Decizia nr. 2452/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2452/2012
Ședința de la 27 M. 2012
Completul compus din: PREȘEDINTE : A.-I. A. JUDECĂTOR : C. I.
JUDECĂTOR : D. P. GREFIER : M. N. ȚÂR
Pe rol judecarea recursurilor declarate de T. M. ȘI M. S. împotriva sentinței civile nr. 3218 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C. C. în contradictoriu cu intimata SC D. S. - PRIN LICHIDATOR J. C. M., având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din L. 85/2006.
La data de (...) se înregistrează din partea recurentului T. M. - concluzii scrise.
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 20 martie 2012, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru data de astăzi.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 3218 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C. C. s-a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar C. L. M. și, în consecință:
P. M. S. G. și T. M., au fost obligați în solidar, să plătească întregul pasiv al debitoarei SC D. S., în sumă de 2.342.436,75 lei.
Pentru a pronunța această sentință judecătorul sindic analizând cerereade angajare a răspunderii, cu luarea în considerare a disp. art.138 lit. d și g din L. nr.85/2006, a constatat următoarele:
Conform dispozițiilor art.138 din L. nr.85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.
Cazurile de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevăzute în aliniatul 1 al art.138 lit.a-g. Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere și control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane și societate, fiind vorba de o răspundere civilă, patrimonială, iar sursa obligației încălcate determină natura răspunderii, în timp ce încălcarea unei obligații decurgând din contractul de mandat - cuprins în actul constitutiv - atrage răspunderea contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligații legale atrage răspunderea delictuală a administratorului.
În cazul în care administratorii încalcă dispozițiile prevăzute de L. nr.3. sau alte legi incidente ori săvârșesc în exercitarea mandatului fapte de natură a crea prejudicii, suntem în prezența unei răspunderi civile delictuale. În situația în care administratorii nu-și îndeplinesc sau își îndeplinesc în mod necorespunzător mandatul încredințat de acționari prin actul constitutiv sau prin hotărârile adunărilor generale se va putea angaja răspunderea acestora pe tărâm contractual.
Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere, presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa personală a celui față de care se antrenează răspunderea.
P. creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, definită de art.3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Constatarea stării de insolvență constituie o condiție pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudicierea acestora.
Referitor la raportul de cauzalitate textul legal, dispozițiile art.138 din
L. nr.85/2006, impun condiția ca fapta membrilor organelor de supraveghere și conducere ori fapta oricărei alte persoane să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind astfel societatea și indirect creditorii săi. Fapta trebuie să fi produs starea de insolvență, respectiv încetarea plăților. Vinovăția poate îmbrăca forma culpei sau a intenției și trebuie să fi existat la data săvârșirii faptei. În măsura în care culpa îmbracă forma intenției, unele din faptele enumerate constituie de altfel infracțiuni.
Procedura de antrenare a răspunderii este reglementată de art.138 din
L. nr.85/2006. R. poate fi antrenată pentru întregul prejudiciu produs prin fapta săvârșită, prejudiciu ce se raportează la întreaga masă a creditorilor. R. administratorului este angajată în orice situație în care contractul de mandat este încălcat printr-o faptă culpabilă.
Culpa administratorului se apreciază după tipul abstract - culpa levis in abstracto, din aceste motive aflându-se în fața unei culpe prezumate de unde derivă și obligativitatea administratorului de a răsturna prezumția de culpă, sarcina probei aparținându-i.
Judecătorul sindic a apreciat că fapta pârâților poate fi încadrată în prev. art.138 lit. d din L. nr.85/2006, respectiv ținerea unei contabilități fictive sau ținerea contabilității cu nerespectarea dispozițiilor legale în materie ori dispariția unor documente contabile produsă de administratorul statutar.
Art.1 din L. contabilității nr.82/1992, instituie pentru persoanele care au calitatea de comerciant obligația sa organizeze si sa conducă contabilitatea proprie, iar art. 144 indice 2 alin.2 din L. nr. 3. republicata, stipulează ca administratorii răspund fata de societate pentru prejudiciile cauzate prin actele îndeplinite de personalul încadrat, conturându-se astfel concluzia ca administratorii sociali sunt responsabili cu organizarea si supravegherea contabilității societății.
