Decizia nr. 10099/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A C.,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)/a2
Nr. 10099/2012
Ședința 4 D. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. I.
Judecător D. P.
Judecător A.-I. A.
G. M. N. Țâr
Pe rol judecarea recursului declarat SC I. L. R. I. SA PRIN M. SC A. I. S. împotriva sentinței civile nr. 3552 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M. în contradictoriu cu intimații SC P. F. S. PRIN LICHIDATOR J. P. G. I., având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată cerere repunere în termenul de creanță și declarare creanță.
La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Recursul promovat este legal timbrat cu taxa judiciară de timbru în valoare de 60 de lei și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare nu este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din L. nr.8. constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Totodată, constată că deși potrivit procesului verbal de îndeplinire a procedurii de citare cu lichidatorul, în cuprinsul căruia există mențiunea că și-ar fi mutat sediul, fără însă a indica noua adresă. Mai mult de atât din întâmpinarea depusă reiese că practicianul în insolvență are cunoștință de termenul de judecată. Pentru toate aceste considerente apreciază procedura de citare ca fiind legal îndeplinită pentru acest termen de judecată și reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor existente la dosar. C U R T E A Prin sentința civilă nr. nr. 3552 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M. s-a respins cererea de repunere în termen și de admitere la masa credală,formulată de SC I. L. R. I. SA prin mandatar SC A. I. S. în contradictoriu cu P. G. I. B. M., desemnat lichidator al debitoarei SC P. F. S. S. M. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 3811 din (...) pronunțată în dosar nr. (...), Tribunalul Maramureș a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență a debitoarei SC P. F. S. S. M., administratorul judiciar P. G. I. B. M. procedând la notificarea deschiderii procedurii în B. P. de I. nr. 67 din (...) și în ziarul „Glasul M.ului"; din (...). Este real faptul că societatea contestatoare invocă un titlu executoriu însă termenul limită pentru înregistrarea declarațiilor de creanță a fost stabilit de instanță la 12 ianuarie 2008, termen pe care contestatoarea SC I. L. R. I. SA B. nu l-a respectat. Potrivit dispozițiilor art. 7 al. 3 din L. privind procedura insolvenței, pentru creditorii care nu au putut fi identificați în lista prevăzută de art. 28 al. 1 lit. c din aceeași lege, cum este situația din această speță, procedura notificării prevăzuztă de art.61 va fi considerată îndeplinită dacă a fost efectuată prin B. P. de I., astfel că nu a putut fi primită apărarea contestatoarei. Față de prevederile legale enunțate, împrejurarea că n-a fost notificată în sensul normelor cuprinse în art. 61 al. 3 din aceeași lege, nu a fost de natură să o repună pe contestatoare în termenul de înregistrare a creanței, nefiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 103 Cod pr. civilă. Așa fiind, contestația formulată a fost nefondată și a fost respinsă în baza art. 11 lit. i raportat la art. 76 din L. privind procedura insolvenței, modificată, conform dispozitivului. Împotriva acestei hotărârii a declarat recurs creditoarea SC I. L. R. I. SA PRIN M. SC A. I. S. solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul repunerii recurentei în termenul de înscriere la masa credală și înscrierea acesteia în tabelul creditorilor debitoarei. În motivarea recursului, recurenta a arătat că în fapt, între S. I. L. R. I. S. și S. P. F. S. s-a încheiat contractul de leasing financiar nr. 00399/(...) ce a avut ca obiect transmiterea de către creditoarea recurentă, în calitate de finanțator, către debitor în calitate de utilizator, a dreptului de folosința asupra unui autoturism marca DACIA /LOGAN/ LAUREATE 1.5 MCV, în schimbul achitării ratelor de leasing lunare pe o perioada de 12 de luni. În temeiul art. 8 din O.G. nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing, contractele de leasing financiar sunt titluri executorii, iar finanțatorul