Decizia civilă nr. 100/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
DOSAR NR._
R O M A N I A
T. UL SPECIALIZAT C.
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ nr. 100/R/2013
Ședința publică din data de_ Completul este compus din:
PREȘEDINTE - D. H. JUDECATOR - M. C. B. JUDECĂTOR - C. C. GREFIER - S. M.
Pe rol fiind examinarea recursului declarat de recurenții B. I., B. S. și
B. A. D. I. în contradictoriu cu intimata S.C. C. PENTRU LSR.L. împotriva sentinței civile nr. 19299/10 octombrie 2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, cauza având ca obiect în primă instanță pretenții.
La apelul nominal se prezintă în reprezentarea intereselor recurenților, d-l. avocat Codrean D. C., cu împuternicire avocațială depusă la acest termen, lipsind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul recurentei depune la dosar chitanța nr. 519700001/_ ce atestă achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și timbre judiciare în valoare de 3 lei, aferente recursului.
T. ul, în conformitate cu dispozițiile art. 159 ind. 1 alin. 2 Cod procedură civilă, constată că este competent material, teritorial și general să soluționeze prezentul recurs.
Reprezentantul recurentei arată că nu are alte cereri de formulat în probațiune sau excepții de invocat.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, tribunalul acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, să se constate neîndeplinirea de către intimată a obligațiilor contractuale asumate prin contractul de rezervare nr. 13/_, respectiv art. 3.1 lit.d și pe cale de consecință în temeiul art.6 lit. a să se constate rezoluțiunea contractului de rezervare nr.13/_ și să se dispună repunerea părților în situația anterioară semnării contractului, prin obligarea intimatei la returnarea sumei de bani încasare de la recurenți, respectiv suma de 2000 EURO cu titlu de "suma inițială";. Solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu avocațial, taxe de timbru și timbru judiciar.
T R I B U N A L U L,
Deliberând, reține că prin sentința civilă nr.19299/2012 pronunțată la data de 10 octombrie 2012 Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, a respins ca prescrisă acțiunea civilă formulată și completată de reclamanții B., B. S. și B. A. -D. -I. împotriva pârâtei S.C. C. PENTRU LSR.L., având ca obiect rezoluțiune contract și pretenții.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune că trebuie pornit de la prevederile legale incidente în cauză.
Astfel, art. 3 alin. 1 din Decretul nr.167/1958 prevede în mod expres că " Termenul prescripției este de 3 ani, iar în raporturile dintre organizațiile socialiste, de 18 luni.";
Totodată, art.7 alin. 1 și 2 din Decretul nr.167/1958 stabilește că "Prescripția începe sa curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită. În obligațiile care urmează să se execute la cererea creditorului precum și în acelea al căror termen de executare nu este stabilit, prescripția începe sa curgă de la data nașterii raportului de drept.";
De asemenea, se reține că art.16 din Decretul nr.167/1958 stabilește limitativ situațiile în care cursul prescripției se întrerupe. Astfel, "Prescripția se întrerupe: prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în
folosul căruia curge prescripția. În raporturile dintre organizațiile socialiste, recunoașterea nu întrerupe curgerea prescripției; prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o
instanță judecătorească, ori la un organ de arbitraj, necompetent; printr-un act începător de executare.
Prescripția nu este întreruptă, dacă s-a pronunțat încetarea procesului, dacă cererea de chemare în judecată sau executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat, ori dacă cel care a făcut-o a renunțat la ea.";
În speță, instanța de fond a reținut faptul că contractul de rezervare nr.13 a fost încheiat la data de_ între pârâtă în calitate de vânzătoare și reclamanți, în calitate de cumpărători, reclamanții manifestându-și intenția de a cumpăra un apartament în imobilul ce urma a se edifica de către pârâtă.
Prezintă relevanță în cauză dispozițiile contractuale ale art. 3.1 lit. a și d și art. 6.1 lit. a, care fac referire la data limită.
