Decizia nr. 2676/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)/a1
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2676/2012
Ședința de la 03 A. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. P.
Judecător A.-I. A.
Judecător C. I. Grefier M. N. Țâr
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul F. S. F. împotriva sentinței civile 2213 din 07 aprilie 2012 împotriva intimaților SC G. P. S., SC G. P. S. PRIN LICHIDATOR J. C. I. DE I. C. A., având ca obiect A. răspunderii conform art.138 din L. 8..
La apelul nominal, făcut în cauză, la prima și la a doua strigare se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este nelegal timbrat lipsind taxa judiciară de timbru în valoare de 64 de lei și timbru judiciar în valoare de 0,45 lei aferente căii de atac declarate.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de (...) se înregistrează din partea practicianului în insolvență -întâmpinare prin care se solicită respingerea recursului ca nefundat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate.
C.ea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din L. nr.8. constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Totodată, reține că deși legal citată recurentul ( filele 21 și 22)cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 60 lei și a timbrului judiciar în valoare de 0,15 aferente judecării căii de atac nu și-a îndeplinit această obligație. Motiv pentru care, invocă din oficiu, în temeiul art.137 C.pr. civilă coroborat cu art.20 alin.3 din L. nr.146/1997 excepția nelegalei timbrări și reține cauza în pronunțare asupra acestei excepții. C U T R E A, Prin sentința civilă nr. 2213 din 07 aprilie 2012 a T. C. C. s-a admis cererea formulată și precizată de lichidatorul judiciar C. I. de I. C. A. împotriva pârâtului F. S. F., și în consecință: A fost obligat pârâtul să suporte pasivul debitoarei SC G. P. S. în cuantum de 23.471 lei. În considerente se reține că prin cererea înregistrată la data de 17 februarie 2010 în dosarul cu nr.(...), lichidatorul judiciar C. I. DE I. C. A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul F. S. F. obligarea acestuia la plata sumei de 10.170 lei reprezentând o parte din pasivul debitoarei SC G. P. S. în sumă totală de 36.145 lei. Lichidatorul judiciar a susținut că pârâtul are calitatea de administrator statutar al debitoarei, având puteri depline, fiind desemnat în această funcție la data de 14 septembrie 2005 și că în urma predării documentelor contabile și analizării acestora, a rezultat faptul că debitoarea a achiziționat de la o persoană fizică mai multe obiecte de inventar în sumă totală de 10.170 lei, înregistrate în contabilitatea debitoarei în octombrie 2008, bunuri care însă nu i-au fost predate lichidatorului în vederea evaluării și valorificării. Lichidatorul judiciar a depus la dosarul cauzei, în dovedirea cererii dedusă judecății, copii de pe contractul de vânzare-cumpărare nr.1 încheiat la data de 14 octombrie 2008, contract în conformitate cu care debitoarea SC G. P. S. a achiziționat de la o persoană fizică Todoran M. o serie de bunuri mobile, respectiv 2 calculatoare cu monitor, în valoare de 3.400 lei, 2 bucăți imprimate în valoare de 1.000 lei, 1 birou în valoare de 1.500 lei, 2 scaune în valoare de 600 lei, 1 telefon cu fax în valoare de 670 lei, 2 telefoane mobile în valoare de 1.500 lei și 2 sisteme audio calculator în valoare de 1.500 lei, pentru prețul de 10.170 lei. Aceste bunuri au fost înregistrate în contabilitatea debitoarei, fapt ce rezultă din balanța de verificare pe luna octombrie 2008. În urma intrării debitoarei în stare de insolvență practicianul în insolvență i-a solicitat administratorului statutar și debitoarei, prin adresa nr.1021/13 ianuarie 2010, să-i predea bunurile spre inventariere, fapt în urma căruia la data de 26 ianuarie 2010 administratorul special al debitoarei P. F. i-a comunicat o notă explicativă din care rezultă că bunurile s-ar afla la două adrese diferite, respectiv în C.-N., str.M. nr.71 și str.Zriny nr.7. Prin aceeași adresă, administratorul special se obliga să-i predea lichidatorului judiciar bunurile la data de 10 februarie 2010, obligație care a fost îndeplinită parțial la data de 3 martie 2010, dată la care au fost predate o unitate centrală PC cu monitor, 2 bucăți imprimante cu jet de cerneală și 2 bucăți telefoane mobile, celelalte bunuri nemaifiind predate practicianului în insolvență. Față de valoarea la care bunurile au fost achiziționate, practicianul în insolvență a solicitat, în executarea atribuțiilor prev. de art.116 din L. nr.8., evaluarea acestora la nivelul lunii aprilie 2010, din cuprinsul raportului de expertiză rezultând că bunurile au o valoare de 408 lei, valoarea lor de lichidare fiind de 291 lei, monitorul și una dintre imprimante nefiind funcționale, iar cealaltă imprimantă fiind funcțională parțial, telefoanele mobile fiind, de asemenea, nefuncționale. Valoarea estimată de expertul evaluator