Sentința civilă nr. 4447/2013. Acțiune în pretenții comerciale
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4447
Ședința publică din 2 Iulie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: N. B. - judecător
G. ier: E. -A. I. C.
4204
Pe rol fiind pronunțarea asupra cauzei - litigii cu profesioniști - privind pe reclamanta SC I. M. I. SA, cu sediul în M., str. A. M. nr. 4, județul M. în contradictoriu cu pârâta C. G. PRIN P., cu sediul în G., nr. 187, județul M. și chemata în garanție - A. - C.
R. DE P. PT. DEZVOLTARE R. ȘI P. 6 N. V., cu sediul în S. M., str. Mircea cel B. nr. 8A, județul S. M., având ca obiect pretenții.
Se constată că toate susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de_, când s-a dezbătut cauza, încheiere care face parte integrantă din hotărâre. Pronunțarea soluției a fost amânată pentru termenul din_, apoi pentru termenul de astăzi, când instanța în urma deliberării a pronunțat următoarea sentință.
T.
Deliberând asupra cererii de față, instanța constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 3088 din_ reclamanta SC I.
M. I. SA, cu sediul în M., str. A. M. nr. 4 a chemat în judecată pe pârâta C. G., reprezentată de primar pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 340.506,21 lei reprezentând prețul neachitat, a sumei de 29.207,22 lei reprezentând penalități de întârziere în procent de 2,01 % pentru fiecare zi de întârziere începând cu a 43 zi de la data emiterii fiecărei facturi și până la data formulării acțiunii și în continuare până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor de plată raportat la suma rămasă de plată corespunzătoare fiecărei facturi și în funcție de momentul fiecărei plăți datorate conform art. 12.2 și art. 181 coroborat cu declarațiile de judecată.
În motivarea acțiunii a arătat că în fapt, între cele două părți litigante s-a format și executat un contract de executare de lucrări, încheiat sub nr. 6 din 25
noiembrie 2009. în baza acestui contract, reclamanta creditoare în calitate de executant s-a obligat față de pârâta debitoare să execute lucrările cuprinse și arătate la art. 4 din contract. Reclamanta creditoare SC I.M.I. S.A. în calitate de executant și-a îndeplinit obligațiile contractuale, lucrările contractate fiind executate, fiind realizate și recepțiile calitative, cantitative și tehnice. în baza lucrărilor executate de SC I.M.I. S.A. și recepționate de către pârâta debitoare
C. G., raportat la prevederile contractuale, creditoarea pe măsura realizării obiectului contractului, a emis către pârâta debitoare facturile fiscale ce conțineau prețul contractului corespunzător lucrărilor realizate.
În baza contractului mai sus arătat și a prestațiilor efectuate, reclamanta creditoare SC I.M.I. S.A. în calitate de executant este îndreptățită să încaseze suma de 340.506,21 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor executate, conform facturilor de mai jos:
Nr. crt. | nr. și data facturii | valoarea facturii | suma rămasă de plată |
1. | nr. 941 din _ | 247.081,36 lei | 16.895,63 lei |
2. | nr. 947 din _ | 90.359,74 lei | 6.366,67 lei |
3. | nr. 954 din _ | 326.030,16 lei | 22.294,22 lei |
4. | nr. 955 din _ | 2.891,62 lei | 197,73 lei |
5. | nr. 956 din _ | 2.954,95 lei | 202,06 lei |
6. | nr. 957 din _ | 80.579,70 lei | 5.677,57 lei |
7. | nr. 958 din _ | 102.050,380 lei | 7.190,39 lei |
8. | nr. 961 din _ | 1.156.822,17 lei | 93.273,24 lei |
9. | nr. 962 din _ | 41.842,00 lei | 3.373,67 lei |
10. | nr. 963 din _ | 114.674,02 lei | 9.246,03 lei |
11. | nr. 1006 din _ | 2.951,00 lei | 2.951,00 lei |
12. | nr. 1025 din _ | 207.677,37 lei | 22.730,03 lei |
13. | nr. 1028 din _ | 137.730,02 lei | 14.338,14 lei |
14. | nr. 1029 din _ | 224.542,00 lei | 21.831,88 lei |
15. | nr. 1072 din _ | 111.863,39 lei | 13.105,21 lei |
16. | nr. 1073 din _ | 853.806,89 lei | 100.832,74 lei |
TOTAL: 340.506,21 LEI |
Din cuantumul valoric al fiecărei facturi, debitoarea C. G. a efectuat plăți parțiale, astfel că fiecare factură arătată și evidențiată mai sus înregistrează o sumă rămasă de plată și neachitată de către debitoare, rămânând astfel o diferență totală neachitată în valoare de 340.506,21 lei.
