Sentința civilă nr. 596/2013. Acțiune anulare hotărâre arbitrală
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 596/2013
Ședința publică de la 12 Decembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. D.
Grefier M. T.
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta C. D., în contradictoriu cu pârâta SC C. SA - PRIN ADMINISTRATOR J. E. S., SC C. SA, având ca obiect acțiune în anularea hotărârilor arbitrale Sentința arbitrală nr. 92/2011 pron. de Trib. Arbitral din cadrul Curții de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin acțiunea în contencios administrativ formulată la_ de reclamanta C. D., în contradictoriu cu pârâta SC C. SA - PRIN ADMINISTRATOR J. E. S., SC C. SA s-a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se admită acțiunea in anulare, sa se anuleze hotărârea arbitrala nr. 92/_ pronunțată de Tribunalul Arbitral din cadrul Curții de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș și sa se trimită cauza spre competenta soluționare Tribunalului Timiș - secția comerciala pentru a se pronunța pe fondul cauzei, cu cheltuieli de judecata.
In temeiul art. 365 alin. 3 solicită suspendarea executării hotărârii arbitrale pana la soluționarea definitiva si irevocabilă a prezentei actiuni in anulare.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat următoarele:
Prin Sentința arbitrala nr. 92 din_ pronunțata de către Tribunalul Arbitrai din cadrul CURȚII DE ARBITRAJ COMERCIAL DE PE LANGA CAMERA DE COMERȚ, INDUSTRIE SI AGRICULTURA TIMIȘ in Dosar nr. 33/2011,
tribunalul arbitral a admis in parte acțiunea formulata de către reclamanta S.C.
S.A. si a obligat pârâta sa plătească reclamantei suma de 6.824.478,94 lei, reprezentând penalități de întârziere la plata, a sumei de 71.431,31 lei reprezentând taxa de arbitraj aferenta pretențiilor admise, a sumei de 3.000 lei reprezentând onorariu expert contabil, precum si a sumei de 15.000 lei onorariu de avocat.
De asemenea, tribunalul arbitral respinge excepția nulității absolute a clauzei penale.
Sentința arbitrala nr. 92 din_ pronunțata de către Tribunalul Arbitrai din cadrul CURȚII DE ARBITRAJ COMERCIAL DE PE LANGA CAMERA DE
COMERȚ, INDUSTRIE SI AGRICULTURA TIMIȘ, este netemeinica si nelegala, dezvoltând o motivare sumara ce ignora multitudinea de aspecte de drept invocate în cursul derulării procesului si care frizează o atitudine de analiza
superficiala, de inconsistenta in cunoașterea dosarului si/sau o atitudine vădit părtinitoare din partea Tribunalului de Arbitraj, fiind incidente motivele prevăzute de art. 364 literele a), b), si i) Cod procedura civila. Va dezvolta pe rând motivele de nelegalitate invocate.
In ceea ce privește motivul prevăzut de art. 364 lit. a) Cod procedura civila- "litigiul nu este susceptibil de soluționare pe calea arbitrajului."
Prezentul litigiu nu este susceptibil de soluționare pe calea arbitrajului, deoarece contractul de vanzare-cumparare nr. 338/A din_ încheiat intre reclamanta C. D. in calitate de cumpărător si parata S.C. C. S.A. in calitate de vânzător, desi este impropriu denumit contract de vanzare-cumparare, este in realitate un contract de achiziție publica, astfel cum acesta este definit de art. 3 litera f) din O.U.G. nr. 34/2006: si fiindu-i aplicabile dispozițiile inderogabile ale art. 286 alin. 2 din O.U.G. nr. 34/2006, aflate in vigoare la data incheierii contractului .
In sensul celor susținute de ea s-a pronunțat si înalta Curte de C. și Justiție prin decizia civilă nr. 3483 din 29 iunie 2010, decizie pe care o anexează prezentei acțiuni in anulare.
Reclamanta prin întâmpinarea depusa la dosar a invocat excepția necompetentei Curții de Arbitraj de pe langa C.C-I.A.T., excepție care a fost respinsa de către Tribunalul Arbitrai, fara insa sa existe un motiv intemeiat in acest sens, facandu-se trimitere la modificările aduse regulilor de arbitraj precum si Codului de procedura civila prin Legea nr. 202/2010, or aceste dispoziții intervenite ulterior incheierii contractului de achiziție publica nu sunt in măsura sa inlature o dispoziție imperativa a legii.
Mai mult chiar, la termenul din_ a formulat cerere de suspendare a acestei cauze cu motivarea ca pe rolul Tribunalului Timiș se afla Dosarul nr._ care are ca obiect constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare pe temeiul căruia este fondata cererea reclamantei SC C. SA. Aceasta solicitare a fost respinsa.
Motivul prevăzut de art. 364 lit. b) Cod procedura civila-,, tribunalul arbitrai a soluționat litigiul fara sa existe o convenție arbitrala sau in temeiul unei convenții nule sau inoperante."
