Sentința civilă nr. 1094/2013. Acțiune în pretenții comerciale

Decizii comerciale (litigii cu profesioniști) - CA Cluj (2013)

R.

TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1094/2013

Ședința publică din data de 12 aprilie 2013 Instanța este constituită din: PREȘEDINTE: V. LAURA OROS GREFIER: A. Z.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulate de către reclamantul D. I., în contradictoriu cu pârâții SC G. R. SA și S. Z. I., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal se prezintă reprezentantul reclamantului domnul av. Horea Gorde, în substituirea avocatului titular, domnul Florentin Grecu, cu delegație de substituire depusă la dosar și reprezentanta pârâtei de rândul I, doamna av. Roatiș

M. Veronica, în substituirea avocatului titular, domnul D. C. R., cu delegație de substituire depusă la dosar la acest termen de judecată, lipsind pârâtul de rândul II.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că la dosar s-au înregistrat următoarele înscrisuri: de către pârâta SC G. A. R. R. SA, la data de 1 aprilie 2013, întâmpinare; de către Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor C. - Serviciul Evidență Persoane, la data de 11 aprilie 2013, atât prin fax, cât și prin registratura instanței, rezultatul verificărilor efectuate la solicitarea reprezentantului legal al reclamantului din care rezultă că acesta figurează în evidențele acestei instituții ca fiind plecat în străinătate; de către reclamant, la data de 11 aprilie 2013, note de ședință.

Reprezentantul reclamantului depune la dosar dovada citării pârâtului de rândul II prin publicitate într-un ziar de circulație județeană.

Tribunalul, deliberând, reținând că din răspunsul transmis de către Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor C. pârâtul figurează în evidențele acestei instituții ca fiind plecat în străinătate, acesta neindicându-și vreo adresă de domiciliu, precum și faptul că acesta a fost citat atât prin afișare la ușa instanței, cât și prin publicitate, constată că procedura de citare în ceea ce-l privește pe pârâtul S. bal Z.

I. este legal îndeplinită.

Se comunică un exemplar din notele de ședință înregistrate la dosar de către reclamant reprezentantei pârâtei de rândul I.

La solicitarea tribunalului, reprezentantul reclamantului confirmă că a ridicat un exemplar din întâmpinarea formulată de către pârâta de rândul I, conform mențiunii de pe întâmpinarea de la fila 47 din dosar.

Tribunalul pune în discutia părtilor dacă au cereri prealabile de formulat.

Reprezentanta pârâtei de rândul I solicită instanței citarea reclamantului cu mențiunea " prezența obligatorie în instanță";, întrucât societatea pe care o reprezintă are anumite suspiciuni că acesta nu are cunoștință de prezenta cerere de chemare în judecată, pentru a se verifica dacă acesta își însușește sau nu această cerere. Învederează instanței că pe rolul Tribunalului Specializat C., în dosarul nr._ s-a formulat de către același reclamant aceiași cerere de chemare în judecată cu același obiect, însă printr-un alt avocat, acțiune care a fost anulată și arată că deși

reclamantul a fost legal citat pentru fiecare termen de judecată, acesta nu s-a prezentat în fața instanței. În acest sens depune la dosar fișa dosarului nr._ al Tribunalului Specializat C. extras de pe portalul instanțelor de judecată și susține cererea formulată, cu atât mai mult cu cât împuternicirea anexată cererii de chemare în judecată nu este semnată de către reclamant, sens în care înțelege să invoce excepția lipsei calității de reprezentant a apărătorului ales al părții adverse și solicită obligarea acestuia de a depune la dosar contractul de asistență juridică în original, urmând ca la termenul viitor să se pună în discuție această excepție.

Tribunalul pune în discuție cererea formulată de către reprezentanta pârâtei de rândul I.

Reprezentantul reclamantului susține că partea adversă se află într-o eroare, iar prin cererea formulată se încearcă doar tergiversare soluționării prezentului litigiu. Învederează instanței că, într-adevăr, pe rolul acestei instanțe a mai fost înregistrată o altă cerere care a fost anulată per motivul că apărătorul ales la momentul respectiv de către reclamant nu a semnat acțiunea, dar în prezenta cauză reclamantul și-a ales un alt avocat, împuternicirea avocațială fiind depusă la dosar, el prezentându-se în substituirea acestuia însă, potrivit legii privind exercitarea profesiei de avocat, împuternicirea poate fi emisă în baza contractului de asistență juridică fără semnătura clientului. Pe cale de consecință, arată că reclamantul a înțeles să fie reprezentant în prezentul litigiu prin avocat Florentin Grecu, motiv pentru apreciază că nu este întemeiată solicitarea reprezentantei pârâtei de rândul I de a se cita personal reclamantul să se prezinte în instanță, precum și solicitarea de a se depune la dosar contractul de asistență juridică în original.

În replică, reprezentanta pârâtei de rândul I învederează instanței că legea permite ca împuternicirea în baza contractului de asistență juridică să nu fie semnat, însă solicită depunerea de către partea adversă a contractului de asistență juridică în original pentru a se vedea care sunt limitele mandatului acordat și dacă într-adevăr reclamantul a semnat acel contract, având în vedere precedentul creat tot în fața acestei instanțe.

În contrareplică, reprezentantul reclamantului arată că la termenul următor partea adversă ar putea să se înscrie în fals, ceea ce ar duce la tergiversarea soluționării prezentei pricini.

Tribunalul limitează concluziile părților cu privire la cererea formulată de către reprezentanta pârâtei de rândul I și, deliberând, reține că la dosar a fost depusă împuternicirea avocațială pentru avocatul semnatar al cererii, precum și împuternicirea de substituire pentru avocatul care se prezintă în instanță. Totodată reține că potrivit legii profesiei de avocat este suficientă depunerea unei împuterniciri care să poarte semnătura avocatului, nefiind necesar ca aceasta să fie semnată și de către clientul reprezentat, motiv pentru care respinge cererea pârâtei de rândul I de a se stabili un nou termen de judecată pentru a se vedea dacă reclamantul a înțeles cu adevărat sau nu să formuleze această cerere. De asemenea reține că împrejurarea că reclamantul a formulat anterior altă cerere care a avut o altă soartă procesuală nu-l împiedică pe acesta ca ulterior să-și găsească un alt avocat și să introducă o nouă cerere și simplul fapt al formulării unei cereri anterioare nu este de natură să ridice vreo suspiciune cu privire la probitatea profesională a reprezentantului ales al reclamantului.

Reprezentanta pârâtei de rândul I arată că nu mai are alte cereri prealabile.

Tribunalul dă cuvântul părților cu privire la competența acestei instanțe de a soluționa prezentul litigiu.

Reprezentantul reclamantului apreciază că Tribunalul Specializat C. este competent să soluționeze prezenta pricină, având în vedere că obiectul acțiunii este o acțiune în pretenții formulată în materia dreptului asigurărilor. Învederează instanței că asigurările au fost, potrivit codului comercial, acte de comerț obiective, iar toate litigiile depuse în această situație au natură comercială și erau de competența acestei instanțe.

Reprezentanta pârâtei de rândul I lasă la aprecierea instanței acest aspect.

Instanța, deliberând, în temeiul dispozițiilor art. 1591alin. 4 Cod procedură civilă potrivit cărora tribunalul trebuie să-și verifice competența la prima zi de înfățișare, constată că Tribunalul Specializat C. este competent general, material și teritorial să soluționeze cauza, față de art. 2, pct. 1 litera b, art. 10 pct. 8 și art. 12 Cod procedură civilă. De asemenea tribunalul pune în discuție excepției lipsei de interes invocată de către pârâta de rândul I.

Reprezentantul reclamantului învederează instanței că prin notele de ședință a invocat excepția tardivitătii depunerii întâmpinării.

Instanța pune în discuție excepția tardivitătii depunerii întâmpinării invocată de către reclamant prin notele de ședință.

Reprezentantul reclamantului învederează instanței că susține excepția invocată, apreciind-o ca fiind întemeiată, având în vedere faptul că întâmpinarea formulată de către pârâta de rândul I a fost depusă după primul termen de judecată la care partea adversă a fost legal citată. În acest sens, arată că de la momentul la care a primit citația și până la primul termen de judecată a fost aproximativ o perioadă de o lună în care pârâta de rândul I putea să-și formuleze apărarea. În concluzie, raportat la dispozițiile art. 103 și art. 1141Cod proc.civ., apreciază că întâmpinarea formulată de către pârâta de rândul I a fost tardiv depusă la dosar și solicită admiterea exceptiei tardivitătii, iar pe cale de consecință aplicarea pe seama pârâtei de rândul I a sancțiunilor prevăzute de lege.

