Decizia nr. 3577/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A C.,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)/a1
Nr. 3577/2012
Ședința Mai 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. P.
Judecător C. I.
Judecător C. P. Grefier M. N. Țâr
Pe rol judecarea recursului declarat de creditoarea SC V. S. împotriva sentinței comerciale nr. 3364 din 16 mai 2011 pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C. C. în contradictoriu cu intimata SC R. S., având ca obiect procedura insolvenței deschiderea procedurii.
La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
P. de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este timbrat cu suma de 60 de lei reprezentând taxă judiciară de timbru și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la al doilea termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
C.ea, reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor aflate la dosar.
C U R T E A,
Prin sentința comercială nr. 3364 din 16 mai 2011 pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C. C. 3364 din 16 mai 2011 pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C. C. s-a anulat ca netimbrată contestația formulată de către debitoarea SC R. SRL C.-N., având sediul procesual ales în localitatea F., S. S., nr. 1 A, spațiul comercial 1 B, județul C..
S-a respins cererea formulată de către creditoarea SC V. SRL, împotriva debitoarei SC R. SRL, ca fiind neîntemeiate.
În considerente se reține că prin cererea înregistrată la Tribunalul
Comercial Cluj, în data de 29 noiembrie 2010, creditoarea SC V. SRL, a solicitat deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC R. SRL
C.-N., apreciind că ea se află în stare de insolvență și nu mai poate face față obligațiilor comerciale, invocând existența unei creanța certe, lichide și exigibile în cuantum de 99.669,76 lei,cererea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 31 din L. nr. 8..
Cererea creditoarei a fost comunicată debitoarei în condițiile art. 33, al. 1 din L. nr. 8..
În data de 25 februarie 2011 debitoarea a contestat debitul și caracterul cert și exigibil al acestuia.
Pentru termenul de judecată din data de 16 mai 2011 debitoarea a fost citată cu mențiunea să achite o taxă judiciară de timbru în sumă de 120 lei și un timbru judiciar în sumă de 0,3 lei (fila 106).
Conform prevederilor art. 20 din L. nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determină o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
Întrucât debitoarea nu s-a conformat dispozițiilor judecătorului sindic de a achita taxa de timbru și timbrul judiciar, în speță s-a făcut aplicabilitatea dispozițiilor art. 20 coroborate cu prevederile art. 3, lit. a1din L. nr. 146/1997, astfel încât judecătorul sindic va dispune anularea contestației formulată ca netimbrată. Analizând însă, cererea formulată de către creditoare, judecătorul sindic a reținut următoarele: În conformitate cu dispozițiile art. 3, pct. 1, lit. a și b din L. nr. 8., prin insolvență se înțelege acea stare a patrimoniului debitorului ce se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile, insolvența fiind prezumată ca vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori sau iminentă atunci când se dovedește că debitorul nu va putea plăti la scadență datoriile exigibile angajate, cu fondurile bănești disponibile la data scadenței. Conform art. 3, pct. 6, prin creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței se înțelege creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile, pct. 12 al aceluiași articol stabilind și o valoare prag pentru a putea fi introdusă cererea creditorului, în sumă de 40.000 lei. În speță, s-a observat că nu deține creditoarea nici un titlu executoriu împotriva debitoarei, singurele acte depuse în susținerea acțiunii fiind niște facturi emise de către creditoare și două bilete la ordin. A. facturi, chiar semnate fiind de către debitoare nu înseamnă în mod automat o recunoaștere a pretențiilor emise, semnarea făcându-se doar pentru primirea mărfii care, în dese situații, nu poate fi verificată din punct de vedere calitativ sau cantitativ la momentul recepționării ei. Facturile nu constituie titluri executorii și prin semnarea lor nu se poate deduce că marfa ar fi fost primită fără obiecțiuni sau că astfel de obiecțiuni nu ar putea fi formulate în viitor. C. pretinsă prin prezenta acțiune nu este certă, lichidă și exigibilă, ea nefiind constatată prin nici un titlu executoriu. În fine, nici starea de insolvență a debitoarei nu a fost dovedită, pentru neplata datoriei putând exista mai multe explicații, nu neapărat a lipsei fondurior bănești necesare. Astfel, cererea creditoarei va fi respinsă ca neîntemeiată. În ceea ce privește biletele la ordin, acestea pot constitui titluri executorii, ele fiind niște instrumente de plată care constată