Insolvenţă. Angajarea răspunderii personale a administratorului debitoarei. Nepredarea actelor contabile şi a bunurilor societăţii
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 6077 din 5 septembrie 2014
Prin sentinţa civilă nr.2102 din 26.05.2014 pronunţată în dosarul nr..../2010/a1 al Tribunalului Maramureş s-a admis acţiunea precizată formulată de către P. IPURL lichidator judiciar al debitoarei SC S. SRL având J... şi CUI RO ... în contradictoriu cu pârâtul S.A.C., şi în consecinţă: a fost obligat pârâtul S.A.C., în calitate de administrator statutar al debitoarei falite SC S. SR, să suporte cu averea personală, parte din pasivul societăţii, până la concurenţa sumei de 323.792,96 lei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că prin încheierea nr,1172/31.03.2010 pronunţată în dosar nr..../2010 s-a dispus deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă a debitoarei SC S. SRL, la cererea acesteia.
La data de 15.10.2012, lichidatorul judiciar a înregistrat la Tribunalul Maramureş acţiunea în răspunderea administratorului statutar al debitoarei întrucât acesta a predat reclamantei (lichidator judiciar) doar o parte din actele contabile ale societăţii.
Din documentele depuse rezultă faptul că debitorul deţine în patrimoniu următoarele: - active imobilizate total-196.123,18 lei din care: - construcţii - 99.147,00 lei maşini, utilaje, instalaţii - 93.783,16 lei, aparate instalaţii - 93.193,02 lei, active circulante total 716.682,56 lei din care: - stocuri - 56.038,29 lei creanţe -656.439,61 lei, disponibilităţi băneşti -4.204,66 lei, datorii total 414.997,25 lei.
Administratorul statutar nu a pus la dispoziţia lichidatorului judiciar listele de inventar pentru materii prime, mărfuri, clienţi, furnizori debitori şi nici disponibilul bănesc din casierie.
Referitor la creanţele în sumă de 656.439,61 lei, în situaţia în care administratorul statutar al debitorului ar fi pus la dispoziţia lichidatorului judiciar actele necesare pentru a se formula acţiuni în pretenţii în vederea recuperării creanţelor, ar fi fost posibilă acoperirea, fie şi în parte, a pasivului debitorului falit.
În ceea ce priveşte disponibilităţi băneşti în sumă de 4.204,66 lei care figurează în casieria debitorului, arătăm că, nici acestea nu au fost predate lichidatorului judiciar.
În data de 11.03.2011, reprezentantul administratorului statutar a predat lichidatorului judiciar următoarele documente:Proces-verbal nr.1410/19.04.2010 încheiat de Primăria Comunei Repedea; antecontract de vânzare-cumpărare încheiat în data de 15.07.2009 între S.C. H.P. S.R.L. şi S.C. S. S.R.L.; Factura nr.77/20.07.2009 emisa de S.C..H.P. S.R.L.; Procesul verbal de stingere a datoriilor nr.82009/30108.2009 încheiat între S.C. S. S.R.L., S.C. H.P. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L.
Referitor la maşina de tencuit mecanic, maşina de drişcuit şi schele mecanice care au dispărut din casele folosite ca magazie pe perioada de iarnă 2009-2010, indicate în procesul-verbal nr.1410/19.04.2010, din actele care s-au pus la dispoziţia lichidatorului judiciar a rezultat că în patrimoniul debitorului există active constând în maşini, utilaje, şi instalaţii în valoare de 93.783,16 lei, însă în lipsa listelor de inventar lichidatorul judiciar nu poate stabili dacă doar bunurile care au dispărut compun acest activ sau mai există şi altele.
În urma verificărilor efectuate de către lichidatorul judiciar cu privire la încheierea în data de 15.07.2009 a antecontractului de vânzare-cumpărare între S.C
H.P. S.R.L. şi S.C. S. S.R.L., s-a constatat faptul că, prin încheierea civilă nr.609/10.02.2010 pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosarul nr..../2010, a fost admisă cererea formulată de debitoarea S.C. H.P. S.RX. şi s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva debitorului S.C. H.P. S.R.L.
