Decizia nr. 3794/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)/a1
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3794/2012
Ședința publică de la 11 Mai 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE G.-A. N.
Judecător S. Al H.
Judecător M.-I. I.
Grefier A. B.
{ F. | }
S-a luat în examinare recursul declarat de D. G. A F. P. A J. C. ÎN N. A. F. P. C. T. împotiva sentinței civile nr. 3909 din (...) pronunțată în dosar nr. (...) al T. Specializat C., privind și pe creditor B. C. R. SA, creditor B. T. SA, creditor M. T., creditor I. C., intimat SC P. S., intimat SC P. S. PRIN ADMINISTRATOR J. J. I., având ca obiect procedura insolvenței contestație la creanță.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut { F. |referatul} cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2 C.pr.civ.
D. deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., C. declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare în limita probatoriului administrat.
{ F. | }
INSTANȚA
Prin sentința civilă nr.3909 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.
Specializat C. s-a dispus conexarea dosarului nr. (...) la dosarul nr. (...).
S-a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de creditoarea D. a jud. C. împotriva neînscrierii creanței sale bugetare în cuantum de 748.598 lei în categoria creanțelor garantate în tabelul preliminar al creanțelor împotriva averii debitoarei SC P. S.
S-a admis cererea administratorului judiciar J. I. și, în consecință: s-a dispus definitivarea tabelului preliminar la creanțelor împotriva averii debitoarei SC P. S. astfel cum a fost publicat în BPI nr. 3772/30 martie
2011, cu mențiunea înscrierii porțiunii de 602.985 lei din creanța bugetară a creditoarei D. a jud. C. sub condiția rezolutorie a admiterii contestației debitoarei care face obiectul dosarului nr. (...).
S-a dispus înregistrarea și afișarea de către administratorul judiciar a tabelului definitiv al creanțelor la sediul T. C. C.
S-a stabilit termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de 19 octombrie 2011, sala 249, ora 8.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că nici prin cererea de deschidere a procedurii insolvenței înregistrată la 31 ianuarie 2011, nici prin cererea de admitere a creanței înregistrată la 11 martie 2011, creditoarea D. a jud. C. nu a invocat caracterul garantat al creanței sale. Astfel cum rezultă în mod neechivoc din cererea de admitere a creanței înregistrată la data de 11 martie 2011, creditoarea D. a jud. C. a solicitat înscrierea în tabelul preliminar al creanțelor împotriva averii debitoarei a creanței sale în cuantum de 748.598 lei în categoria creanțelor bugetare. Mai mult, ea nu a depus în susținerea cererii sale procesul verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr. 1. iulie 2010.
Procedura insolvenței este o procedură judiciară specială, reglementată de dispozițiile L. nr. 8., care se completează, în măsura compatibilității lor, cu dispozițiile C.ui de procedură civilă, conform art. 149 din Legea nr. 8.. În absența unor norme exprese în Legea insolvenței care să deroge de la dispozițiile procedurale de drept comun din C. de procedură civilă, cererilor de admitere a creanțelor le sunt aplicabile dispozițiile art. 112 din C. de procedură civilă, iar verificarea legalității, temeiniciei și ordinii lor de prioritate se efectuează de către administratorul / lichidatorul judiciar cu respectarea principiului disponibilității, consacrat de art. 129 alin. 6 C. În absența unei cereri exprese a creditoarei D. a jud. C. și a dovedirii ei prin depunerea procesului verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr. 1. iulie
2010, lichidatorul judiciar nu putea acorda creditoarei D. a jud. C. mai mult decât aceasta a cerut prin cererea sa de admitere a creanței, respectiv nu putea înscrie creanța declarată de D. a jud. C. în categoria creanțelor garantate, în condițiile în care contestatoarea solicitase înscrierea creanței sale într-o altă categorie, cu un rang de prioritate inferior.
În aceste condiții, contestarea de către D. a jud. C. a modului de înscriere a creanței sale apare ca fiind efectuată cu încălcarea principiului disponibilității în procesul civil, neputând fi admisă nici măcar pe calea specială a contestației reglementate de dispozițiile art. 73 din Legea nr. 8..
Contestația nu poate fi interpretată nici drept precizare a cererii de admitere a creanței în condițiile art. 132 C., prin raportare la art. 84 C., deoarece art. 132 C. se bucură de o aplicabilitate limitată în procedura insolvenței, prin raportare la art. 149 din Legea nr. 8.. Astfel, precizarea cererii de admitere a creanței este, în principiu, posibilă, însă numai până la împlinirea termenului de declarare a creanțelor stabilit conform art. 62 alin.
1 lit. b din Legea nr. 8. - 30 martie 2011, orice demers ulterior - contestația a fost înregistrată la 4 aprilie 2011 - fiind tardiv.
În fine, chiar dacă o asemenea precizare nu ar fi tardivă, sechestrul aplicat de creditoarea D. a jud. C. prin procesul verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr. 1. iulie 2010 este inopozabil, atât debitoarei SC P. S.
