Sentința civilă nr. 1649/2013. Cerere in baza OUG 116/2009
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA C I V I L Ă Nr. 1649/2013Ședința publică de la 11 Septembrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: I. P.
GREFIER: G. H.
Pe rol fiind analiza îndeplinirii obligațiilor privitoare la completarea cererii de chemare în judecată stabilite în sarcina reclamantului A. C. C. .
Fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei, după care s-a analizat îndeplinirea, în condițiile impuse de art.200 NCPC, a completării lipsurilor constatate prin rezoluția din data de_, cu referire la art.194-197 NCPC.
Deliberând constată,
T R I B U N A L U L
Prin Rezoluția din_ (fila 27) s-a constatat că cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, formulată de reclamantul A. C.
C.
nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 194 și 195 din NCPC, astfel că i s-a pus în vedere reclamantului ca, în termen de 10 zile sub sancțiunea anulării cererii, să complinească lipsurile constatate în cuprinsul cererii de chemare în judecată și anume: să depună la dosar hotărârea asociaților societății S. G. SS, privind cesionarea părților sociale și suficiente exemplare din cererea de chemare în judecată și înscrisurile doveditoare, în copii certificate, în vederea comunicării lor cu ceilalți asociați ai societății.
Analizând actele dosarului, tribunalul constată că termenul de 10 zile acordat reclamantei pentru completarea cererii de chemare în judecată s-a împlinit la data de 19 iulie 2013, dată până la care reclamantul nu s-a conformat cerințelor descrise detaliat în rezoluția din data de_, astfel că în temeiul art.200 alin.3 NCPC, va anula cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. C. C. .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Anulează cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. C.
C.
domiciliat în B., str. S., nr.6, bl.2, sc.B, ap.25, jud.B. -Năsăud, având ca obiect cesiunea de părți sociale.
Cu drept de reexaminare pentru reclamantă în termen de 15 zile de la comunicare.
Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședința publică din data de 11 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, | GREFIER, | |
P. I. | H. | G. |
← Încheierea civilă nr. 2491/2013. Cerere in baza OUG 116/2009 | Sentința civilă nr. 2187/2013. Cerere in baza OUG 116/2009 → |
---|