În aceste condiţii, lichidatorul judiciar a înregistrat în data de 03.05.2012 la Tribunalul Maramureş în dosarul nr..../2010/a2, o cerere de repunere în termen şi de înregistrare a creanţei prin care s-a solicitat înscrierea S.C. S. S.R.L. -- în faliment, în tabelul creditorilor împotriva debitorului S.C. H.P. S.R.L. - în faliment, cu suma totală de 117.984,93 lei, reprezentând contravaloarea bunului imobil constând într-un apartament în suprafaţă utilă de 47 mp, situat în Baia Mare, str.A. (f.n.), jud. Maramureş, care a făcut obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat în data de 15.07.2009 între S.C. H.P. S.R.L. şi S.C. S. S.R.L. Până la această dată cererea de repunere în termen şi de înregistrare a creanţei nu a fost soluţionată.
În data de 17.03.2014 reprezentantul administratorului statutar a predat lichidatorului judiciar un set de documente contabile în completarea celor depuse anterior, însă după analizarea acestora s-a constatat că nu a fost clarificată situaţia activelor menţionate mai sus.
Pârâtul nu se consideră vinovat de starea de insolvenţă a societăţii, invocând împrejurări obiective - imposibilitatea încasării creanţelor de către societate ce activau în domeniul construcţiilor în perioada 2008-2010 - fără a clarifica situaţia activelor care figurau în evidenţa societăţii, inclusiv disponibil bănesc în casierie (4.204,66 lei).
De asemenea în lipsa listelor de inventar lichidatorul judiciar nu a putut stabili dacă bunurile cu privire la care s-a stabilit dispariţia (proces verbal nr.1410/19.04.2010) erau singurele active în patrimoniul societăţii sau mai existau şi altele.
Prin urmare, potrivit dispoziţiilor art. 138 al. 1 lit. d şi e din Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei cu modificările şi completările ulterioare, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul - sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitoarei, persoană juridică, ajunsă în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de conducere, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitoarei, dacă au folosit bunurile societăţii în interes propriu sau al altor persoane fizice ori juridice, dacă au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea, respectiv au ascuns o parte din activul persoanei juridice.
Pentru considerentele de fapt şi de drept expuse, acţiunea a fost întemeiată şi a fost admisă ca atare, în baza prevederilor art. 11 lit. g raportat la art. 138 al. 5 din legea menţionată anterior, conform dispozitivului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul S.A.C. solicitând admiterea recursului şi, în principal, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în subsidiar, modificarea în tot a sentinţei atacate, în sensul respingerii cererii.
În motivele de recurs se arată că instanţa nu s-a pronunţat asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, invocate prin întâmpinare şi susţinută prin concluziile scrise şi orale. A arătat că potrivit 138 alin.l din legea nr.85/2006 " în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 59 alin, (li sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de insolventa a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolventa, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolventa a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
Conform raportului nr.965/03.06.2010, întocmit în baza art.59 alin.l din Legea nr.85/2006, recurentul pârât nu a fost nominalizat cu fapte imputabile pentru apariţia stării de insolventa, acţiunea fiind sub acest aspect inadmisibilă.
In ceea ce priveşte motivarea soluţiei, aceasta lipseşte cu desăvârşire, instanţa de fond nefăcând altceva decât să preia afirmaţiile reclamantei din cererea de chemare în judecată şi concluziile scrise, fără a face absolut nicio referire la apărările din întâmpinare .Potrivit dispoziţiilor art.261 Cod pr.civ., hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, ceea ce nu s-a întâmplat.
Apreciază că au fost încălcate dispoziţiile art.6 alin.l din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a protocoalelor adiţionale la această convenţie, ratificată prin Legea nr.30/1994 potrivit căruia „Orice persoană are dreptul ia judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa". Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat în mod constant în favoarea garantării părţilor la un proces echitabil, sancţionând orice încălcare a acestui drept fundamental de către instanţele judecătoreşti.
Referitor la cererea subsidiară de modificare a sentinţei s-a relevat că hotărârea este nelegală nefiind reala afirmaţiile potrivit cărora recurentul n-ar fi pus la dispoziţia lichidatorului judiciar listele de inventar pentru materii primie, mărfuri, clienţi etc. Se poate observa cu uşurinţă că anexat cererii de deschidere a procedurii insolventei au fost anexate: Bilanţul contabil şi ultima balanţă de verificare
contabilă;Lista tuturor bunurilor societăţii şi a conturilor bancare; Lista cu numele şi adresele creditorilor, indiferent de starea creanţelor; Contul de profit şi pierdere (cuprins în bilanţul contabil).
