Societate comercială. Cerere de dizolvare formulată de unul dintre asociaţi
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 6004 din 4 septembrie 2014
Prin sentinţa civilă nr. 2305 din 18.09.2013, pronunţată în dosarul nr. ...* al Tribunalului Specializat Cluj, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta SC I.C. SRL în contradictoriu cu pârâţii B.D.C., G.L.P.M., R.D.M. şi SC H.A. S.R.L. şi a fost obligată reclamanta să plătească pârâtului G.L.P.M. suma de 4.092 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Societatea H.A. SRL este o societate cu răspundere limitată, constituită în anul 2010 având ca şi asociaţi reclamanta SC I.C. SRL şi pârâţii B.D.C., G.L.P.M., R.D.M., fiecare asociat deţinând 25% din capitalul social al acestei societăţi. Aşa cum au arătat părţile, iniţial societatea a avut doi administratori, respectiv dl. J.N.R. şi dl.
G.L.P.M., însă începând cu luna mai 2011 între administratorul J.N.R. şi asociaţii persoane fizice au început să existe divergenţe cu privire la modul de administrare a societăţii, discuţii care au culminat cu revocarea din calitatea de administrator al societăţii H.A. SRL a d-lui J.N.R., reprezentant al asociatei SC I.C. SRL.
Prin sentinţa civilă nr. 503/07.02.2012 a Tribunalului Specializat Cluj s-a respins ca inadmisibilă atât cererea de dizolvare a societăţii cât şi cererea reconvenţională privind excluderea asociatei SC I.C. SRL, iar prin recursul declarat de către reclamantă s-a criticat doar soluţia dată de către instanţa de fond cu privire la cererea de dizolvare a societăţii, iar prin decizia civilă nr. 10116/2012 s-a admis recursul declarat de reclamantă şi s-a casat sentinţa civilă nr. 503/07.02.2012 a Tribunalului Specializat Cluj trimiţându-se cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În motivare, instanţa de recurs a reţinut faptul că dovedirea neînţelegerilor dintre asociaţi poate fi realizată doar prin intermediul administrării tuturor probelor necesare pentru justa soluţionare a cauzei, suplimentarea probelor administrate cu proba interogatoriului care prezintă relevanţă deoarece dizolvarea se solicită în considerarea unei conduite a asociaţilor. Având în vedere motivele care au stat la baza casării primei hotărâri a instanţei de fond, raportat şi la principiul disponibilităţii, raportat şi la dispoziţiile art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă şi având în vedere faptul că instanţa de fond nu este abilitată a lămuri întinderea şi înţelesul deciziei instanţei de recurs, în rejudecarea cauzei instanţa a reţinut că este sesizată doar cu privire la cererea principală vizând dizolvarea pârâtei SC H.A. SRL.
Potrivit art. 227 alin.1 lit. e) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, societatea se dizolvă prin: . e) hotărârea tribunalului, la cererea oricărui asociat, pentru motive temeinice, precum neînţelegerile grave dintre asociaţi, care împiedică funcţionarea societăţii. Potrivit acestei dispoziţii legale, măsura dizolvării societăţii pentru lipsa lui affectio societatis reprezintă o măsură excepţională ce trebuie dispusă numai pentru apărarea interesului social şi poate fi dispusă numai în măsura în care activitatea societăţii este blocată datorită modului în care funcţionează organele sale de conducere, ori în cadrul SC H.A. SRL, pârâţii asociaţi B.D.C., G.L.P.M. şi R.D.M., care doresc continuarea activităţii societăţii, deţin împreună 75% din capitalul social, putând lua în mod valabil decizii cu privire la activitatea şi administrarea societăţii, cu atât mai mult cât asociatul G.L.P.M. este începând cu 21 iunie 2011 unicul administrator al societăţii.
