Decizia nr. 8598/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA a II-a CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 8598/2012

Ședința din data de 29 octombrie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE : C. P.

JUDECĂTOR : A. M. C. JUDECĂTOR : M. S. GREFIER : V. D.

S-a luat în examinare recursul declarat de A. F. P. B., împotriva sentinței civile nr. 1280 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B.-N., cauza privind și pe intimata SC B.-C. S. B. PRIN LICHIDATOR J. CII Ș. S., având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată închiderea procedurii.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.

S-a făcut cauzei, după care se reține că, părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În data de (...) s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea lichidatorului prin care s-a solicitat respingerea recursului.

Curtea în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591 alin. 4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 6 și 8 din Legea nr.

85/2006 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs. În baza înscrisurilor existente la dosar apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

C U R T E A

. sentința civilă nr.1280 din (...) pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr.(...), în baza art.131 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei SC B.-C. S., înregistrată la ORC sub nr. J06/ll0/2002 , CUI l4539359.

S-a dispus radierea debitoarei cu datele de identificare de mai sus din

Registrul C. jud.B.-N.;

S-a aprobat decontul de cheltuieli depus de lichidatorul judiciar C. Ș.

S. la suma de 3.389,23 lei și dispune onorarea acestuia conf.art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006.

S-a dispus notificarea prezentei sentințe ORC B.-N. și DGFP B.-N. pentru efectuarea mențiunilor prevăzute de lege.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr.30 din l8.0l.20l2 pronunțată de T. B.-N. în dosar nr.4583/112/20ll a fost admisă cererea formulată de C. S. pentru debitoarea SC B.-C. S., dispunându-se deschiderea procedurii insolvenței, a fost desemnat administrator judiciar, căruia i-au fost stabilite principalele atribuții, s-a dispus notificarea deschiderii procedurii, s-a pus în vedere debitoarei să depună la dosarul cauzei actele și informațiile prev.de art.28 alin.l din lege, au fixate termene limită pentru depunerea declarațiilor de creanță la (...) , de verificare a creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar la 20.03.20l2, a fost fixat termen pentru soluționarea eventualelor contestații și afișarea tabelului definitiv al creanțelor la l0.04.20l2 .

La dosarul cauzei au fost depuse declarații de creanță, care au fost analizate de către lichidatorul judiciar și înscrise în tabelul preliminar , iar ulterior în tabelul definitiv al creanțelor debitoarei(f.ll).

1. AFP B. cu o creanță bugetară în sumă de l30 lei.

Prin raportul întocmit asupra cauzelor care au condus la apariția stării de insolvență se reține că aceasta s-a datorat reducerii drastice a clientelei pe fondul actualei crize economice care a condus la diminuarea veniturilor și la scăderea substanțială a capacității de plată.

Prin raportul întocmit de lichidatorul judiciar s-a arătat că debitorul nu are nici un bun în patrimoniu, nu au fost identificate transferuri patrimoniale susceptibile anulării în cond.art.79-80 din Legea 85/2006, iar starea de insolvență nu s-a datorat săvârșirii de către organele de conducere a unor fapte de natură să atragă suportarea de către aceștia a unei părți a pasivului societății.

In condițiile în care, în patrimoniul societății nu au fost identificate bunuri sau valori din a căror valorificare să se asigure continuarea procedurii, a fost întocmit raportul final (f.l5.), care a fost publicat în B.P.I., comunicat cu creditorii, debitoarea și afișat la instanță, prin care se solicită în temeiul art.l3l din L.85/2006 închiderea procedurii falimentului privind pe debitoare în condițiile în care societatea nu figurează în evidențe cu bunuri impozabile, că nu deține alte bunuri sau valori pentru a se acoperi cheltuielile administrative, iar creditorii care au depus declarații de creanță care au fost acceptate și înscrise în tabelul creanțelor nu s-au oferit să avanseze sume corespunzătoare.

Raportul final cu propunerea de închidere a procedurii în temeiul art.l3l din lege a fost comunicat creditorilor (f.l9).

