Pretenţii. Debitor intrat în insolvenţă. Datorii reciproce. Modul de operare a compensării legale
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 308 din 5 septembrie 2014
Prin sentinţa civilă nr. 624 pronunţată la 06.03.2014 în dosarul nr. .../2013 al Tribunalului Specializat Cluj, s-a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâta SC P.C. SRL.
Prin aceeaşi sentinţă s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A.B. SRL, prin lichidator judiciar H.B.R. SPRL, în contradictoriu cu pârâta SC P.C. SRL, iar pârâta a fost obligată să plătească în favoarea reclamantei SC A.B. SRL suma de 3.204.759,23 lei.
S-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A.B. SRL având ca obiect pretenţii în cuantum de 10.714.205,08 lei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că între reclamanta SC A.B. SRL şi pârâta SC P. SRL a fost încheiat contractul de furnizare piatră spartă şi concasată la data de 05.01.2010. În temeiul acestui contract, reclamanta avea obligaţia de a furniza piatra spartă, iar pârâta avea obligaţia de a plăti preţul produselor vândute, preţul stabilit fiind de 5 lei/t + TVA. Perioada de furnizare a pietrei a fost stabilită până la data de 31.12.2011, prin actul adiţional nr. 1/31.12.2010 (f. 1-4, vol. II).
De asemenea, prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 15.08.2010, reclamanta a vândut pârâtei un număr de 18 autoutilitare, preţul vânzării fiind stabilit la 101.943 lei + TVA/bucată (f. 5-7, vol. II), iar prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 27.09.2010 reclamanta a vândut pârâtei o autoutilitară pentru preţul de 89.177 lei + TVA (f. 8-10, vol. II).
La data de 14.03.2012 între cele două părţi se încheie un proces-verbal de conciliere din care rezultă că părţile au convenit că la data deschiderii procedurii insolvenţei reclamantei SC A.B. SRL, respectiv 16.11.2010, erau îndeplinite condiţiile operării unei compensări legale a datoriilor reciproce născute anterior acestei date (f.67, vol. I). Părţile au stabilit că în urma raporturilor comerciale derulate după data deschiderii procedurii insolvenţei pârâta datorează reclamantei suma de 2.488.665,82 lei.
Prin răspunsul la interogatoriul administrat pârâtei SC P.C. SRL partea a recunoscut că a achiziţionat mai multe autoutilitare şi microbuze de la reclamantă, precum şi că a închiriat 10 utilaje pentru o perioadă de 27 zile, valoarea chiriei fiind de 443.994,31 lei, conform facturii nr. 143/30.12.2011 (f. 90-93, vol. I).
Din copiile proceselor-verbale de compensare şi a ordinelor de plată, aflate la filele 98-159 din vol. I, rezultă că a operat o stingere parţială a obligaţiilor de plată reciproce prin compensare, precum şi prin plăţile făcute de către pârâtă.
În ceea ce priveşte dreptul material incident în cauză, instanţa de fond a reţinut că raporturile juridice dintre cele două părţi s-au născut în cursul anului 2010, anterior intrării în vigoare a Noului Cod Civil, motiv pentru care vor fi avute în vedere dispoziţiile Codului civil din 1864.
Pentru a stabili întinderea obligaţiilor de plată pretinse de către reclamantă, precum şi întinderea obligaţiilor reciproce şi modalitatea de stingere a acestor obligaţii prin plată sau prin compensare legală, instanţa a dispus, din oficiu, efectuarea în cauză a unei expertize contabile. Conform concluziilor raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză de doamna expert V.A. (f.197-217, vol. I) la data de 31.12.2008 pârâta SC P.C. SRL datora reclamantei SC A.B. SRL suma de
402.887,26 lei. Ulterior acestei date, pentru serviciile de livrare piatră concasată şi pentru vânzarea autoutilitarelor şi a microbuzelor, s-a stabilit că pârâta datorează până la data de 30.12.2011 suma de 11.048.055,34 lei.
De asemenea, prin expertiza efectuată s-a stabilit şi situaţia serviciilor prestate şi facturate de către SC P.C. SRL în favoarea reclamantei SC A.B. SRL, stabilindu-se că reclamanta datora la data de 23.12.2010 pârâtei suma de 7.641.478,49 lei.