Instanţa achiesează susţinerii reclamantei cum că între asociata SC I.C. SRL prin reprezentantul acesteia J.N.R., care deţine 25% din capitalul social, şi asociaţii B.D.C., G.L.P.M. şi R.D.M., care deţin împreună 75% din capitalul social, există neînţelegeri grave cu privire la modul de administrare al societăţii, fapt care reiese din interogatoriile administrate cu ocazia rejudecării, însă aceste neînţelegeri grave nu sunt suficiente pentru a se dispune dizolvarea societăţii, reclamanta în temeiul art. 1169 Cod civil, trebuind să facă dovada îndeplinirii în cauză şi a celei de a doua condiţii cumulative prevăzute de art. 227 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 31/1990, respectiv faptul că aceste neînţelegeri dintre asociaţi să împiedice funcţionarea societăţii, ori în cauză această condiţie nu a fost dovedită, deşi dovada acesteia revenea reclamantei.
Astfel, având în vedere faptul că societatea este în funcţiune, având în vedere faptul că pârâţii deţin 75% din capitalul social astfel încât în cadrul adunării generale a asociaţiilor votul acestora este decisiv, voinţa organului colectiv de conducere a societăţii putând fi astfel adoptată, mai mult, unul din asociaţii pârâţi care doresc continuarea societăţii este şi unicul administrator al societăţii începând cu data de 21 iunie 2011 astfel încât poate conduce activitatea curentă a societăţii, sunt elemente suficiente pentru a duce la prezumţia simplă că în ciuda acestor neînţelegeri societatea funcţionează.
Susţinerea reclamantei cum că pentru adoptarea unei hotărâri de natură a duce la modificarea actului constitutiv este nevoie de acordul unanim al tuturor asociaţiilor nu este de natură a duce la concluzia că neînţelegerile dintre asociaţi conduc la împiedicarea funcţionării efective a societăţii, căci asociatul nemulţumit fie se poate retrage din societate fie poate să fie exclus dacă acţiunile sau inacţiunile sale pot pune în pericol existenţa societăţii şi nu sunt de natură a afecta funcţionarea acesteia.
În ceea ce priveşte susţinerea reclamantei cu privire la motivul de dizolvare pentru expirarea sediului social, instanţa reţine că acest motiv a fost invocată cu ocazia rejudecării cauzei în cadrul concluziilor scrise, ori acest motiv este inadmisibil, pe de o parte după casarea cu trimitere spre rejudecare părţile nu pot schimba temeiul juridic al cererii, raportat la dispoziţiile art. 315 Cod procedură civilă, iar pe de altă parte acest motiv a fost invocat după închiderea dezbaterilor asupra fondului cauzei.
Faţă de cele de mai sus, instanţa a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta SC I.C. SRL în contradictoriu cu pârâţii B.D.C., G.L.P.M., R.D.M. şi SC H.A. SRL cu privire la cererea de dizolvare a societăţii H.A. SRL raportat la dispoziţiile art. 227 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 31/1990, republicată cu modificările ulterioare.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, reclamanta SC I.C. SRL căzând în pretenţii a fost obligată să plătească pârâtului G.L.P.M. suma de 4.092 lei cu titlul de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocaţial ( filele 73-74 dosar rejudecare şi 109 dosar iniţial).
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs SC B. SRL (fosta SC I.C. SRL), solicitând admiterea recursului, modificarea Sentinţei civile nr. 2305/18.09.2013 pronunţata de către Tribunalul Specializat Cluj, în sensul admiterii cererii de chemare în judecata şi dizolvarea societăţii H.A. SRL; cu obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecata ocazionate.
În motivare a arătat că prin Sentinţa civila nr. 2305/18.09.2013 a Tribunalului Specializat Cluj s-a respins ca neîntemeiata cererea formulata de reclamanta. în motivarea hotărârii recurate se arata ca, în urma analizării actelor şi lucrărilor dosarului, având în vedere motivele care au stat la baza casării primei hotărâri a instanţei de fond, raportat şi la principiul disponibilităţii şi la dispoziţiile art. 129 alin 6 C. pr. civ. şi având în vedere faptul ca instanţa de fond nu este abilitata a lamuri întinderea şi înţelesul deciziei instanţei de recurs, în rejudecarea cauzei instanţa a reţinut ca este sesizata doar cu privire la cererea principala vizând dizolvarea paratei HA. SRL.