Ulterior, la data de 17.05.2010 s-au predat pe baza de proces-verbal lichidatorului judiciar cea mai mare parte a actelor contabile, iar la 11.03.2011 prin procesul-verbal nr.99 s-a depus Procesul-verbal nr.1410/2010 întocmit de Poliţia şi Primăria comunei Repedea în care se reţine furtul mai multor obiecte de inventar (maşină de tencuit mecanic, maşină de drişcuit, schele metalice).Totodată au fost comunicate datele privind imobilul apartament, proprietatea societăţii, în vederea identificării şi valorificării sale. Însă lichidatorul, în loc să facă demersurile pentru valorificare (preţul fiind achitat integral prin compensare, existând în acest sens procesul-verbal de stingere a datoriilor), a depus o declaraţie de creanţă fiind într-o evidentă eroare cu privire la situaţia juridică a acestui bun.La data de 17.03.2014 au fost predate :Registru de gestiune zilnic 25.01.2006 - 31.10.2007; Registrul-inventar 2005 - 2008; Registrul de evidenţă fiscală iunie 2005 - iunie 2009; Registrul-jurnal
31.01.2005 - 31.12.2008; Registru de casă 2006 - 2007; Registrul unic de control.2006 - 2009.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata P. IPURL, solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea în totalitate a hotărârii atacate ca fiind temeinică şi legală.
Deliberând asupra cererii de recurs curtea reţine următoarele:
Recurentul, în calitate de administrator statutar al societăţii falite, nu predat lichidatorului activele evidenţiate în ultimul bilanţ contabil. Se poate astfel prezuma( în condiţiile art. 1203 C.civ.) că acesta şi-a însuşit bunurile respective sau le-a transmis altor persoane, în detrimentul intereselor debitoarei , acuzaţia de fraudă întemeiată pe dispoziţiile . 138 alin. 1 lit. e din Legea nr. 85/2006 fiind întemeiată.
Legea insolvenţei a integrat acestei răspunderi excepţionale doar faptele ilicite enumerate limitativ în articolul 138, judecătorul sindic putând dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de către administratorii care au cauzat starea de insolvenţă prin folosirea bunurilor sau creditului persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane.
Norma sancţionează abuzul executivului, care a urmărit satisfacerea unui interes personal în detrimentul celui social, afectând prin conduita sa nu numai compania, ci şi întreaga comunitate de interese din jurul acesteia.
Astfel, judecătorului sindic îi revine misiunea de a verifica regularitatea actelor de gestiune în raport cu interesul social şi de a repera abuzul care a condus la instaurarea stării de insolvenţă, deoarece sarcina acoperirii pasivului poate atribuită doar acelor administratori care se fac vinovaţi de valorificarea capitalului întreprinderii conform interesului personal, ori care, prin politica de gestiune promovată, nu au urmărit protejarea interesului social, ci ocrotirea altor interese.
Interesul social şi interesul personal al administratorului sunt două din limitele puterilor conferite acestuia prin lege şi statut. Misiunea executivului este extrem de clară, aceea de a milita pentru „cauza” interesului social, orice abatere de la obiectivul menţionat trebuind atent cercetată, deoarece frauda constituie o importantă barieră pentru exercitarea prerogativelor de administrare.
În situaţii normale, interesul personal al administratorului se confundă cu interesul social şi doar instalarea unei stări de anormalitate în domeniul politicii sociale anulează caracterul convergent al celor două noţiuni .
Orice subordonare a interesului social faţă de alte interese este contrară regulilor unei bune administrări, un act de gestiune dobândind caracter ilicit dacă acesta a fost săvârşit de administrator în interesul său personal şi în prejudiciul societăţii .
