Decizia nr. 2188/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)/a4
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A C., DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA C. Nr. 2188/2012
Ședința publică de la 16 M. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE M.-I. I.
Judecător G.-A. N.
Judecător S. Al H.
Grefier A. B.
{ F. | }
S-au luat în examinare recursurile declarate de creditoarea SC B. M. SA și de către debitoarea SC R. S. prin administrator special S. D. O. împotriva sentinței civile nr. 4639/(...) pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosar nr. (...), privind și pe intimații creditor N. S. G., creditor M. C. E., creditor M. S. D., creditor R. Z., creditor S. N. A., creditor C. LOCAL AL M. C. N., creditor D. C., creditor I. C., creditor SC C. I. E. S., creditor SC E. F. T. N. SA, creditor SC E ON G. R. SA, creditor P. M. M. N., creditor SC P. I. S., creditor SC E. S., creditor AF I. C., creditor SC F. D. S., creditor SC A. SA, creditor P. B. I., creditor SC C. DE A. S. SA, creditor SC G. E. I. S. - P. L. C. G. M., creditor SC F. I. S., creditor SC P. S. R. C. S., creditor SC C. P. S., creditor SC I. I. S., creditor SC A. SA, creditor M. A. C., creditor B. L. T., creditor B. ANA M. I., creditor T. M. C., creditor P. I. G., creditor L. L. C., creditor P. I. P.N M. L. M., creditor L. M., creditor V. I., creditor S. D. R. N., creditor P. A. I., creditor C. A. M., creditor B. R. A., creditor M. L. A., creditor C. I. O., creditor B. C. A., creditor B. F. G., creditor C. C., creditor B. I., creditor C. B. A., creditor C. C. L., creditor M. A. C., creditor SC E. S., pârât S. N. A., debitor SC R. S. P.N A. C. DE I. T. S., intimat SC R. S. P.N A.R J. J. I., având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă administratorul special al Sc R. S. - S. D. O., practician în insolvență Fărăianu Ramona din partea RTY& P. S. în calitate de administrator judiciar al SC R. S. și recurenta B. M. SA reprezentată de SCA N., Ș. și A.
P.cedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut { F. |referatul} cauzei de către { F. după care, părțile litigante învederează instanței că nu alte cereri de formulat.
Constatând că nu sunt alte cereri de formulat, C.ea, după deliberare, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea poziției procesuale.
A.rul special al debitoarei SC R. S. solicită admiterea recursului și casarea hotărârii recurate, în baza art. 14 alin 7 din Legea nr. 85/2006. Hotărârea a fost pronunțată în ședință publică și nu în camera de consiliu.
Reprezentantului recurentei B. M. solicită respingerea recursului declarat de administratorul special al debitoarei. R. la casare, arată că nu s-a produs nici un prejudiciu prin pronunțarea în ședință publică a hotărârii. Judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre judicioasă, noțiunea de majoritate se referă la toți creditorii, nu doar la cei cu drept de vot.
Reprezentanta administratorului judiciar RTZ&P. arată că recursul declarat de administratorul special este întemeiat. Volumul deliberativ se stabilește în funcție de volumul creanțelor cu drept de vot.
Față de recursul declarat de B. M., administratorul special S. D. O. solicită respingerea acestuia. R. la trimestrul 2 de activitate, arată că toate plățile au fost făcute în afara planului de reorganizare, fapt ce a dezechilibrat bugetul societății. Învederează activitatea culpabilă a creditoarei B. M., care a pus serioase piedici în desfășurarea activității debitoarei.
C.ea reține cauza în pronunțare.
INS.ȚA
P.n sentința comercială nr.4639 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui C. C. s-a admis contestația formulată de creditoarea SC B. M. SA și în consecință s-a dispus anularea hotărârii adoptate de creditorii debitoarei SC R. S. în ședința din data de (...).
S-a respins cererea formulată de administratorul judiciar J. I. de confirmare a modificării planului de reorganizare.
S-a respins cererea formulată de creditoarea SC B. M. SA având ca obiect intrarea debitoarei SC R. S. în faliment.
S-a stabilit termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de
(...).