Instanţa a retinut ca intre asociata I.C. SRL (actualmente B. SRL) prin reprezentantul acesteia J.N.R., care deţine 25% din capitalul social, şi asociaţii
B.D.C., G.L.P.M. şi R.D.M., care deţin 75% din capitalul social, exista neînţelegeri grave cu privire la modul de administrare al societăţii, fapt care reiese din interogatoriile administrate cu ocazia rejudecării. Însă, instanţa de fond apreciază ca aceste neînţelegeri grave nu sunt suficiente pentru a se dispune dizolvarea societăţii întrucât ele nu împiedica funcţionarea societăţii, aceasta condiţie necesara pentru dizolvarea societăţii nefiind dovedita de reclamanta.
În ceea ce priveşte susţinerea reclamantei cu privire la motivul de dizolvare pentru expirarea sediului social, instanţa retine ca acest motiv a fost invocat cu ocazia rejudecării cauzei în cadrul concluziilor scrise fiind astfel inadmisibil, după casarea cu trimitere părţile neputând schimba temeiul juridic al cererii, raportat la dispoziţiile art. 315 C. pr. civ.
În rejudecarea cauzei instanţa a reţinut faptul ca, în ciuda neînţelegerilor dintre asociaţi, exista elemente suficiente pentru a duce la prezumţia simpla ca societatea
H.A. SRL funcţionează, voinţa organului colectiv de conducere a societăţii putând fi adoptata cu votul asociaţilor paraţi care deţin 75% din capitalul social.
Consideră ca raportat la art. 192 alin. 2 din Legea 31/1990 republicata şi modificata punctual de vedere exprimat de instanţa de fond în rejudecare este contrazis întrucât, deşi este adevărat ca asociatul nemulţumit se poate retrage sau poate fi exclus din cadrul societăţii, actul constitutiv al H.A. SRL nu poate fi modificat doar cu acordul a 75% din părţile sociale şi capitalul social.
Dovada imposibilităţii funcţionarii societăţii este data de faptul ca deşi instanţa a reţinut ca administratorul J.N.R. a fost revocat din funcţia începând cu data de 21 iunie 2011, pana la data prezentei aceasta modificare a actelor constitutive nu a fost operata la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj tocmai datorita faptului ca nu a putut fi luata o hotărâre valabila, fiind necesar votul unanim al asociaţilor în acest sens.
Aşadar, chiar daca societatea apare ca fiind în funcţiune la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj, acest lucru nu este o realitate faptica, atâta timp cat din punct de vedere fiscal societatea este declarata inactiva începând cu data de 01.06.2013 ca urmare a nedepunerii situaţiilor fiscale după data de 30 iunie 2011, societatea nu mai realizează profit din contra înregistrează datorii (conform fisei fiscale anexate) şi nu se mai operează înregistrări contabile, asociaţii, persoane fizice fiind preocupaţi doar de propriile lor afaceri din Spania fără a fi interesaţi de activitatea şi administrarea societăţii H.A. SRL.
În ceea ce priveşte motivul de dizolvare pentru expirarea sediului social, deşi instanţa de rejudecare l-a calificat în mod greşit ca fiind o schimbare a temeiului juridic al cererii, consideram aceasta o dovada în plus în susţinerea faptului ca activitatea societăţii nu mai poate continua. După adunarea generala din data de 21 iunie 2011 activitatea societăţii a încetat în fapt, iar lipsa unui spaţiu pentru sediu şi luarea unei hotărâri pentru schimbarea acestuia, hotărâre imposibil de adoptat în condiţiile prezentei situaţii dintre asociaţi, conduc inevitabil la concluzia ca societatea, din cauza neînţelegerilor dintre asociaţi, nu mai poate continua sa existe.
Lipsa unui sediu şi expirarea sediului sunt motive suficiente, care indiferent de temeiul de drept invocat, atâta timp cat au survenit în timpul judecării cauzei se impune a fi avute în vedere daca reprezintă elemente importante în ceea ce priveşte existenta societăţii a cărei dizolvare se solicita.
Poziţia procesuala exprimata de paraţi, cum ca ei deţin majoritatea şi pot lua orice fel de hotărâri în cadrul societăţii este contrazisa de prevederile art. 192 alin. 2 din Legea 31/1990 republicata şi modificata, întrucât schimbarea sediului social, ca modificare a actului constitutiv al societăţii, implica votul tuturor asociaţilor şi nu al majorităţii conform actului constitutiv al societăţii.
