Decizia nr. 2443/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2443/2012
Ședința de la 27 M. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE : C. I.
JUDECĂTOR : D. P.
JUDECĂTOR : A.-I. A.
GREFIER : M. N. ȚÂR
Pe rol judecarea recursului declarat de C. S. C., G. A. L., M. I., O. E. împotriva sentinței civile nr. 1827 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului Comercial C. în contradictoriu cu intimații SC M. T. T. S. - PRIN LICHIDATOR J. C. G. M., B. S., V. I. D., având ca obiect A. răspunderii conform art.138 din L. 85/2006.
La apelul nominal, făcut în cauză, la a doua strigare se prezintă recurentul M. I. și av. Tot V. Simion în reprezentarea intereselor intimatului, V. I. D. cu împuternicire avocațială.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este timbrat cu suma de 60 de lei reprezentând taxă judiciară de timbru și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de (...) se înregistrează din partea intimatului, V. I. D. - întâmpinare.
La data de (...) se înregistrează din partea practicianului în insolvență- întâmpinare prin care se solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.
C.ea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din L. nr.85/2006 și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Nemaifiind alte cereri de formulat, C.ea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea recursului. Recurentul solicită admiterea recursului relevând instanței că nu se consideră vinovat de intrarea societății în insolvență, motive de natură politică determinând această situație, autoritățile locale nepermițându-le să lucreze legal. Reprezentantul intimatului solicită admiterea recursului, relevând instanței că partea litigantă a fost unul dintre asociați, motiv pentru care înțelege să achieseze poziției recurenților. C.ea reține cauza în pronunțare. C U R T E A : Prin sentința civilă nr. 1827 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului Comercial C. s-a admis cererea precizată formulată de lichidatorul judiciar al debitoarei SC M. T. T. S., CUI 21937489, C. G. M.-L., și, în consecință : Pârâții B. S., C. S. C., G. A. L., M. I., O. E. și V. I. D. au fost obligați să plătească întreg pasivul neacoperit al debitoarei SC M. T. T. S., în sumă de 585.180,00 lei. S-a dispus conexarea prezentului dosar nr. (...) la dosarul nr. (...). Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că cei șase pârâți B. S., C. S. C., G. A. L., M. I., O. E. și V. I. D. sunt administratori statutari ai debitoarei SC M. T. T. S., astfel cum rezultă din lista de control a debitoarei. În conformitate cu art. 138 alin. 1 din L. nr. 85/2006, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, dacă a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți … d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea. A. cum rezultă din notificarea și confirmările de primire de la f. 181- 185 din dosarul nr. (...) pârâții administratori statutari fie au ignorat solicitarea lichidatorului judiciar de a preda actele contabile ale debitoarei (B. S., C. S. C., G. A. L., M. I. și V. I. D.), fie nu au ridicat corespondența care le-a fost adresată (O. E.), deși au fost avizați în acest sens. Abia la data de 10 septembrie 2010, pârâții C. S. C. și M. I. au predat lichidatorului judiciar bilanțuri contabile pentru anii 2007, 2008 și 2009, balanțele aferente lunilor decembrie 2009 - mai 2010 și anumite declarații fiscale. Coroborând acest fapt cu faptul că ultimele situațiilor financiare ale debitoarei depuse la organele fiscale vizează anul 2007 și cu faptul că pârâții, în calitate de conducători ai contabilității debitoarei nu au înregistrat în contabilitate toate amenzile aplicate debitoarei în perioada 2008-2009, judecătorul sindic a concluzionat în sensul că pârâții nu și-au îndeplinit obligația de a conduce contabilitatea debitoarei în condițiile impuse de lege, cel puțin pentru anii 2008 și 2009, deși societatea debitoare a funcționat în această perioadă, fapt care atrage incidența dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. d din L. insolvenței. A. cum rezultă din evidențele contabile ale debitoarei, la finalul lunii noiembrie 2009 (procedura insolvenței a fost deschisă la 25 noiembrie 2009), debitoarea înregistra stocuri în valoare de 808 lei, disponibilități bănești în