocatul nu săvârșește un act de comerț în sensul art. 3 C.com. Pe de altă parte chiar dacă recurenta are calitatea de comerciant, prestația de care a beneficiat din partea intimatei nu are natură comercială, neprezentând nici unul din elementele caracteristice unui act de comerț."; Aplicând, mutatis mutandis, statuările instanței care a soluționat
conflictul negativ de competență în dosarul nr._, tribunalul specializat reține că actele titularilor profesiilor liberale, în rândul cărora se încadrează și pârâta, sunt acte esențialmente civile (conform vechii distincții "civil / comercial";), astfel încât competența de soluționare a litigiilor privind aceste acte revine tribunalelor de drept comun. Oricum, faptul că practicienii în insolvență conduc procedurile de insolvență, procedurile de lichidare voluntară, precum și procedurile de prevenire a insolvenței prevăzute de lege, inclusiv măsurile de supraveghere financiară ori de administrare specială, care se aplică doar comercianților, nu schimbă natura juridică esențialmente civilă a actelor de organizare și funcționare a societății profesionale cu răspundere limitată constituite în baza OUG nr. 86/2006.
Pentru toate considerentele mai sus expuse, tribunalul specializat, în temeiul art. 129 alin. 2, pct. 2, coroborat cu art. 130, art. 131, art. 132, alin. 1 și 3, respectiv art. 136 NCPC, raportate la art. 1 și art. 8 din OUG nr. 86/2006, va admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului Specializat C. și, în consecință, va declina competența de soluționare a prezentei cauze, privind pe reclamanta L. O. I. și pe pârâta C. DE I. T. S., având ca obiect suspendarea executării hotărârii din 11 martie 2013, adoptată de Adunarea Generală a Asociaților societății pârâte, prin care s-a aprobat excluderea sa din structura de asociere a societății pârâte, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare ce face obiectul dosarului nr._, pe calea ordonanței președințiale, în favoarea TRIBUNALULUI C. .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE :
Admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului Specializat C. și, în consecință:
Declină competența de soluționare a prezentei cauze, privind pe reclamanta
L. O. I., CNP 2., domiciliată în C. -N., str. T., nr. 16, bl. H4, ap. 14, jud. C. și pe pârâta C. DE I. T. S., cu sediul în C. -N., str. D., nr. 48, et. 6, jud. C., înregistrată în RFO 0253/2006, CIF RO21057514, cont bancar_ L01301202D67484XX, având ca obiect suspendarea executării hotărârii din 11 martie 2013, adoptată de Adunarea Generală a Asociaților societății pârâte, prin care s-a aprobat excluderea sa din structura de asociere a societății pârâte, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare ce face obiectul dosarului nr._, pe calea ordonanței președințiale, în favoarea TRIBUNALULUI C. .
Neexecutorie.
Definitivă; prezenta hotărâre nu este supusă niciunei căi de atac. Pronunțată în ședință publică, azi, 4 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, | GREFIER, | |
F. -Iancu M. | F. | B. |
Thred./FIM/3 ex./09.04.13
| ← Decizia civilă nr. 88/2013. Ordonanță președințială | Sentința civilă nr. 7262/2013. Ordonanță președințială → |
|---|