Reprezentanta pârâtei de rândul I solicită instanței respingerea excepției invocate de către reclamant, apreciind că întâmpinarea formulată de către societatea pe care o reprezintă a fost depusă în termen, având în vedere faptul că aceasta a fost trimisă prin poștă și ulterior înregistrată la dosar.

Tribunalul, deliberând, reține că față de prevederile art. 1141alin. 2 Cod procedură civilă, părții revine obligația de a depune la dosar întâmpinarea cel mai târziu cu 5 zile înainte de termenul de judecată stabilit, iar potrivit dovezii de îndeplinire a procedurii de citare de la fila 26 pârâta de rândul I a fost citată pentru termenul de judecată din 8 martie 2013, care a fost primul termen de judecată, procedura de citare fiind legal îndeplinită cu aceasta, cu mențiunea de a depune întâmpinare cu cel puțin 5 zile înaintea termenului de judecată fixat în cauză însă, cu toate acestea, întâmpinarea a fost transmisă prin poștă de către pârâta SC G. A.

R. R. SA la data de 29 martie 2013, după primul termen de judecată în dosar. Totodată reține că legea stabilește primul termen de judecată iar nu prima zi de înfățișare ca moment al depunerii întâmpinării, astfel că împrejurarea că la termenul de judecată din 8 martie 2013 procedura nu a fost legal îndeplinită față de pârâtul S.

Z. I. nu prezintă relevanță sub acest aspect. În consecință, tribunalul reține că în cauză nu au fost respectate de către pârâta de rândul I dispozițiile art. 1141alin. 2 Cod procedură civilă, sens în care va admite excepția tardivității depunerii întâmpinării invocată de către reclamant în ce privește întâmpinarea depusă de pârâta de rândul I și reține că sancțiunea în acest sens este cea prevăzută de art. 136 și art. 138 Cod procedură civilă, respectiv în ce privește excepțiile de procedură, în sensul că nu vor mai putea fi invocate în cursul procesului decât cele de ordine

publică, iar în ce privește dovezile, în sensul că acestea trebuie să fie cerute cu întrunirea condițiilor art. 138 alin. 1 punctul 2-4 Cod procedură civilă. De asemenea, pune în discuție excepția lipsei de interes invocată de către pârâta de rândul I prin întâmpinarea depusă la dosar.

Reprezentanta pârâtei de rândul I învederează instanței că susține excepția invocată și solicită admiterea acesteia. Arată că interesul ca și condiție de a acționa în judecată trebuie să îndeplinească 3 condiții, respectiv să fie legitim, personal și direct și să fie născut și actual. Susține că un interes eventual sau un interes depășit sau trecut nu poate fi luat în considerare și învederează instanței că în prezenta cauză este vorba de un interes depășit, având în vedere faptului că prezenta acțiune a fost introdusă în instanță după 2 ani de la încetarea procesului penal, atunci când părțile au înțeles să se împace și că nu mai au alte pretenții, în acest sens fiind încheiat un acord de mediere.

Reprezentantul reclamantului solicită respingerea excepției invocate de către pârâta de rândul I, neînțelegând de ce partea pe care o reprezintă ar fi constrânsă sau ar fi lipsită de interes prezenta acțiune în condițiile în care a fost introdusă după 2 ani de la împăcarea părților. Arată că interesul, respectiv problema se pune raportat la acordul de mediere încheiat între părți, iar în cuprinsul notelor de ședință a susținut de ce reclamantul are interesul și dreptul de a solicita despăgubiri ca urmare a accidentului rutier provocat de către intervenientul forțat. Învederează instanței că legea nu are în vedere să creeze sau să imprime în raporturile dintre persoane o stare conflictuală, raportat la faptul că urmare a producerii unui accident partea vătămată are dreptul de a formula plângere penală împotriva vinovatului sau aceasta se începe chiar și din oficiu însă în acest contest partea vătămată este pusă într-o situație delicată, respectiv fie să-și exercite dreptul și să-și urmărească interesul de a obține despăgubiri pentru prejudiciile cauzate în accident, practici să-și valorifice dreptul său, fie să dea dovadă de maleabilitate și să creeze și făptuitorul o situație mai favorabilă în cadrul procesului penal, respectiv să se împace. Învederează instanței că în speță fapta este săvârșită din culpă, însă într-o astfel de faptă din culpă nimeni nu dorește producerea acelui eveniment, iar persoana vătămată și făptuitorul pot recurge la o astfel de împăcare. Apreciază că legea creează cadrul legal pentru realizarea acestui demers, cu păstrarea de către victimă a dreptului de a obține despăgubiri. În acest contest arată că Legea asigurărilor nr. 136/1995 și Ordinele

C.S.A. care o completează stabilesc cadrul legal de acordare a despăgubirilor în această materie, respectiv legea asigurărilor stabilește clar că asigurătorul acordă despăgubiri în baza contractului de asigurare pentru prejudiciul de care asigurații răspund delictual față de terțe persoane păgubite, fiind un raport juridic complex. Învederează instanței că există raportul contractual dintre asigurător și asigurat, care ulterior este persoana care cauzează accidentul, iar pe de altă parte este un raport delictual între persoana vinovată de producerea accidentului și victima accidentului. Arată că din formularea legii rezultă că o acțiune formulată de către victima accidentului se poate promova direct împotriva asigurătorului, persoană vinovată având calitatea de intervenient forțat și din acest aspect rezultă că practic răspunderea asigurătorului intervine în momentul în care s-a produs riscul asigurat, respectiv accidentul auto. Susține că fapta ilicită a persoanei vinovate de producerea accidentului există atât pe latură penală, cât și pe latură civilă, iar la acest moment trebuie să se raporteze și răspunderea asigurătorului pentru a acoperi această faptă. Apreciază că în speță este relevant textul cuprins de art. 46 din Ordinul C.S.A. nr. 20/2008 care stabilește că în cazul în accidentul de vehicul face obiectul unui proces penal, despăgubirile pot fi stabilite pe cale amiabilă dacă potrivit legii penale

acțiunea penală a fost stinsă sau poate fi stinsă prin împăcarea părților. Învederează instanței că legea permite ca părțile să se împace și, totodată, victima accidentului auto să beneficieze de reparații ale prejudiciului. În acest sens arată că partea pe care o reprezintă a făcut demersuri pentru soluționarea litigiului pe cale amiabilă, respectiv a transmis părții adverse 2 invitații de conciliere, fără ca aceasta să răspundă la aceste invitații, motiv pentru care susține că prezenta acțiune a fost formulată ca urmare a lipsei de interes și de colaborare a asigurătorului și este o sancțiune pentru nerezolvarea pe cale amiabilă. Învederează instanței că prin încheierea acordului de mediere între părți nu se poate vorbi despre o împăcare a părților potrivit dispozițiilor art. 132 Cod penal, întrucât art. 10 litera h Cod procedură penală sunt stabilite 2 situații se stinge acțiunea penală, respectiv este retrasă plângerea penală, părțile sau împăcat sau s-a încheiat un acord de mediere, deci împăcare părților și acordul de mediere sunt 2 instituții distincte. Arată că în cuprinsul acordului de mediere părțile au stins doar latura penală a faptei, rămânând deschisă latura civilă, în acest sens stabilind că acțiunea se va promova în contradictoriu cu asigurătorul, această clauză din cuprinsul acordului de mediere fiind pliată pe temeiul juridic al prezentei acțiuni, respectiv art. 49 din Legea asigurărilor. Apreciază că prezenta acțiune a fost formulată în contradictoriu cu asigurătorul, pentru că acesta trebuie să plătească, cu citarea intervenientului forțat. În susținerea poziție procesuale exprimate, arată că toată această situație rezultă din deciziile pronunțate în recursurile în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv decizia nr. 1/2005 și ulterior decizia nr. 29/2009, în cuprinsul celei de a doua decizii stabilindu-se că prin acoperirea prejudiciului suferit de către terț prin prisma accidentului de circulație asigurătorul nu va face plata pentru făptuitor nici alături de acesta, ci-și îndeplinește obligația proprie asumată prin contractul de asigurare, el suportând în mod efectiv și definitiv prejudiciul cauzat din culpa asiguratului. Având în vedere cele menționate, afirmă că răspunderea asigurătorului intervine în momentul producerii faptei ilicite de către asiguratul său și în baza contractului de asigurare dintre asigurat și asigurător intervine răspunderea directă a asigurătorului față de terț. Apreciază că, chiar dacă s-a încheiat acel acord de mediere, în continuare victima accidentului are dreptul și interesul de a promova acțiune pentru a i se repara prejudiciul moral cauzat ca urmare a accidentului.