Clauza compromisorie cuprinsa în art. 25 din contractul de vanzare- cumparare nr. 338/A din_ in temeiul căreia Tribunalul Arbitral a soluționat prezentul litigiu este lovita de nulitate absoluta, având in vedere ca, este vorba despre un contract de achiziție publica si fiindu-i astfel aplicabile dispozițiile Ordonanței de Urgenta nr. 34 din 19 aprilie 2006, privind atribuirea contractelor de achiziție publica, a contractelor de concesiune de servicii, astfel cum era aceasta in vigoare la data incheierii contractului intre reclamanta C. D. si societatea reclamanta, potrivit principiului de drept "tempus regii actum".
Acest contract a fost incheiat ca urmare a licitației publice pentru "Asfaltare străzi in comuna D. " prin selecție de oferte din data de_ .
Apreciază ca, desi in art. 25 din contractul de vanzare-cumparare nr. 338/A din_ incheiat intre pârâta C. D., in calitate cumpărător si reclamanta S.C. C. S.A. in calitate de vânzător, s-a inserat o clauza compromisorie, aceasta clauza este nelegala, fiind lovita de nulitate absoluta, deoarece la data incheiarii contractului, respectiv_, potrivit art. 14 si 15 alin. 2 din Regulile de procedura arbitrala ale Tribunalului de Arbitraj Comercial de pe langa C.C.I.A.T. "unitățile administrativ-teritoriale si alte persoane juridice de drept public au facultatea de a incheia in mod valabil o convenție arbitrala numai in arbitrajul comercial internațional..." In litigiile interne o asemenea abilitate nu era prevăzuta, pe cale de consecința clauza compromisorie introdusa
prin art. 25 este nelegala, lovita de nulitate absoluta. Tribunalul Arbitral nu avea competenta sa judece litigiul comercial izvorât din acest contract.
Un alt argument in susținerea nulității absolute a clauzei compromisorii il constituie dispozițiile art. 286 alin. 2 din O.U.G. nr. 34/2006, aflate in vigoare la data incheierii contractului de vanzare-cumparare nr. 338/A din_, care prevedeau ca: "Pentru soluționarea litigiilor apărute dupa încheierea contractului de achiziție publica, altele decât cele referitoare la despăgubiri, este competenta instanța de judecata. "
Ulterior prin modificările aduse regulilor de arbitraj, precum si Codului de procedura civila prin Legea nr. 202/2010, chiar daca Tribunalul Arbitral poate fi competent sa soluționeze un litigiu comercial intre o autoritate publica si o persoana juridica de drept privat, aceste modificări intervenite ulterior incheierii contractului de vanzare-cumparare nr. 338/A din_ nu pot fi avute in vedere la soluționarea prezentei cauze, deoarece in caz contrar s-ar incalca un principiu fundamental in drept, respectiv principiul neretroactivitatii legilor, consacrat atat de art. 15 alin. 2 din Constituția României si de art. 1 din Codul civil.
In alta ordine de idei, chiar daca reductio ad absurdum s-ar accepta ca aceste dispoziții legislative survenite ulterior incheierii contractului in cauza, ar fi aplicabile in speța de fata, ar exista un alt impediment foarte important, respectiv, potrivit principiului "specialia"generalibus derogant", in cazul litigiilor izvorand din contracte de achiziție publica sunt aplicabile dispozițiile art. 286 alin. 2 din Ordonanța de Urgenta nr. 34/_, in vigoare la data incheierii contractului de vanzare-cumparare nr. 338/A din_, si nu dispozițiile de drept comun.
Chiar daca ulterior legiuitorul a modificat acest text de lege(OUG nr. 34/2006), prin O.U.G. nr. 76/2010 si Legea nr. 278/2010 privind aprobarea
O.U.G. nr. 76/2010; a menținut insa acest caracter inderogabil astfel: Articolul 286, alineatul (1) se modifica si va avea următorul cuprins:
"Art. 286. - (1) Procesele si cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate in cadrul procedurii de atribuire, precum si cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezolutiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterala a contractelor de achiziție publica se soluționează in prima instanța de către secția comerciala a tribunalului in circumscripția căruia se afla sediul autorității contractante."
Or, având în vedere aceste texte de lege inderogabile, atat anterior modificării, cat si ulterior, orice clauza care este contrara acestor dispoziții legale este lovita de nulitate absoluta.
Depășind aceste argumente care induc de plano sancțiunea nulității absolute a clauzei compromisorii, se impune sa apreciem ca a aduce litigiile de acest tip in competenta instanțelor arbitrale se constituie intr-un act major de devalizare a bugetului național al cărui componenta sunt bugetele comunităților locale. In condițiile in care potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru actualizata, " sunt scutite de taxa judiciara de timbru cererile si acțiunile, inclusiv caile de atac formulate, potrivit legii ...formulate de alte instituții publice, indiferent de calitatea procesuala a acestora, cand au ca obiect venituri publice." a accepta ca valida o clauza compromisorie ce ar presupune o eventuala sarcina pusa pe bugetul local din veniturile publice, ar fi sinonima cu devalizarea bugetului. Or, legiuitorul nu putea sa structureze un cadru legislativ care, pe cale de interpretare, sa dea naștere unei asemenea competente.
