Sentința civilă nr. 1762/2013. Retragere asociat

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1762/2013

Ședința publică din data de 18 iunie 2013 Instanța este constituită din: PREȘEDINTE - S. I.

GREFIER - DP

Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulate de reclamantul P. M. C. în contradictoriu cu pârâtele SC T. G. SRL C. -N. și SC E. SA C. -N.

, având ca obiect retragere asociat.

La apelul nominal se prezintă reprezentanta reclamantului, d-na avocat Morar Letiția, cu împuternicire avocațială depusă la dosar și reprezentanta pârâtelor, d-na avocat Lazăr Olguța, în substituirea d-nei avocat Bidiga Cristina, cu împuternicire avocațială la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei și se constată că s-au înregistrat următoarele înscrisuri: la data de_ din partea pârâtelor dovada achitării avansului onorariu în cuantum de 1000 lei în favoarea d-nei expert Goga Irina, iar la data de_ din partea reclamantului o cerere de renunțare la judecată și la dreptul pretins.

Reprezentanta reclamantului depune o declarație autentificată dată de reclamant, prin care arată că renunță la dreptul pretins în toate dosarele aflate pe rolul instanțelor de judecată. Față de această situație, arată că în cauză nu mai este necesară expertiza dispusă, motiv pentru care, solicită a se dispune restituirea sumei achitate de reclamant cu titlu de avans onorariu în favoarea d-nei expert Mamut Ana și ulterior transferată în contul d-nei expert Goga Irina, în cuantum de 2000 lei.

Reprezentanta pârâtelor, de asemenea solicită a se dispune restituirea sumei de 1000 lei achitate de pârâți la data de_ în favoarea d-nei expert Goga Irina.

Instanța acordă cuvântul asupra cererii formulate de reclamant, privind renunțarea la dreptul pretins.

Reprezentanta reclamantului solicită a se lua act de renunțarea reclamantului la dreptul pretins în acțiunea ce face obiectul acestei cereri de chemare în judecată. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Reprezentanta pârâtelor pune aceleași concluzii.

Având în vedere faptul că reclamantul a solicitat stingerea litigiului ca urmare a renunțării la dreptul pretins, instanța constată că în cauză nu mai este utilă efectuarea expertizei dispuse, iar d-na expert desemnată nu a întreprins vreo activitate în acest sens. Față de aceste aspecte, va dispune întocmirea unei adrese Biroului Local de Expertize C., cu solicitarea de a dispune restituirea către reclamant a avansului onorariu în sumă de 2000 lei achitat în favoarea d-nei expert mamut Ana și ulterior transferat în contul d- nei expert Goga Irina și către pârâta SC T. G. SRL a avansului onorariu în cuantum de 1000 lei, achitat în favoarea d-nei expert Goga Irina, la data de_ . reține cauza în pronunțare, asupra cererii de renunțare a reclamantului la dreptul pretins.

T R I B U N A L U L,

Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, la data de 15 decembrie 2011, reclamantul P. M. C. le-a chemat în judecată pe pârâtele SC T.

G. SRL și SC E. SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună încuviințarea retragerii reclamantului din SC T. G. SRL, fiind incidente disp. art. 226 pct. 1 lit. c din Legea nr. 31/1990, stabilirea calității pârâtei SC E. SA de asociat unic a SC T. G. SRL, efectuarea cuvenitelor mențiuni privind structura participării la capitalul social a pârâtei la ORC C., să fie stabilită suma de bani la care reclamantul este îndreptățit potrivit art. 224 alin. 2 din legea nr. 31/1990 raportat la art. 226 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 și să fie obligată pârâta la plata acestui drept de creanță, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamantul a arătat, în esență, că este asociat minoritar al SC T. G. SRL, deținând 10 părți sociale, reprezentând 10% din capitalul social, asociat majoritar fiind pârâta SC E. SA cu 90 părți sociale, reprezentând 90% din capitalul social. Până la data de_ reclamantul a deținut și calitatea de administrator al SC T. G. SRL, calitate din care a fost revocat în urma solicitării sale prin hotărârea nr. 61/_ a adunării generale a asociaților.

Reclamantul a arătat că începând cu luna septembrie 2011 nu a mai reușit să colaboreze cu asociatul majoritar, fiind înlăturat fără vreun motiv din procesul decizional care privește activitatea societății, nefiind consultat în nici o problemă care ține de bunul mers al acesteia. Astfel, reclamantul susține că i s-a refuzat accesul la documentele, evidențele contabile, financiare, economice și registrele societății întocmite ulterior datei de_ care atestă operațiunile patrimoniale și de altă natură efectuate de SC T. G. SRL. În aceste condiții, reclamantul a inițiat procedura prealabilă a concilierii în vederea rezolvării pe cale amiabilă a pretențiilor deduse judecății, însă pârâta nu s-a prezentat la conciliere.