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că hotărârea adoptată de adunarea creditorilor din data de 1 iulie 2011 este nelegală, fiind contrară dispozițiilor art.100 alin.5 și 101 alin.1 lit.a din Legea nr.85/2006. Concluzia s-a sprijinit pe următoarele considerente:
În cadrul adunării creditorilor din data de 0(...) și-a exercitat dreptul la vot și creditoarea SC G. E. I. S. Î. acesteia este deschisă procedura insolvenței în dosar nr.(...), iar prin sentința comercială nr.449/(...) judecătorul sindic a respins cererea de confirmare a planului de reorganizare și a dispus intrarea debitoarei în faliment. Î. acestei hotărâri s-a exercitat calea de atac a recursului, iar la data de
(...) C.ea de A. C. a suspendat provizoriu executarea hotărârii recurate în condițiile art.8 alin.5 lit.a din Legea nr.85/2006. Ca urmare a suspendării executării hotărârii judecătorești prin care s-a dispus intrarea SC G. E. I. S. în faliment în procedura generală, această societate și-a păstrat dreptul de administrare. În aceste condiții, creditoarea SC G. E. I. S. se află încă în perioada de observație și în conformitate cu disp. art.49 din Legea nr.85/2006 poate să continue desfășurarea activităților curente sub supravegherea administratorului judiciar. Din informațiile oferite de registrul comerțului rezultă că debitoarea SC R. S., precum și creditoarea SC G. E. I. S. au ca asociat și administrator pe domnul M. A. C. În aceste condiții, este evident faptul că debitoarea și creditoarea se află sub controlul comun al domnului M. A. C., existând premisa abținerii de la vot a creditoarei SC G. E. I. S. În cadrul categoriei creanțelor chirografare creanța creditoarei SC G. E. I. S. reprezintă 74,3%, astfel încât, în lipsa votului acestei creditoare, votul exprimat de restul creditorilor chirografari participanți la ședință nu îndeplinește condițiile impuse de art.100 alin.4 din Legea nr.85/2006 deoarece aceștia nu reprezentau majoritatea absolută din valoarea creanțelor.
Judecătorul sindic a înlăturat ca nerelevante o serie de apărări .A. a statuat că singurul creditor din categoria creanțelor salariale, era îndreptățit să-
și exercite dreptul la vot în conformitate cu disp. art.100 alin.2 din Legea nr.85/2006. De asemenea a mai relevat că încălcarea prevederilor art. 99 alin.21nu atrage nulitatea hotărârilor adoptate, deoarece termenul stabilit de legiuitor înacest caz nu este un termen imperativ și, nefiind în prezența unei nulități exprese, în conformitate cu disp. art.105 alin.2 C.pr.civ., creditorul care a invocat încălcarea prevederii legale trebuia să facă dovada faptului că i s-a cauzat un prejudiciu, iar prejudiciul să nu poate fi înlăturat decât prin anularea hotărârii adunării creditorilor, cerință neîndeplinită în speță. S-a reținut că hotărârea adoptată corespunde cerințelor impuse de art.14 alin.2 din Legea nr.85/2006 întrucât s-a menționat în procesul-verbal modul de exercitare a voturilor. Judecătorul sindic a constatat că în favoarea creditorului garantat s-au făcut plăți mai mari decât cele stabilite în planul de reorganizare, astfel încât acesta nu este prejudiciat în nici un fel prin faptul că veniturile și costurile aferente primelor două trimestre de activitate nu se încadrează în condițiile planului, după cum acesta nu este prejudiciat în nici un fel nici prin faptul că nu a fost respectat programul de plăți față de alți creditori participanți la procedură Î. acestei sentințe a declarat recurs S. D. O. în calitate deadministrator special al SC R. S. solicitând admiterea recursului,modificarea sentinței atacate în sensul respingerii contestației formulate de SC B. M. SA împotriva procesului verbal al Adunării Generale a Creditorilor din data de 0(...) cu consecința admiterii cererii formulate de administratorul judiciar de confirmare a modificării planului de reorganizare. În motivele de recurs, se arată faptul că judecătorul sindic în mod greșit a reținut că votul exprimat de restul creditorilor chirografari participanți la ședință nu îndeplinește condițiile impuse de art.100 a.4 din Legea