Admiterea competentei tribunalului arbitral in asemenea cauze s-a făcut pe cale de interpretare a normelor modificatoare a codului de procedura si ca aceasta interpretare nu are caracter oficial. In consecința, chiar si acest
argument este de natura a dezavua atribuirea competentei in asemenea cazuri arbitrajului si a conduce la nulitatea sentinței arbitrale.
Argumentul reclamantei SC C. SA potrivit căruia a sesizat Curtea de arbitraj în temeiul art. 158 alin.3 Cpc nu poate fi de natura a investi aceasta instanța cu competenta soluționării unei asemenea cauze, deoarece prin Sentința civila nr.58/2011, Tribunalul Timiș a respins cauza ca fiind inadmisibila si nicidecum nu s-a declarat necompetent in a soluționa cauza. Cum norma invocata precizează in ipoteza sa expresis verbis "daca instanța se declara necompetenta", ne permitem sa apreciem ca aceasta condiție nu era indeplinita.
Motivul prevăzut de art. 364 lit. i) Cod procedura civila - "hotararea arbitrata incalca ordinea publica, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii"
Pe langa incalcarea dispozițiilor imperative ale 286 alin. 2 din Ordonanța de Urgenta nr. 34/_ - in vigoare la data incheierii contractului -, astfel cum a arătat in motivele de mai sus, prin respingerea excepției nulității absolute a clauzei contractuale cu privire la câtimea penalităților in valoare de 1% invocata de instituția reclamantă, fara a se argumenta in vreun fel aceasta soluție si/sau motivele pentru care toate apărările noastre au fost înlăturate, hotărârea arbitrala incalca norme care apară ordinea publica si bunele moravuri.
Astfel ca, in ceea ce privește nulitatea absoluta a clauzei contractuale cu privire la câtimea penalităților in valoare de 1% cuprinsa in Capitolul VIII- RĂSPUNDEREA CONTRACTUALA art. 23 din contractul de vanzare-cumparare nr. 338/A din_ si pe care a calificat-o ca fiind o clauza penala, arată faptul ca, desi încheierea contractelor civile si comerciale este guvernata in dreptul romanesc de principiul autonomiei voinței juridice si de principiul obligativității efectelor contractului, conform căruia " convențiile legal făcute au putere de lege intre părțile contractante" ("pacta sunt servanda"), aplicarea acestor principii nu poate face abstracție de imprejurarea ca existenta si libertatea de acțiune a fiecăruia sunt strâns legate de societatea in care trăiește, astfel incat interesele fiecăruia trebuie armonizate cu ale semenilor sai. Ca atare, principiului autonomiei de voința i-au fost aduse o serie de limitări, ca expresie a voinței legiuitorului de a impune un echilibru intre prestațiile si contraprestatiile - obiect al contractelor incheiate de parti.
Astfel, i-a fost recunoscut judecătorului posibilitatea de a interveni in contractele legal incheiate, modificandu-le, suspendandu-le sau limitandu-le.
Intervenția judecătorului a fost reclamata si susținuta si de doctrina de specialitate, mai ales in acele cazuri in care se impune redresarea raportului obligațiilor asumate de parti prin încheierea unui contract care, datorita dezechilibrului dintre prestații intervenit ulterior incheierii sale, poate antrena ruinarea economica a debitorului.
Aceste aspecte nu se regăsesc in hotărârea arbitrala, desi au fost invocate de reclamantă in apărare, tribunalul arbitral multumindu-se doar sa aprecieze ca prevederile contractului sunt echitabile sub aspectul cuantumului penalităților de intarziere, fara insa sa-si motiveze aceasta apreciere.
Esențial in aprecierea asupra intervenției instanței de judecata prin limitarea sau chiar înlăturarea unei clauze penale inserate in contracte este aplicarea articolului 5 din Codul Civil, potrivit căruia nicio prevedere contractuala nu poate deroga de la ordinea publica si de la bunele moravuri, or desi a invocat încălcarea dispozițiilor art. 5 din Codul civil, tribunalul arbitral nu face nicio referire la aceste dispoziții legale invocate, dimpotrivă retine ca nu a invocat încalcarea unor norme imperative (!?) care sa conducă la nulitatea absoluta a clauzei penale, sens in care apreciază ca fiind echitabile prevederile contractului sub acest aspect.
Practica instanțelor de judecata a statuat in mod constant ca interdicția imixtiunii organelor de jurisdicție cu privire la clauzele penale inserate in contracte se refera neindoielnic la acea prevedere care este in conformitate cu legislația in vigoare. In plus, dispozițiile art. 1070 din Codul Civil prevăd posibilitatea reducerii clauzei penale inserate intr-un contract atunci cand obligația principala a fost executata in parte, or astfel cum a mai precizat, reclamanta a achitat din debitul principal suma de 1.113.000 lei.
