Decizia nr. 2896/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA a II-a CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR. (...)/a1

DECIZIA CIVILĂ NR.2896/2012

Ședința din data de 09 aprilie 2012

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. S.

JUDECĂTOR: C. P. JUDECĂTOR: A. M. C. G.: L. F.

S-a luat în examinare recursul declarat de debitoarea SC D. S. prin lichidator judiciar P. I. I. împotriva sentinței civile nr.4876 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui Maramureș, în contradictoriu cu intimata SC D. S., având ca obiect procedura insolvenței - deschiderea procedurii simplificate.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

P.cedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.

S-a făcut cauzei, după care Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 din L. nr.8. este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

C U R T E A

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 4876 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui

Maramureș a fost respinsă cererea de deschidere a procedurii simplificate de insolvență a debitoarei SC D. S. formulată în calitate de lichidator de către petenta P. I. I.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:

Societatea debitoare SC D. S. a fost dizolvată de drept în temeiul art. 237 alin. 1 lit. b din L. nr. 31/1990 republicată întrucât nu a depus până la expirarea termenelor legale situațiile financiare anuale, demarându-se astfel procedura de dizolvare și subsecvent cea de lichidare voluntară potrivit alin. 6 din L. nr. 31/1990 republicată.

Temeiul cererii de deschidere a procedurii simplificate de insolvență invocat de către lichidator îl constituie eșecul demersurilor la care a recurs pentru a intra în posesia actelor constitutive, a actelor contabile și a bunurilor societăți și pentru a lua legătura cu reprezentanții societății, elemente care ar atrage incidența cazului de deschidere a procedurii reglementat de art.3 pct. 25 și art. 33 alin. 6 din L. nr. 8..

Potrivit art. 260 alin 4 din L. nr. 31/1990 „În termen de 60 de zile de la numire, lichidatorul trebuie să depună la oficiul registrului comerțului, pentrumenționare în registrul comerțului, un raport privind situația economică a societății. Dacă, potrivit raportului, debitorul îndeplinește condițiile pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvență, lichidatorul are obligația de a solicita deschiderea acestei proceduri în termen de 15 zile de la data depunerii raportului";.

Noțiunea de insolvență este definită prin art. 3 pct.1 din L. nr. 8. ca fiind

„. stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile";.

Scopul procedurii insolvenței constă în stingerea pasivului societății debitoare, pasiv a cărui existență nu s-a dovedit în cauză.

Dimpotrivă, din fișa sintetică totală emisă de către A. finanțelor publice a mun. B. M. reiese că debitoarea nu figurează cu obligații fiscale neachitate.

D. procedurii simplificate de insolvență în temeiul art. 270 indice 1 din L. nr. 31/1990 care stabilește că în cazul în care societatea aflată în lichidare este în stare de insolvență lichidatorul este obligat să ceară deschiderea procedurii insolvenței, supunând acestei proceduri și societățile comerciale cu privire la care s-a dispus dizolvarea, nu conține dispoziții derogatorii pentru aceste societăți.

În consecință rămân supuse condițiilor legale generale prevăzute de L. nr.

8. și anume: 1) debitorul să facă parte din categoriile enumerate în art. 1 alin. 1 și 2 din L. nr. 8.; 2) existența unei creanțe certe, lichide și exigibile de mai mult de 90 de zile; 3) lipsa/insuficiența disponibilităților bănești pentru stingerea creanței, ultimă condiție care definește însăși insolvența și care este esențială așa cum reiese din ansamblul reglementării cuprinse de L. nr. 8..

Aceste condiții trebuie întrunite cumulativ indiferent de titularul cererii și cu atât mai mult în cazul în care cererea este formulată de către lichidator potrivit art. 260 alin 4 din L. nr. 31/1990, text de lege care face trimitere expresă la ";. condițiilor pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvență";.

Obligația lichidatorului de a sesiza instanța în cazul în care societatea aflată în lichidare este în stare de insolvență se impune a fi îndeplinită cu respectarea condițiilor și a termenelor prevăzute de art. 260 alin.3 din L. nr.

31/1990 coroborat cu art.27 din L. nr. 8..

Lichidatorul a sesizat judecătorul sindic după un termen mai mare de 2 ani de la data la care a fost numit deși avea obligația legală de a solicita deschiderea procedurii în termen de 15 zile de la data depunerii raportului privind situația economică a societății, raport pentru a cărui depunere se stabilește prin art. 260 alin.3 din L. nr. 31/1990 un termen de 60 de zile de la data numirii.