În concluzie, consideră ca, atât prin imposibilitatea luării unei hotărâri a asociaţilor în vederea revocării administratorului H.A. SRL, cât şi prin lipsa unui sediu valid şi implicit a unei activităţi reale a societăţii şi motivat şi de declararea ca inactiva a acesteia consideram ca se impune dizolvarea societăţii cu consecinţa numirii unui lichidator.
Fata de cele de mai sus solicită admiterea recursului şi obligarea intimaţilor-pârâţi la plata cheltuielilor de judecata ocazionate.
În drept a invocat prevederile art. 304 indice 1 C. pr. civ. raportat la art. 299 şi art. 312 C. pr. civ. coroborat cu art. 274 C. pr. civ.
Analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs şi a apărărilor formulate, Curtea reţine următoarele:
1. Preliminar, Curtea reţine cu titlu de aspecte procesuale asupra cărora trebuie să se pronunţe circumscrise limitelor judecării şi a cererilor formulate în faza de rejudecare după casare.
Conform celor constant statuate în practica judiciară, în rejudecare după casare, cadrul procesual este deja stabilit, urmând ca instanţa de trimitere să se pronunţe în limite precis stabilite, limite ce nu pot fi depăşite ori ignorate prin soluţionarea unui alt obiect al acţiunii, nemaifiind aplicabile dispoziţiile privind prima zi de înfăţişare, tocmai pentru că în caz contrar, s-ar ajunge la o nouă judecată şi nu la o rejudecare, ceea ar încălca principiile ce guvernează sistemul căilor de atac reglementate de codul de procedură civilă de la 1865. Aşa fiind, modificarea acţiunii nu poate avea loc la instanţa care rejudecă fondul după casarea cu trimitere, o statuare în sens contrar având drept consecinţă încălcarea dispoziţiilor art. 315 alin. (3) C.pr.civ. (ÎCCJ- Secţia I civilă, decizia nr. 5179 din 12 noiembrie 2013, disponibilă pe portalul www.scj.ro).
Astfel, dacă prima instanţă a fost investită cu cererea principală şi cererea reconvenţională iar sentinţa prin care aceste două cereri a fost recurată de una dintre părţi exclusiv asupra soluţiei date în acţiunea principală şi instanţa de recurs a casat sentinţa trimiţând spre rejudecare fără nicio menţiune explicită, trebuie admis conform principiului disponibilităţii ce guvernează procesul civil că rejudecarea cauzei poate purta exclusiv asupra a ceea ce s-a criticat în recurs.
Aşa fiind, cum în speţă recurenta din prezentul proces a criticat pe calea primului recurs doar soluţia dată de prima instanţă asupra acţiunii reconvenţionale instanţa de rejudecare nu putea să soluţioneze mai mult chiar dacă în decizia de casare cu trimitere nu s-a specificat limitele casării.
Prin urmare, corect s-a decis de către instanţa de fond că faza de rejudecare vizează doar acţiunea principală ce poartă ca obiect dizolvarea judecătorească a societăţii intentată de reclamanta recurentă.
De altfel, recurenta nu ar avea nici un interes procesual să fie judecată şi cererea reconvenţională câtă vreme pârâţii au solicitat pe cale reconvenţională excluderea societăţii recurente ca asociat din SC H.A. SRL.
Aşa fiind, Curtea va constata că limitele rejudecării cauzei au fost corect stabilite de instanţa de fond după casarea cu trimitere.
Cât priveşte critica privind limitele rejudecării sub aspectul formulării altor cereri în etapa de rejudecare a pricinii, Curtea are în vedere că în această fază procesuală nu mai este permisă modificarea acţiunii fără a altera regimul şi limitele statuate de art. 315 alin. 3 C.pr.civ. de la 1865.
Mai mult, chiar dacă nu s-a formulat o cerere nouă , s-a invocat un nou motiv de dizolvare pe cale judecătorească a societăţii ceea ce practic conduce la aceeaşi rezolvare practic pentru identitate de raţiune trebuie adoptată aceeaşi soluţie. A admite altfel, ar însemna ca în etapa rejudecării să mai fie permisă schimbarea temeiului de fapt ori de drept al cererii ceea ce faţă de limitele rejudecării care au avut în vedere motivul de fapt şi de drept dedus pe calea cererii introductive nu mai poate fi admis.