În ipoteza introducerii unei asemenea clauze, cuantumul maxim prevăzut de aceasta nu poate depasi valoarea penalității prevăzuta de Codul fiscal pentru plata taxelor si impozitelor, cu atat mai mult, cu cat in discuție este un contract de achiziție publica, contract obținut in urma unei selecții de oferte si cand autoritatea contractanta se bucura de girul și prerogativele unei autorități publice.
A stipula contrariul este echivalent cu a abuza de bugetul national/local si de a frauda in aceasta maniera interesele cetățenilor.
In practica judiciara, cu preponderenta in sectorul privat, respectiv in cadrul contractelor comerciale, s-a pus problema posibilității reducerii penalităților prevăzute in contracte cand acestea au un caracter excesiv, cu atat mai mult acest lucru se impune cand este vorba de o autoritate publica.
Prin sentințele 89/_ ale Curții de Arbitraj Comercial de pe lansa Camera de Comerț si Industrie a României si hotărârile 80 si 83/2000 ale Comisiei de Arbitraj Comercial de pe langa Camera de Comerț si Industrie Cluj, s- a admis posibilitatea ca instanța sa micșoreze cuantumul clauzei penale atunci cand aceasta este abuziva.
In motivarea acestor hotărâri, s-a arătat ca dispoziția art. 1087 C. civ., care consacra ireductibilitatea clauzei penale, trebuie raportata obligatoriu la prevederile art. 5 C. civ. in sensul ca nicio prevedere contractuala nu poate deroga de Ia ordinea publica si bunele moravuri, iar contractul nu poate fi transformat prin clauze abuzive intr-un instrument de imbogatire fara just temei a unei parti in dauna celeilalte parti. Totodată, s-a mai precizat ca "nivelul clauzei penale trebuie sa aiba o limita obișnuita si rezonabila, in sensul de a determina doar cuantumul daunelor-interese rezultate din executarea obligațiilor asumate, in acest context tribunalul arbitral, având posibilitatea de a verifica cuantumul clauzei penale si constatând ca aceasta este excesiva, o poate diminua".
De altfel, art. 1026 alin. 2 din proiectul noului cod civil prevede ca
"instanța poate reduce clauza penala atunci cand aceasta este vădit disproporționata fata de prejudiciul ce poate fi prevăzut la data încheierii contractului. Prin efectul reducerii, cuantumul clauzei penale nu poate, in niciun caz, sa ajungă la nivelul prejudiciului suferit de creditor".
Dacă potrivit jurisprudentei clauza penala imbraca aspectul compensării prejudiciului suferit de creditor prin neonorarea obligațiilor contractuale din partea debitorului, atunci creditorul trebuie sa probeze cuantumul prejudiciului suferit. Nu am determinat in probele pe care se sprijină reclamanta Întinderea prejudiciului suferit. A aprecia ca valoarea acestuia rezulta dintr-un calcul strict matematic prin aplicarea unui procent (discutabil) asupra debitului este forțat si injust, derogând nu numai de la lege, ci si de la morala.
b) Subsumat acestui motiv de desființare a sentinței arbitrale menționează, de asemenea, ca i s-a icalcat dreptul la apărare. Unele din apărările instituției reclamantei nefiind doar respinse fara niciun temei legal de către tribunalul arbitral, ci ignorate in totalitate.
Astfel ca, desi a solicitat Tribunalului Arbitrai pentru termenul de judecata din_, in temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedura civila, suspendarea judecării prezentei cauze, pana la soluționarea definitiva si irevocabila a
Dosarului nr._ aflat pe rolul Tribunalului Timiș, având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vanzare-cumparare nr. 338/A din_, Tribunalul Arbitral in mod netemeinic si nelegal a respins aceasta solicitare, desi potrivit dispozițiilor legale era necesara suspendarea judecării acestui dosar pana la pronunțarea Tribunalului cu privire la cererea reclamantei
D. .
Au fost respinse ca tardive cererile formulate in probatiune, respectiv proba cu Înscrisuri si proba cu martori, desi unele probe au fost solicitate prin intampinare, iar necesitatea administrării unora a reieșit din dezbateri. Necesitatea administrării unor probe esențiale pentru soluționarea litigiului, având in vedere ca accesoriile solicitate de reclamanta erau dependente de perioada in care reclamanta NU a avut proprietatea creanțelor invocate drept temei pentru accesorii, insa tribunalul arbitrai a respins cererea noastră in probatiune, incalcandu-se astfel inca o data dreptul la apărare.
Critica formulata de reclamanta C. D. la adresa modului in care expertul a inteles sa isi fundamenteze concluziile, in total dezacord cu cerințele minimale prevăzute de norma speciala care ii reglementează activitatea, a fost respinsa cu o motivație sumara pe care insa nu o regăsim in sentința arbitrala, astfel ca solicitarea Comunei D. de a se proceda la administrarea unei expertize contrarii potrivit prevederilor art.212 Cpc a fost respinsa.