(creditoarea D. a jud. C. nu a făcut dovada comunicării acestui act către debitoare în condițiile C.ui de procedură fiscală), cât și celorlalți creditori, nefiind înscris în CF 14399 T..
Pentru toate considerentele mai sus expuse, judecătorul sindic, după reluarea dispoziției de conexare a dosarului nr. (...) la dosarul nr. (...), în temeiul art. 1169 C.civ. și art. 129 alin. 1 C., raportate la art. 73 din Legea nr. 8., a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de creditoarea D. a jud. C. împotriva neînscrierii creanței sale bugetare în cuantum de 748.598 lei în categoria creanțelor garantate în tabelul preliminar al creanțelor împotriva averii debitoarei SC P. S.
Având în vedere soluția dată acestei contestații și, reținând faptul că nu s-au formulat alte contestații împotriva tabelului preliminar al creanțelor împotriva averii debitoarei, reținând și faptul că lichidatorul judiciar a efectuat toate demersurile impuse de art. 72 din Legea nr. 8., judecătorul sindic în temeiul dispozițiilor art. 73 și art. 74 din Legea nr. 8. a admis cererea administratorului judiciar J. I. și, în consecință, a dispus definitivarea tabelului preliminar la creanțelor împotriva averii debitoarei SC P. S. astfel cum a fost publicat în BPI nr. 3772/30 martie 2011, cu mențiunea înscrierii porțiunii de 602.985 lei din creanța bugetară a creditoarei D. a jud. C. sub condiția rezolutorie a admiterii contestației debitoarei care face obiectul dosarului nr. (...), respectiv a dispus înregistrarea și afișarea de către administratorul judiciar a tabelului definitiv al creanțelor la sediul T. C. C.
S-a stabilit termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de 19 octombrie 2011, sala 249, ora 8.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs D. G. a F. P. C.solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul înscrierii creditoarei A. prin D. în tabelul preliminar al creanțelor cu suma de 748.598 lei ca fiind creanța bugetara garantată, întemeindu-și recursul pe dispozițiile art.304/1 C.
În motivele de recurs se arată că în tabelul preliminar al creanțelor debitoarei publicat în BPI nr.3.772/(...), D. a fost înscrisă cu întreaga sumă solicitată, însă, nu a fost înscrisă ca fiind garantată, așa cum reiese din procesul verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr.10037/(...).
Precizează că și caracterul garantat al creanței reiese chiar din procesul verbal de sechestru mai sus menționat, proces verbal existent la dosarul cauzei, anexat cererii de deschidere a procedurii de insolvență din data de (...) împreună cu dovada de comunicare a acestuia către debitoare.
Recurenta critică sentința și sub aspectul că nu i s-a solicitat să facă dovada comunicării procesului verbal de sechestru nr.10037/(...) către debitoare în condițiile C.proc.fiscală.
Arată că prin citația emisă de (...) în dosarul nr.(...) (în prezent conexat la dos.(...)) având ca obiect contestație la tabelul preliminar depusă de D., s- a menționat doar să depună decizia de impunere nr.586/(...) și să se precizeze dacă sumele din decizia respectivă au fost cuprinse în declarația de creanță.
Menționează că prin adresa cu nr.17726 din (...) a răspuns solicitării de pe citație și a depus la dosarul cauzei decizia de impunere nr.586/(...), precizând că sumele din decizia de impunere au fost cuprinse în declarația de creanță, așa cum a reieșit din adresa A.C. T. nr.11036/(...) pe care, de asemenea, a depus-o la dosar.
De asemenea, precizează că procesul verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr.10037/(...), împreună cu dovada comunicării acestuia către debitoare au fost anexate cererii de deschidere a procedurii insolvenței din data de (...) împreună cu dovada comunicării acestuia către debitoare.
Așadar, calitatea creditorului fiscal de creditor garantat, a fost dovedită și existentă la dosarul cauzei încă de la data solicitării deschiderii procedurii insolvenței, fapt pentru care solicită admiterea recursului.
Deliberând asupra cererii de recurs C. reține următoarele:
Noțiunea de creanță garantată este definită de art. 3 pct. 9 din Legea nr. 8.. În sensul acestui act normativ sunt garantate creanțele persoanelor care beneficiază de o garanție reală asupra bunurilor din patrimoniuldebitorului, indiferent dacă acesta este debitor principal sau terț garantat față de persoanele beneficiare ale garanțiilor reale.
În susținerea caracterului garantat al creanței, creditoarea s-a prevalat de procesul verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr.10037/(...) Problema care trebuie clarificată este aceea dacă instituirea sechestrului asigurător de către organul fiscal asupra bunurilor imobile ale debitoarei este de natură a da naștere unui drept de preferință și urmărire asupra bunurilor sechestrate..
Răspunsul este oferit de C. de procedură fiscală în cuprinsul căruia, la art. 154 alin 6,7 din OG nr. 92/2003 se arată că sechestrul aplicat asupra bunurilor imobile constituie ipotecă legală .Dreptul de ipotecă conferă creditorului fiscal în raport cu alți creditori aceleași drepturi ca și dreptul de ipotecă, în sensul prevederilor dreptului comun.