Neținerea contabilității este o faptă negativă constând în neîndeplinirea unei obligații legale și evident are caracter ilicit, fiind sancționată atât de L. nr. 3., cât și de legea contabilității. Ea poate fi probată doar prin faptul pozitiv contrar, proba care le incumba pârâtilor.
În condițiile în care administratorii debitoarei nu au predat toate documentele în termenul fixat, se naște prezumția simplă că nu s-a ținut contabilitatea ori, această prezumție putea fi răsturnată de administratorii pârâți prin predarea documentelor către lichidator.
Atât in raportul privind cauzele și împrejurările care au generat starea de insolvență, cât si in rapoartele de activitate întocmite ulterior de către lichidatorul judiciar, acesta le-a solicitat pârâților în repetate rânduri sa predea documentele prevăzute de lege. P. au dat curs doar parțial acestor solicitări, predând o parte din aceste acte.
A., au fost încheiate procesele verbale din datele de (...), (...) și (...) din care rezulta ca au fost predate unele contracte și documente contabile. Aceste acte au fost insuficiente și prin adresele nr. 118/(...), respectiv
119/(...), pârâții au fost somați să predea, în baza art. 44 din L. nr.
85/2006, restul actelor contabile și de altă natură, acte indicate concret în fiecare dintre adrese. Cu toate acestea pârâții i-au pus la dispoziție lichidatorului doar trei documente, conform proceselor-verbale încheiate în data de (...) și în data de (...).
Din analiza efectuata de către lichidatorul judiciar acestor acte a rezultat ca nu a fost organizată contabilitatea în conformitate cu legea, existând erori de înregistrare contabilă, respectiv erori în ceea ce privește neînregistrarea în contabilitate a bunurilor recepționate de la furnizorii din Uniunea Europeana, bunuri pentru care s-au plătit avansuri. A., s-a înregistrat eronat în contabilitate a împrumutul acordat societății de către
M. A. pe baza de C. de Î., în sumă de 424.044 lei, pe contul de A. conturi curente M. S. G..
S-a constatat ca exista neconcordante între Registrul de casă în format fizic și Registrul de casă în format electronic, ca exista neconcordanțe între soldurile din balanță și fișele analitice puse la dispoziție, ca nu sunt neînregistrate în contabilitate instrumentele de plată emise de către SC A. C. S. pentru plata bunurilor vândute de către societatea debitoare în luna februarie.
Conform fișei de cont, pusă la dispoziție de către pârâtul M. S. G., aparținând societății SC A. C. S., s-au efectuat decontări până la data de
(...), decontări prin B. la O. sau O. de P.. Toate aceste elemente au fost cuprinse și în raportul cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvență, raport care nu a fost contestat de către pârâți sau debitoare.
Judecătorul sindic a apreciat că pârâților le revenea, în calitate de administratori statutari, obligația de a duce la îndeplinire contractul de mandat ce le-a fost încredințat, administratorul fiind direct răspunzător de modul în care este ținută evidența contabilă, obligațiile sale reieșind cu claritate din disp. art.73 alin.1 lit.c și alin.2 ale Legii nr.3., precum și din disp. art.11 alin.4 din L. nr.3. republicată.
Totodată, conform prev. art. 10 alin.1 din L. nr.82/1991 republicată, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului, care are obligația gestionării societății respective.
În condițiile în care evidența contabilă nu a fost ținută sau nu a fost
ținută în conformitate cu legea, există o prezumție de culpă, întrucât corecta ținere a registrelor contabile este o obligație stabilită în sarcina administratorilor societății de L. nr.3., care în art.73 lit.c stabilește că administratorii sunt solidari răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, iar art.11 din L. nr.82/1991 a contabilității republicată prevede că răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului.
Neținerea contabilității în mod corect nu face posibilă sesizarea dificultăților cu care se confruntă societatea și face insesizabilă starea de insolvență care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi înlăturate în condițiile unei contabilități ținute corect care ar permiteadministratorilor să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situații.
În condițiile neținerii contabilității în conformitate cu legea, se prezumă existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs care constă în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor, pasiv care, dată fiind natura creanțelor înscrise în tabelul definitiv și anume, creanțe bugetare, în condițiile ținerii contabilității societății debitoare, putea fi substanțial mai mic întrucât debitele principale nu ar fi atras penalități și majorări de întârziere. A., faptul că administratorii statutari nu au depus la dosar actele contabile solicitate de lichidatorul judiciar, creează prezumția că pârâții nu și-au îndeplinit obligațiile de ținere a contabilității conform legii.