Reprezentanta pârâtei de rândul I, afirmă că interesul reclamantului în promovarea prezentei acțiuni nu mai este actual, atâta timp cât reclamantul a fost cel care, conform rezoluției de încetare a urmăririi penale din_, a înțeles să încheie acordul de mediere pentru stingerea procesului penal și acesta a declarat că nu mai are pretenții de nici o natură, nici de natură civilă și nici de natură penală față de inculpat. Atâta vreme cât reclamantul a apreciat că nu a suferit nici un prejudiciu la momentul la care acesta a înțeles să se împace cu inculpatul și implicit să renunțe la orice pretenție, apreciază că acum, după 2 ani, când interesul reclamantului nu mai este actual, nu mai pot fi puse în discuție pretenții reclamantului.

Tribunalul, deliberând, având în vedere argumentele invocate în susținerea excepției lipsei de interes de către pârâta de rândul I, precum și concluziile puse față de aceasta de către reclamant, apreciază că se impune discutarea și a admisibilității cererii față de prevederile art. 132 Cod penal, sens în care invocă, din oficiu, excepția inadmisibilității cererii, urmând ca după ascultarea concluziilor părților, să rămână în pronunțare asupra ambelor excepții, pentru a delibera asupra susținerilor lor.

Reprezentantul reclamantului învederează instanței că înțelege să reitereze aceleași concluzii ca și concluziile invocate în cuprinsul poziției procesuale cu privire la excepția lipsei de interes invocată de către pârâta de rândul I. Apreciază că

instituția împăcării prevăzută de art. 132 Cod penal este diferită de instituia încheierii acordului de mediere.

Reprezentanta pârâtei de rândul I lasă la aprecierea instanței admiterea sau respingerea excepției invocate din oficiu.

Instanța, pentru a delibera asupra concluziilor părților, reține cauza în pronunțare cu privire la excepția lipsei de interes invocată de către pârâta de rândul I și cu privire la excepția inadmisibilității cererii invocată din oficiu.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea, înregistrată pe rolul acestui tribunal la_, reclamantul D. I. a chemat in judecată pe pârâta S.C. G. A. R. R. S.A. și pe pârâtul S.

Z. I., solicitând tribunalului ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea paratei la plata sumei de 125.000 EURO in echivalent în lei, cu titlu de daune morale, in temeiul art. 49 pct. 1 lit. f din Ordinul CSA nr. 20/2008 si a Legii 136/1995 privind asigurările si reasigurările in R., obligarea paratei la plata de penalități de intarziere in cuantum de 0,1 % pe zi de intarziere aferente sumei mai sus indicate, incepand cu data de_ (data avizații daunei) si pana la data achitării efective a daunelor, in temeiul art. 36 si art. 37 din Ordinul CSA nr. 20/2008, si obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în data de_, pe raza loc. C. -

N., str. Maramureșului, numitul S. Z. I., aflat la volanul autoturismului proprietate personala, marca RENAULT C40 cu nr. de inmatriculare_ nu a acordat reclamantului prioritate de trecere la intersecția cu str. Vrancea si a intrat in coliziune cu scuterul cu nr. de inmatriculare CJ-N3114. Ca urmare a acestui accident, a suferit numeroase leziuni ce au necesitat peste 95-100 de zile de ingrijiri medicale, fapt dovedit prin Raportul de expertiza medico-legala nr. 9129/II/b/263 din data de_ . De asemenea, in tot acest timp a fost in imposibilitate fizica de a-și desfășura activitatea in baza raporturilor de munca. Împotriva numitului S. Z. I. s-a dispus inceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporala din culpa, prevăzuta si sancționată de art. 184 alin. 2 si 4 Cod pen., fiind deschis dosarul 10604/P/2009 al Parchetului de pe langa Judecătoria C. . Ulterior, intre reclamant si invinut a intervenit un acord de mediere, in data de_, act ce a stat la baza intocmirii Rezoluției de incetare a urmăririi penale fata de numitul S.

Z. I. .

Reclamantul a mai arătat că temeiul legal al cererii îl constituie art. 49 si urm. din Legea nr. 136/1995, în baza căruia si a intregii legislații in domeniu, asigurătorul trebuie sa plătească la momenul producerii riscului asigurat, fiind fara importanta ce se întampla intre asigurat si beneficiarul asigurării. Totodată, reclamantul a invocat incidenta prevederilor art. 54 din Legea 136/1995 si art. 46 din ordinul CSA nr. 20/2008, arătând că legiuitorul stabilește ca in situația in care accidentul de vehicul face obiectul unui proces penal, despăgubirile pot fi acordate daca acțiunea penala a fost stinsa sau se va stinge ca urmare a impacarii părtilor, sintagma "potrivit legii" referindu-se la legea penala, adică potrivit legii penale sau potrivit normelor care reglementează instituția "acțiunii penale" despăgubirile se pot acorda fara niciun alt impediment. Prin urmare, din perspectiva legii speciale a asigurărilor, legiuitorul nu este interesat de raportul delictual dintre parti decât sub aspectul nașterii obligației asigurătorului de a plați suma stabilita in contractul de asigurare către terțul beneficiar (victima accidentului). De asemenea, este indiferent pentru legiuitor daca

asiguratul s-a impacat civil sau penal cu beneficiarul asigurării, asta in baza faptului ca răspunderea asigurătorului este una contractuala si intervine la momentul producerii riscului asigurat.

Ca urmare a producerii accidentului, reclamantul a suferit importante prejudicii morale, motiv pentru care solicita repararea lor la justa valoare. Astfel, ca urmare a accidentului produs in data de_, a suferit numeroase leziuni pentru care a fost transportat de urgenta la SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENTA

C., respectiv: traumatism cranio-cerebral sever; dilacerare cerebrala (temporal dreapta, (consta intr-o leziune traumatica cu caracter distructiv si presupune o lipsa de continuitate a parenchimului cerebral), hemoragie subarahnoidiana fronto- temporo-parietala dreapta posttraumatica; hematom subdural - colecție de sânge in craniu, in interiorul meningelor, hematom intraparenchimatos temporal drept - se dezvolta in parenchimul emisferelor cerebrale ca urmare a unui traumatism cranio- cerebral si se caracterizează printr-un revărsat sangvin circumscris, localizat in substanța alba a emisferelor cerebrale. De asemenea, a avut fractura parietala dreapta; dislipidemie mixta.

Reclamantul a mai arătat că a fost internat 16 zile la urgente iar apoi a trebuit sa urmeze un tratament medicamentos complex si sa adoptr un regim de viata echilibrat si cu o alimentație bogata in vitamine, cu evitarea eforturilor fizice de intensitate medie, evitarea expunerii la frig, lovire si intemperii. In total, a avut nevoie de 95-100 de zile de ingrijiri medicale. La momentul producerii accidentului, avea 45 de ani si era angajat ca electrician la societatea ROMINSTAL CONSTRUCT SRL. Ca urmare a acestui accident a fost nevoit sa iși inceteze activitatea in câmpul muncii pentru o perioada de aprox. 100 de zile iar apoi făcea fata destul de greu sarcinilor de serviciu. La data de_, a fost concediat de la societatea la care lucra iar după o perioada când a stat in somaj, s-a reangajat la aceeași societate. Si la acest moment mai resimte urmele accidentului, stările de cefalee, confuzie, dezorientare, somn greu si neodihnitor, fiind frecvente.

