Sentința civilă nr. 1983/2013. Acțiune în pretenții comerciale

Comentarii

0

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR nr. _

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ nr. 1983/2013

Ședința publică din data de 10 iulie 2013 Instanța este constituită din: PREȘEDINTE: F. -IANCU M. GREFIER: F. B.

Pe rol fiind pronunțarea hotărârii asupra acțiunii formulate de către reclamanta SC_ KSERVICE S. în contradictoriu cu pârâta SC V. I. S., având ca obiect pretenții.

La ambele apeluri nominale făcute în cauză părțile au lipsit. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se constată că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 26 iunie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință respectivă, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de un timp mai îndelungat pentru deliberare și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise a amânat succesiv pronunțarea pentru termenul din data de 3 iulie, respectiv pentru termenul din data de azi, 10 iulie 2013, când a hotărât următoarele :

T R I B U N A L U L :

Deliberând asupra cauzei civile de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat C. (fost Comercial) la data de 3 decembrie 2010 sub nr._, reclamanta SC_ SERVICE S. a chemat-o în judecată pe pârâta SC V. I. S., solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 520.533,00 lei, reprezentând contravaloarea facturilor-centralizator si a facturilor, astfel:

- factura 63009FA008564/_ în sumă de 8606,44 lei;

- factura 63009FA008565/_ în sumă de 1.860,59 lei;

- factura 63009FA008566/_ în sumă de 403,89 lei;

- factura 51109FA037151/_ în sumă de 2536,24 euro;

- factura 63009FA008989/_ în sumă de 7226,80 lei;

- factura 63009FA008990/_ în sumă de 2170,21 lei;

- factura 63009FA008991/_ în sumă de 148,49 lei;

• factura-centralizator nr. 63009RF004125, data_, suma debit lei: 9.017,22, suma debit Euro: 44.345,23, suma totală debit lei: 201.697,24;

• factura-centralizator nr. 63009RF004328, data_, suma debit lei: 2.759,88, suma debit Euro: 46.661,75, suma totală debit lei: 204.338,64;

• factura-centralizator nr. 63009RF004545, data_, suma debit lei: 1957,57, suma debit Euro: 9901,32, suma totală debit lei: 44.538,20;

• factura-centralizator nr. 63009RF004739, data:_, suma debit lei: 1.331,42, suma debit Euro: 3.040,31, suma totală debit lei: 14.346,99;

• factura-centralizator nr. 63009RF004951, data:_, suma debit lei: 64,74, suma debit Euro: 509,48, suma totală debit lei: 2.233,60;

• factura-centralizator nr. 6300RF005152, data_, suma debit lei: 335,57, suma debit Euro: 1.110,54, suma totală debit lei: 5.035,38;

• factura-centralizator nr. 6300RF000192, data_, suma debit lei: 187,53, suma debit Euro: 644,84, suma totală debit lei: 2.813,96;

• factura-centralizator nr. 6300RF000590, data_, suma debit lei: 440,53, suma debit Euro: 1.504,83, suma totală debit lei: 6.610,33;

• factura-centralizator nr. 6300RF001026, data_, suma debit lei: 203,59, suma debit Euro: 698,34, suma totală debit lei: 3.054,91;

• factura-centralizator nr. 6300RF001454, data_, suma debit lei: 177,39, suma debit Euro: 603,04, suma totală debit lei: 2.813,96;

• factura-centralizator nr. 6300RF001869, data_, suma debit lei: 127,68, suma debit Euro: 427,44, suma totală debit lei: 1.915,79;

A mai solicitat obligarea pârâtei la plata penalităților de la data scadenței fiecărei facturi și până la data de_, data convocării la conciliere directă, respectiv suma de 36.818,88 lei. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei debitore la plata penalităților calculate de la data de_, data convocării la conciliere directă, până la data plății efective și integrale a debitului, cu cheltuieli de judecată.

A solicitat judecarea cererii și în lipsa reprezentantului său la dezbateri.

În motivarea cererii, a arătat că între ea și pârâtă a fost încheiat contractul de furnizare prin card nr. 6. din data de_, contract ce a avut ca obiect accesul debitoarei la combustibilul distribuit în rețeaua A., împreună cu serviciile aferente cardului emis pe baza contractului. Contractul de adeziune EUROTRAFIC nr. 6. din data de_ (în anexă sub denumirea de Application Form din data de_ ) este un al doilea contract care reglementează relațiile dintre părți și are ca obiect accesul debitoarei la combustibil, uleiuri, alte produse și servicii oferite prin stațiile rețelei și servicii legate de transport (taxe, taxe electronice, taxe de autostradă). Aici sunt prevăzute drept servicii opționale recuperarea TVA, serviciul VIA card cu Telepass emis de AUTOSTRADE. De asemenea, pârâta a încheiat și contracte referitoare la alte sisteme de taxare pentru autostradă, cererile pârâtei pentru eliberarea cardurilor Viacard și A., precum și a sistemelor de transpondere HGV Electronic sistem toll, Telebadge PL fiind semnate și ștampilate de către reprezentantul acesteia. În acestea se regăsesc taxele pentru utilizarea sistemelor, precum și condițiile speciale de utilizare ale acestora.

Ulterior, între reclamantă și pârâtă a fost încheiat în data de_ actul adițional la contractele de furnizare produse și servicii, respectiv la contractul de furnizare prin card nr. 6. din data de_ și la contractul de adeziune EUROTRAFIC nr. 6. din data de_ conform preambulului. Prin acesta, pârâta a delegat societății NordTransService Aps (denumit în continuare NTS) vărsarea către_ KSERVICE S. a tuturor sumelor recuperate de NTS. Actul adițional menționat a fost semnat și ștampilat de reprezentantul pârâtei.

Referitor la serviciile prestate de reclamantă și la modalitatea de plată a acestora, a arătat că pentru taxele de autostradă sau tranzit pe care pârâta le achita pe baza cardului, reclamanta realiza plata din contul propriu din țara care percepe taxa respectivă, ulterior retrăgând suma corespunzătoare din contul clientului. Bonul sau factura care dovedește plata sunt emise la locul efectuării plății sau sunt trimise prin poștă către client, reclamanta fiind doar un intermediar în plata cu cardul. Ca document justificativ pentru aceste taxe, reclamanta a emis facturi-centralizator, înscrisuri care dovedesc efectuarea acestei plăți. Taxele sunt trecute în factura centralizator sub mențiunea "Colectare în favoarea unei terțe părți";. A învederat că, potrivit dispozițiilor art. 46 C.com., "obligațiile comerciale se probează prin acte sub semnătură privată și/sau prin facturi acceptate";, aceste facturi centralizator îndeplinind prevederile legii pentru probarea obligațiilor comerciale. A mai arătat că pârâta debitoare achita și recunoștea aceste plăți și înainte de anul 2009, așa cum rezultă și din e-mailul trimis de pârâtă prin d-na Laura Siminiceanu, în data de 5 noiembrie 2009 la ora 12:30, către ltricoire@ro.as24.com (Louise Tricoire).

A învederat că, în conformitate cu art. 9 din contractul de furnizare prin card nr.

6. din data de_, pârâta debitoare s-a obligat la plata tuturor produselor cu care contul său este debitat, în cadrul contractului, și s-a angajat să achite toate sumele datorate la datele de scadență și în condițiile stabilite. Aceleași prevederi le conține contractul de adeziune EUROTRAFIC nr. 6. din data de_ la art. 13. Pentru orice sumă neplătită la data scadenței menționată în factura emisă se calculează automat si fără preaviz penalități de întârziere, de la data scadenței, echivalând cu dublul ratei dobânzii și un minim de 12% pe an, conform aceluiași articol din contractul de furnizare. Orice întârziere la plată sau plata parțială a unei facturi atrage automat și fără preaviz exigibilitatea imediată a tuturor sumelor datorate, inclusiv a celor care nu au ajuns la scadență. În cererea pentru contractul de adeziune EUROTRAFIC nr. 6. (Application Form) din data de_ la art. 5 se menționează o taxă de 3% pentru utilizarea cardului. Cererea este semnată și ștampilată de către reprezentantul pârâtei. După cum se menționează în art. 7 din Contractul de furnizare prin card (art. 11 din

Contractul de adeziune EUROTRAFIC), prețul de vânzare al produselor este calculat pe baza tarifelor A. în vigoare la data si locul tranzacției. Tarifele sunt accesibile pe site-ul www.as24.com sau pot fi obținute la cerere de la emitent. Acestea pot fi modificate oricând și fără preaviz. Reducerile de preț la carburanți sunt specificate la punctul 4 din contract. A arătat că serviciile reclamantei constau în achitarea pe loc a prețului produsului, taxelor și serviciilor pe care clientul le achiziționa pe baza cardului de la stația din rețeaua A., în țara și în moneda în care au fost achiziționate. Plata către stația care furnizează produsele, achitarea taxelor și serviciile este realizată pe loc din contul bancar al reclamantei. A învederat că acest fapt se poate constata din factura 68009AV000432/_ în sumă de 0,02 euro (plata realizată în Austria prin OBERKANK AG WIEN SUD) de exemplu, unde banca din care a fost realizată plata este banca din țara respectivă. Ulterior, reclamanta prelua din contul clientului suma respectiva, pentru a o transfera în banca din țara în care a fost realizată plata. Deoarece între momentul plății și transferul din contul clientului în contul bancar din țara străină al reclamantei trec mai multe zile, cursul de schimb folosit de reclamantă în relațiile cu clienții era unul fix și la termen, așa numitul curs forward, care se stabilește pe piața interbancară și este diferit de cel BNR (deoarece este la termen nu reprezintă cursul din ziua respectivă). Acest curs forward se folosește pentru a fixa cursul de schimb pentru o anumită dată pe viitor, deoarece cursul spot (cel care se stabilește de către BNR în fiecare zi) poate fluctua și produce pierderi prin diferențele de curs. Pe lângă produse constând în carburanți și bunuri cumpărate din stațiile A., reclamanta intermediază plăți legate de servicii (de exemplu, spălarea camionului), de taxele de autostradă și alte plăți către terți. Pentru aceste plăți, reclamanta funcționează ca un intermediar în baza cardului emis, exact ca și în cazul unui card bancar de credit (card emis de o bancă, cu care se pot achiziționa produse fără ca posesorul cardului să dispună efectiv de sumele respective, care urmează să fie preluate din contul clientului posesor de card ulterior). Pentru aceste plăți, reclamanta nu emite facturi proprii, deoarece aceste facturi se obțin la locul respectiv de către clientul care face plata sau sunt trimise acestuia prin poștă, ci înscrisuri numite facturi centralizator. A subliniat faptul că, deoarece cardul A. folosit de client funcționează ca un card de credit, acesta poate achita și taxe sau servicii la locul și țara în care are nevoie. Taxele și serviciile sunt plătite tot la stația din rețeaua A. (taxe de autostradă, taxe de transport). Rețeaua

1. reprezintă rețeaua de benzinării (majoritatea de pe autostrăzi) deținute de reclamantă. În toate aceste cazuri, folosirea cardului determină emiterea facturii sau tipărirea și trimiterea prin poștă către client și a centralizatorului de facturi emise pe loc în țara unde a avut loc plata.

   Referitor la creanța sa și plata facturilor neachitate din TVA colectat de către NTS, a arătat că pârâta SC V. I. S. a refuzat să achite facturile emise de ea începând cu luna septembrie 2009. Până la data convocării la conciliere directă nu a existat o justificare conformă cu prevederile legale sau contractuale pentru aceasta. Mai mult, pârâta a refuzat înapoierea cardurilor și sistemelor Telepass pentru autostrăzi, folosindu-le în continuare și în anul 2010, așa cum rezultă din facturile Telepass anexate, precum și din traseele detaliate în anexă, la detalii utilizare Telepass / Viacard, furnizate de partea italiană. A învederat că a blocat cardurile folosite de către pârâtă și că, ulterior, a comunicat pârâtei, prin reprezentantul său, notificarea și convocarea la conciliere directă din data de_, pentru a rezolva situația debitului pe cale amiabilă. În data de_, la sediul reprezentantului pârâtei s-a încheiat procesul verbal de conciliere prin care părțile și-au precizat pozițiile referitoare la debit. Reprezentantul pârâtei a trimis reclamantei prin fax la data de 18 august 2010 o propunere de plată a sumei de 106.747 lei în contul debitului, sumă pe care reclamanta a refuzat-o, debitul având valoarea de 520.533 lei. A apreciat că, prin aceasta, debitoarea a refuzat achitarea debitului pe care îl are față de reclamantă, explicitat în cuprinsul unui tabel.

   A învederat că suma de 520.533 lei reprezintă suma de achitat de către pârâtă după încasarea de către A. a TVA colectat de către societatea NordTransService Aps. Vărsarea către_ KSERVICE S. a tuturor sumelor recuperate de NordTransService Aps a fost realizată în baza actului adițional la contractele de furnizare produse și servicii din data de_ . Garanția reținută de reclamantă este conformă și cu art. 13

   din contractul de furnizare prin card, care prevede că "dacă clientul nu mai prezintă garanție suficienta, emitentul poate suspenda cardurile și/sau solicita clientului garanții suplimentare în termen de cincisprezece zile. Neprezentarea garanțiilor solicitate în termenul indicat autorizează emitentul sa înceteze contractul în condițiile art. 12";, precum și cu art. 15 din contractul de adeziune.