In consecința, s-a pronunțat o hotărâre "șchioapa", care incalca nu numai norme imperative, ci si drepturi fundamentale si normele de etica si morala, unanim recunoscute si respectate!
Fara probe care sa ateste perioada in care creditoarea a avut proprietatea creanței si fara verificarea temeiurilor legale si/sau a actelor de proprietate precum si a inregistrarilor contabile care sa evidențieze mișcările creanței din patrimoniul reclamantei s-a dispus plata unor dobânzi "monstruoase" din bugetul public in disprețul unor elementare norme legale. Ca subiectivismul sa triumfe, judecarea litigiului s-a făcut "acasă" la patronul creditoarei si s-a dat chiar mai mult decât expertul insusi - cu tot subiectivismul de care a dat dovada
-a "calculat" si a apreciat ca "pe baza probelor" pe care el singur si le-a procurat, fara a le pune si la dispoziția instantei,(!) ar fi datorate !
Având in vedere aspectele mai sus invocate, solicită sa se admiteti acțiunea in anulare, sa se anuleze hotărârea arbitrala mai sus indicata si sa se dispună trimiterea cauzei spre competenta soluționare Tribunalului Timiș- secția comerciala pentru a se pronunța pe fondul cauzei, cu cheltuieli de judecata.
Pârâta S.C. C. S.A. T. a formulat întâmpinare
prin care solicită respingerea acțiunii în anulare formulată de către C. D. ca nefondată având în vedere următoarele motive:
Cu privire la primul motiv al acțiunii în care reclamanta susține că în prezentul raport juridic dedus judecății sunt incidente în cauză dispozițiile art.364 alin.a) Cod de procedură civilă, acesta este nefondat având în vedere faptul că în niciun moment de-a lungul derulării relațiilor comerciale dintre cele două părți nu s-a pus în discuție existența vreunui contract de achiziție publică, în sensul celor susținute de noi venind întreaga documentație depusă chiar de către reclamantă.
Susținerea de către reclamantă a faptului că respectivul contract de vânzare-cumpărare nr.338/A/_ este un contract de achiziție publică este nefondată, neavând nicio susținere legală sau convențională.
Potrivit dispozițiilor art.5 din O.U.G. nr.34/2006 "Contractul de furnizare este acel contract de achiziție publică, altul decât contractul de lucrări, care are ca obiect furnizarea unuia sau mai multor produse, prin cumpărare, inclusiv în rate, închiriere sau leasing, cu sau fără opțiune de cumpărare.
(2) Contractul de achiziție publică ce are ca obiect principal furnizarea de produse și, cu titlu accesoriu, operațiuni/lucrări de instalare și punere în funcțiune a acestora este considerat contract de furnizare."
Ori așa cum invocă chiar reclamanta, în opinia acesteia, a fi în prezența unui contract de furnizare, iar achiziția publică s-a desfășurat potrivit art..18 alin.l lit.e) din O.U.G. nr.34/2006, adică prin cerere de oferte.
Ori, în această situație, procedura pretins a fi aplicată de către reclamantă, potrivit art.124 alin.l Ht.a) din același text legal, este ilegală, aceasta având obligația de a aplica procedura licitației deschise sau restrânse având în vedere faptul că valoarea contractului depășește 75.000 euro. Astfel autoritatea contractantă avea dreptul de a aplica procedura cererii de ofertă "numai în cazul în care valoarea estimată, fara TVA, a contractului de achiziție publică este mai mică sau egală cu echivalentul în lei al următoarelor praguri: a) pentru contractul de furnizare: 75.000 euro"
În primul rând, în așa-zisele invitații la procedura de achiziție publică nu s- a prevăzut o valoare estimată a contractului, ceea ce era obligatoriu, de asemenea, acestea nu au fost publicate în SEAP, deși există normă imperativă în acest sens, art.125 alin.l din O.U.G. nr.34/2006, iar aceste invitații de participare ar fi trebuit să cuprindă informațiile obligatorii prevăzute de art.125 alin.2.
Potrivit așa-ziselor "invitații la procedura de achiziție publică"""" acestea nu conțin mențiunile obligatorii ale art.125 alin.2 lit.d) și f), adică dacă se solicită îndeplinirea unor criterii minime de calificare cu menționarea acestora și modul de obținere a documentației de atribuire.
Concluzionând, nu ne aflăm în prezența unui contract de achiziție publică și în prezența unei proceduri de achiziție publică în baza O.U.G. nr.34/2006 deoarece: nu există documentație de atribuire (caiet de sarcini, fișă de date a achiziției, etc), nu se putea aplica în mod legal procedura de cerere de oferte, nu s-au publicat invitațiile în SEAP, invitațiile invocate nu au valabilitate datorită lipsei mențiunilor obligatorii, nu există un contract-cadru, absolut obligatoriu într-o procedură de achiziție publică, neputându-se deroga de la acesta, ce trebuia publicat în caietul de sarcini, etc, motiv pentru care este fără echivoc faptul că ne aflăm în prezența unei simple ofertări comerciale și în fața unor relații pur comerciale.