este proprietarul bunurilor obiect al contractelor. În urma achiziționării și livrării bunurilor către utilizator, acesta si-a asumat obligația de plata a ratelor de leasing conform unor planuri de eșalonare, obligație nerespectata de către debitoare. În urma constatării culpei contractuale rezultate ca urmare a nerespectării obligațiilor de achitare a facturilor emise, a uzat de dreptul de a rezilia de plin drept contractele de leasing, pentru a diminua cât mai mult prejudiciul asupra societății recurente, calculând toate sumele înregistrate de către debitoare în contabilitatea subscrisei recurente, în temeiul art. 13 din contractele de leasing financiar încheiate de părți. La data de (...), a formulat și transmis către instanță cerere de repunere în termen și de înscriere la masa credală pentru suma de 20.712,65 lei. La data de (...), prin sentința civilă nr. 3552, Tribunalul Maramureș a respins cererea formulata de către S. I. L. R. I. S. cu privire la repunerea în termenul de înscriere la masa credala și înscrierea la masa credala a debitoarei. Fața de considerentele sentinței civile nr. 3552, pronunțata la data de (...) în dosarul nr. (...)/a2 de către Tribunalul Maramureș, face următoarele precizări: Analizând cuprinsul sentinței civile atacate se poate observa faptul ca motivul respingerii cererii creditoarei recurente de repunere în termen și înscriere la masa credala îl reprezintă faptul ca instanța consideră că fața de societatea recurentă a fost îndeplinita în mod corespunzător procedura publicității privind deschiderea procedurii insolvenței. Nu poate fi de acord cu susținerea instanței cât privește tardivitatea cererii de admitere la masa credală și cererea de repunere în termen, întrucât potrivit dispozițiilor art. 11 Ialin.2 coroborate cu cele ale art.149 din L. 8., rezulta ca aceasta cerere se soluționează de către instanța competenta sa stabilească actul de procedura cu privire la care a intervenit decăderea, în speța de către judecătorul sindic. Administratorul judiciar, nu i-a notificat cu privire la deschiderea procedurii insolvenței deoarece, numele societății recurente nu a fost trecut în lista creditorilor debitoarei conform art. 28 alin. 1 lit. c . Cu atât mai mult cererea de repunere în termen și de înscriere la masa credală trebuia sa fie admisa de către judecătorul sindic, deoarece însăși debitoarea omite sa treacă numele acesteia pe lista creditorilor. În conformitate cu dispozițiile art. 61 alin. 1 din L. nr. 8.: în urma deschiderii procedurii insolvenței, administratorul judiciar avea obligația de a trimite o notificare tuturor creditorilor menționați în lista depusa de către debitor în conformitate cu art. 28 alin. 1 lit. c, lista pe care numele societății recurente nu a fost trecut cu rea intenție de către debitoare. Aceasta notificare menționata anterior trebuia sa se realizeze în conformitate cu dispozițiile Codului de P. C. și se va publica, totodată, pe cheltuiala averii debitorului intr-un ziar de larga circulație și în B. P. de I.. În situația în care debitoarea a depus lista prevăzuta la art. 28 alin 1 lit. c, dar pe aceasta nu a fost trecut și numele S. I. L. R. I. S.A, acest lucru nu poate fi imputabil. Chiar daca S. I. L. R. I. S.A nu figura ca și creditor al debitoarei din lista creditorilor depusa de către S. P. F A. S., în situația în care administratorul judiciar ar fi dat dovada de o minima diligenta ar fi putut observa cu ușurința faptul ca acest contract este înregistrat în evidentele debitoarei, existând raporturi contractuale intre S. I. L. R. I. S.A și debitoare. O interpretare contrara nu poate fi acceptata, deoarece ar însemna să i se permită debitorului, prin propria sa voința sa stabilească în mod arbitrar o lista a creditorilor din care sa omită voit pe unii dintre aceștia, pentru ca ulterior sa se prevaleze de dispozițiile art. 7 alin. 3 din L. nr. 8. privind procedura insolvenței. Ținând cont de cele mai sus expuse, considera că cererea de înscriere la masa credală, chiar daca a fost depusa după expirarea termenului stabilit în acest sens, nu poate fi considerata tardiva și nu se justifica decăderea creditoarei din drepturile aferente. În asemenea condiții, apreciază