Decizia nr. 6780/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA a II-a C.,

DE C. A. ȘI F.

DOSAR NR. (...)

D. C. NR. 6780/2012

Ședința din data de 17 septembrie 2012

PREȘEDINTE : A. C. JUDECĂTOR : M. S. JUDECĂTOR : C. P.

GREFIER : V. D.

S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul B. E. J. Ș. I. C., împotriva sentinței civile nr. 6589 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al

T. S. C., cauza privind și SC P. G. S. PRIN LICHIDATOR J. J. I., având ca obiect contestație la raportul lichidatorului.

La apelul nominal făcut în cauză, la prima strigare, se prezintă pentru recurent, avocat C. H. M. în substituire avocat I. C. V.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este timbrat cu 120 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei.

S-a făcut cauzei, după care se constată că, în data de (...) s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea lichidatorului judiciar al debitoarei intimate, prin care s-a solicitat respingerea recursului.

C.ea în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591 alin. 4 C., constată că fundamentat pe dispozițiile art. 8 din Legea nr.

85/2006 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs.

Reprezentantul recurentului solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a da posibilitatea reprezentantului intimatei de a se prezenta la dezbateri, având în vedere lipsa acestuia de la prima strigare a cauzei.

C.ea în raport de solicitarea reprezentantului recurentului lasă cauza la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în cauză, la a doua strigare, se prezintă pentru recurent, avocat C. H. M. în substituire avocat I. C. V., lipsă fiind intimata.

Reprezentantul recurentului arată că nu mai are de formulat alte cereri în probațiune.

C.ea, în urma deliberării, reținând că nu mai sunt de formulat alte cereri în probațiune, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată conform dovezii depuse la dosar. D. concluzii scrise pe care le-a susținut oral.

C U R T E A

Deliberând reține că,

Prin sentința civilă nr. 6589 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T. S. C. s-a respins ca fiind tardivă contestația formulată de B. E. J. Ș. I. C. împotriva raportului de activitate lunar nr.563/(...) întocmit de lichidatorul judiciar J. I. în procedura falimentului debitoarei SC P. G. SA.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Analizând cu prioritate excepția tardivității formulării contestației, judecătorul sindic va avea în vedere faptul că în ceea ce privește contestația, aceasta a fost întemeiată în drept pe disp. art.21 alin.2 din Legea nr.85/2006, dispoziții conform cărora debitoarea, administratorul special al debitoarei, oricare dintre creditori, precum și orice altă persoană interesată, sunt îndreptățiți să formuleze contestație împotriva măsurilor luate de lichidatorul judiciar.

Alineatul 1 al articolului menționat statuează în sarcina practicianului în insolvență obligația de a depune lunar un raport de activitate cuprinzând descrierea modului în care și-a îndeplinit atribuțiile, în cadrul acestui raport urmând a fi justificate și cheltuielile efectuate cu administrarea procedurii și orice alte cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitoarei.

În exercitarea atribuțiilor date în sarcina lichidatorului judiciar în cadrul procedurii falimentului debitoarei SC P. G. SA, J. I. a depus la dosarul cauzei, înregistrat fiind la data de (...) la registratura instanței specializate, raportul de activitate nr.563/(...), raport în cadrul căruia a fost analizată, printre altele, și cererea executorului judecătoresc Ș. I. C. prin care solicita plata din averea debitoarei a sumei de 6.628,52 lei reprezentând cheltuieli de executare ocazionate în dosar execuțional nr.215/2011, în urma cererii formulate de creditorul C. LOCAL AL M. C.-N. de a se proceda pe cale silită la evacuarea debitoarei din imobilul situat în C.-N., str.Horea nr.2.

În cuprinsul raportului lichidatorul judiciar și-a exprimat punctul de vedere în sensul că debitoarea avea, la rândul său, un drept de retenție instituit asupra imobilului în litigiu în baza deciziei civile nr.1., inclusiv a sumelor reprezentând actualizarea debitului, susținându-se că suma de

62.225 lei reprezintă actualizarea sumei de 439.129,06 lei ce a fost virată în contul de acumulare a masei credale abia la data de 16 mai 2011.