Astfel, Primăria D. nu a organizat în niciun .moment selecția de oferte pe baza prevederilor O.U.G. nr.34/2006.
De altfel, prin invocarea de către reclamantă a existenței unei presupuse proceduri de achiziție publică, a cărei desfășurare, în cazul existenței ei, este cert că s-a realizat fără respectarea celor mai elementare dispoziții legale, aceasta își invocă de fapt propria culpă, încercând să obțină beneficii prin încălcarea unuia dintre principiile de drept fundamentale ale procesului civil prevăzut de art. 108 alin. 4 Cod de procedură civilă care reglementează faptul că nimeni nu poate invoca propria culpa în apărarea sa - "nemo auditur propriam turpitudine in allegans", în realitate, reclamanta afirmând că, deși nu au respectat dispozițiile obligatorii ale O.U.G. nr.34/2006 privind achizițiile publice, contractul ar fi unul de achiziție publică.
In aceste condiții, având în vedere faptul că suntem în prezența unui contract comercial, iar litigiul este unul patrimonial, în mod cert acesta este susceptibil de a fi soluționat pe calea arbitrajului.
Cel de-al doilea motiv invocat de către reclamantă referitor la nulitatea clauzei compromisorii inserată în art.25 din contract, nu este nici acesta fondat, având în vedere că nu suntem în prezența unui contract de achiziție publică în accepțiunea O.U.G. Nr.34/2006.
Un alt motiv de nulitate invocat face referire la faptul că raportat la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare,_, art. 14 și art. 15 alin.2 din Regulile de procedură arbitrala ale Tribunalului de Arbitraj Comercial de pe lângă C.C.I.A.T. nu permite încheierea unei clauze compromisorii între un agent economic și o autoritate publică decât în arbitrajul comercial internațional. Ori nici acest motiv nu poate fi reținut ca pertinent din moment ce procedura de arbitraj căreia i se aplică procedura civilă, se raportează și ea la dispozițiile legale ale art.725 Cod de procedură civilă.
Prin raportare la acest text legal, având în vedere că la momentul nașterii litigiului dintre cele două părți, dispozițiile arbitrale permit existența unei clauze compromisorii perfect valabile încheiate între o persoană juridică și o autoritate publică, legea prevede ca acesta să fie soluționat prin prisma noilor dispoziții legale procedurale, fâcându-se astfel aplicarea chiar a principiului de drept invocat de către reclamantă și anume neretroactivitatea legii.
Tot în acest sens a dispus și Curtea Constituțională prin Decizia nr.628/2006 care a prevăzut faptul că "...acest text de lege nu încalcă dispozițiile art. 15 alin.2 din Constituție, având în vedere că legea nouă se aplică din momentul intrării ei în vigoare proceselor și executărilor și executărilor silite începute sub legea veche, dar aflate în curs de judecare, respectiv executare."
Nici ultimul impediment invocat de către reclamantă, și anume dispozițiile art.286 alin.2 din O.U.G. nr.34/2006 nu este unul fundamentat, din moment ce nu suntem în prezența unui contract de achiziție publică, iar raportat la momentul încheierii contractului, octombrie 2007, și la dispozițiile legale ale art.286 din O.U.G.nr.34/2006 din acel moment pentru soluționarea litigiilor apărute după încheierea contractului de achiziție publică, altele decât cele referitoare la despăgubiri, este competentă numai instanța de judecată."", aceste dispoziții vin în susținerea competenței CC.LA. Timiș și în susținerea valabilității clauzei compromisorii, deoarece natura juridică a prezentului litigiu este una pur comercială.
Invocarea art. 17 din Legea nr. 146/1997 în vederea susținerii calificării contractului ca fiind unul de achiziție publică este total exagerată nefiind vorba despre vreo "devalizare a bugetului național" decât în situația în care C. D. a fost obligată la desfășurarea unei proceduri de achiziție publică, dar aceasta a încălcat dispozițiile legale ea însăși fiind cea care apare în persoana celui care devalizează avutul public.
Referitor la dispozițiile legale în temeiul cărora societatea pârâtă a sesizat Curtea de Arbitraj, acestea au fost - existența clauzelor contractuale cuprinse în art.25 din contractul de vânzare-cumpărare nr.338/A/l_, dispozițiile art.1591 alin.l Cod de procedură civilă raportat la art.158 alin.3 Cod de procedură civilă și art.3434 alin.3 Cod de procedură civilă, prin Sentința nr.58/2011 Tribunalul Timiș a admis excepția necompetenței instanței de judecată de a soluționa respectiva cauză.