Instanţa de fond a reţinut că prin încheierea comercială nr. 904/16.11.2010 pronunţată în dosarul nr. .../2010 al Tribunalului Specializat Cluj a fost deschisă procedura generală a insolvenţei faţă de debitoarea SC A.B. SRL, fiind desemnat în calitate de administrator judiciar H.B.R. SPRL. Prin sentinţa comercială nr. 1168/01.03.2011 au fost soluţionate contestaţiile formulate împotriva tabelului preliminar de creanţe şi a fost definitivat tabelul de creanţe al debitoarei SC A.B. SRL, în tabel fiind înscrise creanţe în valoare totală de 12.127.192,39 lei, din care creanţa chirografară în cuantum de 7.892.482,73 lei a fost înscrisă în favoarea pârâtei SC P.C. SRL.
Prin sentinţa comercială nr. 4215/2011 s-a dispus intrarea debitoarei în faliment în procedură generală. Împotriva acestei hotărâri a fost declarată calea de atac a recursului, iar executarea hotărârii de intrare a debitoarei în faliment a fost suspendată până la soluţionarea căii de atac, suspendare care a încetat la data soluţionării recursului, în sensul respingerii, prin decizia civilă nr. 4384/17.04.2013 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. .../2012. Prin sentinţa civilă nr. 2175/10.09.2014, judecătorul sindic a definitivat tabelul consolidat de creanţe, în cuprinsul căruia pârâta SC P.C. SRL a fost înscrisă la masa credală a debitoarei SC A.B. SRL şi cu o creanţă suplimentară în cuantum de 268.100,29 lei.
Raportat la faptul că pârâta SC P.C. SRL a fost înscrisă la masa credală a debitoarei SC A.B. SRL cu o creanţă născută anterior deschiderii procedurii insolvenţei în cuantum de 7.843.296,11 lei, instanţa de fond a reţinut puterea de lucru judecat a hotărârii prin care a fost definitivat tabelul de creanţe împotriva averii debitoarei, astfel că reclamanta datorează pârâtei suma înscrisă în tabelul definitiv de creanţe şi nu suma stabilită de către doamna expert, respectiv 7.403.396,23 lei, rezultată în urma scăderii din valoarea totală a creanţei de 7.671.478,49 lei a facturilor emise după data deschiderii procedurii insolvenţei şi menţionate la poziţiile 10-12 din anexa 2 a raportului de expertiză (f.209, vol.I). După data deschiderii procedurii insolvenţei reclamanta datorează pârâtei suma de 268.100,16 lei, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale nr. 2112/30.11.2010, 2113/30.11.2010 şi
1189/23.12.2010, astfel cum rezultă din anexa 2 a raportului de expertiză.
Analizând situaţia facturilor înscrise în anexa 1 a raportului de expertiză (f.205-208, vol.I), instanţa a reţinut că din totalul creanţei în cuantum de
11.048.055,34 lei stabilită ca fiind deţinută de reclamanta SC A.B. SRL împotriva pârâtei SC P.C. SRL, datoria pârâtei existentă anterior deschiderii procedurii insolvenţei, respectiv 16.11.2010, era de 8.494.617,88 lei, iar datoria născută ulterior deschiderii procedurii insolvenţei a fost de 2.553.437,46 lei, această valoare fiind corespunzătoare facturilor înscrise la pct. 34-49 din anexa 1 a raportului de expertiză.
În ceea ce priveşte cuantumul datoriei pe care pârâta o avea faţă de reclamantă anterior deschiderii procedurii insolvenţei, instanţa a reţinut că pârâta a susţinut prin cererea de compensare formulată în cadrul procedurii insolvenţei că datora reclamantei suma de 8.865.141 lei (f.183-189, vol.I), însă având în vedere că prin raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză s-a stabilit, în urma verificării documentelor contabile şi situaţiilor serviciilor prestate de către cele două părţi, că datoria pârâtei faţă de reclamantă anterior datei de 16.11.2010 era de 8.494.617,88 lei, instanţa va lua în calcul la soluţionarea cauzei concluziile din expertiza judiciară administrată în condiţii de contradictorialitate în prezentul litigiu.