În temeiul dispozițiilor contractuale care formează raportul juridic dintre părți, principala obligație a creditoarei SC I.M.I. S.A. în calitate de executant a fost să realizeze lucrările cuprinse la obiectul contractului. Pe de altă parte, principala obligație a debitoarei C. G. în calitate de autoritate contractantă este să plătească prețul conform contractului și raportat la facturile emise de către SC I.M.I. S.A.
SC I.M.I. S.A. în calitate de reclamant creditor executant și-a îndeplinit obligațiile principale contractuale, însă pârâta debitoare C. G. reprezentată prin primar nu și-a îndeplinit obligația corelativă ce îi incumbă, aceea de a plăti prețul. Consecința imediată care produce efecte juridice este că SC I.M.I.
S.A. și-a îndeplinit obligația principală de executare a lucrărilor cuprinse în obiectul contractului de lucrări nr. 6 din_, însă pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a plăti valoarea prețului lucrărilor executate, conform facturilor emise de executant.
Debitoarea Primăria Comunei G. a recepționat lucrările executate de către reclamanta creditoare, acceptând la plată și înregistrând în acest sens facturile emise de către creditoarea SC I.M.I. S.A., astfel că asupra facturilor emise debitoarea nu a formulat refuzuri la plată sau alte obiecțiuni. Astfel că obligația de plată a debitoarei C. G. este certă, nu a realizat-o la scadență, deși era obligată să o facă, se poate ușor constata că suma reprezentând creanța creditoarei SC I.M.I. S.A. este certă, lichidă și exigibilă, drept pentru care cererea creditoarei este fondată și temeinică în totalitatea ei.
În acest sens sunt îndeplinite cumulativ cerințele privind caracterul cert, lichid și exigibil al creanței pretinse.
Este de necontestat și de netăgăduit raportat la dispozițiile legale aplicabile acestei spețe că obligația de plată a debitoarei C. G. este certă, lichidă și exigibilă, iar pe de altă parte suma datorată corespunde cu lucrările executate de către executantul SC I.M.I. S.A. în baza contractului sus precizat conform valorilor cuprinse în facturile emise de către executant, însă neachitate nici până la data prezentei de către debitoarea achizitor, dar acceptate fără obiecțiuni și fără a se formula refuzuri de plată.
Pentru îndeplinirea obligațiilor contractuale asumate de către debitorul achizitor C. Goși, inclusiv pentru obligațiile de plată a sumelor datorate executantului SC I.M.I. S.A., a fost asigurată finanțarea din partea Consiliului Județean M. cu sume cu destinație specială pentru finanțarea programelor de dezvoltare locală, astfel că obligația de plată a autorității publice locale C.
G. nu poate fi cenzurată, condiționată sau suspendată, ci se impune a fi executată întocmai și în termenul solicitat sau asumat.
Atât prevederile OUG 34/2006 cât și cele privind finanțele publice locale instituie obligația instituției publice de a anticipa corespunzător prevederea, aprobarea și includerea în bugetul propriu a sumelor de bani reprezentând contraprestații datorate executanților de lucrări sau datorate cu orice alt titlu.