Potrivit art. 49 pct. 1 lit. f din Ordinul CSA nr. 20/2008, reclamantul a solicitat repararea daunelor morale prin plata de despăgubiri in valoare de 125.000 EURO, echivalent lei la data plații. Deși a respectat intru totul dispozițiile legale si a pus la dispoziția asigurătorului intreaga documentație necesara evaluării reale a prejudiciilor necesar a fi reparate, acesta nu a inteles sa-si execute obligația corelativa de a incerca soluționarea prezentei spete pe cale amiabila, omitand a răspunde cererii de despăgubire rezpectiv incercarii de conciliere directa. In mod cert, daunele morale provocate in primele zile de după accident si pe perioada necesara ingrijirilor medicale au fost deosebite având in vedere durerile, tratamentele efectuate, imobilizarea victimei, etc. Acordarea de daune morale nu se poate raporta doar la numărul de zile de ingrijiri medicale acordate victimei intrucat daunele suferite se intind inclusiv pana in ziua de azi, având in vedere durerile resimțite, controalele medicale efectuate, limitările de la a desfășura o viata normala (evitarea eforturilor fizice, etc). Deși Ordinul CSA nr. 20/2008 stabilește un prag maxim de 1.500.000 EURO pentru astfel de situații, suma pretinsa a fost ceruta la aprecierea ei reala raportat la situația data. Aici s-a avut in vedere ca sumele acordate cu titlu de daune morale sa permită subsemnatului, sa treacă mai ușor peste aceasta tragedie, in condițiile in care nici pana la acest moment, consecințele accidentului nu au fost pe deplin inlaturate. Practic, principalul obiectiv al daunelor morale il reprezintă atenuarea suferințelor cauzate, precum si alinarea acestora pentru viitor. Este adevărat ca o leziune fizica sau un deces nu pot fi cuantificate pecuniar stricto-sensu, insa astfel de situații trebuie compensate prin prestații bănești in concordanta cu

gravitatea lor. Din punct de vedere legal, de notorietate de altfel, legislația naționala este corigenta in stabilirea unor criterii exacte de acordare a daunelor morale precum si a unei practici unitare in acest sens. De acest lucru au profitat si asigurătorii si prin urmare au acordat ca si daune morale niște sume infime si de multe ori jignitoare, deși in normele CSA au fost si sunt prevăzute praguri tot mai mari in acest sens, ca urmare a faptului ca R. este parte in mai multe acorduri Europene cu un astfel de obiect. Astfel, la data de_ R. a semnat "Acordul Multilateral intre birourile naționale ale asigurătorilor din statele membre ale Uniunii Europene si a altor state asociate." Acordul respectiv a inceput sa producă efecte din data de_ conform deciziei 2007/482/CE, adoptata la_ si publicata in Jurnalul Oficial al UE conform LI 80/42 din_ . Scopul acestui acord ii reprezintă uniformizarea legislației statelor semnatare in domeniul asigurărilor de răspundere civile pentru prejudicii produse in urma unor evenimente rutiere. Acest acord asigura protecția integrala a victimelor, indiferent de cetățenie si statut social.

Conform Directivei 2009/103/CE a Parlamentului European, prin care s-au adus modificări si actualizări ale Directivei 72/166/CEE, 84/5/CEE, 88/357/CEE, 90/232/CEE si a Directivei 2000/26/CEE a Parlamentului European si a Consiliului, privitoare la asigurările civile auto, s-a instituit obligativitatea statelor membre de a impune societăților de asigurări de pe teritoriul lor, sa prevadă ca limita maxima de despăgubire pentru o persoana vătămata in urma unui accident rutier sa fie de cel puțin 1.000.000 EURO. De asemenea s-a instituit obligativitatea ca la stabilirea despăgubirilor sa fie făcuta fara a se tine seama de cetățenia victimei sau a persoanei vinovate. Efectele imediate ale semnării Acordului Multilateral de R. s-au făcut simțite atât in legislația naționala cat si in junsprudenta instanțelor de judecata. In ceea ce privește transpunerea acestor acte normative in legislația interna, cel mai elocvent exemplu ii reprezintă cuantumul despăgubirilor acordate prin ordinele CSA (Ordin CSA nr. 11/2007- limita pentru 2008 de cel puțin 750.000 EURO, pentru 2009 de cel puțin 1.500.000 EURO; Ordinul nr. 20/2008 - limita pentru 2009 de cel puțin

1.500.000 EURO, pentru 2010 de cel puțin 2.500.000 EURO, iar pentru 2011 de cel puțin 3.500.000 EURO si in final de 5.000.000 EURO pentru anul 2012), prin urmare după cum se poate observa, trendul este unul ascendent in sensul majorării de la un an la altul al despăgubirilor acordate.

Reclamantul a mai arătat că nefericitul eveniment a produs consecințe majore asupra cursului vieții personale, fiind supus unor tratamente medicale si perioade lungi de ingrijiri medicale. Nici la acest moment, consecințele acelui accident nu au trecut, fiind in continuare obligat sa fac controale medicale periodice, sa urmeze tratamente si sa nu facă efort. Problema este cu atât mai mare cu cat zona cea mai afectata este cea a capului, in timp putând sa apară diverse probleme neoro- psihologice si oftalmologice. Daunele morale sunt consecințe de natura nepatrimoniala cauzate persoanei prin fapte ilicite culpabile, constând in atingerile aduse personalității sale fizice, psihice si sociale, prin lezarea unui drept sau interes nepatrimonial a căror reparare urmează regulile răspunderii civile delictuale daca fapta ilicita s-a produs in afara unui cadru contractual. Daunele morale au fost clasificate, de către teoreticienii dreptului, astfel: daune morale constând in dureri fizice sau psihice numite pretium dolorir, suferințele psihice determinate de cauzarea morții unei persoane iubite sau a unei rude apropiate, ori de rănirea, mutilarea, desfigurarea sau imbolnavirea grava a acesteia sunt denumite si prejudicii prin ricoșeu, iar despăgubirea datorata pentru repararea acestora se numește pretium affectionis.

Prejudiciul estetic cuprinde toate vătămările si leziunile ce aduc atingeri armoniei fizice sau infatisarii persoanei, despăgubirile datorate pentru a-l repara denumindu-se "pretium pulchritudinis. Prejudicul de agrement reprezintă restrângerea posibilităților victimei de a se bucura de viata, de a avea parte din plin de satisfacții materiale si spirituale pe care aceasta i le poate oferi. Repararea prejudiciului de agrement a constituit obiectul de discuție in literatura juridica chiar si in perioada in care repararea pagubei morale nu era admisa. Astfel s-a arătat ca alături de munca trebuie neapărat avute in vedere si alte aspecte ce dau vieții culoare si valoare cum sunt: cultura, sportul, ocupațiile dezinteresate referitoare la familie si societate, deoarece incapacitatea de munca nu poate reprezenta toata paguba si, deci, trebuie avut in vedere si asa-zisul prejudiciu de agrement.

Prejudiciile care aduc atingere onoarei, demnității, prestigiului sau cinstei unei persoane consta in proferarea de expresii insultătoare, calomnii, defăimări ori denigrări la adresa unei persoane si se pot infaptui prin viu grai, prin adresarea directa in public, in scris, prin publicitate in presa ori prin mass-media in general. Toate aceste elemente trebuie avute in vedere la stabilirea daunelor morale solicitate pe calea prezentei acțiuni având in vedere ca accidentul in care a fost implicata victima a determinat astfel de prejudicii.

Potrivit art. 37 din Ordinul 20/2008 "Dacă asigurătorii/ RCA nu isi îndeplinește obligațiile în termenul prevăzut la art. 36 sau si le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire cuvenită, care se plătește de asigurător, se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere. Având in vedere ca, deși notificata cu privire la producerea accidentului si solicitarea de despăgubiri, dovada fiind Concilierea directa si cererea de despăgubiri adresata societății ARDAF SA, recepționată la data de_, respectiv Convocarea la conciliere directa transmisa către G. ASIGURĂRI SA la data de_, societatea de asigurări nu a dat nici un răspuns invitației, se impune obligarea acesteia de a plați penalități de intarziere de la data avizării daunei -_ . În septembrie 2011 societatea ARDAF SA a fuzionat cu G. ASIGURĂRI SA, funcționând in continuare sub cea din urma denumire, fapt pentru care prezenta acțiune este indreptata in contradictoriu cu G. ASIGURĂRI SA, continuatoarea in drepturi a societății ARDAF SA.

Reclamantul a mai arătat că în conformitate cu dispozițiile art. 720 ind. 1 Cod proc. civ. s-a uzitat si calea convocării la conciliere directa, insa parata nu a inteles sa participe cu buna credința la o rezolvare pe cale amiabila a acestui diferend, solicitările rămânând fara răspuns.

În drept, actiunea a fost întemeiată pe dispozitiile Legii nr. 136/1995, Ordinul CSA nr. 20/2008, et. 998, 999 si 1000 alin. 1 Cod civ., art. 112 si 274 Cod proc.civ. si art. 15 lit. o din Legea nr. 146/1997.

Pârâta SC G. A. R. R. SA, prin întâmpinare, a solicitat în principal admiterea excepției lipsei de interes, cu consecința respingerii acțiunii ca lipsita de interes, sau respingerea cererii de chemare in judecata ca neintemeiata, iar în subsidiar diminuarea cuantumului daunelor morale si materiale solicitate.