pentru luna octombrie 2008, dată la care au fost achiziționate bunurile, se ridică la suma de 641 lei, împrejurare față de care practicianul în insolvență a considerat că debitoarei i-a fost cauzat un prejudiciu prin achiziționarea bunurilor întrucât transferarea sumei de 10.170 lei către o terță persoană pentru o serie de bunuri care au fost achiziționate la suprapreț a lipsit-o pe debitoare de sursele financiare necesare plății datoriilor înregistrate față de diverși creditori. Judecătorul sindic a considerat că achiziționarea bunurilor în baza contractului nr.1/14 octombrie 2010 la o valoare mai mare decât valoarea reală a acestora s-a făcut în detrimentul debitoarei deoarece însăși valoarea acestora la momentul la care au fost achiziționate era superioară valorii reale a acestora. Chiar în condițiile în care contractul de vânzare-cumpărare s-a încheiat de către debitoare prin domnul P. F., judecătorul sindic a apreciat că se impune a fi angajată răspunderea pârâtului F. S. F., întrucât acesta în calitate de administrator, în mod tacit, și-a însușit contractul, acceptând ca achiziționarea bunurilor să fie evidențiată în documentele contabile și, implicit, plata contravalorii lor, care figurează în registrul de casă la data de (...), registrul fiind semnat de administratorul statutar. În plus, administratorului statutar îi revine răspunderea față de bunurile persoanei juridice, acesta având obligația de a monitoriza modul în care se utilizează bunurile societății comerciale, fiind răspunzător de utilizarea lor în interesul persoanei juridice și, implicit, obligația de a le preda lichidatorului judiciar la momentul la care debitoarea a intrat în stare de insolvență. Faptul că bunurile nu s-au aflat la sediul debitoarei confirmă prezumția că acestea au fost utilizate în interesul altei persoane, în condițiile în care, după numeroase insistențe ale lichidatorului judiciar, s-a predat doar o parte din aceste bunuri ce figurează în patrimoniul debitoarei. Ori, menționarea bunurilor în registrele comercianților, în balanța de verificare și în registrul jurnal, face dovada faptului că aceste bunuri sunt în patrimoniul debitoarei, neexistând vreo justificare legală pentru nepredarea lor, în condițiile în care existența lor faptică s-a susținut de către administratorul special P. F. și nu a fost infirmată de către pârât. În ceea ce privește suma în cuantum de 13.301 lei utilizată în vederea amenajării unei construcții la spațiul situat în C.-N., str.Aurel V.u nr.3, ap.133, judecătorul sindic a reținut faptul că această sumă figurează în soldul debitor al contului 212-Construcții, precum și în balanța la 30 iunie 2009 și că în justificarea modului de folosire a fost prezentat un contract de comodat în baza căruia debitoarea ar fi primit spre folosință de la persoane fizică Cserei Reka, pentru un an, începând cu 16 septembrie 2005, imobilul situat în C.-N., str.Aurel V.u nr.3, ap.133. Din nota explicativă a administratorului special a rezultat că materialele de construcții au fost folosite pentru amenajarea imobilului în care debitoarea a funcționat o perioadă, în acest spațiu fiind amenajate birourile persoanei juridice, în condițiile în care amenajările s-au făcut după aproximativ 9 luni de la încheierea contractului de comodat, respectiv în luna iunie 2006, cu trei luni înainte de expirarea convenției. Astfel cum rezultă din înregistrările efectuate la registrul comerțului, debitoarea nu a avut niciodată sediul la adresa administrativă unde s-au efectuat amenajările menționate și nici un punct de lucru la apartamentul respectiv. Materialele pentru amenajarea acestui apartament, în conformitate cu bonul de consum semnat de către pârâtul F. S. F., bon ce datează din 30 iunie 2006, au fost folosite pentru amenajarea bucătăriei, băii, zugrăveli, parchet, confecționat corpuri mobilier, în condițiile în care plata facturilor de către debitoare prin administratorul statutar s-a făcut în luna octombrie 2009, fapt ce rezultă din chitanțele emise de furnizorul SC T. S. și din registrul de casă și balanța octombrie 2008 semnate de pârât. Întrucât specific contractului de comodat este dreptul comodatarului de a utiliza în mod gratuit, fără nici un fel de obligație, spațiul dat spre folosință, judecătorul sindic a apreciat că aceste amenajări aduse de către debitoare apartamentului proprietatea unei terțe persoane fizice Cserei Reka intră în categoria acelor obligații care revin comodantului. Comodatarul are doar obligația de a utiliza spațiul conform destinației ce i-a fost atribuit, de a-l folosi ca un bun proprietar și de a suporta eventual contravaloarea acelor cheltuieli de întreținere. Amenajările efectuate la apartamentul respectiv nu intră în categoria cheltuielilor de întreținere, fiind în sarcina proprietarului, neexistând vreo justificare legală ca debitoarea să suporte contravaloarea acestora fără a i se rambursa de către proprietar. Susținerile pârâtului în sensul că