Practicianul a arătat că actul de executare emis de executorul judecătoresc a fost atacat cu contestație la executare ce formează obiectul dosarului nr.(...) și că o eventuală respingere a contestației va conduce implicit la obligarea debitorului și la plata cheltuielilor de executare, distribuirea acestei sume urmând se face în condițiile prev. de art.123 pct.1 din Legea nr.85/2006.

Pe cale de consecință, cererea formulată de BEJ Ș. I. C. de plată a sumei în cuantum de 6.628,52 lei cheltuieli de executare silită demarate în dosarul execuțional nr.215/2011, în condițiile reglementate de art.64 alin.6 din Legea nr.85/2006, nu a fost onorată.

Conform disp. art.21 alin.3 din Legea nr.85/2006, contestația pe care este îndreptățit să o introducă orice persoană interesată împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar, înțelegându-se prin această măsură, astfel cum a arătat și contestatorul, refuzul implicit al lichidatorului judiciar de plată a sumei solicitate cu titlu de cheltuieli de executare, se impune a fi înregistrată în termen de 3 zile de la depunerea raportului prevăzut la alineatul 1.

Acest termen este un termen de decădere a cărui împlinire atrage stingerea dreptului persoanei căreia legea îi conferă calitate procesualăactivă de a mai dobândi în condițiile reglementate de norma legală realizarea dreptului său.

Altfel spus, în condițiile în care contestația împotriva raportului lunar ce se impune a fi depus la dosarul cauzei conform art.21 alin.1 din Legea nr.85/2006 nu este formulată în termen de 3 zile calculate pe zile libere, conform art.101 C., termen ce se calculează de la data depunerii acestui raport la dosarul cauzei, partea interesată este sancționată prin decăderea din dreptul de a mai beneficia de efectele pe care norma legală le prevedea în favoarea sa.

Susținerile contestatorului în sensul că termenul reglementat de alineatul 3 s-ar calcula de la momentul la care s-a publicat în BPI raportul practicianului în insolvență, nu au nici un fel de temei legal, întrucât dispozițiile alineatului 3 se coroborează, astfel cum însăși legiuitorul a stabilit, cu dispozițiile alineatului 1 din art.21, în cuprinsul acestuia fiind făcută în mod clar și indubitabil mențiunea conform căreia raportul se depune la dosar.

Dacă legiuitorul ar fi intenționat să permită persoanelor interesate care nu sunt participante la procedura insolvenței, formularea contestației doar de la momentul la care s-ar fi publicat în BPI raportul lunar de activitate întocmit de practicianul în insolvență, s-ar fi menționat în mod cert această posibilitate în cadrul normei legale, cu atât mai mult cu cât există în cuprinsul legii insolvenței reglementat dreptul creditorilor sau altor persoane interesate de a contesta, de exemplu, tabelul preliminar, în conformitate cu disp. art.72 din Legea nr.85/2006, în termen de 5 zile de la data la care tabelul preliminar este publicat în BPI.

Faptul că legiuitorul nu a statuat prin norma reglementată la alineatul

3 al art.21 nașterea dreptului de contestare a măsurilor luate de lichidatorul judiciar de la data publicării în BPI a acestui raport este de necontestat și termenul de decădere se impune a fi respectat, cu atât mai mult cu cât nu este susceptibil de interpretări.

Susținerile contestatorului în sensul că apreciază ca fiind excesivă verificarea datei la care a fost înregistrat la dosarul cauzei raportul de activitate, în condițiile în care această obligație este stabilită în sarcina unei persoane interesate care nu este participant direct la procedură, se impun a fi înlăturate, întrucât procedura insolvenței este reglementată de o lege specială în cadrul căreia legiuitorul a reglementat în mod restrictiv și cu o mai mare strictețe drepturile participanților la procedură tocmai în ideea de a se evita derularea acesteia pe o perioadă prea îndelungată, impunând celeritate fiecărui participant, precum și oricărei persoane interesate de recuperarea pretinselor creanțe.

Față de considerentele mai sus reținute, soluționând contestația formulată de B. executorului judecătoresc Ș. I. C. în condițiile reglementate de art.21 alin.3 din Lege anr.85/2006,cu analizarea cu prioritate a excepției tardivității invocate de lichidatorul judiciar, judecătorul sindic s-a pronunțat în sensul respingerii contestației ca urmare a admiterii excepției tardivității, apreciind că analizarea fondului contestației nu se mai impune.