valoare de 1317 lei și avansuri de trezorerie în valoare de 63000 lei. Nici stocurile, nici disponibilitățile bănești nu au fost predate de pârâți lichidatorului judiciar, iar avansurile de trezorerie nu au fost nici decontate, nici restituite. În calitatea lor de administratori statutari, pârâții erau singurele persoane care puteau dispune în mod legal, atât de aceste bunuri cât și de soarta avansurilor de trezorerie, dar nu au făcut nici dovada faptului că bunurile sau sumele de bani s-ar mai afla în patrimoniul debitoarei și nici faptul că ar fi fost folosite în interesul debitoarei. În consecință, judecătorul sindic prezumă, în condițiile art. 1203 C.civ., că pârâții și-au însușit bunurile și sumele de bani respective sau le-au transmis altor persoane, în detrimentul intereselor debitoarei, aspect careîntrunește condițiile de incidență ale art. 138 alin. 1 lit. a din L. nr. 85/2006. Cât privește desfășurarea de către asociații administratori pârâți și de către angajații lor a activităților de transport de persoane pe raza municipiului T. fără a avea „licență de traseu";, judecătorul sindic reține faptul că desfășurarea acestei activități de către debitoare, sub conducerea nemijlocită a pârâților administratori, a reprezentant principala cauză care a condus debitoarea la intrarea în încetare de plăți, aspect dovedit de numărul semnificativ de amenzi contravenționale aplicate debitoarei de poliția comunitară a municipiului T., amenzi care compun într-un procent extrem de ridicat creanțele DGFP a jud. C. și Municipiului T.. A. cum rezultă din anexele cererilor de admitere a creanțelor DGFP a jud. C. și Municipiului T., plângerile contravenționale formulate de debitoare au fost, în majoritatea lor, respinse, iar amenzile au fost date în debit prin întocmirea de titluri executorii fiscale, neatacate de debitoare. A. pârâți interogați au recunoscut că, atât ei, cât și ceilalți pârâți și șoferii angajați, deși cunoșteau faptul că nu dețin autorizarea necesară din partea autorității locale, au continuat să efectueze servicii de transport de călători, fapt care a condus la acumularea amenzilor mai sus arătate și la intrarea debitoarei în încetare de plăți. S. continuării acestei activități a fost unul de interes personal pentru pârâți, aceștia fiind și asociați care participau la distribuirea dividendelor. În consecință, judecătorul sindic reține în sarcina pârâților și incidența dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. c din L. nr. 85/2006. Judecătorul sindic nu a primit apărările pârâților exprimate în scriptul depus la 2 martie 2011 de pârâtul C. În primul rând, verificarea caracterului justificat sau nejustificat al refuzului autorității locale turdene de a autoriza activitatea pârâților excede competenței judecătorului sindic, astfel încât solicitarea pârâților de a se demara o anchetă judiciară în acest sens este greșit îndreptată, iar modul vag de formulare a cererii exclude posibilitatea declinării competenței judecătorului sindic în favoarea vreunui organ de anchetă. În al doilea rând, judecătorul sindic reține faptul că pârâții au dispus continuarea prestării de servicii de transport deși cunoșteau faptul că nu dețin autorizarea necesară. Or, o atare conduită a pârâților intră în sfera activităților ilicite intenționate, care atrag răspunderea pârâților, atât în plan contravențional, cât și în prezentul plan al răspunderii pentru aducerea debitoarei în stare de insolvență. În ceea ce privește prejudiciul cauzat prin această faptă, judecătorul sindic a reținut că existența și întinderea prejudiciului sunt dovedite prin tabelul definitiv al creanțelor împotriva averii debitoarei SC M. T. T. S., creanțele înregistrate împotriva averii debitoarei având la momentul pronunțării sentinței valoarea globală de 585.180,00 lei. Cât privește culpa pârâților și raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, judecătorul sindic are în vedere dispozițiile art. 73 lit. c și e din L. nr. 31/1990 actualizată, potrivit cărora administratorii societății sunt răspunzători în mod solidar pentru ținerea registrelor prevăzute de lege (dispoziție care se aplică și actelor contabile) și pentru îndeplinirea obligațiilor care le revin în temeiul legii (inclusiv obligațiile care le revin în temeiul Legii nr. 82/1991 a contabilității). Fiind