În motivare, pârâta a arătat că pentru existenta dreptului la acțiune interesul este una dintre condițiile esențiale de promovare a unei cereri de chemare in judecata. In doctrina s-a statuat ca prin interes se intelege folosul practic imediat pe care-l are o parte pentru a justifica punerea in mișcare a procedurii judiciare. Pe de alta parte, condiția interesului este necesara nu numai la momentul formulării unei cereri de chemare in judecata, ci si pe parcursul procesului. Interesul ca si condiție de a acționa in judecata o persoana trebuie sa indeplineasca mai multe condiții: sa fi

legitim, adică corespunzător cerințelor materiale si procesuale, respectiv atunci când se urmărește afirmarea sau realizarea unui drept subiectiv recunoscut de lege, sa fie personal si direct, adică folosul practic urmărit sa aparțină celui care recurge la acțiune, sa fie născut si actual, adică sa existe in momentul in care este formulata cererea. Un interes eventual sau care a fost depășit sau trecut, nu poate fi luat in considerare.

Fata de precizările de mai sus, pârâta apreciază ca interesul reclamantului la acest moment nu mai este actual, întrucât asa cum rezulta din actele de la dosar, reclamantul conform Rezoluției de incetare a urmăririi penale din_ a inteles sa incheie un acord de mediere cu inculpatul prin care acesta a declarat ca nu mai are pretenții de natura civila si penala fata de inculpat. Din acest motiv s-a dispus incetarea urmăririi penale, constandu-se evident ca părțile nu mai au pretenții reciproce, impacarea in penal fiind de altfel necondiționata, producând efecte atât pentru trecut, cat si pentru viitor. Prin urmare, de vreme ce reclamantul a apreciat ca nu a suferit un prejudiciu la momentul la care a inteles sa se impace cu inculpatul si implicit sa renunțe la orice pretenție este mai mult decât evident ca 2 ani mai târziu, nu mai pot fi puse in discuție noi pretenții de ordin material sau moral. În ipoteza in care ar fi existat un prezumat prejudiciu reclamantul ar fi putut sa se prevaleze de drepturile sale si sa solicite afirmarea dreptului sau fie prin constituirea de parte civila, fie printr-o acțiune pe cale separata, cu condiție sa nu fi renunțat la drepturile de care se bucura potrivit dispozițiilor legale. Este evident ca prezenta cerere nu are drept scop repararea unui prejudiciu moral care nu a existat in trecut si care nu poate exista nici astăzi, ci urmărește cu rea credința obținerea unor sume de bani nejustificate fapt ce echivalează cu îmbogățirea fara justa cauza. Fata de toate acestea se solicita respingerea acțiunii ca fiind lipsită de interes.

In situația in care se va trece peste aceasta excepție, se solicită respingerea acțiunii ca fiind neintemeiata. Atât timp cat nu s-a stabilit prin hotărâre judecătoreasca definitiva vinovăția in penal a invinuit S. Z.I. si care la acest moment nu se mai poate stabili, aspect care era de natura sa-i atragă răspunderea civila, cu dovedirea implicita si cumulativa a condițiilor prev. de art 998 c.civ. rap. la art 14 c.proc.civ este neintemeiata prezenta acțiune prin care se solicita obligarea la plata prejudiciului. Pentru mandatarul reclamantului pârâta precizează faptul ca in virtutea unui raport juridic complex, inculpatul in ipoteza in care in sarcina acestuia s-ar fi reținut vinovăția pentru comiterea unei fapte penale si existau intrunite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale, vinovăție, prejudiciu si raport de cauzalitate art. 998 Cod civ., in baza temeiurilor de drept invocate putea fi obligat cu ocazia soluționării acțiunii civile in procesul penal la plata unor despăgubiri materiale si morale in măsura dovedirii lor alături de asigurător. Prezenta acțiune nu poate avea caracterul unei cereri de chemare in judecata pe cale separata, deoarece acesta nu si-a rezervat dreptul de a acționa pe cale separata, ci a inteles sa renunțe chiar la dreptul sau.

Pârâta mai arată că reclamantul prin mandatar solicita obligarea paratei in calitate de asigurător la plata sumei de 125.000 Eur cu titlu de despăgubiri, penalități de intarziere de 0,1% pe zi de intarziere si cheltuielile de judecata aferente prezentului proces, rezultând printre altele din considerentele acțiunii faptul ca în urma incidentului din_ reclamantului i-au fost cauzate leziuni care au necesitat ingrijiri medicale, in cauza fiind intocmit dosarul de cercetare penala nr.l0604/P/2009 al Parchetului de pe langa Judecătoria C., sub aspectul comiterii infracțiunii prev. si ped. de art. 184 alin.2 si 4 Cp. Același mandatar învederează instanței faptul ca prin REZOLUȚIA de încetare a urmării penale din 08.aug.2011 a

Parchetului de pe langa Judecătoria C., s-a dispus încetarea urmării penale fata de numitul S. Z. I. pentru săvârșirea infracțiunii prev.si ped. de art. 184alin.2 si 4 c.pen., rezultând din considerentele rezoluției faptul ca "la data de 20iunie 2011 părțile au încheiat un accord de mediere, din care reiese faptul ca partea vătămata D.

I. nu mai are pretenții de natura penala sau civila fata de învinuitul S. Z. I. . Pe cale de consecința s-a făcut aplicarea disp. art. 11 pct .2 lit c C.p.p rap la art. 10 alin.l lit. h C.p.p. dispunandu-se incetarea urmării penale.

Cu toate ca din punct de vedere al eticii si echității sunt interzise acordarea de daune morale pentru suferința sufleteasca, aceasta fiind incompatibila cu un echivalent bănesc, dacă se va aprecia că se justifica acordarea unor compensații materiale, se solicita ca acestea sa fie diminuate considerabil, având in vedere data formulării cererii de chemare in judecata, precum si faptul ca reclamantul isi desfășoară activitatea in prezent in condiții normale, iar prejudiciul este diminuat considerabil după trecerea a mai mult de 2 ani. Aceste compensații sunt destinate sa creeze condiții de viata care sa aline intr-o oarecare măsura suferințele psihice cauzate in același timp sa nu constituie nici amenzi excesive pentru autorii daunelor si nici venituri nejustificate pentru victimele daunelor.

Cat priveste daunele morale solicitate, in favoarea părtii civile, acestea sunt exagerate si in contradicție totala cu jurisprudenta din R. si Statele Europene, dat fiind faptul ca nu rezulta din considerentele constituirii de parte civila criteriile clare si modalitățile de evaluare a cuantumului acestor sume. Simplul demers de formulare a unor pretenții nerealiste in instanța de judecata, creează distorsiuni atât in sistemul de asigurări din R., cat si diferente semnificative in jurisprudenta instanțelor, insa marea majoritate a magistraților din R. considera ca ar trebui ținut cont de criterii de cuantificare obiective, cum sunt, gradul de rudenie, gradul de vinovăție al victimei, implicația victimei, legătura de cauzalitate etc, trebuind sa fie adoptate niște criterii orientative concomitent cu racordarea la practicile europene in domeniu. Înca din anii 1990 C. ea Suprema de Justiție, s-a pronunțat in acest sens, pentru a se găsi criterii de cuantificare a prejudiciilor fizice, si morale si stabilirea echivalentului valoric al acestora, in sensul administrării de probe. Pentru ca instanțele sa poată aplica aceste criterii este necesar ca cel care pretinde daunele morale sa indice niște aprecieri cuantificabile ale prejudiciilor suferite.

Secția penală a înaltei Curți de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 2617 din 9 iulie 2009 pronunțată în recurs, referitor la despăgubirile ce reprezintă daune morale, a statuat că despăgubirile pentru daune morale se disting de cele pentru daune materiale prin faptul că acestea nu se probează, ci se stabilesc de instanța de judecată prin evaluare. în acest scop, pentru ca evaluarea sa nu fie una subiectivă ori pentru a nu se ajunge la o îmbogățire fără just temei, în cazul infracțiunilor contra persoanei este necesar să fie luate în considerare suferințele fizice și morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta săvârșită de inculpat, precum și de toate consecințele acesteia, asa cum rezultă din actele medicale ori de alte probe administrate. Înalta C. e a mai apreciat că întinderea răspunderii civile delictuale nu este limitată de posibilitățile de plată ale inculpatului, principiul aplicabil fiind cel al reparării integrale a prejudiciului material și moral cauzat prin fapta săvârșită. De asemenea, înalta C. e de Casație și Justiție, Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală, prin Decizia nr. 1179 din 11 februarie 2011, referitor la acordarea daunelor morale statuează principiul judecării în echitate. Astfel, atât instanțele naționale, cât și C. ea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare

ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit.