nr.85/2006 deoarece aceștia nu reprezintă majoritatea absolută din valoarea creanțelor. S-a relevat că regula majorității în grupă se aplică doar pentru creditorii cu drept de vot. În aceste condiții în mod corect administratorul judiciar a consemnat faptul că categoria creanțelor chirografare a votat favorabil addendumul planului de reorganizare cu 61,65% din totalul creditorilor cu drept de vot, cerința impusă de art.100 a.4 din Legea nr.85/2006 fiind îndeplinită. Î. aceleiași sentințe a declarat recurs și creditoarea SC B. M. SA,solicitând admiterea recursului si, pe cale de consecinta, modificarea in parte a Sentintei C.e nr. 4639/(...) pronuntata de Tribunalul Comercial Cluj in D. nr. 2., in sensul admiterii cererii de intrare in faliment a debitoarei SC R. S. În dezvoltarea motivelor de recurs, creditoarea arată că plata efectuata către B. M. reprezintă o distribuire efectuata în perioada de organizare, in temeiul unor obligații contractuale asumate de către debitoare, cu scopul de a asigura o protectie corespunzatoare creditorului garantat, conform art. 39 din Legea nr. 8512006 coroborat cu art. 49 din Legea nr. 8512006. P.n urmare, în mod greșit judecătorul sindic a reținut ca plata efectuata catre B. M. este o plata efectuata in baza P.ui de R. Judecatorul sindic a apreciat in mod eronat ca nu erau indeplinite conditiile pentru intrarea debitoarei in faliment. Judecatorul sindic a apreciat ca cererea de intrare in faliment a debitoarei nu este intemeiata pe considerentul ca veniturile si costurile prevazute prin P. de R. nu sunt sarcini asumate de catre debitoare, intrucat acestea tin in mod concret de modul in care debitoarea isi desfasoara activitatea in vederea realizarii P.ui. A., judecatorul sindic anihileaza importanta prevederilor P.ui de R., considerand ca aceste prevederi nu sunt obligatorii si, in consecinta, nu reprezinta sarcini asumate de catre debitoare. In acest caz, intreaga institutie a P.ui de R. ar ramane fara efect, intrucat debitoarea ar fi libera sa efectueze orice demersuri, fara sa fie nevoita sa respecte sarcinile stipulate prin plan. D. esteobligata sa respecte sarcinile asumate prin P. de R., atat sub aspectul veniturilor si al costurilor, cat si sub aspectul programului de plata al creantelor. In concret, debitoarea nu si-a respectat sarcinile asumate prin P. de R. raportat la niciuna din structurile mai sus amintite. P.n întâmpinarea depusă la dosar în data de 1 martie 2012, SC B. M. SA, solicită a se dispune respingerea formulat de administratorul special. P.n întâmpinarea depusă la dosar în data de 5 martie 2012, S. D. O. în calitate de administrator special al SC R. S. a solicitat respingerea recursului formulat împotriva sentinței comerciale nr.4693/2011 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj și menținerea acesteia ca temeinică și legală. Deliberând C.ea reține următoarele: P.n încheierea comercială nr. 79/CC/2009 pronunțată în dosarul nr. (...), judecătorul sindic a admis cererea formulată de debitoarea SC R. S. si a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei, fiind desemnat administrator judiciar C. DE I. T., pentru a îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 20 din Legea nr. 85/2006. Ulterior prin sentința comercială nr. 402/(...) a fost desemnat, în condițiile art. 19 al 2 indice 1 din Legea 85/2006, administratorul judiciar SP RTZ&P. I. (f. 75-76 vol. I). P.n sentința comercială nr. 402/(...) au fost soluționate contestațiile formulate împotriva tabelului preliminar de creanțe și a fost definitivat tabelul de creanțe al debitoarei SC R. S. (f. 338-345 vol. I). P.n sentința comercială nr. 2183/(...) a fost admis planul de reorganizare a debitoarei SC R. S., plan propus de debitoarea SC R. S. P.n sentința comercială nr. 3014/(...) judecătorul sindic a respins cererea formulată de M. A. C.