vorba despre obligații legale și despre fapta omisivă a pârâților de a nu întocmi complet și corect actele contabile prevăzute de lege, pârâții sunt prezumați de lege a fi în culpă pentru neîndeplinirea acestor obligații legale, conform principiului nemo censetur ignorare legem. În fine, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu rezultă din modulcumulativ de constituire a debitului, aspect care dovedește faptul că pârâții au ignorat întinderea reală a debitului, tocmai datorită neîntocmirii corecte a actelor contabile, cu consecința incidenței dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. d din L. nr. 85/2006. În mod similar, folosirea în interes propriu sau a unei alte persoane a bunurilor și fondurilor debitoarei reprezintă fapte ilicite, contrare obligației de a administra activitatea comercială a debitoarei cu diligența unui mandatar comercial, stabilită prin art. 72 din L. nr. 31/1990. În fine, faptele care au reprezentat principala cauză a ajungerii debitoarei în stare de insolvență au fost acțiunile intenționate ale pârâților de a continua activitatea de transport de persoane a debitoarei fără autorizarea necesară, fapt care a atras aplicarea unui număr semnificativ de amenzi contravenționale cu cuantumuri ridicate și cu consecința intrării rapide a debitoarei în încetare de plăți. În consecință, judecătorul sindic a apreciat pe deplin dovedită fapta ilicită a pârâților, vinovăția lor sub forma culpei și raportul de cauzalitate dintre faptele ilicite și prejudiciu, conform art. 998 C.civ. În ceea ce privește întinderea răspunderii pârâților, judecătorul sindic a avut în vedere faptul că debitul înregistrat în tabelul definitiv al creanțelor își are originea în faptele ilicite concurente ale pârâților, mai sus descrise, motiv pentru care răspunderea personală și solidară a pârâților a fost antrenată pentru întregul pasiv. Judecătorul sindic nu a primit apărările pârâților V., G. și C. în sensul că aceștia ar fi renunțat la mandatele de administratori ai societății. În primul rând, contractul de cesiune de părți sociale de care s-a prevalat pârâtul cedent C. nu este semnat de toți cesionarii, iar cererile de retragere din societate ale pârâților G. și V. nu au fost aprobate de AGA debitoarei, iar în al doilea rând acești pârâți au continuat să efectueze transporturi în numele și pe seama debitoarei, astfel cum rezultă din procesele verbale de contravenție depuse de creditoarea fiscală pentru dovedirea cererii sale de admitere a creanței. Mai mult, răspunderea prevăzută de art. 138 din L. nr. 85/2006 poate fi atrasă oricărei persoane care a adus debitoarea în stare de insolvență. Cât privește situația celorlalți trei administratori statutari, nechemați în judecată, judecătorul sindic a reținut că nu a fost sesizat cu vreo cerere de analiză a eventualelor lor contribuții la intrarea debitoarei în insolvență. Oricum, dată fiind calitatea lor de administratori, eventuala lor răspundere ar fi concurentă și solidară cu cea a pârâților, astfel încât din punctul de vedere al acoperirii pasivului debitoarei nechemarea lor în judecată este lipsită de relevanță. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs C. S. C., G. A. L., M. I., O. E. solicitând admiterea recursului. In motivarea recursului invocă excepția nulității absolute a tuturor actelor de procedură efectuate de lichidatorul judiciar G. M. L. deoarece acesta doar presupune culpa administratorilor. Invederează că a participat la o licitație privind concesionarea serviciilor de transport urban, ocazie cu care a depus în contul bancar al creditorului BRD taxa de participare. In ce calitate se constituie creditor BRD la masa credală când recurenții nu au vreo datorie la această persoană juridică. S-a încălcat principii egalității părților raportului juridic procesual deoarece a solicitat in instanței si mai ales lichidatorului interogatoriul iar Primarul municipiului T. sa expună in fata instanței daca a existat ori nu un acord cu privire la înființarea acestei societăți, însă instanța a refuzatinterogatoriul si totodată si probatoriul care sa dovedească aceasta convenție. Invoca excepția egalității de tratament in aplicarea deciziilor definitive ale instanțelor judecătorești si excepția de neexecutare prin raportare la dreptul de neexecutare