S. pârâtului M. S. in sensul ca a predat toate actele pe care le avea nu constituie un motiv de exonerare de răspundere, întrucât, pe de o parte, acesta nu a dovedit existenta vreunei împrejurări care l-ar fi împiedicat sa răspundă solicitărilor lichidatorului judiciar, iar pe de alta parte, avea puteri depline in ceea ce privește administrarea societății debitoare. A., fata de neregulile constatate in actele contabile predate lichidatorului judiciar si relevate in cele ce preced, nereguli care au determinat starea de insolvența a debitoarei, pârâtul nu a adus dovezi contrare, astfel ca apărările acestuia urmează sa fie înlăturate de către judecătorul sindic.
Pentru aceleași considerente au fost înlăturate ca fiind nefondate si apărările pârâtului T. M. S. pârâtului in sensul ca nu a avut intenția directa de a frauda interesele creditorilor este lipsita de relevanta, așa cum s-a reținut in cele ce preced, vinovăția putând îmbrăca doua forme. P. creditorilor reprezintă partea din masa pasivă, ce rezultă din tabelul definitiv al creanțelor, care nu poate fi acoperită din averea debitoarei.
Legătura de cauzalitate între neținerea contabilității conform legii și prejudiciul creditorilor există, fiind evidențiată prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru a se asigura plata datoriilor exigibile acumulate.
Este evident că lipsa evidențelor societății a cauzat starea de insolvență, deoarece este logic că atâta timp cât administratorii nu cunoasc care este activul, nu pot cunoaște care este gradul de îndatorare pe care societatea îl poate suporta. Numai ținerea unei evidențe corecte poate asigura funcționarea normală a unei afaceri.
Vinovăția administratorilor pârâți există deoarece lor le incubă obligația legală a ținerii contabilității și sunt răspunzători față de societatea debitoare pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, potrivit art. 73 din L. nr. 3., iar neținerea contabilității le este imputabilă.
Fata de toate aceste considerente, judecătorul sindic a apreciat că în sarcina pârâților poate fi reținută și săvârșirea faptei reglementate de art.138 lit.d din L. nr.85/2006.
În sarcina pârâților s-a reținut si fapta prevăzuta de art.138 alin.1 lit.g din L. nr.85/2006, respectiv faptul că în luna precedentă încetării plăților au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori.
Cererea privind deschiderea procedurii falimentului a fost formulata de către debitoarea SC D. S. la data de (...). Prin urmare, la acea data pârâții, administratori ai debitoarei aveau cunoștința de faptul ca societatea era in încetare de plăți din ianuarie 2009 si ca nu avea nici o șansa de redresare, motiv pentru care au si solicitat deschiderea procedurii simplificate a falimentului.
Cu toate acestea, cu puțin timp înainte de formularea acestei cereri, s- au făcut plăți semnificative către cei doi pârâți.
A., în luna ianuarie 2009, a fost plătita pârâtului M. S. suma de
9.510,81 lei și pârâtului T. M. suma de 56.000 lei.
În luna februarie 2009 a fost plătita pârâtului M. S. suma de 704.700 lei prin casă și prin bancă, iar in luna martie 2009 a fost plătita pârâtului M. S. suma de 2.923.965,65 lei prin bancă. În luna aprilie 2009 s-a plătit din nou pârâtului M. S. suma de 5.970 lei, iar in luna mai 2009 s-a plătit tot acestuia suma de 4.700 lei prin bancă.
S. pârâtului T. M. în sensul ca nu a avut nici o legătura cu plățile sunt vădit nefondate, așa cum rezulta din cele ce preced acesta fiind unul din beneficiarii acestor plăți, iar în calitatea de administrator fiind responsabil de orice operațiune efectuata de către debitoare. Nu are relevanta faptul ca nu ar fi avut pârâtul M. S. G. acordul sau la efectuarea majorității plăților sau ca acesta si-ar fi depășit limitele mandatului, la dosar neexistând nici o dovada in acest sens, respectiv nici o opoziție a acestui pârât.
