Sentința civilă nr. 4483/2013. Acțiune în pretenții comerciale

ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ

Cod operator 4204

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4483

Ședința publică din 10 iulie 2013 Instanța constituită din :

PREȘEDINTE: V. P.

- judecător

GREFIER: T. H.

Pe rol fiind pronunțarea hotărârii cu privire la cererea formulată de reclamanta SC SS , cu sediul în O., Șos. B., nr. 14/A, jud. Bihor, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor J_

, CUI Ro 6649997, în contradictoriu cu pârâtul C. J. M., cu sediul social în B. M., str. Gh. Ș., nr. 46, jud. M., având ca obiect pretenții.

Se constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 26 iunie 2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Totodată, se constată că la data de 08 iulie 2013 prin serviciul registratură al instanței s-au depus din partea reclamantei, precum și din partea pârâtului concluzii scrise.

T R I B U N A L U L

Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus și precizată (fila 161) reclamanta SC "S. "; S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul C. ui J. M.

, a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta la plata sumei de 236.170,18 lei (inclusiv TVA) reprezentând contravaloarea lucrărilor executate în temeiul contractului nr. 5722/_, precum și la plata dobânzii legale, aferente acestei sume, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că între societățile litigante, în data de_ s-a încheiat Contractul de servicii nr. 5722 conform căruia SC SS în calitate de executant s-a obligat să execute serviciile de întreținere curentă pe timp de iarnă 2011 -2012 a traseului " B. Sprie - Cavnic

- B. ești - Ocna Șugatag - C. ești - Bârsana. "Durata de valabilitate a contractului era până în data de_ .

Pe toată perioada de prestare a serviciilor SC SS și-a executat obligațiile cu maxim profesionalism și în conformitate cu prevederile contractului și ale actelor normative în vigoare, în speță Normativul 525-2005 privind prevenirea și combaterea înzăpezirii drumurilor publice.

Urmare a ninsorilor abundente din acea perioadă, în data de_ cantitatea de material antiderapant existent în stoc s-a epuizat, fapt care l-am notificat beneficiarului acestui contract, în speță CJ M., prin adresa nr. 451/_ transmisă prin fax, existând confirmarea de primire a acesteia de către autoritatea contractantă.

Ulterior acestei adrese beneficiarul a solicitat telefonic societății noastre să intervină în vederea deszăpezirii drumului menționat în contract, acesta fiind un drum județean care făcea legătura între diverse localități, blocarea acestuia ar fi izolat aceste localități și ar fi perturbat grav activitatea din zonă.

SC SS a intervenit zilnic în perioada 07.02 -_ întocmind și predând zilnic achizitorului (CJ M. ) Fișa zilnică de raportare, Buletinul meteo-rutier privind starea drumurilor județene și Jurnalul de activitate pe timp de iarnă, în conformitate cu prevederile art. 9.2 din contract, acestea purtând semnătura de primire a doamnei. Manta Lucia angajata a CJ M. în cadrul Direcției Tehnice. Mai mult, există și un centralizator al acestor documente predate înregistrat sub nr. 1266/_ .

Conform prevederilor legale în vigoare, SC SS trebuia să raporteze zilnic, ofițerului de serviciu din cadrul Instituției Prefectului Județul M. intervențiile efectuate în ziua precedenta.

În acest sens, edificatoare sunt Buletinele Rutiere care se raportau la începutul fiecărei zile pentru lucrările de deszăpezire efectuate in ziua precedentă pe drumurile județene. Aceste Buletine rutiere erau întocmite de Dl. Buca D. - Sef. Deszăpeziri din cadrul Instituției Prefectului Județul M. .

Ulterior transmiterii adresei nr. 451/_ CJ M. a demarat procedura de achiziție publică: negocierea fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare conform prevederilor OUG nr. 34/2006 și a HG nr. 925/2006, în data de_ transmițând reclamantei adresa nr. 1198/_ reprezentând Invitație la negociere prin care se comunică data până la care se poate depune oferta, modul de întocmire a acesteia, mijloacele de garantare solicitate, stabilind ca dată de începere a negocierii ziua de_ ora 10.00.