Pârâta a invocat în apărarea sa faptul că o parte din creanţa pretinsă de reclamantă s-a stins prin efectul compensării legale. Instanţa a reţinut că în cauză sunt incidente disp. art. 52 din Legea nr. 85/2006, conform cărora deschiderea procedurii de insolvenţă nu afectează dreptul unui creditor de a invoca compensarea creanţei sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când condiţiile prevăzute de lege în materie de compensare legală sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii. De asemenea, s-a reţinut incidenţa în cauză şi a disp. art. 40 din Legea nr. 85/2006, care stabilesc că deschiderea procedurii insolvenţei suspendă orice termene de prescripţie a acţiunilor având ca obiect realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale.
Astfel, compensarea legală operează numai cu privire la creanţele reciproce născute anterior deschiderii procedurii reclamantei SC A.B. SRL, respectiv anterior datei de 16.11.2010. După cum s-a reţinut anterior, la această dată reclamanta SC A.B. SRL datora pârâtei SC P.C. SRL suma de 7.843.296,11 lei, iar pârâta SC P.C. SRL datora reclamantei SC A.B. SRL suma 8.494.617,88 de lei. La data deschiderii procedurii insolvenţei aceste creanţe nu erau prescrise. De altfel, pârâta a
înţeles să invoce excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru creanţa pretinsă de reclamantă în temeiul facturilor fiscale nr. 11/31.07.2009, 12/31.08.2009,
13/30.09.2009, 18/30.10.2009, 18/30.11.2009, 20/31.12.2009, în cuantum de
3.960.615.25 lei. Deşi reclamanta a formulat cererea de chemare în judecată la data de
11.02.2013, instanţa a reţinut că, prin efectul compensării legale, obligaţia de plată a contravalorii facturilor fiscale nr. 11/31.07.2009, 12/ 31.08.2009, 13/30.09.2009, 18/30.10.2009, 18/30.11.2009, 20/31.12.2009 a fost stinsă anterior deschiderii procedurii insolvenţei, astfel că pentru dreptul de creanţă stins prin compensare nu se mai poate pune în discuţie o eventuală prescripţie.
Compensaţia reprezintă o modalitate de stingere a obligaţiilor şi constă în stingerea a două obligaţii reciproce până la concurenţa celei mai mici dintre ele. Conform disp. art. 1144 C.civ., compensaţia operează de drept, în puterea legii, chiar şi atunci când debitorii nu au cunoştinţă despre aceste datorii. Cele două datorii reciproce se sting în momentul în care sunt îndeplinite condiţiile compensării, plata operând până la concurenţa datoriei mai mici. Astfel, la data deschiderii procedurii insolvenţei debitoarei SC A.B. SRL, prin efectul compensării, au fost stinse datoriile reciproce ale celor două părţi în limita sumei de 7.843.296,11 lei, aceasta fiind cea mai mică dintre cele două datorii, astfel că suma datorată de pârâtă anterior deschiderii procedurii insolvenţei reclamantei era de 651.321,77 lei.
Între cele două părţi existau mai multe datorii reciproce, motiv pentru care vor fi avute în vedere disp. art. 1151 C.civ. care stabilesc modul în care operează compensarea, respectiv aplicarea regulilor de la imputaţia plăţii. Raportat la disp. art. 1113 C.civ., instanţa a reţinut că stingerea obligaţiilor de plată prin efectul compensării a avut în vedere achitarea datoriilor mai vechi, astfel că suma de 651.321,77 lei, care nu a fost stinsă prin compensare, este aferentă datoriilor pe care pârâta le avea faţă de reclamantă în perioada imediat anterioară deschiderii procedurii insolvenţei. Astfel, prin efectul compensării au fost stinse toate datoriile pe care pârâta le avea faţă de reclamantă anterior datei de 15.09.2010, rămânând de achitat parţial contravaloarea facturii nr. 121/15.09.2010 şi integral contravaloarea facturilor fiscale nr. 122/15.09.2010, 123/30.09.2010 şi 124/30.10.2010.
