Decizia nr. 10867/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)

D. nr. (...)/a2

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios A.TIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 10867/2012

Ședința publică de la 13 D. 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. U.

Judecător M. D.

Judecător R.-R. D.

Grefier M. T.

{ F. | }

S-a luat în examinare recursul formulat de creditoarea D. G. A F. P. A J.

C. ÎN R. A. F. P. A M. T., împotriva sentinței civile nr. 3137/(...), pronunțată în dosarul nr. (...)/a2 al T.ui S. C., în contradictoriu cu M. C. T., I. C., SC A. C. S., S. DE C. - D. A. T., SC D. S., C. DE A. S. A., SC P. P. S., SC O. L. R. I. SA, G. D. L. și SC A&I T. S. PRIN LICHIDATOR J. H. B. R. S., având ca obiect contestație (...)/a2 contest.la hot.ad.cred.dep.de D..

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura este { F. |legal} îndeplinită.

C.ea, din oficiu, în temeiul art. 1591alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr.

554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

S-a făcut { F. |referatul} cauzei de către învederează} faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar la dosar s-a depus o pozițșieprocesuală, de către C. de I. T.

C.ea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Prin sentința civilă nr. 3137 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...)/a2 al T.ui S. C., a fost respinsă contestația formulată de către creditoarea A. F. P. A M. T. reprezentată prin D. G. A F. P. A J. C., împotriva hotărârii adunării creditorilor debitoarei SC A&I T. S. din data de (...), ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a respins contestația, ca neîntemeiată.

Este indiscutabil că pentru confirmarea administratorului/.ului judicar provizoriu, numit inițial de către judecătorul sindic, nu este necesară decât existența unei majorități simple a voturilor exprimate. Dacă s-ar cere o majoritate calificată, s-ar putea ajunge în situația imposibilității continuării procedurii, putând exista creditori care nu și-au exprimat intenția de a-l confirma sau nu pe administratorul/.ul judiciar numit provizoriu. Majoritatea calificată, conform prevederilor art. 19, al. 2 din Legea nr. 85/2006 (text de lege invocat ca și temei de drept în susținerea cererii), se cere doar în situația în care creditorii majoritari, înscriși în tabelul creditorilor, doresc continuarea activității, de către un alt administrator/. judiciar decât cel numit provizoriu. Or, cum contestatoarea nu și- a exprimat intenția de vot la ședința adunării creditorilor din data de 25 aprilie

2012, hotărârea acolo adoptată este perfect legală. Starea în pasivitate, în prezenta speță, nu reprezintă vot negativ ci face doar ca voturile pe care le-ar fi putut da contestatoarea să nu fie luate în considerare în calculul celor care și-au exprimat opțiunea.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea A. F. P. A M. T. prin

D. G. a F. P. C., a solicitat modificarea sentinței recurate in sensul admiteriicontestației formulate împotriva hotărârii adunării creditorilor SC A&I T. S. din data de (...) si desființarea hotărârii cuprinsa in procesul-verbal al adunării creditorilor din data de (...) ca nelegala.

În motivarea recursului s-a arătat că pin sentința comerciala nr. 3137/(...), pronunțata de către T. S. C. in D. nr.(...)/a2, a fost respinsa contestația formulata de către instituție împotriva hotărârii adunării creditorilor SC A&I T. S. din data de (...).

In motivarea sentinței recurate se retine ca pentru confirmarea in adunarea creditorilor a lichidatorului judiciar numit provizoriu de către judecătorul sindic este necesara majoritatea simpla a voturilor exprimate.

C.ideră ca soluția pronunțata este nelegala și solicită să se rețină următoarele:

Pentru data de (...) a fost convocata adunarea creditorilor SC A&I T. S. si care a avut pe ordinea de zi: confirmarea in calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC A & I T. S. a societății H. B. R. S. - F. C. si aprobarea unei remunerații in cuantum de 3.000 lei+ TVA pentru întreaga procedura-onorar fix, precum si a unui procent de 5% din sumele atrase in contul de lichidare a societății debitoare-onorar de succes.

Prin procesul-verbal al adunării creditorilor SC A&I T. S. nr.279/(...), proces-verbal publicat in BPI nr.6100/(...), lichidatorul judiciar a consemnat ca adunarea creditorilor a hotărât cu un procent de 56,03 % din adunarea creditorilor: confirmarea in calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC A&I T. S. a societății H. B. R. S.- F. C. si aprobarea remunerației lichidatorului judiciar, in cuantum de 3.000 lei+ TVA pentru întreaga procedura - onorar fix, precum si a unui procent de 5% din sumele atrase in contul de lichidare a societății debitoare-onorar de succes.

