Decizia nr. 3139/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3139/2012
Ședința de la 24 A. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. I.
Judecător D. P.
Judecător A.-I. A.
Grefier M. N. Țâr
Pe rol judecarea recursului declarat de debitoarea SC B. S. împotriva sentinței comerciale nr. 1281 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B. N. în contradictoriu cu intimații SC I. S. B., SC B. S. PRIN ADMINISTRATOR J. U. S. B., având ca obiect procedura insolvenței deschiderea procedurii generale a insolvenței .
La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este timbrat cu suma de 60 de lei reprezentând taxă judiciară de timbru și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din Legea nr.85/2006 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Totodată, reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor aflate la dosar. Notă: După dezbaterea cauzei și reținerea cauzei în pronunțare se înregistrează prin fax, din partea recurentei înscrisuri și cerere de amânare a judecării cauzei. C U R T E A , Prin sentința comercială nr. nr. 1281 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B. N. a fost admisă cererea formulată de către creditoarea SC I. S. B., în contradictoriu cu debitoarea S. B. S., și în consecință: În baza art. 33 alin.6 din Legea 85/2006, s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței privind pe debitoarea S. B. S. În baza art. 34 din lege, a fost desemnat administrator judiciar U. S., care a îndeplinit atribuțiile prevăzute de art. 20 din lege, a întocmit rapoartele prev. de art. 54 și 59 din lege, a efectuat notificările prev. de art. 61 și urm. din lege, cu o remunerație ce se va stabili ulterior prin rapoarte justificative. S-a pus în vedere debitorului să depună la dosar actele și informațiile prev. de art. 28, alin.1 și art. 34 din lege, în termen de 10 zile de la comunicare, refuzul constituind infracțiunea prev. de art. 147 din lege. În baza art. 42, s-a dispus indisponibilizarea acțiunilor/părților sociale ale societății. În considerente se reține că prin cererea înregistrată sub numărul de mai sus creditoarea S. I. S. B. a chemat în judecată pe debitoarea S. B. S., solicitând deschiderea procedurii insolvenței. Debitoarea datorează suma de 64.726,56 lei, reprezentând contravaloare marfă neachitată astfel cum rezultă din facturile și biletele la ordin investite cu formulă executorie și atașate cererii. Legal citată debitoarea nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat apărări în scris. Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut în fapt următoarele: Creanța prezentată de către creditoare este certă, lichidă și exigibilă, întrunind condițiile de admisibilitate prev.de art.31 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, text în baza căruia s-a constatat că, în condițiile în care debitoarea nu a formulat contestație în termenul legal prev.de art.33 alin.2 din aceeași lege, instanța făcând aplicarea prevederilor art.31 alin.6, a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței, privind pe debitoare, a procedat în baza art.34 din lege la desemnarea administratorului judiciar, căruia i s-au stabilit principale atribuții. În termen de 10 zile de la comunicarea prezentei hotărâri, societatea debitoarei a fost somată să depună restul actelor la dosarul cauzei, toate actele și informațiile prev.de art.28 alin.1 și art.34 din lege, refuzul constituind infracțiunea prev.de art.l47 din lege. Totodată, s-au dispus dispune și celelalte măsuri imediate prevăzute de lege. Împotriva acestei sentințe a declarat S. C. B. S., solicitând modificarea sentinței atacate în temeiul art. 312 alin. 3 raportat la art. 3041 Cod proc.civ. și reanalizând probatoriul existent în dosar să se dispună respingerea cererii ca nefondată. În motivarea recursului se reține că instanța de fond a apreciat că sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea cererii de deschidere a procedurii insolvenței față de recurentă raportat la cerințele prevăzute de art. 3 din Lega 85/2006, respectiv cuantumul creanței, 64.726,56 lei, depășește valoarea prag de 45.000 lei și perioada scursă de la data scadenței depășește 90 de zile. R. la pasivitatea recurentei și lipsa unei contestații privind starea de insolvență a