ca, administratorul judiciar avea obligația sa notifice în scris toți creditorii, potrivit dispozițiilor art. 720 ind. 4 Cod de procedura C. În ceea ce privește temeinicia creanței S. I. L. R. I. S.A învederează faptul ca cererea îndeplinește condițiile de admisibilitate, deținând o creanța certa, lichida și exigibila împotriva debitoarei. Având în vedere dispozițiile impuse de L. nr. 8., consideră ca, în ceea ce îi privește, nu au fost îndeplinite condițiile art. 7 din lege, operand aplicabilitatea art. 76 alin. (1), având în vedere lipsa de colaborare a conducerii societății anterioare administratorului judiciar. În ipoteza în care notificarea deschiderii procedurii nu s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 7 alin. (3) din lege, din interpretarea per a contrario a art. 76 alin. (l) din lege rezulta ca acești creditori-printre care și recurenta - nu sunt decăzuți din drepturile la care face referire acest text de lege. Ca urmare, consideră că sunt îndreptățiți sa își realizeze creanțele împotriva averii debitoarei, având posibilitatea să solicite repunerea în termenul de înscriere, în funcție de stadiul procedurii, a creanței în tabelul creanțelor, luând procedura din stadiul în care se afla, participând la aceasta cu toate drepturile pe care aceasta le conferă. În drept, invocă disp. art. 8 din L. nr. 8. privind procedura insolventei coroborat cu dispozițiile 304 alin. 1 pct. 8 și 9 C. pr. civ., art. 8 din OUG nr. 51/1997. Analizând recursul formulat din prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate și având în vedere prevederile art.304, 3041Curtea reține următoarele: Argumentele invocate de către recurenta creditoare S. I. L. R. I. S. în susținerea caii de atac deduse judecații sunt neîntemeiate, fiind contrare normelor de drept incidente și principiilor generale care guvernează legeainsolvenței. Astfel, potrivit art. 7 alin. 1 din L. 8., citarea părților precum și comunicarea oricărui alt act de procedura se efectuează prin B. P. de I., iar potrivit alin. 3 al aceluiași articol ,,Prin excepție de la prevederile alin. (1) se vor realiza, conform Codului de procedura civila, comunicarea actelor de procedura anterioare deschiderii procedurii și notificarea deschiderii procedurii. Pentru creditorii care nu au putut fi identificați în lista prevăzuta la art. 28 alin. (1) lit. c), procedura notificării prevăzute la art. 61 va fi considerata îndeplinita daca a fost efectuata prin B. procedurilor de insolvență,,. In condițiile în care reprezentantul legal al debitoarei nu a predat o lista a creditorilor, în conformitate cu textul enunțat creditorii care nu pot fi regăsiți într-o astfel de listă sunt legal notificați prin B. P. de I. în vederea depunerii declarațiilor de creanța. Prin aceeași modalitate procedurala a fost comunicat și termenul de declarare a creanțelor, respectiv de întocmire și definitivare a tabelului de creanțe al debitoarei. În consecință, în lipsa unei liste a creditorilor și a vreunei posibilități concrete de a afla identitatea celor care nu se regăsesc în aceasta listă, notificarea făcută prin B. este pe deplin temeinică și procedurală. În cazul concret dedus judecății, notificarea a fost publicata în B. numărul 67/0(...) și în ziarul Glasul M.ului din 0(...), iar termenul limita de declarare a creanțelor a fost stabilit pentru data de (...). în consecința, creditorii care nu s-au regăsit în lista creditorilor debitoarei, (inclusiv intimata) au avut la îndemână un interval de timp suficient pentru declararea creanțelor. Creditoarea recurenta a depus declarația de creanța și cererea de repunere în termen la aprox. 