   A mai arătat că din garanția constituită prin colectarea TVA de către NTS au fost achitate facturile restante ale pârâtei, astfel că la data formulării cererii de chemare în judecată a apreciat că datoria pârâtei este reprezentată de facturile și facturile centralizator prezentate. A mai arătat că a transferat la data de_ suma de 60.310,18 euro din contul de garanții constituit la NTS în contul facturilor restante la acea data (_ ). În data de_ a mai încasat 1.476,74 euro de la NTS pe care i-a trecut în contul facturilor restante la 30.09.09.

   Referitor la susținerile pârâtei SC V. I. S. din înscrisul din data de 18 august 2010, trimis prin fax, a arătat următoarele :

   1. Contractul de comision, semnat și ștampilat de reprezentantul pârâtei, este contractul de adeziune EUROTRAFIC din data de_, respectiv Application Form, care prevede la art. 5 un comision de 3% pentru utilizarea cardului. A învederat că ea intermedia plata taxelor de autostradă și, pentru aceasta, primea un comision de 3% din suma achitată, conform prevederilor contractuale semnate și ștampilate de către pârâtă. Prin urmare, a apreciat că afirmațiile pârâtei sunt neîntemeiate.

   2. Sumele achitate de pârâtă ar putea reprezenta comisionul prevăzut de contractul de adeziune EUROTRAFIC, comision explicat mai sus, dar datele oferite de pârâtă nu sunt suficient de concludente pentru a putea afirma cu certitudine aceasta. Toate sumele pe care reclamanta le-a pretins de la pârâtă sunt conforme cu contractele semnate. De asemenea, sumele sunt justificate în întregime prin facturile fiscale emise de reclamantă. Facturile fiscale au fost acceptate la plată conform art. 10 din contractul de furnizare prin card și conform art. 14 din contractul de adeziune, care prevede că

      "Clientul se angajează să își verifice regulat facturile. Orice pretenție sau obiecție cu privire la suma sau natura operațiilor menționate în facturile periodice trebuie formulata în cel mult o lună de la data emiterii facturii și însoțită de documente justificative. După expirarea acestei perioade nu se va mai accepta nici o reclamație."; A învederat că nu a existat nicio obiecție sau pretenție formulată în scris în termen de o lună de la emiterea facturilor și primirea lor de către pârâtă conform confirmărilor de primire anexate la dosar. Prin urmare, acestea au fost considerate acceptate.

   3. Pe lângă discounturile prevăzute în contracte, au existat și alte discounturi acordate de reclamantă pentru pârâtă. Discounturile au fost acordate în afara relațiilor contractuale, datorită faptului că pârâta SC V. I. S. era un client vechi, sumele pe care pârâta le-a achitat de-a lungul timpului fiind, altfel, mult mai mari decât cele existente.

   4. Sumele deduse din garanția reținută din TVA au fost explicate la punctul 3 și sunt în valoare de 64.697,17 euro. Aceste sume au fost utilizate pentru acoperirea datoriei pârâtei, rămânând datoria netă reprezentată de suma de 520.533 lei, la care se adaugă penalități calculate conform prevederilor contractuale în valoare de 36.818,88 lei.

   5. Facturile fiscale au fost acceptate la plată conform art. 10 din contractul de furnizare prin card și conform art. 14 din contractul de adeziune, care prevede că

"Clientul se angajează să își verifice regulat facturile. Orice pretenție sau obiecție cu privire la sumă sau natura operațiilor menționate în facturile periodice trebuie formulată în cel mult o lună de la data emiterii facturii și însoțită de documente justificative. După expirarea acestei perioade nu se va mai accepta nici o reclamație."; A învederat că nu a existat nicio obiecție sau pretenție formulată în scris în termen de o lună de la emiterea facturilor și primirea lor de către pârâtă conform confirmărilor de primire anexate la dosar. Prin urmare, acestea au fost considerate acceptate.

A apreciat că creanța sa este certă, lichidă și exigibilă. A învederat că potrivit dispozițiilor art. 46 C.com., "obligațiile comerciale se probează prin acte sub semnătură privată și/sau prin facturi acceptate";, iar creanța solicitată de reclamantă rezultă din facturi centralizator și din facturi, ambele primite de pârâtă conform confirmărilor de primire. Facturile și facturile-centralizator au fost emise în baza serviciilor prestate,

prevăzute în contractul de furnizare prin card nr. 6. din data de_ și în contractul de adeziune EUROTRAFIC din data de_, în actul adițional la contractele de furnizare produse și servicii din data de_, în contractele referitoare la sistemele de taxare pentru autostrăzi. Acestea au fost acceptate la plată conform art. 10 din contractul de furnizare prin card și conform art. 14 din contractul de adeziune, care prevede că "Clientul se angajează sa își verifice regulat facturile. Orice pretenție sau obiecție cu privire la suma sau natura operațiilor menționate în facturile periodice trebuie formulată în cel mult o lună de la data emiterii facturii și însoțită de documente justificative. După expirarea acestei perioade nu se va mai accepta nici o reclamație."; A învederat că nu a existat nicio obiecție sau pretenție formulată în scris în termen de o lună de la emiterea facturilor și primirea lor de către pârâtă conform confirmărilor de primire anexate la dosar. Prin urmare, acestea au fost considerate acceptate.

A apreciat că creanța sa are caracter cert, existența ei rezultând din facturile- centralizator și din facturile fiscale emise de reclamantă și primite de pârâtă, conform confirmărilor de primire anexate la dosar, facturi și facturi-centralizator în raport cu care pârâta nu a formulat nicio obiecție sau pretenție în scris în termen de o lună de la emitere. A apreciat îndeplinite astfel și condițiile prevăzute de art. 379 alin. 3 C.proc.civ., caracterul cert al creanței rezultând din acte recunoscute de debitor.

A apreciat că creanța sa este lichidă, câtimea ei fiind determinată prin aceleași înscrisuri, recunoscute de debitoare conform art. 379 alin. 4 C.proc.civ., respectiv suma de 520.533 lei, la care se adaugă penalități în cuantum de 36.818,88 lei, calculate conform prevederilor contractuale până la data de_ .

A apreciat că creanța sa este exigibilă, întrucât termenul în care pârâta trebuia să-și achite obligațiile a expirat. Termenul contractual în care pârâta putea formula obiecții și pretenții în scris era de o lună de la emiterea facturii, conform ambelor contracte.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 43 C.com., art. 942, art. 962, art.

969, art. 1073, art. 1066 C.civ., art. 138, art. 242, art. 274 C.proc.civ.

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 9684,68 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar.

Prin întâmpinarea depusă la 16 februarie 2011, pârâta a solicitat, în principal, respingerea acțiunii ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă și, în subsidiar, să se respingă în parte acțiunea pe fond, după cum urmează:

1. să se stabilească că creanța reclamantei contra sa nu depășește suma de 106.747 lei;

2. să se respingă pretențiile reclamantei cu privire la penalitățile în valoare de 36.818,88 lei (calculate de reclamantă până la data de_ );

3. să se respingă și cererea reclamantei privind plata de penalități calculate ulterior datei de_ .

4. cu cheltuieli de judecată.

În motivarea apărărilor sale, a arătat că între părți s-a încheiat inițial "contractul de furnizare prin card"; din data de_ . După un an, în data de_, s-a încheiat un nou "contract de furnizare prin card";, asemănător primului, în baza căruia i s-au eliberat carduri în vederea achiziționării de combustibil distribuit în rețeaua A. . Prin intermediul acestor carduri, pârâta avea posibilitatea să cumpere carburanți din benzinăriile companiei A. T. . Potrivit dispozițiilor contractuale, tariful carburanților era accesibil doar pe site-ul www.as24.com sau putea fi solicitat la cerere de la emitent (SC A. T. S. ) și putea fi modificat oricând și fără preaviz (art. 7 din contractul încheiat în data de_ ). Plata combustibilului cumpărat nu se făcea pe loc de către șoferii pârâtei, ci ulterior reclamanta emitea facturi pentru cantitatea de combustibil achiziționată. Potrivit art. 8 din "contractul de furnizare prin card"; din _

, facturile erau emise în moneda țării în care a avut loc furnizarea produsului, apoi

"conversia sumelor corespunzătoare tranzacțiilor efectuate, din moneda țării în care a avut loc tranzacția în moneda de facturare a clientului"; urma a se face la cursul de schimb valutar de la data procesării facturii.

A învederat însă că desfășurarea relațiilor contractuale dintre ea și reclamantă a fost diferită de cele convenite prin contract. Astfel, prețul combustibilului vândut de reclamantă nu era specificat nici în benzinării, nici pe site-ul reclamantei și nici nu se

obținea la cerere, deoarece i se comunica un anumit preț prin telefon, iar în momentul facturării se percepea un alt preț. Deși reclamanta a susținut că prețurile carburanților erau accesibile pe site-ul www.as24.com pe baza unui cont personal, pârâta nu a reușit niciodată să obțin aceste informații deoarece nu erau actualizate prețurile carburanților decât după 48 de ore. Apoi, raportat la diferențele dintre data achiziționării combustibilului, data afișării prețului pe site-ul reclamantei, data facturării și data primirii de către pârâtă a facturilor era practic imposibil de verificat corectitudinea sumelor imputate pârâtei cu titlu de preț. Această imposibilitate de determinare a prețului rezultă inclusiv din mail-ul trimis în data de_ de reprezentanta reclamantei, d-na Diana Sima, care i-a scris că "vă reamintesc că la stațiile A. nu găsiți preturile noastre afișate la pompe"; iar ca și soluție îi menționa faptul că "se pot observa eventual prețurile partenerilor";, care, evident, sunt diferite de cele practicate de reclamantă și, în concluzie, nu sunt folositoare.

A învederat o altă necorelare existentă între dispozițiile contractuale și practica reclamantei, legată de aplicarea "cursului forward"; stabilit în mod unilateral de acesta. Potrivit art. 8 din contract referitor la modalitatea de facturare, nu se face nicio mențiune la un anumit "curs forward"; ci se face trimitere la "cursul de schimb de la data procesării facturii";. Prin urmare acesta nu poate fi decât cel practicat de BNR, și nici într-un caz nu cel stabilit unilateral de către reclamantă și care, evident, este mult mai ridicat față de cursul BNR.

A mai arătat că, odată cu dezvoltarea societății pârâte, aceasta a fost nevoită să încheie un contract Eurotrafic cu reclamanta, în data de_, în baza căruia i s-au eliberat alte carduri prin intermediul cărora putea achita diverse servicii legate de transport, mai exact diferite taxe de autostrăzi, poduri, tuneluri etc. A menționat că, deși potrivit obiectului contractului din_ pârâta avea, în baza cardurilor Eurotrafic eliberate, acces la furnizarea de combustibil, uleiuri și alte produse oferite de

A., a folosit aceste carduri exclusiv pentru serviciile legate de plata diferitelor taxe de drumuri, tuneluri, poduri autostrăzi etc., aceasta deoarece benzinăriile în care se puteau folosi cardurile Eurotrafic sunt reduse la număr, față de cele din rețeaua A. în care pârâta putea folosi cardurile emise în temeiul contractului din 2006.

A apreciat că un alt aspect relevant pentru evidențierea relațiilor contractuale dintre părți este și colaborarea pârâtei cu societatea NordTranServices Aps (NTS). Această societate este o firmă care recuperează, contra unui comision, TVA aferentă facturilor primite din țările europene. NTS a fost recomandată de A. T. pentru recuperarea TVA. Astfel, pârâta a semnat un contract cu NTS pentru a se ocupa de recuperarea TVA aferente facturilor emise de reclamantă. Colaborarea cu NTS a decurs fără incidente. NTS primea facturile în original, iar pârâta primea banii recuperați pentru TVA plătită în cont (mai puțin comisionul reținut de NTS) în fiecare lună, după data de 20.

În decembrie 2008, reclamanta, invocând criza mondială, a cerut garanții suplimentare pentru a se asigura că se va face plata carburanților cumpărați cât și a diferitelor taxe de autostradă achitate de șoferii pârâtei prin intermediul cadrului furnizat în temeiul contractului din 2007. Profitând și de faptul că la acea dată pe piața românească mai era doar un furnizor de acest fel (compania Shell), i s-au impus noi condiții de contractare: plata facturilor în termen de 15 zile (în condițiile în care principala problemă a anului 2009 a fost lipsa de lichidități) și asigurarea unei garanții prin scrisoare de garanție ori încheierea unui act adițional la contractele încheiate anterior, prin intermediul căruia sumele reprezentând TVA recuperată de NTS să se vireze în contul A., până la concurența sumei de 80.000 euro. A învederat că în perioada respectivă nu a avut alte opțiuni de contractare deoarece singura companie care furniza servicii de creditare asemănătoare cu cele ale reclamantei era Shell, iar aceasta din urmă solicita cerințe suplimentare la contractare, cerințe pe care pârâta, la acea dată, nu le îndeplinea. Astfel, pentru a evita riscul de a rămâne în imposibilitatea exercitării activității sale specifice (și anume transport internațional de marfă) în data de 0_ a acceptat încheierea actului adițional în baza căruia toate sumele recuperate de NTS cu titlu de TVA se vărsau în contul reclamantei, în limita sumei de 80.000 euro.

