Sentința civilă nr. 3575/2013. Somație de plată

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Operator date 2516

SENTINȚA CI VILĂ NR. 3575

Ședința publică din 5 septembrie 2013 Instanța constituită din:

Președinte:P. R. M., judecător Grefier: O. Ana

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanta S. M. S.

Z. în contradictoriu cu pârâta S. B. - J. S.R.L, având ca obiect cerere privind creanța de plată a prețului.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Având în vedere că dosarul s-a repus pe rol pentru perimarea acțiunii, instanța reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L :

Prin cererea sa, introdusă la data de_ reclamanta S. M. S. Z. chemat în judecată pârâta S. B. - J. S.R.L, solicitând instanței obligarea debitorului la plata sumei de 225,195.48 lei reprezentând debit restant, la plata penalităților de întârziere conform contractului până la data achitării efective și integrale a debitului restant, cu cheltuieli de judecată.

Având în vedere că, prin Încheierea dată în ședința publică din_, instanța a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art.36 din L.85/2006, iar reclamanta a rămas în pasivitate și nu a făcut demersurile pentru repunerea pe rol a cauzei după închiderea procedurii de insolvență.

De la data de_, dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an.

În consecință constată că sunt îndeplinite condițiile perimării acțiunii, prevăzute la art.248 Cod procedură civilă.

Ca urmare instanța va constata perimată acțiunea formulată de reclamanta

S. M. S. Z. în contradictoriu cu pârâta S. B. - J. S.R.L B., comuna Nușfalău privind pretenții.

Pentru aceste motive,

În numele L E G I I H O T Ă R Ă Ș T E :

Constată perimată cererea formulată de reclamanta S. M. S. Z. în contradictoriu cu debitorul S. B. - J. S.R.L B., comuna Nușfalău privind pretenții.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

1

Pronunțată în ședința publică din 5 septembrie 2013. Președinte, Grefier,

P. R. M. O. ANA

Red.PRM./_

Dact.OA/_ /4ex

2

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 3575/2013. Somație de plată