Potrivit art. 9 din actul constitutiv actualizat și reformulat al SC T. G. SRL, durata societății este nedeterminată, prevederi care se regăsesc și în disp. art. 18 din statutul societății. Prin statut și actul constitutiv nu sunt reglementate expres cazurile de retragere a asociaților, astfel că în speță sunt aplicabile prev. art. 226 lit. c din Legea nr. 31/1990, conform cărora asociatul în societatea în nume colectiv, în comandită simplă sau în societatea cu răspundere limitată se poate retrage din societate, în lipsa unor prevederi în actul constitutiv sau când nu se realizează acordul unanim, pentru motive temeinice, în baza unei hotărâri a tribunalului. Principiul libertății de asociere se manifestă atât sub aspectul aderării la societate, cât și sub acela al libertății asociatului de a se retrage din societatea constituită.

Prin notele de ședință depuse la dosar la data de 22 februarie 2012 reclamantul a arătat că valoarea dreptului de creanță pretins se ridică la suma de 4.500.000 lei.

Prin întâmpinare, pârâtele SC E. SA și SC T. G. SRL au solicitat, în principal, admiterea excepției necompetenței materiale a Tribunalului Comercial C. și trimiterea cauzei spre competentă soluționare în favoarea Judecătoriei C. -N., iar în subsidiar, respingerea acțiunii ca nefondată și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea poziției procesuale pârâtele au arătat că acțiunea introductivă este neevaluabilă în bani în ceea ce privește primul petit, iar cel de al doilea petit, are caracterul unui capăt de cerere accesoriu.

Pârâtele au arătat că reclamantul a mai formulat două acțiuni în instanță care au același obiect, respectiv retragerea sa din SC T. G. SRL, respectiv în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C., a cărui soluționare a fost declinată în favoarea Judecătoriei C. -N. și dosarul nr._ având termen la_ . În consecință, pârâtele solicită suspendarea soluționării prezentei cauze până la momentul finalizării litigiilor ce fac obiectul acestor două dosare.

Pe fondul cauzei, pârâtele au arătat, în esență, că în speță nu sunt îndeplinite condițiile retragerii judiciare a asociatului, respectiv nu există motive temeinice care să justifice o decizie judiciară de validare a intenției reclamantului de a se retrage din societate. Aceasta deoarece SC T. G. SRL și- a informat asociații cu privire la evenimentele majore din viața societății și a manifestat disponibilitatea de a face și în viitor acest lucru. În realitate, reclamantul urmărește obținerea unei sume de bani care să reprezinte o infuzie de capital pentru noua sa societate SC ONE SUPLLY & TRADING SRL, dobândită imediat după retragerea din funcția de administrator al SC T. G. SRL, aceasta neputând să reprezinte un motiv temeinic în sensul art. 226 din Legea nr. 31/1990.

De asemenea, pârâtele au arătat că în calitate de asociat majoritar i-a adus la cunoștința reclamantului faptul că este de acord cu modificarea actului constitutiv al societății, în sensul de a i se permite acestuia vânzarea părților sociale către terți, această modificare urmând a fi aprobată în următoarea adunare generală a asociaților.

Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar, reclamantul a arătat că în speță nu sunt aplicabile prev. art. 2 pct. 1 lit. b C.pr.civ., fiind incidente prev. art. 226 alin. 1 lit. c din Legea nr. 31/1990, care trimit la competența materială în primă instanță a tribunalului.

Totodată, reclamantul a arătat că în speță nu sunt incidente disp. art.

244 pct. 1 C.pr.civ., dosarele menționate de pârâte neconstituind chestiuni prejudiciale de a căror soluționare ar putea depinde soluția ce urmează a fi pronunțată în cauză. Jurisprudența în materie a statuat că simpla existență a unor cauze în care figurează aceleași părți, cu obiecte care prezintă unele similarități nu justifică, suspendarea judecății. În condițiile concrete ale unui caz, se va examina dacă nu cumva suspendarea judecății, cu consecința întârzierii soluționării pe fond a unei cauze, poate prejudicia grav pe oricare dintre părți.

Analizând cererea de chemare în judecată, tribunalul reține următoarele:

Prin declarația autentificată sub nr. 926/_ de notarul public Mihai Curcă și depusă la dosar la data de 30 mai 2013 (f.8 vol.II), reclamantul a arătat că înțelege să renunțe la dreptul pretins, solicitând instanței să ia act de manifestarea sa de voință.

În conformitate cu prev. art.247 C.pr.civ., reclamantul poate să renunțe la însuși dreptul pretins, situație în care renunțarea se poate face și fără învoirea celeilalte părți, atât în primă instanță, cât și în apel. Renunțarea poate fi făcută în ședința publică sau prin înscris autentic.

Față de actul de dispoziție al reclamantului, tribunalul va respinge ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul P. M.

C. .

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E :

Respinge ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul P. M. -C., dom. în localitatea V., str. E. R. nr. 70, vila 42 C, jud. Ilfov, în contradictoriu cu pârâtele SC T. G. SRL cu sediul în localitatea C. - N., C.Turzii nr. 217, județul C. și SC E. SA cu sediul în localitatea C. - N., C.Turzii nr. 217, județul C. .

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 18 iunie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

S. I. DP

Red.SI/MM 5 ex./_

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1762/2013. Retragere asociat