Instanţa a reţinut că se poate invoca oricând stingerea obligaţiilor
reciproce prin efectul compensării, în cazul de faţă pârâta înţelegând să invoce
compensarea pentru prima oară în cadrul acestui litigiu şi nu în cadrul procedurii insolvenţei, însă se va reţine că efectele compensării s-au produs la data împlinirii cerinţelor impuse de art. 1144 C.civ. Compensaţia care a operat automat nu poate fi considerată ca fiind desfiinţată deoarece părţile nu au săvârşit acte incompatibile cu stingerea prin compensaţie a datoriilor reciproce de natura celor reglementate de art. 1149 C.civ. sau art. 1153 C.civ. De asemenea, nu se poate reţine nici faptul că pârâta nu a înţeles să opună compensaţia pentru a se apăra împotriva cererii de plată formulată de către reclamantă.
Faţă de considerentele reţinute, instanţa de fond a respins excepţia
prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtă cu privire la creanţa în cuantum de
3.960.615.25 lei, această creanţă fiind achitată prin efectul compensării legale anterior deschideri procedurii insolvenţei, iar în ceea ce priveşte creanţa rămasă de achitat în urma compensării legale, respectiv 651.321,77 lei, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 11.02.2013, iar raportat la data emiterii facturilor neachitate, respectiv septembrie-octombrie 2010, instanţa a apreciat că în cauză nu a fost împlinit termenul general de prescripţie de 3 ani, astfel că s-a respins ca nefondată excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de către pârâtă.
Instanţa a reţinut că pârâta datorează reclamantei suma de 651.321,77 lei pentru serviciile prestate şi bunurile vândute anterior deschiderii procedurii insolvenţei, iar după deschiderea procedurii insolvenţei aceeaşi pârâtă datorează reclamantei suma de 2.553.437,46 lei. Cu privire la această din urmă creanţă nu se poate reţine incidenţa compensării legale, dispoziţiile art. 52 din Legea nr. 85/2006 stabilind în mod clar că această modalitate de stingere a obligaţiilor reciproce operează numai pentru obligaţiile de plată existente anterior deschiderii procedurii insolvenţei. Astfel, chiar dacă reclamanta datorează, la rândul său, pârâtei suma de
268.100,26 lei, această datorie fiind născută ulterior deschiderii procedurii insolvenţei, cu privire la această datorie tribunalul a apreciat că nu poate fi invocată compensarea legală deoarece s-ar încălca dispoziţiile imperative ale art. 52 din Legea nr. 85/2006. Pentru creanţele născute după data deschiderii procedurii insolvenţei sunt incidente disp. art. 64 alin. 6 din acest act normativ.
Reţinând că din ansamblul probelor administrate în cauză rezultă că pârâta SC P.C. SRL nu şi-a îndeplinit integral obligaţia de plată a preţului serviciilor executate de către reclamantă, respectiv a bunurilor vândute de aceasta, prin raportare la disp. art. 969 C.civ., care stabilesc că au putere de lege între părţile contractante convenţiile legale făcute, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată şi s-a dispus obligarea pârâtei să plătească în favoarea reclamantei suma de 3.204.759,23 lei reprezentând datorie existentă anterior deschiderii procedurii (651.321,77 lei) şi datorie născută ulterior deschiderii procedurii (2.553.437,46 lei).
Cererea reclamantei având ca obiect obligarea pârâtei la plata creanţei în cuantum de 10.710.205,08 lei, a fost respinsă ca nefondată, deoarece din valoarea totală a creanţei stabilită prin expertiza judiciară ca fiind dovedită, respectiv
11.048.055,34 lei, creanţa în cuantum de 7.843.296,11 lei a fost achitată prin efectul compensării legale.
Împotriva acestei sentinţe, reclamanta S.C. A.B. S.R.L. prin lichidator judiciar
H.B.R. S.P.R.L. a declarat apel, solicitând instanţei admiterea acestuia, modificarea în parte a hotărârii apelate şi, pe cale de consecinţă, obligarea pârâtei S.C. P.C. S.R.L. la plata sumei de 13.918.964,31 lei reprezentând debit neachitat.
În motivarea apelului, reclamanta a susţinut că instanţa de fond în mod eronat a constatat că o parte dintre creanţele reciproce ale părţilor au fost stinse prin efectul compensării legale, deoarece pârâta este înscrisă la masa credală a reclamantei cu o creanţă de 7.843.296,11 lei, iar la data deschiderii procedurii insolvenţei faţă de reclamantă (16.11.2010), pârâta avea o datorie de 8.494.617,88 lei. Prin urmare, instanţa a considerat că pentru datoriile reciproce a operat compensarea, până la concurenţa sumei mai mici.
