Sentința civilă nr. 2744/2013. Somație de plată
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ 4204
SENTINȚA CIVILĂ Nr.2744
Ședința publică din_ Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: N. B. -judecător
G. ier: R. J.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de creditoarea SC V. SA cu sediul în B. M., str.Gh.Ș. nr.21, în contradictoriu cu debitoarea SC F. S. cu sediul în B. M., str. V. L. nr.6, jud.M., având ca obiect somație de plată.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile. Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se constată că prezenta cauză a fost suspendată la data de_, în temeiul art. 1551C.pr.civilă și de asemenea, că de la acel termen și până în prezent a trecut mai mult de șase luni, fără ca părțile să ceară repunerea cauzei pe rol.
T.
Asupra cauzei de față,
În baza referatului întocmit de arhivarul-registrator s-a pus pe rol în vederea perimării cererea formulată de creditoarea SC V. SA cu sediul în B.
M., str.Gh.Ș. nr.21, în contradictoriu cu debitoarea SC F. S. cu sediul în
B. M., str. V. L. nr.6, jud.M., care la data de_ a fost suspendată în temeiul art. 1551Cod pr.civilă, stând în nelucrare o perioadă mai lungă de timp.
Având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 248 Cod procedură civilă orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept chiar și împotriva incapabililor dacă a stat în nelucrare din vina părților o perioadă mai lungă de timp și că în speță nici una dintre părți nu a făcut vreun act în vederea continuării judecării cauzei, urmează a se constata perimată de drept această acțiune.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Constată perimată acțiunea formulată de creditoarea SC V. SA cu sediul în B. M., str.Gh.Ș. nr.21, în contradictoriu cu debitoarea SC F. S. cu sediul în B. M., str. V. L. nr.6, jud.M., având ca obiect somație de plată.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședința publică de azi,_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
N. B. R. J.
Red.B.N./Tehnored.J.R. _
4 ex.-
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
HOTĂRĂȘTE:
Constată perimată acțiunea formulată de creditoarea SC V. SA cu sediul în B. M., str.Gh.Ș. nr.21, în contradictoriu cu debitoarea SC F. S. cu sediul în B. M., str. V. L. nr.6, jud.M., având ca obiect somație de plată.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședința publică de azi,_ .
PREȘEDINTE,
← Încheierea civilă nr. 194/2013. Somație de plată | Sentința civilă nr. 844/2013. Somație de plată → |
---|