Decizia nr. 3118/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 3118/2012

Ședința publică de la 20 A. 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE M.-I. I.

Judecător S. Al H.

Judecător G.-A. N.

Grefier A. B.

S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea D. S. V. ȘI PENTRU S. A. S. împotriva sentinței civile nr. 5819/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., privind și pe intimat T. O. C. A. - R. DE Ț. P. N., intimat T. O. C. A. PRIN ADMINISTRATOR J. S. P. 2. I., având ca obiect procedura insolvenței cerere de repunere în termen.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut { F. |referatul} cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591alin 4

C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ.

După deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare în limita probatoriului administrat.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 5319 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...) s-a respins cererea de repunere în termenul de înregistrare a cererii de creanță și în consecință, s-a respins ca tardiv formulată contestația împotriva tabelului preliminar al creanțelor debitoarei T. O. C. A.. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Art. 103 Cod procedură civilă stabilește că neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul în care partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința sa, sau legea dispune altfel.

Din textul citat rezultă că decăderea nu operează în cazul în care partea dovedește că nu a fost împiedicată dintr-o împrejurare mai presus de voința sa, să efectueze actul de procedură, dacă acest act se îndeplinește în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării.

Totodată termenul de 15 zile socotit de la data împiedicării nici nu a fost evocat de contestatoare, pentru a se putea aprecia dacă sub acest aspect este întrunită cerința art. 103 Cod procedură civilă.

Prin urmare, nefiind întrunite cerințele legale pentru repunerea în termenul de înscriere la masa credală, a fost respinsă cererea de repunere întermen și pe cale de consecință, s-a respins ca tardiv formulată contestația împotriva tabelului preliminar al creanțelor debitoarei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea D. S. V. ȘI

PENTRU S. A. S. solicitând sa se admită recursul, sa se modifice sentinta civila recurata, in sensul repunerii in termenul de formulare a cererii de admitere a creantei si modificarea tabelului preliminar, in sensul inscrierii creantei in cuantumul de 24 330, 72 lei in categoria creantelor bugetare. În motivare s-a arătat că:

Instanta de judecata a respins cererea de repunere in termenul de inregistrare a cererii de creanta pe motivul ca nu sunt intrunite cerintele legale pentru repunere a in termenul de inscriere la masa credala, art. 103 c. procedura civila.

Critică aceasta hotarare, intrucat judecatorul-sindic, deliberand speta, a ignorat urmatoarele aspecte:

-circumstantele: volumul de munca extraordinar ( peste 200 de inregistrari pe zi); lipsa secretarei, aflata in concediul de risc maternal, adica a persoanei cu atributii in domeniul inregistrarii corespondentei si repartizarii acesteia);

-reorganizarea institutiei.. o situatie de fapt care poate fi caracterizata ca o imprejurare mai presus de vointa personalului incadrat si care genereaza disfunctii temporare ale activitatii;

-la verificarea din oficiu a situatiei debitorilor institutiei creditoare, care se efectueaza trimestrial, s-a costatat ca debitorul T. O. C. A. se afla in procedura de insolventa. U. acestui fapt, s-a depus declaraita de creanta, inregistrata la T. S. in data de (...), ulterior a primit adresa administratorului judiciar nr. 443/(...), prin care i se comunica motivul neinregistrarii cererii

<de admitere a creantei asupra averii debitoarei. U. introducem contestatia fafa de tâbelul preliminar al creantelor debitoarei in data de (...) si cererea de repunere in termen in data de (...).

- nu in ultimul rand, angajamentele repetate si neonorate ale debitorului cu privire la plata sumei datorate. Intrucat în conformitate cu prevederile Ordinului presedintelui Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru S. A. nr. 64/2., neplata activitatii de supraveghere si control sanitar-veterinar in termencie 20 de zile de la data primirii documentului de plata, se sanctioneaza cu retragerea personalului si, in consecinta cu interzicerea activitatii debitorului pana la intrarea in legalitate.

In drept s-au invocat dispozitiile art. 8 alin. 1 si 2, art. 62 alin. 2, art. 73 din Legea 85/2006 rep., art. 312 alin. 5 C.pr.civ.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea rețineurmătoarele:

Prin sentința civilă nr. 5319 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...) s-a respins cererea de repunere în termenul de înregistrare a cererii de creanță și în consecință, s-a respins ca tardiv formulată contestația împotriva tabelului preliminar al creanțelor debitoarei T. O. C. A..

Potrivit art. 103 Cod procedură civilă neexercitarea oricărei căi de atac

și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul în care partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința sa, sau legea dispune altfel. Prin urmare a;a cum corect a retinut judecatorul sindic, decăderea nu operează în cazul în care partea dovedește că nu a fost împiedicată dintr-o împrejurare mai presus de voința sa, să efectueze actul de procedură, dacă acest act se îndeplinește în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării.

Pentru admiterea cererii de repunere în termen, trebuie îndeplinite cumulativ cerințele ca partea să nu-și fi exercitat dreptul procedural în termenul legal, dintr-un motiv care exclude culpa sa, împrejurarea ce a împiedicat partea să acționeze să se fi produs înăuntrul termenului legal, în care trebuia exercitat dreptul procedural și totodată, în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării partea interesată, să formuleze atât cererea de repunere în termen cât și cum este cazul în speță cererea de înscriere a creanței.

Aceste condiții nu sunt întrunite cumulativ, întrucât așa cum rezultă din însuși cererea de repunere în termen, motivul împiedicării formulării declarației de creanță în termenul stabilit în acest sens, respectiv până la data de (...), l-a constituit „reorganizarea instituției"; împrejurare care nu poate fi asimilată unei împrejurări mai presus de voința părții, în sensul prevederilor art. 103 Cod procedură civilă și care să o împiedice să formuleze declarația de creanță, în termenul prevăzut prin sentința de deschidere a procedurii debitoarei.

Fata de cele ce preced potrivit art 312 cod pr civ raportat la art 8 din Legea nr 85/2006 curtea va respinge recursul declarat de creditoarea D. S. V. ȘI PENTRU S. A. S., împotriva sentinței civile nr. 5819/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., pe care o va menține în întregime

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Respinge recursul declarat de creditoarea D. S. V. ȘI PENTRU S. A. S., împotriva sentinței civile nr. 5819/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...).{ F. |

Președinte,

M.-I. I.

Judecător,

S. Al H.

Judecător,

G.-A. N.

Grefier, A. B.

}

Red.G.A.N./dact.L.C.C.

2 ex./(...) Jud.fond: M. L.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia nr. 3118/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)