Decizia nr. 8051/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)/a1
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 8051/2012
Ședința publică de la 12 O. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. Al H.
Judecător M. B.
Judecător G.-A. N.
G. A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de către pârâta M. A. V. împotriva sentinței civile nr. 1150 din (...) pronunțată în dosar nr. (...)/a1 al T.ui M., privind și pe creditor A. F. P. B. M., intimat SC U. S. PRIN LICHIDATOR J. P. G. I., creditor SC E. F. I. SA, creditor I. T. DE M. M., creditor P. M. B. M., creditor SC D. S. S., creditor SC P. S., debitor SC U. S., având ca obiect A. raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat B. E. în reprezentarea intereselor recurentei, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut { F. |referatul} cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul nu este legal timbrat, precum și faptul că la data de 3 septembrie 2012 s-a înregistrat întâmpinare formulată de lichidatorul judiciar al societății debitoare.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ. Reprezentantul recurentei depune la dosar chitanța care atestă plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 60 lei și timbru judiciar mobil în valoare de 3 lei. Se comunică un exemplar din întâmpinare cu reprezentatul recurentei, care arată că nu are alte cereri de formulat. Constatând că nu sunt alte cereri de formulat, Curtea, după deliberare, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea poziției procesuale. Recurenta, prin reprezentant convențional, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii introductive, fără cheltuieli de judecată. Curtea reține cauza în pronunțare. CURTEA Prin sentința civilă nr. 1150 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...)/a1 s-a admis acțiunea promovată de lichidatorul judiciar P. G. I. în contradictoriu cu pârâta M. A. V. A fost obligată pârâta să suporte cu averea proprie pasivul societății insolvente SC U. S., până la concurența sumei de 135.247,07 lei. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Prin Sentința civilă nr. 3854 din (...), pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr. (...), s-a dispus deschiderea procedurii generale, a fost numitadministrator judiciar, iar prin Î. nr. 2272/(...) s-a dispus intrarea în faliment împotriva debitoarei SC U. S., a fost numit lichidator judiciar. În dosarul de faliment și-au înregistrat declarații de creanță creditoarele: A. F. P. B. M. prin consilier juridic K. M., P. M. B. M. prin consilier juridic B. D., I. T. de M. M., SC E. F. I. SA, SC P. S., SC D. S. S., valoarea creanței fiind în sumă de 135.247,07 lei. În urma demersurilor făcute de lichidatorul judiciar administratorul statutar al societății insolvente nu a pus la dispoziția acestuia toate actele cerute de art. 28 alin. 1 din Legea 85/2006, respectiv nu au fost depuse documentele contabile pentru perioada (...) - (...) (data deschiderii procedurii), aspect ce reiese din procesul verbal de predare-primire aflat la fila 46 din dosar. Neîntocmirea și nedepunerea actelor contabile creează prezumția relativă a neținerii contabilității în conformitate cu dispozițiile legale în materie, fapt ce angajează răspunderea administratorului statutar potrivit dispozițiilor art. 138 lit. „d"; din Legea 85/2006. Ținerea unei contabilități fictive, dispariția unor acte contabile sau neținerea unei evidențe contabile în conformitate cu legea nu reprezintă, în principiu, activități direct producătoare de prejudicii însă ele pot favoriza starea de insolvență prin ascunderea unor active sau părți din acestea, prin plata cu întârziere a unor creanțe ceea ce a generat dobânzi sau penalități. Pentru considerentele sus menționate în baza art. 138, alin. 1, lit. d din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței cererea promovată de lichidatorul judiciar a fost admisă potrivit dispozitivului. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta M. A. V. solicitând ca prinhotararea ce se va pronunta in cauză, să se dispună: admiterea recursului, modificarea in tot a sentintei atacate in sensul respingerii in tot a actiunii formulate de catre P. G. I. -lichidator judiciar al S. U. S. In temeiul dispozitiilor art. 274 Cod proc.civ., solicită obligarea creditorilor la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezenta cauza, in toate instantele, in cuantumul cel va preciza la dezbaterea pe fond a cauzei. Susținerile din considerentele hotărârii pe care o atacă, respectiv incidența art138 alin.1) lit.d) si e) din Legea nr.85/2006-modificata, potrivit carora la cererea lichidatorului judiciar, judecatorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns in stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de supraveghere din cadrul societatii sau de conducere precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, prin urmatoarele fapte: au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea in conformitate cu legea, au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au marit in mod fictiv pasivul acesteia, sunt greșite, întrucât în speță, nu s-a facut dovada ca pârâta ar fi cauzat vreun prejudiciu debitoarei. Fara intentia de a teoretiza, amintește doar ca răspunderea organelor de conducere a debitoarei se analizează drept răspundere civilă delictuală, literatura și practica judiciară fiind unanime sub acest aspect Unul dintre argumentele juridice importante invocate în susținerea tezei răspunderii civile delictuale este acela că art. 72 din Legea nr.31/1990, republicată, care face trimitere la dispozițiile din Codul civil privitoare la mandat, vizează exclusiv raporturile juridice dintre administratori și societatea debitoare. Așadar, administratorii răspund în condițiile reglementate de contractul de mandat, dar numai față de societate, dispoziția legală fiind specială, și, deci de strictă interpretare. Nu se poate susține că răspunderea instituită de o dispoziție legală specială poate fi extinsă prin analogie și la raporturile dintre societate și terții creditori, astfel cum este cazul cererilor întemeiate pe dispozițiile art.138 dinlegea insolvenței, deoarece o astfel de extrapolare adaugă la lege și, conform principiului ubi lex non distinquit; nec nos âistinquere debemus. Reținând teza răspunderii civile delictuale, față de argumentele logico- juridice arătate anterior, apreciază că în mod netemeinic și nelegal, instanța de fond, în speță, a nu a apreciat corect probele administrate in dosar retinand doar incidenta dispozitiilor privitoare la raspunderea patrimoniala a administratorului societatii debitoare pentru pasivul acesteia. Pentru angajarea raspunderii patrimoniale a administratorului societatii debitoare trebuie dovedite toate elementele răspunderii civile delictuale, motivele invocate de lichidator în susținerea actiunii promovate, relative la răspunderea civilă contractuală și la prezumția culpei, neputând fi reținute de instanța. Aspectul ca pârâta, in calitate de administrator statutar al S. U. S., ar fi refuzat sa achite obligatiile firmei cu bunurile existente, deturnand astfel bunurile debitoarei evidentiate in Bilantul contabil aferent anului 2007, nu justifica obligarea pârâtei la raspundere, in conditiile in care lipseste raportul de cauzalitate care caracterizeaza raspunderea civila delictuala.Vinovatia trebuie sa imbrace forma intentiei, nu poate fi prezumata, ci este necesar a fi dovedita. Cu privire la modul în care a fost condusă contabilitatea, nu există nici o referire concretă a lichidatorului judiciar la modalitatea în care pârâta ar fi cauzat starea de insolvență a societății, prin nedepunerea situațiilor financiare anuale la solicitarea acestuia. Este de reținut că, în speță, nu s-a făcut dovada acestor elemente - condiție a căror îndeplinire este impusă cumulativ de principiile răspunderii civile delictuale, nefiind probată nici culpa pârâtei, nici legătura de cauzalitate dintre starea de insolvență a societății debitoare și faptele reținute de lichidator în rapoartele sale de activitate, privind încălcarea dispozițiilor Legii nr.82/1991, republicată. P. G. I. în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC U. S. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat - filele 10-12. Analizând recursul prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 3854 din (...), pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr. (...), s-a dispus deschiderea procedurii generale, a fost numit administrator judiciar, iar prin Î. nr. 2272/(...) s-a dispus intrarea în faliment împotriva debitoarei SC U. S., fiind numit lichidator judiciar. În dosarul de insolvență și-au înregistrat declarații de creanță creditoarele: A. F. P. B. M., P. M. B. M., I. T. de M. M., SC E. F. I. SA, SC P. S., SC D. S. S., valoarea totală a pasivului fiind de 135.247,07 lei. Prin acțiunea precizată înregistrată sub număr de mai sus, lichidatorul judiciar P. G. I. - lichidator judiciar al SC U. S., a solicitat ca prin hotărârea pronunțată să se dispună obligarea pârâtei pârâtei M. A. V., în calitate de administrator statutar, la a suporta cu averea proprie pasivul societății insolvente, până la concurența sumei de 135.247,07 lei. În motivarea