Astfel, statuarea instanţei de fond cu referire la acest aspect este corectă şi
legală.
Mai mult, legat de acest aspect, aşa cum de altfel a remarcat instanţa de fond, motivul nou de dizolvare a societăţii pârâte a fost adus în discuţie doar pe calea concluziilor scrise după etapa dezbaterilor când potrivit dispoziţiilor procedurale nu mai poate fi primită nicio cerere.
Astfel fiind, aceste critici nu sunt fondate şi vor fi respinse ca atare.
2. Cu privire la aspectele de netemeinicie ce pot fi antamate sub unghiul art. 3041 C.pr.civ. de la 1865, Curtea are în vedere că instanţa de fond a stabilit corect starea de fapt şi a produs o interpretare adecvată a normelor legale incidente în materia litigiului.
Acţiunea introductivă a fost întemeiată în drept pe temeiul art. 227 alin. 1 lit. e) din Legea societăţilor nr. 31/1990 respectiv societatea poate fi dizolvată prin hotararea tribunalului, la cererea oricarui asociat, pentru motive temeinice, precum neînţelegerile grave dintre asociaţi, care împiedică funcţionarea societăţii.
Tribunalul specializat ca instanţă de fond a analizat pricina pe acest temei de drept cu trimitere la starea factuală conturată de probele administrate în dosar, respectiv prin prisma ipotezei evocate de reclamanta recurentă aceea a existenţei neînţelegerilor grave între asociaţi care în optica acesteia sunt ireconciliabile.
În memoriul de recurs însă recurenta alegă cu totul alte motive de dizolvare dincolo de cel al expirării sediului social care a fost tratat mai sus.
Astfel se impută cu titlu de critici ale sentinţei că dizolvarea se impune deoarece societatea nu ar fi în funcţiune în mod real fiind declarată inactivă începând cu data de 01.06.2013 ca urmare a nedepunerii situaţiilor fiscale începând cu data de
01.06.2013, că societate nu mai realizează profit, înregistrând doar datorii , nu se mai operează înregistrări contabile iar asociaţii sunt preocupaţi doar de propriile lor afaceri în Spania fără a fi interesaţi de societatea pârâtă.
Chiar dacă prin această ultimă afirmaţie se pune în discuţie eventual neînţelegeri grave între asociaţi, dispărând prin premisă elementul affectio societatis o atare alegaţie deşi a făcut obiectul acţiunii introductive a fost avută în vedere ca atare de instanţa de fond.
Cât priveşte celelalte alegaţii acestea nu se înscriu în perimetrul factual al acţiunii introductive pentru a putea fi reanalizate de instanţa de recurs cu atât mai mult cu cât nu a fost antamate de instanţa de fond.
Trebuie notat însă că sub aspectul analizei condiţiile legale pentru a pronunţa dizolvarea pe cale judecătorească sub unghiul art. 227 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 31/1990, instanţa de fond a găsit întemeiată acţiunea principală sub aspectul condiţiei existenţei neînţelegerilor între asociaţi dar nu s-a făcut dovada îndeplinirii şi a celei de a doua condiţii, respectiv aceea că aceste neînţelegeri să împiedice funcţionarea societăţii.
Or, sarcina de a dovedi o atare împrejurare aparţine reclamantei iar dovada trebuie făcută în condiţiile prevăzute de legea procesuală.
A încerca să se dovedească această condiţie direct în recurs prin evidenţierea unor afirmaţii cu referire la funcţionarea societăţii nedovedite măcar în condiţiile art. 305 C.pr.civ. nu denotă decât că recursul nu este fondat, instanţa de fond analizând şi interpretând corect dispoziţiile legale.
Faţă de cele ce precedă, Curtea reţine că recursul nu este fondat, sens în care în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ. de la 1865 va fi respins ca atare.
| ← Contract. Rezoluţiune. Obligaţii indivizibile.... | Cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale în condiţiile... → |
|---|
