Sentința civilă nr. 3142/2013. Rezoluțiune contract
| Comentarii |
|
România
Tribunalul Specializat C. Dosar nr. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
Sentința civilă nr. 3142/2013
Ședința publică din data de 18 noiembrie 2013 Instanța este constituită din:
Președinte - I. P. Grefier - S. M.
Pe rol fiind examinarea cererii formulată de către reclamantul A. C.
- N. R.A. C. -N., în contradictoriu cu pârâții SC SS Giroc, județul Timiș și SC R. L. I. S.A. B., având ca obiect rezoluțiune contract.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta reclamantului, avocatul Percsi Clara Andreea în substituirea avocatului titular Brehar C., cu delegație de substituire depusă la acest termen.
S-a făcut referatul cauzei, după care din oficiu instanța pune în discuția părților excepția necompetenței materiale a Tribunalului Specializat C. de soluționare a cauzei, raportat la natura, obiectul și valoarea cauzei.
Reprezentantul reclamantului solicită respingerea excepției. Este vorba despre un litigiu între profesioniști și în acest caz competența de soluționare aparține Tribunalului Specializat C. .
Instanța reține cauza în pronunțare, cu privire la excepția invocată.
T R I B U N A L U L,
Prin acțiunea înregistrată în data de 6 septembrie 2013, la Tribunalul Specializat C., reclamantul A. C. -N. RA i-a chemat în judecată pe pârâții SC SS și SC R. L. I. SA B., solicitând instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună rezoluțiunea contractului de vânzare- cumpărare nr. 3270/_ și obligarea pârâtei SC SS la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în urma derulării unei proceduri de achiziție publică oferta pârâtei SC SS a fost declarată câștigătoare, sens în care aceasta s-a angajat să vândă un echipament "Vehicul de întreținere pe timp de iarnă - mașină deszăpezire Fresia F2000";. Pentru a se putea achita prețul echipamentului, reclamantul a optat pentru încheierea unui contract de leasing cu pârâta SC R. L. I. SA. Ca urmare a acestor demersuri, între părți s-a încheiat la data de_ un contract de vânzare- cumpărare având ca obiect echipamentul identificat anterior, prețul contractului fiind de 443.870 EUR cu TVA inclus. În temeiul acestui contract pârâta SC S.
S. în calitate de vânzător s-a obligat să livreze reclamantului, în calitate de utilizator, bunul menționat. Conform art. 5 din contract, livrarea bunului urma să fie făcută într-un termen de 150 de zile de la momentul în care finanțatorul SC
R. L. I. SA achita un avans reprezentând 25% din prețul contractual. Acest avans a fost achitat încă din anul 2010, însă nici până în prezent pârâta de
rândul 1 nu și-a îndeplinit obligațiile asumate de livrare a bunului. Astfel, reclamantul se află în situația în care este nevoit să solicite rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare, fiind evident că sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru a opera această sancțiune, întrucât pârâta de rândul 1 nu și- a îndeplinit obligația asumată prin contract, iar neexecutarea i se datorează acesteia.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, în data de 3 octombrie 2013 (filele 22, 23), pârâta SC M. S. a solicitat respingerea cererii reclamantului ca fiind nefondată.
În susținerea poziției procesuale pârâta a arătat că SC RAIFEISSENG L.
I. SA a plătit avansul de 25 % din valoarea totală a contractului în anul 2010, ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare, urmând ca pârâta să procedeze la livrarea bunului doar în momentul în care cumpărătorul emitea comanda de începere a executării contractului, conform prev. art. 8 din contractul încheiat între părți, acord care nu a fost transmis de către reclamant. Simplul fapt că a fost livrat avansul de 25 % din valoarea contractului nu are nici o relevanță asupra obligației pârâtei de a livra bunul, atâta vreme cât acesta nu și-a exprimat acordul scris pentru ca bunul să poată fi livrat utilizatorului. În acest context, pârâta a apreciat că reclamantul nu este în măsură să solicite rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare întrucât neexecutarea obligației de a livra bunul către utilizator nu i se datorează pârâtei, așa cum în mod eronat susține reclamantul, ci se datorează omisiunii cumpărătorului de a-și da acordul scris în vederea predării bunului utilizatorului. În acest sens sunt și dispozițiile art. 14 din contract, conform cărora o parte nu se poate prevala de o neexecutare a celeilalte părți, în măsura în care această neexecutare este determinată de un act sau de o omisiune din partea sa.