Prin adresa nr. 1346/_ se comunică faptul că termenul de deschidere a ofertei a fost decalat pentru ziua de_ ora 13.00, pentru ca în aceeași zi să emită Dispoziția nr. 63 prin care s-a decis anularea procedurii de atribuire a serviciilor suplimentare în cadrul contractului nr. 5722/_, decizie care a fost comunicată societății reclamante în aceeași zi.

Ulterior acestei comunicări, prin adresa nr. 1433/_, reclamanta a retransmis CJ M. Centralizatorul prestațiilor efectuate de SC SS în perioada 07.02 -_, despre care beneficiarul avea cunoștință fiind predate

de către reclamantă, și pentru care acesta demarase procedura de atribuire prin negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț.

La această ultimă adresă, CJ M. transmite adresa nr. 2209/232 din_ prin care se comunică faptul că nu mai este posibilă încadrarea speței în legislația în vigoare, în speță OUG nr. 34/2006, sfătuind reclamanta să se adreseze instanțelor de judecata.

Raportat la prevederile Contractului de prestații nr. 5722 din_ și ale actelor normative incidente în cauză, SC SS nu doar că și-a onorat obligațiile contractuale asumate, ci mai mult, a suportat din fonduri proprii contravaloarea materialelor, utilajelor și a forței umane, la solicitarea expresă a CJ M. și a Instituției Prefectului Județul M., întocmind toate raportările și documentele justificative prevăzute de contract și solicitate de beneficiar.

Faptul că Fișa zilnică de raportare, Buletinul meteo - rutier privind starea drumurilor județene și Jurnalul de activitate pe timp de iarnă au fost depuse de către SC SS la CJ M., existând confirmarea de primire a acestora pe fiecare dintre ele, precum și demararea procedurii privind atribuirea prin negociere directă fără publicarea prealabilă a unui anunț de atribuire reprezintă recunoașteri directe ale prestațiilor executate de SC SS în baza Contractului de prestații nr. 5722/_ . Atitudinea CJ M. de plasare a acestei probleme în competența instanței de judecată, reprezintă o modalitate neechitabilă de rezolvarea acestei probleme, de natură a o tergiversa.

Refuzul CJ M. de a găsi o soluție și de a achita contravaloarea prestațiilor efectuate de SC SS în baza contractului de prestații reprezintă un abuz, fiind de natură a se plasa în sfera îmbogățirii fără justă cauză.

În drept, s-au invocat prevederile art. 1270 Cod civil, OUG nr. 34/2006, art. 274 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinarea depusă la filele 134-138 pârâtul C. ui J. M. a solicitat respingerea acțiunii. S-a arătat că între părți s-a derulat Contractul de servicii nr. 5722/_, având ca obiect "întreținerea curentă pe timp de iarnă 2011- 2012 a traseului B. Sprie - Cavnic - B. ești - Ocna Șugatag - C. ești - Bârsana,".

Specificul contractului a fost determinat de următoarele elemente:

  • caracterul aleatoriu, în ceea ce privește cantitățile de servicii ce au format obiectul contractului, acestea urmând a fi prestate doar dacă condițiile meteorologice și starea drumurilor o vor impune;

  • prețul maximal convenit, care nu putea fi depășit, condiție expres prevăzută în art. 4.1. (3), art. 9.1. - (1), art. 16.2 și art. 18.1 din contract.

  • durata contractului de servicii nr. 5722/_ a fost stabilită până cel târziu la data de_ .

Anterior împlinirii termenului contractual, prin adresa nr. 451/_ executantul S.C. SSR.L. a solicitat suplimentarea cantităților de material antiderapant, motivat de faptul că, datorită ninsorilor abundente din perioada 19-_, s-au folosit ultimele cantități de material existente în stoc, conform contractului.

