Decizia nr. 2207/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2207/2012
Ședința de la 20 M. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE A.-I. A.
Judecător C. I. Judecător D. P. Grefier M. N. Țâr
Pe rol judecarea recursului declarat de D. G. A F. P. A J. C. împotriva sentinței comerciale nr. 4181 din 29 iunie 2011 pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului Comercial C. în contradictoriu cu intimații SC T. I. E. S. - PRIN L. H & B I. S., având ca obiect contestație (...) contest.la tab.depusa de D. in dos.(...).
La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri. P. de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de (...) se înregistrează din partea practicianului în insolvență - întâmpinare prin care se solicită respingerea recursului ca nefundat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate.
C.ea, din oficiu, în temeiul art. 1591alin. 4 din C. pr. civilă, raportat la dispozițiile art. 8 din Legea nr. 85/2006 și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Totodată, reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor aflate la dosar. C U R T E A : Prin sentința comercială nr. 4.181 din 29 iunie 2011, pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului Comercial C. s-a respins contestația împotriva măsurilor luate de lichidatorul judiciar formulată de creditoarea D. G. A F. P. A J. C., având ca obiect măsurile luate de lichidatorul judiciar prin R. de activitate nr. 1096/(...). Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că probatoriul administrat în cauză face dovada, fără putință de tăgadă, că în cauză creditoarea a cunoscut existența acestei creanțe cu mult anterior datei la care a declarat pretinsa creanță și că aceasta s-a născut anterior deschiderii procedurii insolvenței, astfel încât creditoarea ar fi fost obligată să o declare în condițiile reglementate de dispozițiile legale referitoare la tabelul preliminar. Astfel, judecătorul sindic a reținut că, în luna noiembrie 2008 existau informații cu privire la existența unor nereguli cu privire la stabilirea TVA și impozitului pe profit, verificând înregistrarea în evidența contabilă a societății debitoare, prin care au constatat faptul că debitoarea nu a evidențiat venituri de natură salarială în cuantum de 862,102 lei și impozit pe dividende în cuantum de 102.772 lei (f.146-82 - declarații de creanță aferente vol. III dosar nr. (...)). Așadar, alegațiile contestatoarei că aceste creanțe, prin prisma dispozițiilor art. 44 C. pr. fiscală, s-au născut la data comunicării actului administrativ, nu pot fi reținute, acestea fiind rezultatul unei greșite interpretări a dispozițiilor legale, întrucât, textul invocat se referă la data de la care actul administrativ fiscal își produce efectele față decontribuabili și nu are nici o legătură cu nașterea creanței pretinse, creanța fiind născută în perioada iunie 2006 - iulie 2009, scadența acestora fiind cea stabilită prin decizia de impunere aflată la dosarul cauzei, fiind calculate și penalități de întârziere până la data de 11 februarie 2009, data deschiderii procedurii insolvenței debitoarei. Așadar, a apreciat judecătorul sindic, poziția procesuală exprimată de către contestatoare nu este reală, în contextul în care însăși creditoarea a declarat majorări de întârziere calculate până la data deschiderii procedurii. Or, în ipoteza în care creanțele s-au născut ulterior datei deschiderii procedurii, conform susținerilor contestatoarei, se ridică firesc întrebarea care este temeiul de drept al majorărilor de întârziere calculate până la data deschiderii procedurii, atâta timp cât aceste creanțe s- au născut ulterior deschiderii procedurii insolvenței. Ca atare, creditoarea a avut cunoștință de deschiderea procedurii, precum și de toate termenele stabilite prin sentința de deschidere a acesteia, a avut cunoștință inclusiv de creanța declarată prin cererea depusă, creanțele fiind născute, așa cum s-a expus în cele ce preced, anterior deschiderii procedurii, iar creditoarea a avut cunoștință de prejudiciul prezumtiv, cel mai târziu în luna noiembrie a anului 2008, dată la care a avut informații cu privire la modificarea bazei de