Decizia nr. 3581/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3581/2012
Ședința de la 08 Mai 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. P.
Judecător C. I.
Judecător C. P. G. M. N. Țâr
Pe rol judecarea recursului declarat de SC G. G. S. PRIN LICHIDATOR J. P. I. I. împotriva încheierii nr. 5637 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M. în contradictoriu cu intimata SC G. G. S., având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată deschiderea procedurii în formă simplificată a insolvenței.
La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
P.cedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din L. nr.8. constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Totodată, invocă din oficiu și în temeiul art.301 C.pr. civilă raportat la dispozițiile art. 8 alin. 2 din L. nr.8. excepția tardivității declarării recursului cu depășirea termenului de 7 zile, respectiv sentința recurată a fost comunicată în data de (...) iar recursul a fost declarat în data de (...) și reține cauza în pronunțare asupra excepției tardivității căii de atac. C U R T E A , Prin încheierea civilă nr. 5637 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M. s-a respins cereea lichidatorului judiciar P. I. I., de deschidere a procedurii simplificate a falimentului debitoarei SC G. G. S. În considerente de reține că prin cererea înregistrată sub număr de mai sus, lichidatorul judiciar P. I. I. a solicitat admiterea cererii de deschidere a procedurii simplificate și intrarea în faliment împotriva debitoarei SC G. G. S. S.C. G. G. S., a fost dizolvată de drept potrivit art. 237 aliniatul 1 lit. b din L. nr. 31/1990 modificată iar prin Î. nr. 9053 din (...) a judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș, pronunțată în dosarul nr. 47181/(...), a fost numit lichidatorul în persoana P. I. I. De la data numirii, lichidatorul a făcut demersurile necesare pentru intrarea în posesia actelor constitutive și a actelor contabile ale societății comerciale, demersuri rămase fără rezultat datorită faptului că administratorul statutar nu a putut fi găsit, iar sediul societății comerciale nu este la adresa din registrul comerțului. În lipsa actelor contabile nu au putut fi identificați posibilii creditori ai societății debitoare. S.C. G. G. S., a fost dizolvată de drept potrivit art. 237 aliniatul 1 litera b din L. nr. 31/1990 M, iar prin Î. nr. 9053 din (...) a judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș, pronunțată în dosarul nr. 47181/(...) s-a numit lichidatorul în persoana P. I. I. Unicul temei al cererii de deschidere a procedurii simplificate de insolvență invocat de către lichidatorul îl constituie eșecul demersurilor la care a recurs pentru a intra în posesia actelor constitutive, a actelor contabile și a bunurilor societății și pentru a lua legătura cu reprezentanții societății, elemente care ar atrage incidența cazului de deschidere a procedurii reglementat de art. 3 pct. 25 și art. 33 alin. 6 din L. nr. 8.. Potrivit art. 260 alin. 4 din L. nr. 31/1990 „În termen de 60 de zile de la numire, lichidatorul trebuie să depună la oficiul registrului comerțului, pentru menționare în registrul comerțului, un raport privind situația economică a societății. Dacă, potrivit raportului, debitorul îndeplinește condițiile pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvență, lichidatorul are obligația de a solicita deschiderea acestei proceduri în termen de 15 zile de la data depunerii raportului";. Lichidatorul nu a invocat și cu atât mai puțin nu a dovedit starea de insolvență a SC G. G. S. prin care potrivit art. 3 pct. 1 din L. nr. 8. se înțelege „acea stare a patrimoniului debitorului care caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile";. Deschiderea procedurii simplificate de insolvență în temeiul art. 2701din L. nr. 3]/1990 care stabilește că în cazul în care societatea aflată în lichidare este în stare de insolvență, lichidatorul este obligat să ceară deschiderea procedurii insolvenței, supunând acestei proceduri și societăților comerciale cu privire la care s-a dispus dizolvarea, nu conține dispoziții derogatorii pentru aceste societăți. În consecință rămân supuse condițiilor legale generale prevăzute de L. 8. și anume: 1) debitorul să facă parte din categoriile enumerate la art. 1 alin. 2 din L. nr. 8.; 2) existența unei creanțe certe, lichide și exigibile de mai mult de 90 de zile; 3) lipsa/insuficiența disponibilităților bănești pentru stingerea creanței, ultimă condiție care definește însăși insolvența și care este esențială așa cum reiese