După încheierea actului adițional, au apărut probleme în colaborarea sa cu reclamanta deoarece nu a mai primit un desfășurător al plăților, cum primea până în

acel moment și nu mai primea informații cu privire la sumele ce se plăteau reclamantei în cont de NTS. Cu alte cuvinte, pârâta nu avea niciun control cu privire la sumele preluate cu titlu de garanție de către societatea reclamantă și nici cu privire la suma ce s-a compensat din TVA recuperată de NTS.

Raportat la lipsa de informații cu privire la: prețurile carburanților (nu avea acces la prețul din benzinării în momentul alimentării - inclusiv pe site-ul reclamantei această actualizare se realiza după 48 de ore), discounturile de care beneficia raportat la țara în care alimenta (art. 4 din contractul încheiat în_ ); imposibilitatea calculării taxei de 3% reglementată în art. 5 din contractul Eurotrafic din 2007 pentru serviciile referitoare la taxele de drumuri; posibilitatea stabilirii cu exactitate a sumelor recuperate de NTS etc., a solicitat în multiple rânduri explicații prin mail, însă reclamanta niciodată nu i-a oferit un răspuns clar și edificator cu privire la problemele evidențiate mai sus. Nu s-a remediat problema consultării prețului stabilit pentru carburanți, nici în benzinării, nici pe site-ul reclamantei; nu i s-a prezentat niciodată o evidență cu discounturile de care a beneficiat raportat la țările în care a alimentat; nu i s-a comunicat modalitatea de calcul a comisionului de 3% din contractul Eurotrafic etc. De asemenea, pârâta a propus schimbarea contractului de garanție, în sensul înlocuirii acestuia cu o scrisoare de garanție bancară. A întrebat care ar fi balanța pentru ca din sumele de la NTS să acopere facturile scadente și apoi să dea societății reclamante scrisoarea de garanție. Drept răspuns, reclamanta i-a trimis o situație redactată manual din care rezulta că pârâta mai are de achitat facturi restante din anul 2007, ceea ce era total eronat, având în vedere relația cu reclamanta și politica reclamantei, în sensul că o soma pe pârâtă cu câteva zile înainte de scadența facturilor că îi închide cardurile dacă pârâta nu îi achită sumele datorate. A arătat că nu au fost închise cardurile în anii 2007, 2008 deoarece a achitat tot timpul facturile emise la termenul scadent.

Având în vedere că a trimis mai multe mail-uri prin care a contestat în general modalitatea de facturare a reclamantei, că nu avea posibilitatea de a determina prețul carburanților, că nu i s-au oferit explicații exacte cu privire la reducerile la care era îndreptățită sau cu privire la TVA recuperată de la NTS, etc., a refuzat să mai achite sumele solicitate. Ca o consecință a neplății facturilor imputate în mod nejustificat pârâtei, în data de_ reclamanta i-a blocat toate cardurile (așa cum rezultă din mail-ul trimis de d-na Diana Sima în data de_ ), astfel încât începând cu această dată nu a mai beneficiat de serviciile reclamantei. Deși a continuat schimbul de mail- uri, iar reprezentanții părților s-au întâlnit în data de_, când reprezentanții reclamantei i-au promis că îi vor oferi informații explicite cu privire la discounturile de care beneficiază, respectiv cu privire la sumele plătite de NTS, această situație nu i-a mai fost trimisă. Apoi, în data de_ a mai făcut o plată societății pârâte, a trimis și un mail cu situația sumelor restante, din punctul său de vedere, dar nu i s-a oferit niciun răspuns. Prin urmare, a apreciat că nu putea continua plățile fără o confirmare din partea reclamantei, cu atât mai mult cu cât i s-au blocat cardurile în_, deci ulterior acestei date nu a mai avut posibilitatea să cumpere carburanți sau să beneficieze de serviciile de plată a taxelor de autostrăzi cu cardurile reclamantei, iar aceasta a continuat să emită facturi, chiar și în lunile ulterioare, noiembrie 2009 și decembrie 2009. A mai arătat că reclamanta a anexat cererii de chemare în judecată facturi emise în anul 2010 (inclusiv în luna iunie 2010), facturi ce nu i-au fost comunicate niciodată.

A mai arătat că în luna martie 2010 reclamanta a introdus o cerere de emitere a unei ordonanțe de plată prin care solicita obligarea sa la plata sumei de 506.403,57 lei, respinsă ca neîntemeiată prin hotărârea pronunțată în data de_ de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr._ .

Ulterior, reclamanta a demarat procedura concilierii directe prin care i-a solicitat plata sumei de 557.352,09 lei, din care suma de 520.533 lei reprezintă contravaloarea facturilor și facturilor centralizatoare emise de ea, iar suma de 36.818 lei penalități de întârziere. În urma discuțiilor intervenite cu ocazia concilierii, cât și a verificării evidențelor din contabilitatea sa, a precizat că datoria pretinsă de reclamantă nu este justificată (deoarece nu are la bază decât susținerile nedovedite ale acesteia), a propus soluționarea amiabilă a diferendului prin achitarea de către ea a sumei de 106.747 lei, urmând ca reclamanta să încaseze și TVA rămasă (4757 euro) de la NTS.

A invocat excepția insuficientei timbrări a acțiunii.

A invocat și excepția lipsei calității procesuale a reclamantei, arătând că prin cererea introductivă reclamanta a solicitat obligarea sa la plata mai multor facturi ce se pretind a nu fi achitate de pârâtă, penalități de întârziere aferente acestora și a cheltuielilor de judecată, însă, o parte din facturile depuse la dosarul instanței, nu au fost emise de acesta, titularul lor fiind după caz: A. - 1 B Rue Du Charron, A. Italia

S.R.L. Con Socio Unico, A. T. GMBH, AS 24 Belgie N.V./A. Belgique S.A., A. Espanola SA, A. Luxembourg S.A., A. Ceska Republika SRO, A. Nederland B.V. iar reclamanta acționând ca și mandatar, în acest sens fiind, cu titlu de exemplu: factura 68009FA018683/_, factura 68009FA018684/_, factura 51109FA034970/_

, factura 67009FA010759/_, factura 60009FA039048/_, factura 70009FA012270/_, factura 68009FA019855/_, factura 51109FA037151/_

, factura 82909FA312758/_, factura 700009FA013776/_, factura 68009FA023392/_, etc.

Astfel, un număr mare de facturi conține, în diverse limbi, sintagma "în numele și pe seama (în contul) ... (furnizorul)";, adică sintagma clasică pentru un mandat comercial. Astfel, pentru facturile emise de reclamanta SC A. T. S. în numele companiilor A. din Europa, a apreciat că reclamanta nu are calitate procesuală să solicite în nume propriu plata acestora. O eventuală solicitare se putea formula în numele companiilor evidențiate mai sus, prin reprezentant A. T. S.R.L. Având în vedere aceste considerente, a apreciat că se impune admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei.

Pe fond, a arătat că recunoaște că are o datorie față de reclamantă (care nu poate fi mai mare decât cea care figurează în procesul-verbal de conciliere), însă susține că a suspendat în mod justificat plata facturilor emise de aceasta până la clarificarea sumelor cuprinse în ele, în urma rămânerii fără un răspuns edificator a contestațiilor și solicitărilor sale cu privire la cuantumul acestora. De altfel, cu ocazia discuțiilor vizând concilierea prealabilă litigiului, a propus reclamantei să accepte din partea sa suma de 106.747 lei, cuantumul până la care pârâta nu pune în discuție creanța. Aceasta însă a refuzat.

Contrar celor arătate de reclamantă în acțiunea introductivă, pârâta a contestat facturile a căror plată o pretinde reclamanta, fapt atestat de bogata corespondență prin e-mail purtată atât cu agentul de vânzări din acea vreme al reclamantei, d-l Horațiu Dobrescu, cât și cu d-na Diana Sima, manager BackOffice A. România, și ulterior chiar cu dna Louise Tricoire, managing director A. România, Bulgaria, Turkey, cu care reprezentanții pârâtei au avut, de altfel, întâlniri în România pentru a încerca să lămurească situația facturilor. Cu aceste ocazii pârâta și-a manifestat mereu consternarea și nemulțumirea cu privire la faptul că de fiecare dată primea altă situație a contului său de datorie față de A. . O explicație logică ar fi fost aceea că, datorită raporturilor triunghiulare cu NTS (societatea care recupera TVA în numele său), stabilite ca delegație imperfectă cu rol de garanție față de A., cuantumul creanței se putea modifica pe măsură ce se recupera TVA de către NTS, iar sumele respective erau plătite către A. în contul datoriei sale. Numai că aceeași logică impunea ca recuperările de TVA ulterioare discuțiilor sale cu reprezentanții A. să conducă la micșorarea pretențiilor acestora, prin diminuarea creanței (având în vedere că cardurile sale erau deja blocate). Or, dimpotrivă, reclamanta pretindea sume din ce în ce mai mari, fără o explicație rațională, invocând doar că acestea rezultă din evidențele sale.

În plus, având în vedere că reclamanta a emis în mod nejustificat facturi și în cursul anului 2010, în condițiile în care aceasta îi blocase cardurile încă din 4 noiembrie 2009, pârâta a refuzat primirea corespondenței cuprinzând facturile respective din partea reclamantei, prin urmare, a apreciat cu atât mai falsă afirmația reclamantei în sensul că facturile invocate au fost acceptate.

Fiind contestată sub mai multe aspecte esențiale, a apreciat că creanța nu este certă, lichidă și exigibilă.

A învederat că, deși nu contestă existența unei creanțe, cuantumul acesteia nu este cert. Astfel: prin practicile comerciale impuse de reclamantă, prețul combustibilului nu putea fi nici măcar determinabil, el fiindu-i făcut cunoscut pârâtei direct și exclusiv

prin facturile trimise de reclamantă. Astfel, pârâta nu poate determina dacă facturarea s-a făcut la prețul corect din momentul alimentării.

A mai arătat că în contractul de furnizare prin card A. sunt prevăzute discounturi la prețul practicat al combustibilului, exprimate în eurocenți pe litru, pentru alimentările din pompele din diferite țări europene (Austria, Belgia, Germania, Cehia). Pentru că este exprimat în sumă fixă (și nu procent din preț), având în vedere că pârâta poate cunoaște cantitatea de combustibil achiziționată, precum și țările în care s-au făcut alimentările, poate să determine că până în_, reclamanta trebuia să îi acorde discounturi în valoare de aproximativ 34.560 euro, iar din_ până la blocarea cardurilor de către aceasta, discountul total raportat la cantitatea de combustibil achiziționată ar fi trebuit să fie de cca. 45.000 euro, însă, având în vedere că prețul practicat la pompe nu putea fi nicicând cunoscut, nu există dovada că reclamanta i-ar fi acordat efectiv aceste reduceri de preț. Chiar dacă unele facturi fac referire la un discount, nu se poate ști dacă el a fost scăzut din prețul practicat față de ceilalți clienți sau figurează doar formal într-o factură în care prețul din care se scade este mai mare decât cel practicat în ziua alimentării, astfel încât acordarea discountului să fie doar aparentă, și nu reală.

A arătat că, în calculul pretențiilor sale, reclamanta aplică un curs forward euro- leu, deși acesta nu a fost stipulat în nici un contract dintre părți. Dimpotrivă, ambele contracte prevăzând că plata se face la cursul de la data facturii, fără vreo referire la cursul forward, ceea ce impune recalcularea valorii facturilor la cursul BNR din data facturării. Sub acest aspect, având în vedere că creanța nu este calculată corect în moneda în care urmează să se facă plata, suma finală nefiind exprimată în lei, creanța nu este lichidă.

Având în vedere contul de garanție constituit în favoarea A. cu privire la sumele recuperate de NTS cu titlu de TVA, a calculat până la data concilierii dintre ea și reclamantă că debitul invocat de aceasta ar trebui să se diminueze (pe lângă cele arătate mai sus) cu suma de 65.690.02 euro, TVA recuperată de NTS.

Având în vedere blocarea cardurilor de către A. începând cu 4 noiembrie 2009, a arătat că contestă în plus toate facturile aferente perioadelor ulterioare acestei date. A arătat că nu trebuie ignorat faptul că și aceste facturi sunt purtătoare de TVA, deci implică un TVA de recuperat de către NTS care se plătește tot în favoarea A., urmând să diminueze cuantumul creanței pretinse de aceasta.

A învederat că reclamanta a facturat în mod nejustificat un comision în valoare totală de aproximativ 25.000 euro, în condițiile în care în formularul de cerere pentru carduri Eurotrafic nu este completată rubrica referitoare "service charge";, deși există spațiu special alocat acesteia. Existența unei clauze referitoare la aplicarea unui comision de 3% este cel puțin îndoielnică, interpretarea contractului trebuind efectuată în caz de îndoială în favoarea debitorului, conform art. 983 C.civ. În concluzie, a arătat că cuantumul creanței nu este cert determinat, suma solicitată de reclamantă sprijinindu-se exclusiv pe documentele (facturi contestate) emise în mod unilateral și absolut discreționar de către aceasta.