calcul. În fine, judecătorul sindic a observat și faptul că, chiar și în ipoteza în care creditoarea ar fi înțeles să declare o creanță născută anterior deschiderii procedurii, formulând concomitent cu declarația de creanță și o cerere de repunere în termen, nici aceasta nu ar fi fost întemeiată din perspectiva dispozițiilor art. 103 alin.2 Cod procedură civilă, având în vedere faptul că, chiar și în situația în care ar fi fost avută în vedere data emiterii deciziei de impunere, respectiv (...), cea mai favorabilă creditoarei, în cauză contestatoarea creditoare nici nu a precizat și nici nu a dovedit existența unor împrejurări mai presus de voința sa de natură a justifica cererea sa de repunere în termen. Așadar, probatoriul administrat în cauză și analizat în precedent, a făcut dovada asupra faptului că, creditoarea avea cunoștință de posibila existență a unor diferențe datorate de debitoare bugetului statului, astfel încât declararea creanțelor fiscale în termenele stabilite era posibilă și obligatorie pentru creditorii fiscali, iar nedeclararea acestora, față de starea de fapt expusă în cele ce preced și data la care a fost stabilit prejudiciul prezumtiv, denotă pasivitatea creditoarei și lipsa de interes în recuperarea creanțelor fiscale pe parcursul perioadei analizate. Prin urmare, din cele mai sus expuse rezultă cu evidență că nedepunerea declarației de creanță în termenul stabilit nu se datorează nici unei împrejurări mai presus de voința creditorului și nici unei situații imputabile debitoarei, ci, dimpotrivă, este în totalitate imputabilă creditoarei, care vreme de mai multe luni de zile, a stat în pasivitate, deși avea la îndemână soluțiile necesare pentru recuperarea creanțelor datorate bugetului statului sau cel puțin pentru încercarea recuperării acestora. Mai mult decât atât, judecătorul sindic a reținut că creditoarea putea uza de dispozițiilor art.64 alin.4 din Legea nr.85/2006, solicitând prin însăși declarația de creanță depusă înscrierea cu titlu provizoriu a celei de a doua creanțe. Susținerile creditoarei că nu a putut uza de aceste dispoziții dat fiind faptul că nu cunoștea cuantumul exact al creanței, nu au putut fi primite, întrucât tocmai acesta a fost scopul reglementării creanțelor sub condiție și a modalității de înscriere provizorie la masa credală, prejudiciul prezumtiv fiind cunoscut cel puțin în luna noiembrie 2008. În temeiul dispozițiilor art. 21 alin.3 și 4 din Legea nr. 85/2006, față de considerentele reținute, contestația fost respinsă. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea D. G. A F. P. C. solicitând instanței admiterea acestuia, modificare hotărârii recurate, cu consecința obligării lichidatorului judiciar să aprobe cererea sa prin care a solicitat înscrierea la masa credală a creanței fiscale în sumă de 937.070 lei și să aprecieze că aceasta se circumscrie prev. art. 64 alin. 6 din Legea nr. 85/2006 și să dispună repunerea în termen. În primul rând, creditoarea a precizat că până în prezent nu i-a fost comunicată sentința recurată, tergiversare care are implicații majore asupra mersului procedurii, cu atât mai mult cu cât la data de (...) a fost notificat planul de distribuire și raportul asupra fondurilor obținute din lichidare și din încasare de creanțe. Pe fondul cauzei, recurenta a apreciat că măsura lichidatorului de respingere a contestației sale și menținută de judecătorul sindic este rezultatul aplicării greșite a dispozițiilor legale. Astfel, conform art.86 C.pr.civ., decizia de impunere se emite de organul fiscal ori de câte ori acesta modifică baza de impunere, iar aceasta este atât un act administrativ, în sensul art.2 alin.1 lit.c din Legea nr. 554/2004, cât și un act administrativ fiscal, în sensul art. 41 din Codul de procedură fiscală, întrucât emană de la o autoritate publică, exprimă manifestarea unilaterală de voință a acesteia, urmărește executarea legii și, prin stabilirea în sarcina reclamantei a mai multor obligații fiscale, produce efecte juridice de necontestat. În aceeași ordine de idei, conform art.44 C.pr.civ., actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menționat în actul administrativ comunicat, potrivit