Nivelul penalităților de întârziere calculate până la data prezentei cereri -_ - este structurat astfel, conform anexei de calcul al penalităților:
-pentru factura nr. 941din_ nivelul penalităților este de 2.081,95 lei;
-pentru factura nr. 947din_ nivelul penalităților este de 734,69 lei;
-pentru factura nr. 954 din_ nivelul penalităților este de 2.681,97 lei;
-pentru factura nr. 955 din_ nivelul penalităților este de 78,74 lei;
-pentru factura nr. 956 din_ nivelul penalităților este de 51,24 lei;
-pentru factura nr. 957 din_ nivelul penalităților este de 1.402,70 lei;
-pentru factura nr. 958 din_ nivelul penalităților este de 848,17 lei;
-pentru factura nr. 961 din_ nivelul penalităților este de 13.563,32 lei;
-pentru factura nr. 962 din_ nivelul penalităților este de 724,83 lei;
-pentru factura nr. 963 din_ nivelul penalităților este de 2.410,06 lei;
-pentru factura nr. 1025 din_ nivelul penalităților este de 713,72 lei;
-pentru factura nr. 1028 din_ nivelul penalităților este de 450,22 lei;
-pentru factura nr. 1029 din_ nivelul penalităților este de 685,52 lei;
-pentru factura nr. 1072 din_ nivelul penalităților este de 319,77 lei;
-pentru factura nr. 1073 din_ nivelul penalităților este de 2.460,32 lei; TOTAL = 29.207,22 LEI
În probațiune a depus în copie înscrisurile arătate în cuprinsul acțiunii. În drept s-au invocat prevederile art.286 - art. 28717din OUG 34/2006.
Pârâta C. G. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii pentru următoarele considerente:
Societatea comerciala I.M.l. S.A. a fost declarata câștigătoare in cadrul procedurii de achiziție publica derulata in baza O.U.G. nr.34/2006 pentru atribuirea obiectivului denumit "Rețea de alimentare cu apa și rețea de canalizare menajera a localității S. Nou de Jos și extindere și modernizare drum de interes local comuna G. ", valoarea contractului de achiziție publica fiind de 5.288.788,12 lei inclusiv tva.
Acest proiect s-a desfășurat prin programul FEADR măsura 322 si întregul contract a fost finanțat de Agenția de P. pentru Dezvoltare R. si P.
- C. R. de P. pentru Dezvoltare R. si P. 6 N. V. S. M., in baza contractului de finanțare semnat la_ .
Astfel, în baza contractului de lucrări nr.6/_, firma executanta a emis către autoritatea contractanta mai multe facturi fiscale care cuprind la rubrica explicații, pe lângă contravaloarea lucrărilor executate conform situațiilor de lucrări (1), și contravaloarea actualizării prețului contractual (2).
Prin acest mod de facturare, firma executanta a procedat la aplicarea unilaterala a art. 19 privind actualizarea prețului contractual, fără a avea acordul autorității contractante, fără a fi încercat obținerea unui acord expres din partea achizitorului în sensul acceptării unei actualizări a prețului contractual și fără a explica modul de calcul al acelor actualizări inserate în facturi. Având in vedere ca autoritatea contractanta nu a agreat niciodată ajustarea prețului contractului, fiecare factura fiscala a fost achitata de achizitor în limita prețului contractual al lucrărilor executate, adică fără contravaloarea actualizării.
Într-adevăr, contractul semnat de părți prevede la art.19 posibilitatea ca prețul contractului să fie ajustat conform art.97 din HG 925/2006, și anume prin aplicarea unui coeficient de actualizare egal cu indicele prețurilor de consum total comunicat de Institutul Național de Statistica. Posibilitatea de ajustare a prețului aparține autorității contractante, iar nu executantului, și poate fi aplicata de către achizitor în condițiile art.97 alin.2 si alin.3 din HG 925/2006, actualizarea prețului fiind atributul achizitorului.