Având în vedere că facturile sunt contestate, a arătat că refuzul său de plată până la concurența sumei necontestate nu este unul nejustificat, prin urmare, până la clarificarea cuantumului creanței nu se pot percepe penalități. Penalitățile sunt datorate numai în cazul neglijenței sau refuzului nejustificat al debitorului de a plăti. Debitorul care refuză plata ridicând obiecții serioase cu privire la facturile emise de creditor nu poate fi considerat recalcitrant. Refuzul său de plată este justificat de lipsa caracterului cert și lichid al creanței.

A considerat că reclamanta nu poate invoca împotriva acestei susțineri prevederile din contractul de alimentare prin card de la pct. 10, care afirmă că adresarea unei reclamații de către client nu îl va scuti pe acesta de obligația de a plăti factura la scadență, aceasta deoarece o astfel de clauză (alături de alte clauze similare din contract) se încadrează într-o practică abuzivă, fiind nulă.

A arătat că prin modalitatea de facturare, fără comunicarea sau asigurarea cunoașterii de către client a prețului combustibilului, prin amenințarea cu blocarea cardurilor de alimentare cu combustibil în cazul în care nu ar fi plătit la scadență, prin refuzul de a oferi lămuriri cu privire la sumele facturate, reclamanta A. a săvârșit ceea

ce în relațiile comerciale poartă denumirea de abuz de dependență economică. În concret, a apreciat că reclamanta a profitat de situația de dependență economică în care pârâta se afla în raport cu aceasta pentru a îi impune condiții și practici comerciale nerezonabile, în special în ce privește modalitatea de facturare. Ca o consecință a abuzului de dependență economică săvârșit de reclamantă, pârâta a arătat că înțelege să invoce, pe cale de excepție, nulitatea acelor clauze contractuale pe care reclamanta își sprijină argumentele în sensul acceptării prin necontestare de către subscrisa a facturilor, al curgerii penalităților chiar dacă facturile ar fi contestate, al posibilității de a nu afișa prețul combustibilului la pompe, în condițiile în care acest preț este stabilit unilateral de emitentul cardului și poate fi modificat oricând de acesta, al dreptului emitentului cardului de a declara exigibile în mod anticipat toate facturile la cea mai mică întârziere, clauze care au fost impuse acceptării de către noi prin exploatarea abuzivă a stării de dependență economică în care pârâta se aflam în raport cu menținerea contractelor cu reclamanta.

A solicitat pe această cale instanței ca, în soluționarea cauzei, să considere nescrise acele clauze care creează un dezechilibru grav în raporturile dintre părți, avantajând-o în mod nelegitim pe cea puternică economic (reclamanta) și punând-o în vădită inferioritate pe cea mai slabă.

A arătat că în raporturile contractuale de drept privat, părțile trebuie să se afle pe poziție de egalitate juridică, ele fiind libere să își stabilească de comun acord regulile care le vor guverna relația contractuală. Faptul că contractul este rezultatul voinței libere al ambelor părți face ca acesta să se impună inclusiv instanței de judecată, obligată să soluționeze un eventual conflict pornind de la "legea părților";, stabilită prin clauzele contractuale. Abuzul de dependență economică reprezintă una dintre situațiile izolate în care instanța poate interveni în contract, considerând anumite clauze nescrise sau sancționând anumite practici comerciale, datorită faptului că, din cauza raporturilor faptice concrete dintre părți, anumite clauze contractuale și anumite practici comerciale nerezonabile sunt impuse abuziv de către una dintre părți, prin exploatarea stării de dependență economică a celeilalte de derularea acestui contract. În aceste condiții, inegalitatea economică dintre părți se asociază cu inegalitate juridică, contractul nu mai este "legea părților";, ci rezultatul unui raport de forță, pe care cel slab îl acceptă pentru supraviețuirea sa economică. Sancționarea de către lege în materia concurenței, respectiv de către instanțe în raporturile dintre părți, a exploatării abuzive a stării de dependență economică reprezintă un mecanism de reechilibrare a unei piețe afectate sau a unui contract grav dezechilibrat.

Mai arătat că reprimarea de către legiuitor și de instanțe a exploatării stării de dependență economică are în vedere că, în unele situații, una dintre părțile contractante - comerciant profesionist -, fiind mai slabă din punct de vedere economic decât cealaltă, poate fi forțată, din cauza lipsei unor soluții alternative, să accepte să încheie contracte în condiții dezavantajoase. Situația de dependență economică se traduce deci printr-o putere de fapt pe care una din părțile unui contract o are față de cealaltă prin faptul că supraviețuirea economică a societății slabe, tributară relațiilor permanente, privilegiate sau exclusive stabilite deja cu partenerul puternic. Faptul că încheierea și menținerea contractului cu partea puternică este determinantă pentru viața unei întreprinderi sau pentru nivelul său de activitate se transformă adesea în instrument de "vasalitate economică";. Pentru a fi în prezența unei situații de dependență economică nu este necesar să se dovedească dominația obiectivă a unui comerciant pe piața relevantă (ca în cazul abuzului de poziție dominantă), ci este suficient să se rețină că în relația subiectivă, dintre părțile unui contract, s-a stabilit un raport de forță care o face pe una dintre ele vulnerabilă. În fapt, existența acestui raport de forță se deduce în baza unor criterii economice, dintre care cele mai relevante pot fi: faptul că cea mai mare parte a cifrei de afaceri a uneia din părți este realizată prin intermediul contractelor cu partea puternică; lipsa unor soluții alternative reale și rezonabile pentru societatea slabă în cazul în care ar refuza să accepte condițiile contractuale dezavantajoase impuse de partea puternică în faza încheierii sau executării contractului; lipsa negocierii clauzelor contractuale, societatea dominantă impunându- și condițiile de contractare prin intermediul unor contracte-tip sau de adeziune.

A apreciat că, din starea de fapt din speță rezultă cu claritate că, pe parcursul derulării contractului cu reclamanta, pârât s-a aflat într-o poziție de dependență economică față de aceasta. Astfel, prin activitatea pe care o desfășura, transporturi internaționale de mărfuri, avea nevoie în permanență de alimentare cu carburant în țările din Europa și trebuia să plătească numeroase taxe de autostradă, de poduri, tuneluri etc. Lipsa sistemului de carduri de alimentare, respectiv de carduri pentru plata taxelor de autostradă, poduri, tuneluri etc, de tipul celor oferite de reclamantă, ar fi obligat-o pe pârâtă să trimită șoferii de tiruri cu bani cash asupra lor, să le întocmească ordine de deplasare, să le impună să dea o socoteală contabilă la finele transportului, ceea ce ar fi creat probleme serioase, inclusiv la nivel de securitate a acestora. Practic, în lipsa unor astfel de servicii de carduri, orice activitate a unei societăți de transport internațional de mărfuri se sistează. Prin urmare, suspendarea cardurilor sau rezilierea contractului în lipsa încheierii unuia similar cu un alt furnizor de astfel de servicii o pune pe pârâtă în situația de nu își putea onora comenzile de transport, activitatea de care depinde viața societății pârâte, creându-se riscul falimentului său, în special în contextul crizei economice, când supraviețuirea pe piață nu este facilă.

A menționat că reclamanta A. era unicul său furnizor de astfel de servicii de alimentare prin card. De altfel, uzanțele comerciale în domeniu sunt în sensul de a se recurge la un unic furnizor de servicii prin card. Din totalul cifrei sale de afaceri, 100% se realiza prin intermediul celor două contracte cu reclamanta A. . Pentru foarte multă vreme, deși pârâta era extrem de nemulțumită de practicile comerciale ale reclamantei, mai ales în ceea ce privește imposibilitatea de cunoaștere a prețului carburanților, nu și-a permis să ia în calcul opțiunea de a rezilia contractul cu reclamanta, pentru că nu avea alt furnizor de la care să poată obține același gen de servicii. Singura care mai oferea asemenea servicii transportatorilor din România era cunoscuta companie Shell, care însă, în principal datorită notorietății și puterii sale economice, era practic inabordabilă societăților mai mici, cum era și societatea pârâtă. Astfel, întrucât mecanismul serviciilor de alimentare și de plată a taxelor de drum prin card este unul care implică creditarea clientului, în perioada în care a menținut contractul cu reclamanta, compania Shell impunea condiții extrem de restrictive (referitoare la cifrele contabile) pentru acordarea acestui credit, ceea ce o făcea practic prohibitivă. Nici pârâta, nici alte societăți de transport de calibrul pârâtei de pe piața românească, nu îndeplineau condițiile de contractare cerute de Shell. Dimpotrivă, reclamanta A. oferea servicii de alimentare prin carduri fără să impună condiții de eligibilitate referitoare la situația contabilă, ceea ce o făcea foarte atractivă pentru societățile mai mici sau mai tinere, fiind practic singura variantă a acestora de obținere a acestui tip de credit (era echivalentul în materie comercială a "creditului doar cu buletinul";).

În aceste condiții, pârâta a acceptat condițiile generale de contractare și în general practicile impuse în mod unilateral de A., datorită lipsei altei soluții rezonabile de contractare cu privire la același serviciu. A apreciat că importanța contractului cu reclamanta pentru activitatea sa, precum și lipsa unei alternative rezonabile pe piață demonstrează starea sa de dependență economică în care se afla în raport cu reclamanta. A mai arătat că asemenea raporturi de dependență economică sunt însă frecvent întâlnite în viața comercială, fără ca faptul în sine să constituie o problemă atâta vreme cât starea de dependență a societății slabe nu este exploatată abuziv de către partea puternică.

Referitor la exploatarea abuzivă a situației de dependență economică, a arătat că existența în fapt a unei dependențe economice a unui comerciant față de altul nu este sancționată juridic. Pentru a fi într-o situație reprobabilă din punct de vedere juridic, trebuie ca partea puternică să abuzeze de poziția sa, să exploateze starea de dependență a celuilalt, pentru a obține avantaje pe care altfel nu le-ar fi avut, fie că partenerul nu ar fi consimțit la acestea, fie că ar fi reacționat decisiv împotriva lor pe parcursul derulării contractului. Abuzul constă în exploatarea slăbiciunii celuilalt și profitarea de propria superioritate economică pentru a impune clauze contractuale și practici comerciale care dezechilibrează contractul în propriul folos. Lipsa negocierii clauzelor, absența libertății partenerului dependent în alegerea acestora, caracterul dezechilibrat al obligațiilor reciproce sau al practicilor comerciale ale societății dominante, în contextul

constrângerii economice care impune celui slab o opțiune dură - să accepte contractul în dezavantajul său sau să-l rezilieze și să moară - conduce la concluzia că în aceste situații consimțământul părții slabe nu a fost liber exprimat. Aceasta din urmă a acceptat încheierea sau menținerea îndelungată a contractului aflându-se într-o stare de constrângere, din teama că, având în vedere importanța acestei relații în ansamblul activității sale și lipsa unei alternative rezonabile în sensul găsirii unui alt partener, refuzul sau rezilierea contractului cu partenerul dominant ar putea antrena falimentul celui aflat în stare de dependență.

A arătat că, în speța de fată, reclamanta a exploatat în mod abuziv starea pârâtei de dependență economică față de ea. A apreciat că exploatarea abuzivă a inegalității economice dintre părți rezultă atât din impunerea, la momentul încheierii contractelor, a unor clauze dezavantajoase pârâtei și disproporționate în raport cu avantajele oferite, cât și din comportamentul reclamantei pe parcursul derulării contractului, manifestat în principal prin refuzul nejustificat de a ne comunica în timp real prețurile practicate la carburanți, prin lipsa cooperării cu loialitate și bună-credință la cererile pârâtei de verificare a facturilor, dublată în același timp de amenințarea repetată cu suspendarea cardurilor în cazul neplății unei facturi la scadență.

În ce privește încheierea contractelor, a subliniat faptul că acestea sunt contracte de adeziune, fiind redactate în întregime și impuse de reclamantă clienților, pârâta neavând nicio participare la crearea obligațiilor contractuale. În același timp, a arătat că contractul este redactat pentru a apăra exclusiv interesele reclamantei, cuprinzând clauze care o pun clar într-o poziție mult mai avantajoasă din punct de vedere juridic. Astfel, reclamanta a profitat de puterea sa economică mult mai mare și de starea de necesitate în care pârâta se aflam pentru a o face să încheie un contract dezechilibrat din punct de vedere juridic. A menționat, cu titlu de exemplu, faptul că contractul de furnizare prin card prevede la pct. 3 din Condițiile generale de vânzare posibilitatea emitentului de a modifica condițiile generale în orice moment, indiferent că e vorba de modificări esențiale sau neesențiale, diferită fiind doar modalitatea de comunicare a acestora. La pct. 7 din aceleași condiții generale, se prevede că prețul produselor poate fi modificat oricând și fără preaviz, precum și că prețul cardului poate fi modificat în orice moment de către emitent iar clientul va fi informat la cerere. La pct. 8 se prevede că clientul suportă orice diferență de curs (având în vedere că se scurge un interval de timp între data alimentării cu carburant și data emiterii facturii care trebuie convertită din moneda țării în care a avut loc alimentarea în moneda în care plăteam noi). La pct. 9 este prevăzută o clauză foarte dură, care exclude orice idee de egalitate juridică, și anume că orice întârziere de plată și/sau plată parțială a unei facturi atrage automat și fără preaviz exigibilitatea imediată a tuturor sumelor datorate, chiar a celor ce nu au ajuns la scadență. În plus, în aceeași situație emitentul poate retrage cardurile. Trebuie remarcat că, în conformitate cu clauzele contractuale, o simplă întârziere la plată poate conduce practic la blocarea întregii activități a pârâtei, pentru că exigibilitatea automată inclusiv a facturilor neajunse la scadență este extrem de gravă pentru un comerciant a cărui activitate se bazează pe previzibilitatea fluxului de plăți (o exigibilitate anticipată fiind foarte perturbatoare), iar retragerea cardurilor împiedică practic îndeplinirea obligațiilor față de propria clientelă.