În urma respingerii contestației, a fost respinsă și cererea de obligare a debitoarei la plata cheltuielilor de judecată, întrucât în cauză nu sunt îndeplinite cerințele prev. de art.274 C., debitoarea nefiind cea care a căzut în pretenții.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs B. E. J. Ș. I. C. solicitândadmiterea recursului casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei sprerejudecare T. S. C. și obligarea debitorului la plata cheltuielilor de judecată

(onorariu de avocat, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar).

În motivele de recurs se arată că prin somațiile din datele de (...) și (...) a solicitat debitoarei S.C P. G. S. plata cheltuielilor de executare silită ocazionate de punerea în executare silită a sentinței comerciale nr.

428/C/2007 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul comercial nr. (...), rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 1. a C. de A. C. și prin decizia nr. 1. a Î. C. de C. și J.

Prin sentința mai sus amintită instanța de judecată a dispus evacuarea debitorului S.C P. G. S. din imobilul aflat în C.-N., str. Horea, nr.

2, județul C..

Prin procesul-verbal din (...) s-au stabilit cheltuielile de executare la suma 6.628,52 lei. Acest act de executare nu a fost contestat. Prin raportul lunar nr. 563/(...) întocmit de J. L. în procedura de faliment a debitorului S. P. G. S., lichidatorul a refuzat plata cheltuielilor de executare pe motiv că creanța este incertă datorită faptului că împotriva actelor de executare a fost formulată o contestație la executare (fără a face dovada susținerilor) și pentru că există posibilitatea exonerării de plata cheltuielilor de executare în cazul admiterii acestei contestații.

Împotriva refuzului lichidatorului judiciar de a dispune plata cheltuielilor de executare silită a formulat în termen legal contestație, ce face obiectul prezentului dosar.

Cu ocazia soluționării contestației lichidatorul judiciar a invocat excepția tardivității formulării contestației, considerând că împotriva măsurilor luate prin raportul lichidatorului judiciar se poate face contestație în termen de trei zile de la data depunerii acestui raport la dosarul cauzei.

Arată că a solicitat respingerea excepției tardivității formulării contestației ca fiind neîntemeiată considerând că termenul de formulare a contestației începe să curgă de la data publicării raportului lichidatorului judiciar în B. procedurilor de insolvență.

Însă judecătorul sindic a considerat ca fiind întemeiată excepția invocată de lichidatorul judiciar și a respins contestația ca fiind tardivă.

Hotărârea judecătorului sindic de respingere a contestației pe motiv de tardivitate nu este întemeiată pentru următoarele motive:

1. Legea nr. 85/2006 nu prevede în mod neechivoc că termenul de formulare a contestației la măsurile luate prin raportul lichidatorului începe să curgă de la data depunerii raportului la dosarul cauzei, motiv pentru care urmează a fi aplicate dispozițiile art. 102 alin. (1) din C.proc.civ. coroborate cu cele ale art. 7 alin. (1) și alin. (9) și ale art. 149 din Legea nr. 85/2006.

Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 contestația trebuie să fie înregistrată în termen de 3 zile "de la depunerea raportului"prevăzut la alin. (1). Art. 21 alin. (3) din Legea nr, 85/2006 nu prevede în mod expres unde trebuie depus raportul, ci face trimitere la alin (1), care prevede că raportul se depune la dosarul cauzei, iar un extras se publică în B. procedurilor de insolvență.

Prin urmare, nu se poate susține în baza acestor dispoziții că termenul de contestare nu începe să curgă și de la data publicării în B.P.L a raportului lichidatorului judiciar.

Însă formularea legii fiind confuză, urmează a se aplica regulile generale și speciale în ceea ce privește calculul termenelor, respectiv dispozițiile art. 102 alin. (1) din C.proc.civ. coroborate cu cele ale art. 7 alin.

(1) și alin. (9) și ale art. 149 din Legea nr. 85/2006 din Legea nr. 85/2006.

Potrivit dispozițiilor art. 102 alin. (1) din C.proc.civ. termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură dacă legea nu dispune altfel, iar potrivit dispozițiilor art. 149 din Legea nr. 85/2006 dispozițiile Legii nr. 85/2006 se completează, în măsura compatibilității lor și cu cele ale Codului de procedură civilă.