Astfel, conform prevederilor art.19 alin.2 din Legea nr.85/2006: (2) La recomandarea comitetului creditorilor, În cadrul primei ședințe a adunării creditorilor sau ulterior, creditorii care dețin cel puțin 50% din valoarea totală a creanțelor pot decide desemnarea unui administrator judiciar/., stabilindu-i și remunerația. În cazul în care remunerația se va achita din fondul constituit conform prevederilor art. 4, aceasta va fi stabilită de către judecătorul-sindic, pe baza criteriilor stabilite prin legea privind profesia de practician în insolvență. Creditorii pot decide să confirme administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat provizoriu de către judecătorul-sindic."

Având in vedere prevederile legale de mai sus, precum si faptul ca din valoarea totala a creanțelor nu au votat, pentru confirmarea in calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC A&I T. S. a societății H. B. R. S.- F. C. si aprobarea unei remunerații în cuantum de 3.000 lei+ TVA pentru întreaga procedura-onorar fix, precum si a unui procent de 5% din sumele atrase in contul de lichidare a societății debitoare-onorar de succes, creditorii ce dețin 50

%, ci doar 46,31 %, consideră ca hotărârea adunării creditorilor SC A&I T. S., așa cum a fost ea consemnata in procesul-verbal este nelegala.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 4 decembrie 2012, lichidatorul H.

B. R. S. F. C., a solicitat respingerea recursului formulat împotriva sentinței nr.

3137/(...) pronunțata de către T. S. C. în D. nr. (...)/a2 ca neîntemeiat.

În fapt: prin recursul formulat împotriva sentinței nr. 3137/1 (...), s-a solicitat desființarea hotărârii cuprinsă în procesul verbal al Adunării Creditorilor S. A&I T. S. nr.279/25.04.20l2, publicat în BPI nr.6l00/03.05.20l2, ca nelegală.

În motivarea recursului se susține faptul că acest proces-verbal este nelegal deoarece în cadrul ședinței Adunării Creditorilor pentru confirmarea lichidatorului judiciar nu au votat creditorii care dețin 50% din totalul masei credale, ci au votat creditorii deținând 46,3 1 % din totalul masei credale, în acest fel au fost nesocotite prevederile art. 19 alin. 2 din legea 85/2006.

Lichidatorul judiciar consideră că recursul formulat împotriva sentinței nr.

3137/(...) este neîntemeiat pentru motivele ce urmează a fi expuse în prezenta întâmpinare

Adunarea creditorilor din (...) a fost legal întrunită, hotărârea adoptată a fost legală iar consemnările din procesul-verbal atacat conforme cu participațiile deținute de creditori la masa credală.

1. Ședința adunării creditorilor din (...) a fost legal întrunită Conform celor consemnate în Procesul-verbal contestat, pentru Adunarea creditorilor din (...) au trimis puncte de vedere creditorii care împreună dețin 82,64% din totalul masei credale. Prin urmare, a fost respectată art. 15 din Legea nr. 85/2006, care prevede că pentru ca adunarea creditorilor să fie legal întrunită, trebuie să fie prezente/reprezentate titularii creanțelor a căror valoare să reprezinte 30% din totalul masei credale.

2. Confirmarea lichidatorului judiciar și a remunerației acestuia a respectat exigențele Legii nr. 85/2006.

Legea nr. 85/2006 stabilește că după deschiderea procedurii falimentului, judecătorul-sindic desemnează un lichidator dintre practicienii în insolvență. Având în vedere că această desemnare este provizorie, lichidatorul judiciar trebuie să solicite Adunării creditorilor confirmarea sa în această calitate.

In speță, lichidatorul judiciar a fost numit motivat și provizoriu de judecătorul sindic, cu respectarea dispozițiilor art. 11 lit. c) din Legea nr.

85/2006, fiind ulterior confirmat de către adunarea generală a creditorilor, în cauza de față, lichidatorul judiciar numit provizoriu a fost confirmat de către adunarea creditorilor cu majoritatea voturilor exprimate.

Textul legal invocat de către contestatoare, respectiv art. 19 alin. (2) din actul normativ amintit stabilește că adunarea creditorilor are posibilitatea să desemneze, la propunerea comitetului creditorilor, un alt lichidator judiciar decât cel desemnat provizoriu de judecătorul-sindic. A. interpretare este susținută și de ultima teză a art. 19 alin. (2) din Lege care stabilește că "creditorii pot decide să confirme administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat provizoriu de către judecătorul-sindic", caz în care nu se prevede o majoritate specială de vot, urmând a fi aplicată majoritatea simplă prevăzută de art. 15 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.

Pentru aceste considerente solicită respingerea recursului formulat de către

A. ȚIA F. P. a jud. C. prin D. G. A F. P. A jud. C., ca neîntemeiat.

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilorformulate, C.ea reține următoarele:

Problema de drept incidentă în speță vizează aplicarea și interpretarea dispozițiilor art. 19 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.