din ansamblul reglementării cuprinse în L. nr. 8.. Aceste condiții trebuie întrunit cumulativ indiferent de titularul cererii având ca obiect deschiderea procedurii cu atât mai mult în cazul în care cererea este formulată de către lichidator potrivit art. 260 alin. 4 din L. nr. 31/1990, text de lege care face trimitere expresă „îndeplinirea condițiilor pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvență";. Astfel, concluzionăm că în cazul unei cereri formulate de lichidator în baza art. 2701din L. nr. 31/1990 stare de insolvență se apreciază tot în condițiile Legii nr. 8., care la art. 3 alin. 1 prevede faptul că, insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Art. 27 din L. nr. 8. instituie obligativitatea pentru debitor de a se adresa tribunalului cu o cerere pentru a fi supus dispozițiilor legii insolvenței. Acest text de lege este pe deplin aplicabil și în cazul debitorului dizolvat aflat în faza de lichidare, cu lichidator numit prin încheierea judecătorului delegat la O. R. C. Este fără nici o îndoială că un drept corelativ unei obligații trebuie exercitat cu bună credință cu excluderea oricărui abuz. În situația de față, lichidatorul nu a invocat și nici nu a dovedit starea de insolvență motiv pentru care cererea a fost respinsă potrivit dispozitivului. Împotriva sentinței a declarat recurs P. I. IPURL, în calitate de lichidator al debitoarei SC G. S., solicitând admiterea recursului, modificarea încheierii și rejudecând cauza, admiterea cererii de deschidere a procedurii simplificate a falimentului împotriva debitoare. În motivarea recursului arată că instanța a reținut faptul că lichidatorul judiciar nu a dovedit starea de insolvență a SC G. S. prin care, potrivit art. 3 din L. nr. 8. se înțelege „acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile. Pentru a dovedi starea de insolvență a unei societăți se impune a se cunoaște aspectul financiar al acesteia, pe de o parte, și creanța pe care nu are capacitatea de a o acoperi. Lichidatorul judiciar a notificat debitoarea la sediul declarat, însă demersurile de a intra în posesia documentelor contrabile și a listelor prevăzute de art. 28 din L. nr. 8. au rămas fără rezultat. Așa cum rezultă din fișa sintetică anexată, debitoarea figurează cu datorii la bugetul de stat în cuantum de 300 lei. Față de cele menționate mai sus, având în vedere prev. art.1 alin. 2 lit. e și art. 3 pct. 1, pct. 25 din L. nr. 8., consideră că cereerea sa de deschidere a procedurii simplificate a falimentului împotriva acesteia este întemeiată. Curtea din oficiu a invocat excepția tardivității formulării recursului raportat la data comunicării sentinței, respectiv data de (...) și raportat la data introducerii căii de atac, respectiv (...), termenul de recurs fiind de 7 zile de la comunicare. Analizând recursul din perspectiva excepției invocate, instanța constată următoarele: Potrivit art.3014Cod proc.civ., „ termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii dacă legea nu dispune altfel";. În speță, hotărârea recurată a fost pronunțată de judecătorul sindic, astfel că termenul de recurs este cel prevăzut de art. 8 alin. 2 din L. nr. 8., respectiv „de 7 zile de la comunicarea hotărârii";. Deci hotărârea din prezenta cauză trebuia recurată în termen de 7 zile de la comunicare. Hotărârea a fost comunicată în data de (...), astfel că recursul trebuia formulat cel târziu în data de (...). Formularea lui în data de (...) apare ca tardivă. Potrivit art. 103 alin. 1 Cod proc.civ., „neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal, atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei";. Cum niciuna din aceste situații nu este incidentă în cauză, instanța în baza art. 137(1) Cod proc.civ., art. 3014Cod proc.civ., art. 8(2) din L. nr. 8., va respinge ca tardiv recursul. Recursul fiind soluționat în temeiul unei excepții, se apreciază de către instanță că este de prisos a mai fi analizate motivele de recurs privind fondul cauzei. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Respinge ca tardiv recursul declarat de lichidatorul judiciar P. I. I. B. M. împotriva încheierii nr.5637 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M. pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. P.nunțată în ședința publică din 8 mai 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTORI G. D. P. C. I. C. P. M. N. ȚÂR Red. D.P. dact. GC 2 ex/(...) Jud.primă instanță: M. P.
← Decizia nr. 3/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... | Decizia nr. 3141/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... → |
---|