acțiunii se susține că administratorul judiciar a notificat debitorul și administratorul statutar la data de (...) la sediul social al debitorului insolvent care corespunde cu adresa de domiciliu a pârâtei, solicitându-se documentele și informațiile prevăzute de dispozițiile legii privind procedura insolvenței. Corespondența expediată a fost returnată la biroul administratorului judiciar ca urmare a expirării termenelor de avizare și păstrare la oficiul poștal. După intrarea în faliment s-a procedat la renotificarea la data de (...), însă și această corespondență a fost returnată lichidatorului judiciar pentru aceleași motive. Se arată că nu s-a predat documentația completă prevăzută de art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, situație în care lichidatorul judiciar consideră că administratorul statutar al debitoarei nu s-a conformat dispozitivului sentinței prin care s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență și a deturnat bunurile debitorului evidențiate în Bilanțul contabil aferent anului 2007 publicat pe site-ul A., astfel fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. d și e din Legea nr. 85/2006. Prin sentința recurată, cererea a fost admisă, iar calea de atac formulată de către pârâtă se centrează în jurul ideii conform căreia judecătorul sindic nu a analizat condițiile cerute pentru a se putea angaja răspunderea civilă delictuală a acesteia. Curtea constată că acuzația de fraudă se referă, în primul rând, laneconformitatea ținerii contabilității Pârâta susține că nu există raport de cauzalitate între ilicitul imputat și ajungerea entității în stare de insolvență . Această apărare nu poate fi însă reținută, deoarece evidențele contabile trebuie să reflecte o imagine fidelă a patrimoniului. Numai astfel creditorii, direct interesați în reconstrucția promptă și completă a patrimoniului debitoarei, sunt protejați față de datornicii care nu respectă regulile de afaceri privitoare la conducerea evidențelor contabile în mod corect. Noțiunea de evidențe ale debitorului include orice înscrisuri sau documente, care au destinația să asigure informarea despre starea economică și deciziile persoanei morale. În consecință, răspunderea administratorului pentru acoperirea pasivului intervine și atunci când se poate stabili o legătură de cauzalitate între starea de insolvență și acțiunea de falsificare ori dispariția evidențelor contabile, neavând relevanță dacă este vorba de partea de contabilitate generală, financiară sau de contabilitatea de gestiune-primară. În mod firesc, se bucură de protecție legală toate înscrisurile care au menirea de a asigura informarea permanentă despre situația patrimonială a entității. Legea insolvenței are în vedere trei modalități alternative de săvârșire ale acestei faptei. Într-o primă variantă, răspunderea pe acest temei operează, dacă se constată existența unui raport de cauzalitate între ajungerea debitoarei în stare de insolvență și faptul tinerii contabilității în mod fictiv. În al doilea rând, pronunțarea unei decizii de condamnare este posibilă, dacă se constată existența unui raport de cauzalitate între intrarea debitoarei în incapacitate de plată și dispariția unor documente contabile. În cea de a treia modalitate intervine conceptul, aparent mai generos, al evidențelor contabile întocmite cu nerespectarea prescripțiilor legale, răspunderea putând fi antrenată dacă se dovedește că starea de insolvență a fost determinată de neconducerea evidențelor societății conform legii. Falsurile, sustragerile sau distrugerile evidențelor societății pot avea drept consecință diminuarea aparentă sau reală a activelor societății prin disimulareaunor bunuri, valori ori alte elemente ale activului patrimonial, neavând relevanță dacă este vorba de un singur act sau mai multe, ori dacă acestea au fost afectate în tot sau numai parțial. Este, însă, esențial ca starea de insolvență să fie generată de aceste acțiuni. Ținerea unei evidențe fictive, dispariția unor documente contabile sau neținerea evidenței contabile în conformitate cu legea nu reprezintă activități producătoare de prejudiciu, însă ele pot favoriza starea de insolvență prinascunderea unor active sau părți din acestea, prin plata cu întârziere a unor creanțe, în măsura în care întârzierea este generatoare de dobânzi sau penalități . Răspunderea pentru acoperirea pasivului este o răspundere subiectivăfundamentă doar pe culpa intențională dovedită .Utilizarea prezumțiilor simple în mecanismul probațiunii este însă compatibilă cu specificul acestei proceduri. Doctrina s-a pronunțat în sensul că „refuzul părții de a remite