- administratorul special al debitoarei SC R. S., având ca obiect confirmarea planului de reorganizare și a admis cererea formulată de administratorul judiciar RTZ&P. I., dispunând intrarea în faliment în procedură generală a debitoarei SC R. S. (f.151-153 vol. III). Î. acestei hotărâri a fost declarat recurs, iar prin decizia civilă nr. 3301/(...) a fost admis recursul și a fost confirmat planul de reorganizare al debitoarei SC R. S. P.n sentința comercială nr. 942/(...) judecătorul sindic a dispus înlocuirea administratorului judiciar RTZ & P. I. cu J. I. A.rul special al debitoarei (S. D. O.) a propus o modificare a planului de reorganizare a debitoarei SC R. S., modificare ce a fost supusă aprobării adunării creditorilor în data de 0(...) (f.236-257 vol.IV). Modificarea planului de reorganizare a fost determinată de faptul că a intervenit o decalare a perioadei de executare a planului, având în vedere că doar la data de (...) a fost confirmat acest plan, deși planul avea în vedere ca dată de începere luna iunie 2010. De asemenea, s-a avut în vedere faptul că între timp a intervenit modificarea cotei de TVA, că prețurile de vânzare a apartamentelor au suferit modificări și că a intervenit oportunitatea construirii unui etaj intermediar la clădirile 8, 9 și 10. Modificării planului i-au fost anexate și previziunile fluxului de numerar, precum și programul de plată a creanțelor. P. de reorganizare a fost depus la dosarul cauzei în data de 14 iunie 2011 și anunțul privind depunerea addendumului la planul de reorganizare a fost publicat în BPI nr. 6910/(...) (f.265-268 vol.IV). Din procesul-verbal al adunării generale a creditorilor din data de 1 iulie 2011 a rezultat că a fost aprobat addendumul la planul de reorganizare. În procesul-verbal s-a menționat că au votat pozitiv creditorul S. N. A. reprezentând 100% din categoria creanțelor salariale. De asemenea, s-a reținut votul pozitiv al categoriei creanțelor chirografare cu o proporție de 84,73% din această categorie, în acest procent fiind inclus și votul creditorului chirografar SC G. E. I. S. Din anexa 13 a addendumului la planul de reorganizare a rezultat că SC G. E. I. S. deține 74,3% din valoarea creanțelor chirografare (f.255 vol.IV). În conformitate cu disp. art.98 coroborat cu art.101 alin.5 din Legea nr.85/2006, administratorul judiciar trebuie să publice în termen de 5 zile de la depunerea planului, respectiv a modificării planului, un anunț referitor la acesta în B. procedurilor de insolvență. ședința adunării creditorilor în care se va exprima votul asupra planului de reorganizare se va ține în termen de 20-30 de zile de la publicarea anunțului. În cazul de față, ședința adunării creditorilor a avut loc la un interval de timp mai mic decât cel prevăzut de art.99 alin.21din Legea nr.85/2006. În mod corect a reținut prima instanță că Încălcarea acestei dispoziții legale nu atrage nulitatea hotărârilor adoptate. Termenul stabilit de legiuitor în acest caz nu este un termen imperativ și, nefiind în prezența unei nulități exprese, în conformitate cu disp. art.105 alin.2 C.pr.civ., creditorul care a invocat încălcarea prevederii legale trebuie să facă dovada faptului că i s-a cauzat un prejudiciu și că prejudiciul nu poate fi înlăturat decât prin anularea hotărârii adunării creditorilor. În speță,creditoarea SC B. M. SA nu a invocat existența vreunui astfel de prejudiciu, cu atât mai mult cu cât această creditoare a fost prezentă la ședința adunării și și-a exercitat dreptul la vot. De asemenea este neîntemeiat nulitate invocat de SC B. M. SA referitor la exercitare dreptului de către creditorul care deținea o creanță salarială . Din probele administrate nu rezultă că această creanță ar fi fost stinsă anterior prin plată. Creditoarea SC B. M. SA și-a manifestat doar intenția de a achita această creanță, însă, nu există la dosar dovada plății sau dovada vreunei oferte reale de plată urmată de consemnarea sumei datorată la dispoziția creditorului. În aceste condiții, creditorul S. N. A., care reprezintă singurul creditor din categoria creanțelor salariale, era îndreptățit să-și exercite dreptul la vot în conformitate cu disp. art.100 alin.2 din Legea nr.85/2006. Adunarea creditorilor a avut ca ordine de zi aprobarea modificării planului de reorganizare, iar în procesul-verbal s-a menționat modul de exercitare a voturilor, astfel încât, sub acest aspect, hotărârea adoptată corespunde cerințelor impuse de art.14 alin.2 din Legea nr.85/2006. În cadrul adunării creditorilor din data de 0(...) și-a exercitat dreptul la vot și creditoarea SC G. E. I. S. Î. acesteia este deschisă procedura insolvenței în dosar nr.