Ținând seama de dispozițiile art. 5, alin. (6) din OUG nr. 195/2002, republicată, în care se prevede că, în cazul producerii unui eveniment rutier ca urmare a stării tehnice necorespunzătoare a drumului public, răspund, în condițiile legii, atât administratorul drumului public, cât și antreprenorul sau executantul lucrărilor, C. J. M. a demarat, la data de_ procedura de achiziție publică - negociere fără publicarea unui anunț de participare pentru serviciile suplimentare din cadrul Contractului nr. 5722/_

, sens în care executantul S.C. SSR.L. a fost invitat la negociere, astfel cum rezultă din adresele nr. 1138/1_ și nr. 1346/_, prin care s-a decalat deschiderea ofertei pentru data de_ .

Cu o zi înainte de deschiderea ofertei, observatorii CVAP M. - participanți la procedura de achiziție publică, au formulat Adresa nr. 347/_ prin care au semnalat neconcordanțe/neconformități în procedura de negociere, considerând că nu este corectă încadrarea procedurii în prevederile art. 122, lit. i) din O.U.G. nr.34/2006 și ca atare nu este justificat caracterul imprevizibil al lucrărilor executate suplimentar.

Au solicitat, totodată, și justificarea sursei de finanțare pentru respectiva achiziție publică.

Având în vedere că soluțiile recomandate de observatorii UCVAP nu sunt facultative pentru autoritatea contractantă, C. J. M. a trebuit să țină seama de recomandările formulate, motiv pentru care a emis Dispoziția Președintelui C. ui județean nr.63/_ privind anularea procedurii pentru achiziția publică de servicii suplimentare în cadrul contractului nr. 5722/_ . Se precizează că Dispoziția de mai sus a fost comunicată reclamantului,

la data emiterii, însă nu a fost contestată de acesta, producând efectele juridice corespunzătoare.

Soluția alternativă recomandată de observatorii CVAP, de a solicita punctul de vedere al ANRMAP, nu a fost urmată de pârât deoarece obținerea răspunsului de la această autoritate ar fi durat cel puțin 3-4 săptămâni și cel mai probabil, soluția ar fi fost aceeași, de anulare a procedurii de achiziție publică.

Situația expusă mai sus s-a suprapus cu încetarea de drept, la data de 13 martie, prin ajungere la termen, a duratei de execuție a lucrărilor din Contractul de lucrări reabilitare traseu B. Sprie - Bârsana, încheiat cu executantul S.C. SSR.L și finanțat din fonduri structurale.

Este imperios necesar de subliniat că, atribuirea Contractului de servicii (deszăpezire) nr. 5722/_ către executantul S.C. SSR.L. s-a realizat în temeiul prevederilor art. 122, lit. b) din OUG 34/2006, coroborat cu art.40 alin.

1 din OG 43/1997 republicată, respectiv în considerarea faptului că se derula cu acest executant Contractul de bază, de lucrări reabilitare drum județean B. Sprie-Bârsana, finanțat din fonduri structurale, însă, cum la data de 13 martie 2012 a expirat durata de execuție a acestui contract, este fără echivoc că, în acele circumstanțe pârâta nu avea niciun temei legal să continue procedura de achiziție publică, pentru lucrările suplimentare, dar nici să încheie legal un Act adițional de prelungire a valabilității contractului de servicii - având în vedere că și la acesta se împlinise termenul contractual în data de 15 martie 2012.

Executantul nu a solicitat emiterea unui Ordin de începere a lucrărilor, pentru activitățile suplimentare, situație ce conduce la asumarea/suportarea implicită a costurilor lucrărilor executate suplimentar contractului.

Pe cale de consecință, în absența documentelor care să angajeze valabil instituția pârâtă, nu există temei legal pentru a fi obligați la plata lucrărilor suplimentare, cu atât mai mult la plata dobânzii legale, raportat la suma pretinsă.

Analizând actele dosarului instanța reține următoarele:

Ca urmare a faptului că între părți se derula contractul principal având ca obiect lucrările de reabilitare drum județean B. Sprie -Bârsana, finanțat din fonduri structurale, la data de 2 noiembrie 2011 între C. ui J. M.

