Decizia nr. 8046/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)/a1
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 8046/2012
Ședința publică de la 12 O. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. Al H.
Judecător M. B.
Judecător G.-A. N.
Grefier A. B.
{ F. | }
S-a luat în examinare recursul declarat de F. J. împotriva sentinței civile nr.43 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...)/a1 al T.ui B.-N., privind și pe intimat S. A. - B. SA PRIN ADMINISTRATOR J. U. S., intimat S. A. - B. SA, creditor D. G. A F. P. B. N., creditor SC P. S. - ÎN F., creditor B. T. SA - S. M., având ca obiect contestație la măsurile administratorului judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut { F. |referatul} cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul promovat este legal timbrat.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ. Curtea, din oficiu, având în vedere data comunicării hotărârii recurate și data formulării recursului care face obiectul prezentului dosar, în temeiul art. 301, raportat la art. 101, alin. 1 C. Pr. Civ. invocă excepția tardivității declarării recursului și rămâne în pronunțare pe excepția invocată. { F. | } { F. | } INSTANȚA Prin sentința civilă nr.43 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...)/a1 al T.ui B.-N., în baza art.20 alin.3 din L.l46/l997, s-a anulat ca netimbrată contestația formulată de către petentul F. J., în calitate de administrator statutar al SC A. B. SA, - în procedura insolvenței, împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar desemnat U. I. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin contestația înregistrată, numită cerere de intervenție în interes propriu, petentul F. J., în calitate de acționar și administrator al SC A. B. SA, aflată în insolvență, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie anulate rapoartele întocmite de către administratorul judiciar, respectiv lichidatorul judiciar U. I. Apreciată ca fiind o contestație împotriva măsurilor luate de către administratorul judiciar, în sensul disp.art.ll alin.l lit.i din L.85/2006, la termenul de judecată stabilit în ședința publică din l4.dec.20ll , instanța adispus amânarea soluționării contestației și citarea contestatorului F. J. cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru aferentă contestației sale de l20 lei, potrivit disp.art.6 lit.c din L.nr.l46/l997 și care vizează acțiunile, cererile și contestațiile introduse în temeiul L.nr.85/2006, precum și a timbrului judiciar de 0,30 lei. Contestatorul nu a dat curs solicitării instanței de achitare a sumelor stabilite cu titlu de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, comunicate acestuia odată cu îndeplinirea procedurii de citare, sub sancțiunea anulării ca netimbrate a contestației sale, motiv pentru care devin incidente disp.art.20 din L.l46/l997. Potrivit acestui text, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar în situația în care, aceste taxe nu sunt achitate la înregistrarea cererii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. Potrivit alin.3 al aceluiași articol, neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit a sumelor ce reprezintă taxă judiciară și timbru judiciar , se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii. Sunt considerente pentru care, în temeiul dispozițiilor mai sus arătate, instanța urmează a anulat ca netimbrată contestația formulată împotriva măsurilor administratorului judiciar al debitoarei. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, la data de (...), F. J. cumențiunea depunerii motivelor de recurs până la primul termen de judecată. Potrivit art. 8 alin.2 din Legea insolvenței termenul de recurs împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorul sindic este de 7 zile de la comunicare de la comunicarea hotărârii dacă legea nu prevede altfel. Comunicarea hotărârii s-a realizat cu recurentul la (...), iar recursul a fost declarat și înregistrat la data de (...). Pentru aceste considerente, Curtea , va constata că recurentul a decăzut din dreptul de a exercita calea de atac , termenul prevăzut de art. 8 din Legea nr. 85/2006 nefiind respectat. PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII D E C I D E Admite excepția tardivității invocată din oficiu de către instanță. Respinge recursul declarat de F. J. împotriva sentinței civile nr.43 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...)/a1 al T.ui B.-N., pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 12 octombrie 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER S. AL H. G. AA. N. M. B. A. B.red.S.Al. H./A.C. 2 ex. - (...)jud.fond.P. I.
← Decizia nr. 6913/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... | Decizia nr. 8045/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... → |
---|