(...), iar prin sentința comercială nr.449/(...) judecătorul sindic a respins cererea de confirmare a planului de reorganizare și a dispus intrarea debitoarei în faliment. Î. acestei hotărâri s-a exercitat calea de atac a recursului, iar la data de (...) C.ea de A. C. a suspendat provizoriu executarea hotărârii recurate în condițiile art.8 alin.5 lit.a din Legea nr.85/2006. Ca urmare a suspendării executării hotărârii judecătorești prin care s-a dispus intrarea SC G. E. I. S. în faliment în procedura generală, această societate și-a păstrat dreptul de administrare. În aceste condiții, creditoarea SC G. E. I. S. se afla La data exprimării votului încă în perioada de observație și în conformitate cu disp. art.49 din Legea nr.85/2006 putea să continue desfășurarea activităților curente sub supravegherea administratorului judiciar. P.n urmare, asociații exercitau încă un control asupra activității societății, administratorul judiciar având doar atribuții de supraveghere a activității debitorului. C. art.100 alin.5 din Legea nr.85/2006, creditorii care, direct sau indirect, controlează, sunt controlați sau se află sub control comun cu debitorul, în sensul legislației pieței de capital, pot participa la ședința prin care se supune la vot aprobarea planului de reorganizare, dar pot vota cu privire la plan doar în cazul în care acesta le acordă mai puțin decât ar primi în cazul falimentului. Din informațiile oferite de registrul comerțului rezultă că debitoarea SC R. S., precum și creditoarea SC G. E. I. S. au ca asociat și administrator pe domnul M. A. C. În aceste condiții, este evident faptul că debitoarea și creditoarea se afla sub controlul comun al asociatului M. A. C., existând premisa abținerii de la vot a creditoarei SC G. E. I. S. Din anexele addendumului planului de reorganizare rezultă că această creditoare urmează a recupera, conform planului de reorganizare, o parte mai mare din creanță decât ar putea recupera în cazul falimentului, situație în care această creditoare nu trebuia să participe la vot. În cadrul categoriei creanțelor chirografare creanța creditoarei SC G. E. I. S. reprezintă 74,3%, astfel încât, în lipsa votului acestei creditoare, votul exprimat de restul creditorilor chirografari participanți la ședință nu îndeplinește condițiile impuse de art.100 alin.4 din Legea nr.85/2006 deoarece aceștia nu reprezentau majoritatea absolută din valoarea creanțelor. A., dintr-un număr total de 3 categorii de creanțe participante la vot a acceptat modificarea planului de reorganizare numai categoria creanțelor salariale, deoarece categoria creanțelor garantate și cea a creanțelor chirografare nu au votat planul cu o majoritate absolută din valoarea creanțelor din cadrul categoriei. Faptul că administratorul special al debitoarei, domnul S. D. O., este frate cu creditorul salarial S. N. A. nu duce la concluzia că cele două persoane exercită un control asupra debitoarei în sensul avut în vedere de dispozițiile art. 100 alin. 5 din legea insolvenței. Conditia majoritatii dintr-o grupa prevazuta de art. 100 alin. (4) din Legea nr. 8. trebuie raportata la "valoarea creantelor din acea categorie", si nu la creditorii cu drept de vot. S. chestiune litigioasa in prezentul dosar o constituie analiza majoritatii votului exprimat de creditorii unei grupe de creante, grupa din care face parte si un creditor ce nu are drept de vot, conform disp. art. 100 alin. (5) din Legea nr. 8512006. Analiza acestei situatii juridice nu se poate realiza decat prin interpretarea riguroasa a textului de lege ce prevede conditiile necesare pentru ca o grupa de creditori sa fie considerata ca a aprobat P. de reorganizare. A., art. 100 alin. (4) din Legea nr. 8512006 prevede ca "Un plan