legii. Prin urmare, raportat la aceste dispoziții legale, în timp, creanța fiscală prevăzută în actul administrativ-fiscal se naște la data la care acesta a fost comunicat. Ca o concluzie, raportat la dispozițiile legale arătate și la prev. art.64 alin.6 din Legea nr.85/2006 care vizează creanțele născute după data deschiderii procedurii, creditoarea susține că măsura lichidatorului judiciar este rezultatul nesocotirii dispozițiilor legale care indică momentul nașterii creanței fiscale. În ceea ce privește repunerea în termen, creditoarea a considerat ca neîntemeiată măsura lichidatorului judiciar, ținând cont de numărul mare de societăți comerciale ce intră în procedura insolvenței atât la cererea organului fiscal, cât și a altor creditori, dar și de faptul că toate aceste societăți au obligații fiscale, situație în care efectuarea controlului fiscal pentru a se constata dacă debitorii în insolvență au obligații suplimentare ca urmare a nedeclarării acestora sau declarării eronate, într-un termen relativ scurt stabilit în procedura insolvenței este imposibilă. Intimatul H&B I. S., în calitate de lichidator judiciar al S. T. I. E. S. C.-N. a depus întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiat a recursului formulat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate. În argumentarea poziției sale, intimatul a arătat că, așa cum rezultă din raportul de inspecție fiscală suma de 937.070 lei reprezintă o creanță născută anterior deschiderii procedurii, impunându-se a fi formulată în termenul limită de declarare a creanțelor pentru înscrierea în tabelul preliminar. Apoi, a mai precizat intimatul, momentul nașterii creanței nu poate fi echivalat cu momentul constatării acesteia, respectiv cu momentul emiterii deciziei de impunere. Pe de altă parte, în mod corect s-a reținut de către judecătorul sindic că D.G.F.P. C., în calitate de creditoare, putea uza de dispozițiile art. 64 alin. 4 din Legea nr. 85/2006, solicitând prin însăși declarația de creanță depusă înscrierea cu titlu provizoriu a celei de a doua creanțe. Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente, C.ea reține următoarele: În mod legal si temeinic judecătorul sindic a respins cererea de repunere in termenul de declarare a creanțelor, deoarece creditoarea nu a justificat in condițiile art. 103 alin. 1 C.p.c. împrejurarea mai presus de vointa ei, asimilabilă forței majore care a impiedicat-o sa actioneze in scopul declarării întregii creanțe în termenul procedural stabilit prin sentinta de deschidere a procedurii de insolvență. Astfel, în termenul limită inițial stabilit pentru declararea creanțelor la data de (...) in urma notificării efectuate de catre administratorul judiciar, creditoarea A. C.-N. a depus la dosarul cauzei o cerere de admitere a creanței pentru suma de 63.600 Ron, iar tabelul creanțelor a fost definitivat la data de (...). Împrejurarea că ulterior sunt identificate în urma unui control si alte sume datorate de către debitoare nu justifică repunerea în termenul de declarare a creanțelor, mai ales datorita faptului ca estevorba despre creante născute anterior deschiderii procedurii de insolvență, nu despre creanțe născute ulterior acestui moment procedural. Așa cum în mod întemeiat a reținut și judecătorul sindic creanța nu s-a născut la data comunicării actului administrativ fiscal, întrucât art. 44 din Codul de P. F. se referă la data la care actul administrativ fiscal își produce efectele față de contribuabili și nu are nici o legătură cu nașterea creanței pretinse, creanța fiind născută în perioada iunie 2006 - iulie 2009, scadența acestora fiind cea stabilită prin decizia de impunere aflată la dosarul cauzei. Mai mult, dovadă esențială în acest sens constituie și faptul că recurenta creditoare a calculat penalități de întârziere până la data de 11 februarie 2009, data deschiderii procedurii insolvenței debitoarei. Or, recurenta nu explică cum ar putea fi calculate penalități de întârziere la un debit principal care nu este născut. În consecință, nu sunt incidente dispozițiile art. 64 alin. 6 din Legea 85/2006 care se referă la creanțele născute ulterior deschiderii procedurii. Instanța de recurs