Obligațiile vânzătorului să prezinte cumpărătorului până la data limită a încheierii antecontractului documentația:… autorizația de construire pentru toate obiectivele aferente Proiectului Phoenix";, contractul poate înceta la inițiativa cumpărătorului, cu o notificare prealabilă dacă: Vânzătorul nu își îndeplinește obligațiile până la data limită și Cumpărătorul nu este de acord cu prelungirea termenului pentru îndeplinirea obligațiilor ulterior datei limită. În urma unei astfel de încetări suma inițială se va returna cumpărătorului.
Totodată, s-a reținut faptul că până la data introducerii cererii de chemare în judecată, pârâta nu a contactat reclamanții în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare sau a unui antecontract de vânzare-cumpărare sau, cel puțin, să prezinte documentația proiectului imobiliar și autorizația de construire a proiectului și nu a răspuns demersurilor pe care reclamanții le-au inițiat în vederea găsirii unei soluții amiabile, așa cum de altfel susțin reclamanții în chiar cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Așa cum rezultă din preambulul contractului de rezervare, la data perfectării acestui contract pârâta a prezentat și descris reclamanților amplasamentul și planurile generale ale proiectului, indicând faptul că nu deține o autorizație de construire și a adus la cunoștința acestora faptul că au fost inițiate demersurile pentru obținerea acestei autorizații și că autorizația va fi obținută într-un interval de cel mult o lună.
S-a mai reținut că din chiar cuprinsul cererii introductive de instanță, reclamanții recunosc faptul că au trecut mai bine de 4 ani de la data la care a fost semnat contractul de rezervare, pârâta nu a obținut autorizație de construire pentru proiectul imobiliar căruia aparține apartamentul pe care reclamanții urmau să-l cumpere sau dacă i s-a emis această autorizație, nu au notificat reclamanții în vederea încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare.
Prin urmare, așa cum susțin reclamanții, din cauza acestei pasivități a pârâtei au contactat reprezentanții acesteia în nenumărate rânduri telefonic, dar și scriptic, convorbirile telefonice au fost inițiate începând cu luna iunie 2007, respectiv după trecerea termenului până la care pârâta a apreciat că va obține autorizația de construire și nu au avut nici un fel de finalitate, iar în luna decembrie 2008 au trimis prima notificare, prin care indicau faptul că nu au fost respectate obligațiile asumate prin contract și solicitau restituirea sumei de 2.000 euro în baza art. 6 lit. a din contractul de rezervare.
Faptul că așa cum susțin reclamanții, pârâta, urmare a notificării trimise de reclamanți, a răspuns verbal făcând o promisiune de restituire a sumelor încasate, nu poate reprezenta în opinia instanței de fond ca fiind o recunoaștere care întrerupe termenul de prescripție în sensul art. 16 din Decretul nr.167/1958, nefiind probată o astfel de recunoaștere.
Pe de altă parte, instanța de fond a mai reținut că prin notificarea trimisă pârâtei la data de_ - fila 11 din dosar, reținând faptul că reclamanții au recunoscut ca dată limită înscrisă în contract - DATA DE 3 APRILIE 2008., or acțiunea civilă a fost formulată la data de_ .
Nu se contestă faptul că în lipsa unei date limite expres stabilite, obligația pârâtei trebuia îndeplinită într-un termen rezonabil, însă în cauză a trecut mai mult de 4 ani de la data încheierii contractului de rezervare.
În acest sens, trebuie subliniat faptul că este evident faptul că părțile contractante au înțeles faptul că pârâta are nevoie de un interval de timp pentru a obține autorizația și pentru a o prezenta reclamanților, deci dreptul la acțiune al reclamanților era afectat de un termen suspensiv - până la data limită - și doar după expirarea termenului curge termenul de prescripție.
Însă, legiuitorul, tocmai pentru a nu prelungi incertitudinea în cadrul raporturilor juridice și a disciplina părțile contractante, a venit să completeze lipsa de prevedere a părților, stabilind în mod neechivoc faptul că "în obligațiile care urmează să se execute la cererea creditorului precum și în acelea al căror termen de executare nu este stabilit, prescripția începe sa curgă de la data nașterii raportului de drept."; - art. 7 alin. 2 din Decretul nr.167/1958.