De vreme ce, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (1) și alin. (9) din Legea nr. 85/2006, publicarea actelor de procedură înlocuiește, de la data publicării acestora, citarea, convocarea și notificarea actelor de procedură efectuate individual față de participanții la proces, acestea fiind prezumate a fi îndeplinite la data publicării, termenul prevăzut de art. 21 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 urmează a fi calculat de la data publicării raportului lichidatorului judiciar în B. judecătorul sindic a interpretat în mod restrictiv dispozițiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, eliminând posibilitatea contestării raportului lichidatorului judiciar în termen de trei zile de la data publicării acestuia în B. 2. Dispozițiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 reprezintă o reminiscență a Legii nr. 64/1995, deoarece toate celelalte termene în care părțile și persoanele interesate pot să își exercite drepturile procesuale încep să curgă de la data publicării actelor de procedură în B. procedurilor de insolvență, cum ar fi cazurile reglementate de art. 8 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, de art. 19 alin (3) din Legea nr. 85/2006, de art. 73 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, art. 99 alin. (4) din Legea nr.85/2006.

3. Verificarea zilnică a dosarului de insolvență cu privire la depunerea raportului de către lichidatorul judiciar reprezintă o sarcină excesivă pentru o persoană care nu este parte în dosar și încalcă liberul acces la justiție al cetățenilor prevăzut de art. 6 din C.E.D.O.

Susținerea primei instanțe conform căreia o astfel de sarcină ar justifica evitarea derulării procedurii insolvenței pe o perioadă mai îndelungată nu este întemeiată, deoarece, în practică, publicarea raportului lichidatorului judiciar în B. se face în cel mult trei zile de la data depunerii acestuia la dosarul cauzei, termen care nu poate fi considerat a întârzia această procedură.

În plus, interpretarea judecătorului sindic aduce atingere și principiului egalității armelor ca o componentă a dreptului la un proces echitabil care cere ca fiecare parte la un astfel de proces să beneficieze de o posibilitate rezonabilă de a expune cauza în fața instanței în condiții care să nu o dezavantajeze în mod semnificativ vis-a-vis de partea adversă".

Acest principiu cere ca o parte la procedură să aibă posibilitatea să se familiarizeze cu probele de la dosarul cauzei, să își expună punctul de vedere cu privire la existența, conținutul și autenticitate a acestor probe într-o formă și într-un interval de timp adecvate.

Nici legea insolvenței și nici judecătorul sindic nu stabilește un termen fix până la care raportul de activitate să fie depus la dosarul cauzei, așa încât rămâne exclusiv la latitudinea administratorului judiciar alegerea momentului la care dorește să își îndeplinească în concret această atribuție.

În vederea informării participanților la procedura insolvenței despre depunerea raportului de activitate, legiuitorul, la articolul 21 alin. (1) din

Legea nr. 85/2006, a prevăzut, în mod expres, în sarcina administratorului judiciar obligația de a publica un extras din raportul de activitate în B. procedurilor de insolvență. Această publicație specializată a fost înființată tocmai cu menirea de a realiza o informare completă a tuturor participanților asupra mersului procedurii insolvenței și asupra actelor de procedură întocmite de organele care aplică această procedură pentru a le putea contesta în condițiile legii.

A calcula termenul de 3 zile stabilit de art. 21 alin. (3) din Legea nr.

85/2006 începând cu data înregistrării raportului de activitate la registratura T. S. C., iar nu cu data publicării raportului de activitate în B. echivalează cu o negare a dreptului creditorilor de a contesta în mod eficient măsurile luate de administratorul judiciar cât timp alegerea momentului înregistrării raportului de activitate la dosarul cauzei este lăsată exclusiv la latitudinea administratorului judiciar, lipsind orice criterii obiective pentru determinarea acestui moment.

Numai prin publicarea în B. a extrasului din raportul de activitate se naște prezumția că acest act a fost adus la cunoștința tuturor participanților la procedură.

Este adevărat că legiuitorul a făcut trimitere la "depunerea raportului" atunci când a reglementat termenul de contestare, numai că într-un aliniat anterior legiuitorul a stabilit două modalități cumulative de aducere la cunoștință a raportului de activitatea: depunerea la dosarul cauzei și publicarea unui extras în BPI.