Potrivit art.l3l din L.85/2006 privind procedura insolvenței, așa cum a fost modificat prin OG nr.l73/2008, „ în orice stadiu al procedurii ,dacă se constată că nu sunt bunuri în averea debitorului, ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat";.

In condițiile în care, urmare a activității desfășurate, lichidatorul judiciar desemnat nu a putut identifica în patrimoniul debitoarei alte bunuri sau valori pentru acoperirea cheltuielilor administrative și pentru plata creanțelor depuse de către creditori, iar creditorul nu s-a oferit să avanseze sume corespunzătoare acoperirii cheltuielilor administrative, instanța în temeiul art.l3l din L.nr. 85/2006, va admite cererea formulată de către lichidatorul judiciar și va dispune închiderea procedurii privind pe debitoarea SC B.-C. S. și radierea acesteia din evidențele O.ui R. C. de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud .

S-a aprobat decontul cheltuielilor în sumă de 3.389,23 lei depus de lichidatorul judiciar și dispune onorarea acestuia conf.art.4 alin.4 din

L.nr.85/2006.

In realizarea dispozițiilor art.l35 din lege, prezenta hotărâre a fost notificată Direcției Generale a F. P. B.-N. precum și O.ui R. C. de pe lângă T. B.-N. pentru efectuarea mențiunilor ce se impun.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs AFP B. solicitând admiterea acestuia așa cum a fost formulat in scris; casarea sentintei atacate si trimiterea cauzei pentru continuarea procedurii falimentului, impotriva debitoarei, invocând prevederile art.304. pct 5 si 9 din Codul de procedura civila, și 3. C.

În motivele de recurs se arată că prin S. civilă nr.30 din (...), pronuntata de T. B.-N. in dosarul (...) s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolventei impotriva firmei debitoare, ca urmare a cererii formulate de CII S. S.,lichidator care a indeplinit atributiile prevazute de art.25 din Legea nr.85/2006, dispunandu-se notificarea deschiderii procedurii in baza legii insolventei. Cu aceasta ocazie, s-a pus in vedere debitoarei sa depuna la dosarul cauzei actele si informatiile prevazute de art28 alin.1 din Legea 85/2006, s-au fixat termenele pentru depunerea declaratiilor de creanta ((...)), de verificare a acestora, intocmirea si afisarea tabelului preliminar ((...)), pentru solutionarea eventualelor contestatii si pentru afisarea tabelului definitiv al creantelor ((...)).

Menționează că a depus cererea de admitere a creantei, solicitand inscrierea pe tabloul creditorilor societatii comerciale SC B.-C. S. B. cu suma de 130 lei, creanta acceptata si inscrisa initial in tabelul preliminar, iar ulterior in cel definitiv consolidat al creantelor debitoarei. . raportul intocmit de catre I. judiciar CII S. S. asupra cauzelor care au generat starea de insolventa, se arata ca acesta s-a datorat reducerii drastice a clientelei pe fondul crizei economice, care a condus la diminuarea veniturilor si la scaderea capacitatii de plata, la pierderea clientelei solvabile si dificultatii evidente de incasare - datorate conjuncturii economice nefavorabile, debitoarea nedetinand vreun bun in patrimoniu, nefiind identificate nici transferuri patrimoniale susceptibile savarsirii anularii in conditiile art.79-

80 din Legea 85/2006, iar starea de insolventa nu s-a datorat savarsirii de catre organele de conducere a unor fapte de natura sa atraga suportarea de catre acestia a unei parti a pasivului societatii.

Considera ca, lichidatorul judiciar, pe parcursul desfasurarii procedurii nu examinat temeinic toate aspectele care ar fi imputabile reprezentantilor debitoarei, facand doar formal mentiune in raportul fina" cu privire la inexistenta bunurilor si a elementelor ce ar impune formularea unei actiuni in anularea transferurilor patrimoniale susceptibile anularii in conditiile art.79-80 din Legea 85/2006 sau la inexistenta elementelor ce ar impune formularea unei actiuni in raspunderea membrilor de conducere a debitoarei potrivit art.138 alin.1 din Legea insolventei, propunand destul de repede inchiderea procedurii insolventei.