după bunul plac invocat de către Guvernul României. Nu s-a verificat legalitatea creanțelor din punctual de vedere al contestațiilor la executare formulate. Lichidatorul nu a depus la dosarul cauzei actele justificative ale creanțelor pentru ca sumele invocate sunt nu numai "umflate" dar sunt si nelegale in condițiile in care lichiditățile au fost furate din conturi, fara nici o înștiințare prealabila si după bunul plac iar dobânzile si penalitățile au fost expuse tot după bunul plac. In condițiile in care Statul Roman prin Guvernul României se poate sustrage de la plata obligațiilor financiare rezultate din deciziile judecătorești va solicita, anularea sentinței și impunerea instanței de fond ca aceasta sa pronunțe o plata eșalonata a acestor creanțe dup ace in prealabil se va stabili legalitatea creanțelor invocate de către stat DGFP C. și Primăria Turda fără penalități de întârziere. Amânarea plății drepturilor salariale de către guvern s-a făcut prin mai multe ordonanțe de urgență, din 2009 și 2010. OUG nr.71/2009 amâna plata drepturilor salariale obținute de anumite categorii de bugetari în instanțe. În ceea ce-i privește pe acei bugetari care și-au câștigat drepturile salariale în instanțe înainte de 2010 guvernul prevedea o eșalonare a plăților pe parcursul anilor 2010, 2012, iar pentru cei care și- au obținut drepturile în perioada 1 ian. 2010 - 31 dec.2010, sumele urmau să fie eșalonate în anii 2011,2012 și 2013. Printr-o altă OUG nr. 45 din mai 2010 eșalonarea plății sumei se amâna cu încă un an, în sensul că prima tranșă nu mai era acordată în 2011, ci în 2012. A., potrivit ultimilor modificări, prima tranșă de 34%, din suma reprezentând drepturile salariale, va fi alocată începând cu 2012; a doua tranșă, de 33%, va fi alocată în 2013 iar restul de 33%, în 2014. ordonanțe de urgență, din 2009 și 2010. OUG nr. 71 din iunie 2009 amâna plata În fața acestor amânări și eșalonări succesive, beneficiarii drepturilor salariale câștigate au contestat din nou în instanțe amânarea plăților. Pentru că unele instanțe au considerat că executivul este îndreptățit să amâne plățile, în timp ce altele au considerat că măsurile guvernamentale sunt neconvenționale, P. general a înaintat ÎCCJ un recurs în interesul legii (RIL), în scopul uniformizării practicii judiciare. Acele instanțe care au dat câștig de cauză bugetarilor au invocat, în argumentația deciziilor lor, încălcarea principiilor statului de drept, dar și a dreptului la un proces echitabil. A., aceste instanțe au considerat că atâta timp cât bugetarii (creditorii) dețin titluri executorii, constând în hotărâri judecătorești definitive, statul (debitorul) nu poate amâna executarea, prin adoptarea, la inițiativa sa, a unor acte normative prin care să fie amânată executarea acestora. De asemenea, aceste instanțe au considerat că statul, prin G. sau ministere, face parte din puterea executivă, având la îndemână inițiativa legislativă și, ca atare, posibilitatea de a iniția, în orice situație acte normative care să paralizeze efectele unei hotărâri judecătorești irevocabile. Acest lucru contravine principiilor statului de drept, egalității părților în fata legii și dreptului la un proces echitabil. Aceleași instanțe au mai spus că, din moment ce Executivul poate stabili oricând noi termene deamânare a plății acestor drepturi, se poate ajunge la situația ca statul să nu mai poată fi sancționat în niciun fel. În privința încălcării dreptului la un proces echitabil, această categorie de instanțe a considerat că statul, prin neexecutarea hotărârii judecătorești, aduce atingere dreptului bugetarului la un proces echitabil, recunoscut prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Conform jurisprudenței Curții de la S., dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă să rămână fără efect în detrimentul unei părți, dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu (cauza Sandor c. România, Immobiliare Saffi c. Italia). Alte instanțe, dimpotrivă, au respins contestațiile bugetari lor privind amânarea plăților drepturilor salariale, invocând că prin amânare nu se refuză punerea în executare a unor titluri executorii, ci doar se stabilește o altă modalitate de executare. S-a considerat, astfel, că măsurile instituite păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite (executarea eșalonată a plăților stabilite prin hotărârile judecătorești) și obiectivul urmărit (asigurarea stabilității economice a statului) și că ele au un caracter pozitiv, întrucât G. recunoaște obligația de plată în sarcina statului. Curtea Constituțională și P. general vs. Avocatul Poporului în paralel cu practica neunitară a instanțelor, Avocatul Poporului a sesizat, la rândul său, Curtea Constituțională, în martie 2010, la solicitarea unor confederații sindicale, apreciind că OUG prin care s-a amânat plata drepturilor salariale sunt neconstituționale. Avocatul Poporului a invocat încălcarea principiului separației puterilor în stat, precum și liberul acces la justiție. Curtea Constituțională a respins, însă, sesizarea Avocatului P.orului (Decizia nr. 713 din 25 mai 2010), invocând aceeași eternă criză economică. C.ea a motivat că executivul a recurs la amânare, fiind într-o situație extraordinară, de dezechilibru bugetar. Mai mult, CCR a pretins că a analizat motivele invocate de G., pentru a stabili dacă implicațiile financiare legate de punerea în executare a hotărârilor judecătorești fac, într-adevăr, obiectul unei situații extraordinare. C.ea a constatat, astfel, că există o stare de fapt obiectivă, cuantifica bilă și independentă de voința G. care pune În pericol un interes public, respectiv stabilitatea economică a statului român. Pe de altă parte, CCR a precizat că Executivul nu poate uza de reglementarea, în viitor, în mod nelimitat, a unor proceduri derogatorii de la dreptul comun, atunci când statul este debitor, fiind în sarcina statului să găsească soluții pentru executarea conformă a hotărârilor judecătorești, potrivit dreptului comun. Ca urmare a practicii neunitare a instanțelor în ceea ce privește amânarea plății drepturilor salariale ale bugetari lor, P. general a sesizat Î. C.e, pentru a se pronunța în această materie. P. general a considerat că decizia legală este cea pronunțată de instanțele care au considerat că Executivul a procedat legal amânând și eșalonând plata drepturilor salariale câștigate în instanță. În urma sesizării Înaltei Curți de către P. general, ÎCCJ poate să pronunțe două tipuri de decizii, corespunzând unuia dintre punctele de vedere ale practicii instanțelor, enunțate mai sus: fie să considere că plata drepturilor câștigate în instanțe nu poate fi amânată; fie să dea dreptate G. și să considere amânarea plății ca îndreptățită. Invoca excepția predictibilității soluțiilor juridice si ca urmare anularea sentinței atacate pentru ca nu prevede justificarea legala a creanței pentru fiecare creditor. Peondul unui cadru legislativ lacunar și interpretabil și al unei practici contradictorii și diverse, în cauzele aflate pe rolul instanțelor de judecată căpăta o mult mai mare complexitate, ceea ce va conduce la necesitatea efectuării unei cercetări judecătorești mult mai amănunțite și aprofundate, care va necesita un timp mai îndelungat până în momentul În care instanța va putea să delibereze, creând stres și nemulțumire în rândul justițiabililor. Această stare de fapt este prezentată de C. În cauza Burdov vs. Rusia si Beian vs R. . În motivarea hotărârii, C. a menționat că există o prezumție puternică, dar relativă, că procesele excesiv de lungi dau naștere unor prejudicii morale. Raportat la faptul că în dreptul român instanța nu este ținută de raționamentele și hotărârile pronunțate anterior în spețe identice sau similare, soluțiile adoptate pot fi dintre cele mai diverse și, în consecință, impredictibile. Practica neunitară la nivelul instanței supreme a fost un motiv pentru care C. a condamnat România, în timp ce impredictibilitatea soluțiilor adoptate de instanțele române este una dintre principalele îngrijorări ale C., care, în cauza Grofcsik vs. România si Beian c. Romania, a insistat, din nou, ca statul român să adopte, în cel mai scurt termen, măsurile necesare pentru asigurarea funcționării coerente, accesibile, rapide și previzibile a procedurii reglementate de legile reparatorii, astfel încât persoanele îndreptățite să poată obține despăgubiri proporționale, prin raportare la valoarea de piață a imobilelor. Invoca astfel dreptul la predictibilitatea soluțiilor juridice si ca urmare executarea sentinței atacate trebuie sa prevadă si dreptul recurenților de a executa