Tocmai de aceea, omisiunea legiuitorului de a face referire și la publicarea extrasului se impune a fi amendată în jurisprudență în sensul celor arătate mai sus, deoarece în caz contrar dreptul creditorilor de a contesta măsurile luate de administratorul judiciar va deveni unul iluzoriu.

În concluzie, de vreme ce art. 21 alin. (1) din legea nr. 85/2006 stabilește o obligație în sarcina administratorului judiciar de a depune un raport lunar și de a publica acest raport în B., fără să fie stabilit un termen limită până la care acesta să fie depus și având în vedere că alin. (3) al art. 21 nu este corelat în raport de alin. O) al textului, impunând un termen de 3 zile de a formula contestația, termen care se calculează de la data "depunerii raportului", alin. (3) al art. 21 din Legea nr.85/2006 nu îndeplinește cerința caracterului previzibil al legii care să înlăture arbitrariul în analiza normei juridice.

Consideră că tocmai de aceea, interpretarea corectă ce trebuie dată prevederilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 este în sensul că termenul de 3 zile pentru înregistrarea contestației începe să curgă cel mai de vreme de la momentul îndeplinirii cumulative a obligațiilor de depunere a raportului la dosarul cauzei §i de publicare a extrasului în B. procedurilor de insolvență.

În același sens s-a pronunțat C.ea de A. C. - Secția a II-a C. de C. A. și

F. prin D. civilă nr. 1. pronunțată în dosarul nr. (...).

Prin întâmpinarea depusă la dosar în data de 14 august 2012, SC P. G. SA solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea hotărârii instanței de fond în întregime.

Analizând recursul formulat de recurentul BEJ S. I. C. prin prismamotivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 304/1 C., C.ea rețineurmătoarele:

Contestatorul BEJ S. I. C. a formulat contestație împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar al debitoarei S. P. G. SA prin raportul de activitate nr.563/(...) publicat în BPI nr.9821/(...) și depus la dosar la data de (...), contestația fiind înregistrată la data de (...).

Potrivit art.21 alin.2 și 3 din Legea nr.85/2006, împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar, debitorul persoana fizică, administratorul special oricare dintre creditori și orice altă persoană interesată pot face contestație în baza art.21 alin.2 din Legea nr.85/2006, contestația urmând a fi înregistrată în termen de 3 zile de la depunerea raportului prevăzut laalin.1 conform prevederilor art.21 alin.3 din Legea privind procedura insolvenței.

Analizând dispozițiile legale enunțate, C.ea constată că judecătorul sindic a reținut în mod corect că termenul pentru formularea contestațiilor curge de la data la care a fost depus raportul de activitate la dosarul cauzei și nu de la data la care acest raport a fost depus spre publicare la BPI sau de la data publicării acestuia.

Textul art.21 alin.3 stabilește în mod expres momentul de la care începe să curgă termenul pentru înregistrarea contestației pentru persoanele interesate, respectiv de 3 zile de la depunerea raportului prevăzute la alin.1.

Legiuitorul folosește în alin.1 a art.21 din Legea nr.85/2006 vocabula

„depune"; doar în ceea ce privește raportul care se depune la dosarul cauzei, pentru BPI menționându-se că se publică un extras.

Dispoziția de trimitere, în consecință, nu poate fi interpretată decât în raport de conținutul normei la care se trimite și care în mod expres stabilește doar momentul depunerii ca moment de început al curgerii termenului.

Aserțiunile recurentului referitoare la nelegala interpretare a dispozițiilor art.21 alin.3 din Legea nr.85/2006 de către prima instanță prin omisiunea raportării acestora la prevederile art.7 din Legea nr.85/2006 nu pot fi primite.

Dispozițiile art.7 din Legea privind procedura insolvenței, au instituit regula în ceea ce privește citarea părților și comunicarea actelor de procedură, a convocării și a notificării prin buletinul procedurilor de insolvență în privința tuturor acelora ale căror drepturi sau interese sunt supuse spre soluționare judecătorului sindic în condiții de contradictorialitate .