Atata timp, cat prin rapoartele de activitate privind cauzele si imprejurarile care au determinat intrarea societatii in incetare de plati, lichidatorul judiciar arata ca societatea a intrat in procedura insolventei datorita managementului defectuos si a lipsei de preocupare a administratorilor statutari, societatea nefigurand in evidente cu bunuri irnpozabile si nedetinand alte bunuri sau valori, atat pentru a fi acoperite cheltuielile administrative cat si pentru plata creantelor depuse de catre creditori, considera ca se impunea o analiza mai amanuntita asupra modului administrare a societatii debitoare.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, în data de 2 octombrie 2012 CII Ș.

S. solicită respingerea recursului ca netemeinic și nelegal.

Analizând recursul declarat de către creditoare prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041C.pr.civ., Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:

Probele existente la dosar relevă fără echivoc împrejurarea că nici unul din creditori nu au dorit avansarea unor sume necesare pentru continuarea procedurii, prevalându-se de existența fondului de lichidare prevăzut de art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006.

Potrivit art.131 din Legea nr.85/2006, în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

În speță, se constată că ipoteza normei legale este îndeplinită. Astfel, se poate observa că prin raportul final întocmit de către lichidatorul judiciar s-a evidențiat că în patrimoniul debitoarei nu există bunuri care să poată acoperi cheltuielile aferente procedurii iar creditorii nu s-au oferit să avanseze sumele corespunzătoare.

În aceste condiții, se poate observa că în mod corect lichidatorul judiciar a propus închiderea procedurii insolvenței debitoarei, în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006, constatând că debitoarea nu deține bunuri care pot fi valorificate în procedură, că nu există sume de bani disponibile care să o susțină și nici un creditor nu dorește să avanseze sumele necesare continuării procedurii.

Se poate conchide, așadar, că susținerile creditoarei potrivit cărora dispozițiile art.131 alin.1 din Legea nr.85/2006 nu-și găsesc aplicare în speță sunt nefondate și urmează a fi înlăturate.

Curtea observă că susținerile recurentei referitoare la nelegalitatea hotărârii pronunțate urmare a nesoluționării corespunzătoare a contestațiilor sunt nefondate. Înscrisurile existente la dosar atestă împrejurarea că nu este posibilă continuarea procedurii întrucât nu există bunuri și nici un creditor nu a dorit avansarea acestora susținerile contrare fiind nefondate.

Nici afirmațiile privind nelegalitatea hotărârii judecătorului sindic determinată de faptul ca nu a fost formulată o cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale întemeiata pe dispozițiile art. 138 din Legea nr.

85/2006 rep. nu pot fi primite întrucât lichidatorul judiciar are obligația de a promova cererea de antrenare a răspunderii pentru situația în care apreciază ca exista dovezi ale vinovăției administratorilor statutari ai debitoarei și pentru faptele menționate expres la lit.a-g, nefiind îndrituit a formula cereri vădit nefondate.

Curtea constată, de asemenea, că la termenul stabilit prin hotărârea de deschidere a procedurii, lichidatorului judiciar a întocmit și depus la dosar raportul prev.la art.59 din Legea nr.85/2006, în care a arătat cauzele care au dus la insolvența debitoarei și a menționat faptul că nu a identificat fapte de natura celor prevăzute în art.138 din lege, care să justifice introducerea unei acțiuni pentru atragerea răspunderii personale ale organelor de conducere a debitorului și nici unul din creditori nu a contestat raportul întocmit.

Se poate conchide, așadar, că în derularea procedurii insolvenței debitoarei, drepturile tuturor părților au fost respectate iar procedura s-a desfășurat cu respectarea dispozițiilor legale astfel că recursul apare ca nefondat.

Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul declarat de către creditoare ca fiind nefondat iar în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. raportat la art.8 din Legea nr.85/2006 îl va respinge și va menține în întregime hotărârea recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. F. P. B. împotriva sentinței civile nr.1280 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui B.-N. pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 29 octombrie 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

C. P. A. M. C. M. S.

GREFIER V. D.red.M.S./A.C.

2 ex. - (...)jud.fond.P. I.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia nr. 8598/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)