Prin adresa înaintată la data de_ de C. G. către Autoritatea Naționala pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizițiilor Publice în scopul
de a fi informata daca este posibil ca Primăria G. să beneficieze din partea finanțatorului de plata actualizării preturilor, A.N.R.M.A.P. a răspuns prin adresa nr.9496/_ ca pe parcursul derulării contractului, prețul poate fi ajustat în condițiile art.97 din HG925/2006, daca in documentația de atribuire și în contractul de achiziție publica a fost prevăzuta aceasta posibilitate, precum și modalitatea concreta de ajustare a prețului și indicii care vor fi utilizați, insa posibilitatea ajustării prețului aparține autorității contractante, iar posibilitatea ca finanțatorul A.P.D.R.P. să suporte actualizarea nu intra în atribuțiile A.N.R.M.A.P.
Ulterior, prin adresa nr.522 din data de_, C. G. a solicitat finanțatorului chemat în garanție A.P.D.R.P. un punct de vedere privind avizarea/acceptarea ajustării prețului contractului de lucrări nr.6/2009, insa finanțatorul nu a mai răspuns acestei interogări, motiv pentru care, în lipsa finanțării exprese de la A.P.D.R.P., achizitorul C. G. nu a acceptat niciodată actualizarea prețului contractual.
Actualizarea prețului menționata în fiecare factura emisa de executant în intervalul de timp_ -_ excede 340.506,21 lei înțelegerii pârtilor și cadrului legal specific achizițiilor publice, iar suma pretinsă de reclamanta nu este datorată de autoritatea contractantă, urmând a fi respinsă acțiunea în pretenții ca nefondată.
În privința sumei de 29.207,22 lei pretinsa de reclamanta cu titlu de penalități de întârziere conform art. 12 și 18 din contractul de lucrări, arătam ca și aceasta excede contractului, atât pentru ca este o sumă accesorie calculată asupra unui debit principal nedatorat și va urma soarta principalului, cât și pentru că valoarea de actualizare nu echivalează preț contractual astfel încât să putem calcula accesorii asupra acestuia în caz de întârziere la plata (potrivit art. 12 si 18 din contractul de lucrări, penalitatea contractuala poate fi calculata exclusiv asupra prețului contractului, nu și asupra altor sume cum ar fi valorile de actualizare).
Pârâta a formulat odată cu întâmpinarea cerere de chemare în garanție a finanțatorului Agenția de P. Pentru Dezvoltare R. și P. din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin C. R. de P. pentru Dezvoltare R. ă și P. 6 N. V. S. M., solicitând obligarea acesteia la plata sumelor la care C. G. ar putea fi obligată către reclamanta SC I.
M. I. SA.
În motivarea cererii de chemare în garanție pârâtul a arătat că:
Societatea comercială I.M.I SA a fost declarată câștigătoare în cadrul procedurii de achiziție publică derulată în baza O.U.G. nr. 34/2006 pentru atribuirea obiectivului denumit " Rețea de alimentare cu apă și rețea de canalizare menajeră a localității S. Nou de Jos și extindere și modernizare drum de interes local comuna G. ";, valoarea contractului de achiziție publică fiind de 5.288.788,12 lei inclusiv TVA.
Acest proiect s-a desfășurat prin programul FEADR măsura 322 și întregul contract a fost finanțat de C. R. de P. pentru Dezvoltare R. și
P. 6 N. V. în baza contractului de finanțare semnat la_ . Astfel, fiecare factura emisă de executant către achizitor era avizată și decontată de finanțatorul C.R.P.D.R.P. 6 NV, iar sumele de bani datorate către executant proveneau în totalitate de la finanțator.