, în calitate de achizitor și SC SS, în calitate de executant s-a încheiat contractul de servicii nr. 5722/2011.

Potrivit înțelegerii părților, obiectul principal al contractului constă în executarea de către prestator a serviciilor de întreținere curentă pe timp de iarnă 2011-2012 a traseului B. Sprie - Cavnic - B. ești - Ocna Șugatag - C. ești - Bârsana.

Durata contractului a fost prevăzută pentru perioada 2 noiembrie 2011- 15 martie 2012.

Potrivit susținerilor reclamantei, confirmate prin declarațiile martorilor audiați în cauză (filele 182, 183) și de altfel neinfirmate de către pârât, urmare a ninsorilor abundente din iarna 2011-2012, în februarie 2012 cantitatea de material antiderapant existent în stoc s-a epuizat.

În urma corespondenței purtate între reprezentanții reclamantei și responsabilii din cadrul C. ui J. M., reclamanta a procedat la obținerea unei cantități suplimentare de material antiderapant intervenind zilnic în perioada 07.02-_ în vederea deszăpezirii drumului județean la a cărui întreținere s-a obligat.

Fără a nega executarea lucrărilor de către prestator, instanța constată că acesta nu este îndreptățit la recuperarea contravalorii lucrărilor pretins suplimentare.

Ceea ce este esențial în soluționarea litigiului este afirmarea în mod explicit, în cuprinsul art. 3 pct. 3.1 din contract, a caracterului aleatoriu al convenției încheiate între părți.

Astfel, în art. 3 pct. 3.1 se arată "prezentul contract are un caracter aleatoriu. Cantitățile de servicii ce fac obiectul acestuia au un caracter estimativ, urmând a fi prestate doar dacă condițiile meteorologice și implicit starea drumurilor o vor impune.";

În cuprinsul art. 4 pct. 4.1 se arată că vor fi prestate categoriile de servicii enumerate la alin. al 2-lea, doar cu condiția și în măsura în care condițiile meteorologice și implicit starea drumurilor o vor impune cu

încadrarea în prețul maximal al contractului

. Categoriile de servicii nu sunt limitate cantitativ, ele putând fi depășite, fără însă a se depăși prețul maximal

convenit pentru îndeplinirea contractului.

La art. 5 se prevede cuantumul prețului maximal convenit pentru îndeplinirea contractului, acesta fiind de 948.434,26 lei la care se adaugă TVA

- 227.624,22 lei, menționându-se că prețul este unul plătibil executantului de către achizitor, lunar, pe baza situațiilor de lucrări lunare recepționate parțial de către achizitor.

În cuprinsul art. 9 din contract se menționează din nou obligația prestatorului de a executa serviciile asumate "cu încadrarea strictă în prețul convenit al prezentului contract și respectând prețurile unitare din oferte";. Se arată de asemenea că prestatorul are obligația de a supraveghea executarea serviciilor, de a asigura forța de muncă, materialele, utilajele și echipamentele cerute de și pentru contract.

O clauză contractuală care vine de asemenea să lămurească și ea conținutul contractului este cea cuprinsă în art. 18 conform căreia cantitățile inițiale estimate pe categorii de servicii vor putea fi modificate pe parcursul derulării contractului, fără a se depăși prețul maximal convenit

pentru îndeplinirea contractului. În cazurile în care condițiile meteo specifice perioadei de iarnă se manifestă în afara perioadei contractate

, achizitorul poate solicita intervenția executantului, prin comandă suplimentară de servicii, respectând termenii contractului.

Așadar se poate observa că în mod repetat se subliniază caracterul aleatoriu al contractului, ceea ce presupune existența unor șanse de câștig și de pierdere pentru ambele părți ale contractelor. Elementul "alea"; din contractul în speță ține de condițiile meteo specifice perioadei de iarnă.

Ceea ce părțile au reglementat în mod categoric a fost prețul maximal al contractului.