A mai arătat că în ipoteza în care ar fi avut obiecții cu privire la facturi, pct. 10 din contract o obliga pe pârâtă să le formuleze în termen de o lună de la emiterea facturii, nu de la comunicarea ei și să le însoțească de documente justificative, asta în condițiile în care, în fapt, era imposibil să cunoască prețurile practicate de emitent. În plus, același text din contract arată că adresarea unei reclamații nu o scutea pe pârâtă de obligația de a plăti respectiva factură la scadență, cu toate consecințele pe care nerespectarea acesteia le implica. Practic, reclamanta a exclus orice posibilitate de discuție a corectitudinii unei facturi anterior plății acesteia, amenințând chiar prin clauza contractuală cu suspendarea cardurilor. Astfel, reclamanta o punea în poziția de a face o plată unei facturi contestate pentru a își putea continua activitatea și o obliga să se adreseze instanței dacă dorea să își recupereze banii, mizând pe faptul că pârâta nu o va face. A apreciat că, în ansamblul său, contractul de furnizare prin card este conceput pentru a apăra doar interesele reclamantei A., fiind centrat pe obligațiile și sancțiunile aplicabile clientului, fără însă a prevedea obligații și sancțiuni echivalente în

sarcina emitentului, ceea ce denotă că reclamanta a profitat de faptul că îi era vital contractul pentru a îi impune un contract dezavantajos. Același gen de clauze sunt prevăzute și în contractul privind cardurile Eurotrafic.

A mai arătat că abuzul de dependență economică s-a manifestat și pe parcursul derulării contractului, în faza executării acestuia. Mai întâi, s-a dovedit că niciodată pârâta nu putea cunoaște în timp real prețul carburantului la pompele A., prin urmare era aproape imposibilă verificarea corectitudinii facturilor emise de reclamantă. Astfel, nicio pompă A. nu are afișat prețul carburantului. Pompele A. sunt cu autoservire, nu au personal angajat care să poată fi întrebat cu privire la prețul practicat la acea pompă în acel moment. Contractul prevede la pct. 7 din condițiile generale că tarifele sunt accesibile pe site-ul www.as24.com sau pot fi obținute la cerere de la emitent. În fapt, însă, site-ul nu era niciodată actualizat încât să permită vizualizarea prețurilor practicate în acel moment la o pompă anume. Prețurile sunt diferite de la o pompă la alta, iar cunoașterea diferenței de preț ar fi utilă în alegerea pompelor unde se face alimentarea. Cealaltă variantă, cererea adresată emitentului pentru comunicarea prețurilor, nu era viabilă, pentru nu era posibil să întrebe în fiecare zi cu privire la fiecare pompă care ne-ar fi interesat. În aceste condiții, a apreciat că nici verificarea facturilor nu era posibilă, întrucât pârâta nu putea ști niciodată dacă prețul din factură corespunde cu cel real și nici dacă i s-a aplicat discount-ul prevăzut în contract la prețul real. A învederat că s-a adresat cu cereri de lămuriri asupra facturilor emise reprezentanților reclamantei care însă au trimis-o în permanență înapoi la informațiile publicate pe site, care însă nu erau utile pentru clarificarea problemei, astfel cum rezultă din corespondența prin e-mail atașată.

Știind că pârâta a început să aibă îndoieli și întrebări cu privire la sumele cuprinse în facturi, reclamanta îi trimitea uneori chiar anterior scadenței acestora, mailuri prin care o soma să plătească la termen, amenințând-o cu suspendarea imediată a cardurilor în caz de neplată, astfel cum rezultă din corespondența prin e- mail în acest sens. În aceste condiții, multă vreme pârâta a plătit facturi asupra cărora a ridicat obiecțiuni, constrânsă de faptul că suspendarea cardurilor i-ar fi paralizat practic activitatea, ceea ce, în condițiile crizei economice, ar fi adus-o rapid în stare de insolvență.

Pentru a ilustra consecințele lipsei unui astfel de serviciu de furnizare prin card pentru o societate de transport, a arătat că negocierea contractului cu compania Shell a durat 3 luni, astfel că din 4 noiembrie 2009, când reclamanta i-a suspendat cardurile, și până la sfârșitul lunii ianuarie 2010, când s-a încheiat contractul cu Shell, nu a avut niciun furnizor de carduri, ceea ce i-a cauzat probleme multiple. A fost nevoită să trimită șoferii cu bani cash asupra lor, iar unul dintre aceștia pur și simplu a părăsit camionul în Belgia și a plecat cu banii. Dificultățile rezultă și din aceea că șoferii nu au instruirea necesară să gestioneze fonduri bănești și să facă evidența acestora. S-a străduit să alimenteze la maxim în România și să nu facă drumuri prea lungi în afara țării. În cele din urmă, a reușit să treacă cu bine peste această etapă, mai ales pentru că, fiind perioada sărbătorilor de iarnă, comenzile de transport au fost mai puține.

A mai arătat că abuzul de dependență economică poate cunoaște sancțiuni de tip administrativ (din partea Consiliului Concurenței, dacă practica abuzivă afectează libera concurență) sau de tip civil (în raporturile dintre cele două părți contractante, în cazul în care se reține o practică abuzivă, care însă nu afectează piața relevantă în mod global). Astfel, art. 6 alin. 1 lit. f din Legea nr. 21/1996 combate abuzul de dependență economică, enumerând-o ca "practică anticoncurențială";. Interdicția fiind una de ordine publică, este sancționată cu nulitatea absolută a convențiilor sau clauzelor raportate la o asemenea practică considerată anticoncurențială, după cum prevede de altfel în mod expres art. 49 din aceeași lege.

Chiar făcând abstracție de consecințele pe care le poate avea pe piața concurențială o asemenea practică, abuzul de dependență economică viciază consimțământul părții dependente prin violență, așa-numita "violență economică";, antrenând nulitatea relativă a acelor clauze care stabilesc condiții comerciale nerezonabile și nelegitime în favoarea părții dominante și în dezavantajul părții slabei. Abuzul de dependență economică manifestat pe parcursul derulării contractului, prin impunerea unor condiții și practici comerciale nerezonabile, bazat pe confortul rezultat

din starea de dependență a partenerului slab, precum și prin ruperea contractului în cazul refuzului acceptării acestor practici, reprezintă o exercitare cu rea-credință a drepturilor rezultate din contract, fiind o încălcare a obligației de loialitate și cooperare în contracte, de executare cu bună-credință a contractului, prevăzută de art. 970 C.civ. Un astfel de comportament îndreptățește instanța să oblige la încetarea respectivelor practici, respectiv să nu dea curs cererilor prin care partea puternică își argumentează poziția sprijinindu-se pe drepturile exorbitante pe care contractul sau "uzanțele"; comerciale anterioare i le-ar conferi.

În baza acestor argumente, a solicitat respingerea acțiunii cu privire la pretențiile ce depășesc suma recunoscută de ea.

În drept, a invocat art. 956 alin. 1, art. 983, art. 1312, art. 970 C.civ., art. 6 alin.

1 lit. f, art. 49 din Legea nr. 21/1996.

Prin răspunsul la întâmpinare depus la 4 martie 2011, reclamanta SC_ KSERVICE S. a arătat, cu privire la starea de fapt invocată de pârâta SC V. I. S., că prețul carburanților era accesibil pârâtei pe site-ul www.as24.com, în baza contului personal (user) și a parolei, acest fapt fiind comunicat prin mail-ul trimis în data de _

, prețul putând fi aflat în mod instant, odată cu logarea în sistemul as24.com. De asemenea, pârâta primea lunar, împreună cu facturile, o detaliere a alimentărilor realizate cu cardul, care includeau și prețul pe litru al carburanților. În cursul desfășurării relațiilor contractuale, pârâta nu i-a pus în vedere faptul că aceste prețuri nu îi sunt accesibile sau cunoscute. Prețurile carburanților erau cunoscute de către pârâtă și din facturile trimise de reclamantă.

În ceea ce privește cursul forward, a precizat că între momentul plății și transferul din contul clientului în contul său bancar din țara străină trec mai multe zile, cursul de schimb folosit de reclamantă fiind unul fix și la termen, așa numitul curs forward, care se stabilește pe piața interbancară și este diferit de cel BNR (deoarece este la termen nu reprezintă cursul din ziua respectivă). Acest curs forward se folosește pentru a fixa cursul de schimb pentru o anumită dată pe viitor, deoarece cursul spot (cel care se stabilește de către BNR în fiecare zi) poate fluctua și produce pierderi prin diferențele de curs.

A mai arătat că ulterior refuzului de a achita facturile, pârâta a refuzat până la momentul depunerii răspunsului la întâmpinare înapoierea cardurilor și a sistemelor Telepass pentru autostrăzi, folosindu-le în continuare și în anul 2010, așa cum rezultă din facturile Telepass anexate, precum și din traseele detaliate în anexă, la detalii utilizare Telepass / Viacard.

A mai arătat că pârâta a continuat să primească facturile, inclusiv cele referitoare la TVA recuperat, societatea care se ocupa cu recuperarea TVA-ului, NTS trimițând regulat atât facturile de TVA cat si cele privind comisionul, așa cum rezultă din facturile anexate acțiunii introductive.

Informațiile referitoare la prețul carburanților și la discounturile aplicate erau disponibile pe site-ul www.as24.com, după introducerea contului personal (user) și a parolei trimise prin email-ul din data de_ . Informațiile referitoare la prețurile carburanților puteau fi consultate în timp real, prin consultarea paginii indicate. Discounturile se refereau nu numai la carburanți, ci includeau și alte produse care au fost achiziționate de la stațiile de carburanți. A menționat faptul că în cursul desfășurării relațiilor contractuale pârâta nu i-a pus în vedere faptul că acestea nu îi sunt accesibile sau cunoscute.

Referitor la situația datoriilor recuperate prin NTS, a arătat că pentru acestea au fost comunicate pârâtei situații detaliate. Deși a corespondat prin e-mail cu pârâta în privința mai multor probleme, aceasta nu a contestat niciodată facturile emise și primite. În corespondența purtată prin e-mail nu există referiri la contestarea facturilor. A mai arătat că a blocat cardurile de alimentare cu carburanți emise pentru pârâtă, dar pârâta a refuzat înapoierea cardurilor și sistemelor Telepass pentru autostrăzi, folosindu-le în continuare și în anul 2010, așa cum rezultă din facturile Telepass anexate, precum și din traseele detaliate în anexă, la detalii utilizare Telepass

/Viacard, furnizate de partea italiană.

Referitor la cererea de emitere a ordonanței de plată, a menționat faptul că instanța a respins excepția lipsei calității sale procesuale, invocată de SC V. I. S. .

A mai arătat că calitatea sa procesuală activă rezultă din contractul de intermediere prin card încheiat între ea și pârâtă. Pentru taxele de autostradă sau tranzit pe care pârâta le achita pe baza cardului, reclamanta realiza plata din contul propriu din țara care percepea taxa respectivă, ulterior retrăgând suma corespunzătoare din contul clientului. Bonul sau factura care dovedește plata sunt emise la locul efectuării plății sau sunt trimise prin poștă către client, reclamanta fiind doar un intermediar în plata cu cardul. Ca document justificativ pentru aceste taxe, reclamanta a emis facturi-centralizator, înscrisuri care dovedesc efectuarea acestei plăți. Potrivit dispozițiilort art. 46 C.com., « obligațiile comerciale se probează prin acte sub semnătură privată și/sau prin facturi acceptate», aceste facturi centralizator îndeplinind prevederile legii pentru probarea obligațiilor comerciale. Pârâta-debitoare a achitat și a recunoscut aceste plăți și înainte de anul 2009, așa cum rezultă și din e- mailul trimis de pârâtă prin Laura Siminiceanu, în data de 5 noiembrie 2009 la ora 12:30, către ltricoire@ro.as24.com (Louise Tricoire).