Se apreciază ca in cauza nu s-au făcut probe si nu exista dovezi ale sumelor pretinse, decât susțineri nedovedite ale cerilor formulate care sa justifice acordarea daunelor morale intr-un cuantum atât de mare. În practica judiciara din R., in cazul vătămărilor grave cu efecte ireversibile, prin pierderea in procent de 100% a capacității de munca, lipsa capacității locomotorii, traumele psihice suferite ce aduc atingere grava a valorilor sociale protejate sunt acordate sume mai mari cu titlul de daune morale, insa nu este cazul de fata. Pentru faptul ca victima unui accident de orice natura nu va mai putea niciodată sa se bucure de o viata normala, reintegrarea sociala fiind extrem de dificila, necesitând in diferite cazuri de tratament si terapie psihologica de specialitate, ca nu va mai putea sa se dezvolte profesional cat si financiar, sa călătorească, sa facă sport etc se impune a se acorda sume mai mari, insa situația din speța nu are legătura cu aceste criterii de cuantificare. In contextul celor menționate si pentru a nu exista un hazard in apreciere, prejudiciul moral trebuie dovedit, astfel că se apreciază ca se impune analizarea cauzei, a valorilor lezate, consecințele negative fizice si psihice, intensitatea cu care au percepute urmările faptei si măsura in care a fost afectata situație familiala, profesionala si sociala a părtilor civile. Legislația europeana impune instanțelor naționale anumite limite ale despăgubirilor ce pot fi acordate, insa lasă la aprecierea in concret a cuantumului acestor sume context in care se impune a se avea in vedere condițiile de trai din R., veniturile pârtii vătămate cat si circumstanțele reale ale cauzei. Sumele acordate cu titlu de despăgubiri morale ar trebui sa se raporteze, la veniturile părtii civile, cat si la mijloacele si nivelul de trai de care acesta a beneficiat pana la momentul tragicului eveniment. Conform recomandărilor Consiliului Europei principiul reparației daunelor morale trebuie recunoscut, despăgubirea având rolul de a da o compensare celor îndreptățiți, dar instanța trebuie sa aibă in vedere gradul vătămărilor psihice si alterarea condițiilor de viata a acestora.

Totodată, atunci când instanța stabilește daunele morale pentru acest tip de evenimente, trebuie sa tina cont si de restul principiilor stabilite de CEDO si anume: principiul echității, principiul nevoii sociale, principiul imbogatirii fara just temei, principiul stabilirii daunelor morale la nivelul venitului lunar mediu, pe economie, al tarii membre UE. Pârâta face acesta trimitere pentru ca in cazurile mult mai grave de pierderi de vieți omenești, politica instanțelor europene si cea din R. a inteles sa acorde daune morale care in medie nu au depășit 10.000 euro -15.000 euro/caz.

Astfel, într-o speță, fiul victimei decedate într-un accident auto a obținut 5000 lei cu titlu de daune morale (1) în timp ce într-o altă speță similară cei doi copii, constituiți parte civilă în procesul penal în care au solicitat 150.000 lei fiecare cu titlu de despăgubiri pentru suferința cauzată de pierderea ambilor părinți, au primit câte

100.000 lei fiecare. Tot astfel, într-un accident soldat cu vătămarea corporală gravă a mai multor persoane și decesul alteia aflate în același autoturism, persoanele vătămate au fost despăgubite cu sume de la 10.000 la 20.000 lei fiecare, iar soțul celui decedat cu suma de 100.000 lei, pentru prejudiciul moral cauzat, deși soția supraviețuitoare solicitase obligarea inculpatului la plata sumei de 170.000 lei cu titlu de daune morale (3), iar într-o speță similară, persoana vătămată a primit suma de 3000 lei cu titlu de daune morale, în timp ce părinții victimei decedate au obținut câte

20.000 lei fiecare cu același titlu (4). Dacă în urma decesului au rămas și copii minori, aceștia sunt de asemenea îndreptățiți la daune morale, alături de părintele rămas înviată (soțul sau soția supraviețuitoare). Într-o speță, ca urmare a decesului unuia din părinți într-un grav accident auto, cauzat din culpa exclusivă a inculpatului, soția

supraviețuitoare și minora au fost despăgubite cu câte 35.000 lei fiecare pentru prejudiciul moral suferit(5).

Reclamantul D. I., prin notele de ședință depuse la dosar a arătat cu privire la excepția lipsei de interes, că interesul in promovarea acestei acțiuni este legitim, este personal si direct respectiv este născut si actual.

După cum rezulta din Acordul de mediere încheiat la data de_ intre D.

I. si persoana vinovata de producerea accidentului -S. BAL Z. I., acordul părtilor s-a limitat doar la latura penala a faptei, stabilindu-se ca "DEMEER I., victima a accidentului auto din data de_ este de acord sa nu ridice nici un fel de pretenții de natura penala impotriva dl, S. Z. I. . Cele doua parti nu s-au inteles si cu privire la latura civila, fiind prevăzut ca "DL D. I. este de acord sa ridice pretenții civile doar împotriva asigurătorului d-lui S. Z. ISTVAJN, in cazul de fata societatea ARDAF SA. Nu se poate pune semnul egalității intre acordul de mediere si impacarea părtilor, intrucat din formularea art. 10 lit. h Cod proc. pen., rezulta ca medierea si impacarea părtilor sunt doua instituții juridice diferite, cu reglementari proprii. Art. 132 alin. 1 Cod penal se refera strict la impacarea părtilor asa incat, fiind un text de stricta intepretare, nu se poate extinde prin analogie si la instituția medierii. Natura diferita si intinderea acordului de mediere (respectiv faptul ca nu e obligatoriu sa se stingă atât latura civila cat si latura penala a cauzei) rezulta si din art. 16 Cod proc. pen., potrivit căruia în cursul procesului penal, cu privire la pretențiile civile, inculpatul, partea civila si partea responsabila civilmente, pot incheia o tranzacție sau un acord de mediere, potrivit legii." Mai mult, si din intepretarea art. 56 alin. 2 din Legea 192/2006 a medierii - "in cazul in care părțile au incheiat numai o înțelegere parțiala _, oricare parte se poate adresa instanței judecătorești sau arbitrale competente" rezulta ca nu este obligatoriu ca printr-un acord de mediere sa se stingă ambele laturi ale cauzei.

Înțelegerea părtilor, consemnata in acordul de mediere incheiat la data de _

, se refera numai la stingerea laturii penale a cauzei in timp ce ambele parti s-au inteles ca victima sa beneficieze in continuare de dreptul de a obține despăgubiri, potrivit legii, de la asigurătorul RCA al persoanei vinovate de producerea accidentului. Daca medierea duce la impacarea părtilor iar potrivit legii, aceasta trebuie sa fie totala si necondiționata, atunci procesul penal nu putea inceta pentru ca, in ceea ce privește latura civila, asa cum rezulta din acordul de mediere, aceasta nu a fost stinsa in mod necondiționat. Prin urmare, exista suficiente elemente ce asigura diferențierea instituției medierii de cea a impacarii părtilor, cea dintâi putând sa vizeze si intelegerea părtilor cu privire numai la una din laturile procesului — civil sau penal, in timp ce a doua este obligatoriu sa se refere la stingerea atât a laturii civile cat si a celei penale a cauzei. Caracterul de norma speciala a Legii nr. 136/1995 privind asigurările si reasigurările - art. 69 "In toate problemele privind asigurările si reasigurările in R. se aplica prevederile prezentei legi" si a Ordinelor CSA care o completează.

In considerarea paragrafului anterior, doua articole din legislația asigurărilor se impun a fi evidențiate pentru a clarifica problema renunțării la despăgubiri ca urmare a împacarii partilor sau a exonerării de răspundere a asigurătorului, art. 49 din Legea 136/1995 si art. 46 din ordinul CSA nr. 20/2008.

Potrivit legii, acțiunea penala a fost stinsă sau poate fi stinsa prin impacarea părtilor. Deși hotărârea instanței penale a rămas definitiva si irevocabila, stabilirea despăgubirilor civile ar urma sa se facă ulterior. Deși acțiunea penală nu poate fi stinsă prin împăcarea părților, sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: s-a dat rechizitoriu de trimitere în judecată sau din actele încheiate de autoritățile

publice, semnate fără obiecții de proprietarul, utilizatorul ori conducătorul vehiculului asigurat, răspunzător de producerea prejudiciului, rezultă cu certitudine atât răspunderea civilă a acestora, prejudiciile cauzate, cât și vinovăția penală a conducătorului auto care urmează să fie trimis în judecată după finalizarea cercetărilor aflate în curs, persoana prejudiciată își ia un angajament scris prin care se obligă să restituie de îndată, parțial sau total, despăgubirea primită, în funcție de hotărârea instanței penale în ceea ce privește fapta, făptuitorul și vinovăția.