Nu prezintă relevanță în opinia judecătoriei prevederile art. 977 C.civ.:
"Interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante";, art. 978 C.civ. "Clauza se interpretează în sensul ce poate avea efect";, și art. 979
"Termenii se interpretează în înțelesul ce se potrivește mai mult cu natura contractului";, invocate de către reclamanți întrucât după părerea noastră clauzele contractuale au fost suficient de explicite, iar părțile contractante nu au stabilit data limită în mod expres, deși aveau o astfel de posibilitate.
În aceste condiții, instanța a apreciat că excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune este întemeiată, motiv pentru care în temeiul art.137 C.proc.civ. combinat cu art.3, art. 7 și art. 16 din Decretul nr.167/1958, a admis-o și a respins acțiunea civilă a prescrisă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs recurenții B. I., B. S. și B.
A. -D. -I. solicitând instanței admiterea prezentului recurs și să se constate neîndeplinirea de către intimata-pârâtâ a obligațiilor contractuale asumate prin contractul de rezervare nr. 13/_, respectiv art. 3.1 lit. d, și, pe cote de consecință în temeiul art. 6 lit. a, să se dispună rezoluțiunea contractului de rezervare nr. 13/_
, să se dispună repunerea părților în situația anterioara semnării contractului, prin obligarea intimatei-pârâte la returnarea sumei de bani încasate de la recurenți, respectiv suma de 2000 Euro cu titlu de "suma inițiată", cu obligarea intimatei-pârâte la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză, reprezentate prin onorar avocațial, taxe de timbru și timbru judiciar.
În subsidiar, se solicită admiterea prezentului recurs și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
În motivarea recursului se arată că la data de_ a fost încheiat Contractul de rezervare nr. 13/_ între intimata-pârâtă S.C C. pentru locuințe S.R.L., în calitate de vânzătoare, și recurenții-reclamanți, în calitate de cumpărători, avându-se în vedere intenția acestora din urmă de a cumpăra un apartament din imobilul (proiectul imobiliar) ce urma a se edifica de către intimata-pârâtă. Întrucât până la data formulării cererii de chemare în judecată (și nici până în prezent) intimata-pârâtă nu a contactat recurenții-reclamanții în vederea încheierii
contractului de vânzare-cumpărare sau a unui antecontract de vânzare-cumpărare sau, cel puțin, să prezinte documentația proiectului imobiliar și autorizația de construire a proiectului (pe care urma să o obțină), pe de-o parte, iar pe de altă parte, întrucât nu a răspuns demersurilor pe care recurenții-reclamanți le-au inițiat în vedere găsirii unei soluții amiabile, aceștia s-au văzut puși în situația de se adresa instanței de judecată.
La momentul la care a fost semnat contractul de rezervare - astfel cum rezultă din "preambulul" contractului - intimata a prezentat și descris recurenților amplasamentul și planurile generale ale proiectului, indicând faptul că nu deține o autorizație de construire. Complementar a adus la cunoștința acestora faptul că au fost inițiate demersurile pentru obținerea acestei autorizații și că autorizația va fi obținută într-un interval de cel mult o lună. Tocmai datorită acestui considerent, recurenții-reclamanți au fost de acord ca până la obținerea autorizației să încheie contractul de rezervare, iar apoi să fie încheiat un antecontract de vânzare- cumpărare, fapt care rezultă inclusiv din prevederile art. 4 coroborate cu art. 3 din contractul de rezervare. Contractul de rezervare a avut, ab inttio, un caracter termporar.