aceste îmbunătățiri au fost efectuate din patrimoniul debitoarei ca și contrapartidă în schimbul dreptului de folosință gratuită a spațiului nu au putut fi reținute, în condițiile în care specific contractului de comodat este tocmai folosirea lucrului fără o contraprestație. Nu au putut fi acceptate nici acele susțineri ale pârâtului conform cărora efectuarea acestor investiții ar fi fost necesară pentru utilizarea spațiului în interesul desfășurării activității debitoarei, dat fiind faptul că, la data la care a fost preluat acest imobil, nu s-a menționat într- un proces-verbal că spațiul este impropriu a fi folosit scopului pentru care a fost încheiat contractul și întrucât, pe de altă parte, în măsura în care s-a considerat că spațiul este impropriu, debitoarea avea posibilitatea să încheie un contract pentru un alt spațiu care să corespundă necesităților sale. În plus, judecătorul sindic a apreciat că aceste susțineri sunt nereale, fapt pe care îl dovedește data efectuării amenajărilor, luna iunie 2006, cu aproximativ 3 luni înainte ca acel contract de comodat să expire. Ori, în condițiile în care debitoarea a utilizat spațiul respectiv pentru birouri o perioadă de 9 luni de zile în starea inițială în care i-a fost predat, nu există o justificare reală pentru efectuarea acestor îmbunătățiri cu aproximativ 3 luni înainte de data la care contractul urma să-și înceteze valabilitatea, efectuarea îmbunătățirilor fiind făcută în interesul unei terțe persoane, fapt de atrage răspunderea administratorului statutar raportat la disp. art.138 alin.1 lit.a din L. nr.8.. Folosind bunurile debitoarei în valoare de 13.301 lei în folosul proprietarului de drept al apartamentului, bunuri achitate în octombrie 2009, debitoarea a fost lipsită de resursele financiare necesare achitării datoriilor, fiind cauzată astfel starea de insolvență a debitoarei, impunându- se a fi respinse susținerile pârâtului conform cărora nu ar exista un raport de cauzalitate între faptă și prejudiciu. Față de considerentele mai sus reținute, judecătorul sindic a considerat că în sarcina administratorului statutar al debitoarei poate fi reținută săvârșirea faptei de folosire a bunurilor debitoarei în interesul altei persoane, în condițiile reglementate de prev. art.138 lit.a din L. nr.8., făcându-se dovada prejudiciului constând în creanțele pe care creditorii au fost în imposibilitate de a le recupera, dovada vinovăției pârâtului, care în calitate de administrator statutar a acceptat utilizarea acestor bunuri în interesul terțelor persoane, precum și dovada existenței legăturii de cauzalitate între faptă și prejudiciu, lipsirea de disponibilități a debitoarei făcând imposibilă plata datoriilor pe care aceasta le avea către diverși creditori, în condițiile în care sumele de bani nu au fost utilizate în interesul persoanei juridice. Împotriva sentinței a declarat recurs F. S. F., solicitând admitereacererii de repunere in termenul de declarare a recursului, și admiterea recursului. In principal, a solicitat casarea in intregime a hotararii pronuntate de instanta de fond si trimiterea cauzei spre rejudecare T. C. C., iar în subsidiar, modificarea in totalitate a hotararii pronuntate de instanta de fond in sensul respingerii cererii de antrenare a raspunderii personale a acestuia. În motivarea recursului, recurrentul arată că nu a primit hotararea pronuntata de instanta de fond astfel incat nu a avut cunostinta de motivarea hotararii si de termenul de declarare a recursului. In ceea ce priveste comunicarea actelor de procedura, intr-adevar, regula instituita de L. 8. stabileste ca citarea partilor, precum si comunicarea oricaror acte de procedura, a convocarilor si notificarilor se efectueaza prin B. procedurilor de insolventa. Totusi, art. 7 alin. 31 din L. 8. modificat prin L. 169/(...) stabileste o exceptie de la art. 7 alin. 1, respectiv ca prima citare si comunicarea actelor de procedura catre persoanele impotriva carora se introduce o actiune, in temeiul dispozitiilor prezentei legi, ulterior deschiderii procedurii insolventei, se vor realiza, conform Codului de procedură civila, si prin B. procedurilor de insolventa. In aceste conditii, hotararea pronuntata de prima instanta trebuia comunicata recurentului conform dispozitiilor Codului de procedura civila, iar nu numai prin B. procedurilor de insolventa, cu atat mai mult cu cat acesta ca si persoana fizica, nu are obligatia de a se abona la B. procedurilor de insolventa intrucat nu este comerciant. Prin urmare, devin incidente dispozitiile art. 105 alin. 2 Cod proc. civ. intrucat necomunicarea hotararii a cauzat recurentului o vatamare grava a dreptului de a declara recurs impotriva hotararii instantei de fond. Mai mult, fiind vorba de o nulitate expresa, vatamarea este evidenta, nefiind necesar a fi dovedita. In mod gresit a apreciat instanta de fond ca recurentul se face vinovat de savarsirea faptei prevazute de art. 138 lit. a din L. 8. prin