Activul societăţii se reflectă în inventarul anual şi în bilanţul contabil. Inventarierea reprezintă ansamblul operaţiunilor prin care se constată existenţa tuturor elementelor patrimoniale de activ şi de pasiv, cantitativ, valoric sau numai valoric, după caz, existente în patrimoniul societăţii la data la care se efectuează această operaţiune. Bilanţul contabil este cel care reflectă elementele activului patrimonial, grupele principale de elemente ce trebuie să se regăsească în acest document fiind: activele imobilizate (imobilizări corporale, necorporale, financiare), activele circulante (stocuri creanţe, titluri de plasament sau alte valori), conturile de regularizare şi asimilate de activ (cheltuieli înregistrate în avans, diferenţe de conversie-activ), primele de rambursare a obligaţiunilor.
Reprezintă metode de deturnare a activului nerestituirea bunurilor aparţinând societăţii de către administrator , transferul fără contrapartidă a unor mărfuri ce constituie proprietatea debitoarei .
Jurisprudenţa a statuat că numai existenţa unei contrapartide reale şi suficiente, care să fie expresia echilibrului dintre angajamentele asumate de părţile contractante îl poate apăra pe administrator de răspundere. Soluţia pare naturală cât timp compatibilitatea liberalităţilor cu principiul specialităţii capacităţii de folosinţă trebuie pusă sub semnul îndoielii.
Fapta constând în deturnarea activelor societăţii constituie în egală măsură un abuz de bunuri sociale.
În bilanţul contabil apar elemente de activ : active imobilizate total-196.123,18 lei din care: - construcţii - 99.147,00 lei maşini, utilaje, instalaţii -
93.783,16 lei, aparate instalaţii - 93.193,02 lei, active circulante total 716.682,56 lei din care: - stocuri - 56.038,29 lei creanţe - 656.439,61 lei, disponibilităţi băneşti -4.204,66 lei, datorii total 414.997,25 lei.
Înscrisurile depuse în probaţiune de recurentă (Registru de gestiune zilnic
25.01.2006 - 31.10.2007; Registrul-inventar 2005 - 2008; Registrul de evidenţă fiscală iunie 2005 - iunie 2009; Registrul-jurnal 31.01.2005 - 31.12.2008; Registru de casă 2006 - 2007; Registrul unic de control.2006 - 2009 actele predate lichidatorului în baza procesului verbal nr.99 ,Procesul-verbal nr.1410/2010 întocmit de Poliţia şi Primăria comunei Repedea) nu dovedesc modalitatea de ieşire din patrimoniul debitoarei a activelor evidenţiate în ultimul bilanţ .
Recurentul nu oferit nici o explicaţie pertinentă în ceea ce priveşte lipsa din patrimoniul debitoarei a stocurilor în valoare de - 56.038,29 lei şi a disponibilităţilor băneşti în sumă de 4.204,66 lei. Singura explicaţie legată de lipsa disponibilităţilor, acreditată în recurs, a fost aceea lipsei mijloacelor de subzistenţă.
Aceeaşi este situaţia în cazul mijloacelor de transport. Reprezentantul debitoarei a relevat în şedinţa publică din 5.09.2014 că autoturismul marca Dacia aparţinând societăţii debitoare a fost înstrăinat în anul 2007, această operaţiune nefiind reflectată în contabilitatea debitoarei. În acelaşi context, s-a precizat că autoutilitara nu mai există faptic, fără ca motivele dispariţiei acestui bun să fie clarificate.
De asemenea doar trei dintre activele individualizate în raportul întocmit la 5.11.2010 (fila 17 dos fond) sunt menţionate în procesul verbal nr. 1410/2010( fila 48 dos. fond).Prin urmare, dispariţia acestor ca urmare a unui eventual furt nu a fost temeinic justificată.
Apărările legate de existenţa fizică a bunului viitor ce a făcut obiectul antecontractului de vânzare cumpărare nu au substanţă. Recurentul nu a furnizat probe privitoare la finalizarea construcţiei. Nu au au fost depuse procesul verbal de recepţie finală ,extrasul CF sau alte documente care să ateste existenţa dreptului invocat în patrimoniul debitoarei.
Aserţiunea referitoare la încetarea activităţii debitoarei în cursul anului 2009 nu este susţinută de probe .Dimpotrivă, din conţinutul procesului verbal nr. 1410/2010 rezultă că debitoarea avea în derulare contracte de prestări servicii şi la începutul anului 2010 fără ca activitatea economică desfăşurată în baza acestora să fie reflectată în evidenţele aferente anului 2009. Afirmaţia legată de sistarea activităţii în a doua parte a anului 2009 este contrazisă de acest înscris.