Cu toate că au trecut mai bine de 4 ani de la data la care a fost semnat contractul de rezervare intimata-pârâtă nu a obținut autorizația de construire pentru proiectul imobiliar căruia aparține apartamentul pe care recurenții- reclamanți intenționau să-l cumpere sau dacă i s-a emis această autorizație nu a notificat recurenții în vederea încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare. Pasivitatea intimatei-pârâte a fost motivul pentru care recurenții au contactat reprezentanții acesteia în nenumărate rânduri telefonic, dar și scriptic. În ceea ce privește convorbirile telefonice, acestea au fost inițiate începând cu luna iunie 2007, respectiv după trecerea termenului până la care intimata a apreciat că va obține autorizația de construire și nu au avut nici un fel de finalitate. Mai mult decât atât, reprezentanții intimatei, de la un moment dat nici nu au mai putut fi găsiți telefonic. În aceste condiții, recurenții au apelat la corespondența scrisă, în conformitate cu prevederile art. 9 din contractul de rezervare și au expediat
intimatei-pârâte - în luna decembrie 2008 - prima notificare, prin care indicau faptul că nu au fost respectate obligațiile asumate prin contract și solicitau restituirea sumei de2000euroîn baza art. 6 lit.a din contractul de rezervare.
Urmarea a notificării recurenții au primit un răspuns verbal din partea intimatei-pârâte, o promisiune de restituirea a sumelor încasate, motiv pentru care s-a prefigurat o rezolvare amiabilă a problematicii în discuție. Din păcate, promisiunea intimatei a rămas la nivel declarativ, fapt pentru care în cursul anului 2011 a mai expediat o notificare acesteia.
Recurenții mai arată că este vorba de o nerespectare a obligațiilor contractuale asumate prin contractul de rezervare. Așa cum este firesc, în temeiul prevederilor art. 969 alin. 1 cod civil "Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. [pacta sunt servanda) coroborat cu art. 970 Cod civil, părțile ulterior încheierii contractului sunt ținute a respecta și executa cu bună credință obligațiile pe care și le-au asumat. În speță, doar recurenții și-au îndeplinit obligația la care s-au obligat, avansând "suma inițială" conform art. 2.2 din contractul de rezervare.
Atât cu prilejul convorbirilor telefonice (cât timp s-a putut lua legătura cu intimata), cât și prin intermediul notificărilor recurenții au indicat faptul că obligațiile contractuale nu au fost respectate, cu referire expresă la clauza cuprinsă în art. 3.1 lit. d (prima) din contract. Conform acestei clauze intimata-pârâtă, în calitate de vânzătoare, trebuia să prezinte cumpărătorului până la data limită a încheierii antecontractului documentația prin care a obținut inclusiv autorizația de construire. Raportat la această clauză se poate observa că nu a fost indicata expres
data limită, o omisiune pe care o apreciem ca voită din partea intimatei-pârâte și o dovada a relei sale credințe, întrucât dacă ar fi fost determinată data în discuție nu s-ar fi ajuns în situația actuală.
În privința lipsei unei date limite expres stabilită prin contract, se apreciază că o clauză precum cea stabilită prin art. 3.1 lit. d din contractul de rezervare trebuie interpretată ca trebuind a fi îndeplinită într-un termen rezonabil; ori având în vedere perioada de 4 ani care s-a scurs de la semnarea contractului de rezervare nu se mai poate pune problema termenului rezonabil. Totodată, din cuprinsul clauzei amintite rezultă că data limită care s-a omis a se stabili expres a fost stipulată în beneficiul cumpărătorului, împrejurare care este în măsură să conducă la concluzia că acesta ar fi refuzat încheierea contractului de rezervare dacă ar fi fost vorba de o dată limită îndelungată. Pentru aceste considerente, este neechivoc îndeplinită clauza cuprinsă în art. 6.1 lit. a, potrivit căreia "Contractul poate înceta la inițiativa cumpărătorului, cu o notificare prealabilă dacă: vânzătorul nu își îndeplinește obligațiile până la data limita și cumpărătorul nu este de acord cu prelungirea termenului pentru îndeplinirea obligațiilor ulterior datei limită. În urma unei astfel de încetări suma inițială se va returna.