Astfel, conform art. 19 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 cu modificările și completările ulterioare, la recomandarea comitetului creditorilor, în cadrul primei sedinte a adunarii creditorilor sau ulterior, creditorii care detin cel putin 50% din valoarea totala a creantelor pot decide desemnarea unui administrator judiciar/., stabilindu-i si remuneratia. In cazul in care remuneratia se va achita din fondul constituit conform prevederilor art. 4, aceasta va fi stabilita de catre judecatorul-sindic, pe baza criteriilor stabilite prin legea privind profesia de practician in insolventa. Creditorii pot decide sa confirme administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat provizoriu de catre judecatorul-sindic.

De asemenea, C.ea are în vedere că dispozițiile art. 15 din aceeași lege, reglementează cvorumul de prezență al creditorilor la ședințele adunării acestora. Astfel, textul legal precitat, precizează că în afara cazurilor în care legea cere o majoritate specială, ședințele adunării creditorilor vor avea loc în prezența titularilor de creanțe însumând cel puțin 30% din valoarea totală a creanțelor asupra averii debitorului, iar deciziile adunării creditorilor se adoptă cu votul favorabil al titularilor majorității, prin valoare, a creanțelor prezente.

Prin urmare, regula instituită de lege privind cvorumul de prezență al creditorilor la ședințe este de cel puțin 30% din valoarea totală a creanțelor asupra averii debitorului iar cvorumul de vot este dat de votul favorabil al titularilor majorității, prin valoare, a creanțelor prezente.

Legea instituie și o majoritatea specială cu privire la cvorumul de prezență, statuând că acesta poate fi diferit de cel stabilit în regulă generală, dar dat fiind că ne aflăm în prezența unor situații de excepție, legea trebuie să prevadă expres o atare împrejurare iar norma de excepție se va aplica și interpreta restrictiv, limitativ la ipoteza normei ce consacră excepția conform metodei de interpretare logică consacrată de adagiul exceptio est strictissimae interpretationis.

În speță, la ședința adunării creditorilor debitorului insolvent din (...) aceștia au deliberat și hotărât asupra ordinii de zi în proporție de 82,64 % din totalul masei credale.

Din perspectiva cvorumului de prezență, stabilit în regulă generală de art. 15 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, ședința a fost legal constituită.

Cu privire la votul asupra confirmării în calitate de lichidator judiciar al debitorului insolvent în persoana practicianului în insolvență H. B. R. S. -F. C. în procesul verbal s-a consemnat că această confirmare s-a votat cu un procent de

56,03% din adunarea creditorilor.

Trebuie notat că textul art. 19 alin. 2 instituie două ipoteze distincte de reglementare chiar dacă potrivit normelor de tehnică legislativă acestea ar fi trebuit să fie delimitate prin alineate diferite ( a se vedea în acest sens art. 48 din Legea nr. 24/2000 republicată cu modificările și completările ulterioare).

Astfel, prima ipoteză reglementează atributul pe care îl au creditorii, care detin cel putin 50% din valoarea totala a creantelor și care, la recomandarea comitetului creditorilor, pot decide desemnarea unui administrator judiciar/., stabilindu-i si remuneratia. Altfel spus, în această procedură cu această majoritate specială prevăzută de lege, creditorii pot decide să desemneze alt practician în insolvență decât cel stabilit provizoriu de judecătorul sindic prin hotărârea de deschidere a procedurii.

A doua ipoteză este circumscrisă activității de confirmare, deci de ratificare, a practicianului desemnat provizoriu de judecătorul sindic.

Cu privire însă la această operațiune care nu mai pune problema desemnării de către creditori în procedura specială prevăzută la art. 19 alin. 2 teza I, pentru confirmare nu mai este necesar cvorumul de prezență special prevăzut de textul de lege citat ci cvorumul instituit în regulă generală prevăzut la art. 15 din Legea nr. 85/2006.

Așa fiind, confirmarea de către creditorii prezenți la ședință în proporție de

56,03 % îndeplinește cerințele prevăzute de lege.

Față de cele ce precedă, C.ea reține că judecătorul sindic a interpretat și aplicat corect dispozițiile art. 19 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 raportate și la prevederile art. 15 din aceeași lege, încât nu este dat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

Pe cale de consecință, în temeiul art. 8 din Legea nr. 85/2006 rap. la art. 312 C. se va respinge ca nefundat recursul declarat în cauză de creditoarea A. F. P. A M. T. prin D. G. a F. P. C.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de creditoarea A. F. P. A M. T. prin D. G. a F. P. C., împotriva sentinței civile nr. 3137 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...)/a2 al T.ui S. C., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 13 decembrie 2012.

PREȘEDINTE,

L. U.

JUDECĂTOR,

M. D.

JUDECĂTOR,

R.-R. D.

GREFIER, M. T.

Red.L.U./Dact.S.M

2 ex./(...)

Jud.sindic. I. PĂCURAR

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia nr. 10867/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)