Legiuitorul stabilește ca in situația in care accidentul de vehicul face obiectul unui proces penal (situația din prezentul dosar), despăgubirile pot fi acordate daca acțiunea penala a fost stinsa sau se va stinge ca urmare a impacarii părtilor. Concluzionând, se observa ca, din perspectiva legii speciale a asigurărilor, legiuitorul nu este interesat de raportul delictual dintre parti decât sub aspectul nașterii obligației asigurătorului de a plați suma stabilita in contractul de asigurare către terțul beneficiar. De asemenea, este indiferent pentru legiuitor daca asiguratul s-a impacat civil sau penal cu beneficiarul asigurării, asta in baza faptului ca răspunderea asigurătorului este una contractuala si nu are relevanta daca victima a renunțat la pretenții fata de asigurat.

Asa cum rezulta din cuprinsul Deciziei pronunțate in recursul in interesul legii nr. 1/2005 a I., acțiunea in plata despăgubirilor se adresează in contra asigurătorului, introdus in proces in aceasta calitate în acest cadru sa stabilit, prin ari. 57 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, ca drepturile persoanelor păgubite prin producerea accidentelor de autovehicule "se pot exercita si direct împotriva asigurătorului de răspundere civila, in limitele obligației acestuia, stabilita in prezentul capitol, cu citarea obligatorie a celui răspunzător de producerea pagubei". Din coroborarea acestei reglementari cu dispoziția ari. 54 alin. 4 din aceeași lege, potrivit căreia, "in cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătoreasca definitiva si irevocabila, asigurații sunt obligați sa se apere in proces", iar "citarea in proces a asigurătorului este obligatorie", rezulta neîndoielnica voința a legiuitorului de a limita poziția procesuala a societății de asigurare la calitatea sa de "asigurător", care ii oferă suficiente posibilități de apărare atât in nume propriu, cat si prin subrogare in drepturile asiguratului. Caracterul limitat, derivat din contract, al obligației asumate de societatea de asigurare exclude asimilarea poziției sale, determinata de aplicarea dispozițiilor ari. 54 alin. 4, coroborate cu cele ale ari. 57 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, cu modificările ulterioare, cu calitatea de parte responsabila civilmente sau de garant, cat timp nici o prevedere legala nu permite o astfel de interpretare."

Aceasta poziție a fost menținută ulterior si prin Decizia pronunțata in recursul in interesul legii nr. 29/2009 a I. care a stabilit ca trebuie reținut ca, in raport cu dispozițiile de ansamblu ale Legii nr. 136/1995, astfel cum a fost modificata si completata prin O.U.G. nr.61/1995 si, apoi, prin Legea nr.304/2007, asigurarea de răspundere civila auto este un contract forțat, prin care asigurătorul se obliga ca, in schimbul primelor de asigurare ce le incasează, sa acorde despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații ar trebui sa răspundă fata de terțe persoane păgubite prin accidente produse de vehicule, asupra bunurilor, integrității corporale sau vieții unor terte persoane.

De regula, in materia asigurării de răspundere civila auto, răspunderea asigurătorului fata de persoana prejudiciata este o răspundere contractuala, asumata prin contractul de asigurare. Este, deci, o răspundere directa, decurgând din achiesarea asigurătorului la riscurile conduitei asiguratului. De aceea, prin acoperirea prejudiciului suferit de terțul victima a accidentului de circulație, asigurătorul nu face o plata pentru făptuitor si nici alături de acesta, ci isi indeplineste obligația

proprie, asumata prin contractul de asigurare, el suportând in mod efectiv si definitiv întregul prejudiciu cauzat din culpa asiguratului. Prin urmare, raportat la textele legale invocate mai sus si la poziția I., rezulta ca obligația de plata a asigurătorului izvorăște din contractul de asigurare si singura condiție pentru nașterea acestei obligații, daca asiguratul a plătit ratele, este producerea evenimentului asigurat. Societarii de asigurare ii incumba o răspundere patrimoniala directa, izvorâta, din contractul de asigurare deoarece, in calitate de asigurător nu face plata nici pentru făptuitor, nici alături de acesta, ci isi indeplineste propria obligație stipulata prin contractul de asigurare, ceea ce reprezintă substanța raporturilor dintre asigurat si asigurător.

Natura juridica a acțiunii directe a fost dezbătută si in doctrina, retinandu-se ca dreptul unor persoane de a acționa pe o parte contractanta, izvorăște direct si nemijlocit din lege, fara acordul de voința al părtilor contractului respectiv; voința pârtilor contractante nu a avut nici un rol in nașterea dreptului terțelor persoane, străine de contract. In aceste condiții, chiar având in vedere actele intervenite intre victima accidentului si persoana vinovata, nu este afectat dreptul persoanei păgubite de a solicita despăgubiri de la asigurător si nu este inlăturată răspunderea asigurătorului deoarece plata despăgubirii se datorează in baza contractului de asigurare. Aceasta cu atât mai mult cu cat părțile nu au avut niciodată in vedere o renunțare definitiva la pretențiile civile, din contra, tot timpul s-a prevăzut ca victima accidentului va putea sa ceara despăgubiri pentru prejudiciul cauzat de la asigurător. Fata de aceste aspecte, reclamantul apreciază ca acțiunea introdusa in contra asigurătorului, cu citarea in calitate de intervenient forțat a persoanei vinovate de producerea accidentului este admisibila iar el justifică un interes in promovarea acestei acțiuni, nefiind blocata de o eventuala reținere a unei intelegeri/acord de mediere intre victima si făptuitor care sa privească renunțarea la pretenții fata de

acesta din urma.

Analizând cu prioritate, în baza prevederilor art. 137 Cod proc.civ., exceptia lipsei de interes a reclamantului D. I., invocată de pârâta S.C. G. A. R.

R. S.A. si excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu, tribunalul retine următoarele:

După cum rezultă din rezolutia de încetare a urmăririi penale din 0_ dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. 10604/P/2009, reclamantul D. I. a fost implicat într-un accident rutier în data de_, în jurul orei 16:10, când conducea scuterul cu numărul de înmatriculare CJ-N 3114, iar pârâtul S. Z. I., conducând autoturismul marca Renault C40 cu numărul de înmatriculare_, nu i-a acordat prioritate de trecere la intersectia străzilor Maramuresului si Vrancea din C. -N. . În urma acestui accident, reclamantul a fost vătămat corporal, suferind leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de 95-100 zile de îngrijiri medicale, potrivit raportului de expertiză medico- legală nr. 9129/II/b/263/_ .

La_, între reclamantul D. I., în calitate de victimă, și pârâtul S. Z.

I., în calitate de făptuitor, a fost încheiat un acord de mediere, privind accidentul autor din_ produs pe str. Maramuresului din C. -N., indicat ca făcând obiectul dosarului penal nr. nr. 9129/II/b/263, în baza căruia reclamantul a convenit să nu ridice nici un fel de pretentii de natură penală împotriva pârâtului, să ridice pretentii civile doar împotriva asigurătorului pârâtului, ARDAF S.A., adică pârâta

S.C. G. A. R. R. S.A. sub denumirea actuală a acesteia, iar pârâtul a fost de acord ca asigurătorul să despăgubească pe reclamant în limitele prevederilor Ordinului CSA/2009.

Fată de încheierea acestui acord de mediere, retinându-se incidenta dispozitiilor art. 10 lit. h Cod proc.pen., întrucât părtile au încheiat un acord de mediere în conditiile legii cu privire la săvârsirea infractiunii de vătămare corporală din culpă, prin rezolutia de încetare a urmăririi penale din 0_ dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. 10604/P/2009 s-a dispus încetarea urmăririi penale fată de pârâtul S. Z. I. pentru săvârsirea infractiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută si sanctionată de art. 184 alin. 2 si 4 Cod pen.

În ceea ce priveste excepția lipsei de interes a reclamantului D. I., invocată de pârâta S.C. G. A. R. R. S.A., tribunalul retine că interesul, ca si conditie de exercitiu a actiunii civile, priveste folosul practic urmărit de parte prin promovarea actiunii, în spetă acesta constând în obtinerea de către reclamant a despăgubirilor pentru daune produse prin fapta pârâtului, acest interes fiind legitim, personal si direct, născut si actual. Astfel, împrejurarea că reclamantul a încheiat în trecut un acord de mediere cu pârâtul, nu este de natură să stingă interesul acestuia pe viitor. Astfel, tribunalul apreciază că interesul reclamantului în obtinerea de despăgubiri pentru daunele pricinuite prin fapta pârâtului este născut si actual, iar nu un interes eventual, întrucât actiunea reclamantului priveste daune produse în trecut, iar nu daune eventuale. Prin urmare, tribunalul va respinge excepția lipsei de interes a reclamantului D. I., invocată de pârâta S.C. G. A. R. R. S.A.