Recurenții mai solicită să se aibă în vedere faptul că recurenții au recurs la formularea unei cereri de chemare în judecată doar după ce toate celelalte demersuri au rămas fără rezultat, împrejurare ce reprezintă dovada clara a dorinței de rezolvare amiabilă a problemei. În lumina acestei poziții și a bunei credințe contractuale, acceptând ipoteza că intimata-pârâtă s-ar fi putut afla în imposibilitate de a încheia antecontractul de vânzare-cumpărare și ulterior contractul din cauza neobținerii autorizației de construire, recurenții ar fi fost de acord cu rezoluțiunea contractului și repunerea părților în situația anterioară, astfel cum era firesc. Dacă intimata-pârâtă s-a fi aflat în această situație, consideră că
atitudinea sa pasivă și indiferentă față de obligațiile contractuale asumate este condamnabilă și de neacceptat.
Totodată, recurenții mai arată că prin semnarea contractului de rezervare și- au manifestat intenția de cumpărare a unui apartament în imobilul pe care
intimata anunța că urmează să-l construiască, intenție întărită de plata sumei solicitate de intimată. Semnarea contractului de rezervare s-a concretizat urmare a informațiilor furnizate de către intimata-pârâtâ și care s-au dovedit a nu corespunde realității întrutotul, în special cele care vizau datele până la care se va încheia antecontractul de vânzare-cumpărare și contractul autentic.
Recurenții mai susțin că nu au făcut referire la neplăcerile și situațiile delicate în care recurenții au fost puși urmare a nerespectării de către intimată a obligațiilor și promisiunilor făcute, dar care neîndoielnic au existat.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, recurenții consideră că instanța de judecată a apreciat eronat atunci când a admis această excepție și a respins cererea de chemare în judecată formulată de recurenți.
Astfel, în cauza pendinte, se analizează o parte a clauzelor cuprinse în Contractul de rezervare nr. 13/_ între intimata S.C. C. pentru locuințe S.R.L., în calitate de vânzătoare, și recurenți, în calitate de cumpărători, avându-se în vedere intenția acestora din urmă de a cumpăra un apartament din imobilul (proiectul imobiliar) ce urma a se edifica de către pârâtă. Astfel cum au arătat prin cererea de chemare în judecată formulată, la data semnării contractului de rezervare, intimata nu obținuse autorizația de construire. Dovada acestui fapt o reprezintă inclusiv preambulul convenției în cuprinsul căruia se amintește de prezentarea amplasamentului și a planurilor generale ale proiectului.
Aceste aspecte pentru a sublinia, o dată în plus, faptul că - în esență - contractul de rezervare este un contract temporar, o convenție de tranziție până la momentul la care părțile vor putea încheia - cel puțin - antecontractul de vânzare- cumpărare.
În cel de-al doilea rând, chiar dacă recunosc faptul că dreptul recurenților de a solicita instanței de judecată să constate neîndeplinirea obligațiilor este prescriptibil în termen de 3 ani, consideră că termenul de la care curge prescripția nu este cel de la data încheierii contractului de rezervare, ci un altul ulterior.
Poziția recurenților privitor la această chestiune pleacă și se fundamentează pe intenția părților și pe clauzele stipulate în contractul de rezervare.
Dispozițiile contractuale ale art. 3.1 lit a și d și art. 6.1 lit. a, fac referire la data limită: obligațiile vânzătorului: să prezinte Cumpărătorului, până la data limită a încheierii antecontractului documentația:... autorizația de construire pentru toate obiectivele aferente Proiectului Phoenix", contractul poate înceta la inițiativa cumpărătorului, cu o notificare prealabila dacă: Vânzătorul nu își îndeplinește obligațiile până la data limită și Cumpărătorul nu este de acord cu prelungirea termenului pentru îndeplinirea obligațiilor ulterior datei limită. În urma unei astfel de încetări suma inițială se va returna Cumpărătorului".
Este evident faptul că părțile contractante au înțeles faptul că intimata are nevoie de un interval de timp pentru a obține autorizația și pentru a o prezenta recurenților. În acest sens, nu pot concluziona decât că dreptul la acțiune al recurenților-reclamanți era afectat de un termen suspensiv - până la data limită - și doar după expirarea termenului curge termenul de prescripție. Această concluzie este cea la care ajunge inclusiv în lumina prevederilor art. 977-979 Cod civil.