va fi socotit acceptat de o categorie de creante daca in categoria respectiva planul este acceptat de o majoritate absoluta din valoarea creantelor din acea categorie(n.n. si nu din valoarea creantelor cu drept de vot) ". Textul de lege citat prevede in mod expres faptul ca regula majoritatii se aplica la valoarea totala a creantelor dintr-o categorie, fara sa faca alte disctinctii si fara sa prevada vreo exceptie de la aceasta regula. In considerarea principiului "ubi lex non distinguit, nec nos distingere debemus", atata timp cat legea nu a facut o astfel de distinctie si nu a prevazut in mod expres ca exceptie de la această regulă situația in care unul dintre creditori se afla sub incidenta prevederilor art. art. 100 alin. (5) din Legea nr. 8512006, distinctia făcută de recurentă nu are fundament legal. Daca s-ar accepta apărările evocate de administratorul special al debitoarei ar însemna că fiecare creanta detinuta de creditorii cu drept de vot s-ar majora procentual, nu exista nicio prevedere legala care sa permita sau sa justifice majorarea creantelor, sub aspect procentual, si conferirea unei puteri decizionale mărite in cadrul unei grupe de creditori în situația dată. Pentru aceste considerente C.ea va valida cele statuate de prima instanță în sensul că hotărârea adoptată de adunarea creditorilor din data de 1 iulie 2011 este nelegală, fiind contrară dispozițiilor art.100 alin.5 și 101 alin.1 lit.a din Legea nr.85/2006. În conformitate cu disp. art.105 din Legea nr.85/2006, dacă debitorul nu se conformează planului sau desfășurarea activității aduce pierderi averii sale, administratorul judiciar, comitetul creditorilor sau oricare dintre creditori, precum și administratorul special, pot solicita oricând judecătorului sindic să aprobe intrarea în faliment în condițiile art.107 și urm. din Legea insolvenței. C.art.107 alin.1 lit.c din Legea nr.85/2006, intrarea în faliment se va decide dacă obligațiile de plată și celelalte sarcini asumate nu sunt îndeplinite în condițiile stipulate prin planul confirmat sau desfășurarea activității debitorului în decursul reorganizării sale aduce pierderi averii sale. Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că se poate formula o cerere de intrare a debitoarei în faliment atunci când obligațiile de plată și celelalte sarcini asumate de debitor nu sunt îndeplinite conform planului de reorganizare. Creditoarea SC B. M. SA a invocat faptul că debitoarea nu a respectat planul de reorganizare în ceea ce privește veniturile pe care s-a obligat a le încasa, precum și costurile pe care debitoarea s-a obligat să le efectueze în primele două trimestre de activitate în vederea continuării activității specifice. Până la data de (...) calitatea de administrator judiciar a fost deținută de RTZ & P. S., iar prin sentința pronunțată la această dată judecătorul sindic a dispus înlocuirea acestui administrator judiciar, apreciind că acesta nu și-a exercitat atribuțiile conform dispozițiilor Legii nr.85/2006. S-a reținut faptul că fostul administrator judiciar a refuzat să notifice banca cu privire la specimenul de semnătură al noului administrator special desemnat la data de (...), îngreunând astfel activitatea debitorului deoarece administratorul special nu a avut posibilitatea de a efectua operațiuni asupra contului unic al debitoarei de la data desemnării sale și până la data de (...). De asemenea, s-a reținut că administratorul judiciar a refuzat să aprobe plățile lucrărilor de finisare realizate la apartamentele care au fost vândute. De altfel, în perioada de reorganizare în care administratorul judiciar trebuia să aibă numai o activitate de supraveghere a activității debitorului, toate plățile și încasările au fost efectuate prin intermediul acestuia și nu prin intermediul administratorului special care, conform legii, trebuia să conducă activitatea debitorului. Creditoarei SC B. M. SA i s-a plătit în perioada de reorganizare, respectiv la data de (...), suma de 335.010,96 lei, deși în perioada iunie 2010-decembrie 2010, conform planului, aceasta ar fi trebuit