În opinia reclamantei, compensarea creanţelor reciproce nu a avut loc datorită faptului că pârâta P.C. S.R.L. a renunţat implicit la compensarea prin înscrierea la masa credală a reclamantei şi că din cauza stării de insolvenţă, cererea de compensare putea fi formulată de pârâtă numai până la expirarea datei stabilite pentru depunerea cererilor de admitere a creanţelor.
Astfel, potrivit prevederilor art. 52 din Legea nr. 85/2006, deschiderea procedurii insolvenţei nu afectează dreptul unui creditor de a invoca compensarea, dacă toate condiţiile compensării legale au fost îndeplinite Ia data deschiderii procedurii. Or, în raportul dintre reclamantă şi pârâtă, aceasta din urmă, în termenul stabilit de Legea nr. 85/2006, a formulai cerere de admitere a creanţelor. Pe de altă parte, P.C. S.R.L. şi-a exercitat în mod activ prerogativele oferite de calitatea de creditor îndreptăţit să participe la procedură, întrucât în condiţiile legii speciale, înscrierea la masa credală pentru recuperarea creanţei reprezintă i modalitate de valorificare a dreptului de creanţă.
Mai mult, susţine reclamanta, neexercitarea dreptului de a invoca compensarea, conferită de art. 52 din Legea nr. 85/2006, în termenul stabilit pentru depunerea cererilor de admitere a creanţelor reprezintă o conduită incompatibilă cu stingerea prin compensaţie a creanţelor reciproce.
Concluzia care derivă din cele reţinute de judecător prin sentinţa apelată este că P.C. S.R.L. are dreptul de a participa la procedura insolvenţei cu o creanţă în cuantum de 7.843.296,11 lei născută anterior deschiderii procedurii insolvenţei, cu toate consecinţele care decurg din această participare, iar pe de altă parte, în prezenta cauză are dreptul a-şi realiza aceste creanţe, ocolind procedura colectivă a insolvenţei, prin invocare compensaţiei legale. Or, susţine reclamanta, potrivit legii speciale, odată ce o persoană a solicitat recuperare unor creanţe pe calea înscrierii la masa credală, stingerea acestei creanţe, în faliment, poate avea loc numai cu stricta respectare a prevederilor art. 123 - 125 din Legea nr. 85/2006. Astfel, potrivit prevederilor art. 124 din actul normativ menţionat, sumele de distribuit între creditorii în aceeaşi rang de prioritate vor fi acordate proporţional cu suma alocată pentru fiecare creanţă. A accepta compensarea creanţelor reciproce, după definitivarea tabelului de creanţe, ar reprezenta o încălcare a ordinii imperative stabilite de legea specială.
Având în vedere aceste argumente, reclamanta solicită modificarea în parte a hotărârii apelate, în sensul de a constata că prin conduita intimatei P.C. S.R.L., aceasta a renunţat la dreptul de a invoca compensarea creanţelor reciproce.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta S.C. P.C. S.R.L. a invocat excepţia tardivităţii formulării apelului, iar pe fond a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat şi menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii apelate (f.10-13).
În susţinerea excepţiei tardivităţii, pârâta a invocat dispoziţiile art. 284 C.pr.civ. potrivită cărora termenul de apel este de 15 zile de la comunicare hotărârii.
Pe fondul cauzei, pârâta a susţinut că în mod corect a reţinut instanţa de fond că o parte din creanţele reciproce în sumă de 7.843.296,11 lei, născute anterior deschiderii procedurii insolvenţei reclamantei au fost stinse prin efectul compensării legale.
Apoi, mai menţionează pârâta, contrar celor afirmate de reclamantă, prin înscrierea sa la masa credală a reclamantei nu a renunţat la compensarea creanţelor reciproce, iar termenul limită până la care putea fi formulată nu era data depunerii cererii de înscriere la masa credală.
