Sentința civilă nr. 2588/2013. Fuziune, divizare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C.
Dosar nr._ /a1
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2588/2013
Ședința Camerei de consiliu din data de 09 octombrie 2013 Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: C. G. GREFIER: A. B.
Pe rol fiind soluționarea cererii de reexaminare formulată de petenta S.C T. I.
E. S.R.L cu privire la încheierea civilă nr.2038/2013 pronunțată în dosarul nr._ al tribunalului Specializat C. .
La apelul nominal făcut în ședința publică, la cea de-a doua strigare a cauzei, se prezintă pentru petentă d-ul consilier Ciobanu Cosmin, cu delegație depusă la acest termen de judecată.
Procedura de citare nu este legal îndeplinită cu petenta raportat la faptul că dovada de îndeplinire a procedurii de citare nu s-a întors la dosar; viciul de procedură se acoperă însă prin prezența reprezentantului petentei.
S-a făcut referatul cauzei și se constată că s-a depus la data de 25 septembrie 2013, din partea petentei un script intitulat "adresă de înaintare.";
Reprezentantul petentei arată că nu mai are alte cereri de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra cererii de reexaminare.
Reprezentantul petentei solicită admiterea cererii pentru motivele invocate în cuprinsul acesteia; arată că doar la una din societăți s-a primit citația emisă; toate actele originare ale societății absorbite sunt depuse la Registrul Comerțului.
Instanța reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Prin cererea de reexaminare înregistrată sub nr. de mai sus, la data de 27 august 2013, petenta SC T. I. E. S. a solicitat revenirea asupra măsurii anulării cererii ca insuficient timbrată dispusă prin încheierea civilă nr. 2038/2013 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. .
În motivarea cererii petenta a arătat că a depus la ORC C. documentele necesare în vederea realizării fuziunii prin absorbție a societății cu SC SICTUR S., fiind parcurse toate etapele legale până la faza de soluționare a cererii de către Tribunalul Specializat C.
. În perioada pregătirii dosarului la ORC, respectiv la finalul lunii iunie 2013, petenta a solicitat lămuriri ORC și instanței competente cu privire la cuantumul taxei judiciare de timbru care trebuie achitată, fiindu-i comunicat un răspuns prin care s-a arătat că această taxă este în cuantum de 50 lei, motiv pentru care la data depunerii cererii a fost achitată această taxă. Ulterior depunerii cererii, ambele societăți, atât cea absorbantă, cât și cea absorbită, au primit citație din partea instanței, în cuprinsul citației transmise petentei nefiind indicate alte elemente care trebuie depuse la dosar, astfel că petenta nu a verificat conținutul celei de a doua citații, considerând că cele două citații sunt identice.
Petenta a susținut că toate documentele originale ale societății absorbite, care urmează a fi radiată, au fost depuse la ORC C., împreună cu o serie de alte documente
originale care sunt conținute în dosarul de fuziune, motiv pentru care este imposibilă depunerea unei noi cereri care să cuprindă și o taxă valabilă din data de 3 iulie 2013 de 100 lei.
S-a arătat că în cazul respingerii cererii de reexaminare petenta ar trebui să reia etapa finală a fuziunii, atât în relația cu ORCV C., care înseamnă obținerea de duplicate după toate documentele dosarului, contra unei taxe, precum și reachitarea tuturor taxelor aferente ORC, care sunt considerabil de mari, precum și retransmiterea către instanța competentă a unui nou dosar cu același obiect, procedură costisitoare și care ar perturba activitatea celor două societăți implicate în fuziune.
În drept, au fost invocate prevederile art. 200 NCPC.
Analizând cererea de reexaminare formulată de petenta SC T. I. E. S., instanța reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la 23 iulie 2013 petenta SC T. I. E.
S. a solicitat instanței să se constate legalitatea fuziunii și a hotărârilor adunărilor generale implicate, să se dispună fuziunea prin absorbție a SC T. I. E. S., societate absorbantă, și a SC SICTUR S., societate absorbită, să se dispună înregistrarea la ORC a mențiunilor privitoare la fuziunea societăților, să se dispună radierea SC SICTUR S., să se dispună efectuarea înregistrărilor la ORC a mențiunilor din actul mmodificator al actului constitutiv al societății absorbante referitoare la majorarea capitalului social, repartizarea părților sociale și participarea la beneficii și pierderi și să se dispună publicarea pe paginile electronice a societății absorbante și ORC a hotărârilor adunărilor generale și a dispozitivului sentinței.
Prin rezoluția din 26 iulie 2013, judecătorul cauzei a dispus citarea petentei SC T.
E. S. cu mențiunea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 lei, în completarea celei deja achitate, sub sancțiunea anulării cererii (fila 2), procedura de citare cu petenta fiind îndeplinită la data de 30 iulie 2013 (fila 54), aceasta fiind înmânată d-lui Sallai Ioan - funcționar sau persoană însărcinată cu primirea corespondenței.
Prin Încheierea civilă nr. 2038/_ a Tribunalului Specializat C. pronunțată în dosarul_, raportat la dispozițiile art. 200 Cod procedură civilă, instanța a anulat ca insuficient timbrată cererea formulată de petenta SC T. I. E. S. .