obligația de plata după posibilități. In acest context pe temeiul practicii judiciare, a art. 16 din Constituția R., si a deciziilor CEDO, Beian vs. Romania, care are caracter de lege imperativa pe teritoriul R., solicita sa anularea sentinței Tribunalului C., ca fiind nelegala din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, si ca urmare aceasta trebuia sa prevadă dreptul debitorului, adică a recurenților la eșalonarea plații debitului in funcție de posibilități, pe o perioada determinate de posibilitățile debitorului. Intimata G. M. L. în calitate de lichidator judiciar desemnat în procedura de faliment a debitoarei SC M. T. T. S. T. prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică. Pârâtul V. I. D. a formulat la data de (...) întâmpinare prin care s-a arătat de acord cu admiterea recursului solicitând casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare. În susținerea poziției procesuale acesta arată că nu mai deține calitatea de administrator al debitoarei începând cu data de (...) și nici până la acea dată nu a efectuat acte personale de administrare directă. Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și având învedere prev.art.304, 3041C.proc.civ. C.ea reține următoarele: Demersul judiciar al lichidatorului judiciar desemnat în procedura insolvenței debitoarei SC M. T. T. S. a fost justificat prin invocarea dispozițiilor art. 138 lit. a, c și d din L. nr.85/2006, arătându-se că judecătorul sindic poate dispune ca pasivul debitoarei persoană juridică,ajunsă în stare de insolvență, neacoperit din bunurile acesteia, să fie plătită de către administratorii statutari. Declanșarea demersului judiciar având ca finalitate antrenarea răspunderii membrilor organelor de conducere - administratori, directori, cenzori și orice altă persoană - care au contribuit la ajungerea debitoarei în insolvență impune existenta unei proceduri în baza Legii nr. 85/2006, condiție îndeplinită în speță. După cum rezultă din certificatul constatator eliberat de către ORC C., pârâții recurenți B. S., C. S. C., G. Anghel L., M. I., O. E. și V. I. D. sunt administratorii statutari ai debitoarei. Probele administrate în cauză relevă împrejurarea că după numirea lichidatorului, practicianul în insolvență a notificat atât societatea debitoare, cât și pe foștii administratori să predea registrele, actele și bunurile societății; notificarea administratorului debitoarei, a debitoarei cât și a instituțiilor bugetare s-a realizat prin scrisoare recomandată precum și potrivit art.61 din L. nr.85/2006. Cu toate acestea, pârâții nu au înțeles să dea curs solicitării lichidatorului și nu au predat toate documentele prevăzute de art.28 din L. nr.85/2006, probele administrate în cauză evidențiind această împrejurare. A., o parte dintre aceștia B. S., C. S. C., G. Anghel L., M. I. și V. I. D. au ignorat solicitarea lichidatorului judiciar de a preda actele contabile ale debitoarei în timp ce recurenta O. E. deși a fost avizată în acest sens nu a ridicat corespondența. Abia la data de (...) pârâții C. S. C. și M. I. au predat lichidatorului judiciar bilanțurile contabile pentru anii 2007, 2008 și 2009, balanțele aferente lunilor decembrie 2009, mai 2010 și anumite declarații fiscale. Coroborând acest fapt cu împrejurarea că ultimele financiare ale debitoarei depuse la organele fiscale vizează anul 2007 iar pârâții în calitate de administratori le revenea obligația de a conduce contabilitatea debitoarei în condițiile impuse de lege, nu au înregistrat în contabilitate toate amenzile aplicate debitoarei în perioada 2008 -2009, motiv pentru care în mod întemeiat judecătorul sindic a concluzionat că pârâții nu și-au îndeplinit obligația de a conduce contabilitatea debitoarei în condițiile impuse de lege cel puțin pentru anii 2008, 2009 când societatea a funcționat, așa încât sunt incidente dispș.art.138 alin.1 lit.d din L. insolvenței. În aceste condiții apare ca neîntemeiat excepția nulității absolute a tuturor actelor de procedură efectuate de lichidatorul judiciar G. M., excepția invocată de pârâți în cadrul recursului, în situația în care prima instanță a analizat toate condițiile impuse de disp.art.138 privind angajarea răspunderii administratorilor. A. nu se poate susține cu succes că lichidatorul judiciar doar a presupus culpa