Pasivitatea lichidatorului sau a creditorilor societății în lichidare este sancționată de lege cu radierea societății potrivit art. 260 alin.10 din L. nr.

31/1990 dacă în termen de 3 luni de la expirarea termenului menționat la alin.

(1) oficiul registrului comerțului nu a fost sesizat cu nicio cerere de radiere.

Având în vedere existența ipotetică a creanțelor care nu s-a probat în cauză, invocată ca temei al cererii de deschidere a procedurii de insolvență de către lichidatorul care potrivit art.723 Cod pr. civ. trebuie să își exercite drepturile procedurale potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege, judecătorul sindic a respins cererea lichidatorului .

Împotriva sentinței a declarat recurs P. I. I. B. M., solicitând admiterearecursului, modificarea încheierii și rejudecând cauza, admiterea cererii de deschidere a procedurii simplificate a falimentului împotriva debitoarei SC D. S.

În motivarea recursului, recurenta arată că, pentru a dovedi starea de insolvență a unei societăți se impune a se cunoaște aspectul financiar alacesteia, pe de-o parte, și creanța pe care nu are capacitatea de a o acoperi. Lichidatorul judiciar a notificat debitoarea la creditul declarat, însă demersurile de a intra în posesia documentelor contabile și a listelor prevăzute de art. 28 din legea 8., au rămas fără rezultat. În aceste condiții, lichidatorul judiciar nu se poate pronunța asupra existenței unei creanțe sau a cuantumului acesteia și a capacității, respectiv, incapacității debitoarei de a o achita.

Este esențial, însă, a se reține că, prin respingerea cererii introductive de deschidere a procedurii de faliment împotriva debitoarei mai sus menționate, nu s-a stabilit aspectul care primează, că nu există creanțe. Inexistența creanței bugetare nu atrage, implicit, lipsa unei alte categorii de creanțe. D. procedurii ar implica, pe lângă notificările către creditorii bugetari, notificarea creditorilor - furnizori de utilități, notificarea în ziar și notificarea prin B. P. de I., deci o serie de modalități de identificare a unor posibili creditori.

Față de cele menționare mai sus, având în vedere prevederile art. 1 alin. 2 lit. e și ale art. 3 pct. 1, pct. 25 din L. nr. 8. modificată, consideră că cererea de deschidere a procedurii simplificate a falimentului împotriva acesteia este întemeiată.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs, precum și a dispozițiilor art.304 C.proc.civ., curtea reține următoarele:

Potrivit art.3 alin.1 lit.a din L. 8., insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienta fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile, iar insolvența este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori. De asemenea, curtea observă, în acord cu judecătorul sindic, că scopul legii insolvenței, astfel cum este definit la art.2, este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență.

Or, în speță, recurenta nu a făcut dovada existenței vreunei creanțe certe

și exigibile peste valoarea - prag prevăzută la art.3 pct.12 din lege, a cărei neplată să justifice invocarea unei stări de insolvență prezumată sau iminentă a debitoarei.

Corect a reținut judecătorul sindic că lichidatorul debitoarei nu a depus înscrisuri care să dovedească existența unor creanțe care să îndeplinească cerințele art.379 C.pr.civ., în condițiile în care nu judecătorul sindic trebuie să stabilească, din oficiu, dacă există creanțe, ci acestea trebuie să fie invocate în concret și dovedite de lichidatorul care solicită deschiderea procedurii.

Mai mult, susținerile recurentei referitoare la identificarea eventualilor creditori ulterior deschiderii procedurii nu pot conduce la o soluție diferită, întrucât creanța peste valoarea - prag pretinsă împotriva debitoarei, precum și starea de insolvență trebuie să existe la data cererii, și nu confirmate ulterior.

Având în vedere considerentele expuse, Curtea apreciază că recursul este nefundat, și, în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. raportat la art.8 din L. nr.8., îl va respinge, cu consecința menținerii în întregime a hotărârii recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de debitoarea SC D. S. prin lichidator judiciar P. I. I. împotriva sentinței civile nr.4876 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui Maramureș, pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

P.nunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI G. M. S. C. P. A. M. C. L. F.

Red. C.P./Dact. GC

2 ex/(...)

Jud. primă instanță: M. H.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia nr. 2896/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)