Întrucât opțiunea legiuitorului de a recunoaște organelor fiscale un drept de ipotecă legală asupra bunurilor sechestrate în cursul executării silite este explicită și neechivocă, Curții nu îi rămâne decât să aplice aceste dispoziții legale și să dea eficiență celor procesului verbal de sechestru anexat cererii de deschidere a procedurii
Așadar, C. nu poate concluziona decât în sensul că procesul verbal de sechestru nr. 10037/(...) de care se prevalează creditoarea conferă caracter garantat creanței acesteia. Prin cererea de admitere a creanței înregistrată la data de 11 martie 2011, creditoarea a solicitat înscrierea în tabelul preliminar al creanțelor împotriva averii debitoarei a creanței sale în cuantum de 748.598 lei în categoria creanțelor bugetare. Ea a depus în susținerea cererii sale procesul verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr. 1. iulie 2010 precum și dovada comunicării acestuia cu debitoarea.
Prima instanță a reținut în mod greșit că nu s-ar fi invocat de către creditoare caracterul garantat al creanței bugetare. Este adevărat că verificarea legalității, temeiniciei și ordinii lor de prioritate se efectuează de către administratorul / lichidatorul judiciar cu respectarea principiului disponibilității, consacrat de art. 129 alin. 6 C., dar simplul fapt că, prin cererea de deschidere a procedurii, creditoarea s-a prevalat de caracterul bugetar al creanței sale nu înseamnă că s-ar fi abandonat garanțiile oferite de caracterul garantat al acestei creanțe. Depunând în probațiune procesul verbal de sechestru, care a fost comunicat cu debitoarea, creditoarea a înțeles în mod cert să valorizeze în procedură beneficiile conferite de art. 154 alin 6,7 din OG nr. 92/2003 .În consecință, invocarea caracterului de creanță bugetară poate fi analizată doar în raport cu sensul larg al acestei noțiuni, care nu exclude ca o creanță bugetară să aibă și caracter garantat și nu prin referire la sensul său „restrâns"; de regulile care vizează ordinea de preferință instituită de art. 123 din Legea nr. 8.. În prima ipoteză, caracterul garantat la creanței, deși nu are aptitudinea de a înlătura natura bugetară a creanței, instituie alte reguli de distribuire reguli care sunt definite de dispozițiile art. 41 alin 2 din Legea nr. 8.. De asemenea, invocarea unei eventuale inopozabilități derivând neînscrierea în registrul de publicitate a ipotecii legale nu constituie apanajul sindicului, ci aparține acelor creditori care ar putea ,la rândul lor, să invoce un drept de preferință și urmărire cu privire la imobilul în discuție ori a celor care ar avea de câștigat din schimbarea ordinii de preferință. Astfel de apărări nu au fost însă valorizate în procedură de părțile interesate și nici cercetate de sindic în condiții de contradictorialitate.
Întrucât la dosarul cauzei nu există nicio dovadă în sensul că după deschiderea procedurii insolvenței s-ar fi realizat un raport de evaluare abunurilor asupra cărora s-a aplicat sechestru și nici nu există dovezi referitoare la adjudecarea sau înstrăinarea acestora,imobilul fiind ipotecat cu ipotecă de rang I în favoarea altui creditor, se va dispune înscrierea ca și creanță garantată provizoriu a sumei de 748.598 Ron până la verificarea împrejurării dacă bunurile asupra cărora s-a aplicat sechestru se mai află în patrimoniul debitoarei și la aprobarea raportului de evaluare a acestuia în adunarea creditorilor. D. efectuarea acestor demersuri se va proceda la stabilirea în mod definitiv a întinderii dreptului de preferință al creditoarei.
Față de aceste considerente de fapt și în temeiul dispozițiilor art. 3 pct.
9 din Legea nr. 8. și art. 154 alin 6,8 din OG nr. 92/2003 C. va admite recursul declarat de D. G. A F. P. S. împotriva sentinței civile nr. 3909 din
(...) pronunțată în dosar nr. (...) al T. Specializat C., pe care o modifică în sensul că admite contestația formulată la tabelul preliminar și dispune înscrierea creditoarei A. C. T. în tabelul creditorilor în mod provizoriu cu titlu de creanță garantată de rangul II pentru suma de 748.598 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN N. L.
D E C I D E
Admite recursul declarat de D. G. a F. P. C. pentru Administrația F. P.
C. T. împotiva sentinței civile nr. 3909 din (...) pronunțată în dosar nr. (...) al
T. Specializat C., pe care o modifică în sensul că admite contestația formulată la tabelul preliminar și dispune înscrierea creditoarei A. C. T. în tabelul creditorilor în mod provizoriu cu titlu de creanță garantată de rangul II pentru suma de 748.598 lei.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 mai 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
G. A. N. S. AL H. M. I. I. A. B.red.S.Al H./A.C.
2 ex. - (...)jud.fond.Moțu F.
← Decizia nr. 4052/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... | Decizia nr. 6549/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... → |
---|