reține faptul că nu ne aflăm nici în vreuna dintre situațiile reglementate de dispozitiile art. 75 alin. 1 din Legea 85/2006 care ar îndreptăți creditoarea recurentă sa formuleze în mod întemeiat o contestatie. Astfel, conform textului enuntat ,,dupa expirarea termenului de depunere a contestatiilor, prevazut la art. 73 alin. (2), si pana la inchiderea procedurii, orice parte interesata poate face contestatie impotriva trecerii unei creante sau a unui drept de preferinta in tabelul definitiv de creante, in cazul descoperirii existentei unui fals, dol sau unei erori esentiale care au determinat admiterea creantei sau a dreptului de preferinta, precum si in cazul descoperirii unor titluri hotaratoare si pana atunci necunoscute,,. Stabilirea cuantumului unei creante in baza unui control efectuat dupa deschiderea procedurii nu se incadreaza in nici una dintre ipotezele reglementate de textul enuntat. Potrivit dispozițiilor art. 76 din Legea nr. 85/2006, cu excepția cazului în care notificarea deschiderii procedurii s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 7, titularul de creanțe anterioare deschiderii procedurii care nu depune cererea de admitere a creanțelor la expirarea termenului prevăzut de art. 62 alin. 1 lit. b este decăzut cât privește creanțele respective din drepturile menționate la pct. 1-3. Notificarea deschiderii procedurii s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 7 din Legea nr. 85/2006, iar creditoarea a avut cunoștință de faptul că împotriva debitoarei a fost deschisă procedura insolvenței, formulând cerere de admitere a creanței, cerere care nu a avut ca obiect și creanța în cuantum de 937.070 lei. Această creanță este născută anterior deschiderii procedurii, deoarece este aferentă activităților desfășurate de debitoare în perioada anterioară deschiderii procedurii de insolvență, însă faptul că organele de control ale statului nu au avut cunoștință de existența acestei creanțe deoarece nu au efectuat o inspecție fiscală anterior datei deschiderii procedurii, nu constituie o împrejurare mai presus de voința creditoarei care să o fi împiedicat să formuleze o cerere de admitere a creanței în termenul impus de lege, motiv pentru care instanța a respins întemeiat cererea de repunere în termen formulată de creditoarea D. G. a F. P. C. Mai mult, instanta de recurs apreciaza faptul ca a admite completarea unei creante nascuta anterior deschiderii procedurii de insolventa doar pe baza faptului ca in urma unui control efectuat ulterior deschiderii acestei procedurii cuantumul creantei s-a marit ar constitui o discriminare pozitiva nejustificata a situatiei procedurale a acestui creditor prin raportare la situatia celorlati creditori, deoarece legea impune in mod lipsit de echivoc tuturor creditorilor să declare creantele nascute anterior deschiderii procedurii de insolvență, implicit cuantumul cert al acestora si sa depună înscrisurile justificative în termenul de declarare a creantelor stabilit de catre judecatorul sindic prin sentința de deschidere a procedurii de insolvență. Faptul că un creditor bugetar nu cunoaște la momentul deschiderii procedurii cuantumul cert al creanței sale împotriva debitoarei nu constituie o împrejurare pe care să o poată invoca ulterior cu succes pentru a justifica majorarea cuantumului creanței inițial declarată. Pentru toate aceste considerente, in baza dispozitiilor art. 312 alin. 1 C.p.c., recursul declarat va fi respins ca neintemeiat si sentinta recurata va fi mentinuta ca fiind pe deplin legala si temeinică. PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII D E C I D E: Respinge recursul declarat de creditoarea D. G. A F. P. C. împotriva sentinței comerciale nr. 4.181 din 29 iunie 2011, pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului Comercial C., pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 20 martie 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTORI A.-A. I. C. I. D. P. GREFIER M. N. ȚÂR Red.A.A.I./ (...). Dact.H.C./2 ex.. Jud.fond: C. G..
| ← Decizia nr. 6550/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... | Decizia nr. 1695/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... → |
|---|