Nu sunt de natura sa înlăture răspunderea pârâților nici susținerile referitoare la faptul ca aceste plăți ar putea fi anulate in conformitate cu dispozițiile art. 79 si 80 din L. nr. 85/2006. Chiar daca s-ar anula aceste plăți nu ar exista certitudinea ca s-ar acoperi creanțele înscrise in tabelul definitiv, respectiv ca s-ar îndestula toți creditorii. A. cu atât mai mult cu cat plățile s-ar face in conformitate cu dispozițiile art. 121 din L. nr. 85/2006, respectiv cu achitarea cu prioritate a cheltuielilor de procedura .
Ceea ce este esențial in analizarea incidentei dispozițiilor art. 138 alin. lit. g) din L. nr. 85/2006 este faptul ca toate aceste plăți in cuantum total de
3.704.846 lei au fost efectuate in perioada in care debitoarea a refuzat sa faca alte plăți si in condițiile in care pârâții, administratori ai societății aveau cunoștința despre acest fapt.
Totalul creanțelor înscrise in tabelul definitiv asupra averii debitoarei este de 2.342.436,75 lei, suma inferioara totalului plăților facute de debitoare administratorilor pârâți, astfel ca este evidenta intenția de a efectua aceste plăți in dauna creditorilor societății.
In fine, faptul ca nu s-a soluționat acțiunea in anularea transferurilor frauduloase formulata de către lichidator si ca este posibil ca o parte din creanțe sa fie acoperite in cazul in care s-ar admite cererea, nu constituie un impediment in formularea si judecarea cererii întemeiate pe dispozițiile art. 138 din L. nr. 85/2006. Atâta timp cat pana la data judecării prezentei o astfel de cerere nu a fost judecata, iar creditorii nu si-au recuperat creanțele, prejudiciul acestora fiind cert, apărările pârâților au fost înlăturate.
De altfel, în măsura în care creditorii și-ar recupera parțial creanțele în urma punerii în executare a unei hotărâri pronunțate in baza art. 79 sau
80 din L. nr. 85/2006, ar avea posibilitatea sa-l urmărească pe pârâți pentru recuperarea restului creanțelor.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții T. M. și M. S.
Pârâtul T. M. a solicitat în principal casarea hotărârii instanței de fond în vederea completării probațiunii, iar în subsidiar modificarea hotărârii în sensul respingerii cererii față de pârât.
În motivarea recursului a arătat că hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Arată că in vederea antrenării răspunderii membrilor de conducere, trebuie sa se facă, pentru fiecare membru de conducere pentru care se solicita antrenarea răspunderii, dovada întrunirii cumulative a condițiilor prev. de art.998 C., respectiv săvârșirea unei fapte ilicite, existenta unui prejudiciu, existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita si pretinsulprejudiciu si dovedirea vinovăției sau culpei părții vinovate de producerea prejudiciului.
Precizează că condiția existentei unui prejudiciu cert nu este îndeplinita, in condițiile in care lichidatorul judiciar a demarat acțiune in anularea C.ului de vânzare-cumpărare a bunurilor societății, încheiat la data de (...) cu SC A. C. S.R.L., acțiune care face obiectul dos. nr. (...) aflat pe rolul T. C. C., cu termen de judecata la data de (...). Ori, atâta timp cat aceasta acțiune in anulare nu a fost soluționata irevocabil, prejudiciul nu este evident cert, întrucât caracterul sau cert va fi evident influențat de soluția irevocabila care se va pronunța in acel dosar, iar valoarea obiectului contractului de vânzare-cumpărare atacat acoperă in cuantumul totalitate creanțelor înscrise in Tabelul creditorilor. P. pretins nu este la acest moment unul cert, cererea lichidatorului, respectiv menținerea unei hotărâri care se angajează răspunderea pârâtului fiind cel puțin prematura.
In ceea ce privește reținerea inclusiv în sarcina pârâtului a faptei prevăzute de art. 138 alin. 1 li t d din L. nr. 85/2006, arată ca intre fapta invocata în sarcina pârâtului și creanțele pretinse de creditori nu exista un raport de cauzalitate, deoarece, încă de la demararea activității societății, a avut loc o Adunare generala a asociaților in cadrul căreia s-a stabilit ca de partea financiar-contabila a societății se va ocupa în exclusivitate administratorul M. S. si casierul sef, pârâtul neavând atribuții in acest domeniu.
Pârâtul nu a avut acces la actele contabile ale societății și la situația încasărilor și plăților, de toate acestea ocupându-se în exclusivitate M. S. A. situație era și este cunoscuta de către toți asociații, care pot depune depoziții cu privire la aceste aspecte.