Astfel, în baza contractului de lucrări nr.6/_, firma executanta a emis către, autoritatea contractanta mai multe facturi fiscale care cuprind la rubrica explicații, pe lângă contravaloarea lucrărilor executate conform situațiilor de lucrări (1), și contravaloarea actualizării prețului contractual (2). Prin adresa înaintată la data de_ de C. G. către Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice în scopul de a fi informata dacă este posibil ca Primăria GROS1 să beneficieze din partea finanțatorului de plata actualizării prețurilor, A.N.R.M.A.P. a răspuns prin adresa nr.9496/_ că pe parcursul derulării contractului prețul poate fi ajustat în condițiile art.97 din HG925/2006, daca în documentația de atribuire și în contractul de achiziție publică a fost prevăzută aceasta posibilitate, precum și modalitatea concretă de ajustare a prețului și indicii care vor fi utilizați, însa posibilitatea ajustării prețului aparține autorității contractante, iar posibilitatea ca finanțatorul A.P.D.R.P. să suporte actualizarea nu intra în atribuțiile
A.N.R.M.A.P.
Ulterior, prin adresa nr.522 din data de_, C. G. a solicitat finanțatorului A.P.D.R.P. un punct de vedere privind avizarea/acceptarea ajustării prețului contractului de lucrări nr.6/2009, însă finanțatorul nu a mai răspuns acestei interogări, motiv pentru care în lipsa finanțării exprese de la C.R.P.D.R.P.6 NV, achizitorul C. G. nu a acceptat niciodată actualizarea prețului contractual.
Chemata în garanție A.P.D.R.P. București a formulat întâmpinare invocând pe cale de excepție inadmisibilitatea cererii de chemare în garanție motivat de faptul că contractul de finanțare nr. C 3. din_ este un contract administrativ, iar refuzul de plată al sumelor solicitate cu titlul de actualizare a prețului, nu a fost atacat pe calea contenciosului administrativ.
Pe fondul cauzei a susținut următoarele:
În speța de față, între Agenția de P. pentru Dezvoltare R. și P. în calitate de Autoritate Contractantă și C. G., din județul M., în calitate de Beneficiar, la data de_ s-a încheiat în baza PNDR contractul de finanțare nr. C 322020862600008, având ca obiect acordarea ajutorului financiar nerambursabil (astfel cum este prevăzut în art. 3 alin. 1 din contractul cadru de finanțare) reprezentând 80% din valoarea totală a proiectului intitulat
,,Proiect integrat -Rețea de alimentare cu apă și rețea de canalizare menajeră a localității S. Nou de Jos și extindere și modernizare drum de interes local, comuna G., județul M. " ce face obiectul contractului de finanțare (art. 1 alin. 1 din contractul cadru de finanțare).
Această finanțare nerambursabilă este constituită din două componente, respectiv: contribuția financiară a Comunității Europene în proporție de 80 % și contribuția publică națională în proporție de 20%, ambele gestionate de Ministerul Finanțelor Publice, potrivit O.U.G. nr. 74/2009 privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile provenite din Fondul european de garantare agricolă, Fondul european agricol de dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și a fondurilor alocate de la bugetul de stat, privind gestionarea fondurilor nerambursabile alocate de la Comunitatea Europeană și a fondurilor alocate de la bugetul de stat aferente programului de colectare și gestionare a datelor necesare desfășurării politicii comune în domeniul pescuitului și a programului de control, inspecție și supraveghere în domeniul pescuitului și pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 218/2005 privind stimularea absorbției fondurilor SAPARD, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondul european pentru pescuit, Fondul european de garantare agricolă, prin preluarea riscului de creditare de către fondurile de garantare, cu modificările și completările ulterioare.
Baza legală a contractului de finanțare sus-menționat o reprezintă Programul Național de Dezvoltare R. 2007-2013, denumit în continuare PNDR, document elaborat în baza Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1698/2005, conform căruia vor fi accesate sumele alocate României pentru perioada de programare 2007-2013 în cadrul FEADR și aprobat, la data de 16 iulie 2008, de către Comisia Europeană prin Decizia nr. C(2008)3831, decizie notificată ulterior României prin adresa nr. 204671/_ .