Recurentul nu a oferit detalii cu privire la structura creanţelor societare în cuantum de 656.439,61 lei, care se află evidenţiate în ultimul bilanţ. Răspunderea pentru acoperirea pasivului este o răspundere subiectivă fundamentă doar pe culpa intenţională dovedită .Utilizarea prezumţiilor simple în mecanismulprobaţiunii este însă compatibilă cu specificul acestei proceduri.
Doctrina s-a pronunţat în sensul că „refuzul părţii de a remite instanţei documentele de comerţ sau corespondenţa comercială poate fi încadrat în categoria indiciilor obiective de natură să întemeieze prezumţii judiciare.
Nepredarea documentelor contabile, nefurnizarea de către administratorul statutar a datelor referitoare la situaţia patrimoniului debitoarei inclus în ceea ce priveşte creanţele de recuperat sunt semne în raport de care se poate deduce că au existat manopere frauduloase cu privire la elementele de activ evidenţiate înscrise în ultimul bilanţ care se circumscriu sferei de aplicare a prevederilor art.138 lit.a, e din Legea nr. 85/2006..
Chiar dacă, de principiu, omisiunea recuperării unor creanţe nu poate fi asimilată ilicitului reglementat de art. 138 lit.a nefurnizarea informaţiilor contabile care ar fi putut permite recuperarea creanţelor şi implicit maximizarea averii debitoarei constituie un indiciu temeinic al prezumţiei simple că pârâtul a săvârşit acte de dispoziţie aspra unor bunuri care alcătuiau patrimoniul societar, acte care au afectat conţinutul acestuia.
Nepredarea valorilor înscrise în bilanţ constituie un indiciu temeinic al prezumţiei simple că pârâta a săvârşit acte de dispoziţie aspra unor bunuri care alcătuiau patrimoniul societar, acte care au afectat conţinutul acestuia.
Diminuarea activului net cu aceste valori fără o compensare reală se află în mod cert în raport de cauzalitate cu insuficienţa activului şi justifică obligarea pârâtei la complinirea activului societar.
Neapelarea la mecanismul prezumţiilor judiciare ar face imposibilă, în cazul dat, identificarea legăturii dintre diferitele acte privitoare la gestiune socială şi consecinţele economice financiare care au condus la încetarea plăţilor. Soluţia se întemeiază pe principiul protecţiei creditorilor şi adagiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans , nimănui nefiindu-i îngăduit să se prevaleze de propria incorectitudine pentru a obţine protecţia judiciară a unui drept. A nu admite că există un raport de cauzalitate caracterizat între fapta imputată în speţă pârâtului şi insuficienţa activului ar însemna să se permită celui căruia i se „reproşeză” conduita frauduloasă să se apere de răspundere prevalându-se de propria sa culpă. Creditorii ar fi puşi astfel în imposibilitatea dovedirii originilor insuficienţei activului, misiunea stabilirii situaţiei patrimoniale a societăţii la diferite etape devenind practic imposibilă pentru titularii acţiunii.
Evidenţele contabile trebuie să reflecte acel „true and fair view” la care se referă jurisprudenţa engleză, şi anume o imagine fidelă a patrimoniului.
Prin urmare, creditorii, direct interesaţi în reconstrucţia promptă şi completă a patrimoniului debitoarei, sunt protejaţi faţă de datornicii, care nu respectă regulile de afaceri privitoare la conducerea evidenţelor contabile în mod corect.
Noţiunea de evidenţe ale debitorului include orice înscrisuri sau documente, care au destinaţia să asigure informarea despre starea economică şi deciziile persoanei morale.
În consecinţă, răspunderea administratorului pentru acoperirea pasivului intervine şi atunci când se poate stabili o legătură de cauzalitate între starea de insolvenţă şi acţiunea de falsificare ori dispariţia evidenţelor contabile, neavând relevanţă dacă este vorba de partea de contabilitate generală, financiară sau de contabilitatea de gestiune-primară.