O altfel de soluție, contrară celei prin care s-a soluționat deja această excepție, ar rezulta cu o încălcare a principiului securității raporturilor juridice statuat de către Convenția Europeană a Drepturilor Omului, principiu care vine și în raportare la dispozițiile art.158 alin.3 Cod de procedură civilă, text legal
introdus prin Legea nr.202/2010, care prevede inexistența unei căi de atac atunci când instanța de judecată se declară necompetentă, aflându-ne, în același timp, și în prezența aplicării principiului autorității de lucru interpretat prevăzut de dreptul comunitar și a unei prezumții asemănătoare autorității de lucru judecat, în ceea ce privește considerentele referitoare la admiterea excepției de necompetență, în acest sens fiind și practica judiciară "Astfel, pe când condiția de aplicare a excepției autorității de lucru judecat presupune o identitate de acțiuni
(sub aspectul părților, obiectului și cauzei juridice) ce oprește repetarea judecății, prezumția de lucru judecat impune consecvența în judecată, și anume: ceea ce s- a constatat și statuat printr-o hotărâre nu trebuie să fie contrazis printr-o alta."; (Curtea de Apel Craiova, Secția Civilă, Decizia nr.2429/2005).
Deși se invocă ca motiv de nulitate art.364 lit.i) Cod de procedură civilă, din susținerile reclamantei nu reiese în niciun moment vreo încălcare a ordinii publice, a bunelor moravuri sau dispoziții imperative ale legii, ci sunt reluate aceleași aspecte de fond inserate și în fața arbitrajului, reclamanta neprobând încălcarea unor norme de bune moravuri.
Astfel, se susține din nou nulitatea clauzei penale, pe singurul considerent nedovedit că procentul stabilit ar fi prea mare.
Invocarea așa-zisei nulități a clauzei privind penalitățile nu are la bază niciun fundament juridic: nicio normă de drept din România nu stabilește un procentaj al penalităților.
Deși pe fondul cauzei s-a venit cu ideea că ar fi vorba despre o așa-zisă eroare de redactare a contractului, în acțiunea în anulare apare o nouă apărare de fond și anume procentul ar fi stabilit cu încălcarea bunelor moravuri, fără a se explica de ce, solicitându-se în acțiunea în anulare, de fapt nu anularea acestei clauze, ci reducerea ei, implicarea instanței de judecată în stabilirea cuantumului.
Așa cum a susținut și pe fondul cauzei, cu ocazia procesului-verbal de conciliere din data de_, reclamanta a recunoscut deja dreptul pârâtei la penalități și implicit, valabilitatea clauzei penale, singurul aspect cu care debitoarea-reclamantă nu a fost de acord fiind momentul începerii curgerii penalităților.
Așa cum a mai afirmat reclamanta nu face dovada susținerilor sale, ci doar solicită ca în baza propriului cuvânt să se constate că penalitatea de 1% este exagerat de mare neputând fi suportată de către o instituție publică care "se bucură de girul și prerogativele unei autorități publice".
Nereușind ca reclamanta să ofere niciun exemplu de procentaj de penalitate care ar fi în concordanță, în opinia reclamantei, cu bunele moravuri și ordinea publică, se întreabă dacă nu cumva de acest gir și de prerogativele sale instituțiile publice se bucură doar când se pune în discuție solicitarea din partea acestora de penalități împotriva agenților economici.
Invocarea tuturor acestor aspecte de fond nu respectă dispozițiile legale stricte ale acțiunii în anulare, în acest sens fiind și practica judiciară acțiunea în anulare apare ca o cale restrictivă de atac, în condiții care nu permit decât analiza limitată a hotărârii atacate.
Interpretarea contractului, plata prețului, reprezintă situații convenite de părți în limita acordului lor de voință care nu a încălcat norme imperative, de ordine publică sau bunele moravuri. (înalta Curte de C. și Justiție, Decizia nr.4788/2005).
De asemenea, "În perimetrul motivului de anulare a hotărârii arbitrale, prevăzut în art.364 lit.i) C.proc.civ., nu se includ criticile cu privire la stabilirea situației de fapt, pe larg evocată de către recurentă, sau cu privire la interpretarea și aplicarea prevederilor legale dispozitive, ci numai criticile cu privire la încălcarea dispozițiilor imperative ale legii, independent de situația de fapt stabilită."{ înalta Curte de C. și Justiție, Decizia nr.747/2006).
Mai mult decât atât, nici măcar ultimele susțineri referitoare la modalitatea arbitrilor de interpretare a probatoriului și a dispozițiilor legale invocate de către reclamantă nu pot face obiectul unei acțiuni în anulare, practica judiciară fiind unitară în acest sens autorizația dată arbitrilor prin actul de compromis de a judeca în echitate lasă toată libertatea arbitrilor de a judeca după conștiința lor.
In situația aceasta, arbitrii nu sunt ținuți să-și sprijine soluția lor pe probatoriile ce li se fac. De asemenea, nici obiecțiile în drept nu pot să rețină pe arbitri de a da soluția lor în conformitate cu asemenea prevederi. Dacă arbitrii au toată libertatea în judecarea lor, aceasta este însă limitată la obiectul suspus judecății."" (Tribunalul Ilfov, Sentința nr.389/1937).