o creanță certă, lichidă și exigibilă. Î., valoarea cumulată a acestor bilete le ordin este doar de 32.155,81 lei, sub valoarea prag pretinsă de lege pentru ca o cerere de deschidere a procedurii insolvenței să poată fi admisă. P. insolvenței este una specială, la care creditorii ar trebui să recurgă doar în ultimă instanță, dat fiind gravitatea consecințelor pe care le produce. Din ansamblul reglementărilor instituite în L. nr. 8., având în vedere scopul și rolul ei, se deduce că înainte de a fi formulată o cerere în baza acestui actnormativ, este necesară cel puțin încercarea de recuperare a creanței solicitate, indiferent sub ce modalitate. În speță, se observă că nu a încercat creditoarea nici măcar să recupereze pe cale amiabilă suma de bani pretinsă, apelând la formularea direct a cererii de deschidere a procedurii insolvenței, ca o cale normală de reparare a pagubei (probabil și pentru evitarea taxelor de timbru necesar a fi plătite pentru introducerea unei acțiuni de drept comun), fapt evident nepermis. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs SC V. SRL solicitând constatarea nelegalității sentinței recurate și pe cale de consecință casarea acesteia, reținerea spre rejudecare și deschiderea procedurii insolvenței. În motivarea recursului se arată că recurenta și-a îndeplinit toate obligatiile comerciale proprii, fapt dovedit prin semnarea și stampilarea facturilor fiscale, prin efectuarea de plăti partiale și prin emiterea drept garantie de plată a unei serii de bilete la ordin. Î., deși termenul de scadentă a fost depășit cu mai bine de doi ani de zile, recurenta a sperat în tot acest timp că debitoarea va onora de bună-voie obligatiile restante, fără a fi necesar concursul instantelor judecătorești. În acest sens, a transmis către SC R. SRL numeroase adrese și notificări, pe care debitoarea sa a înteles să le ignore. În luna noiembrie a anului 2010, recurenta a înregistrat pe rolul T. C. o cerere de deschidere a procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC R. S. D. cererea sa îndeplinea toate condițiile de admisibilitate, instanța de judecată a Î. să respingă cererea motivat de faptul că nu deține o creanță certă, iar starea de insolvență a societății debitoare nu a fost probată. Instanta de fond a făcut o eronată interpretare a notiunii de creanță certă, lichidă si exigibilă, în acceptiunea instantei de fond creanța certă fiind reprezentată doar de un titlu executoriu, ori conform art. 379 alin.3 din Codul de P. C. "C. certă este aceea a cărei existență rezultă din Însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul". În speță, creanța principală, reprezentată de facturile fiscale neachitate în cuantum total de 99.669,76 lei lei, sunt însușite și acceptate la plată prin semnarea și ștampilarea de către societatea debitoare a acestora, emise în mod legal de către recurentă. Mai mult decât atât, plata parțială a facturilor fiscale emise în mod legal, în perioada martie- august 2009 de către debitoare, are valoarea juridică a unei recunoasteri a creanței, precum si a faptului că recurenta si- a executat obligațiile contractuale (fapt ce rezultă din reciprocitatea și interdependența obligațiilor dintr-un contract sinalagmatic). În consecință, creanța acesteia îndeplinește condițiile prevăzute de L. 8., precum și cele ale art. 46 Cod comercial potrivit căruia "obligațiunile comerciale" se probează, printre altele, și cu facturi acceptate la plată. Prin urmare motivarea instanței de fond, referitor la faptul că semnarea și ștampilarea facturilor fiscale de către societatea debitoare nu înseamnă o recunoaștere a pretențiilor, este total neîntemeiată, întrucât facturile fiscale ce fac obiectul prezentului dosar pe lângă faptul că au fost semnate si stampilate, fără niciun fel de obiecțiuni, acestea au fost achitate si parțial de către societatea debitoare. De asemenea, debitoarea nu a contestat niciodată certitudinea debitului datorat. Instanța de fond a reținut în mod eronat faptul că starea de insolvență a societății debitoare nu a fost probată, conform art.3 pct.1 lit. a din L. nr. 8. "starea de insolventa este prezumata ca fiind vadita atunci când debitorullasa sa treaca mai mult de 90 de zile de la scadenta si nu plateste datoria fata de unul sau mai multi creditori" , de unde rezultă că obligația creditorilor se rezumă la existența creanței și la neplata ei În termen de 90 de zile de la scadență, revenind debitorului sarcina de a prezenta dovezi din care să rezulte că nu se află În stare de insolvență." Ori pe lângă faptul că nu a prezentat niciun fel de probă în dovedirea solvabilității SC R. SRL, recurenta a depus la dosarul cauzei două bilete la ordin refuzate la plată pentru lipsă totală de disponibil bănesc, fapt ce dovedește, o dată în plus, stare de insolvență vădită în care se află debitoarea. Având