Articolele indicate însă trebuie coroborate neapărat cu predeverile art. 982 prin care legiuitorul reglementează expres faptul că "toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înțelesul ce rezultă din actul întreg"".
În cel de-al treilea rând, pentru a întări susținerea că termenul de prescripție nu curge de la data semnării contractului de rezervare, recurenții arată că în ipoteza în care ar accepta că termenul de prescripție curge de la semnarea contractului, s-ar naște o întrebare extrem de relevantă, respectiv de ce au încheiat părțile un contract de rezervare (în care se vorbește de acea dată limită) și nu au încheiat direct un antecontract de vânzare-cumpărare.
Recurenții mai arată că în opinia lor, nu se poate aprecia că termenul de prescripție ar curge de la data semnării contractului de rezervare pentru că s-ar înfrânge voința părților manifestată la data semnării convenției, prevederile legale ale Codului civil (în vigoare la acea dată) și s-ar aduce atingere dreptului la acțiune al reclamanților.
Din punctul de vedere al recurenților, lipsa stipulării exprese a întinderii termenului suspensiv -datei limită - până la care intimata trebuia să-si îndeplinească obligațiile impune interpretarea cauzei în sensul stipulării unui termen suspensiv rezonabil pentru ca intimata să facă demersurile care se impun pentru obținerea documentației aferenta proiectului imobiliar, inclusiv a autorizației. În susținerea acestei afirmații vine inclusiv situația actuală, care dovedește nemijlocit faptul ca intimata, nici până la acest moment, nu a finalizat demersurile pentru obținerea autorizației.
În ceea ce privește data de la care recurenții consideră că termenul de prescripție a început să curgă din cursul lunii decembrie 2008. Dacă de la semnarea contractului de rezervare și până la începutul lunii decembrie, intimata a comunicat cu recurenții și le-a adus la cunoștință stadiul demersurilor efectuate în vederea obținerii autorizației de construire, începând cu această lună a refuzat orice dialog, Din acest motiv recurenții au și înaintat intimatei o notificare prin care indicau faptul că nu au fost respectate obligațiile asumate prin contract și solicitau restituirea sumei de 2000 euro în baza art. 6 lit.a din contractul de rezervare.
Recurenții consideră că până la începutul lunii decembrie 2008 nu pot vorbi de aspecte litigioase între părțile împrocesuate născute în legătură cu contractul de rezervare. Această susținere este întărită de lipsa oricăror notificări prealabile celei din luna decembrie și poate fi probată inclusiv prin proba testimonială, prin audierea martorilor DUMA G., domiciliat în loc. M., str. I.C Brătianu, nr. 2, ap. 5, jud. Sibiu, DUMA M., domiciliată în loc. M., str. I.C Brătianu, nr. 2, ap. 5, jud. Sibiu și DUMA A. -M. {căsătorită PASCU), domiciliată în mun. C. -N., C. T., nr. 162-168A, bl. C3, ap. 23, jud. C. .
Pe de altă parte, până la începutul lunii decembrie 2008 se poate vorbi de o recunoaștere din partea intimatei a obligațiilor pe care trebuie să le îndeplinească în beneficiul recurenților, fapt întrerupător al prescripție. Conform art. 16 lit. a din Decretul-Lege nr. 167/1958 recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în favoarea căruia curge prescripția, întrerupe cursul acesteia și, drept urmare, de la momentul recunoașterii curge o nouă prescripție.
Recurenții mai arată că în speță, sunt îndeplinite toate condițiile unanim acceptate de doctrină și jurisprudență pentru a opera acest motiv de întrerupere a prescripției. În concret, (1) vina din parte debitorului obligației, (2) este făcută în
timpul prescripției și (3) prezintă toate caracterele unui act juridic unilateral (consimțământ, capacitate, obiect și cauză).