Analizând apelul formulat din perspectiva motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente:
Raportat la criticile evocate în cuprinsul memoriului de apel, Curtea constată că modalitatea de derulare a raporturilor contractuale prezentată de către prima instanţă şi întinderea drepturilor litigioase nu este contestată de niciuna din părţi.
Singura chestiune de drept supusă analizei instanţei de apel priveşte eficienţa mijlocului de apărare constând în invocarea compensării legale de către pârâta-intimată P.C. SRL, raportat la circumstanţele concrete ale cauzei.
În concret, reclamanta susţine că în mod greşit prima instanţă a reţinut că a intervenit compensarea legală pentru suma de 7.843.296,11 lei, ca mod de stingere parţială a creanţelor reciproce existente între părţile litigante, în condiţiile în care pârâta SC P.C. S.R.L., în opinia apelantei, a renunţat implicit la compensare prin înscrierea acestei creanţe la masa credală a reclamantei şi nu a formulat cererea de compensare până la expirarea datei stabilite pentru depunerea cererilor de admitere a creanţelor. Totodată se afirmă că prin compensarea creanţelor reciproce, după definitivarea tabelului de creanţe, se încalcă ordinea imperativă stabilită de art. 123 -125 din Legea nr. 85/2006 privitoare la distribuirea fondurilor obţinute din lichidare.
Pornind de la susţinerile apelantei, Curtea ia act de faptul că procedura colectivă a insolvenţei a fost deschisă faţă de reclamanta-apelantă SC A.B. SRL la data de 16.11.2010 prin încheierea nr. 904 pronunţată în dosarul nr. .../2010 al Tribunalului Specializat Cluj.
Până la termenul limită stabilit de către judecătorul sindic, pârâta SC P.C. S.R.L. a formulat o cerere de admitere a creanţei în tabelul de creanţe al apelantei SC
A.B. SRL, fiind înscrisă în concret în tabelul definitiv de creanţe cu suma de 7.843.296,11 lei, creanţă născută anterior deschiderii procedurii insolvenţei.
Probele administrate în faţa primei instanţe, în litigiul de faţă, mai exact raportul de expertiză contabilă întocmit, au confirmat faptul că la acelaşi moment al deschiderii procedurii insolvenţei, pârâta SC P.C. S.R.L. datora la rândul său, reclamantei suma de 8.494.617,88 lei.
Faţă de caracterul reciproc al creanţelor anterior menţionate, prima instanţă a dat eficienţă compensării legale până la concurenţa sumei mai mici - 7.843.296,11 lei, stabilind totodată că acest mijloc de stingere a obligaţiilor reciproce este compatibil cu prevederile art. 52 din Legea nr. 85/2006.
Modalitatea în care prima instanţă a înţeles să interpreteze dispoziţiile art. 1143-1144 cod civil şi ale art. 52 din Legea nr. 85/2006 şi să le aplice la situaţia dedusă judecăţii este corectă şi urmează a fi validată de instanţa de apel.
Potrivit art. 52 din Legea nr. 85/2006, deschiderea procedurii insolvenţei nu afectează dreptul unui creditor de a invoca compensarea creanţei sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când condiţiile prevăzute de lege în materie de compensaţie legală sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii.
Prevederile art. 52 din Legea nr. 85/2006, astfel cum au fost redate mai sus, instituie posibilitatea invocării de către un creditor a dreptului său de a cere compensarea creanţei sale cu cea a debitorului atunci când sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 1143 şi 1144 din Codul civil în materie de compensare legală. Prin aceasta prevedere se garantează dreptul de creanţă al creditorului asupra patrimoniului debitorului.
După cum bine a statuat şi judecătorul fondului, compensaţia legală operează de drept ori de câte ori sunt întrunite condiţiile prevederilor de art. 1144, 1145 Cod civil, iar invocarea acesteia în cursul procesului reprezintă, alături de excepţii, un mijloc de apărare pus la dispoziţia pârâtului şi care duce la respingerea în tot sau în parte a pretenţiilor reclamantului, dacă cele trei cerinţe cumulative se verifică, după cum urmează: 1. caracterul reciproc al obligaţiilor, 2. creanţele să aibă ca obiect bunuri fungibile şi 3. caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţelor ce urmează să fie compensate.