În mod firesc, se bucură de protecţie legală toate înscrisurile care au menirea de a asigura informarea permanentă despre situaţia patrimonială a entităţii.
Legea insolvenţei are în vedere trei modalităţi alternative de săvârşire ale acestei faptei.
Într-o primă variantă, răspunderea pe acest temeiul art.138 lit. d operează, dacă se constată existenţa unui raport de cauzalitate între ajungerea debitoarei în stare de insolvenţă şi faptul tinerii contabilităţii în mod fictiv.
În al doilea rând, pronunţarea unei decizii de condamnare este posibilă, dacă se constată existenţa unui raport de cauzalitate între intrarea debitoarei în incapacitate de plată şi dispariţia unor documente contabile.
În cea de a treia modalitate intervine conceptul, aparent mai generos, al evidenţelor contabile întocmite cu nerespectarea prescripţiilor legale, răspunderea putând fi antrenată dacă se dovedeşte că starea de insolvenţă a fost determinată de neconducerea evidenţelor societăţii conform legii.
Caracterul fictiv derivă din întocmirea evidenţelor contabile sau completarea lor, prin: 1) consemnarea de date nereale, 2) omisiunea înscrierii unor operaţiuni reale. O astfel de inacţiune constituie o alterare a adevărului. Evidenţa falsificată trebuie să aibă aptitudinea de a fi utilizată în vederea producerii de efecte juridice, cum sunt denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare şi elementelor de activ şi pasiv ce se reflectă în bilanţ .
Dispariţia unor documente contabile implică atât actele de sustragere a evidenţelor societăţii, cât şi cele de distrugere. Acţiunea de sustragere a evidenţei debitorului constă în luarea acesteia din locul său şi mutarea în altul aceasta ieşind astfel cel puţin temporar din sfera de stăpânire şi dispoziţie a debitorului. Sustragerea poate să se refere la întreaga evidenţă sau numai la o parte a acesteia. Transferarea documentelor societăţii într-un loc necunoscut judecătorului sindic este pe deplin asimilabilă acestui tip de ilicit. Sancţiunea pe acest temei poate interveni dacă transferul de la sediul social ori din arhiva societăţii s-a făcut în scopul denaturării situaţiei financiare a societăţii debitoare. Distrugerea evidenţelor debitorului constă în nimicirea, alterarea substanţei înscrisurilor prin orice modalităţi (ardere, rupere, tocare), operaţiuni care fac înscrisurile de nefolosit sau duc la dispariţia fizică a acestora. De asemenea, distrugerea se poate realiza şi prin înlăturarea măsurilor de conservare sau salvare deja luate, deoarece a împiedica sau a înlătura măsurile de protecţie a unor înscrisuri este acelaşi lucru cu ale nimici ori a le desfiinţa direct.
Omisiunea înregistrărilor în contabilitate, greşelile de scriere, calcul, încălcarea unor reguli ale contabilităţii sunt cazuri care pot fi subsumate sintagmei de „contabilitate neconformă cu legea”. O astfel de omisiune poate fundamenta acţiunea în răspundere doar dacă este ataşată intenţiei de ascundere a unor active sau datorii. Omisiunea voită de a înregistra operaţiuni reale în contabilitate sau alterarea în mod intenţional a evidenţelor nu sunt decât expresia unei contabilităţi fictive.
Falsurile, sustragerile sau distrugerile evidenţelor societăţii pot avea drept consecinţă diminuarea aparentă sau reală a activelor societăţii prin disimularea unor bunuri, valori ori alte elemente ale activului patrimonial, neavând relevanţă dacă este vorba de un singur act sau mai multe, ori dacă acestea au fost afectate în tot sau numai parţial. Este, însă, esenţial ca starea de insolvenţă să fie generată de aceste acţiuni.
Ţinerea unei evidenţe fictive, dispariţia unor documente contabile sau neţinerea evidenţei contabile în conformitate cu legea nu reprezintă activităţi producătoare de prejudiciu, însă ele pot favoriza starea de insolvenţă prin ascunderea unor active sau părţi din acestea, prin plata cu întârziere a unor creanţe, în măsura în care întârzierea este generatoare de dobânzi sau penalităţi .