2 ani de la data limită stabilită pentru depunerea declarațiilor de creanță, respectiv la (...), cu depășirea culpabilă a acestui termen, mai ales în condițiile în care intimata contestatoare nu a invocat și cu atât mai mult nu a făcut dovada faptului ca a aflat despre deschiderea procedurii de insolvență a debitoarei pe alta cale decât din B. În mod legal și temeinic judecătorul sindic și practicianul în insolvență susțin că termenul de declarare a creanțelor stabilit prin sentința de deschidere a procedurii de insolvență nu a fost respectat de către creditoarea recurentă. Astfel, potrivit art. 103 alin. 1 C.pr.civ., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei. Din textele legale mai sus citate, rezulta fără echivoc că atât citarea, cât și comunicarea actelor de procedură în procedura insolvenței, se realizează prin B. procedurilor de insolvență, iar în ceea ce privește procedura notificării deschiderii procedurii, aceasta se realizează și potrivit Codului de procedură civilă, astfel cum prevede art. 61 din L. nr. 8., cu o singură excepție, aceea în care creditorii nu au putut fi identificați în actele contabile predate de către administratorii statutari ai debitoarei, ipoteză în care, potrivit alin. 3 al art. 7 din legea 8. procedura notificării va fi considerată îndeplinită dacă a fost publicată în B. procedurilor de insolvență. În acest sens, a arătat judecătorul sindic, lichidatorul judiciar desemnat în procedura insolvenței debitoarei, a publicat notificarea în B. procedurilor de insolvență dovada privind îndeplinirea procedurii de publicare, astfel încât, s-a constatat că dispozițiile legale mai sus citate au fost respectate. Mai mult, instanța de recurs nu apreciază faptul că reaua credință a administratorului statutar al debitoarei ar înlătura aplicabilitatea textului enunțat deoarece chiar ipoteza textului are în vedere mai ales reaua credință a acestuia. Astfel, în quasitotalitatea situațiilor în care nu se predă lista creditorilor sau lista predată este incompletă, acest fapt este pe deplin imputabil administratorului statutar al debitoarei (sau administratorilor statutari). Protejarea creditorilor în această situație se realizează prin notificarea acestora prin BPI, publicație pe care au obligația conferită de calitatea de comerciant de a o studia. Faptul că termenul de depunere a cererii de admitere a creanței este un termen de decădere, rezultă cu evidență din dispozițiile art. 76 din L. 8., potrivit cărora creditorul care depune cererea de admitere a creanței peste termenul legal este decăzut din dreptul de a-și mai realiza creanța în cadrul procedurii insolvenței. Rezultă astfel că sancțiunea aplicabilă în ipoteza expusă este decăderea, împrejurare față de care dispozițiile art. 103 C.pr.civ. sunt pe deplin aplicabile. Într-o altfel de interpretare, respectiv cu excluderea incidenței celor două texte de lege (art. 76 din L. nr. 8. și art. 103 C.pr.civ.), orice creditor ar fi îndreptățit la depunerea unei cereri de admitere a creanței, pe tot parcursul procedurii și acesta, împotriva tuturor regulilor și termenelor reglementate de legea privind procedura insolvenței tocmai pentru asigurarea unui cadru riguros în vederea accelerării desfășurării procedurii. Calitatea de comerciant a creditoarei recurente o obligă să urmărească încasarea creanțelor pe care le deține, iar în ipoteza în care un creditor întârzie plata mai mult de 30 de zile de la data scadentei obligației de plata cu mai mult de 30 de zile de la data scadentei obligației de plata, are sarcina de a începe demersurile pentru recuperarea creanței, demers care implica în primul rând verificarea solvabilității debitoarei și a măsurii în care aceasta înțelege sa-si onoreze obligațiile de plata fata de toți partenerii comerciali. Acest rezultat se atinge cu ușurința prin accesarea B. P. de I. care are ca rol principal tinerea unei evidente complete a tuturor comercianților care au ajuns în incapacitate de plata și împotriva cărora s-a deschis procedura insolvenței,,. Pentru toate aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 C. pr. civ., recursul declarat de către recurenta S. I. L. R. I. S.A va fi respins ca neîntemeiat și sentința recurata va fi menținuta ca fiind pe deplin legala și temeinica. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E: Respinge recursul declarat de SC I. L. R. I. SA împotriva sentinței civile nr. 3552 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...)/a2 al T.ui M. pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, C. I. D. P. A.-I. A. G., M. N. ȚÂR Red.I.C./dact.V.R. 2 ex./(...) Jud.fond I. V.
← Decizia nr. 8903/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... | Decizia nr. 3553/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... → |
---|