Astfel, reclamanta era ținută să își îndeplinească obligațiile asumate, inclusiv în partea ce privește asigurarea materialelor, fiind îndreptățită la plata contravalorii lucrărilor executate, care însă nu vor putea depăși suma de 948.434,26 lei plus TVA în sumă de 227.624,22 lei.

În opinia instanței prețul maximal a fost convenit pentru executarea lucrărilor de către prestator pentru întreaga perioadă contractuală. Coroborând toate clauzele contractuale relevante sub acest aspect, astfel cum indică art. 982 Cod civil, aplicând și regula de interpretare a contractului

prevăzută de art. 983 Cod civil, potrivit căreia, în cazul în care rămân îndoieli, contractul se interpretează în folosul celui care s-a obligat, instanța constată că sunt nefondate susținerile reclamantei potrivit cărora prețul maximal convenit este prețul maximal lunar. Mențiunea din cuprinsul art. 5 pct. 5.1 "plătibil executantului de către achizitor lunar"; are menirea de a aduce precizări cu privire la modalitatea de plată, în sensul că prețul maximal datorat pentru totalitatea lucrărilor va fi plătit în tranșe lunare, pe baza unor situații de lucrări lunare.

Faptul că nu vorbim despre un preț maximal lunar îl atestă și valorile cuprinse în documentele contabile depuse la filele 208-216, care dovedesc contravalori ale lucrărilor lunare situate mult sub nivelul prețului maximal convenit.

Art. 18 în alin. 1 întărește interdicția depășirii prețului maximal chiar în situația în care intervin modificări ale cantităților inițial estimate, precizând posibilitatea unei comenzi suplimentare de servicii, dar în cazul în care condițiile meteo specifice perioade de iarnă se manifestă în afara perioadei contractate.

Or, nu este cazul în speță. Discutăm despre lucrări executate în perioada 07.02-_, așadar înăuntrul perioadei contractate, perioadă care, conform art. 6, înceta la_ .

În virtutea prevederilor contractuale reclamanta și-a asigurat riscul unor pierderi, în raport de condițiile meteo specifice iernii 2011-2012. Procurarea de materiale peste cele existente în stoc și epuizate la_ nu presupunea altceva decât îndeplinirea obligațiilor asumate în cuprinsul art. 9 din contract, pentru executarea unor lucrări înăuntrul perioadei contractuale.

Așadar, executarea lucrărilor în perioada_ -_ nu excede obligațiilor asumate prin contractul nr. 5722/2 noiembrie 2011, iar plata contravalorii inclusiv a acestora s-a realizat de către pârât prin achitarea în întregime a prețului maximal convenit între părți. Chiar martorul V. Gabriel

C., în declarația dată în fața instanței a arătat că s-a atins "nivelul maxim al lucrărilor de executare contractate sau valoarea contractului";.

În consecință, apreciind că lucrările executate de către reclamantă nu au presupus altceva decât îndeplinirea obligațiilor sale contractuale astfel cum derivă el din contractul încheiat la data de_ și că prin prisma caracterului aleatoriu al contractului încheiat, în raport și de prețul maximal convenit, pârâtul C. ui J. M. și-a îndeplinit la rândul său obligația corelativă de plată a prețului, instanța constată că reclamanta nu este îndreptățită la plata unor sume suplimentare, neexistând un temei contractual în acest sens.

Date fiind considerentele mai sus expuse, instanța constată că nu putem vorbi în speță despre o îmbogățire a pârâtului fără justă cauză, nefiind îndeplinită condiția ca îmbogățirea și însărăcirea corespunzătoare să fie lipsite de o cauză justă.

În consecință, instanța va respinge acțiunea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E :

Respinge

acțiunea formulată și precizată de către reclamanta SC "S. ";

S.R.L., cu sediul în O., Șos. B. nr. 14/A, jud. Bihor, în contradictoriu cu pârâtul C. ui J. M., cu sediul în B. Maia M., str. Gh. Ș. nr. 46.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi,_ .

PREȘEDINTE GREFIER

V. P. T. H.

Red. /PV/ _

Tred. M.N.D. /_ - 4 ex

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 4483/2013. Acțiune în pretenții comerciale