Prin precizarea acțiunii și răspunsul la întâmpinare depuse la dosar la data de 18 octombrie 2013 (filele 3-42), reclamantul a arătat că denumirea actuală a societății pârâte SC SS este SC M. S., aceasta schimbându-și denumirea în data de_, iar contractul de vânzare-cumpărare a cărui rezoluțiune se solicită are nr. 39407/_ și nu nr. 3270/_ cum din eroare a fost precizat în cuprinsul cererii introductive.
În motivaren reclamantul a arătat că afirmațiile pârâtei în sensul că neexecutarea obligației de a livra produsul se datorează omisiunii cumpărătorului de a da acordul scris în vederea predării bunului utilizatorului sunt neîntemeiate, întrucât, pe de o parte, pârâta este partea în culpă în ceea ce privește neîndeplinirea obligației de livrare a bunului cumpărat, iar pe de altă parte, obligația a cărei neexecutare se invocă nu este o obligație asumată de reclamant, ci de pârâta SC R. L. I. SA. Astfel, în primul rând, în mod greșit pârâta afirmă că neexecutarea obligației de a livra produsul nu îi este imputabilă, întrucât aceasta s-a obligat ferm, potrivit prevederilor art. 5 din contract, să livreze bunul în termen de maximum 150 de zile de la data încasării avansului în valoare de 115.630 EUR. Mai mult, potrivit art. 6 din contractul nr. 39407/_ părțile au stabilit de comun acord că termenul de livrare și punere în funcțiune va putea fi decalat numai prin înțelegerea scrisă prealabilă a părților. La art. 9 din contract părțile au stabilit că vânzătorul trebuie să predea obiectul contractual în termenul stabilit la art. 5, data exactă a livrării urmând a
fi notificată cumpărătorului și utilizatorului prin telex, telefax sau scrisoare recomandată, livrarea cu anticipație, în raport de termenul prevăzut la art. 5, este îngăduită cu respectarea celorlalte obligații asumate de părți prin contract. rezultă cu certitudine, așadar, că doar în ceea ce privește livrarea cu anticipație aceasta este supusă unui termen flexibil, însă în nici un caz termenul de livrare nu poate depăși durata prevăzută la art. 5 din contract. susținerile pârâtei sunt cu atât mai neîntemeiate cu cât aceasta, la data de_, a comunicat cumpărătoarei SC R. L. I. SA o adresă prin care se obligă ferm și necondiționat să livreze mașina de deszăpezire către reclamant până la data de_ . Această adresă reprezintă în realitate o recunoaștere din partea pârâtei atât a propriei culpe contractuale constând în neîndeplinirea obligației de livrare a bunului vândut până la data asumată contractual, precum și a faptului că livrarea până la data de_ nu este în realitate condiționată de vreo conduită a pârâtelor. De asemenea, pârâta invocă prev. art. 14 din contract, invocând în mod eronat excepția de neexecutare a contractului din moment ce obligația de a cărei îndeplinire se prevalează este una ce îi incumbă pârâtei SC R. L. I. SA și nu reclamantului. astfel, pârâta SC M. S. invocă prev. art. 8 din contract prin care se stabilește în sarcina cumpărătorului SC R. L. I. SA obligația de a-i comunica acesteia un acord scris din care să rezulte încheierea unei asigurări cu privire la bunul vândut. Această obligație este, așadar, una care aparține integral pârâtei de rândul 2, pârâta de rândul 1 neavând dreptul să opună reclamantului neîndeplinirea unei obligații care nu îi aparține.