Pentru a detalia și mai mult, a mai menționat că serviciile_ KSERVICE S. constau în achitarea pe loc a prețului produsului, taxelor și serviciilor pe care clientul Ie-a achiziționat pe baza cardului de la stația din rețeaua A., în țara și în moneda în care au fost achiziționate. Plata către stația care furnizează produsele, achitarea taxelor și serviciile era realizată pe loc din contul său bancar. Acest fapt se poate constata din factura 68009AV000432/_ în sumă de 0,02 euro (plata realizată în Austria prin OBERKANK AG WIEN SUD) de exemplu, unde banca din care a fost realizată plata este banca din țara respectivă. Ulterior, reclamanta prelua din contul clientului suma respectivă, pentru a o transfera în banca din țara în care a fost realizată plata. Pe lângă produse constând în carburanți și bunuri cumpărate din stațiile A., reclamanta intermedia plăți legate de servicii (de exemplu, spălarea camionului), de taxele de autostradă și alte plăți către terți. Pentru aceste plăți, reclamanta funcționa ca un intermediar în baza cardului emis, exact ca și în cazul unui card bancar de credit (card emis de o bancă, cu care se pot achiziționa produse fără ca posesorul cardului să dispună efectiv de sumele respective, care urmează să fie preluate din contul clientului posesor de card ulterior). A arătat că, pentru aceste plăți, ea nu emitea facturi proprii, deoarece aceste facturi se obțineau la locul respectiv de către clientul care făcea plata sau erau trimise acestuia prin poștă, ci înscrisuri numite facturi centralizator. A apreciat de reținut faptul că, deoarece cardul A. folosit de client funcționează ca un card de credit, acesta poate achita și taxe sau servicii la locul și țara în care are nevoie. Taxele și serviciile sunt plătite tot la stația din rețeaua A. (taxe de autostradă, taxe de transport). Rețeaua A. reprezintă rețeaua de benzinării (majoritatea de pe autostrăzi) deținute de ea, în toate aceste cazuri, folosirea cardului determina emiterea facturii sau tipărirea și trimiterea prin poștă către client și a centralizatorului de facturi emise pe loc în țara unde a avut loc plata.

Pe fondul relațiilor cu pârâta, a arătat că datoria față de ea a pârâtei este în suma indicată în acțiunea introductivă.

Referitor la acceptarea de către pârâtă a facturilor fiscale, a arătat că acestea au fost acceptate la plată de către pârâtă conform art. 10 din Contractul de furnizare prin card și conform art. 14 din contractul de adeziune, care prevăd că "Clientul se angajează să-și verifice regulat facturile. Orice pretenție sau obiecție cu privire la suma sau natura operațiilor menționate în facturile periodice trebuie formulata în cel mult o lună de la data emiterii facturii și însoțită de documente justificative. După expirarea acestei perioade nu se va mai accepta nici o reclamație."; A învederat că nu există nicio obiecție sau pretenție formulată în scris în termen de o lună de la emiterea facturilor și primirea lor de către pârâtă conform confirmărilor de primire anexate la dosar. În corespondența pe e-mail purtată cu pârâta este vorba doar de neclarități, nu este vorba de contestarea facturilor. Prin urmare, acestea au fost considerate acceptate.

Referitor la cuantumul cert al creanței, a arătat că informațiile referitoare la prețul carburanților și discounturile aplicate erau disponibile în timp real pe site-ul www.as24.com, după introducerea contului personal (user) și a parolei trimise prin email-ul din data de_ . De asemenea, așa cum recunoaște și pârâta, acesta mai era făcut cunoscut și prin facturile trimise de reclamantă.

A mai arătat că pârâta nu a contestat sau nu a invocat neclarități referitoare la discounturi în timpul desfășurării relațiilor comerciale și nici ulterior acceptării facturilor, iar suma referitoare la discounturile acordate nu este dovedită. Având în vedere strânsa colaborare cu V., SC A. a acordat si alte discount-uri, diferite de cel cuprins în contractul de card.

Referitor la cursul forward, a reluat explicațiile din acțiunea introductivă, precizând că între momentul plății și transferul din contul clientului în contul său bancar dintr-o țară străină subscrisei trec mai multe zile, cursul de schimb folosit de ea este unul fix și la termen, așa numitul curs forward, care se stabilește pe piața interbancară și este diferit de cel BNR (deoarece este la termen nu reprezintă cursul din ziua respectivă). Acest curs forward se folosește pentru a fixa cursul de schimb pentru o anumită dată pe viitor, deoarece cursul spot (cel care se stabilește de către BNR în fiecare zi) poate fluctua și produce pierderi prin diferențele de curs.

Referitor la susținerile pârâtei în privința TVA-ului recuperat de la NTS, a reiterat susținerile sale din acțiunea introductivă. Suma de 520.533 lei reprezintă suma de achitat de către pârâtă după încasarea de către A. a TVA colectat de către societatea NordTransService Aps. Vărsarea către_ KSERVICE S. a tuturor sumelor recuperate de NordTransService Aps a fost realizată în baza actului adițional la contractele de furnizare produse și servicii din data de_ . Garanția reținută de ea este conformă și cu art. 13 din contractul de furnizare prin card, care prevede că "Dacă Clientul nu mai prezintă garanție suficienta, Emitentul poate suspenda Cardurile și/sau solicita Clientului garanții suplimentare în termen de cincisprezece zile. Neprezentarea garanțiilor solicitate în termenul indicat autorizează Emitentul să înceteze Contractul în condițiile art. 12"; și cu art. 15 din contractul de adeziune. Din garanția constituită prin colectarea TVA de către NTS au fost achitate facturile restante ale pârâtei, astfel că în prezent datoria pârâtei este reprezentată de facturile și facturile centralizator menționate.

A mai arătat că sumele deduse din garanția reținută din TVA au fost explicate în acțiunea introductivă și sunt în valoare de 64.697,17 euro. Aceste sume au fost utilizate pentru acoperirea datoriei pârâtei, rămânând datoria netă reprezentată de suma de

520.533 lei, la care se adaugă penalități, calculate conform prevederilor contractuale în valoare de 36.818,88 lei. A învederat că toate facturile de TVA erau trimise către pârâtă prin curierat.

A mai arătat că, așa cum rezultă din mail-urile depuse de pârâtă, aceasta a propus o garanție constând în garanție bancară, însă în perioada respectivă pârâta era în negocieri cu alte societăți furnizoare de combustibil, iar pentru a nu i se bloca cardurile, pârâta promitea constant că va plăti facturile restante și va depune o scrisoare de garanție bancară având ca beneficiar reclamanta. Pârâta a arătat chiar că a fost emisă o astfel de scrisoare, însă cu un alt beneficiar, nu A. T. S. .

A învederat că facturile ulterioare blocării cardurilor, respectiv din data de 4 noiembrie 2009 au fost emise pentru folosiri ale cardurilor anterioare datei respective. De asemenea, pârâta a refuzat înapoierea cardurilor și sistemelor Telepass pentru autostrăzi, folosindu-le în continuare si în anul 2010, așa cum rezultă din facturile Telepass anexate, precum si din traseele detaliate în anexă, la detalii utilizare Telepass

/ Viacard, furnizate de partea italiană. Pentru aceste utilizări ale cardurilor au fost emise respectivele facturi.

A învederat că comisionul în discuție este prevăzut în contractul de adeziune EUROTRAFIC din data de_, respectiv Application Form, semnat și ștampilat de reprezentantul pârâtei, care prevede la art. 5 un comision de 3% pentru utilizarea cardului. Reclamanta intermedia plata taxelor de autostradă și, pentru aceasta, primea un comision de 3% din suma achitată, conform prevederilor contractuale semnate și ștampilate de către pârâta. Pe tot parcursul colaborării pârâta a achitat acest comision, știind cu exactitate atât cuantumul cât și modalitatea de calcul.

Referitor la caracterele creanței, a arătat că cuantumul creanței este cert, deoarece facturile fiscale au fost acceptate la plată conform art. 10 din contractul de furnizare prin card și conform art. 14 din contractul de adeziune, care prevede că

"Clientul se angajează să își verifice regulat facturile. Orice pretenție sau obiecție cu privire la suma sau natura operațiilor menționate în facturile periodice trebuie

formulată în cel mult o lună de la data emiterii facturii și însoțită de documente justificative. După expirarea acestei perioade nu se va mai accepta nicio reclamație."; A reiterat faptul că nu a existat nicio obiecție sau pretenție formulată în scris în termen de o lună de la emiterea facturilor și primirea lor de către pârâtă conform confirmărilor de primire anexate la dosar. Prin urmare, acestea au fost considerate acceptate.

A arătat și faptul că penalitățile sunt justificate, deoarece creanța este certă, lichidă și exigibilă, iar acestea au fost comunicate cu ocazia procedurii concilierii directe. Modalitatea de facturare și prețul combustibilului erau cunoscute pârâtei, în timp real pe site, pe baza facturilor emise și la pompă.

Referitor la existența unei situații de dependență economică a unui comerciant față de altul, a arătat că alternativele reale la serviciile oferite de reclamantă sunt, în primul rând, plata cash sau cu cardul bancar la benzinăriile din România si Europa. Pârâta putea să achite în aceste moduri alimentările cu carburant și taxele de autostradă. În ceea ce privește plata alimentărilor cu carburant prin intermediul cardului, a învederat că, în afară de Shell, mai există companiile OMV (cu cardul OMV Business, pentru o rețea de 18.000 de benzinării în Europa), Rompetrol (cu cardul Fill

& Go), Petrom (cu cardul Petrom), MOL (cu cardurile Mol Gold și Silver), Lukoil (cu cardul Lukoil), Aral (cu cardul Aral CardPlus, care poate fi folosit în rețeaua OMV- Petrom) etc. și a subliniat că, având în vedere că România este stat membru UE, piața pentru aceste carduri este piața europeană.

În ceea ce privește clauzele contractuale, a arătat că contractul între reclamantă și pârâtă nu a fost unul impus, ci un contract în raport cu care pârâta și-a exprimat liber consimțământul. Alternativa la contractarea cu reclamanta era reprezentată de companiile mai sus arătate și de plata cash și/sau cu cardul bancar.

Referitor la pretinsa exploatare abuzivă a situației de dependență economică, a arătat că a indicat mai sus alternativele la serviciile oferite de ea, în raport cu care argumentul superiorității economice a reclamantei și al slăbiciunii pârâtei nu se susține. Consimțământul pârâtei în raport cu relațiile comerciale cu reclamanta a fost exprimat liber cu ocazia semnării contractului, neexistând un monopol al pieței sau o poziție dominantă din partea reclamantei.

A mai arătat că informațiile referitoare la prețul carburanților și la discounturile aplicate erau disponibile pe site-ul www.as24.com, după introducerea contului personal (user) și a parolei trimise prin email-ul din data de_ și la pompă. A învederat că, așa cum recunoaște și pârâta, acesta mai era făcut cunoscut și prin facturile trimise de reclamantă.

Referitor la sancționarea abuzului de dependență economică, a apreciat că practicile anticoncurențiale și abuzul de poziție dominantă sunt, în primul rând, de competența Consiliului concurenței, potrivit Legii nr. 21/1996. A apreciat că vicierea consimțământului prin abuzul de dependență economică nu reprezintă un argument valabil, în condițiile în care existau o serie de companii și alternative practice la serviciile oferite de reclamantă și în care reclamanta și-a exprimat liber consimțământul la încheierea contractului.

De asemenea, a considerat că obiectul prezentului litigiu sunt pretențiile reclamantei față de pârâtă și nu practicile anticoncurențiale și abuzul de poziție dominantă, conform Legii nr. 21/1996.

În drept, a invocat dispozițiile Legii nr. 21/1996.

Prin sentința civilă nr. 5286/19 octombrie 2011, în conformitate cu prevederile art. 270 C.proc.civ. din 1865, instanța a admis cererea de pronunțare a unei hotărâri parțiale formulată de reclamanta SC_ KSERVICE S. în contradictoriu cu pârâta SC

V. I. S. pentru porțiunea din pretențiile reclamantei recunoscută de pârâtă, și, în consecință, a obligat-o pe pârâta SC V. I. S. să plătească reclamantei SC_ KSERVICE S. suma de 106.747,00 lei, reprezentând contravaloare servicii. A stabilit termen pentru continuarea judecării cauzei în limitele rămase în urma pronunțării acestei hotărâri parțiale la data de 23 noiembrie 2011, sala 249, ora 8:00.

La data de 4 martie 2013, pârâta a formulat o cerere reconvențională, solicitând constatarea caracterului abuziv al clauzelor cuprinse la pct. 3, pct. 7, pct. 8, pct. 9 și pct. 10 din contractul de furnizare card nr. 6. încheiat între pârâta reclamantă și reclamanta pârâtă în data de_ și al clauzelor de la pct. 5 și art. 11 și 13 din

contractul de adeziune Eurotrafic nr. 6. (Application Form) încheiat între pârâta- reclamantă și reclamanta pârâtă în data de_ și, în consecință, să se constate nulitatea absolută a tuturor acestor clauze.

În motivarea cererii reconvenționale, a invocat, în esență, aceleași argumente pe care le-a invocat și în întâmpinare cu referire la pretinsul abuz de poziție dominantă al reclamantei pârâte

În drept, a invocat art. 6 lit. f și art. 49 din Legea nr. 21/1996, respectiv art. 966 și art. 968 din C.civ. din 1864, în contextul unei pretinse lipse de cauză / cauze ilicite a obligațiilor sale rezultate din clauzele contractuale atacate.