cele doua modalitati prezentate de lichidatorul judiciar intrucat apreciază ca nu sunt intrunite conditiile prevazute de lege pentru antrenarea raspunderii fata de acesta. Asa cum a retinut si instanta de fond, art. 138 din L. 8. instituie o raspundere civila patrimoniala fata de persoana raspunzatoare de aparitia starii de insolventa. I. instanta nu a avut in vedere in intregime dispozitiile textului legal mai sus mentionat care limiteaza incidenta acestui text de lege la "membrii organelor de conducere si/sau supraveghere din cadrul societatii, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, prin una dintre urmatoarele fapte. Din interpretarea acestui text rezulta ca raspunderea este una personala a membrilor organelor de conducere sau supraveghere ori a altei persoane care prin fapta sa a cauzat starea de insolventa, aceasta raspundere limitandu-se la prejudiciul cauzat cu vinovatie prin fapta proprie. Starea de insolvență a societății G. Partiners S. nu a fot determinată de activitatea întreprinsă de recurent în calitate de administrator al societății, întrucât operatiunile retinute de lichidator ca temei al aparitiei starii de insolventa au fost realizate cu mult inainte de deschiderea procedurii insolventei fata de societate iar aceste fapte nu i se datoreaza personal acestuia. Prin urmare, daca se dovedeste ca starea de insolventa a debitorului s- a datorat unor cauze obiective sau a altor persoane, iar nu a savarsirii de catre recurent a faptei retinute in sarcina sa, nu se poate dispune angajarea raspunderii personale a recurentului pentru acoperirea pasivului societatii. Examinând recursul, instanța reține următoarele: Dovada de îndeplinire a procedurii de citare confirmă împrejurarea că recurentului i-a fost adusă la cunoștință obligația de achitare a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în conformitate cu dispozițiile art.19 din L. nr.146/1997. Acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești [...] sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta lege, și se taxează în mod diferențiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani potrivit prevederilor art. 1 din L. nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. Dispozițiile art. 11 din L. nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru statuează : Cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din: taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabila în bani, soluționată de prima instanță. Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determina o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. In cazul când se micșorează valoarea pretențiilor formulate în acțiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea inițială, fără a se ține seama de reducerea ulterioara. Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii în conformitate cu prevederile art.20 alin 3 din L. nr 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. CURTEA CONSTITUȚIONALĂ prin D. nr. 935 din 18 octombrie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a statuat că accesul liber la justiție nu înseamnă că acesta trebuie să fie în toate cazurile gratuit și în acest sens s-a reținut că art. 21 din Constituție nu instituie nicio interdicție cu privire la taxele în justiție, fiind legal și echitabil ca justițiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfășurată de autoritățile judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. De asemenea, C.ea a constatat că dispozițiile Legii nr. 146/1997 nu aduc atingere statului de drept, democratic și social, demnității omului, drepturilor și libertăților cetățenilor sau altor valori supreme garantate prin L. fundamentală. C.ea Europeană a Drepturilor Omului amintește, în cauza Weissman și alții contra România, că nu a negat niciodată că interesul unei bune administrări a justiției poate justifica impunerea unei restricționări financiare a accesului unei persoane la un tribunal (Tolstoy-Miloslavsky, citat mai sus, pag. 80-81, §§ 61 și următoarele, și Kreutz). Constatând că recurentul, deși legal citat cu mențiunea de a achita taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, nu a îndeplinit obligația de plată până la termenul stabilit, astfel că urmează a se aplica sancțiunea anulării recursului în conformitate cu prevederile art. 20 alin. 3 din L. nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâtul F. S. F. și cererea de suspendare formulată în cadrul recursului împotriva sentinței civile nr. 2213 din 7 aprilie 2011, pronunțată în dosarul nr. (...)/a1 al T. C. C. pe care o menține în întregime. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 3 aprilie 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER D. P. A. I. A. C. I. M. N. ȚÂR Red. D.P. dact. GC 2 ex/(...) Jud.primă instanță: C.Cenggher
| ← Decizia nr. 3354/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... | Decizia nr. 10114/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... → |
|---|