Împotriva acestei hotărâri petenta SC T. I. E. S. a formulat în termenul prevăzut de art. 200 alin. 5 Cod procedură civilă, prin care a solicitat revenirea asupra măsurii anulării cererii ca insuficient timbrată dispusă prin încheierea civilă nr. 2038/2013 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. .
În susținerea cererii de reexaminare petenta a arătat că a solicitat lămuriri ORC și instanței competente cu privire la cuantumul taxei judiciare de timbru care trebuie achitată, fiindu-i comunicat un răspuns prin care s-a arătat că această taxă este în cuantum de 50 lei, motiv pentru care la data depunerii cererii a fost achitată această taxă. Ulterior depunerii cererii, ambele societăți, atât cea absorbantă, cât și cea absorbită, au primit citație din partea instanței, în cuprinsul citației transmise petentei nefiind indicate alte elemente care trebuie depuse la dosar, astfel că petenta nu a verificat conținutul celei de a doua citații, considerând că cele două citații sunt identice. De asemenea a mai arătat că respingerea cererii de reexaminare ar presupune reluarea etapei finale a procedurii atât cu ORC, procedură acre a fi costisitoare pentru ea, atât în ceea ce privește obținerea unor fotocopii după actele originale existente la ORC cât și a plății din nou a taxelor percepute de către ORC. Anexat cererii de reexaminare, petenta a depus și diferența de taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei aferentă soluționării cererii inițiale formulate.
Potrivit prevederilor art.200 al.3-6 din Noul Cod de procedura civila, (3) Dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (2), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii.
Împotriva încheierii de anulare, reclamantul va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând motivat să se revină asupra măsurii anulării.
Cererea de reexaminare se face în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii.
Cererea se soluționează prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului, de către un alt complet al instanței respective, desemnat prin repartizare aleatorie, care va putea reveni asupra măsurii anulării dacă aceasta a fost dispusă eronat sau dacă neregularitățile au fost înlăturate în termenul acordat potrivit alin. (2).
Potrivit art. 197 Cod procedură civilă, "în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii";.
Potrivit art. 14 alin. 2 din OUG nr. 80/20013, Cererile de competența instanțelor judecătorești având ca obiect înregistrări în registrul comerțului se taxează cu 100 lei.
Potrivit art. 115 alin. 5 din constituția României, republicată, ordonanțele de urgență întră în vigoare după publicarea ei în Monitorul Oficial al României, ori OUG nr. 80/2013 a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 392 din 29 iunie 2013, astfel că de la această dată taxele judiciare stabilite prin acest act normativ au devenit obligatorii, ori petenta a formulat cererea a dresată instanței la data de 18 iulie 2013, astfel că taxa judiciară de timbru pe care aceasta trebuia să o achite era de 100 lei, aceasta achitând doar o taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei, pentru diferența de taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei aceasta fiind încunoștințată să o achite prin citația comunicată la 30 iulie 2013.
Ori având în vedere și dispozițiile art. 33 alin. 1 din OUG nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, astfel că raportat la dispozițiile legale menționate anterior, în mod temeinic instanța sesizată cu soluționarea cererii, raportat la dispozițiile art. 200 alin. 3 Cod procedură civilă, a procedat la anularea cererii de chemare în judecată.
Nu pot fi reținute drept temeiuri pentru reexaminarea încheierii faptul că partea nu a manifestat diligența necesară în vederea apărării drepturilor sale prin necitirea citațiilor care i-au fost comunicate și nici faptul că o eventuală reluare a procedurii este de natură a cauza în sarcina acesteia costuri suplimentare, căci petenta nu poate să își invoce propria sa lipsă de diligență potrivit principiului "Nemo auditur propriam turpitudinem allegans";.
De asemenea, raportat la dispozițiile art. 33 alin. 1 din OUG nr. 80/2013 raportat la dispozițiile art. 185 alin. 1 Cod procedură civilă, depunerea diferenței de taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei odată cu cererea de reexamniare nu constituie de asemenea un motiv de anulare a încheierii contestate, căci această obligație trebuia îndeplinită până la termenul din 7 august 2013, termen stabilit în acest scop de către instanță.
Față de cele de mai sus, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea de reexaminare formulată de petenta SC T. I. E. S., J-_, CUI 3879487, cu privire la încheierea civilă nr. 2038/2013 pronunțată în dosarul_ al Tribunalului Specializat C., pe care o va menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Respinge ca neîntemeiată cererea de reexaminare formulată de petenta SC T. I.
E. S., J-_, CUI 3879487, cu sediul în Sic, str. I, nr. 264, jud. C., cu privire la încheierea civilă nr. 2038/2013 pronunțată în dosarul_ al Tribunalului Specializat
C. .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 9 octombrie 2013.
PREȘEIDNTE, GREFIER,
C. G. A. B.
Red.CG/MM 3 ex./_
← Sentința civilă nr. 1261/2013. Fuziune, divizare | Încheierea civilă nr. 120/2013. Fuziune, divizare → |
---|