administratorilor, în condițiile în care sistemul de drept românesc consacră principiul, prezumției de nevinovăției, atât vreme cât fapta prevăzută și descrisă la art.138 alin.1 lit.d poate fi săvârșită prin una din cele trei modalități:; ținerea unei contabilități fictive; ascunderea unor documente contabile sau neținerea contabilității în conformitate cu legea. În speță în sarcina pârâților recurenți s-a reținut această din urmă modalitate de săvârșire a faptei ilicite în sensul că aceștia nu au respectat prevederile legale privind ținerea contabilității faptă care se apreciază în funcția de L. nr.82/1991 și totodată nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea prin neînregistrarea în contabilitate a amenzilor aplicate debitoarei. Un alt motiv de nelegalitate a hotărârii judecătorului sindic rezidă din faptul că potrivit susținerilor recurenților nu s-a verificat legalitatea creanțelor din punct de vedere al contestațiilor la executare formulate. Susținerea este neîntemeiată întrucât în cauză lichidatorul judiciar a întocmit tabelul definitiv al creanțelor după o prealabilă verificare, acesta a fost definitivat de judecătorul sindic, într-o altă etapă a procedurii, iar contestațiile la executare formulate pe calea dreptului comun, nu sunt în măsură să înlăture totalul pasivului debitorului urmare a întocmirii tabelului definitiv de creanțe. S-a mai invocat ca și motiv de recurs excepția egalității de tratament în aplicarea deciziilor definitive ale instanțelor judecătorești și excepția de neexecutare prin raportare la dreptul de neexecutare după bunul plac invocat de către Guvernul României. A. s-a detaliat că în situațiile în care Statul Român prin Guvernul României se poate sustrage de la plata obligațiilor financiare rezultate din deciziile judecătorești și impunerea unei plăți eșalonate a acestor creanțe, este imperios necesar a se proceda de această manieră și cu recurenții, invocându-se în acest sens amânarea plății drepturilor salariale de către G. Boc prin mai multe ordonanțe de urgență (OUG nr.71/2009, OUG nr.18/2010 și OUG nr.45/2010). Acest motiv de recurs este la rândul său neîntemeiat întrucât nu are legătură cu prezenta cauză fiind străin de natura pricinii. Nu poate fi reținută nici susținerea potrivit căreia ar exista o practică neunitară a instanțelor, în materia legii insolvenței. Un ultim motiv de recurs se referă la excepția predictibilității soluțiilor juridice și ca urmare anularea sentinței atacate pentru că nu prevede justificarea legală a creanței pentru fiecare creditor. Analizând această susținere C.ea constată pe de o parte că în speță legea insolvenței prevede o procedură specială cu privire la aplicabilitatea disp. art.138 din L. nr.85/2006 așa încât în această ipoteză ceea ce trebuia dovedit și analizat de către instanță era prejudiciul cauzat prin una din faptele expres și limitativ prevăzute de lege, iar din această perspectivă existența și întinderea acestuia a fost dovedită prin creanțele înscrise în tabelul definitiv al averii debitoarei în valoare globală de 585.180 lei, nefiind necesară în această situație justificarea detailată a fiecărei creanțe care a fost analizată într-o etapă anterioară, și care se referea la întocmire și definitivarea tabelului de creanță. În speță a fost reținută de către judecătorul sindic atât incidența disp.art.138 alin.1 lit.d cât și faptele prevăzute la art.138 lit.a și respectiv lit.c, față de cere recurenții nu au formulat critici și prin urmare nu vor mai fi analizate. Pentru toate aceste considerente în temeiul disp. art.312 alin.1 C.proc.civ. raportat la art.8 din L. nr.85/2006 recursul declarat de pârâții C. S. C., G. A. L., M. I., O. E. urmează a fi respins ca neîntemeiat. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE : Respinge recursul declarat de C. S. C., G. A. L., M. I., O. E. împotriva sentinței civile nr. 1827 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) Tribunalului Comercial C. pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 27 martie 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTORI I. C. P. D. A. A.-I. GREFIER ȚÂR M. N. Red.CI Dact.SzM/2ex. (...)
| ← Decizia nr. 10245/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... | Decizia nr. 655/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... → |
|---|