Implementarea proiectului finanțat prin FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare R. ) se face prin încheierea de către Beneficiarul ajutorului financiar nerambursabil (în speță C. Stăuceni) cu terțe firme prestatoare, adjudecatare a 4 contracte de achiziție publică: 1 contract de lucrări și 3 contracte de servicii (proiectare, inspecție/dirigenție de șantier și verificare), beneficiarul având, în cadrul acestui proces complex de achiziții, calitatea de autoritate contractantă în raport cu partenerii săi contractuali, adjudecatari ai licitațiilor.
Principiul de baza al finanțării nerambursabile este acela al rambursării cheltuielilor eligibile efectuate în prealabil de către beneficiar.
Potrivit art. 5(2) - Modalitatea de plată din Contractul de finanțare nr. C 322020862600008/_: "plata se va efectua pe baza cererilor de plată autorizate de Agenție depuse de beneficiari și însoțite de documentele justificative. Autorizarea cererilor de plată se face în urma verificărilor documentelor justificative prezentate de beneficiar conform cerințelor Autorității Contractante prezentate în instrucțiunile de plată, Anexa V la prezentul contract. Autorizarea cererilor de plată poate fi invalidată ulterior prin constatarea de nereguli".
Așa cum rezultă din adresa nr. 20490/_ a CRPDRP 6 N. V. S. M.
, la avizarea contractului de lucrări nr. 6/_ încheiat între SC ICM SA și C.
G. de către Serviciul Achiziții NU S-AU AVIZAT VALORI AFERENTE CAPITOLULUI ACTUALIZARE.
Prin urmare, beneficiarul a avut cunoștință încă de la data avizării contractului de lucrări că astfel de sume nu pot face obiectul unor decontări din fonduri nerambursabile.
Un proiect poate conține cheltuieli eligibile dar si neeligibile. Fondurile nerambursabile vor fi acordate doar pentru decontarea cheltuielilor eligibile, cheltuielile neeligibile urmând a fi suportate integral de către beneficiarul proiectului.
Pentru acordarea finanțării nerambursabile pot fi luate în considerare doar cheltuielile eligibile, cheltuielile prevăzute în bugetul proiectului (buget care constituie Anexa II la contractul de finanțare) având caracter estimativ și reprezentând plafonul maxim pentru cheltuielile eligibile.
Beneficiarului i se va acorda finanțare nerambursabilă în termenii și condițiile stabilite în contractul de finanțare, cheltuielile fiind eligibile numai în condițiile în care respecte acești termeni și condiții.
Astfel, pentru fiecare tranșă de plată, beneficiarul va depune un dosar de cerere de plată, însoțit de documente justificative, care să ateste că aceste cheltuieli sunt eligibile, respectiv ca acestea respectă întrutotul dispozițiile legale aplicabile, dispoziții de la părțile nu pot deroga prin simpla lor manifestare de voință.
În dovedirea susținerilor părțile au solicitat proba cu înscrisuri și cu interogatoriu, probe ce au fost administrate de către instanță.
Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Între Agenția de P. pentru Dezvoltare R. și P. în calitate de autoritate contractantă și C. G. județul M. în calitate de beneficiar, la data de_ s-a încheiat în baza Programului Național de Dezvoltare R. 2007-2013, contractul de finanțare nr. C 3., având ca obiect acordarea ajutorului financiar nerambursabil reprezentând 80% din valoarea totală a proiectului solicitat "Proiect integral-Rețea de alimentare cu apă și rețea de canalizare menajeră a localității S. Nou de Jos și extindere și modernizare drum de interes local cu C. G. județul M., ce face obiectul contractului și finanțării.
Potrivit art. 5(2) din contract- Modalitatea de paltă- plata se va efectua pe baza cererilor de plată autorizate de Agenție depuse de beneficiar și însoțite de documente justificative. Autorizarea cererilor de plată se face în urma verificării documentelor justificative prezentate de beneficiar conform cerințelor autorității contractante prezentate în instrucțiunile de plată Anexa IV la prezentul contract. Autorizarea cerinței de plată poate fi invalidată ulterior prin constatarea de nereguli.