Justificarea instituirii regulilor prevăzute de art.7 alin.1 în raport de numărul mare al părților participante la procedură și la numărul mare de acte de procedură pentru asigurarea celerității procedurii nu poate fi realizată în detrimentul asigurării exercitării dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil pentru acele persoane interesate să participe la procedură dar pentru care nu devin incidente normele derogatorii.

Legiuitorul însă a fost obligat să stabilească un echilibru între respectarea principiului celerității și accesul efectiv la justiție așa cum apare acesta garantat de art.21 din Constituția României.

Stabilind un termen scurt care nu se raportează la momentul publicării actului de procedură în BPI legiuitorul a urmărit tocmai asigurarea unui acces efectiv la procedura insolvenței a tuturor persoanelor vizate sau interesate prin raportare la un moment care să fie același pentru toți cei vizați de art.21 alin.2 respectiv cel al înregistrării raportului ce se dorește a fi contestat.

Lipsa unui termen pentru depunerea raportului de către administratorul judiciar nu poate fi apreciată ca o împrejurare în raport de care dispoziții exprese și clare care stabilesc termene precise să fie ignorate.

Considerentele evidențiate au relevat că judecătorul sindic a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale determinate ca incidente, reținând că în raport de data depunerii raportului, (...), înregistrarea contestației la (...), apare ca fiind tardivă.

De altfel, chiar dacă am admite că termenul de formulare a contestației curge de la momentul publicării în BPI, C.ea constată că niciacest termen nu a fost respectat de către contestator și că și în raport de data publicării, contestația apare ca tardivă.

Nu se poate susține cu temei că prin această soluție C.ea înlătură liberul acces al contestatorului la justiție, făcând astfel imposibilă cenzurarea pe fond a unui act juridic care pretinde că îi vatămă drepturile.

C.ea reține că dreptul consacrat de art.21 din Constituția României și cel prevăzut de art.6 paragr.1 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului nu este absolut însă trebuie să fie efectiv deoarece Convenția apără drepturi concrete și efective nu drepturi teoretice și iluzorii (Cauza rtico împotriva Italiei,Hotărârea din 13 mai 1980, seria A nr. 37, p.

16, paragraful 33),

Cu toate acestea, jurisprudența constantă a CEDO recunoaște că una dintre limitările dreptului de acces la o instanță vizează reglementarea condițiilor procedurale ale acțiunii în justiție (cauza Golder c. Marea Britanie, cauza Stubbings c. Marea Britanie). Între aceste restricții se regăsesc și dispozițiile legale enunțate anterior și care vizează termenele pentru promovarea contestației.

Prin urmare, contestatorul putea să prevadă în mod rezonabil că dacă nu va respecta prescripțiile procedurale pentru promovarea contestației, aceasta va fi respinsă ca tardivă.

Nu în ultimul rând trebuie subliniat că principiul egalității armelor presupune ca fiecare parte la un proces să beneficieze de o posibilitate rezonabilă de a-și expune cauza în fața instanței în condiții care să nu o dezavantajeze în mod semnificativ față de partea adversă, să aibă posibilitatea de a se familiariza cu probele dosarului, etc.

C.ea apreciază că stabilirea termenului de contestare a raportului cafiind de 3 zile de la depunerea acestuia nu poate îngrădi partea în a-șiformula apărarea, a cunoaște probele dosarului sau de a combateargumentele invocate de partea adversă, întrucât legiuitorul nu a îngrădit drepturile procesuale a părții în derularea procedurii ci a stabilit doar un termen de exercitare a unei contestații prin raportare la un moment bine determinat: depunerea raportului.

Prin urmare, C.ea apreciază că în limita marjei de apreciere existente, principiul egalității armelor a fost respectat, contestatorul fiind ținut la respectarea normelor juridice imperative aplicabile.

Pentru toate aceste considerente, C.ea va aprecia recursul declarat ca fiind nefondat iar în temeiul art.312 alin.1 C. raportat la art.8 din Legea nr.85/2006 îl va respinge și va menține în întregime hotărârea recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul B. E. J. Ș. I. C. împotriva sentinței civile nr.6589 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al T. S. C. pe care o menține în întregime.

D. este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 17 septembrie 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER A. M. C. M. S. C. P. V. D.red.M.S./A.C.

2 ex. - (...)jud.fond.C. C.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia nr. 6780/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)