Prin încheierea pronunțată în ședința publică din 3 aprilie 2013 în dosarul nr._, instanța a dispus disjungerea cererii reconvenționale și formarea unui nou dosar, în care părțile din prezentul dosar urmau a avea calități inversate, iar obiectul dosarului urma a fi reprezentant de o cerere de constatare a nulității unui act juridic, reținând faptul că din punct de vedere procedural termenul pentru depunerea cererii reconvenționale expirase înainte de depunerea acestei cereri de către pârâtă, însă pârâta a invocat aceleași aspecte și pe cale de întâmpinare, prin urmare instanța era ținută să se pronunțe asupra aspectelor invocate de către pârâtă, indiferent dacă urma să o facă cu ocazia analizei apărărilor sau cu ocazia analizei cererii reconvenționale. A reținut și incidența în speță a dispozițiilor art. 135 și 119 C.proc.civ. din 1865.

În speță au fost administrate următoarele probe: înscrisurile depuse de părți la dosar, interogatoriile reciproce ale părților și rapoartele de expertiză contabilă întocmite de d-nii experți contabili Boldizsar Ghizela M., respectiv Mura Petru.

Referitor la excepția nelegalei timbrări a cererii, invocată de pârâtă prin întâmpinare, tribunalul reține că reclamanta a anexat cererii de chemare în judecată dovada achitării unei taxe judiciare de timbru de 100 lei (f.5 vol. I), respectiv a depus la dosar la data de 16 februarie 2011 dovada achitării unei diferențe de taxă judiciară de timbru de 9589,68 lei (f.3 vol. II) și timbre judiciare în valoare de 5 lei (f.4 vol. II), cererea fiind astfel legal timbrată, fapt care atrage lipsa de temeinicie a excepției nelegalei timbrări a cererii.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a SC_ K SERVICE

S., invocată de pârâta SC V. S. prin întâmpinare, tribunalul reține că aceasta a fost unită cu fondul prin încheierea pronunțată în ședința publică din 6 aprilie 2011.

Cu titlu preliminar, tribunalul are în vedere faptul că acțiunea a fost introdusă la data de 3 decembrie 2010 și are ca obiect pretenții derivate din raporturi juridice născute între părți înainte de anul 2011.

Prin raportare la data nașterii raporturilor juridice dintre părți (contractul de furnizare prin card nr. 6. a fost încheiat la data de 26 octombrie 2006, respectiv contractul de adeziune EUROTRAFIC nr. 6. a fost încheiat la data de 19 februarie 2007) și la prevederile art. 6, alin. 2 și alin. 6 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, respectiv prin raportare la prevederile art. 3 și art. 5 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, tribunalul reține că raporturile juridice dintre părți s-au născut înainte de intrarea în vigoare a noului Cod civil, iar efectele lor în curs de desfășurare nu se încadrează în excepțiile prevăzute de art. 6 alin. 6 din Legea nr. 287/2009 și de art. 5 din Legea nr. 71/2011, pentru a le fi aplicabile dispozițiile Noului Cod civil. În consecință, legislația aplicabilă raporturilor juridice dintre părți este reprezentată de Codul comercial din 1887, ca lege specială și de Codul civil din 1864, ca lege generală.

În același sens, tribunalul reține că litigiul a fost demarat între părți înainte de intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă (15 februarie 2013), astfel încât normele procedurale aplicabile prezentei cauze sunt cele cuprinse în codul de procedură civilă din 1865, actualizat.

Analizând ansamblul materialului probator aflat la dosar, tribunalul reține următoarele:

Între reclamantă, în calitate de furnizoare de servicii și pârâtă, în calitate de beneficiară a acestor servicii, au fost încheiate contractul de furnizare prin card nr. 6.

, la 26 octombrie 2006 (f.31-34 vol. I) și, respectiv, contractul de adeziune EUROTRAFIC nr. 6., la data de 19 februarie 2007 (f.27-30), modificate prin actul adițional din 6 februarie 2009 (f.36-37 vol. I). Anexele acestor convenții, în care sunt evidențiate

serviciile de plată electronică a tarifelor de utilizare a autostrăzilor și a altor drumuri, poduri și tuneluri europene, prestate de reclamantă în favorea pârâtei, se regăsesc la f. 38-41 din vol. I (serviciile aferente S. ului de Taxare Electronică HGV prin transpondere, servicii de taxare prin telebadge PL, servicii VIAcard, colectare a TVA plătite de pârâtă prin intermediul NordTransService Aps (societate comercială daneză)).

Concret, prin convențiile mai sus arătate, reclamanta s-a obligat să presteze servicii de plată electronică către furnizorii de combustibili, lubrifianți din rețeaua A. a bunurilor achiziționate de pârâtă, respectiv servicii de plată electronică a tarifelor de utilizare a autostrăzilor și a altor drumuri europene, toate prin intermediul cardurilor emise de reclamantă și puse la dispoziția pârâtei.

Prin actul adițional din 6 februarie 2009, pârâta a convenit cu reclamanta ca TVA colectată de către NTS să se constituie într-o garanție de 80.000 euro, care urma să fie vărsată direct de către NTS în conturile reclamantei, din recuperările de TVA.

În conformitate cu art. 1 (căsuța a 3-a), art. 4 și art. 7, art. 8, art. 9 și art. 10 din contractul de furnizare prin card nr. 6. /26 octombrie 2006, părțile au convenit ca facturarea să se efectueze de către reclamantă la 15 zile de la prestarea fiecărui serviciu, cu termen de plată de 30 de zile, în euro, prețurile de vânzare ale produselor fiind calculate pe baza tarifelor A. în vigoare la data și locul tranzacției, discounturile oferite de reclamantă pârâtei (din prețul motorinei) fiind cele arătate la pct. 4: 0,03 eur/l pentru Austria, 0,61 CZK/l pentru Cehia, respectiv 0,02 eur/l pentru Germania. Părțile au mai convenit că prețurile cardurilor și ale serviciilor erau accesibile pe site-ul www.as24.com sau puteau fi obținute la cerere de la reclamantă, putând fi modificate oricând de către reclamantă.

Părțile au mai convenit ca conversia sumelor corespunzătoare tranzacțiilor efectuate din moneda țării în care a avut loc tranzacția în moneda de facturare a pârâtei să se facă la cursul de schimb de la data procesării facturii, pârâta urmând a suporta orice diferență de curs. Conform convenției părților, pârâta era răspunzătoare pentru plata tuturor produselor cu care contul său era debitat și se angaja să achite toate sumele datorate la datele de scadență și în condițiile stabilite contractual, sub sancțiunea unor penalități de întârziere egale cu dublul ratei dobânzii și un minim de 12% pe an. Orice neplată la scadență / plată parțială atrăgea automat, fără preaviz, exigibilitatea imediată a tuturor sumelor datorate de pârâtă reclamantei. Orice achitare parțială a unei facturi urma a fi imputată în primul rând, automat, asupra datoriei negarantate.

Conform convenției părților, pârâta se angaja să își verifice regulat facturile. Orice pretenție sau obiecție cu privire la suma sau natura operațiilor menționate în facturile periodice trebuia formulată în cel mult o lună de la data emiterii facturii și însoțită de documente justificative, după acest moment nemaifiind acceptată nicio reclamație. Formularea unei reclamații nu îndreptățea pârâta de plata de a plăti factura la scadență.

Părțile au mai convenit (art. 13) asupra obligației pârâtei de a constitui o garanție în favoarea reclamantei, în cuantumul solicitat de către aceasta din urmă, cu un termen de 15 zile de la solicitare în cazul considerării garanției ca fiind insuficientă de către reclamantă.

Contractul de adeziune EUROTRAFIC nr. 6. /19 februarie 2007 conține dispoziții cvasiidentice celor cuprinse în contractul de furnizare prin card nr. 6. /26 octombrie 2006, cu următoarele diferențe: limba de facturare urma să fie engleza, facturile urmau să fie emise la două săptămâni de la prestarea serviciului, cu termen de plată la 15 zile de la emitere, prin retragere automată din contul pârâtei, respectiv perceperea de către reclamantă a unui comision de 3% din valoarea serviciilor plătite electronic prin cardurile Eurotrafic.

În ceea ce privește facturarea, părțile au convenit (art. 12) ca reclamanta să emită facturile atât în nume propriu, cât și în numele celorlalte societăți comerciale din grupul

A., cu aceeași metodă de conversie a sumelor corespunzătoare tranzacțiilor efectuate din moneda țării în care a avut loc tranzacția în moneda de facturare a pârâtei: la cursul de schimb de la data procesării facturii, pârâta urmând a suporta orice diferență de curs. Imputația plăților și garanția au fost stabilite în termeni identici.

În ambele contracte părțile au convenit asupra competenței teritoriale a instanțelor de la sediul reclamantei, însă niciuna dintre părți nu s-a prevalat de această clauză contractuală, tribunalul reținând, în consecință, legala sa sesizare cu prezenta cauză.

Verificând incidența în speță a excepției lipsei calității procesuale active a SC_ KSERVICE S., tribunalul reține că părțile au convenit prin contractele mai sus arătate ca reclamanta să factureze atât servicii prestate în nume propriu (art. 1 (căsuța a 3-a), art. 8 din contractul de furnizare prin card nr. 6. /26 octombrie 2006), cât și servicii prestate de celelalte societăți comerciale din grupul A. (art. 12 alin. 2 din contractul de adeziune EUROTRAFIC nr. 6. /19 februarie 2007)

În consecință, dată fiind convenția părților, care li se impune cu forța legii, conform art. 969 alin. 1 C.civ. din 1864, reclamanta era îndreptățită să emită facturi în sarcina pârâtei pentru servicii prestate / bunuri livrate de alte societăți comerciale din grupul A., pârâta având obligația de a plăti reclamantei prețul acestor servicii / bunuri. Dată fiind identitatea între reclamantă și titulara dreptului de a încasa prețurile serviciilor / bunurilor arătate în cuprinsul prezentului aliniat, tribunalul reține că în speță nu este incidentă excepția lipsei calității procesuale active, excepția invocată de pârâtă fiind neîntemeiată.

Verificând incidența nulității clauzelor invocate de pârâtă prin întâmpinare (pct. 3, pct. 7, pct. 8, pct. 9 și pct. 10 din condițiile generale ale contractului de furnizare card nr. 6. /26 octombrie 2006 și pct. 5, art. 11 și 13 din contractul de adeziune Eurotrafic nr. 6. /19 februarie 2007), tribunalul reține următoarele:

Abuzul de dependență economică reprezintă o practică comercială interzisă de art. 6 lit. f din Legea nr. 21/1996 ("exploatarea stării de dependență în care se găsește o altă întreprindere față de o asemenea întreprindere sau întreprinderi [aflată / aflate într-o poziție dominantă] și care nu dispune de o soluție alternativă în condiții echivalente, precum și ruperea relațiilor contractuale pentru singurul motiv că partenerul refuză să se supună unor condiții comerciale nejustificate).

Pârâta a invocat în fața instanței art. 6 lit. f și a art. 49 din Legea nr. 21/1996 fără să se fi adresat în prealabil Consiliului Concurenței, singura autoritate română căreia legea română îi recunoaște competența materială de a stabili dacă și în ce măsură / condiții a avut loc o încălcare a normelor juridice care reglementează concurența între agenții economici pe teritoriul României.

Spre deosebire de alte state, cum ar fi Italia (art. 9 din Legea nr. 192/1998) sau Franța (art. L420-1 și urm. din Codul comerțului), care recunosc atât autorităților lor naționale în domeniul concurenței, cât și instanțelor de judecată competența materială de a stabili dacă și în ce măsură o anumită situație reprezintă o încălcare a normelor care reglementează concurența, România, prin art. 33 și urm. din Legea nr. 21/1996, a stabilit competența materială de descoperi, investiga și sancționa aceste fapte exclusiv în favoarea Consiliului Concurenței, instanțelor de judecată revenindu-le doar sarcina de a verifica legalitatea și temeinicia deciziilor Consiliului Concurenței, pe calea unui contencios administrativ special. Această soluție legislativă a fost adoptată și de alte state europene, cum ar fi Portugalia - art. 12, art. 17 și art. 68 din Legea nr. 19/2012.

În consecință, stabilirea de către Tribunalul Specializat C. a existenței unui caz de abuz de dependență economică din partea reclamantei ar excede limitelor puterii judecătorești în sensul art. 304 pct. 4 C.proc.civ., motiv pentru care tribunalul nu va proceda la analiza legalității și/sau temeiniciei argumentelor pârâtei în acest sens.

Verificând lipsa cauzei / caracterul nelicit al cauzei obligațiilor asumate de către pârâtă prin clauzele atacate în condițiile dreptului comun, art. 966 și art. 968 din C.civ. din 1864, tribunalul reține că clauza cuprinsă în art. 3 din condițiile generale ale contractului de furnizare card nr. 6. /26 octombrie 2006 permite reclamantei să schimbe condițiile generale ale acestei convenții oricând, cu obligația corelativă de a comunica pârâtei printr-o notificare simplă în cuprinsul facturii modificările neesențiale, respectiv într-un nou set de condiții generale trimis pârâtei modificările esențiale, utilizarea cardurilor emise în temeiul acestui contract de către pârâtă după trimiterea condițiilor generale revizuite sau după prezentarea notificării constituind acceptarea acestora fără rezerve.