In realitate, consideră ca activitatea societății debitoare a încetat ca urmare a ridicării din casieria societății de către administratorul M. S. a unor sume de bani de peste 3.000.000 lei, indicate de altfel si in motivarea instanței de fond, care ar acoperi pe deplin creanțele creditorilor.
In ceea ce privește suma de 56.000 lei, la care se face referire in motivarea instanței de fond, preluându-se susținerile lichidatorului cu privire la faptul ca aceasta ar fi fost ridicata de către pârât din casa in luna ianuarie 2009 si reținându-se astfel si in sarcina pârâtului fapta prevăzuta de art 138 alin 1 lit g din L. nr. 85/2006, menționează ca aceasta suma a ridicat-o împreuna cu casierul sef pentru a achita salariile personalului discotecii, care nu fusese plătit de câteva luni, fara sa aibă știința de modul in care a fost apoi înregistrata in contabilitate aceasta suma de bani.
Mai arată că nu a fost de acord cu vânzarea activelor societății, dar s-a supus hotărârii asociaților, care erau in drept sa ia aceasta decizie, având convingerea ca din banii obținuți se vor achita datoriile societății. Abia mult prea târziu a constatat ca in realitate M. S. a însușit banii din contul societății.
In concluzie, solicită a se observa ca intre faptele pârâtului si prejudiciul pretins nu exista o legătura de cauzalitate directa, din contra datoriile societății ar fi fost pe deplin acoperite cu sumele de bani luate din societate de către administratorul M. S.
In ceea ce privește condiția culpei personale a celui fata de care se angajează răspunderea, instanța de fond retine ca suntem in prezenta unei culpe care se apreciază după tipul abstract - culpa levis in abstracto, si din aceste motive aceasta culpa se prezuma.
Consideră ca, raportat tocmai la circumstanțele concrete care au dus la atragerea stării de insolvența a societății, condiția culpei personale a pârâtului nu este îndeplinita in speța.
Pârâtul M. S. a declarat la data de 20 iunie 2011 recurs împotriva aceleiași hotărâri solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii cererii de antrenare a răspunderii.
În dezvoltarea motivelor de recurs acesta arată că judecătorul fondului a interpretat extensiv disp.art.131 alin.1 întrucât reține că fapta ilicită constă în nepredarea documentelor solicitate, faptă de nu constituie o justificare care să producă starea de insolvență. De asemenea lichidatorul judiciar nu a dovedit vinovăția sub forma intenției care nu poate fi prezumată în sarcina pârâtului recurent și nici a raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, întrucât nu s-a dovedit că aceasta a cauzei starea de insolvență ci doar a favorizat-o.
Lichidatorul judiciar L. M. prin a formulată (f.22-26) a solicitat respingerea recursurilor ca neîntemeiate.
Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate și având în vedere prev. art.304, 3041C.proc.civ. C.ea reține pe de o parte că în ceea ce privește recursul declarat de M. I., acesta nefiind legal timbrat s-a invocat din oficiu, în temeiul disp.art.20 alin.3 din Lege anr.146/1997 excepția anulării acestuia ca netimbrat, în timp ce recursul declarat de pârâtul T. M. va fi analizat pe fondul acestuia.
A., demersul judiciar al lichidatorului judiciar desemnat în procedura insolvenței debitoarei SC D. S. a fost justificat prin invocarea dispozițiilor art. 138 lit. d și g din L. nr.85/2006, arătându-se că judecătorul sindic poate dispune ca pasivul debitoarei persoană juridică, ajunsă în stare de insolvență, neacoperit din bunurile acesteia, să fie plătită de către administratorii statutari.
Declanșarea demersului judiciar având ca finalitate antrenarea răspunderii membrilor organelor de conducere - administratori, directori, cenzori și orice altă persoană - care au contribuit la ajungerea debitoarei în insolvență impune existenta unei proceduri în baza Legii nr. 85/2006, condiție îndeplinită în speță.
După cum rezultă din certificatul constatator eliberat de către ORC C., pârâții M. S. și T. M. sunt administratorii statutari ai debitoarei.
Probele administrate în cauză relevă împrejurarea că cei doi pârâți se fac vinovați de ținerea unei contabilități fictive precum și ținerea acesteia cu nerespectarea dispozițiilor legale în materie ori dispariția unor documente contabile produsă de administratorii statutari, faptă care se apreciază în raport de legea contabilității nr.82/1992.
