Decizia nr. 224/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. 2251.(...)
Decizia civilă nr. 224/2012
Ședința a 17 I. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE A.-I. A.
Judecător C. I. Judecător D. P. Grefier M. N. Țâr
Pe rol judecarea recursului declarat de B. O. împotriva sentinței civile nr. 667 din data de (...) pronunțată în dosarul nr. 2251.(...) al Tribunalului B. Năsăud în contradictoriu cu intimata U. I. ÎN C. DE LICHIDATOR J. AL SC R.-I. S., având ca obiect A. răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal, făcut în cauză la prima și la a doua strigare se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat nu este legal timbrat lipsind taxa judiciară de timbru în valoare de 60 lei și nu are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din Legea nr.85/2006 și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Totodată, reține că deși legal citată recurentul cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 60 lei și a timbrului judiciar în valoare de 0,15 aferente judecării cauzei în recurs nu și-a îndeplinit această obligație. Motiv pentru care, invocă din oficiu, în temeiul art.137 C.pr. civilă coroborat cu art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 excepția nelegalei timbrări a recursului și reține cauza în pronunțare asupra acestei excepții. C U R T E A : Prin sentința civile nr. 667 din data de (...) pronunțată în dosarul nr. 2251.(...) al Tribunalului B. Năsăud, s-a admis ca întemeiată acțiunea administratorului judiciar U. I. B., împotriva pârâtului B. O., în calitate de administrator statutar al debitoarei SC R. I. S. I. M. - în faliment, și în consecință, a fost obligat pârâtul să suporte din averea proprie parte a pasivului debitoarei, până la concurența sumei de 474.506,76 lei, reprezentând pasivul societății, sumă destinată acoperirii parțiale a acestui pasiv. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul B. O., solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii introductive. În conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997 s-a stabilit în sarcina pârâtului-recurent obligația de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 60 lei, iar în conformitate cu art. 1 din O.G. nr. 32/1995 timbru judiciar în sumă de 0,15 lei. În temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 146/1997 recurentul a fost înștiințat să achite în contul bugetului local al unității administrativ teritoriale în a cărei rază își are domiciliul sau, după caz, sediul fiscal, sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997. Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat. Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că pârâtul-recurent nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise la data de (...) (f. 7), lipsind taxa judiciară de timbru în sumă de 60 lei și timbru judiciar în sumă de 0,15 lei, că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. 5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar și să dispună anularea recursului ca netimbrat. Recursul fiind soluționat în temeiul unei excepții, se apreciază de către instanță că este de prisos a mai fi analizate motivele de fond ale acestuia. PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII D E C I D E : Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâtul B. O. împotriva sentinței civile nr. 667 din 9 mai 2011, pronunțată în dosarul nr. 2251.(...) al Tribunalului B. Năsăud, pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 17 ianuarie 2012. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, A. A. I. C. I. D. P. GREFIER, M. N. ȚAR Red.A.A.I./(...). Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: P. O..
← Decizia nr. 5223/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... | Decizia nr. 3586/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... → |
---|