Contract de leasing. Cerere de predare a unor bunuri.
| Comentarii |
|
Debitor aflat în insolvenţă. Lipsa bunului din posesia acestuia. Admiterea recursului şi respingerea cererii creditorului finanţator
Curtea de Apel Cluj, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 6076 din 5 septembrie 2014
Prin sentinţa civilă nr. 1.104 din 14.04.2014, pronunţată în dosarul nr. .../2012/a5 al Tribunalului Sălaj, s-a admis cererea formulată de creditorul SC R.L. IFN SA şi a fost obligată debitoarea S.C. A. S.R.L. ZALĂU să restituie creditorului o pompă de beton Estruchboy O715TD ce a făcut obiectul Contractului de leasing nr.29902/ 01.02.2008.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că S.C. A. S.R.L. a cumpărat în leasing o pompă de beton ESTRICHBOY P715TD în temeiul contractului nr. 29902/ 01.02.2008 încheiat cu S.C. R.L. IFN S.A.
Doctrina a stabilit că leasingul este o operaţiune comercială prin care o persoană specializată (finanţatorul) cumpără un bun de la un vânzător (furnizorul) pentru a-l închiria pe o perioadă determinată unui client (locatarul, beneficiarul, utilizatorul) care la sfârşitul perioadei contractuale are drept de opţiune între trei posibilităţi: 1)de a prelungi locaţiunea; 2)de a înceta raporturile contractuale; 3)de a cumpăra acel bun.
O primă concluzie, cu impact asupra cauzei de faţă, este că finanţatorul, respectiv R.L. IFN este proprietar al bunului până la cumpărarea acestuia de către utilizator.
Contractul încheiat de părţi cuprinde clauza de reziliere a contractului în cazul în care utilizatorul nu achită două rate consecutive, calculate de la scadenţă, iar utilizatorul este obligat să restituie bunul finanţatorului în termen de 3 zile de la notificarea rezilierii contractului de leasing.
În speţă, debitoarea nu a achitat ratele de leasing începând cu rata 13 până la rata 19, în mod consecutiv, astfel că rezilierea din iniţiativa finanţatorului este legală, de asemenea, şi obligaţia utilizatorului de a restitui bunul ce a făcut obiectul contractului, motiv pentru care cererea creditorului a fost respinsă.
A învederat judecătorul sindic că în situaţia în care se va constata că bunul nu se mai află în posesia debitoarei, dreptul creditorului de a avea creanţa înscrisă la masa credală se va consolida.
Împotriva acestei sentinţe, lichidatorul judiciar al debitoarei S.C. A. S.R.L. ZALĂU a declarat recurs, solicitând instanţei admiterea acestuia, modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii cererii creditoarei, în principal, ca nefondată, iar în subsidiar, ca imposibil de pus în practică.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că soluţia instanţei de fond este ilegală din două puncte de vedere. În primul rând, raportat la prevederile art. 90 alin.2 din Legea nr.85/2006 care dispun ca în cazul în care debitoarea nu mai are posesia bunului, proprietarul poate cere ca întreaga valoare a mărfii să fie înscrisă la masa credala, astfel că cererea creditoarei apare ca nefondată având în vedere faptul că s-a înscris la masa credală cu contravaloarea bunului. În al doilea rând, acest bun mobil (pompa de beton) nu este proprietatea debitoarei si nu a fost inventariată de către lichidator, nu ştie în posesia cui se afla, astfel încât nu este în măsura a executa obligaţia de predare a bunului.
A mai precizat recurentul că SC R.L. IFN SA a înţeles deja să recurgă la mijlocul procedural prin care a solicitat restituirea contravalorii bunului, respectiv a depus o declaraţie de creanţă pentru valoarea de 195 637,60 lei, care a inclus toate ratele aferente contractului de leasing până la expirarea acestuia, inclusiv valoarea reziduala. Prin solicitarea plaţii tuturor ratelor, inclusiv a valorii reziduale, si acceptarea acestei creanţe la masa credala, practic debitoarea a devenit proprietarul bunului care a făcut obiectul leasingului, în conformitate cu prev. art.2 lit. c din OG nr.51/1997.
A menţionat recurentul faptul că reclamanta a fost înscrisă în Tabelul creanţelor cu suma de 195.637,60 lei, ori prin solicitarea acestei sume aceasta a decis sa opteze pentru contravaloarea bunului, neputând solicita, în acelaşi timp, si restituirea bunului si contravaloarea acestuia, astfel că nu sunt incidente prev. art. 90 din Legea nr.85/2006.
Raportat la cel deal doilea motiv de nelegalitate, recurentul arată că nu poţi fi silit să predai un bun pe care nu îl deţii nici în proprietate si nici în posesie, astfel încât dispozitivul hotărârii în cazul în care va fi menţinut în aceasta forma poate crea prejudicii lichidatorului judiciar în sensul ca este pus în postura de a executa o obligaţie care nu îi incumbă si pe care nu o poate realiza.