A., art.1 din legea sus invocată instituie pentru persoanele care au calitatea de comerciant obligația de a organiza și conduce contabilitatea proprie, în timp ce prev. art.144/2 alin.2 din L. nr.3. rep. stipulează că administratorii răspund față de societate pentru prejudiciile cauzate prin actele îndeplinite de personalul încadrat, conturându-se astfel concluzia că administratorii sociale sunt responsabili cu organizarea și supravegherea contabilității. De aceea neținerea contabilității constă în neîndeplinirea unei obligații legale dobândind astfel un caracter ilicit și fiind sancționată atât de legea societăților comerciale cât și de legea contabilității. În condițiile în care administratorii debitoarei nu au predat toate documentele contabile lichidatorului judiciar la termenul fixat, se naștere prezumția simplă că aceștia nu au ținut contabilitatea, prezumție ce ar putea fi răsturnată prin proba contrară a predării documentelor contabile, ceea ce nu s-a realizat.
Deși pârâții au dat curs doar parțial acestor solicitări predând o parte din documentele contabile, în mod întemeiat s-a reținut că acestea sunt insuficiente pentru o analiză în detaliu a activității debitoarei.
Cu toate acestea din analizarea documentelor contabile puse la dispoziția lichidatorului, au fost sesizate o serie de erori în înregistrarea contabilă realizare prin neînregistrarea în contabilitate a unor bunuri recepționate de la furnizorii din Uniunea Europeană, bunuri pentru care s- au plătit avansuri. Totodată s-a înregistrat eronat în contabilitate împrumutul acordat societății de către M. A. în sumă de 424.044 lei, pe contul de „. conturi curente"; M. S. G.. S-a mai constatat că există neconcordanțe dintre registrul de casă în format fizic și cel în format electronic, între soldurile din balanță și fișele analitice și nu sunt înregistrate în contabilitate instrumentele de plată emise de către SC A. C. S. pentru plata bunurilor vândute de către societatea debitoare.
Prin urmare deși pârâților în calitate de administratori statutari le revenea obligația de a duce la îndeplinire obligația de mandat ce le-a fost încredințat, administratorul fiind direct răspunzător de modul în care este ținută evidența contabilă, aceștia nu au ținut o evidență contabilă în conformitate cu legea, fiind îndeplinită așadar condiția existenței faptei ilicite prev. la art.138 alin.1 lit.d din L. nr.85/2006.
Pârâtul recurent T. M. susține că în vederea antrenării răspunderii membrilor de conducere trebuie să se facă distincția pentru fiecare membru pentru care se solicită antrenarea răspunderii, a dovezii întrunirii cumulative a condițiilor de săvârșire a unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu, a raportului de cauzalitate și a vinovăției.
În ceea ce-l privește pe acesta, se afirmă fără nicio probă că nu are nicio legătură cu plățile efectuate de celălalt administrator, atâta vreme cât este unul din beneficiarii plăților, iar pe de altă parte, recurentul în calitatea sa de administrator era responsabil la fel ca și celălalt administrator de orice operațiune efectuată de către debitoare.
Fapta ilicită reținută în sarcina administratorilor statutari a constat în faptul că aceștia nu au justificat pe de o parte predarea tuturor documentelor contabile solicitate ceea ce denotă conduita culpabilă a acestora, iar pe de lată parte faptul că nu a înregistrat în contabilitate anumite plăți și retrageri în lunile anterioare încetării de plăți care au prejudiciat în mod direct creditorii debitoarei, făcând ca aceste fapte să fie direct imputabile administratorilor.
Cât privește prejudiciul produs creditorilor societății prin intrarea în faliment a debitoarei, acesta este materializat în tabelul definitiv al creditorilor și are valoarea globală de 2.342.436,75 lei.
Raportul de cauzalitate dintre faptele ilicite și prejudiciu rezultă din aceea că dacă pârâții își îndeplineau obligațiile de ținerea contabilității conform legii și nu ar fi retras/plătit din conturile debitoarei sume de peste 3 milioane lei ar fi fost evitată insolvența fiind posibilă îndestularea tuturor creditorilor.