instanței documentele de comerț sau corespondența comercială poate fi încadrat în categoria indiciilor obiective de natură să întemeieze prezumții judiciare. Refuzul predării evidenței contabile poate constitui un indiciu semnificativ pe care judecătorul să-și întemeieze prezumții determinante în acest sens, dacă motivarea sub aspectul prezumțiilor judiciare este pertinentă, completă, întemeiată, omogenă și convingătoare. Jurisprudența a considerat că nepredarea documentelor contabile, chiar după repetate somații, ori nepredarea acestor documente după aproape un an de la deschiderea procedurii, nereconstituirea lor completă, deși au fost acordate termene succesive în acest scop și nefurnizarea de către administratorul statutar a datelor referitoare la situația patrimoniului debitoarei sunt semne în raport de care se poate deduce că evidența contabilă nu a fost deloc întocmită ori a fost distrusă( C. C., secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, decizia comercială nr. 5104 din 30 noiembrie 2004, Buletinul jurisprudenței 2004, culegere de practică judiciară 2004 Ed. L. Lex , B. 2005 p. 650, C. C., secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, decizia comercială nr. 1956 din 4 noiembrie 2003, Buletinul jurisprudenței 2004, culegere de practică judiciară 2003 Ed. L. Lex , B. 2004 p. 447,C. C., secția comercială și de contenciosadministrativ și fiscal, decizia comercială nr. 1317 din 2 septembrie 2003, Buletinul jurisprudenței 2004, culegere de practică judiciară 2003 Ed. L. Lex , B. 2004 p. 503) În acest context, se constată că indicatorii financiari cuprinși în bilanțul depus de debitoare pe anul 2007, care apar afișați pe site-ul MFP, atestă că, la acel moment, aceasta deținea active imobilizate în valoare de 158.729 lei, active circulante în valoare de 222.881 lei, din care disponibil în casa și conturi la bănci, în sumă de 153.066 lei și creanțe în cuantum de 69.815 lei. În acest context, susținerea conform căreia nefurnizarea datelor cu privire laactivul patrimonial nu intră sub incidența prev. art. 138 lit. d și e din Legea nr. 85/2006, faptele imputate pârâtei neavând caracter intențional, nu poate fivalidată de C. Nepredarea documentelor contabile după repetate somații, nefurnizarea de către administratorul statutar a datelor referitoare la situația patrimoniului debitoarei sunt în speță indicii semnificative pe care Curtea să-și poată întemeia prezumțiile judiciare că evidența contabilă nu a fost deloc întocmită ori a fost distrusă în scopul ascunderii unor active și că între această faptă și ajungerea debitoarei în stare de insolvență există un raport clar de cauzalitate. Prin neconformitatea „lato sensu"; a ținerii contabilități a avut loc o disimulare a unor bunuri, valori și elemente ale activului patrimonial, cu atât mai mult cu cât folosirea elementelor de activ în interesul societății ar fi permis stingerea pasivului, având o valoare superioară acestuia. Prin urmare, creditorii, direct interesați în reconstrucția promptă și completă a patrimoniului debitoarei, au fost prejudiciați neavând acces la înscrisurile sau documentele care aveau destinația să asigure informarea despre starea economică și deciziile persoanei morale și care le-ar fi permis să acționeze în vederea acoperii pasivului sau a limitării acestuia. Mai mult, pârâta nu a predat aceste bunuri și nici nu a dovedit modalitatea de ieșire din patrimoniul debitoarei a activelor evidențiate în ultimulbilanț, nejustificând nici destinația pe care a dat-o disponibilităților bănești. Așa fiind, există suficiente indicii care pot fundamenta și prezumția că pârâta a deturnat sau a ascuns o parte din activul persoanei juridice, determinând societatea să ajungă în stare de insolvență. Fiind întrunite condițiile de fond și formă pentru antrenarea răspunderii executivului prima instanță în mod corect a admis acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006. Pentru aceste motive în baza art. 312 C.proc.civ., Curtea va respinge recursul declarat de pârâtă, cu consecința menținerii sentinței atacate. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE Respinge recursul declarat de pârâta M. A. V. împotriva sentinței civile nr. 1150 din (...) pronunțată în dosar nr. (...)/a1 al T.ui M., pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din (...). { F. | Președinte, S. Al H. Judecător, M. B. Judecător, G.-A. N. G., A. B. } Red.M.B./dact.L.C.C. 2 ex./(...) Jud.fond: M. P.
| ← Decizia nr. 1436/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... | Decizia nr. 9739/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... → |
|---|