în vedere cele expuse mai sus, în coroborare cu precizările din cererea inițială, arată că sunt îndeplinite condițiile impuse de dispozițiile art. 3 alin. 6 din legea 8. privind procedura insolvenței, respectiv "prin creditorul indreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței se ințelege creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, Iichidă si exigibilă de mai mult de 90 de zile", astfel: debitoarea are calitatea de comerciant, fiind inregistrată la O. creanța recurentei izvorăște dintr-un raport comercial si este de natură comercială; creanța este: -certă ( existența ei rezultând din chiar inscrisurile depuse la dosar ); -lichldă ( cuantumul ei este determinat ); -exigibilă ( termenul de scadenta este indeplinit ). D. notificată, debitoarea nu și-a onorat, cu rea credință, obligația de plată, fie se află în imposibilitate de plată. Intimata prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului, arătând că creanțele pe care le avea față de recurentă au fost stinse prin plată, în numerar și prin virament bancar. Mai mult, recurenta nu face dovada că deține o creanță certă, lichidă și exigibilă față de recurentă. Examinând recursul, instanța constată următoarele: Potrivit art. 31 (1) din L. nr. 8., „orice creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii prevăzută de prezenta lege împotriva unui debitor prezumat în insolvență poate introduce o cerere introductivă";. Articolul sus citat reglementează condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cererea creditorilor pentru declanșarea procedurii insolvenței și principalele mențiuni pe care trebuie să le conțină. Din analiza textului rezultă că pentru promovarea cererii creditorilor sunt necesare două condiții: prima, titularul cererii să aibă calitatea de creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței, și, cea de- a doua, debitorul împotriva căruia este formulată cererea să se afle în stare de insolvență prezumată. Creditorul îndreptățit să solicite procedura insolvenței este creditorul a cărei creanță împotriva patrimoniului debitoarei este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 90 de zile. Creanțele care justifică aplicarea procedurii insolvenței trebuie să îndeplinească aceleași condiții cu cele pentru care se poate începe o executare silită asupra bunurilor mobile sau imobile ale debitorului în temeiul Codului de P. civilă. Potrivit art. 379 Cod proc.civ., creanța certă este creanța a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de acesta. C. este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însăși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau și a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul. C. este lichidă atunci când câtimea ei este determinată cu ajutorul actului de creanță sau și a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță. C. este exigibilă când ea a ajuns la scadență. Insolvența este starea patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile și este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul după 90 de zile de la scadență nu a plătit datoria creditorului. Starea de insolvență presupune încetarea plăților timp de mai bine de 90 de zile ca urmare a lipsei fondurilor bănești din averea debitorului. În speță, creditoarea își întemeiază cererea pe facturi fiscale și bilete la ordin, facturi emise în perioada septembrie-octombrie 2009, iar în acțiune arată că relațiile comerciale între părți s-au derulat în perioada martie- august 2009, relații în temeiul cărora recurenta a livrat o serie de produse către intimată în calitate de cumpărător. Mai mult, debitoarea arată că valoarea creanțelor din facturi nu este certă și lichidă, deoarece a achitat o parte din ele. Față de poziția debitoarei rezultă că o parte din creanța pe care o invocă recurenta a fost achitată, iar raportat la altele, nu există dovezi asupra certitudinii creanței, fiind astfel neîndeplinită cerința caracterului cert al creanței. Cel mult creanțele în sprijinul cărora se invocă biletele la ordin au caracter cert, dar cuantumul lor este de 32.155,81 lei, sub valoarea prag cerută de art. 3 pct. 12 din L. nr. 8.. Pentru considerentele sus arătate, instanța în baza art.312(1) Cpr.civ, va respinge ca nefondat recursul. PENTRU A. MOTIVE IN NUMELE LEGII D E C I D E : Respinge recursul declarat de SC V. S. B. împotriva sentinței comerciale nr.3364 din 16 mai 2011, pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C. C. pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 8 mai 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER D. P. C. I. C. P. M. N. ȚÂR Red. D.P. dact. GC 2 ex/(...) Jud.primă instanță: I.Păcurar
| ← Decizia nr. 9515/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... | Decizia nr. 7939/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... → |
|---|