în niciun moment nu a fost încălcat dreptul la apărare al debitoarei, toate cererile sale fiind soluționate într-un sens sau altul, simplul motiv că acestea nu ar fi fost soluționate potrivit doleanțelor Comunei D. neconstituind o încălcare a dreptului la apărare, mai ales în situația în care debitoarea a beneficiat chiar de către un expert parte.
în drept, s-au invocat dispozițiile art.115 Cod de procedură civilă și toate dispozițiile legale invocate.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Acțiunea în anulare este întemeiată și urmează a fi admisă în conformitate cu art. 364 alin. 1 lit. b) C. pr. civ., care prevede că hotărârea arbitrală poate fi desființată prin acțiune în anulare atunci când tribunalul arbitrai a soluționat litigiul fara sa existe o convenție arbitrala sau in temeiul unei convenții nule sau inoperante.
Astfel, prezentul litigiu decurge din contractul de vânzare-cumpărare nr. 338/A/_ încheiat între C. D. și SC C. SA, la art. 25 din contract fiind înscrisă clauza compromisorie care stabilea competența de soluționare a litigiilor izvorâte din derularea acestuia în favoarea Curții de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș.
De altfel, în baza acestei clauze a considerat Tribunalul arbitral că este competent să soluționeze cererea formulată de către SC C. SA, respingând excepția de necompetență invocată de către C. D. .
Or, ulterior, prin sentința civilă nr. 183/_ pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr._, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 8507/_ pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, s-a constatat nulitatea absolută a clauzei prevăzute la art. 25 din contract, respectiv tocmai a clauzei compromisorii.
Față de cele de mai sus, în baza art. 366 C. pr. civ., Curtea urmează să admită acțiunea și să anuleze Sentința arbitrală nr. 92 pronunțată în dosarul arbitral nr. 33/2011 de către Tribunalul Arbitral constituit de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț, Industrie Agricultură Timiș.
În continuare, analizând fondul litigiului, potrivit dispozițiilor art. 366 alin.
1 C. pr. civ., Curtea constată următoarele:
Între părțile în litigiu s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 338/A/_, având ca obiect vânzarea-cumpărarea de mixturi asfaltice și punerea în operă a acestor produse care urma să fie executată tot de către vânzătoare, respectiv de către SC C. SA.
La art. 23 din contract, s-a prevăzut că, în situația în care cumpărătorul nu efectuează plata la termenul scadent, se obligă să plătească vânzătorului, în afara sumei datorate, penalități în cuantum de 1% pentru fiecare zi de întârziere, calculate începând cu ziua următoare termenului scadent și până la achitarea efectivă a sumei integrale.
În baza acestei dispoziții contractuale, SC C. SA a solicitat obligarea Comunei D. la plata sumei de 12.217.996,01 lei, reprezentând penalități de întârziere și tot în acord cu această dispoziție contractuală Tribunalul arbitral a admis în parte acțiunea, conform expertizei contabile administrate în cauză.
Această clauză contractuală a fost, însă, constatată ca fiind nulă absolut, prin sentința civilă nr. 183/_ pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul
nr._, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 8507/_ pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.
Prin urmare, lipsind fundamentul juridic pentru solicitarea acestor penalități, Curtea constată că cererea formulată de SC C. SA în contradictoriu cu C. D. este nefondată, motiv pentru care o va respinge.
În conformitate cu dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, pârâta va fi obligată la plata, în favoarea reclamantei, a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces, respectiv contravaloarea onorariului de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea în anulare formulată de reclamanta C. D. cu sediul in comuna D., str. Retofi S. nr. 31, jud. Timiș, reprezentata legal prin Primarul Comunei D., cu domiciliul procedural ales in vederea comunicării actelor de procedura la Cabinete grupate de avocat P. & P. din T., str. L.
B. nr. 1, ap.13, jud. Timiș
, împotriva sentinței arbitrale nr. 92/_, pronunțată de către Tribunalul Arbitral din cadrul Curții de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în contradictoriu cu pârâta SC C. SA cu sediul social în T., str. Enric B. nr. 11, jud. Timiș, prin avocat P. Ondina
.
Anulează sentința arbitrală nr. 92/_, pronunțată de tribunalul Arbitral din cadrul Curții de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș și în consecință:
Respinge cererea formulată de SC C. SA, în contradictoriu cu C. D.
, având ca obiect obligarea acesteia la plata penalităților de întârziere.
Obligă pârâta SC C. SA, la plata, în favoarea reclamantei C. D. a sumei de 16.000 lei, cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. D. M. T.
Red.M.D./dact.L.C.C.
5 ex./_
| ← Sentința civilă nr. 143/2013. Acțiune anulare hotărâre arbitrală | Decizia civilă nr. 1006/2013. Acțiune anulare hotărâre arbitrală → |
|---|