societății, instanța de fond a apreciat că prezumția privind starea de insolvență nu a fost răsturnată. Împotriva recurentei a fost începută executarea silită în vederea recuperării sumelor datorate și în cadrul acestei proceduri au fost înființare popriri asupra tuturor conturilor societății. În această situație, încasările și plățile scadente nu au mai fost efectuate prin transferuri bancare, ci cu numerar, întrucât plata întregii datorii către S. I. S. B. într-un timp foarte scurt ar fi destabilizat activitatea societății. Astfel, societatea a încasat sume de bani și a efectuat plăți pe tot parcursul perioadei scurse între data înființării popririlor și data formulării cererii, astfel cum rezultă din actele anexate. În consecință, societate a nu se află în insolvență, așa cum ar putea rezulta din situația de fapt prezentată de către societatea creditoare. Lipsa fondurilor necesare plății creanței către creditoarea S. I. S. reprezintă o situație de moment, datorată neîncasării unor creanțe certe, lichide și exigibile pe aceasta are, la rândul său, față de alte societăți comerciale, așa cum rezultă și din adresa transmisă creditoarei de către executorul judecătoresc Joldeș O. Laurențiu. Cu toate acestea, patrimoniulsocietății nu se caracterizează prin starea de insolvență, în sensul art. 3 din Legea 85/2006, întrucât, societatea poate achita creanțe certe, lichide și exigibile și a făcut-o, după cum rezultă din actele anexate. Apreciază că prezumția relativă privind existența stării de insolvență a fost răsturnată prin actele anexate, reprezentând contravaloarea mărfii neachitate. Examinând recursul, curtea reține următoarele: Prima instanta a retinut in mod legal si temeinic, in baza probatoriului administrat faptul că, creditoarea intimata detine impotriva debitoarei recurente o creanta certa, lichida si exigibila, scadenta de peste 90 de zile si al cărei cuantum este de 64726,56 Ron, reprezentând contravaloarea mărfii neachitate, depașind cu mult valoarea prag de 45.000 Ron reglementată prin dispozitiile speciale ale Legii 85/2006. Creanța este constatată prin facturi și bilete la ordin investite cu formulă executorie. În consecință, creanța invocată este certă, lichidă si exigibilă în sensul dispozitiilor art. 379 alin. 1, 3 si 4 C.p.c. coroborate cu art. 3, punctul 6 din Legea 85/2006 si depaseste valoarea prag prevazuta de art. 3 punctul 12 din acelasi act normativ. În baza stării de fapt retinută de către Tribunalul Bistrița Năsăud care nu a fost rasturnată nici in faza recursului prin administrarea vreunei probe, sunt incidente dispozitiile art. 3 din Legea 85/2006 conform carora ,,insolventa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Mai mult, conform lit. a) al aceluiasi articol ,,insolvența este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, dupa 90 de zile de la scadență, nu a platit datoria sa fata de creditor";. În condițiile în care creanța este constatată prin titluri, caracterul cert, lichid și exigibil al creanței este dovedit pe deplin, fără posibilitatea de a fi contestat. Singura posibilitate a debitorului de a înlătura prezumția stării de insolvență este aceea de a dovedi că deține resursele bănești necesare plății datoriilor exigibile. Însă în fața primei instanțe nu a administrat nicio probă în acest sens, neformulând nici contestație, iar în fața instanței de recurs, prin actele depuse nu a răsturnat prezumția de insolvență. Astfel, nu a făcut dovada că deține cel puțin fonduri bănești la nivelul creanței solicitate de creditoare. Prin prisma argumentelor enuntate, deschiderea procedurii de insolventa a debitoarei recurente S. B. S. este pe deplin legala si temeinica, situatie in care în baza art. 312 C.p.c., recursul declarat va fi respins ca neintemeiat. PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII D E C I D E : Respinge recursul declarat de SC B. S. împotriva sentinței civile nr. 1281 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B. N. pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER C. I. D. P. A. I. A. M. N. ȚÂR Red. D.P. dact. GC 2 ex/(...) Jud.primă instanță: I.P.
| ← Decizia nr. 8291/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... | Decizia nr. 7011/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... → |
|---|