În ce priveste excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu, tribunalul retine că sunt incidente în cauză dispozitiile art. 132 alin. 1 Cod pen., potrivit cărora ";împăcarea părtilor în cazurile prevăzute de lege înlătură răspunderea penală si stinge si actiunea civilă";.

Nu se poate face în acest sens, sub aspectul consecintelor, distinctie între împăcarea părtilor si încheierea unui acord de mediere. Aceasta deoarece însesi dispozitiile speciale privind medierea în cauzele penale cuprinse în sectiunea a 2-a din cap. VI al Legii nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, fac referire tot la împăcare ca posibil rezultat al medierii în cauzele penale.

Astfel, potrivit art. 56 alin. 1 din Legea nr. 192/2006, ";procedura de mediere se închide, după caz: a) prin încheierea unei înțelegeri între părți în urma soluționării conflictului; b) prin constatarea de către mediator a eșuării medierii; c) prin depunerea contractului de mediere de către una dintre părți";.

În ce priveste medierea în cauzele penale, art. 67 alin. 1 din acelasi act normativ prevăd în mod expres că dispozițiile din această lege ";se aplică în mod corespunzător și în cauzele penale care privesc infracțiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părților înlătură răspunderea penală";.

Or, potrivit dispozitiilor art. 69 alin. 1 din Legea nr. 192/2006, ";în cazul în care procedura de mediere se desfășoară înaintea începerii procesului penal și aceasta se închide prin împăcarea părților, persoana vătămată nu mai poate sesiza, pentru aceeași faptă, organul de urmărire penală sau, după caz, instanța de judecată";. Acest text de lege prevede deci că procedura de mediere se poate închide în materie penală prin împăcarea părtilor. Astfel, urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 192/2006, împăcarea părtilor în materie penală se poate realiza si în cadrul procedurii medierii, ca rezultat al acesteia cuprins în acordul de mediere si procesul verbal de mediere.

Tot astfel, face trimitere la împăcarea părtilor si alineatul al doilea al aceluiasi articol de lege, potrivit căruia ";dacă procedura de mediere a fost declanșată în termenul prevăzut de lege pentru introducerea plângerii prealabile, acest termen se suspendă pe durata desfășurării medierii";, iar ";dacă părțile aflate în conflict nu s-au

împăcat, persoana vătămată poate introduce plângerea prealabilă în același termen, care își va relua cursul de la data întocmirii procesului-verbal de închidere a procedurii de mediere, socotindu-se și timpul scurs înainte de suspendare";.

Împăcarea părtilor ca rezultat al medierii este avută în vedere si de art. 70 din acelasi act normativ, care prevede în mod expres că ";în cazul în care medierea se desfășoară după începerea procesului penal, urmărirea penală sau, după caz, judecata se suspendă, în temeiul prezentării de către părți a contractului de mediere";, ";suspendarea durează până când procedura medierii se închide prin oricare dintre modurile prevăzute de prezenta lege, dar nu mai mult de 3 luni de la data semnării contractului de mediere";, ";mediatorul are obligația să comunice organului judiciar o copie de pe procesul-verbal de închidere a procedurii de mediere";, ";procesul penal se reia din oficiu, imediat după primirea procesului-verbal prin care se constată că părțile nu s-au împăcat, sau, dacă acesta nu se comunică, la expirarea termenului prevăzut la alin. (2)";, iar ";pentru soluționarea cauzelor penale în baza acordului încheiat ca rezultat al medierii, părțile sunt obligate să depună la organul judiciar forma autentică a acordului sau să se prezinte în fața organului judiciar pentru a se lua act de voința acestora";.

Iată deci că, desi s-a desfăsurat procedura medierii, potrivit dispozitiilor imperative ale art. 70 alin. 4 din Legea nr. 192/2006, procesul penal trebuie să fie reluat din oficiu atunci când părtile nu s-au împăcat. Prin urmare, ori procedura medierii conduce la împăcarea părtilor, ori procesul penal trebuie continuat. În alte cuvinte, dacă nu are loc împăcarea părtilor prin încheierea acordului de mediere, în urma desfăsurării procedurii de mediere, procesul penal se reia din oficiu.

Fată de acestea, tribunalul retine că în cauzele penale încheierea unei întelegeri între părti în sensul art. 56 alin. 1 lit. a din Legea nr. 192/2006, ca modalitate de închidere a procedurii medierii, presupune împăcarea părtilor, în caz contrar procedura medierii închizându-se prin constatarea de către mediator a esuării medierii sau prin depunerea contractului de mediere de către una dintre părti, ceea ce nu a fost cazul în speta de fată.

Între reclamantul D. I. și pârâtul S. Z. I. a intervenit împăcarea, prin acordul de mediere si urmare a procedurii de mediere încheiate între acestia. În consecintă, fată de dispozitiile art. 132 alin. 1 Cod pen., a fost stinsă si actiunea civilă pe care reclamantul o avea împotriva intervenientului fortat pentru a obtine despăgubiri pentru daunele suferite în urma aceleiasi fapte cu cea pentru care a intervenit împăcarea, respectiv s-a încheiat acordul de mediere în materie penală.

Or, în conditiile în care reclamantul nu mai poate avea pretentii împotriva făptuitorului, acesta nu mai poate avea pretentii nici împotriva asigurătorului, în spetă a pârâtei S.C. G. A. R. R. S.A. Aceasta deoarece, potrivit dispozitiilor art. 41 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, ";în asigurarea de răspundere civilă, asiguratorul se obliga sa plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în baza legii fata de tertele persoane pagubite și pentru cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil";, iar art. 42 din acelasi act normativ prevede în mod expres că ";drepturile persoanelor pagubite se vor exercita impotriva celor răspunzători de producerea pagubei";, iar ";asiguratorul poate fi chemat în judecata de persoanele pagubite în limitele obligațiilor ce-i revin acestuia din contractul de asigurare";.

În ce priveste dispozitiile art. 46 teza I din Ordinul CSA nr. 20/2008, invocate de către reclamant, potrivit cărora ";în cazul în care, accidentul de vehicul face obiectul unui proces penal, despăgubirile pot fi stabilite pe cale amiabilă dacă potrivit legii, actiunea penală a fost stinsă sau poate fi stinsă prin împăcarea

părtilor";, retine că pe de o parte acestea au fortă juridică inferioară prevederilor art.

132 Cod pen., iar pe de altă parte, din însusi continutul lor rezultă că privesc stabilirea despăgubirilor pe cale amiabilă, astfel că nu sunt aplicabile si în cazul în care se solicită stabilirea despăgubirilor în fata instantei.

Totodată, nici împrejurarea că răspunderea asigurătorului este o răspundere contractuală, după cum s-a statuat în practica Înaltei C. i de Casatie si Justitie, invocată de către reclamant, nu este de natură să înlăture efectele exprese ale art. 132 alin. 1 Cod pen.

Pentru considerentele arătate, tribunalul va admite excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu, si în consecintă, va respinge, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată formulate de reclamantul D. I., în contradictoriu cu pârâta S.C. G. A. R. R. S.A. și cu pârâtul S. Z. I.

.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția lipsei de interes a reclamantului D. I., invocată de pârâta S.C. G. A. R. R. S.A.

Admite excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul D. I., în contradictoriu cu pârâta S.C. G. A. R. R.

S.A. și cu pârâtul S. Z. I., invocată din oficiu.

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată formulate de reclamantul D. I., cu domiciliul procesual ales în mun. C. -N., str. T. M. nr. 46, ap. 22, jud. C., în contradictoriu cu pârâta S.C. G. A. R. R. S.A., cu sediul în mun. B., str. Gh. Polizu nr. 58-60, sectorul 1, și cu pârâtul S. Z. I.

, cu domiciliul necunoscut.

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi,_ .

JUDECĂTOR GREFIER

V. LAURA OROS A. Z.

Fiind în concediu de odihnă semnează grefier sef

Red./O.V.L./Dact./U.L.;O.V.L. 5ex./_

← Decizia civilă nr. 10124/2013. Acțiune în pretenții comerciale  Decizia civilă nr. 667/2013. Acțiune în pretenții comerciale →

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1094/2013. Acțiune în pretenții comerciale