Sentința civilă nr. 222/2013. Strămutare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ NR. 222/2013
Ședința Camerei de Consiliu din data de 20 Martie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE F. T. GREFIER D. C.
Pe rol soluționarea cererii de strămutare a cauzei ce formează obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei T., privind acțiunea formulată de reclamanta SC F. SRL în contradictoriu cu pârâții SC G. B. SRL, GAL C.
C., având ca obiect opoziție la executare, cerere formulată de reclamanta SC F. SRL.
La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea promovată este legal timbrată, cu taxa judiciară de timbru în valoare de 4 de lei, conform dovezilor aflate la fila 16 din dosar și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.
Prin Serviciul Registratură, la data de_ pârâtele SC G. B. SRL și GAL C. C. au depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare.
Se constată că petenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art.
242 pct.2 C.pr.civ.
În temeiul art. 129 al. 5 C.pr.civ. Curtea pune în discuție temeiul de drept al cererii incidentale, respectiv a cererii de strămutare, raportat la momentul introducerii acțiunii a cărei strămutare se solicită, iar în urma verificărilor constată că incidente sunt dispozițiile art. 39 al. 2 C.pr.civ.
Totodată, în temeiul art. 137 C.pr.civ. pune în discuție excepția necompetenței materiale și teritoriale a Curții de Apel Cluj în soluționarea prezentei cereri invocată de pârâte prin întâmpinare și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.
CURTEA,
Constata ca prin cererea înregistrată la data de_ sub nr._ SC
F. SRL a solicitat în temeiul art. 140 alin. 2 din N.C.pr.civ. strămutarea judecării dosarului nr._ înregistrat pe rolul Judecătoriei T. invocând existența unor motive de "bănuială legitimă"; asupra imparțialității judecătorilor în condițiile în care reclamanții sunt din T. fiind posibilă o relație de prietenie
între aceștia și corpul magistraților.
La termenul de judecată din_ in contextul punerii în discuție a temeiului cererii instanta a invocat si excepția necompetenței materiale în soluționarea cererii de strămutare apreciata ca intemeiata.
In acest sens au fost avute în vedere următoarele:
Dosarul nr._ al Judecătoriei T., a cărui strămutare se solicită, a fost înregistrat la data de_ așa cum rezultă din extrasul de pe portalul
1
instanțelor respectiv extrasul de pe site-ul Curții de Apel Cluj depuse la fila 4 dosar.
În condițiile în care procedura de judecată aplicabilă dosarului nr._ al Judecătoriei T. este cea prevăzută de vechiul C.pr.civ. Curtea apreciază că cererea de strămutare formulată în legătură cu acest dosar trebuie să fie supusă acelorași rigori procedurale.
De altfel, potrivit art. 24, 25 din N.C.pr.civ. dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare, respectiv procesele în curs de judecată începute sub legea veche rămân supuse acestei legi.
În concluzie, unei cereri de strămutare formulată în legătură cu un dosar înregistrat pe rolul instanțelor de judecată înainte de_ îi vor fi aplicabile dispozițiile art. 37-40 din vechiul C.pr.civ.
Față de aceste constatări, reținând că textul art. 39 alin. 2 din vechiul C.pr.civ. stabilește competența de soluționare a cererii de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă în favoarea Înaltei Curți de C. și Justiție, în baza art. 158 și urm. din același act normativ Curtea va admite excepția necompetenței materiale și va declina competența de soluționare a cererii de strămutare în favoarea Înaltei Curți de C. și Justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Admite excepția necompetenței materiale.
Declina competența de soluționare a cererii de strămutare în favoarea Înaltei Curți de C. și Justiție.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE GREFIER
F. T. D. C.
Red.F.T./S.M.D.
2 ex./_
2
← Decizia civilă nr. 29/2013. Sechestru judiciar | Sentința civilă nr. 397/2013. Strămutare → |
---|