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate precum și a disp. art. 304, 3041și 312 C.pr.civ., tribunalul reține următoarele:
În fapt, la data de_ s-a încheiat contractul de rezervare nr. 1372007 între intimata C. DE LSR.L., în calitate de vânzător și recurenții B. I. ,
S. și B. ADRIA D. I., în calitate de cumpărători, obiectul acestui contract ffind stabilit de art. 2: vânzătorul acordă cumpărătorului dreptul și opțiunea de a dobândi rezervarea proprietății rezidențiale, definit conform anexei 1 în schimbul plății sumei de 2.000 de euro.
În mod corect a reținut prima instanță faptul că părțile nu au stabilit un termen pentru îndeplinirea obligației vânzătorului de a prezenta cumpărătorului documentația prin care a obținut dreptul de proprietate asupra terenului situat în
-N., C. T. nr. 154, jud. C., autorizația de construire pentru toate obiectivele aferente Proiectului Phoenix precum și toate actele administrative aferente obținerii acestei autorizații, părțile mulțumindu-se să facă vorbire despre
˝data limită˝, a se vedea în acest sens art. 3.1. lit. c, d, art. 6.1 pct. alfa. Or noțiunea de data limită este una abstractă care nu poate fi identificată în timp, fiind discutabil dacă este un termen sau este o condiție, fiindcă, în măsura în care vânzătorul refuză să își îndeplinească obligațiile legale pentru obținerea autorizației de construire nici nu se poate face vorbire despre un termen, ci despre o condiție potestativă, o dovadă în acest sens fiind și susținerile recurenților, potrivit cărora, cu toate că au trecut mai bine de 4 ani de la data semnării contractului de rezervare, pârâta nu a obținut autorizația de construire pentru proiectul imobiliar în discuție.
În consecință, dreptul la acțiune al reclamanților-recurenți de a solicita rezoluțiunea acestui contract de rezervare și restituirea sumei de 2000 de euro este supus prescripției extinctive, fiind un drept personal patrimonial, termenul de prescripție este de 3 ani potrivit art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă.
Cât privește data de la care se calculează curgerea termenului de prescripție, aceasta este prevăzută în mod expres de art. 7 din Decretul 167/1958: Prescripția începe sa curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită. In obligațiile care urmează sa se execute la cererea creditorului precum ș i în acele a al c ăror ter men de exe cu tare nu es te s tab il it, prescr ipț ia începe s a
curg ă de l a d ata n aș ter ii r apor tulu i de dre p t.
T. ul nu poate reține susținerile recurenților, conform cărora în lipsa unei date-limită expres stabilită în contract ar trebui să se aibă în vedere îndeplinirea obligației într-un termen rezonabil. O asemenea teză ar putea fi avută într-un sistem de drept în care se judecă în echitate, ceea ce nu este cazul în sistemul nostru juridic în care judecătorii se supun numai legii. Or, legea este cea care prevede în mod expres că în cazul obligațiilor al căror termen de executare nu este stabilit, prescripția începe să curgă de la data nașterii raportului de drept, în speță din data de_, momentul încheierii contractului de rezervare nr. 13/2007. față de această dată, dreptul la acțiune dedus judecății este prescris la data de 0_, data sesizării Judecătoriei C. -N. .
Raportat la cele de mai sus, constatând că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a legii prin admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune, în temeiul art. 304 coroborat cu art. 312 C.p.c. tribunalul va respinge ca nefondat recursul
formulat de recurenții B. I., B. S. și B. A. D. I. în contradictoriu cu intimata S.C. C. PENTRU LSR.L. împotriva sentinței civile nr. 19299/10 octombrie 2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenții B. I., B. | S. | și B. | |
A. | D. I. în contradictoriu cu intimata S.C. C. PENTRU L. | S.R.L. |
împotriva sentinței civile nr. 19299/10 octombrie 2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._ pe care o menține în întregime.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de azi,_ .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | JUDECĂTOR, | GREFIER, | |||
D. H. M. | C. | B. | C. C. | S. | M. |
Red, tehnored. D.H. 2ex/_
Jud. fond R. E. G.
| ← Decizia civilă nr. 4356/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 59/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