Pentru dovedirea vinovăției celor doi administratori așa cum a reținut prima instanță, aceasta se deduce în primul rând din faptul că pârâților le revenea obligația legală (de a organiza și conduce contabilitatea conform art.11 a Legii nr.82/1991) iar pe de altă parte aceștia au acceptat că prin plățile efectuate către M. S. cu acordul lui T. M. se puteau achita toate datoriile, și cu toate acestea, au avut o atitudine pasivă.
Prin urmare toate condițiile impuse de prev. art.138 alin.1 lit.d au fost analizate și îndeplinite în cauză, motiv pentru care critica formulată de recurentul T. M. este neîntemeiată.
O altă critică a recurentului T. M. se referă la faptul că nu ar exista un prejudiciu cert având în vedere că acțiunea lichidatorului judiciar de anulare a contractului din dosarul nr.(...) a T. C. C. nu a fost soluționat irevocabil. Si această susținere este neîntemeiată întrucât prejudiciul cauzat creditorilor este materializat în totalul creanțelor înscrise în tabelul definitiv care nu au fost acoperite, iar în măsura în care creditorii și-ar recupera parțial creanțele în urma punerii în executare a unei hotărâri pronunțate în baza art.78 sau 80 din L. nr.85/2006, aceștia ar avea posibilitate, distinct să-i urmărească pe pârâți pentru recuperarea diferenței.
Pentru toate considerentele mai sus expuse în temeiul disp.art.312 alin.1 C.proc.civ. raportat la art.8 din L. nr.85/2006 recursul declarat de pârâtul T. M. urmează a fi respins ca neîntemeiat.
În ceea ce-l privește pe pârâtul M. S. care a solicitat modificarea în totalitate a sentinței în sensul respingerii cererii de antrenare a răspunderii formulate de lichidatorul judiciar C.ea a pus în discuție excepția nelegalei timbrări a acesteia.
A., dovada de îndeplinire a procedurii de citare confirmă împrejurarea că recurentului i-a fost adus la cunoștință obligația de achitare a taxei judiciare de timbru în valoare de 60 lei și a timbrului judiciar în valoare de
0,15 lei (f.28) în conformitate cu dispozițiile art.19 din L. nr.146/1997.
Acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești [...] sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta lege, și se taxează în mod diferențiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani potrivit prevederilor art. 1 din L. nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Dispozițiile art. 11 din L. nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru statuează: Cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din: taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabila în bani, soluționată de prima instanța.
Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determina o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului sa achite suma datorată pana la primul termen de judecata. In cazul când se micșorează valoarea pretențiilor formulate în acțiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea inițială, fără a se tine seama de reducerea ulterioara.
Neîndeplinirea obligației de plata până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii în conformitate cu prevederile art. 20 alin 3 din L. nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Curtea Constituțională prin decizia nr. 935 din 18 octombrie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr.
146/1997 privind taxele judiciare de timbru a statuat că accesul liber la justiție nu înseamnă că acesta trebuie să fie în toate cazurile gratuit și în acest sens s-a reținut că art. 21 din Constituție nu instituie nicio interdicție cu privire la taxele în justiție, fiind legal și echitabil ca justițiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfășurată de autoritățile judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. De asemenea, C.ea aconstatat că dispozițiile Legii nr. 146/1997 nu aduc atingere statului de drept, democratic și social, demnității omului, drepturilor și libertăților cetățenilor sau altor valori supreme garantate prin L. fundamentală.
C.ea Europeană a Drepturilor Omului amintește, în cauza Weissman și alții contra România, că nu a negat niciodată că interesul unei bune administrări a justiției poate justifica impunerea unei restricționări financiare a accesului unei persoane la un tribunal (Tolstoy-Miloslavsky, citat mai sus, pag. 80-81, §§ 61 și următoarele, și Kreutz).
Constatând că recurentul, deși legal citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru și a timbrului judiciar, nu a îndeplinit obligația de plata până la termenul stabilit astfel că urmează a se aplica sancțiunea anularii recursului în conformitate cu prevederile art. 20 alin 3 din L. nr.
146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE :
Respinge recursul declarat de T. M. împotriva sentinței civile nr. 3218 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C. C. pe care o menține în întregime.
Anulează ca netimbrat recursul declarat de M. S. împotriva aceleiași sentințe.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27 martie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A. A. I. I. C. P. D.
Red.CI Dact.SzM/2ex./(...)
GREFIER
ȚÂR M. N.
| ← Decizia nr. 5220/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... | Decizia nr. 3847/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... → |
|---|