Doctrina s-a pronunţat în sensul că „refuzul părţii de a remite instanţei documentele de comerţ sau corespondenţa comercială poate fi încadrat în categoria indiciilor obiective de natură să întemeieze prezumţii judiciare.
Refuzul predării evidenţei contabile poate constitui un indiciu semnificativ pe care judecătorul să-şi întemeieze prezumţii determinante în acest sens dacă motivarea sub aspectul prezumţiilor judiciare este e pertinentă, completă, întemeiată, omogenă şi convingătoare.
Jurisprudenţa a considerat că nepredarea documentelor contabile, chiar după repetate somaţii, ori nepredarea acestor documente după aproape un an de la deschiderea procedurii, nerestituirea/ nereconstituirea lor completă, deşi au fost acordate termene succesive în acest scop şi nefurnizarea de către administratorul statutar a datelor referitoare la situaţia patrimoniului debitoarei sunt semne în raport de care se poate deduce că evidenţa contabilă nu a fost deloc întocmită ori a fost distrusă( C.A. Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, decizia comercială nr. 5104 din 30 noiembrie 2004, Buletinul jurisprudenţei 2004, culegere de practică judiciară 2004 Ed. Lumina Lex , Bucureşti 2005 p. 650, C.A. Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, decizia comercială nr. 1956 din 4 noiembrie 2003, Buletinul jurisprudenţei 2004, culegere de practică judiciară 2003 Ed. Lumina Lex, Bucureşti 2004 p. 447,C.A. Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, decizia comercială nr. 1317 din 2 septembrie 2003, Buletinul jurisprudenţei 2004, culegere de practică judiciară 2003 Ed. Lumina Lex , Bucureşti 2004 p. 503).
Încălcarea obligaţiei de a ţine evidenţa contabilă conform legii constituie un indiciu obiectiv care poate fundamenta atât prezumţia simplă de vinovăţie în sarcina administratorului cât şi prezumţia simplă că între această faptă şi ajungerea debitoarei în stare de insolvenţă există un raport clar de cauzalitate, deoarece alcătuirea incorectă a evidenţei contabile conduce inevitabil la necunoaşterea modului de administrare a patrimoniului, a bunurilor din acest patrimoniu precum şi a operaţiunilor efectuate în legătură cu activele.
Prin neconformitatea „lato sensu” a ţinerii contabilităţi a avut loc o disimulare a unor bunuri, valori şi elemente ale activului patrimonial
Nefurnizarea de către administratorul statutar a datelor corecte şi clare referitoare la patrimoniul debitoarei este un semn în raport de care se poate concluziona că această greşeală de gestiune se află în raport de cauzalitate cu starea de insolvenţă.
Fapta administratorului statutar care nu a ţinut evidenţele contabile în conformitate cu prevederile legale incidente în materie, se află în raport de cauzalitate cu prejudiciul suferit de societate şi de creditori deoarece prin această conduită, organele de conducere au fost lipsite de informaţii esenţiale referitoare la starea patrimonială a societăţii .
Neapelarea la mecanismul prezumţiilor judiciare ar face imposibilă, în cazul dat, identificarea legăturii dintre diferitele acte privitoare la gestiune socială şi consecinţele economice financiare care au condus la încetarea plăţilor.
În consecinţă , în mod corect a reţinut prima instanţă că sunt întrunite condiţiile antrenării răspunderii pentru fapta prevăzută de art. 138 lit. d, e din legea insolvenţei .
Curtea apreciază că hotărârea cuprinde în mod clar şi neechivoc considerentele de fapt şi de drept pe care se sprijină, acuzaţia privind caracterul său arbitrar fiind nefondată.
Existenţa unor cauze obiective la originea stării de insolvenţă nu transpare din probatoriul administrat.De asemenea, caracterul informal al raportului cauze poate fi pus doar în relaţie directă cu conduita culpabilă a pârâtului recurent care nu s-a descărcat în mod valabil de obligaţia prevăzută de art. 28 din LI .În consecinţă, excepţia inadmisibilităţii derivând din caracterul informal al raportului cauze nu poate fi primită.
Pentru aceste motive , în temeiul art. 312 C.proc.civ instanţa va respinge recursul declarat.
| ← Cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale în condiţiile... | Contestaţie la tabelul preliminar al creanţelor. Creanţe... → |
|---|
