Sentința civilă nr. 2081/2013. Ordonanță de plată. OUG 119/2007

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA C I V I L Ă Nr. 2081/2013

Ședința publică din 19 noiembrie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: C. V., judecător-sindic GREFIER: T. E.

Pe rol judecarea cauzei - litigii cu profesioniștii - privind pe creditoarea R. A. O. S.

V. Ș. R. și pe debitoarea SS B. S. D., având ca obiect ordonanță de plată - OUG 119/2007.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă creditoarea, prin cons. jur. Runcan C. A. (cu delegație f. 19 dosar), lipsă fiind debitoarea.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care,

Se constată depusă la dosar dovada de achitare a diferenței de taxă judiciară de timbru în cuantum de 150 lei (f. 22).

Creditoarea, prin reprezentant, declară că își precizează acțiunea, în sensul diminuării pretențiilor față de debitoare, la cuantumul de 41765 lei, motivat de faptul că pârâta a achitat în data de_ suma de 1500 lei, conform chitanței nr. 3975, pe care îl depune la dosar în fotocopie (f.23). Declară că nu are alte cereri în probațiune.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat în cauză instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Creditoarea, prin reprezentant, solicită admiterea acțiunii precizate și obligarea debitoarei la plata sumei de 41.765 lei reprezentând facturi însușite la plată și neonorate în termen, și penalități de întârziere în temeiul contractului nr. 2906/_ .

Deliberând constată;

T R I B U N A L U L

Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus creditoarea R. A. O. S. V. Ș. R. în contradictoriu cu debitoarea SS B. S. D., a solicitat emiterea unei ordonanțe de plată, prin care debitoarea să fie obligată la plata sumei de 43265,18 lei, reprezentând facturi însușite la plată și neonorate la termen, în cuantum de 16365,91 lei și penalități de întârziere datorate în temeiul contractului nr. 2906, în valoare de 26899,27 lei calculate până la data de_ .

În motivare s-a arătat că la data de 5 august 2011 a încheiat cu pârâta S.C. S. B. S., contractul având ca obiect vânzarea-cumpărarea următoarei cantității de masa lemnoasa: PARTIDA

3. Mo lemn rotund pentru industrializare 299 MC, contract înregistrat sub nr.2906.

Potrivit art. 3 din contractul nr. 2906 prețul materialului lemnos se va achita astfel: 30% din valoarea contractului se va achita in termen de 72 de ore de la adjudecarea licitației prin negociere, diferența de 70% din valoarea contractului se va achita in termen de 30 de zile calendaristice de la data avizării materialului lemnos.

Deși termenul de plată al facturilor a fost depășit, pârâta nici până la această dată nu a procedat la plata acestora in întregime.

Potrivit art.3 din contract "Se aplica penalități de 0,3% pe zi de întârziere a plații".

Dat fiind faptul că pârâta nu a înțeles să achite la termenul stabilit în contract, contravaloarea contractului în întregime solicită obligarea acesteia la plata penalităților de întârziere în cuantum total de 26.899.27 lei.

1

Se precizează faptul că în data 12 iunie 2013, a trimis o înștiințare de plată pârâtei unde i-a adus la cunoștință suma restantă datorată și faptul că va acționa în instanță după 10 zile de primirea înștiințări.

Ulterior pârâta a semnat și un angajament de plată la data de_ în care este specificat faptul că aceasta va achita pe luna august 2013 suma de 1000 lei și până la sfârșitul luni decembrie 2013 întreaga suma restantă.

Având în vedere că nici până la această dată pârâta nu și-a achitat datoria se solicită obligarea acesteia la plata de 43.265.18 lei.

In drept s-au invocat disp. O.U.G. 119/2007.

Examinând actele și lucrările dosarului instanța constată că,

în cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de disp. art. 1014-1022 Noul Cod de procedură civilă pentru emiterea ordonanței de plată.

De asemenea tribunalul în baza prev. art. 1018 alin. 3 Noul Cod de procedură civilă consideră nedepunerea întâmpinării ca o recunoaștere a pretențiilor creditoarei.

De asemenea faptul că debitoarea a achitat suma de 1500 lei după introducerea prezentei cereri de emitere a ordonanței de plată echivalează cu o recunoaștere a debitului.

Pentru aceste considerente instanța va admite cererea precizată potrivit dispozitivului prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea precizată formulată de R. A. O. S. V. Ș. R., cu sediul în B.

, str. A. J., nr.2, jud. B. -Năsăud, în contradictoriu cu debitoarea SS B. S. D. , cu sediul în D., str. P., nr. 38, jud. B. -Năsăud, nr. ORC J_, CUI 28801602.

Obligă debitorul să plătească creditorului suma de 41.765 lei cu titlu de debit și penalități de întârziere și sumă de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată;

Fixează termen de plată în 30 de zile de la comunicare.

Cu drept de cerere în anulare pentru debitor în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică din data de 19 noiembrie 2013.

PREȘEDINTE,

Judecător-sindic GREFIER,

C. V. T. E.

Red/dact: CV/HVA

_ /4 ex

2

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2081/2013. Ordonanță de plată. OUG 119/2007