Reclamanta a fost declarată câștigătoare în cadrul procedurii de achiziție publică derulată în baza O.U.G. nr. 34/2006 pentru atribuirea obiectivului denumit " Acte de alimentare cu apă și rețea de canalizare menajeră a
localității S. Nou de Jos județul M. și extindere și modernizare drum de interes local cu G., valoarea contractului de achiziție publică fiind de 5.288.788,12 lei inclusiv TVA.
Astfel, s-a încheiat contractul de lucrări nr. 6/_ între reclamantă și pârâtă, contract care la art. 19 prevede că prețul poate fi actualizat, care este egal cu indicele prețului de consum total comunicat de Ministerul Național de Statistică.
Indicele prețurilor de consum total se determină aferent perioadei cuprinse între luna de referință, respectiv luna august, anul 2009 și luna pentru care se realizează decontarea, în limita bugetului aprobat.
În baza contractului de lucrări nr. 6/_ firma executantă, respectiv reclamanta a emis către autoritatea contractantă mai multe facturi fiscale care cuprind la rubrica "explicații"; pe lângă contravaloarea lucrărilor executate conform situațiilor de lucrări și contravaloarea actualizării prețului contractual.
Posibilitatea de ajustare a prețului aparține autorității contractante și poate fi aplicată de către achizitor în temeiul art. 97 alin. 2 și alin.3 din H.G. 928/2006, actualizarea prețului fiind atribuitul achizitorului.
Pârâta C. G. a întreprins demersuri pentru a fi informată dacă este posibil să beneficieze din partea finanțatorului de plată, de actualizarea prețurilor, însă A.N.R.M.A.P. prin adresa nr. 1496/_ i-a comunicat faptul că pe parcursul derulării contractului, prețul poate fi ajustat în condițiile art.97 din HG 928/2006 dacă în documentația de atribuire și în contractul de achiziție publică a fost prevăzută această posibilitate precum și modalitatea concretă de ajustare a prețului și indicii care vor fi utilizați, însă posibilitatea ajustării prețului aparține autorității contractante, iar posibilitatea ca finanțatorul
A.P.D.R.P. să suporte actualizarea nu intră în atribuțiile A.N.R.M.A.P.
La avizarea contractului de lucrări nr. 6/_ însă nu s-au avizat valori aferente capitolului actualizare, beneficiarul având cunoștință că astfel de sume nu pot face obiectul unor decontări din fonduri nerambursabile.
În aceste condiții, actualizarea prețului menționată în fiecare factură emisă de executant în intervalul de timp_ -_, cu suma de 340.506.21 lei excede înțelegerii părților și cadrului specific achizițiilor publice, astfel încât suma pretinsă de către reclamantă nefiind datorată, acțiunea va fi respinsă ca nefondată.
Ca o consecință a adoptării acestei soluții, va fi respinsă și cererea de chemare în garanție formulată de către pârâtă împotriva chematei în garanței
A.P.D.R.P. București.
În temeiul dispozițiilor art. 274 Cod de procedură civilă, reclamanta va fi obligată să plătească pârâtei C. G. cheltuieli de judecată în cuantum de 1860 lei, reprezentând onorariu pentru avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamanta SC I. M. I. SA, cu sediul în M., str. A. M. nr. 4, în contradictoriu cu pârâta C. G. PRIN P., cu sediul în G., nr. 187, județul M. .
Respinge cererea de chemare în garanție formulată de pârâta C. G., în contradictoriu cu chemata în garanție Agenția de P. pentru Dezvoltare R. și P., cu sediul în București, sector 1, str. Știrbei Vodă nr. 43.
Obligă pe reclamantă să plătească pârâtei suma de 1860 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi,_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
N. B. E. -A. I. C.
în concediu de odihnă semnează Prim grefier
Red. N.B./ _
Tehnored.O.M.O./_ /5/-5ex.
← Decizia civilă nr. 158/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Sentința civilă nr. 4483/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
---|