Clauzele cuprinse în art. 7-10 din condițiile generale ale contractului de furnizare card nr. 6. /26 octombrie 2006 au fost analizate mai sus: art. 7 prevede că prețurile produselor sunt cele cuprinse în tarifele A. în vigoare la data tranzacției, respectiv posibilitatea pârâtei de a consulta tarifele online și la cerere și dreptul reclamantei de a le modifica oricând, art. 8 și 9 se referă la facturare și plată, respectiv art. 10 reglementează reclamațiile pârâtei referitoare la valoarea serviciilor facturate.

În ceea ce privește pct. 5 din condițiile speciale, respectiv art. 11 și 13 din condițiile generale ale contractului de adeziune Eurotrafic nr. 6. /19 februarie 2007, primul vizează comisionul de 3% perceput de reclamantă pentru plata serviciilor care fac obiectul cardului Eurotrafic, art. 11 are un conținut similar art. 7 din contractul de furnizare card nr. 6. /26 octombrie 2006, cu diferența majoră a stipulării unui comision în sarcina pârâtei și în beneficiul reclamantei pentru serviciile de plată a tarifelor de utilizare a podurilor, tunelurilor, drumurilor și a piețelor franceze de gros, comision care corespunde celui arătat la pct. 5 din condițiile speciale, de 3%. Art. 13 are un conținut similar art. 9 din contractul de furnizare card nr. 6. /26 octombrie 2006.

Niciuna dintre clauzele mai sus descrise nu poate fi apreciată ca fiind lipsită de cauză sau ca având o cauză nelicită.

În condițiile în care atât contractul de furnizare card nr. 6. /26 octombrie 2006 cât și contractul de adeziune Eurotrafic nr. 6. /19 februarie 2007, modificate prin actul adițional mai sus arătat, cu toate anexele lor aferente, au fost încheiate de părți pentru perioade nedeterminate de timp, iar bunurile și serviciile livrate, respectiv prestate au prețuri supuse unor variații frecvente, determinate de variațiile prețurilor unor materii prime supuse cotației zilnice (prețul țițeiului) sau de variațiile tarifelor de utilizare a drumurilor, autostrăzilor, stabilite de diferite autorități sau companii europene, îndreptățirea reclamantei de a își reevalua prețurile percepute pârâtei nu poate fi considerată ca fiind întemeiată pe o cauză ilicită sau lipsită de cauză, reclamanta fiind îndreptățită să stabilească în mod liber prețurile serviciilor sale, iar pârâta având la dispoziție oricând posibilitatea denunțării unilaterale a contractelor, cu un preaviz de doar 8 zile.

În mod similar, reglementarea contractuală a posibilității pârâtei de a consulta prețurile doar online sau la cerere nu încalcă dispozițiile legale referitoare la necesitatea unei cauze licite. Dat fiind volumul de activitate al reclamantei și frecvența modificării prețurilor, afișarea acestora exclusiv online și comunicarea lor doar la cerere apare justificată, mediul online asigurând o informare rapidă, ieftină și actualizată.

Clauzele referitoare la facturarea la cursul procesării asigură reclamantei păstrarea valorii prețului în funcție de valoarea valutei utilizate, iar transferarea riscului valutar către pârâtă constituie o operațiune în limitele libertății contractuale, ambele denotând o cauză licită.

Cât privește penalitățile de întârziere, cauza acestora este, de asemenea, licită, scopul lor fiind despăgubirea reclamantei pentru plata de către pârâtă cu întârziere a obligațiilor sale. Metoda de calcul: dublul dobânzii legale dar nu mai puțin de 12% nu poate atrage lipsa cauzei sau caracterul nelicit al acesteia, în raporturile comerciale părțile fiind libere să stabilească rata dobânzii, conform OG nr. 9/2000.

În fine, obligația pârâtei de a își verifica facturile și mecanismul de contestare a facturilor nu apar nici ele ca fiind întemeiate pe o cauză ilicită / absentă. Scopul acestor clauze este acela de a asigura o desfășurare rapidă și corectă a relațiilor contractuale, în speță neexistând niciun scop ilicit urmărit de reclamantă.

De altfel, pârâta s-a limitat a afirma că clauzele atacate au cauze ilicite / sunt lipsite de cauză, fără a indica, concret, scopurile ilicite urmărite de reclamantă sau absența lor. Simplul caracter mai oneros pentru pârâtă a unora dintre aceste clauze nu prezintă nicio relevanță din perspectiva cauzei obligațiilor asumate de pârâtă. Contrar relațiilor comerciant - consumator, care sunt apreciate de lege ca fiind dezechilibrate, relațiile comerciant - comerciant sunt prezumate de lege ca fiind desfășurate de pe poziții egale din punct de vedere legal, iar eventualele dezechilibre sunt prezumate a fi expresia liberei voințe a părților, conform art. 969 alin. 1 C.civ. din 1864.

Concluzionând, convențiile mai sus analizate sunt convenții legal încheiate de părți în sensul art. 969 alin. 1 C.civ. din 1864 și obligațiile asumate contractual de părți li se impun acestora cu forța legii.

Analizând pe fond pretențiile reclamantei, tribunalul reține că, așa cum rezultă din coroborarea răspunsurilor pârâtei la interogatoriu cu facturile aflate în vol. I, pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile de plată a facturilor emise de reclamantă în sarcina sa, contrar art. 9 din contractul de furnizare card nr. 6. /26 octombrie 2006 și contrar art. 13 din contractul de adeziune Eurotrafic nr. 6. /19 februarie 2007, fapt care atrage răspunderea contractuală a pârâtei, conform art. 1073 teza I C.civ.

Tribunalul nu poate primi apărările pe fond ale pârâtei în sensul unei pretinse executări defectuoase de către reclamantă a obligațiilor sale, deoarece pârâta nu a făcut proba unei atare neexecutări de către reclamantă a obligațiilor sale în sens larg, în condițiile convenite contractual, prin formularea vreunei reclamații în ceea ce privește modul de facturare, în termenul convenit contractual, de 1 lună de la data emiterii vreuneia dintre facturile pretins întocmite cu nerespectarea dispozițiilor contractuale.

În ceea ce privește întinderea răspunderii pârâtei, tribunalul va avea în considerare cea de a doua expertiză efectuată în cauză de d-l expert contabil PETRU MURA (f.30-73 vol. III), dat fiind faptul că prima expertiză nu a reușit clarificarea tuturor aspectelor de fapt solicitate expertului.

În conformitate cu constatările d-lui expert MURA, în urma tuturor plăților efectuate de pârâtă, ținând cont și de soluția din hotărârea parțială, pârâta mai datora reclamantei cu titlu de preț al serviciilor prestate și al bunurilor livrate (debit principal) suma de 90.404,51 euro, respectiv suma de 3992,74 lei (f. 45, f.50 vol. III), respectiv 39.848,99 euro și 9.793,24 lei cu titlu de penalități de întârziere, calculate până la data de 23 ianuarie 2013.

Instanța nu poate însă ignora faptul că, așa cum reiese din înscrisurile depuse de pârâtă în vol. III la f. 166-171, necontestate de reclamantă, reclamanta era îndreptățită să încaseze de la NTS, în temeiul actului adițional la cele două convenții, suma de 20584,23 euro, reprezentând TVA plătită de pârâtă și recuperată de NTS. Această sumă urmează a fi dedusă din penalitățile de întârziere datorate de pârâtă, conform art. 969 alin. 1 C.civ. din 1864 raportat la art. 13 alin. final din condițiile generale ale contractul de adeziune Eurotrafic nr. 6. /19 februarie 2007, care stabilește imputația plăților în sensul imputației oricărei sume plătite de pârâtă asupra dobânzilor / daunelor interese moratorii datorate reclamantei.

În consecință, în temeiul art. 969 alin. 1 C.civ. din 1864 raportat la art. 9 din contractul de furnizare card nr. 6. /26 octombrie 2006, respectiv art. 13 din contractul de adeziune Eurotrafic nr. 6. /19 februarie 2007, art. 1073 teza I C.civ. din 1864, art. 1082 C.civ. din 1864 și art. 1069 C.civ. din 1864, tribunalul va admite în parte cererea reclamantei SC_ KSERVICE S., formulată în contradictoriu cu pârâta SC V. I. S. și, în consecință, o va obliga pe pârâta SC V. I. S. să plătească reclamantei SC_ KSERVICE S. următoarele sume de bani:

• echivalentul în lei la data plății conform cursului leu/euro al BNR al sumei de 90.404,51 euro, reprezentând debit principal convenit în euro;

• echivalentul în lei la data plății conform cursului leu/euro al BNR al sumei de 19.264,76 euro, reprezentând debit accesoriu convenit în euro - penalități de întârziere - calculat până la data de 23 ianuarie 2013;

• 3992,74 lei, reprezentând debit principal convenit în lei;

• 9793,24 lei, reprezentând debit accesoriu convenit în lei - penalități de întârziere - calculat până la data de 23 ianuarie 2013;

• penalități de întârziere, în continuare de la data de 24 ianuarie 2013 și până la data plății integrale a tuturor debitelor, calculate asupra debitelor principale mai sus arătate, echivalente cu dublul dobânzii legale penalizatoare, dar nu mai puțin de 12% / an.

Tribunalul nu poate reține criticile pârâtei referitoare la modul în care reclamanta a efectuat calculul comisionului de 3% sau cel al discounturilor, d-l exp. contabil Petru Mura arătând în mod detaliat în raportul de expertiză faptul că acestea au fost corect calculate.

Cât privește folosirea de către reclamantă a cursului forward al BRD-GSG SA, tribunalul are în vedere faptul că pârâta nu a contestat facturile cu respectarea mecanismului contractual prevăzut de art. 10 din contractul de furnizare card nr. 6.

/26 octombrie 2006, respectiv art. 14 din contractul de adeziune Eurotrafic nr. 6. /19

februarie 2007, astfel încât invocarea acestei pretinse nerespectări a contractului de către reclamantă apare lipsită de temei, conform art. 1169 C.civ. din 1864. Mai mult, astfel cum rezultă din Regulamentul nr. 4/2005 al BNR, utilizarea cursului de schimb stabilit de BNR nu este obligatorie.

În fine, reținând aplicabilitatea în speță a art. 274 alin. 1 C.proc.civ. și culpa procesuală a pârâtei, a cărei conduită a determinat-o pe reclamantă să inițieze prezentul demers judiciar, precum și proporția în care va fi admisă cererea reclamantei, tribunalul o va obliga pe pârâta SC V. I. S. să plătească reclamantei SC_ KSERVICE S. suma de 37.000,00 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din totalul spezelor de această natură efectuate de reclamantă, 41.242,68 lei (9689,69 lei taxă judiciară de timbru, 5 lei timbru judiciar, 4640 lei onorariul d-nei expert contabil Boldizsar, 5357 lei + 4451 lei + 1100 lei onorariul d-lui expert asistent Bigan și 16.000 lei onorariu avocațial) .

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE :

Respinge, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale active a SC_ KSERVICE S., cu sediul procesual ales în B., șoseaua B. -P., nr. 42-44, clădirea A, Aripa A2, etaj 1, sector 1.

Admite în parte cererea reclamantei SC_ KSERVICE S., formulată în contradictoriu cu pârâta SC V. I. S., cu sediul în C. -N., str. Z., nr. 38/2, jud. C. și, în consecință:

Obligă pârâta SC V. I. S. să plătească reclamantei SC_ KSERVICE S. următoarele sume de bani:

• echivalentul în lei la data plății conform cursului leu/euro al BNR al sumei de 90.404,51 euro, reprezentând debit principal convenit în euro;

• echivalentul în lei la data plății conform cursului leu/euro al BNR al sumei de 19.264,76 euro, reprezentând debit accesoriu convenit în euro - penalități de întârziere - calculat până la data de 23 ianuarie 2013;

• 3992,74 lei, reprezentând debit principal convenit în lei;

• 9793,24 lei, reprezentând debit accesoriu convenit în lei - penalități de întârziere - calculat până la data de 23 ianuarie 2013;

• penalități de întârziere, în continuare de la data de 24 ianuarie 2013 și până la data plății integrale a tuturor debitelor, calculate asupra debitelor principale mai sus arătate, echivalente cu dublul dobânzii legale penalizatoare, dar nu mai puțin de 12% / an.

Obligă pârâta SC V. I. S. să plătească reclamantei SC_ KSERVICE S. suma de 37.000,00 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi, 10 iulie 2013.

PREȘEDINTE,		GREFIER,
F. -Iancu M.	F.	B.

Thred./FIM/4 ex./28.02.14

← Sentința civilă nr. 1149/2013. Acțiune în pretenții comerciale		Decizia civilă nr. 422/2013. Acțiune în pretenții comerciale →

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Sentința civilă nr. 195/2013. Acțiune în pretenții comerciale Decizia civilă nr. 303/2013. Acțiune în pretenții comerciale Decizia civilă nr. 667/2013. Acțiune în pretenții comerciale Sentința civilă nr. 1149/2013. Acțiune în pretenții comerciale Decizia civilă nr. 422/2013. Acțiune în pretenții comerciale Sentința civilă nr. 1054/2013. Acțiune în pretenții comerciale Decizia civilă nr. 78/2013. Acțiune în pretenții comerciale Decizia civilă nr. 583/2013. Acțiune în pretenții comerciale