Intimata creditoare S.C. R.L. IFN S.A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar pe fond, respingerea acestuia ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii atacate (f.5). În argumentarea excepţiei nulităţii recursului, intimata a susţinut că recurenta nu s-a conformat dispoziţiilor art. 3021 alin. 1 lit. c C.pr.civ. şi nici nu a formulat critici care să poată fi încadrare din oficiu în vreunul din cazurile casare sau modificare prev. de art. 304 C.pr.civ., astfel că se impune anularea recursului ca nemotivat.
Pe fondul cauzei, intimata a arătat că pentru încheierea contractului de leasing financiar a achitat integral valoarea bunului pentru care a transmis dreptul de folosinţă, iar ca urmare a nerespectării obligaţiilor de plată a ratelor de leasing a fost prejudiciată atât cum suma reprezentând ratele ce urmau a fi achitate precum şi cu dobânda contractuală prevăzută în contractul de leasing.
Analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, Curtea reţine următoarele:
Cererea de predare a bunului ce a făcut obiectul contractului de leasing nr. 29902 din 01.02.2008 încheiat între părţile litigante a fost fundamentată pe prevederile art. 90 din Legea nr. 85/2006.
Dispoziţiile legale invocate de creditoarea SC R.L. IFN SA stabilesc următoarele: „ (1) Daca un debitor deţine marfa in calitate de consignatar sau orice alt bun care aparţine altuia la data înregistrării cererii introductive, a expirării termenului pentru contestarea cererii creditorilor de către debitor ori a respingerii contestaţiei debitorului împotriva acestei cereri, proprietarul va avea dreptul sa îşi recupereze bunul, in afara de cazul in care debitorul are un drept de garanţie valabil asupra bunului. (2) Daca la una dintre datele menţionate la alin. (1) marfa nu se afla in posesia debitorului si el nu o poate recupera de la deţinătorul actual, proprietarul va fi îndreptăţit sa aibă creanţă înregistrată in tabelul de creanţe, cu valoarea pe care marfa o avea la acea data. Daca debitorul se afla in posesia mărfii la acea data, dar a pierdut ulterior posesia, proprietarul poate cere ca întreaga valoare a mărfii sa fie înscrisa in tabelul de creanţe.”
Aşa cum bine a subliniat lichidatorul judiciar prin memoriul de recurs, judecătorul sindic a pornit în soluţionarea cererii de la o premisă eronată, respectiv aceea că bunul finanţat de intimată prin contractul de leasing nr. 29902 din
01.02.2008 s-ar afla în posesia debitoarei SC A. SRL. Procesul-verbal din 29.04.2013 întocmit cu ocazia inventarierii bunurilor debitoarei de către lichidatorul judiciar I. SPRL atestă însă o situaţie de fapt contrară, respectiv lipsa pompei de beton ( f. 26 ).
Simpla nerestituire a bunului finanţat de către fostul administrator statutar al debitoarei nu poate conduce la concluzia că acest bun se află în continuare în posesia debitoarei de vreme ce verificările de fapt efectuate de lichidatorul judiciar dovedesc contrariul.
Rezultă aşadar că ipoteza normei legale de care se prevalează intimata-creditoare SC R.L. IFN SA ( art. 90 alin. 1 din Legea nr. 85/2006) nu este întrunită în cazul de faţă, bun finanţat de către aceasta neaflându-se în posesia debitoarei la data înregistrării cererii introductive, a expirării termenului pentru contestarea cererii creditorilor de către debitor ori a respingerii contestaţiei debitorului împotriva acestei cereri, ci în posesia altei persoane neidentificate până în momentul de faţă.
Din această perspectivă hotărârea pronunţată de judecătorul sindic apare ca netemeinică şi imposibil de pus în executare cât timp obiectul material la care face referire nu există în materialitatea sa, lipsind din inventarul debitoarei.
Este adevărat că la modul teoretic intimata este îndrituită să îşi recupereze bunul finanţat deoarece deţine asupra acestuia un drept de proprietatea sa, însă atributul de urmărire ce decurge din exerciţiul proprietăţii trebuie să îl exercite asupra detentorului/posesorului actual al bunului, iar nu asupra lichidatorului judiciar care a prezentat dovezi clare că nu a inventariat un astfel de obiect în patrimoniul debitoarei.
Pe de altă parte, se observă că intimata SC R.L. IFN SA şi-a declarat creanţa derivând din contractul de leasing nr. 29902 din 01.02.2008, aceasta fiind înscrisă cu suma de 195.637,60 lei. Poziţia procesuală adoptată în procedura colectivă nu o împiedică pe intimată să continue demersurile legale pentru recuperarea bunului finanţat de la terţul posesor al bunului finanţat.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va admite recursul declarat de lichidatorul judiciar al debitoarei S.C. A. S.R.L. ZALĂU împotriva sentinţei civile nr.
1.104 din 14.04.2014, pronunţată în dosarul nr. .../2012/a5 al Tribunalului Sălaj, pe care o va modifica în sensul că va respinge cererea formulată de creditoarea S.C. A. SRL. ZALĂU.
| ← Pretenţii. Debitor intrat în insolvenţă. Datorii reciproce.... | Contract. Rezoluţiune. Obligaţii indivizibile.... → |
|---|