Pornind de la natura compensării legale care a fost definită în doctrină ca mijloc de apărare aflat la îndemâna pârâtului, susceptibil a fi adus în discuţie pe calea întâmpinării, şi constând că pârâta SC P.C. S.R.L. a invocat compensarea legală în cadrul apărărilor formulate în pricina de faţă, nu poate fi primită susţinerea apelantei în acord cu care cererea de compensare putea fi formulată doar până la expirarea datei stabilite pentru depunerea cererilor de admitere a creanţelor în dosarul nr. .../2010 al Tribunalului Specializat Cluj privitor la procedura insolvenţei apelantei SC A.B. SRL. Afirmaţia apelantei referitoare la termenul limită până la care pârâta putea invoca compensarea nu are niciun suport legal nici în legea insolvenţei, articolul art. 52 din Legea nr. 85/2006 neinstituind un astfel de termen.
În opinia instanţei de apel, nu prezintă nicio relevanţă faptul că pârâta SC P.C. S.R.L. nu a indicat în declaraţia de creanţă că debitoarea SC A.B. SRL deţine la rândul său aceeaşi calitate şi nu a invocat compensarea de vreme ce compensare legală operează de drept conform art. 1144 Cod civil şi poate fi invocată pe cale de apărare. De altfel, revenea lichidatorului judiciar al apelantei SC A.B. SRL obligaţia de a analiza raporturile contractuale derulate între părţi, cu ocazia verificărilor efectuate în temeiul art. 66 din Legea nr. 85/2006, şi de a sesiza caracterul reciproc al creanţelor înregistrate în evidenţele contabile ale debitoarei, debitoarea fiind cea care avea tot interesul să invoce compensarea la momentul declarării creanţei pârâtei. Aceasta din urmă a procedat în acord cu dispoziţiile art. 64 din Legea nr. 85/2006, declarându-şi la masa credală creanţa pe care o deţinea asupra averii debitoarei. În ipoteza în care pârâta nu s-ar fi conformat acestor dispoziţii legale, risca să fie decăzută din dreptul de a fi înscris în tabelul creditorilor şi din dreptul de a-şi realiza creanţele împotriva debitorului. Ca atare Curtea nu poate accepta teza susţinută de apelantă conform căreia înscrierea creanţei de 7.843.296,11 lei la masa credală a reclamantei echivalează cu o renunţare implicită la compensarea creanţelor reciproce existente între părţi.
Având în vedere că înscrierea unei creanţe în tabelul definitiv de creanţe nu presupune şi încasarea efectivă a sumei admise în tabel, Curtea apreciază că nu există nici un impediment pentru a opera compensarea ca modalitate distinctă de stingere a obligaţiilor.
Stingerea prin compensare legală a creanţelor reciproce existente între părţile litigante nu aduce atingere dispoziţiilor art. 123-125 din Legea nr. 85/2006 care reglementează ordinea de distribuire a fondurilor obţinute din lichidare cât timp însuşi legiuitorul a prevăzut printr-o dispoziţie expresă din acelaşi act normativ ( art. 52 ) că o atare operaţiune este permisă. Aşadar întrucât statutul reclamantei, de societate în procedura falimentului, nu împiedică operaţiunea de compensare, în mod corect prima instanţă a dat eficienţă compensaţiei datoriilor reciproce existente între părţi.
Mai trebuie adăugat faptul că îndreptăţirea actuală a pârâtei SC P.C. S.R.L. de a mai deţine calitatea de creditor îndreptăţit să participe la procedura inslovenţei poate fi repusă în discuţie în cadrul unei contestaţii întemeiate pe dispoziţiile art. 75 din Legea nr. 85/2006, astfel că nici din această perspectivă apelul reclamantei nu este fondat.
Faţă de toate aceste considerente, în temeiul art. 296 C.proc.civ. Curtea va respinge apelul declarat de reclamanta S.C. A.B. S.R.L. prin lichidator judiciar H.B.R. S.P.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 624 pronunţată la 06.03.2014 în dosarul nr. .../2013 al Tribunalului Specializat Cluj, pe care o păstrează în întregime.
| ← Pretenţii. Acţiune la instanţa civilă pentru daune produse... | Contract de leasing. Cerere de predare a unor bunuri. → |
|---|
