Decizia nr. 4993/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ Nr. 4993/2012

Ședința de la 05 I. 2012

Completul compus din: PREȘEDINTE : A.-I. A. JUDECĂTOR : C. I. JUDECĂTOR : D. P.

G. : M. N. ȚÂR

Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta SC M. S. S. PRIN LICHIDATOR J. CII M. R. împotriva sentinței civile nr. 356 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) în contradictoriu cu intimata SC M. S. S., având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată.

La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.

S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.

Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din L. nr.8. constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Totodată, reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor aflate la dosar.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 356 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș s- a respins cererea lichidatorului judiciar C. I. de I. M. R., de deschidere a procedurii simplificate a falimentului debitoarei SC M. S. S.

Pentru a pronunța această sentință judecătorul sindic a reținut că SC M. S. S., a fost dizolvată de drept potrivit art. 237 aliniatul 1 litera b din L. nr.

31/1990, iar prin R. nr. 6901 din (...) s-a numit lichidatorul în persoana C. I. de

I. M. R.

Potrivit art. 260 alin. 4 din L. nr. 31/1990 „În termen de 60 de zile de la numire, lichidatorul trebuie să depună la oficiul registrului comerțului, pentru menționare în registrul comerțului, un raport privind situația economică a societății. Dacă, potrivit raportului, debitorul îndeplinește condițiile pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvență, lichidatorul are obligația de a solicita deschiderea acestei proceduri în termen de 15 zile de la data depunerii raportului";.

Lichidatorul nu a invocat și cu atât mai puțin nu a dovedit starea de insolvență a SC M. S. S. prin care potrivit art. 3 pct. 1 din L. nr. 8. se înțelege

„acea stare a patrimoniului debitorului care caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile";.

Deschiderea procedurii simplificate de insolvență în temeiul art. 2701din L. nr. 31/1990 care stabilește că în cazul în care societatea aflată în lichidare este în stare de insolvență, lichidatorul este obligat să ceară deschiderea procedurii insolvenței, supunând acestei proceduri și societăților comerciale cu privire la care s-a dispus dizolvarea, nu conține dispoziții derogatorii pentru aceste societăți.

În consecință rămân supuse condițiilor legale generale prevăzute de L. 8. și anume: 1) debitorul să facă parte din categoriile enumerate la art. 1 alin. 2 din L. nr. 8.; 2) existența unei creanțe certe, lichide și exigibile de mai mult de 90 de zile; 3) lipsa/insuficiența disponibilităților bănești pentru stingerea creanței, ultimă condiție care definește însăși insolvența și care este esențială așa cum reiese din ansamblul reglementării cuprinse în L. nr. 8..

Aceste condiții trebuie întrunite cumulativ indiferent de titularul cererii având ca obiect deschiderea procedurii cu atât mai mult în cazul în care cererea este formulată de către lichidator potrivit art. 260 alin. 4 din L. nr. 31/1990, text de lege care face trimitere expresă „îndeplinirea condițiilor pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvență";.

Astfel, s-a concluzionat că în cazul unei cereri formulate de lichidator în baza art. 2701din L. nr. 31/1990 stare de insolvență se apreciază tot în condițiile

Legii nr. 8., care la art. 3 alin. 1 prevede faptul că, insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile.

Art. 27 din L. nr. 8. instituie obligativitatea pentru debitor de a se adresa tribunalului cu o cerere pentru a fi supus dispozițiilor legii insolvenței.

Acest text de lege este pe deplin aplicabil și în cazul debitorului dizolvat aflat în faza de lichidare, cu lichidator numit prin încheierea judecătorului delegat la O. R. C.

Este fără nici o îndoială că un drept corelativ unei obligații trebuie exercitat cu bună credință cu excluderea oricărui abuz, scopul procedurii insolvenței stând în acoperirea pasivului, însă pentru a acoperi o creanță de 1.018 lei costurile ar fi substanțial mai mari.

În situația de față, lichidatorul nu a invocat și nici nu a dovedit starea de insolvență motiv pentru care cererea a fost respinsă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs C. I. DE I. M. R. solicitândadmiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul admiterii cererii de deschidere a procedurii simplificate de faliment a societății SC M. S. S.

Arată că potrivit ultimului bilanț depus de societatea debitoare la organele fiscale acesta figurează cu datorii în cuantum de 3.411 lei, însă nu este specificat dacă este o datorie față de creditorii bugetari sau o datorie față de creditori chirografari, respectiv diferite societăți cu care SC M. S. S. a avut relații comerciale.

Apreciază că este necesară deschiderea procedurii simplificate de faliment pentru ca lichidatorul să poată publica în Buletinul procedurilor de insolvență notificarea deschiderii procedurii, pentru ca astfel potențialii creditori să poată depune eventualele declarații de creanță.

Examinând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și având învedere disp.art.304, 3041C.proc.civ. Curtea reține următoarele:

Analiza condițiilor limitativ reglementate pentru deschiderea procedurii insolvenței la cererea debitorului relevă faptul că aceste condiții nu sunt îndeplinite.

Conform înscrisurilor depuse în probațiune, debitoarea nu înregistrează decât o singură creanță în cuantum de 3411 lei față de D. M..

În opinia instanței de recurs, o singură creanță într-un cuantum infim (3411 RON) nu justifică o pretinsă stare de insolvență a debitoarei SC M. S.. S., iar solicitarea de deschidere a procedurii simplificate a insolvenței exclusiv în baza acestei creanțe reprezintă un abuz de drept în accepțiunea art. 723 alin. 1

C.p.c. conform căruia ,,drepturile procedurale trebuiau exercitate cu bună credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege,,.

Trebuie precizat în acest context faptul că nu se poate face nicio diferențiere din punct de vedere procedural prin prisma incidenței art. 27 alin. 1 și 2 din L. 8. între o cerere făcută de către un debitor ,,în funcțiune,, și un debitor dizolvat și față de care a fost numit un lichidator în condițiile Legii

31/1990, lichidator care într-adevăr este unicul îndreptățit să reprezinte societatea comercială într-un astfel de demers.

Scopul procedurii insolvenței constă în acoperirea pasivului, însă pentru a acoperi o creanță de 3411 RON costurile ar fi fost substanțial mai mari. Maniera optimă de cenzurare a exercitării abuzive a dreptului de către debitor prin lichidator constă în respingerea cererii de deschidere a procedurii simplificate a insolvenței ca neîntemeiată, deoarece starea de insolvabilitate a debitorului nu a fost dovedită, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 27 din L. 31/1990.

Se mai susține prin motivele de recurs faptul că lichidatorul este obligat să formuleze o astfel de cerere prin prisma dispozițiilor art. 270 indice 1 din L.

31/1990. Aspectul invocat este corect însă nu poate întemeia admiterea cererii de deschidere a procedurii de insolvență deoarece obligația lichidatorului de a formula o astfel de cerere nu împiedică instanța să analizeze temeinicia acestei cereri și să aprecieze cu privire la starea de insolvență a debitoarei. Or o astfel de analiză în cazul concret dedus judecății impune concluzia fermă că un cuantum total al creanțelor de 3411 lei nu justifică starea de insolvență.

Pentru considerentele sus arătate, instanța, în baza art. 312 (1) C.pr.civ va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE :

Respinge recursul declarat de C. I. DE I. M. R. împotriva sentinței civile nr.

356 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M. pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 5 iunie 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

A. A.-I. I. C. P. D.

G.

ȚÂR M. N.

Red.ci

Dact.SzM/2ex./(...)

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia nr. 4993/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)