Sentința civilă nr. 1223/2013. Conflict de competență
Comentarii |
|
1
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA C I V I L Ă Nr. 1223/2013
Ședința camerei de consiliu din 05 iunie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: P. | I. | |
GREFIER: G. | A. | G. |
Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de petentul B. E. | J. | B. D. | M. , |
pentru încuviințarea executării silite solicitată de creditoarea B. C. | R. | - PRIN M. | S. C. |
C. R. S., și debitorii U. C., U. S., având ca obiect conflict de competență. Fără citarea părților.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă niciuna dintre părți. S-a făcut referatul cauzei după care:
Instanța analizând actele dosarului constatând faptul că s-a ivit un conflict negativ de competență între Judecătoria Bistrița și Judecătoria Beclean, reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată că :
Prin încheierea civilă nr. 3l75/l5.04.20l3 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr._ s-a admis excepția necompetenței teritoriale de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite, invocată de instanță, din oficiu și s-a dispus declinarea în favoarea Judecătoriei B. competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite, formulată de B. E. J.
B. D. M.
Instanța a reținut că ,prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. de mai sus, B. executorului judecătoresc B. D. M. a solicitat să se încuviințeze executarea silită în baza contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr. 6050PF/_, modificat și completat prin actul adițional din data de_, cu accesoriu contract de ipotecă nr. 6050 PF, autentificat sub nr. 4769/_ .
La dosar s-au depus, în copie, încheierea prevăzută la art. 664 al. 1 C.proc.civ. cererea creditorului urmăritor, titlul executoriu, dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbru judiciar. Instanța, văzând dispozițiile art. 650 al. 2 C.proc.civ., conform cărora cererile de încuviințare a executării silite se soluționează de instanța de executare, coroborate cu prevederile art. 650 al. 1 C.proc.civ., care precizează că instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, și având în vedere că, în speță, biroul executorului judecătoresc B. D. M. din B., aflată în raza teritorială a Judecătoriei B.
, în baza art. 132 alin. 1 și 3 C.proc.civ., s-a admis excepția necompetentei teritoriale invocată din oficiu și în consecință s-a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei B.
.
Prin încheierea civilă nr. 664 din 9.05.20l3 pronunțată de Judecătoria Beclean în dosar nr. 759/l86/20l3, s-a admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B. în soluționarea cauzei, invocată din oficiu și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite formulată de B. executorului judecătoresc B. D. M., din
B., și formulată de B. C. R. SA prin mandatar SC C. C. R. S., împotriva debitorilor U. C. și U. S., în favoarea Judecătoriei B. .
Instanța a reținut că, debitorul U. C. - în calitate de împrumutat - a contractat de la BCR S.A. un credit în valoare de 155.000,00 EURO, pe o perioadă de 300 luni, potrivit contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr. 6050 pf/_ . Creditul a fost garantat cu ipotecă de rang I asupra imobilului situat în mun. B., str. Împăratul Traian nr. 35, jud. B. -Năsăud, casă curte și grădină, înscris în CF nr. 1919 nr. topo 1884/3, imobile aflate în proprietatea debitorilor. În
2
acest sens, s-a încheiat contractul de ipotecă nr. 6050 PF/_ autentificat sub nr. 4769/_, între U. C., în calitate de garant ipotecar împrumutat, U. S., în calitate de garant ipotecar și BCR SA prin Sucursala Județeană B. -Năsăud, în calitate de creditor ipotecar.
Urmare a nerespectării obligațiilor contractuale, creditoarea BCR SA a mandatat SC C. C.
R. S., potrivit Împuternicirii pentru colectarea prin executare silită, autentificată sub nr. 3325/_ de notar public Bianca-Alina Oprea, să efectueze toate formalitățile impuse de actele normative în vigoare în vederea recuperării creanțelor prin procedura de executare silită.
La solicitarea creditoarei, executorul judecătoresc a procedat la deschiderea dosarului de executare silită imobiliară nr. 111/ex/2013 împotriva debitorilor U. C. și U. S., potrivit titlurilor executorii Contract de credit bancar pentru persoane fizice nr. 6050 PF din_ autentificat sub nr. 4769/_ (astfel cum rezultă din Încheierea din data de_ ).
În vederea încuviințării executării silite imobiliare pentru recuperarea debitului, executorul judecătoresc a formulat cererea către Judecătoria Bistrița, solicitând expres încuviințarea executării silite imobiliare asupra imobilelor situate în mun. B., str. Împăratul Traian nr. 35, jud. B. - Năsăud și invocând prevederile art. 665 și 819 NCPC.
Analizând excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu, raportat la dispozițiile art. 131 și 132 al. 1 NCPC, instanța reține că, potrivit art. 650 alin. 2 NCPC, încuviințarea executării silite este de competența instanței de executare, iar conform dispozițiilor art. 650 alin. 1 NCPC, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Totodată, potrivit art. 819 NCPC, după înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita de îndată instanței de executare în circumscripția căreia se află imobilul încuviințarea executării silite, dispozițiile art. 664 și 665 aplicându-se corespunzător.