să încaseze numai suma de 133.970,59 lei. P.n sentința comercială prin care s-a dispus înlocuirea fostului administrator judiciar s-a reținut că diferența dintre suma care trebuia plătită conform planului de reorganizare și suma efectiv achitată este reprezentată de prețul apartamentului care a fost vândut către Dascăl M. D. și Dascăl A. Corina. În contractul de vânzare-cumpărare identificat sub nr.334/(...) de notarul public P.a Ionuț F. s-a stabilit că prețul imobilului vândut este de 44.500 euro, din care suma de 2.225 euro a fost achitată anterior încheierii actului. De asemenea, s-a stipulat că, raportat la disp. art.49 din Legea nr.85/2006, în cazul propunerilor de înstrăinare a bunurilor din averea debitorului grevate de garanții, se va ține seama de prev. art.39 referitoare la acordarea unei protecții corespunzătoare creanței garantate. Fostul administrator judiciar a arătat că prețul obținut din vânzarea acestui imobil a fost distribuit creditorului ipotecar SC B. M. SA în virtutea clauzei de protecție inserată în contract, în conformitate cu disp. art.49 și art.39 din Legea nr.85/2006. E. de reținut, însă, că plata sumei de 335.010,96 lei nu a fost făcută în perioada de observație, perioadă în care conform disp. art.49 se puteau efectua plăți către creditorii cunoscuți și care se încadrează în condițiile obișnuite de exercitare a activității curente. De asemenea, garanțiile prevăzute de art.39 coroborat cu art.49 din Legea nr.85/2006 nu au fost constituite, deoarece în rapoartele de activitate întocmite de fostul administrator judiciar nu s-a arătat modalitatea de constituire a unor astfel de garanții. E. de reținut și faptul că odată confirmat planul de reorganizare plățile trebuiau făcute numai conform graficului de plăți, iar în situația în care creditoarei SC B. M. SA i s-a plătit o sumă mai mare decât cea prevăzută în plan, iar efectuarea acesteiplăți nu a fost contestată de nici un alt creditor, suma achitată în plus trebuie imputată asupra sumelor pe care creditorul garantat trebuie să le încaseze conform planului de reorganizare. P.n urmare, în mod corect a reținut judecătorul sindic că în favoarea creditorului garantat s-au făcut plăți mai mari decât cele stabilite în planul de reorganizare, astfel încât acesta nu este prejudiciat în nici un fel prin faptul că veniturile și costurile aferente primelor două trimestre de activitate nu se încadrează în condițiile planului, după cum acesta nu este prejudiciat în nici un fel nici prin faptul că nu a fost respectat programul de plăți față de alți creditori participanți la procedură. În măsura în care creditorii în favoarea cărora nu s-au făcut plăți conform planului ar fi nemulțumiți de acest lucru, aceștia ar fi fost îndreptățiți să formuleze cererea de intrare în faliment a debitoarei. că, d Deși procedura insolvenței are un caracter concursual și colectiv, acest lucru nu înseamnă că un creditor neprejudiciat în mod efectiv de activitatea desfășurată de debitoare, poate acționa pe seama altor creditori, care deși, practic, sunt prejudiciați, nu înțeleg să-și protejeze interesele. Pentru aceste motive și întemeiat pe dispozițiile art. 312 C.proc.civ C.ea va respinge recursurile declarate de administratorul special S. D. O. și creditoarea SC B. M. SA împotriva sentinței civile nr.4639 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui S.izat C., pe care o va menține în întregime PENTRU ACE. MOTIVE IN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge recursurile declarate de administratorul special S. D. O. și creditoarea SC B. M. SA împotriva sentinței civile nr.4639 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui S.izat C., pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. P.nunțată în ședința publică din 16 martie 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER M. I. I. G. A. N. S. AL H. A. B.red.S.Al H./A.C. 2 ex. - (...)jud.fond.Ivănescu S.
← Decizia nr. 3551/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... | Decizia nr. 8598/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... → |
---|