La acest termen de judecată, instanța a invocat, din oficiu, excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei, având în vedere natura litigiului, reprezentantul reclamantului, prezent în instanță, opunându-se admiterii ei.
Analizând excepția invocată, instanța o va admite conform art. 132 N.C.pr.civ. și va dispune trimiterea dosarului spre soluționare Tribunalului Timiș, pe raza teritorială a căreia își are sediul pârâta cu care a fost încheiat contractul ce se dorește a fi rezoluționat, acțiunea fiind înregistrată în data de 6 septembrie 2013, după intrarea în vigoare a Noului Cod de procedură civilă și având ca obiect o cerere de rezoluțiune a unui contract în valaore de 443.870 euro.
Așa cum se deduce din prevederile art. 94, pct. 1, lit. j și art. 95 C.pr.civ., tribunalele sunt competente să soluționeze cererile în materie civilă cererile având o valoare de peste 200.000 lei.
Faptul că litigiul se poartă între "profesioniști"; nu atrage competența materială de soluționare a acestuia de către Tribunalul Specializat C., neexistând vreo normă de procedură care să prevadă faptul că litigiile dintre
"profesioniști"; trebuie să fie judecate de către această instanță specializată. Instanță specializată fiind, Tribunalul Specializat C. nu poate soluționa decât acele cauze ce îi sunt expres date de către legiuitor spre competentă soluționare. Categoria "profesioniștilor"; nu este identică și nu poate fi confundată cu cea a foștilor comercianți, o extindere a competenței, prin analogie, considerând că automat toate litigiile purtate între "profesioniști"; trebuie soluționate de către instanțele specializate, foste comerciale, neputând fi făcută. La stabilirea competenței materiale, nu se poate aplica vreo analogie, normele ce
reglementeează această materie, trebuind să fie exprese și de strictă interpretare. Nu există nicio normă legală care să prevadă că fostele instanțe comerciale se transformă în instanțe "profesioniste"; practic toate textele de lege ce se refereau la competența instanțelor comerciale față de raporturile dintre comercianți, fiind căzute în desuetudine, odată cu dispariția "dreptului comercial";, ca ramură distinctă a "dreptului civil";.
Odată cu dispariția ramurii dreptului comercial, normele legale ce dădeau în competența generală a fostului tribunal comercial, acum specializat, litigiile având o natură comercială, dacă nu pot fi considerate ca fiind abrogate, sunt cel puțin căzute în desuetudine.
Competența materială va fi declinată în favoarea Tribunalului Timiș și nu instanței echivalente din C. -N., întrucât, în situația unei competențe alternative, primează stabilirea competenței de soluționare înfavoarea instanței de la sediul debitoarei (art. 107 N.C.pr.civ., prevalând în fața art. 113 N.C.pr.civ). Desigur, reclamanta este cea care poate alege instanța competentă teritorila, în caz de competență alternativă, însă acest drept îl poate exercita doar până la momentul înregistrării cererii. Odată cererea înregistrată, ea intră sub controlul judecătorului care are putere deplină asupra stabilirii faptului dacă este competent și în caz negativ, care este acea instanță competentă să judece fondul cererii. Deci, reclamanta trebuia să introducă direct cererea la Tribunalul Timiș, pentru a se putea prevala de vreunul dintre situațiile prevăzute în art. 107 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
H O T Ă R Ă Ș T E:
Declină competența materială de soluționare a acțiunii formulate de către reclamantul A. C. -N. RA, cu sediul în C. -N., Strada T. V., nr. 149, împotriva pârâtelor SC M. S. (fosta SC SS ), având sediul procesual ales în T., B-dul T. I., nr. 11-13, sc. A, ap. 14 și SC R. L.
SA, cu sediul în B., C. 13 S., T. III, nr. 90, sector 5, în favoarea Tribunalului Timiș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
P. S. M.
| ← Sentința civilă nr. 1645/2013. Rezoluțiune contract | Sentința civilă nr. 1496/2013. Rezoluțiune contract → |
|---|