Prin urmare, cum în speță s-a solicitat expres încuviințarea executării silite imobiliare asupra imobilelor situate în B., str. Împăratul Traian nr. 35, jud. B. -Năsăud - obiect al contractului de ipotecă - instanța a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile speciale care reglementează urmărirea imobiliară silită imobiliară (art. 818 și urm. NCPC), în sensul că instanța de executare este cea în circumscripția căreia se află imobilul (art. 819 NCPC), iar nu dispozițiile generale care se referă la instanța în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc (art. 650 alin. 1 NCPC).
Raportat la considerentele mai sus expuse, verificând competența de soluționare a prezentei cauze, în raport cu locul situării bunului imobil aparținând debitoarelor, instanța a constatat că nu este competentă teritorial în soluționarea prezentei cereri de încuviințare a executării silite.
Pe cale de consecință, în baza disp. art. 129 al. 2 pct. 3, 130, 131, 132 NCPC rap. la art. 819 NCPC, a admis excepția invocată din oficiu, sens în care a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Judecătoriei B. .
Întrucât Judecătoriile B. și B. și-au declinat reciproc competența, în baza art. 133 alin. 2 NCPC, s-a constatat existența conflictului negativ de competență intervenit între cele două instanțe. Drept urmare, raportat la prevederile art. 134-135 NCPC, a dispus trimiterea dosarului Tribunalului B. -Năsăud, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul B. -Năsăud sub nr. 4033/ll2/20l3 .
Potrivit disp.art.l33 C.pr.civilă, există conflict de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive dacă ultima instanță investită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior sau declarat necompetente.
Cu privire la prezenta cauză se reține că, prin cererea înregistrată inițial la Judecătoria Bistrița, formulată de BEJ B. D. M., s-a solicitat încuviințarea executării silite în numele creditorului BCR,în temeiul contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr. 6050PF/09.ll.2006 cu actul adițional din 7.l0.2009, și a contractului de ipotecă autentificat sub numărul 4769/09.ll.2006, cu privire la imobilele de natură casă, curte și grădină situate în B., str.Imp.Traian nr.35, jud.BN, înscrise în CF l929 B., sub nr.top. l884/3.
Prin încheiere Judecătoria Bistrița a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei B., invocând prev.art.650 C.pr.civ, potrivit cărora, cererile de încuviințare a executării silite se soluționează de instanța de executare, iar instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea.
3
Judecătoria Beclean prin încheiere, verificând-și competența de soluționare, a apreciat că nu este competentă să soluționeze cererea, declinându-și competența de soluționare în favoarea Judecătoriei B., apreciind că în cauză sunt incidente disp.art. 8l9 C.pr.civ, potrivit cărora, instanța de executare este instanța în circumscripția căruia se află imobilul cu privire la care se solicită încuviințarea executării silite.
Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, tribunalul apreciază că instanță de executare în prezenta cauză este Judecătoria Bistrița, în temeiul considerentelor ce vor fi arătate:
Potrivit disp.art.650 C.pr.civ, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află B. executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Dacă aceste dispoziții au valoare de regulă generală, în privința încuviințării urmăririi imobiliare prevederile art.8l9 C.pr.civ, statuează în sensul că, după înregistrarea cererii executorul judecătoresc va solicita de îndată instanței de executare în circumscripția căreia se află imobilul încuviințarea urmăririi lui silite, dispozițiile art.664 și 665 aplicându-se în mod corespunzător.
Prin urmare, pentru încuviințarea executării silite imobiliare sunt aplicabile disp.art.8l9 C.pr.civilă, instanța de executare fiind cea în circumscripția căreia se află imobilul, neaplicându-se în această situație normele cu caracter general prevăzute de art.650 alin.l C.pr.civ.
In temeiul acestor considerente, în baza art.l33 și urm. C.pr.civ, tribunalul stabilește competența de soluționare a prezentei cereri în favoarea Judecătoriei B. unde se va trimite dosarul spre soluționare.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Stabilește competența de soluționare a cererii formulată de petentul B. E. J.
D. M., cu sediul în B., str. P. nr. l, bl B, ap.l, jud.BN, pentru încuviințarea executării silite solicitată de creditoarea B. C. R. - PRIN M. S. C. C. R. S. cu sediul în B., B-dul Regina E. nr.5, sector 3, și debitorii U. C., U. S., ambii domiciliați în B., nr.3, sc B.ap.25, jud.BN, în favoarea Judecătoriei B. .
Definitivă .
Dată în ședința camerei de consiliu și pronunțată în ședința publică din data de 05 iunie 20l3
PREȘEDINTE, GREFIER,
P. G. A. G.
Red/dact
PI/CR/4 ex. l3.07.20l3
← Încheierea civilă nr. 502/2013. Conflict de competență | Sentința civilă nr. 264/2013. Conflict de competență → |
---|